Patria, iunie 1922 (Anul 4, nr. 116-139)

1922-06-10 / nr. 122

Cluj, Sâmbătă 10 Iunie 1922 UN LEU EXEMPLARUL Anul I? # Numărul 122 Politica intervention«.. - O derogare de la politica literal în folosul băltesc al liberalilor din Romania Prin măsura pe care a adus o guvernul liberal de a institui o comisiune pe lângă ministerul industriei şi a comerţului spre a examina şi aproba nouele societăţi şi ridicarea capitalurilor, se pune din nou în discuţie politica intervenţionistă de Stat. Sub autoritatea Statului, regulatorul abstract al afacerilor publice, guvernul în mod concret intervine în industrie spre folosul capitalului partizanilor liberali Nici că se poate închipui o mii monstruoasă politică economică din partea unui partid care poartă eticheta de... liberal. Cân noi susţinem că liberalii noştri, înainte de a fi un partid politic sunt o vastă întreprindere capitalistă, poate să pară o exagerare. Faptul acelei acestei comisiuni vine să dovedească şi celor mai sceptici, veracitatea aserţiunea noastre In ziarul nostru s’a arătat în ce constă rolul comisiunei: de a se institui capitalul liberal în întreprinderile particulare, de-acum nu mai revenim. Ceeace vrem să lămurim, sunt două aspecte ale problemei: mai întâi, cum liberalii dela noi nu fac politică liberală, propriu zsă, ci politică plutocratică şi al doilea, monstruozitatea politicei intervenţioniste, în plină coborâre economică a ţarei. In adevăr, un partid cu adevărat liberal, care n’ar fi angajat cu capitaluri pe piaţă şi care, supraveghind la respectarea rolului său istoric ar urmări întărirea avuţiei naţionale, dela sine se înţelege că ar trebui în primul rând să lase libere forţele economice ale naţiunei. Adică, aşa cum cazul s’a petrecut în alte ţări şi 39 petrece şi azi în Anglia, Statul să fie numai regulatorul abstract al raporturilor economice și juridice dintre supuși, iar nu tutelarul care să se amestece arbitrar în afacerile economice ale particularilor, spre folosul unui partid. Doctrina economică a liberalismului, liberalismul economic cu adevărat, acea doctrină care a prezidat la ridicarea burgheziei şi la revoluţionarea raporturilor economice, cu toate modificările, a fost faimoasa formulă laisser faire, laisser passer. Fără această doctrină nici nu se pot concepe, după istoria veacului al XIX, mişcări şi partide liberale. Dacă ne uităm numai în trecutul nostru, vedem că baza politică ageneraţiei de la 1848, crescând la spiritul şcoalei liberale istorice, a fost lăsarea liberă a forţelor economice, laisser foire, nestânjenirea lor de către autoritatea Statului, laisser passer, istoria partidelor liberale din ţările constituţionale este tocmai realizarea principiului clasic al şcoalei fîziocriţilor Pentru această doctrină s’au ridicat revoluţionarii români în 1848 la Iaşi la Islaz şi pe Câmpia libertăţii, sub conducerea lui Bărnuţiu. Pe-atunci e vorba de desrobirea forţelor economice naţionale de sub tutela streinilor. Bieţii de ei, nu ştiau că după 70 de ani, aceste forţe vor fi la fel oprimate, stânjenite la jocul lor liber de. .. liberali şi că robia economică, din streină va deveni naţională, din turcească, ungureasca, rusească, atatului naţional român, transformat în mediator al ştereselor unei familii şi a unor partizani de clică. La lumina, deci, a strictului adevăr ştiinţific, la lumina istoriei, politica internaţionalistă pe care o face guvernul dlui Brătianu este cea mai neagră şi crudă negare a liberalismului economic, ea corespunde în domeniul economiei naţionale, suspendării drepturilor publice pe timpul alegerilor, din domeniul politicii. Nu poți că liberală se numeşte internaţionalismul dlui Brătianu, ci curat regim autocrat, curată reacţiune. Atâta vreme cât libertatea industriei este suspendată, atâta vreme cât Statul este prefăcut un agent al intereselor liberale, ţara nu poate spune că trăeşte sub regim liberal; ea aşteaptă liberalismul adevărat şi real, de la alte elemente politice, cari, fără să şi ia titulatura, realizează regimul economic liberal, prin măsuri de libertate deplină. Dacă juxta punem suspendarea libertăţii în industrie alaturi de contingenţarea cerealelor şi monopolul vânzării pe piaţa internă, nu exagerăm de fel când afumăm că România, din punct de vedere economic, trieşte cu mai multe decenii în ură. Avântul industrial este tăiat, capitalul oprit de a creşte producţia agrară demoralizată, iar pe deasupra ruinei trece silueta de satisfăcut a capitalismului egoist, hrăpăreţ şi nesăţios, al câtorva cointeresaţi, cari se mişcă din dosul firmei uzurpate de ...liberalism. Dar ceea ce este şi mai izbitor în politica intervenţionistă a liberalilor, e faptul că ea vine din partea unui partid adversar de moarte politicei etatiste, de exemplu celei socialiste, care reduce totul la Stat. Socialismul este arătarea periculos economiei, tocmai pentru că taie orice drum iniţiativei private; nu este însă un defect însă această procedură când vine în interesul capitalului liberal.. Astfel încât, analizând cu deamăruntul politica liberală, ea apare ca o serie de contraziceri, de monstruozităţi logice, de anacronisme istorice, cam toate la un loc şi luate în parte, justifică revolta opiniei publica contra prezenţei regimului liberal sul penetis, la conducerea ţării. CRONICA ZILEI Censura. Ziarul „Satu-Mare“, care apare la Satu-Mare, ne soseşte complect mutilat. Censura a suprimat coloane întregi. A suprimat un articol al unui redactor al ziarului nostru care comenta alegerile de la Şomcuta şi arăta fărădelegile administraţieiberale. Au fost suprimate din articol char şi datele privitoare la numărul voturilor obţinute de candidaţi. Censura este instituită nu pentru apărarea intereseor superioare şi a siguranţei Statului, ci în interesul oligarhiei liberate de la Bucureşti şi a uneltelor ei provinciale. * Ungurii şi Fiinţa. Presa ungurească din Ardeal nu scapă nici un prilej de a-şi umple coloanele cu cont la tari rău ! voitoare la adresa aliatei noastre Franţa. Am mai înregistrat asemenea atacuri. Mai trebue să înregistrăm unul. Reprezentantul guvernului francez la cununia d la Belgrad, generalul Frinehet d'Espersy, este de data aceista obiectul insolenţelor ziarului „Keleti Ujság“. Şi vina dlui general este că în toamna anului 1918, când contele Károlyi s’a prezitat la Belgrad cerână pace, dl general n’a tradat interesele aliatei române care a luptat alături de Franţa şi n’a dat din nou Ardealul pe mâna celor din Budapesta. Generalii Fouchst d'Espersy este oaspete Curţilor Regale din Belgrad şi Bucureşti şi presa ungurească ar trebui să ţie seamă de respectul ce se cuvine unui oaspe distins. Adivârâte prim» Dig Fărădeleg’ls guvernuiSol şi anarhia aaministratitfâ Pentru a distrage opinia publică dela fărădelegile gmer nu uitoare pentru a doua oară, cu ocazia alegerilor parţiale parlamentare, a furat voturile Ardealului, şi ,pentru ca lumea să se împace mai departe cu spiritul anarhic, ce bântue administraţia ţării, organul partidului de la putere „Viitorul“ ne vesteşte, că pericole serioase ne ameninţă dinspre Nistru şi Dunăre din partea ruşilor şi bulgarilor. Monitorul politicei liberale alarmează lumea, că, în vreme ce vecinii noştri se înarmează, semneazăconvenţii şi organizează împotriva noastră comploturi, partidele din opoziţie fac tot posibilul ca puterea de apărare a ţării să slăbească“. Organul liberal, subliniind primejdia, face apel, ca „Opinia publică românească să fie trează“. Pe ce-şi întemeiază „Viitorul“ grava acuzare, ce aduce partidelor din opoziţie şi la ce se reduce pericolul denunţat opiniei publice? La un lucru fără nici o însemnătate, susţinând, că unul din şefii partidului ţărănist, dl dl Lupu, s’ar fi exprimat, că regretă de a nu fi participat la congresul agrarenilor, care s’a ţinut la Sofia, în Bulgaria, şi, mai departe, pe faptul, că opoziţia s’ar fi manifestat împotriva justiţiei militare în procesul comuniştilor. Aceste două fapte ar fi de natură să slăbească, după „Viitorul“, puterea de apărare a ţării, constituindun fel de ‘ ichipuitului duşman vure chiar decât pericolul, , ne ameninţă ţara din a-Sfty/Li ra primejdie însă trebue căutată im numărateie fărădelegi ale guvernului, care s’a întronat la putere, ca pe o moşie a sa, fără voinţa ţării, şi care a întrodus anarchia în administraţie, împănând-o cu tot soiul de elemente, lipsite de valoare, cari însă au meritul de a se fi înscris într’unul din cluburile partidului liberal, în numele căruia astăzi oricine poate să-şi bată joc de lume, fiind mai presus de legi şi de justiţie. Aci, şi numai aci, zace pericolul cel mare, care nu ameninţă ţara, şi de la care „Viitorul“ vrea să distragă opinia publică cu primejdia despre care vorbeşte. Partidele din opoziţie îşi fac pe deplin datoria, când luptă pentru întronarea legalităţii, pentru stârpirea abuzurilor de piere şi pentru garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Este o veche tactică liberală, care astăzi nu mai prinde, ca să inventeze primejdii din afară, ca să fie tolerat mai departe partidul la putere. Ţara însă, care nu mai poate răbda tirania guvernării unui singur partid, ştie bine, că adevărata primejdie e chiar prezența liberalilor la cârma ei, Carpatin. „Boala europeană" Intr’una din şedinţele Camerei franceze în care se examina rezultatul conferinţei de la Genova, dl Tardieu a ţinut un mare discurs, comentat de întreaga presă franceză. In acest discurs, dl Tardieu, cu un mare lux de argumente, arăta că nesuccesul conferinţei de la Genova se datoreşteboalei europene“. Aceasta boală nu e decât aplicarea concepţiei materialiste în istorie, după care interesele economice primează pe toate celelalte: umanitare, politice, naţionale şi chiar pe cele etice. Adevărul asupra căruia s’a oprit dl Tardieu, e cunoscut de mult, şi el s’a valorificat nu numai la Conferinţa dela Genova, ci chiar şi la Conferinţa de pace. Sunt ţări şi popoare ai căror conducători îl aplică de cel puţin două veacuri sistematic, cu premeditare. Mai mult decât atâta boala aceasta nici nu se poate numi exclusiv europeană, ea e, cel puţin, tot aşa americană■ Asupra ei au stăruit de multă vreme destui mari gânditori ai popoarelor civilizate. Boala aceasta „europeană* cum a numit-o dl Tardieu, e tot aşa o boală naţională, aproape la toate popoarele în epoca ce s’a deschis după războiul mondial. Ea stă şi la temeiul luptelor politice interne din toate ţările: acapararea alor cât mai multe bunuri materiale pentru o anumită clasă socială. însuşi revoluţia rusească, cu regimul sovietic, in esenţă nu-i altceva decât încercarea clasei muncitoreşti de a acapara pe seama sa bunurile materiale ale ţării, declarându-se această muncitorime că ea formează exclusiv Statut, pentru ca să se poată bucura în viitor prin Stat, de aceste bunuri, fiind puterea politică totdeauna în mâna acelora care deţin mijloacele de exstenţă. Tot astfel „boala europeană", în politica internaţională nu urmăreştealt scop decât preponderanţa politică , adică prin ea acapararea bunurilor din căi mai multe ţări, la noi în România mare boala !aceasta are un caracter cu totul speţei al: ea pleacă din sânul unei clase care încă nu e românizată pe deplin, deşi e suprapusă peste elementele de baştină de cel puţin o sută de ani. Diferenţiarea claselor, la noi, e datontă în mare parte acţiunii morbide ale acestor demente în curs de a se naţionaliza. Şi cum, după război, materialismul a întunecat cele mai multe suflete, e limpede că aceia în care el a trăit şi mai înainte să dea atacuri furioase, necunoscute mai iute de război. De aici conflictele aşa de mari între pătura oligarhiei române şi manifestările tendinţelor populare, pornite din însuşi neamul românesc. Da, trăim vremuri de completă biruinţă ale materialismului. Poate, ca o contra-acţiune necesară şi mântuitoare — se ridică, sfioase, tendinţele spre imaterial, spre misticism, ce se observă în chiar ţările unde e mai grea „boala europeană. ea«T£ B»va noast« S ortoaoxw Marţi s’a deschii sesiunea consistorului W-s? ricesc In Bucureşti, de fapt ci mai mulţi dintre epish’pt. O neastâmp'rată pasiune dogmatică ne îndeamni să urmărimşedinţele arestea, cari sunt chemate să aducă anumit? hoţii' âri în ce priveşte păstorirea sufletelor. In notiţile unui ziar cetim c'«m ce s’a luat îa ' abatsre ssromo’ossă. Cutare preot ridic* cM:.fiunea »r ndsrii p mânturilor bisoni eţti ţi att'■ ca şi de noi înainti a sndira tot pioţilor dreptul da arenei). Sa mai diacmă apoi faptul ('.) comisiile de revizuire i-au exchis pe preoţi de la împroprietărire ceea ce i-n mdemnat să prezintă un memoriu ministerului de agricultură. Sau: unul arată ministrul de comunicaţii a refuzat gratuitatea pe câile ferae române a mirilor consta- torulu . Nu suntem de loc împotriva a ostor discuţii de o eu tremă utditito imediată. Nu cere nimenea preoţilor completa desistoresare roatrilă — căci epoca noastră e o epoci a luptei pentru pâine şi a reformelor agrare foarte puţin asemănoate cu spiritul de jertfă al celor dintâi creşini. Suntem departe de a osândi, fiindc îşi aprâ în cele mai multe cazuri drepturile cele mai fireşti. Ba ne am bucura ca preoţilor să li se creieze o situaţie cât mai norocoasă pentru ca s ajungi la o cât mai mare independenţă No supra însî, altceva — şi a ume că în consistoarele acestea bisericeşti se discută exclusiv probleme cu o relaţia nemijlocită la nevoile ft .manele şi aproape de loc problemele mari, cari se impun categorie vierii spirituale. Toată lumea buni oara ştie prea bine ci intelectualitatea s’a schimbat mul! da pe vremea sinoadelor ecumenice şi ai. aaVăzi nevoile religioase nu mai pot fi mulţ-mte cu o i.ioana fiotoare de ramuri sau cu o simplă jertfă de tămâie. Am mai spus-o şi o repetăm că vrerea cere hotărât o reformă sufletească a întocmirilor lsoriceşti petrificate în câteva formalităţi, poetice ori drept, dar prea puţin chemate să satisfacă existenţele de religiozitate nu numai ale unui intelectual, ci f.hiar ş sie poporului. Repre- zentanţii bisericii să se închidă ochii la faţa primijdiei sugerându-şi iluzia că e inexistentă. Şi privească mai departe doar până în vârful nasului. Avem tot dreptul să facem această ruţin plăcută observaţie cân în jurul nostru vedem sutele de Intelectuali îngropaţi ] într'o comelectă indiferent, i r ligioasă — sub influenţa celor mai demodate conciţii— nu din vina lor. Avem tot dreptul si facem această neplăcută obsarvaţie, când vedem poporul ’ 1 străinându-sc^din altar sub înrâurirea aia or credinţa sectare, cari pătrund cu vehemenţ. ,în vieţa sa. E un geniu de foarte redus vitaitate a bisericei simptomatica pierdere de credincioşi din popor. Ast zi când în streinătate viaţa religioasă ia un avânt frumos ca după orice catastrofă istorică, — viaţa religobsS în toata var atela ei înfţişări, fie prin interiorizare mistică, fie ţin desinteresau pratică sectar'), fie in forma tradiţionalismului catolic, fie în forma unei coui întăriri a conştiinţei protestante, — la noi viaţa religioasă tânjeşte. E ca o lungS boală cronică, care stârneşte în noi temerea de sfârşit. Şi în vreme ce aşteptăm un nou suflu în viaţa bisericească şi nnsuri radicale pentru îndreptarea răului — ortodoxia noastre, buna noastră ortodoxie, ca parte de muncă iiteal se mulţumeşte să protesteze platonic împotriva schingiuirei preoțlor din Rusia. Altceva o im io. ram la rari Guvernul a începutsă promită libertatea complectă a exportului cerealelor. Se vede treaba că nu mai avem niciun bob de grâu în ţară; altminteri nu pricepem cum s’ar renunţa la regimul pemiselor. Contribuţia dlui Jean Tekeş la redatarea decremlu de amnestie este evidentă. In afară de multele defecţiuni juridice, textul acestui decret poartă şi stampila gramaticei dlui ministru al justiţiei. Raportul către Suveran începe astfel: „Este datinele ţârii , etc. Tot datinele ţârii ,este“ ca miniştrii ei — sub regimuri liberale, mai ales — să nu cunoasă cele mai elementare apoduri gramaticale. Şi să nu mai mirăm că dl Jean Tehas nu are cunoştinţe juridice. Bibliografie Constat In Krocu, Istoria războiului pentru întregire» României (1916-1919). Bucureşti 1922. Volumul I.. (Preţul 35 Lei). Pe cinci sute de pagine s’a scris Istoria războilui pentru unitatea naţonală până la intrarea Neu - lor în Bucureşti. Volumul al dorina va cuprinde Istoria refacţiei până la ultimul ei rezultat: intrarea armatei române în Budapesta şi situaţia noastră schiţat de tratatele de la Paris. C. Kiriţescu este un povestitor bine informat din propria experienţă. Dsa este un contemporan atent şi inteligent al evenimentelor, observate din cep fală — şi din vreo 150 de izvoare istorice reprezentând comribuţie tuturor naţiilor părtaşe la războiu. C. Kiriţescu este şi povestitor îndemânatic . Faptele se divid în capitole roturzite plastic şi se imprimă bine, oferind astfel şi judecăţii înlesniri de meditaţie. Calitatea din urmă face din cartea dlui C. Kiriţescu şi un mijloc de înţelegere asupra evenimentelor despre care — se ştie — există, o mulţime de păreri deosebite, uneori foarte deosebite între ele. Astfel scrierea devine un mijloc de concretizare a ce este de gândit despre războiul nostru. Cartea nu este scrisă numai pentru militari, este scrisă pentru toată lumea. Mai ales tinerimea ar trebui să se arunce"asupră-i, tinerimea care mai nepoimâne va lua sarcina de-a călăuzi mai departe viaţa naţională. Apoi în special, — Ardealul, unde o vedere totală asupra războiului nu se întâlneşte adeseori , unde părţi din el sum judecate încă greşit. Cetită atent la noi, cartea poate deveni şi o piatră de fundamentare a uniuţii de judecată şi de simţ re privitor la modul cum unitatea naţională s a făcut şi la forţele care au făcut . Recomand această carte spre cetire grabnică și serioasă. G. Bogdan-Dincă, P. ,S.: Gazetele noastre ar face bine să reproducă, drept recomandare, câteva capitol din lucrarea dlui C. Kirițescu. G. ni- O. Rsg u revoluţionar în Buhas»"? De câteva septimâni de zile din Regatul vecin al Bulgariei vin ştiri senzaţionale. Neînţelegerile dintre guvern şi partidul ţărănesc de-o parte, şi Coroana şi oamenii ei, de altă parte, iau dimensiuni tot mai mari şi caracter tot mai grav. Simbolînski, şeful guvernului şi al partidului ţărănesc la putere, a ajuns în conflict cu Regele Boris. Congresul partidului ţărănesc, convocat pentru a lămuri situaţinea, a dat cea mai desăvârşită aprobare pentru politica internă urmărită de şeful guvernului. Congresul acesta, care a fost prezidat de însuşi ministrul de interne, Raicu Dasaleff, nu s’a mărginit, însă, la proteste şi aprobări academice, ci a venit cu propuneri şi hotărâri, cari însemnează întronarea unui nou regim politic în Bulgaria. Intre altele s’a cerut şi s’a admis destuirea tuturor funcţionarilor şi magistraţilor, cari nu sunt membri ai partidului ţărănesc. S’a hotărât, ca pe viitor numirea miniştrilor şi a tuturor funcţionarilor publici să se facă de către comitetele ţărăneşti. Actul cel mai senzaţional al congresului a fost însă hotărârea cu privire la constituirea guvernului. . Preşedintele congresului a cerut adunării, să aleagă persoana, care va trebui să prezideze guvernul în anul care începe şi congresul a ales in unanimităţi pe Stambolinski. Acesta, mulţumind, a cerut congresului dreptul de a-şi indica moştenitorul la preşedinţie în persoana ministrului Raicu Dusei.off. Congresul a admis şi această propunere cu unanimitate. •' ** Hotărârile congresului ţărănesc însemnează desfiinţarea prerogativelor pe care Constituţia le acordă Regelui şi începutul unui regim revoluţionar. EF€»IEBinEl Cum se Inșala lumea In Martie anul acesta se vindea la Paris un fel de doctorie numită „Heliosme" despre care se punea că vindecă diferite boale, între altele chiar cancerul și tuberculoza. Acest „Heliosine“ nu era altceva decât o apă incoloră a cărei putere vindecătoare — zice — consta în faptul că într’însa erau adunate raze de soare al căror efect bun asupra omenirei e cunoscut de toţi. Descoperitorul acestui medicament făcător de minuni a avut însă mai puţin noroc ca alţi vindecători de felul lui căci a fost atrasă atenţia judecătoriei asupra numitului preparat. Judecătoria trimise doi specialişti să cerceteze şi aceştia afari că inventatorul „Heliosinei“ e un moşneag venerabil cu numele Pierre Germain, fost funcţionar de poştă şi cavaler al Legiunei de onoare. Cei doi specialişti fură primiţi de moşneag în modul cel mai prietenos i-a purtat prin toată casa, ceea ce era şi necesar dacă cei doi savanţi voiau să cunoască în ce fel şi chip ,colegul lor aduna razele de soare. O placă de alumină pe acoperiş atrâgea adică razele soarelui în vreme ce o sârmă de oţel le conducea de-a lungul straşinei prin fereastră în „laborator“. Aici erau aşezate două vase cu apă, acoperite cari aveau să primească razele şi deocamdată să le păstreze. Apa din cele două vase era pompată la intervale regulate,, închisă în sticluţe mici, frumoase cari se vindeau în toată ţara cu cinci bani bucata. întreg aranjamentul însă n’a încântat de loc pe cei doi vizitatori şi raportul lor prin urmare n a sunat tocmai favorabil la adresa ciudatului binefăcător al praenirei. Astfel venerabilul fu pus sub urmărire de lege pentru exercitare nepricepută a medicinei şi pentru înşelăciune în mare, tot asemenea a fost pedepsit şi farmacistul care cel dintâi a primit în magazinul său şi-a pus îa vânzare razele acelea de soare adunate în apă - ARISTARQ A COMP. împrumutul german In loc da plata reparaţiilor, Germania cere Aliaţilor un împrumut Chestiunea reparaţiilor, punctul atât de slab al tratatelor da pace încheiate la urma celui mai groaznic război ce-a cunoscut vreodată istoria lumii, acea- Jtă chestiune a reparaţiilor ce trebue, dator să le plătească cel învins, continuă să preocupe cercurile diplomatice apusene. Un lucru e perfect sigur. Germania nu vrea să plătească, fie că n’are de unde, ceea ce e mai puţin probabil, fie că vrea să răcnoie consecvenţă unui punct de vedere dinainte stabilit. Comisia reparaţiilor vestită prin amănuntul, că până acum a cheltuit pentru întreţinerea membrilor şi birourilor sale cu mult mai mult decât s’a încasat despăgubiri, a somat Germania să înceapă odată fixarea modalităţilor da plată. Pentru aceasta s’a cerut râs mus la următoarele trei puncte, dacă s’au luat măsuri pentru echilibrarea bugetului prin mărirea impozitelor şi restrângerea cheltuelilor, oprirea inflaţini monetare, precum garanţii la eventualitatea unui control aliat. Răspunsul Germaniei Cancelarul Reich-ului s’a grăbit a fi foarte promt cu răspunsul, un răspuns de lungime nemţească, bazat pe argumente teoretice, pe date statistice şi care s ar putea foarte lene rezuma în câteva cuvinte: Germana nu poate plăti şi de aceea cere amânare. Pentru plata dobânzilor însă să dea Aliaţii un împrumut ca să le poată plăti. Aranjamentul după cât se vede e vrednic de-a fi imortalizat de un Caragiale al politicei diplomatice. Mai departe răspunsul e foarte binevoitor, guvernul german promite să şi echilibreze bugetul, să oprească inflaţia fixând circulaţia mărcei de hârtie la nivelul atins în 31 Martie 1922. Primeşte principiu controlului cu condiţia insă, să nu se atingă prin aceasta suveranitatea sfântă a patriei grmane După cum se vede, deşi sunt mai mult promisiuni decât lucruri reale, cancelarul Wirth a dovedit multă bunăvoinţă şi se pare că pentru aceasta numai:* Aliaţii se vor înduoşi şi vor acorda Germaniei moratoriul cerut. Ce eru reparaţiile? Se întreabă presa franceză în special şi toţi oamenii politici îngrijoraţi de soartea păcii viitoare. Din lectura răspunsului german un lucru reiese clar. Dacă Germania acceptă condiţiile Aliaţilor, cere în schimb un împrumut. Chestiunea reparaţiilor e astfel înmormântată prin însăşi acest împrumut. E aşa deevident ! ră că Germania audecest împrumut ca să plăteai cu ei caloriile sale! In răspuns se spune chiar că acest împrumut va servi consolidării economice a Germaniei. Presa germană a deslănțuit o adevărată furtună contra răspunsului dat de cancelarul Wirth. Ziarul „Kreuz Zeitung“ opune împrumutului un argument pe cât de neaşteptat pe atât de curios. „Împrumutul — spune acest ziar — probează că noi am avea capacitatea de a plăti. El ne constrânge deci să plătim şi ne ia o resursa pe care ne a ofert-o tratatul dela Versailles, care nu ne obligă să plătim decât în limita capacităţii noastre“. Suma împrumutului nu s’a fixat încă. Se vorbesc de fei de fel de cifre. S’a riscat chiar până la suma de 5 miliarde mărci în aur, ceea ce ar reveni la o sumă fantastică după valuta actuală. Şi totuş această sumă n’ar fi decât minimul de plată a două anuităţi fixate de conferinţa de la Cannes. Două curente Cât priveşte destinaţia acestui împrumut în cercurile aliate sunt două curente. Unul care admite reconstrucţia economiă a Germaniei, altul par a cere plata despăgubirilor prin acest împrumut. Argumentele cu cari se combat aceste două curente sunt destul de puternice. O Germanie reconfortată — spun unii, — nu va căuta să-şi ia cât mai curând revanşa înfrângerii sale ? Da, — răspund ceilalţi, — dar o Germanie complect ruinată, o Germanie în mizerie, părăsită în ghiarele anarhiei inevitabile nu va fi o ameninţare şi mai grozavă pentru întreaga Europă? Cât de departe suntem încă de adevarata pace şi bunăînţlegere dintre umilii locuitori ai şi mai umilei noastre planete !