Patria, mai 1921 (Anul 3, nr. 94-115)

1921-05-01 / nr. 94

Duminică 1 Maiu ig^ 50 -ham címm ill. Numărul 94 Ministru­l Ardealului şi consilierii săi parlamentari de Dr PETRE PORUŢIU D'jusinul a luat măsuri pentm oc­rotirea intereslor ardeleaeşti Avem un ministru al Ardealului şi avem decantaţi şi senatori instituiţi de con­trolori ai miniştrilor, în viitor nici o dispoziţ­une privitoare la Ardeal şi treburile ardeleneşti nu se va putea lua fără aprobarea a­­stor organe. Astfel ne informează chiar ziarele guvernamentale. Lucrul are aparenţa unei concesiuni pol­iicse care se ex­plică uşor; guvernul are interesul să şi recâştige simpatiile propriilor săi partizani, doar chiar acuma încarcă să treacă prin senat şi adunarea de­putaţilor proeatul de lege al reformei agrare pantru Transilvania. Lucrul­­ are însă şi o parte de drept şi pe noi de astădată numai aceasta ne interesează. Prezenţa unui ministru al Ardealu­lui în conail­ul de miniştri !1 consi­derăm un act legii. Decretul-lege Nr 3682 dela 11 Decemvre 1918 pre­vede In art. 111, că «ţinuturile unite cu Regatul României prin hotărârea Adunîrii Naţionale din Albvlila din 18 Noemvrie (1 Deoanmie) 1918 vor fi reprezentate îa guvern prin miniştri fără portofoliu*. Dispoziţiu­­nea aceasta nu a fost abrogată şi prin urmare Ardealul este în drept să reclame chiar mai mulţi min'stri­ în scopul reprezentarii sala în guvern. Mai gravă din punct ,de vedere de drept este chestiunea deputaţilor şi senatorilor cht­maţi a controla mini-S­tri şi ministerele. Instituirea unor eputaţi şi senatori ca controlori ai miniştrilor este un act anticonstitu­ţional. Ministrul sau miniştri fără porto­foliu fac, de fapt şi de drept, pa­te dia gUTOiu, uifiun u ptmriTir*iar răspunderea la oara îi obligă Consti­tuţia. Împrejurarea că — in cazul cont­t — ministrul Ardealului nu conduce un singur ram al admini­straţiei, ci colaborează cu toţi mini­ştri de resort, nu schimbă nimic. Chiar din faptul colaborării rezultă îm­părţirea răspunderii între ministrul de resort şi ministrul fără portofoliu, respective răspunderea juridică pen­tru toate faptele guvernului întreg şi răspunderea politică pentru politica de guvernament. Nu încape însă în cadrare Consti­tuţiei controlul nemijlocit al guver­nului exercitat prin unii membri ai Corpurilor Jig­nitoare. Constituţia Ro­mâniei, ca toate constituţiunile în zilele noastre, este întemeiată pe principiul separaţiunii puterilor. Sa­­paraţiunea puterilor nu admite ca puterea legislativă să sa amestece in agendele puterei executiva. Executiva stă sub controlul legislativei, acest control nu poate încă consta în vr’o Ingerinţă directă şi positivă, ci nu­mai în stabilirea ulterioară a răspun­derilor. Altfel guvernul şi organele sate subordonate nu ar mai avea nici o iniţiativă, iar în lipsa unor fapte ,uventa din propria hotărâre nu ar putea fi nici răspunzător, decât doar pentru că nu a urmat îndrumă­rile primite. Litre astfal de împre­jurări îndrumarea concretă a guver­nării ar fi opera legiuitorului, —­coa­cluziune care duce ad absurdum. ] Constituţia nu admite concîuziuai­­­uS felul sefstii Rupi ari. ani din I Constituţie «fierari d­e smfcete fdu­­­­nări, precum şi Rigole au dreptul de acuza pe miniştri şi a-î trimite­­ dinaintea înaltei Curţi de Casaţiune îşi Justiţie, care singură în secţiuni funite este în drept şi judeca“...­­Prin urmare de­lgarea unor depu- t taţi şi senatori pe lângă departamen­tele ministeriale cu atribuţiunea, fi? Ide a autoriza (pria o simplă viză luau alt mod), fie de a împiedica (pria opoziţie) unele dispoziţii, fie concrete, fie de ordin general, privi­­toare la administrarea Ardealului este o evidenţi vto­are a Co­nstituţiei. Ne punem întrebarea, cine va răs­punde de acum pentru administrarea Ard­elului,­ dacă Corpurile legiuitoare luând asupra lor cârmuirea au des­fiinţat răspunderea ministerială, căci o cârmuire fără răspunderi nu sa poate închipui într’un Stat civilizat şi constituţional. Nu încape îndoială că actul prin care au fost instituţi parlamentarii controlori, violând el Constituia, formează un punct griv de acuză în cadrul responsabilităţii ministeriale şi daci indirect guvernul rămâne răspun­­zitor pentru tot ce vor parlamentarii controlori potrivnic legilor — ca act­ de guvernare şi administraţie, — ei înşişi, fiindcă nu îşi îndeplinesc funcţiunea constituţională trebuie să fie răspunzători pentru acele acte de guvernare şi administraţie după le­­­gile comune ale ţării, adecă după­­ codul penal pentru faptele cvalifica fbite ca infracţiuni şi după codul ţaivil pentru dauna. La această con­■ 1 o Vi.Ki* **’*• eraada», nime, |chr opinia publică care singărs ! poete îndruma viaţa Statului pe calei • legalităţii trebuie să sa gândească şi trebua să ceară cu insistenţă stabi­lirea responsabilitiţitor. Dar instituirea în mod simultan al­­ unui ministru al Ardealului şi a mai­­ multor parlamentari controlori este o­­ contrazicere în sine, căci ministrul i responizabil alăturea cu cei atenţi mem­­­­brii ai Consiliului de miniştri este î­npisdecat în activitatea sa prin par­lamentarii „firi a căror aprobare şi­­ consentiment nu se va putea executa­­nici o dispoziţie a guvernului central“. [ Sau puterea ministrului este efemeră,­­său controlul este iluzoriu. O dovadă [mai mult, cât de neprecugetata sunt­­ măsur­le cari se iau la Bucur­eşti, nu [pentru binele ţării, ci pentru a solu­­iţiona vremelnic cri­e politics. Pili LA PICT Dl ministru I. Petrovici, care pe când era numai deputat şi-a scris „Aminti-t rile universitare“, îşi scrie acum în­ îndreptarea, autobiografia, sub titlul:­ „Evoluţia lui Caţavencu“. Aşteptăm şi altă evoluţie a aceluia care a evoluat, de la conservatori la­ partidul poporului și de la raportor al­­ guvernului Marghiloman, ca coleg de bancă cu dl Tache Ionescu. Cărţi nouă ----«OÎSÎO.----­ Dr Tr. Pop: Dicţionar juridic -- Dr R. Boila: Adaus la Drep­tul Constituţional — Dr I. Matelu: Renaşterea Basarabiei O lucrare ştienţifică, a cărei lipsă arzătoare se simţea de mult mai ales în Ardeal, a apărut zilele acestea la editura­­Ardealului*, institut de arte grafice în Cluj. Este volumul de 676 pagini intitulat Dicţionar juridic, ro­­mân-maghiar şi maghiar-ro­mân de dr. Traian Pop,­­profesor la facultatea de drept a Universităţii din Cluj Autorul, unul dintre tinerii noştri jurişti cu serioase pregătiri, a început nu adune materialul pentru această lucrare încă de la Intrarea României în război, când, refugiindu-se în Mol­dova, şi-a dat seama de marile greu­tăţi, pe care le vor întimpina juriştii români de amândouă laturile Carpa­ţilor, îndată ce se va înfăptui unitatea noastră naţională şi până la unifica­rea codurilor din Ardeal şi vechiu­­ Regat. Mărturisirea aseteia, pe care, autorul o face în prefaţă îi face cinste, dându-se încă o dovadă cu câtă tărie, credeam, noi ardelenii, în înfăptuirea Rom­â­n­iei­ mari, îndată ce vechiul Re­gat a întrat în luptă. Lucrarea începută în Moldova, a continuat-o în Ismailul Basarabiei, unde era numit magistrat şi a termi­nat-o in Sibiu, unde fusese chemat la Resortul Codificării. Dl Traian Pop menţionează ajuto­rul preţios, pe care i l-au dat alţi doi instinşi jurişti ardeleni, dl dr. Emil Hiţegan, fostul şef al Resortului Co­­difisirii şi dl Camil Negrea, profesor universitar. Când vedem dimensiunea şi bogă­­ţia acestui „Dicţionar juridic“ nu ne mirăm că el, deşi terminat în 1919, firea a putut apare acum, din lipsa unui editor, latre condiţiile de tipar actuale e o adevărată virtute să tipă­reşti o parte atât de voluminoasă. Institutul „ Ardealul“ a cutezat să facă acest pas, şi lumea juriştilor noştri va şti să fie recunoscitoare şi auto­rului pentru munca conştienţioasă şi editorului. Dicţionarului juridic, atât de bine venit pentru nevoile de azi ale juri­ştilor români, se împarte în două părţi. Partea întâi româno-maghiară cuprinde terminii technici din codul românesc în traducere ungurească; partea a două ne dă terminologia ju­­ridică-maghiară în traducerea româ­nească. Juriştii noştri vor putea în­trebuinţa cu mare folos amândouă părţile dicţionarului, cei din vechiul Regat vor putea utiliza cu folos par­tea primă. Dicţionarul juridic va fi nu numai o carte indispensabilă pentru toţi aceia cari se scuză cu legile, pentru toate oficiile publice, începând cu primăriile comunale până la tribu­­bunale, ci el va contribui în mare măsura la unificarea terminologiei juridice din România şi ne va scăpa de traducerile mai mult decât barbare pe care le găsim de doi ani în notele­­ publice. Şi mai mult decât atâta în­trebuinţat în cercuri largi, va familia­riza pe oamenii de drept cu legiuirea în vigoare de cele două laturi ale Carpaţilor, şi va uşura astfel unifi­carea celor două coduri. Lucrarea dlui T. Pop o recomandam cu toată căldura. Preţul 175 lei. De vânzare la „Ardealul d­in Cluj. * Dl dr Romul Boilă, profesor de drept constituţional la Univers­tatea din Cluj, autorul unui foarte intere­sant şi folositor tratat de «Drept constituţional român* îşi completează prima sa lucrare­ ca un adeus în le­gătură cu noul regulament al Ca­merei deputaţilor. Dsa fsce o expunere largă a nouilor dispoziţiuni, revenind asupra tuturor capitolelor referitoare la izvoarele dreptului constituţional ro­mân, populaţia Statului, constituirea­ Camerei deputaţilor şi puterea exe­cuti­vă. Autorul coraptestând prima sa lu­crar»­ introduce toate modificările survenite mai târziu la capitolele re­spective. Tratatul de Drept constituţional al dlui dr Boilă, recenz­at elogios de în­treaga presă, complectează o lipsă foarte simţită, dând un material pre­ţios pentru studiu. Lucrarea Ssala este foarte con­ştiincios întocmită şi redată întro limbă accesibilă oricărui cetitor­­. Printre puţinii noştri autori în che­stiuni de drept, dl dr Boilă şi-a câ­ştigat un loc de frunte. Pe râpgă im­portanţa ştiinţifică a acestei lucrări, ea este de mare utilitate la înde­mâna tuturor şi în special a stu­denţilor universitari. Adausul apărut în urmă cuprinde regulamentul modificat­­ al Camerei, precum şi un text exact* cu descrierea armelor (mărcii) ţării. Aşteptăm cât mai curând o nouă ediţie în care să se rotalizeza cele două lucrări de Drept constituţional român. * Renaşterea Basarabiei de dl Ion Mateiu. Dl Ion Mateiu, fost prim­­redactor la „România­ Nouă* din Chi-e­şn­­ău îşi adaaă intri un volum ani- t cole scrise de dia la ziarele „Ar­dealul“ şi „România Nouă“, amân­două puse în slujba idealului naţio­nal şi a renaşterii vieţii româneşti din Basarabia. Articolele se redau la volum în ordinea cronologiei, aşa cum apăruseră în cele două ziare. Sunt scrise biciu, cu căldură, cu cre­dinţi, şi cutezător. In Basarabia, ca o ţară abea eşită din revoluţie, cen­­sula nu era aşa de aspră ca în Mol­dova, şi după încheirea păcii de la Bucureşti, numai în ziarele din Chi­şinău mai puteau apare articole care să spună la faţă credinţa noastră în realizarea idealului naţional. Dl Mateiu în articolele sale îmbră­ţişează toate problemele româneşti care se puneau atunci, nu numai la cele specific basarabene. Dintre a­­ceste din urmă,stăm­ e mai ales asu­pra problemelor şcolare şi bisericeşti. E un volum documentar pentru cei ce vor carceta partea de contri­buţie a ardelenilor refugiaţi la opera da renaştere a Basarabiei şi la sus­ţinerea credinţei în biruinţa idealului naţional şi după pacea d­in Bucu­reşti. A apărut îa „Cartea Real­­îrească*, preţul ÎS lei. Electrificarea Cehoslovaciei Utilizarea apelor va transforma republica cehoslovacă într’o vastă reţea electrică, înlocuind in mare parte cărbunii Republica cehoslovacă produce ac­tualmente atâţi cărbuni câţi i-ar fi ne­cesari pentru acoperirea nevoilor in­terne. Dar, prin tratate este obligată a exporta aproape 25 la sută din pro­ducţia toatală pe care o are. Această cauză este principala care a determinat la "stabilirea unui vast plan de lucru, prin care Cehoslovacia să fie electrificată în întregime. Utilizarea lignitului Cehoslovacia posedă o mare canti­tate de lignit inferior. Şi, în loc de­ al transporta la distanţe mari, sau de a-l lăsa inutilizabil, va fi întrebuinţat la a­­limentarea unei mari uzine electrice, care va furniza energia n­ecesară regiu­nilor cărora le era destinat lignitul. Cum se va face electr­icare? Prin utilizarea forţelor hidraulice, a­­tât de abundente, electrificarea se va face astfel: Statul nu­­se va ocupa direct şi ex­clusiv cu producţia energiei electrice; el va creia, cu cooperarea comunelor, a sindicatelor şi a altor organizaţii mixte, cărora le va reveni datoria de­ a electrifica fiecare din cele 14 re­giuni. Până acum Statul participa cu 60 la sută la construirea uzinelor centrale, însă, printr-o lege depusă în Cameră, se prevede participarea Statului numai cu 25 la sută. Prin această măsură, in­teresul capitalului privat pentru aceste întreprinderi, a fost mărit considera­bil. Uzinele centrale Uzinele centrale vor fi repartizate astfel: Regiunea Boemiei­­centrale, cu Praga, avân­d o mare uzină cu vapori, aproape de Komotan, şi o uzină hi­draulică la Stecovice. Energia furnizată de prima va fi de 30 milioane kilovaţi şi de a doua va fi de 70 milioane kilovaţi. Alipindu-se acestora şi uzinele hi­draulice de la Troja şi Mrkovice, Praga, împreună cu marea ei industrie, va avea cele 100 de milioane de kilowaţi de care are nevoe anual. Marea uzină cu vapori de la Kolin, va centraliza energia districtelor situate de-a lungul Elbei, adăogându-i-se o turbină cu vapori de 3500 H. P. Pe altă parte, Statul va mai construi o uzină hidraulică de 1000 H. P. aproape de Nymburk, Elba centrală. In Boemia In Boemia de Sud se va construi o­ uzină cu vapori de 1500 H.P. aproape de Mydlovan, utilizând lignitul din acea regiune, construindu-se și o uzină hidraulică de 1000 H.P. la Kaspereke Hory. Boemia occidentală pe lângă uzinele actuale, cari utilizează zăcămintele lo­cale de cărbuni se vor mai utiliza energiile apelor de la Mies și Bernnka. In Boemia orientală este o uzină, la Parsnice, de 14.000 H. P. care va uti­liza forţele hidraulice de la Kralove, Dour şi Lemil. In Moravia şi SHegma In Moravia occidentală este o uzină cu vapori la Oslavany, care va tip 60.000 H. P., construindu se şi o uzină electrică de 35X100 H. P. la Znojmo. In moravia centrală este o uzina electrică de 10.000 H. P. la Prerov și --na hidraulică la Kromeriz, fiind prorc­­jată încă o uzină hidraulică la Zimro­­vice, de 20.000 H. P. In planul de electrificare este pre­văzută unirea uzinelor centrale dela Bratislava și Trnava cu uzinele proec- I late, utilizându-se apele Waagului, uni­rea celor de la Starohorsky Potoc cu cele centrale de la Banska Bystrica. Prin înfăptuirea acestui plan de electrizare a întregei ţări, republica cehoslovacă va rezolva înaintea ţărilor celorlalte problema combustibilului. Sinceritatea acţiunii Rezultatele pozitive, bune şi fru­moase, care contribue singure la pro­păşirea binelui din viaţa individuală a popoarelor sau a întregei omenire, sunt datorite acţiunii sincere, acţiune, care porneşte din întreaga lumina a sufletului şi se desfăşora în plina lumină a lumii. Acţiunea, care porneşte din în­­tunerecul din noi, pe care îl cu­tin­dem dinaintea altora, pe care n'avem cutezanţa s’o desfăşurăm sub privi­rile altora aşa cum este, ci o învă­­luim în vestminte potrivite de a înşela lunea asupra adevărului ce se ascunde sub ele — departe de-a fi contribuit vr’odata la augmentarea binelui din lume, a ridicat veşnic prefeci grele in calea triumfului adevărului, şi n’a dat naştere decât la nenorociri, fie că e vorba de viata singuraticilor, fie că i ’ vorbe de viaţa popoarelor. Lipsa sincerităţii în acţiunile ome­neşti ne-au dat trădările şi pe trădă­tori, şi a contribuit, în mare măsură, — contribue încă — la pregătirea ş­i sbugnirea războaielor, iar în fiecare ţară aparte, la înăsprirea şi vehemenţa luptelor politice, ţinând pe loc propă­şirea popoarelor. Câte nenorociri nu s’ar putea în­lătura dacă fiecare individ, partid po­ntic sau popor, s’ar lupta cu vizirul deschis, dacă acţiunea ce se desfă­şoară sub ochii noştri, ar fi într’ade­văr şi cea intenţionată! O puternică apropiere între popoa­rele ce a’au sfâşiat in război, nu se va putea produce decât pe baza acţiu­nilor sincere. îndată la deschiderea Conferinţei de pace, simţindu-se ne­voia acţiunilor sincere, a politicei cu vizirul deschis, se proclamase princi­piul, ca desb­aterile şi singur atletic ho­tărâri să fie imediat aduse la cuno­ştinţa tuturor. Dar abea începută această Inovaţie, ea a fost părăsită. Ştergerea diplomaţie secrete, procla­mată de bolşevici, urmărea, se pare, aceeaşi ţintă. Dar nici ei n’au putut realiza stăpânia acţiunii sincere: au revenit curând la duplicitate în po­litică. Suntem încă departe de întronarea act unii sincere■ iuda, care cu o săru­tare vicleană vându-se pe­­Hristos, are­­ încă prea mulţi imitări în lume. Ciliul suferinţei Dacă ne ara gândi numai la sufe­rinţele Mântuitorului, dela leagăn şi până la spânz­urarea pe lemnul crucii, şi la grozavele suferinţa prin cari a trecut neamul nostru pentru înfăptui­rea idealului naţional, vom înţelege că marile biruinţi nu sunt cu putinţă decât cu preţul marilor suferinţă. Pil­dele s’ar putea a­duce într’un şir gro­zav de lung, pentru fiecare pas nou pe care omenirea, sau singuratecele popoare, i’iiu făcut pe drumul civi­lizaţiei. Şi cu toate acestea cultul suferinţei nu are decât foarte puţini credincioşi. Dimpotrivă cuvântul de ordine, atât in viaţa singuraticilor, cât şi a po­poarelor este: că! mai puţină sufe­rinţă. Ş’­ se’nţslega, nu putem afla decât insî acest cuvânt de ord­ine. Suferinţa,­­o mod instinctiv, nu-i dorită de nime, şi cine o caută anume, cina se com­place în ea, nu poate fi decât o ex­cepţia, — firi deosebite, eludate, pa care noi cai mulţi de obicei nu le putem înţelege. Şi tot aişi într’un anumit înţeles, mitul suferinţei e necesar şi singu­­r atten­or şi p­opoaralor cari voesa să-şi câştige cea mai mare tărie pe cara o putem avea în viaţă: sănătatea mo­rală, Urla caracterului. Cultul sufe­rinţei e necesar nu întrucât ar trebui să căutăm anume suferinţa, ci întru­cât nu ne îngrozim de ea când ne întâmpini, şi nu ne dim­bătuţi în mijlocul ei, când ne încunjură din toate părţile, pătrunzând amar în viaţa noastră. Şi, poate în măsură şi mai mare, cultul suferinţei ne este necesar întrucât, dacă vrem să fim osmmi întregi, trebui să ducem cu străşnicie lupta vieţii, iar această luptă stă dintr un nesfârşit lanţ de suferinţe. Deci cultul suferinţei ar putea în­semna atât: să te nu temi de suferinţă. Să nu laşi neîncepută o luptă pentru bine, pentru dreptate, pentru frumos, din simpla cauză ei prevezi cohorta suferinţelor care va însoţi această luptă. Să nu părăseşti, naterminată, lupta începută, din cauza durerilor şi a suferinţelor cu care o­­ împreu­nată. Să trăişi cinstit, să preferi o vi­ea­ţi de o­nste, da obiceîu Împreu­nată cu im cortegiu îatreg de sala­­riaţi, cu lupte necurmate, unei vieţi plină de hodină şi de toate bunătăţile ce care ai putea o avea fără luptă, printr’un singur act necinstit. Deci cultul suferinţei ar putea la­verid­a şi atât. Să nu te temi de luptă. Este just cuvântul de ordine ce creşte din adâncul firii noastre: cât mai puţină suferinţă. Dar este tot atât de adevărat că nu vom putea realiza acest desident adânc uman decât netemându-ne de suferinţă, ne­­temându-ne de luptă. E uşor de înţeles pentru ce , nu mai prin luptă individuală şi co­lectivă se pot delătura sau cel puţin, se pot îmb­ânzi marile suferinţe ome­­n­eşti. Iar când şi început lupta, ai şi trecut în împărăţia suferinţei. Vitre­gia naturii, cu frigul, cu foamea, cu boalele, vitregia naturii omeneşti cu egoismul, stmaţia, despotismul, lăco­mia, numai prin luptă, deci numai prin suferinţă, se pot îmblânzi, dacă nu se pot delătura Pintru ca să se câştiga o uşurare a suferinţelor a tre­­buit să premeargă totdeauna lupta plină de suferinţe a cuiva. Da, cât mai puţină suferinţă, dar pentru a ajunge aici cât mai multă luptă, fără să ne îngrozim de suferinţă. In acest înţeles cultul suferinţei e necesar şi pentru singuratici şi pentru popoa­ele cari simt că au o menire în lume. Din ei şi din ele răsar voinţele cari în clipe de grea cum­pănă, când suferinţa se impune, bi­­rue piedicile, împrăştie nourii ce i-au copleşit şi fac să răsară soarele. NI Nu e necesară nici o scurtă ana­liză a societăţii româneşti de după război pentru a te convinge că noi periotescăm cultul suferinţei chiar in înţelesul,pe care i l-am dat mai sus.­­ La rădăcina grozavei alargări după­­ cât mai repede îmbogăţire, după un traiu tihnit, cu călcarea în picioare a­­ tuturor principiilor de cinste şi p­­raenie, este teama de luptă. Tesma da lupta vieţii, împreunată totdeauna­­cu suferinţe.­­ Azi sunt mulţi la noi care ţi spun sania. Eu nu fac decât să mă săpun poruncii adânc omeneşti: cât mai­­puţină suferinţă ! E frumos, e plăcut, e înalt omenesc să trăeşti fără griji, fără lupte, fără suferinţe.­­ Dar ei nu bagă de seamă că a­­lungâ­nd suferinţa data ei o aruncă cu atât mai greu pe capul a lor o sută din semenii lor, că crimele, atenta­tele la morala publică, aduc suferinţe cumplite şi nepu­ritate asupra unui popor, asupra unei ţări întregi. Şi tot aşa în luptele politice, oamenii trec foarte uşor de la un partid la altul, tot pentru a se cruţa de lupte şi de suferinţe la viaţă, şi nu bagă de seamă ce suferinţe mari cad ca un blestem pe o ţară întreagă, fiindcă ei au voit să fugă de su­farința lor, sufere pen­tru ei un popor vntreg, sau o întreagă provincie. Nul Cultul suferinţei nu e aşa de dispreţuit cum li sa pare celor mai mulţi. I. Agârbiceanu. EFEMERIDE Arta în Rusia sovietică Caracteristic spiritului ce domnaşte’n Ru­sia e faptul că baletul, ocupă locul prim­­u arta soăaioS. Pentru balet guvernul varsă­­bani cu amândouă mânile. Lunatecharsky, comisarul poporal al artelor a înfiinţat mai multe trupe ambulante de balet, cari putre­­era ţara în lung şi în lat dând reprezen­taţii. Rezultatul e, — spune scriitorul ger­man — că femeile ţi­anilor şi muncitorilor ruşi când văd picioarele g­oale ale balerine­lor îşi fac cruce şi-o iau la aău­toasa. Pe da altă parte, societăţile muncitoreşti din Petrograd se plâng, că guvernul rhcltueşte mai mulţi bani priru balete decât pentru interesele muncitorilor. Dansul de altcum constitue In Rusia un element al artei poporale. Pentru teatru, în­sufleţirea e mult mai redusă. Comedii uşoare bufonerii stâta tot. Şi mai sunt teatre pentru satire politice. Acestea sunt pretu­tindeni de văzut. „Bombardarea palatului de israe­l, şi alta epizoade din timpul revolu­­ţiei, pusa In scenă aduc profit frumos. Pen­tru o lucrare sarioacă nu mai em­item pute­rile artiştilor. La una din repetiţii, autorul care avea valul titular din piesa „Cain“ a lui lord Byron, de slăbiciune a cî­zat fără simţire. Poeţi, compozitori, artişti toţi flămânzesc în Rusia şi cu toţii in seloşează după cultura streinătăţii. ARISTAR* k C©MP.

Next