Patria, mai 1921 (Anul 3, nr. 94-115)
1921-05-01 / nr. 94
Duminică 1 Maiu ig^ 50 -ham címm ill. Numărul 94 Ministrul Ardealului şi consilierii săi parlamentari de Dr PETRE PORUŢIU D'jusinul a luat măsuri pentm ocrotirea intereslor ardeleaeşti Avem un ministru al Ardealului şi avem decantaţi şi senatori instituiţi de controlori ai miniştrilor, în viitor nici o dispoziţune privitoare la Ardeal şi treburile ardeleneşti nu se va putea lua fără aprobarea astor organe. Astfel ne informează chiar ziarele guvernamentale. Lucrul are aparenţa unei concesiuni poliicse care se explică uşor; guvernul are interesul să şi recâştige simpatiile propriilor săi partizani, doar chiar acuma încarcă să treacă prin senat şi adunarea deputaţilor proeatul de lege al reformei agrare pantru Transilvania. Lucrul are însă şi o parte de drept şi pe noi de astădată numai aceasta ne interesează. Prezenţa unui ministru al Ardealului în conailul de miniştri !1 considerăm un act legii. Decretul-lege Nr 3682 dela 11 Decemvre 1918 prevede In art. 111, că «ţinuturile unite cu Regatul României prin hotărârea Adunîrii Naţionale din Albvlila din 18 Noemvrie (1 Deoanmie) 1918 vor fi reprezentate îa guvern prin miniştri fără portofoliu*. Dispoziţiunea aceasta nu a fost abrogată şi prin urmare Ardealul este în drept să reclame chiar mai mulţi min'stri în scopul reprezentarii sala în guvern. Mai gravă din punct ,de vedere de drept este chestiunea deputaţilor şi senatorilor chtmaţi a controla mini-Stri şi ministerele. Instituirea unor eputaţi şi senatori ca controlori ai miniştrilor este un act anticonstituţional. Ministrul sau miniştri fără portofoliu fac, de fapt şi de drept, pate dia gUTOiu, uifiun u ptmriTir*iar răspunderea la oara îi obligă Constituţia. Împrejurarea că — in cazul contt — ministrul Ardealului nu conduce un singur ram al administraţiei, ci colaborează cu toţi miniştri de resort, nu schimbă nimic. Chiar din faptul colaborării rezultă împărţirea răspunderii între ministrul de resort şi ministrul fără portofoliu, respective răspunderea juridică pentru toate faptele guvernului întreg şi răspunderea politică pentru politica de guvernament. Nu încape însă în cadrare Constituţiei controlul nemijlocit al guvernului exercitat prin unii membri ai Corpurilor Jignitoare. Constituţia României, ca toate constituţiunile în zilele noastre, este întemeiată pe principiul separaţiunii puterilor. Saparaţiunea puterilor nu admite ca puterea legislativă să sa amestece in agendele puterei executiva. Executiva stă sub controlul legislativei, acest control nu poate încă consta în vr’o Ingerinţă directă şi positivă, ci numai în stabilirea ulterioară a răspunderilor. Altfel guvernul şi organele sate subordonate nu ar mai avea nici o iniţiativă, iar în lipsa unor fapte ,uventa din propria hotărâre nu ar putea fi nici răspunzător, decât doar pentru că nu a urmat îndrumările primite. Litre astfal de împrejurări îndrumarea concretă a guvernării ar fi opera legiuitorului, —coacluziune care duce ad absurdum. ] Constituţia nu admite concîuziuaiuS felul sefstii Rupi ari. ani din I Constituţie «fierari de smfcete fdunări, precum şi Rigole au dreptul de acuza pe miniştri şi a-î trimite dinaintea înaltei Curţi de Casaţiune îşi Justiţie, care singură în secţiuni funite este în drept şi judeca“...Prin urmare delgarea unor depu- t taţi şi senatori pe lângă departamentele ministeriale cu atribuţiunea, fi? Ide a autoriza (pria o simplă viză luau alt mod), fie de a împiedica (pria opoziţie) unele dispoziţii, fie concrete, fie de ordin general, privitoare la administrarea Ardealului este o evidenţi vtoare a Constituţiei. Ne punem întrebarea, cine va răspunde de acum pentru administrarea Ardelului, dacă Corpurile legiuitoare luând asupra lor cârmuirea au desfiinţat răspunderea ministerială, căci o cârmuire fără răspunderi nu sa poate închipui într’un Stat civilizat şi constituţional. Nu încape îndoială că actul prin care au fost instituţi parlamentarii controlori, violând el Constituia, formează un punct griv de acuză în cadrul responsabilităţii ministeriale şi daci indirect guvernul rămâne răspunzitor pentru tot ce vor parlamentarii controlori potrivnic legilor — ca act de guvernare şi administraţie, — ei înşişi, fiindcă nu îşi îndeplinesc funcţiunea constituţională trebuie să fie răspunzători pentru acele acte de guvernare şi administraţie după legile comune ale ţării, adecă după codul penal pentru faptele cvalifica fbite ca infracţiuni şi după codul ţaivil pentru dauna. La această con■ 1 o Vi.Ki* **’*• eraada», nime, |chr opinia publică care singărs ! poete îndruma viaţa Statului pe calei • legalităţii trebuie să sa gândească şi trebua să ceară cu insistenţă stabilirea responsabilitiţitor. Dar instituirea în mod simultan al unui ministru al Ardealului şi a mai multor parlamentari controlori este o contrazicere în sine, căci ministrul i responizabil alăturea cu cei atenţi membrii ai Consiliului de miniştri este înpisdecat în activitatea sa prin parlamentarii „firi a căror aprobare şi consentiment nu se va putea executanici o dispoziţie a guvernului central“. [ Sau puterea ministrului este efemeră,său controlul este iluzoriu. O dovadă [mai mult, cât de neprecugetata sunt măsurle cari se iau la Bucureşti, nu [pentru binele ţării, ci pentru a soluiţiona vremelnic crie politics. Pili LA PICT Dl ministru I. Petrovici, care pe când era numai deputat şi-a scris „Aminti-t rile universitare“, îşi scrie acum în îndreptarea, autobiografia, sub titlul: „Evoluţia lui Caţavencu“. Aşteptăm şi altă evoluţie a aceluia care a evoluat, de la conservatori la partidul poporului și de la raportor al guvernului Marghiloman, ca coleg de bancă cu dl Tache Ionescu. Cărţi nouă ----«OÎSÎO.---- Dr Tr. Pop: Dicţionar juridic -- Dr R. Boila: Adaus la Dreptul Constituţional — Dr I. Matelu: Renaşterea Basarabiei O lucrare ştienţifică, a cărei lipsă arzătoare se simţea de mult mai ales în Ardeal, a apărut zilele acestea la edituraArdealului*, institut de arte grafice în Cluj. Este volumul de 676 pagini intitulat Dicţionar juridic, român-maghiar şi maghiar-român de dr. Traian Pop,profesor la facultatea de drept a Universităţii din Cluj Autorul, unul dintre tinerii noştri jurişti cu serioase pregătiri, a început nu adune materialul pentru această lucrare încă de la Intrarea României în război, când, refugiindu-se în Moldova, şi-a dat seama de marile greutăţi, pe care le vor întimpina juriştii români de amândouă laturile Carpaţilor, îndată ce se va înfăptui unitatea noastră naţională şi până la unificarea codurilor din Ardeal şi vechiu Regat. Mărturisirea aseteia, pe care, autorul o face în prefaţă îi face cinste, dându-se încă o dovadă cu câtă tărie, credeam, noi ardelenii, în înfăptuirea României mari, îndată ce vechiul Regat a întrat în luptă. Lucrarea începută în Moldova, a continuat-o în Ismailul Basarabiei, unde era numit magistrat şi a terminat-o in Sibiu, unde fusese chemat la Resortul Codificării. Dl Traian Pop menţionează ajutorul preţios, pe care i l-au dat alţi doi instinşi jurişti ardeleni, dl dr. Emil Hiţegan, fostul şef al Resortului Codifisirii şi dl Camil Negrea, profesor universitar. Când vedem dimensiunea şi bogăţia acestui „Dicţionar juridic“ nu ne mirăm că el, deşi terminat în 1919, firea a putut apare acum, din lipsa unui editor, latre condiţiile de tipar actuale e o adevărată virtute să tipăreşti o parte atât de voluminoasă. Institutul „ Ardealul“ a cutezat să facă acest pas, şi lumea juriştilor noştri va şti să fie recunoscitoare şi autorului pentru munca conştienţioasă şi editorului. Dicţionarului juridic, atât de bine venit pentru nevoile de azi ale juriştilor români, se împarte în două părţi. Partea întâi româno-maghiară cuprinde terminii technici din codul românesc în traducere ungurească; partea a două ne dă terminologia juridică-maghiară în traducerea românească. Juriştii noştri vor putea întrebuinţa cu mare folos amândouă părţile dicţionarului, cei din vechiul Regat vor putea utiliza cu folos partea primă. Dicţionarul juridic va fi nu numai o carte indispensabilă pentru toţi aceia cari se scuză cu legile, pentru toate oficiile publice, începând cu primăriile comunale până la tribubunale, ci el va contribui în mare măsura la unificarea terminologiei juridice din România şi ne va scăpa de traducerile mai mult decât barbare pe care le găsim de doi ani în notele publice. Şi mai mult decât atâta întrebuinţat în cercuri largi, va familiariza pe oamenii de drept cu legiuirea în vigoare de cele două laturi ale Carpaţilor, şi va uşura astfel unificarea celor două coduri. Lucrarea dlui T. Pop o recomandam cu toată căldura. Preţul 175 lei. De vânzare la „Ardealul din Cluj. * Dl dr Romul Boilă, profesor de drept constituţional la Universtatea din Cluj, autorul unui foarte interesant şi folositor tratat de «Drept constituţional român* îşi completează prima sa lucrare ca un adeus în legătură cu noul regulament al Camerei deputaţilor. Dsa fsce o expunere largă a nouilor dispoziţiuni, revenind asupra tuturor capitolelor referitoare la izvoarele dreptului constituţional român, populaţia Statului, constituirea Camerei deputaţilor şi puterea executivă. Autorul coraptestând prima sa lucrar» introduce toate modificările survenite mai târziu la capitolele respective. Tratatul de Drept constituţional al dlui dr Boilă, recenzat elogios de întreaga presă, complectează o lipsă foarte simţită, dând un material preţios pentru studiu. Lucrarea Ssala este foarte conştiincios întocmită şi redată întro limbă accesibilă oricărui cetitor. Printre puţinii noştri autori în chestiuni de drept, dl dr Boilă şi-a câştigat un loc de frunte. Pe râpgă importanţa ştiinţifică a acestei lucrări, ea este de mare utilitate la îndemâna tuturor şi în special a studenţilor universitari. Adausul apărut în urmă cuprinde regulamentul modificat al Camerei, precum şi un text exact* cu descrierea armelor (mărcii) ţării. Aşteptăm cât mai curând o nouă ediţie în care să se rotalizeza cele două lucrări de Drept constituţional român. * Renaşterea Basarabiei de dl Ion Mateiu. Dl Ion Mateiu, fost primredactor la „România Nouă* din Chi-eşnău îşi adaaă intri un volum ani- t cole scrise de dia la ziarele „Ardealul“ şi „România Nouă“, amândouă puse în slujba idealului naţional şi a renaşterii vieţii româneşti din Basarabia. Articolele se redau la volum în ordinea cronologiei, aşa cum apăruseră în cele două ziare. Sunt scrise biciu, cu căldură, cu credinţi, şi cutezător. In Basarabia, ca o ţară abea eşită din revoluţie, censula nu era aşa de aspră ca în Moldova, şi după încheirea păcii de la Bucureşti, numai în ziarele din Chişinău mai puteau apare articole care să spună la faţă credinţa noastră în realizarea idealului naţional. Dl Mateiu în articolele sale îmbrăţişează toate problemele româneşti care se puneau atunci, nu numai la cele specific basarabene. Dintre aceste din urmă,stăm e mai ales asupra problemelor şcolare şi bisericeşti. E un volum documentar pentru cei ce vor carceta partea de contribuţie a ardelenilor refugiaţi la opera da renaştere a Basarabiei şi la susţinerea credinţei în biruinţa idealului naţional şi după pacea din Bucureşti. A apărut îa „Cartea Realîrească*, preţul ÎS lei. Electrificarea Cehoslovaciei Utilizarea apelor va transforma republica cehoslovacă într’o vastă reţea electrică, înlocuind in mare parte cărbunii Republica cehoslovacă produce actualmente atâţi cărbuni câţi i-ar fi necesari pentru acoperirea nevoilor interne. Dar, prin tratate este obligată a exporta aproape 25 la sută din producţia toatală pe care o are. Această cauză este principala care a determinat la "stabilirea unui vast plan de lucru, prin care Cehoslovacia să fie electrificată în întregime. Utilizarea lignitului Cehoslovacia posedă o mare cantitate de lignit inferior. Şi, în loc de al transporta la distanţe mari, sau de a-l lăsa inutilizabil, va fi întrebuinţat la alimentarea unei mari uzine electrice, care va furniza energia necesară regiunilor cărora le era destinat lignitul. Cum se va face electricare? Prin utilizarea forţelor hidraulice, atât de abundente, electrificarea se va face astfel: Statul nuse va ocupa direct şi exclusiv cu producţia energiei electrice; el va creia, cu cooperarea comunelor, a sindicatelor şi a altor organizaţii mixte, cărora le va reveni datoria de a electrifica fiecare din cele 14 regiuni. Până acum Statul participa cu 60 la sută la construirea uzinelor centrale, însă, printr-o lege depusă în Cameră, se prevede participarea Statului numai cu 25 la sută. Prin această măsură, interesul capitalului privat pentru aceste întreprinderi, a fost mărit considerabil. Uzinele centrale Uzinele centrale vor fi repartizate astfel: Regiunea Boemieicentrale, cu Praga, având o mare uzină cu vapori, aproape de Komotan, şi o uzină hidraulică la Stecovice. Energia furnizată de prima va fi de 30 milioane kilovaţi şi de a doua va fi de 70 milioane kilovaţi. Alipindu-se acestora şi uzinele hidraulice de la Troja şi Mrkovice, Praga, împreună cu marea ei industrie, va avea cele 100 de milioane de kilowaţi de care are nevoe anual. Marea uzină cu vapori de la Kolin, va centraliza energia districtelor situate de-a lungul Elbei, adăogându-i-se o turbină cu vapori de 3500 H. P. Pe altă parte, Statul va mai construi o uzină hidraulică de 1000 H. P. aproape de Nymburk, Elba centrală. In Boemia In Boemia de Sud se va construi o uzină cu vapori de 1500 H.P. aproape de Mydlovan, utilizând lignitul din acea regiune, construindu-se și o uzină hidraulică de 1000 H.P. la Kaspereke Hory. Boemia occidentală pe lângă uzinele actuale, cari utilizează zăcămintele locale de cărbuni se vor mai utiliza energiile apelor de la Mies și Bernnka. In Boemia orientală este o uzină, la Parsnice, de 14.000 H. P. care va utiliza forţele hidraulice de la Kralove, Dour şi Lemil. In Moravia şi SHegma In Moravia occidentală este o uzină cu vapori la Oslavany, care va tip 60.000 H. P., construindu se şi o uzină electrică de 35X100 H. P. la Znojmo. In moravia centrală este o uzina electrică de 10.000 H. P. la Prerov și --na hidraulică la Kromeriz, fiind prorcjată încă o uzină hidraulică la Zimrovice, de 20.000 H. P. In planul de electrificare este prevăzută unirea uzinelor centrale dela Bratislava și Trnava cu uzinele proec- I late, utilizându-se apele Waagului, unirea celor de la Starohorsky Potoc cu cele centrale de la Banska Bystrica. Prin înfăptuirea acestui plan de electrizare a întregei ţări, republica cehoslovacă va rezolva înaintea ţărilor celorlalte problema combustibilului. Sinceritatea acţiunii Rezultatele pozitive, bune şi frumoase, care contribue singure la propăşirea binelui din viaţa individuală a popoarelor sau a întregei omenire, sunt datorite acţiunii sincere, acţiune, care porneşte din întreaga lumina a sufletului şi se desfăşora în plina lumină a lumii. Acţiunea, care porneşte din întunerecul din noi, pe care îl cutindem dinaintea altora, pe care n'avem cutezanţa s’o desfăşurăm sub privirile altora aşa cum este, ci o învăluim în vestminte potrivite de a înşela lunea asupra adevărului ce se ascunde sub ele — departe de-a fi contribuit vr’odata la augmentarea binelui din lume, a ridicat veşnic prefeci grele in calea triumfului adevărului, şi n’a dat naştere decât la nenorociri, fie că e vorba de viata singuraticilor, fie că i ’ vorbe de viaţa popoarelor. Lipsa sincerităţii în acţiunile omeneşti ne-au dat trădările şi pe trădători, şi a contribuit, în mare măsură, — contribue încă — la pregătirea şi sbugnirea războaielor, iar în fiecare ţară aparte, la înăsprirea şi vehemenţa luptelor politice, ţinând pe loc propăşirea popoarelor. Câte nenorociri nu s’ar putea înlătura dacă fiecare individ, partid pontic sau popor, s’ar lupta cu vizirul deschis, dacă acţiunea ce se desfăşoară sub ochii noştri, ar fi într’adevăr şi cea intenţionată! O puternică apropiere între popoarele ce a’au sfâşiat in război, nu se va putea produce decât pe baza acţiunilor sincere. îndată la deschiderea Conferinţei de pace, simţindu-se nevoia acţiunilor sincere, a politicei cu vizirul deschis, se proclamase principiul, ca desbaterile şi singur atletic hotărâri să fie imediat aduse la cunoştinţa tuturor. Dar abea începută această Inovaţie, ea a fost părăsită. Ştergerea diplomaţie secrete, proclamată de bolşevici, urmărea, se pare, aceeaşi ţintă. Dar nici ei n’au putut realiza stăpânia acţiunii sincere: au revenit curând la duplicitate în politică. Suntem încă departe de întronarea act unii sincere■ iuda, care cu o sărutare vicleană vându-se peHristos, are încă prea mulţi imitări în lume. Ciliul suferinţei Dacă ne ara gândi numai la suferinţele Mântuitorului, dela leagăn şi până la spânzurarea pe lemnul crucii, şi la grozavele suferinţa prin cari a trecut neamul nostru pentru înfăptuirea idealului naţional, vom înţelege că marile biruinţi nu sunt cu putinţă decât cu preţul marilor suferinţă. Pildele s’ar putea aduce într’un şir grozav de lung, pentru fiecare pas nou pe care omenirea, sau singuratecele popoare, i’iiu făcut pe drumul civilizaţiei. Şi cu toate acestea cultul suferinţei nu are decât foarte puţini credincioşi. Dimpotrivă cuvântul de ordine, atât in viaţa singuraticilor, cât şi a popoarelor este: că! mai puţină suferinţă. Ş’ se’nţslega, nu putem afla decât insî acest cuvânt de ordine. Suferinţa,o mod instinctiv, nu-i dorită de nime, şi cine o caută anume, cina se complace în ea, nu poate fi decât o excepţia, — firi deosebite, eludate, pa care noi cai mulţi de obicei nu le putem înţelege. Şi tot aişi într’un anumit înţeles, mitul suferinţei e necesar şi singur attenor şi popoaralor cari voesa să-şi câştige cea mai mare tărie pe cara o putem avea în viaţă: sănătatea morală, Urla caracterului. Cultul suferinţei e necesar nu întrucât ar trebui să căutăm anume suferinţa, ci întrucât nu ne îngrozim de ea când ne întâmpini, şi nu ne dimbătuţi în mijlocul ei, când ne încunjură din toate părţile, pătrunzând amar în viaţa noastră. Şi, poate în măsură şi mai mare, cultul suferinţei ne este necesar întrucât, dacă vrem să fim osmmi întregi, trebui să ducem cu străşnicie lupta vieţii, iar această luptă stă dintr un nesfârşit lanţ de suferinţe. Deci cultul suferinţei ar putea însemna atât: să te nu temi de suferinţă. Să nu laşi neîncepută o luptă pentru bine, pentru dreptate, pentru frumos, din simpla cauză ei prevezi cohorta suferinţelor care va însoţi această luptă. Să nu părăseşti, naterminată, lupta începută, din cauza durerilor şi a suferinţelor cu care o împreunată. Să trăişi cinstit, să preferi o vieaţi de onste, da obiceîu Împreunată cu im cortegiu îatreg de salariaţi, cu lupte necurmate, unei vieţi plină de hodină şi de toate bunătăţile ce care ai putea o avea fără luptă, printr’un singur act necinstit. Deci cultul suferinţei ar putea laverida şi atât. Să nu te temi de luptă. Este just cuvântul de ordine ce creşte din adâncul firii noastre: cât mai puţină suferinţă. Dar este tot atât de adevărat că nu vom putea realiza acest desident adânc uman decât netemându-ne de suferinţă, netemându-ne de luptă. E uşor de înţeles pentru ce , nu mai prin luptă individuală şi colectivă se pot delătura sau cel puţin, se pot îmbânzi marile suferinţe omeneşti. Iar când şi început lupta, ai şi trecut în împărăţia suferinţei. Vitregia naturii, cu frigul, cu foamea, cu boalele, vitregia naturii omeneşti cu egoismul, stmaţia, despotismul, lăcomia, numai prin luptă, deci numai prin suferinţă, se pot îmblânzi, dacă nu se pot delătura Pintru ca să se câştiga o uşurare a suferinţelor a trebuit să premeargă totdeauna lupta plină de suferinţe a cuiva. Da, cât mai puţină suferinţă, dar pentru a ajunge aici cât mai multă luptă, fără să ne îngrozim de suferinţă. In acest înţeles cultul suferinţei e necesar şi pentru singuratici şi pentru popoaele cari simt că au o menire în lume. Din ei şi din ele răsar voinţele cari în clipe de grea cumpănă, când suferinţa se impune, birue piedicile, împrăştie nourii ce i-au copleşit şi fac să răsară soarele. NI Nu e necesară nici o scurtă analiză a societăţii româneşti de după război pentru a te convinge că noi periotescăm cultul suferinţei chiar in înţelesul,pe care i l-am dat mai sus. La rădăcina grozavei alargări după cât mai repede îmbogăţire, după un traiu tihnit, cu călcarea în picioare a tuturor principiilor de cinste şi praenie, este teama de luptă. Tesma da lupta vieţii, împreunată totdeaunacu suferinţe. Azi sunt mulţi la noi care ţi spun sania. Eu nu fac decât să mă săpun poruncii adânc omeneşti: cât maipuţină suferinţă ! E frumos, e plăcut, e înalt omenesc să trăeşti fără griji, fără lupte, fără suferinţe. Dar ei nu bagă de seamă că alungând suferinţa data ei o aruncă cu atât mai greu pe capul a lor o sută din semenii lor, că crimele, atentatele la morala publică, aduc suferinţe cumplite şi nepuritate asupra unui popor, asupra unei ţări întregi. Şi tot aşa în luptele politice, oamenii trec foarte uşor de la un partid la altul, tot pentru a se cruţa de lupte şi de suferinţe la viaţă, şi nu bagă de seamă ce suferinţe mari cad ca un blestem pe o ţară întreagă, fiindcă ei au voit să fugă de sufarința lor, sufere pentru ei un popor vntreg, sau o întreagă provincie. Nul Cultul suferinţei nu e aşa de dispreţuit cum li sa pare celor mai mulţi. I. Agârbiceanu. EFEMERIDE Arta în Rusia sovietică Caracteristic spiritului ce domnaşte’n Rusia e faptul că baletul, ocupă locul primu arta soăaioS. Pentru balet guvernul varsăbani cu amândouă mânile. Lunatecharsky, comisarul poporal al artelor a înfiinţat mai multe trupe ambulante de balet, cari putreera ţara în lung şi în lat dând reprezentaţii. Rezultatul e, — spune scriitorul german — că femeile ţianilor şi muncitorilor ruşi când văd picioarele goale ale balerinelor îşi fac cruce şi-o iau la aăutoasa. Pe da altă parte, societăţile muncitoreşti din Petrograd se plâng, că guvernul rhcltueşte mai mulţi bani priru balete decât pentru interesele muncitorilor. Dansul de altcum constitue In Rusia un element al artei poporale. Pentru teatru, însufleţirea e mult mai redusă. Comedii uşoare bufonerii stâta tot. Şi mai sunt teatre pentru satire politice. Acestea sunt pretutindeni de văzut. „Bombardarea palatului de israel, şi alta epizoade din timpul revoluţiei, pusa In scenă aduc profit frumos. Pentru o lucrare sarioacă nu mai emitem puterile artiştilor. La una din repetiţii, autorul care avea valul titular din piesa „Cain“ a lui lord Byron, de slăbiciune a cîzat fără simţire. Poeţi, compozitori, artişti toţi flămânzesc în Rusia şi cu toţii in seloşează după cultura streinătăţii. ARISTAR* k C©MP.