Patria, iulie 1922 (Anul 4, nr. 140-164)
1922-07-01 / nr. 140
Cluj, Sâmbătă Iulie 1822 UN LEU EXEMPLARUL Amu IV. * Nataurul 140 Acţiuni teroriste Se împlinesc la toamnă patru ani de la semnarea armistiţiului pe uriaşele fronturi de luptă şi popoarele Europei sunt încă departe de a fi revenit la mentalitatea şi spiritul pare singure poţi asigura pacea atât în interiorul ţărilor, cât şi înafară de graniţele lor. Ţările ieşite învinse din război nici până azi nu se pot împăca cu nouile situaţii în care le-au pus tratatele de pace. Nu numai dorinţa de-a scăpa de poverile matahale impuse lor arde vie subt spuză, ci chiar gândul cutezător a-1 revanşei, a-1 restabilirii geniţelor dinainte de război le ţine într’o continuă agitare. In afară de propaganda pe care o fac în lume* întreag- pentu a convinge opinia publc* mordală de nedreptăţile ce li s’au făcut, ţările învinse, prin toate mijloacele de cam dispun, prin necruţarea ori cărei jertfe materiale, se silesc a alimenta nemulţumirea în sânul populaţiei din teritoriile pierdute de ele. Ceea ce fac germanii în Alsacia-Lorena, ceeace fac bulgarii în Cadrilater, ruşi în Basarabia şi unguri în Ardeal, arată până la evidenţă sentientele şi aspiraţiunle popoarelor învinse faţă de hotărârile conferenţei de pace. In afară de aceste mijloace de propagandăteatru o cauză pe care ei nu o cred încă definitiv pierdută, înţelegeri, contracte secrete se ţes intre ţările eşite înfrânte din război în vederea aceleiaşi acţiuni din viitor care ar fi să restabilească vechea stare de lucruri. Conferenţa de la Genova şi acum cea de la Maga se resimt adânc de această stare de spirit, şi sforţările pentru menţinerea păcii şi pentru o colaborare frăţească a tuturor popoarelor, înaintează mai greu ca racul. Dar nu numai in aranjarea situaţiei externe lumea se resimte adânc de urile şi patimle deslănţuite de războul mondial, ci fiecare ţară întimpină, în interior greutăţi imense întru consolidare prin dominaţia aceleiaşi mentalităţi şi a aceluiaşi spirit anarhic şi destructiv, pe care războiul ni a lăsat ca moştenire blestemata. Soluţionarea problemelor interne prin acte de teroare era o raritate înainte de război. Nihilismul rusesc, şi anarhismul internaţional ne făcea, la restimpuri depărtate, să ne cutremurăm în faţa bestialităţi omeneşti. Atentatele criminale erau socotite ca opera unor amorali, şi niciodată partide politice care eşiau din însuşi sânul naţiunilor respective nu socoteau că se pot folosi de ele pentru realizarea programului lor ca de nişte factori îngăduiţi şi ducători la ţintă. Acum, după război acţiunile teroriste sunt tot mai des şi mai sistematic întrebuinţate pentru atingerea scopurilor politice, In ţările care se credeau între cele mai culte, cu populaţiile cele mai de ordine. In Anglia şi în Germania, unde înainte de război, erau aproape necunoscute atentatele criminale pentru izbânda unei politice de la război în care se varsă sângele fără nici o remuştare, şi acţiunea teroristă e la ordinea zilei. Irlandezii, de trei ani, sunt încontinuu mânjiţi de sângele atentatelor, săvârşite ca mijloace de luptă politică, pentru a ajunge la independenţă. In Germania, mari pontifi ai monarhismului, şi cu el deodată, ai ordinei, ai moralităţii publice, organizează acţiuni teroriste împotriva elementelor democratice care deţin puterea politică după război. Atât în Irlanda, cât şi în Germania cei ce pun la cale acţiunile teroriste nu mai sunt „drojdia societăţii“, haimanale plătite de cluburi anarhiste, ci oameni care se pretind culţi, şi care se cred îndreptăţiţi să conducă soarta popoarelor din care fac parte. Asasinarea, în zilele trecute, a mareşalului Wilson în Anglia, şi a ministrului de externe german, a cancelarului Rathenau, sunt de natură sa arate în adevărata ei lumină primejdia acţiunilor teroriste, folosite ca mijloace de luptă politică internă. Italia, de peste doi ani, e teatrul unor lupte interne între partidele politice unde acţiunea teroristă, şi dintr’o tabără şi din alta, la ordinea zilei. încercarea de atentat împotriva familiilor regale română şi sârbă, cu prilejul nunţii dela Belgrad, • împiedecat din fericire —■ a »ratat lumii că propaganda iredentistă maghiară socoteşte şi ea, între mijloace« obişnuite de luptă, «tent*ţ«li* criminale. Intre astfel de manifestări, t atâtea dovezi a spiritului anarhic de după război, cine mai poate nădăjdui io trio grabnică revenire la stările normale din nainte de măcelul mondial? Cum mai pot fi privite că s ducă toate la scop încercările de pacificare a lumii ? Popoarele au în faţa lor, de trei ani, cea mai grozavă pildă de ruinele pe care le lasă pe urma sa acţiunea teroristă. E înaintea tuturor cadavrul Rusiei, descompusă şi trântită pentru întregi decenii la pământ de politica teroristă a bosovieilor. Ce ar fi mai firesc decât ca popoarele Europa să învie dinaceasta padă înfiorătoare, să te convingă ci, nu poţi lupta pentru triumful principiilor naţionale sau umanitare decât prin mijloace umane ? Şi, cu toate acestea, acţiunea teroristăşi politica de după război, se manifestează până şi în felul cum se cearcă a fi executate marile probleme internaţionale. In reporte de la tratatele do pice, până la conferinţa de la Genova şi Haga, terorismul marei finanţe, de pildă, a marelui capital,de acela, care determină atitudinele ţărilor una faţă de alta. Iar în politica internă a ţărilor nici când nu a fost mai în floare terorismul partidelor politice de la putere. Nu suferim şi noi de trei ani de omnipotenţa câtârui partid politic, care, departe de a mai griji să fie expresiunea voinţii cetăţenilor, guvernează după bunul lui plac, în mod terorist, desfiinţând cu cea mai liniştită conştiinţă legile ? E sigur o boa!» de care sufere lumea întreagă după război. Forţa brută a fost biruită odată de forţa morală, şi cu toate acestea lumea, îndată după războiul ce a dat pilda cea mare, se închină din nou forţei £*“•*•% , „ T.UVL. X4« ov r--‘e tăraădU' dsea uri. 0 revenire, dela o regenerare pornită în sânul fiecărui popor. Şi cei, cari conduc destinele ţărilor, n’au o mai mare da- torie decât aceea de a ajuta reacţiuneaa forţei morale, părăsind ei înşişi mijloacele teroriste de guvernare. --» CRONICA ZILEI Amânarea încoronării. Din Bucureţti se telegrafiază că serbările încoronării de la Alba-Iulia, fixate pe ziua de 14 August, au fost amânate fără termen.* Administrat!v liberal . • ■ Din Sibiu ni se scrie că tabăra liberalâ este din nou în fierbere- Se ceartă „Raderii“ și se subminează prin intrigi. Acum este vorba să fie debarcat din postul de prefect di Hentos ca să se facă loc unui maior în rezervă, un fiu al dlui Constantinescu. Este ceartă şi în jurul preşedintelui Tribunalului de acolo, liberalii ne mai având încredere în actualul preşedinte Petrescu, care pentru a ajunge preşedinte l-a făcut pe agentul liberal, iar acum caută deja luntriţa care să-l salveze când va veni cataclismul liberal Este ceartă pentru toate Slujbile posibile şi imposibile, fiecare vrea să mai apuce un os de ros până este vreme. Adevăr şi minciună... — Audienţele la Mai. Sa — Dl dr Victor Bontescu, directorul general al Băncii Agrare, a plecat la Bucureşti pentru a-i comunica Regelui hotărârea Consiliului de administraţie a Băncii. Aceasta o face la dorinţa pe care Regele şi-a exprimat-o în cursul audienţei din urmă acordate domnului Bantescu. Majestatea Sa va avea astfel prilejul să afle din sursa cea mai competentă hotărârea unanimă şi nestrămutată a conducătorilor Băncii Agrare, a celorlalte bănci interesate în existenţa Băncii Agrare, a institutoilor noastre culturale şi bisericeşti, a milor de acţionari recrutaţi dintre cei mai de jos şi mai umili — de-a nu se supune fără luptă unei măsuri care, deşi îmbrăcată în haina legalităţii, este un făt al nesocotirii legilor şi inspirat numai de interese de partid. Ardealul nu se va mărgini însă numai la prezentarea unui memoriu Regelui- Vor urma numeroase adunări în cari opinia publică din toate colţurile ţării va fi lămurită asupra intenţiunilor liberale: subjugarea economică a Ardealului. Şi-apoi va urma procesul... Dl Bonţescu s».w face politici mii» fantă. Rolul lui se va mărgini la lumi, narea laturei juridice a chestiunii, laturea cea mai puţin umbroasă. Şi cu aceasta se va şi sfârşi audient Regele , va aviza . . . Cine ţi va lămuri însă Majestăţi Sale tetirea politică, focar de primejdii, a acestui atentat împotriva independenţei economice a Ardealului ? Ştie doară ţara întreagă că prin cercul de fer al Cămărilei Palatului nu se pot strecura decât cei ale căror opinii şi păreri nu pot să turbure seninătatea monahului care se culcă şi se scoală fiecare zi adormit şi trezit cu vorbe ce-i vestesc că ţara este liniştită şi mulţumită şi că niciodată n’a mai existat guvern care să aibe în mai mare măsură încrederea masselor decât actualul guvern liberal. Regele nostru n’tre sfetnici cari să-i poată arăta calea plină de primejdii pe pe care a apucat cărții Sfatului mânat de liberali. Sfetnicii lui de azi sunt membri guvernului şi cira din jurul Palatului cointeresată în guvernarea liberali şi glasul lor este amăgitor, vorba lor linguşitoare, spusul lor fals.... Regele nu ştie ce se petrece în ţară. Nu ştie că alegerile generale s’au făcut, cu cea mai cinică încălcare a tuturor legilor; că actuala majoritate liberală din Parlament este obţinută prin frauda şi fals; că nu este o singură măsură luată de guvern care să nu fi fost dictată de meschine interese de partid; Că Ardealul se administrează când ca o colonie belgiană à la Congo, bună da stors până la măduvă, când ca o colonie franceză à la Guyana, unde sunt deportaţi condamnaţii pentru anumite crime de-acasă ... Şi Majestatea Sa nu ştie înainte de toate că lucrurile aceste au creat în ţara întreagă o stare de spirit de enerviare şi exasperare neliniştitoare. Acesta este adevărul, care însă nu poate străbate până la urechile Majestiții Sale. O polemică penibila De câtva timp cetiloi presei bucureştene urmăresc zilnic o polemica de o rard violenţa dintre doui generali, cari se acuză reciproc de fapte, cari dacă ar fi adevărate , ar putea atrage şi ar trebui să atragă grele sancţiuni pentru cei vinovaţi. E vorba de acuzaţtiunile ce-şi aduc unul altuia generalii de rezervă Cantacuzino şi Al. Văitoianu, în legătură cu acţiunea lor de comandanţi pe front in timpul campaniei din 1916—1918. Fiecare din cei de polemişti, îşi însoţeşte acuzaţiile cu cele mai grave calificative pentru adversarul său, în uimirea legitimă a marelui public, care se obişnuise să vadă în crucea Mihai Viteazul“ o pildă, purtată de unul din geneni, seninul celei mai desăvârşite braţuri. S’au produs documente şi decoraţii din ambele părţi. S’a recurs chiar la mărturia şefului suprem al armatei, care a găsit ca cale să nalive — printr’un ordin de zi, pe vemea campaniei — faptele eroice ale unuia dintre generali, căruia acum i se aruncă acuzaţia de a fi fost un rezertor de rând. Cei doni gentili polemişti îşi sprijină acuzaţiile e piese din dosare, cari au fost câţiva în cercetarea justiţiei şi a autoităţilor superioare militare. Şi tocmi acesta e faptul care surprinde şi tristernează. Căci din această polemiă se înţelege că nici unul dintre ce doi generali nu formulează acuzaţiuni noui. Ei nu fac altceva decât sa reediteze acizaţiuni asupra căror s'au făcut cercetări şi s'au luat hoirâri definitive, cu puterea lucruiujudecat. Şi dacă umai una sau o parte din acestelizaţiuni, fie pentru unul dintre... potnişti, fie pentru amândoi, sunt înternate, cum poate socoti opinia putea atitudinea autorităţilor militare, şi cele dintâi au avut de hotărât şi au hotărât cu verdict de neculpabilite ? Dacă, mpotrivă, acuzaţiunile acestea sun lipsite de temeia şi dovedite ca cine, nu putem înţelege indiferenţa C-utor autorităţi, cari nu găsesc nesar să intervină, spre a pune cad unei polemici atât de jignitoare ptru armată. Nepârea autorităţilor militare este cu atât mai vinovată, cu cât s’au prodiu documente cari au servit ca elemei de judecată în hotărârea ce s’a hi în mod oficial. Spe colul ce-l oferă opiniei publice tarta dintre cei doi generali este de penibil încât, macar acum, o hurtre oficială se impune. O așteim Jandarmerie teologică Am scris nu de mult despre urmărirea pocii iti loc I» noi, citind o emoţionantă scrisoare a mini b niţean, care a fost crunt bătut de jandarmi pentru credinţa sa în Dumnezeu. Avură cu alte cuvinte o jandarmerie care se ocupă şi cu probleme teologice. Un alt fapt de natura aii înăsprească relaţiunile dintre cei cari cred sub diverse Urme a’ petrecut zilele trecute în Botoşani. După terminarea slujbei religioase preotul a ţinut o conferinţă despre adventişti. Efectul s’a văzut imediat. Vre-o câteva sute de drepcredincioşi s’au îndreptat cu furie spre casa de rugăciuni a adventiştilor. Negăsind pe nimeni acolo, manifestanţii au pornit spre locuinţa unuia din fruntaşii adventişti. Organele poliţeneşti i-au făcut o adevărată percheziţie. Negăsind nici aci ceva compromit tor, medievalii manifestanţi au oprit pe drum doi adventişti pe oe i-au somat să facă somnul crucii. Refuzând, adventiştii au fost bătuţi până la sânge. Cu alte cuvine avem şi o poliţie teologică. Cine s’ar mai gândi că într’un veac aşa de îndepărtat de epos? inhiziţiei s’ar mai putea întrebuinţa nişte ’anatice procedee de propagandă religioasă. Şi totul fenomenul se repetă şi se pare că nu sunt cazuri izolate. Am fost cei dintâi cari am atras atenţia sf. Sinod să ia măsurile necesare împotriva sectelor, dar n’am înţeles ca sectarii să fie opriţi cu forţa de a crede ceea ce îi fericeşte. Ar fi o încercare f -,i, rezultat şi cât se poatede necreştinească. Preoţii au datoria să lirăm’aieA credinţa veche a poporului prin conferinţe; ori datoria aceasta idealii se pare că degenerează in unele părţi într’o prigonire sângeroasă a celor de altă credinţi — şi la loc să avem o jandarmerie pentru tâlhari avem o jandarmerie teologică, care-şi închipue ci e chemată să apere cu baionetele pe Dumnezeu. E adevărat că pentru reprezentanţii bsericii e cu mult mai comod să lase pe adventişti în grija poliţiştilor, decât sâ-i convingă prin discuţii inteligente, prin broşuri şi mai ales prin fapte frumoase, câ ei sunt în raţieire. Nu mai trăim în epoca prigonirilor relgioase: istoria ne învaţă că obiceil acesta funest de a convinge cu pumnii are efectul tocmai contrar celui dorit. Am dori ca sf. Sinod să dea un ucaz către preoţime, în care sâ se ceara propaganda „fără vărsare de sânge“. Dar ne texaem câ jandarmeria noastre teologică ar interpreta greşit. Pentru inchizitori acest rig. O ni se schimba vremile Tarne ar tt-ai fi crezut, înainte cu zece ani că se mai poate repeta un fenomen medieval . Vorba aceea : libertatea credinței? Bine, bine, dar să crezi ce vreau eu. — Atât la noi nu se mai poate ferici fiecare după calapodul său ? Se întuneca tot mai mult. MI PIERI LA PICT Cei 350 de mii de orfani de război, cărora patria recunoscătoare le dă câte un leu şi patru parale (valuta 730) au fost invitaţi de dl Georgel Mârzescu la Iaşi pentru a aduna rămăşiţele celor 400 de tăcâmuri. Cu acest prilej salonul va fi împodobit cu stampe sosite anume din Ukraina, reprezentând seme de antropologie, pentru a trece mofturoșilor fii de eroi pofta de mâncare. Eşti dl l Gtea ministru at guverne? Dl Vintilă Bratianu este de drept ministru de finanţe, dar de fapt şi miniştru industriei şi comerţului. Titularul acestui minister, dl V. Sassu, îndeplineşte o simplă formalitate, hotărârile insa le la dl Vintilă Bratianu. Doar în ultimul timp a survenit o mică modificare, cu reînvierea permiselor, — suntem informaţi ca la obţinerea unui permis de export de vite să cheltueşte peste 1500 lei de cap de vită, — pe care nu ştim cui să i-o atribuim. Ministrului vasal de la industrie îi corespunde di I. G. Duca de la externe, care, ca şi colegul său,dl Sassu, îndeplineşte o simplă formalitate, ministerul fiind condus de fapt de către dl I. Brăteanu. Ne am întrebat adesea : ce rost are dl Duca li acest minister ? Disa nu ia nici-o hotărâre, nu face nici-un act care sâ nu obţină în prealabil avizul şefului de guvern. S'a văzut inexistenţa titularului dela externe cu ocazia conferinţei dela Genova, când, ca şi când n’ar fi existat, nu numai că nu a participa la conferinţă, dar n’a avut nici un amestec la instruirea delegat lor. La fel în legătură cu conferinţa dela Haga, experţii români au primit instrucţiuni dela dl I. Bratianu, iar nul dela dl Duca. Cel mult dşa se va infortm dela dânşi când va lua conferinţa sfârşit. Dar inexistenţa titularului dela externe o dovedeşte încă un fapt, care a fost cunoscut de „Viitorul“ în unul de ieri. Este vorba de executarea tratatului de pace cu Turcia, în legătură cu care „Viitorul“ anunţă din Londra: „Primul-ministru român dl I. Bratianu socoteşte că înalţii comisari din Constantinopol îi înţelegem trebuie să lucreze în interesul întregei colectivităţi formale de toate puterile care au semnat tratatul de la Sivres“ Şi „Viitorul“ adaogă că Lloyd George „aprobă punctul de vedere al dlui Brâteanu.“ Iată dar un act de competenţa ministerului de externe, care este luat de dl Bratianu. Şi au fost multe acte de felul acesta, în care dl Duca a fost pur şi simplu neţinut în seamă. Că dl Duca, de altfel ca şi dl Sissu, se complac în situaţia aceasta, nu ne miră. Anticipăm însă asupra viitorului când dl Duca va pretinde Că a fost ministru de externe, când de fapt d-sa astăzi nu este decât un simplu om de încredere al dlui Brǎtianu. Doliul ţării In locul cuvântului său sonor — bulgări de ţărână sună pe coşciugul în care o inimă românescă şi-a oprit bătăile. Viaţa i se preschimbă In amintire ; faptele lui au devenit încă de mult pagini de istorie naţională. A fost un conducător al vieţii româneşti şi la cârma misterioasă a destinelor de neam a avut acest simţire clar văzătoare ce străpunge neguri şi timpuri, idealul lui înfăptuindu-se ca şi o prezicere de profet. A mai fost şi un mare faur al cuvintelor ce, de fier sau metal preţios, se preschimbau în săgeţi sau flori, după cum puterea gândului pretindea superior luptă sau cinstire. Tache Ionescu a fost mai mare decât oamenii de care avea nevoe vechiul Regat. Şi mărirea lui a spart graniţa şi a contribuit la unirea întregei ţari, pentru care era făcut. Tache Ionescu a avut însă şi mai rara fericire de a fi dintre rarii ari şi prin care o ţară aduce servicii întregei omeniri. Această muncă îşi va arăta încă îndelung roadele. Ambiţie lui — firească pentru marile merite cari cereau dreptul de a înfăptui, — jm !* „avut jwă. ,00*$ .siăbiduujjâ!!; lui nu e pătat nici de împuşcări de ţărani, nici de înscenări de procese comuniste. El vedea mai mare, pentru că era mai mare şi, de aceia şi faptele lui sunt mai mari. Presiuni murdare politice nu a făcut asupra ura unui ţinut românesc, răsbunător pătimaş nu a fost nici când, toata patimile cîutau să îl răstoarne, iar pentru ardeleni nu e drag numai pentru ajutorul ce ne-a dat în unire, ci pentru că până ieri a fost singurul ieşit din pătura poporului, nu uitase de popor. Neorocoismul lui era încă o apropiere sufletească de noi. . Azi, când o înmormântare cum nu se face stăpânătorilor becisnici, ci numai celor cu cari toată ţara se simte înfrăţită, îi poartă rămăşiţele spre tărâmul veşniciei. Dacă în această îndărerată săvârşire am fi ştiut să dăm toate cuvenirile, fără îndoială că sicriul ar fi fost purtat pe un plug, după cum acela a lui Vlaicu plutea pe aripile unui aeroplan, iar a vitejilor rămăşiţe sunt duse pe afete de tun. Iar mormântul lui ar fi fost să fie în Ateneu sau la Parlament, unde am fi adunat ca într’un Parteon cenuşa străbună, continuând acea tradiţie, prin care ctitorii sunt îngropaţi, în biserica de ei zidită. Dar, lui îi rămâne o mai mare şi mai de preţ glorie decât a fasturilor postume. Cinstirea o acordăm amintirii lui — legată de fapte ce au rămas bune — fapte ce cresc mai splendide decât orice trandafiri pe morminte. IFEHIURE Un peţitor pretenziv Intr’un ziar german o damă a publicat zilele trecute un anunţ de căsătorie. Reflectanţi s’au găsit vre-o câţiva intre cari un funcţionar superior care-i scrise femeii şi-o rugă sft-i trimită fotografia. După ce primi aceasta scrise din nou candidatei de măritiş trimiţându-i acum ocoala de întrebări dintre cari reţinem următoarele : Ai ocupat dta sau mama dtale odată vre-un post plătit ? Stai în legătură cu societatea în alta? Numele dtale ? Cât eşti de înaltă fără ghete ? Ce păr ai, blond sau brun ? Eşti sănătoasă ? Ai mai fost vreodată logodită ? Logodită în secret? Da ce ai stricat? E trecutul dtale lipsit de orice pată? etc. La scrisoarea aceasta primi următorul răspuns, și anume deja fratele damei în chestie : „Sora mea a primit coala dtale de întrebări, înainte de-a purcede la răspunsul fiecăreia, te rog pe dta să-mi dai următoarele amănunte: Ai fost pân' acum pedepsit ? De câte ori ? Pentru ce crimă ? Cu amendă în bani ? Cât de mare? Cu pierderea libertăţii ? Unde ai fost închis? Trăeşte tatăl dtale? Fost a şi el pedepsit vreodată ? Pentru ce?Eşti beţiv? Tatăl dtale bea ? Ai legături, cu speculanţii ? Faci însuşi speculă ? Cam sunt medicii dtale ? La cine ai locuit în ultimii cinci ani ? Ai primit vizite de dame ? Ce boale ai avut ? Numele dtale ? Te scalzi de mai multe ori pe an ? Mănânci cu cuţitul ? Obicinueşti să-ţi cureţi dinţii ? etc. După acest drăgălaş schimb de scrisori, puteţi ghici şi rlvoastră că din căsătorie nu s's ales nimic ASSISTARG i LIOMP Cooperaţia dijutat »! Moţiune-protest depusă la biroul congresului băncilor populare dela 25 iunie 1917 —.—o—— Menirea cooperaţiei este asigurarea independenţei economice, a masei micilor plugari şi alte categorii de muncitori şi prin aceste liberale evoîtate culturală şi politici, conform aspiraţiilor lor fireşti. Născută prin propria reacţionară a acestor mase, categoriile economico-sociale ca interese contrarii (marii proprietari şi capitalişti) au căutat la început sâ o strivească, izbind, ca deţinători ai forţei politice în Surn începătorii Cooperaţiei. Curentul neputând fi înfrânt, tactica a fost schimbată: cooperaţia a fost transformată în instituţie de Stat, . \\ credit limitat la Creditul Statului-recte Banca Naţională — şi cu o Casă Centrală cu puteri quasi direcţionate prin art. 17 al legii Băncilor populare. Atât aparatul de Stat Sifit şi Banca Naţională aflându-se în mâinile aceloraşi forţe direct interesate ale marilor proprietari şi capitaliştilor, întreg spiritul cooperaţiei a fost falsificat şi libertatea de mişcare, conform aspiraţiilor maselor ţărăneşti şi piturilor sărace complect suprimată. Mai rău ca în Rusia ţaristă Pe când în băncile capitaliştilor, capitaliştii sunt cei cari dispun de administrarea şi controlul banului lor, la băncile populare şi cooperative, micii plugari, meseriaşi etc., nu sunt liberi a-şi administra şi controla banul lor ci acest drept revine Statului, adecă influenţei celor ce deţin până azi Statul capitaliştii şi marii proprietari. Acest an Rusia‘Tifilsííf, bieperarea TV bucurat de o mult mai largă libertate de mişcare. Aceasta e s pricina, pertu care cooperativa basarabeană venita, de sub auspiciile legilor țariste, a refuzat jugul legii românești, impotrivindu-se unificării cooperative. Amestecul nefast al govârmuUri in cooperaţie S’a părut că Statul face un pas către autonomia cooperaţiei, acordând dreptul Federalelor şi băncilor membre de a alege 4 reprezentanţi în Consiliul de administraţie al Casei Centrale — ceilalţi împreunăcu directorul urmând a fi numiţi de guvern, care în plus îşi rezervă dreptul de veto asupra oricărei hotărâri a consiliului. Sinceritatea acestei dispoziţiuni a fost desminţitâ de la început când reprezentantul ales de congres cu cel mai mare număr de voturi, a fost respins de ministru pentru că nu avea vederile acesstuia. Treptat-treptat au fost eliminaţi sub diferite pretexte fie din consiliul Casei Centrale a Băncilor populare, fie de cel al cooperativelor săteşti, toate acele elemente cunoscute ca reprezentând spiritul adevărat cooperativ, adversar firesc al spiritului capitalist. Chiareta lege. Ceea ce ese însă în mod excepţional surprinzător, este complecta denaturare a textului legii prin regulamentul după care se aleg membrii în noul consiliu de administraţie al R. P. pe noul period, legeat nu prevede altă dispoziţie decât că delegaţii la congresul pentru alegerea membrilor din consiliile centralelor, sâ aibă calitatea de cooperator. Interpretarea ei sinceră este ca acei cooperatori cunoscuţi de masele de cooperator şi având Încrederea acestora, sâ le prezinte interesele şi aspiraţiile şi să le administreze avutul prin Casa Centrală. Traducând acest spirit, primul regulament de aplicare a acestei legi, a permis unor cooperatori ca dnii I. Răducanu, C. Spâneşteanu, St. Moricescu şi alţii să fie aleşi în consiliul centralelor. Deşi legea n’a suferit nici o modificare, totuşi noul regulamernt împiedică astfel de elemente de a mai pătrunde în consiliul centralelor, punând condiţiuni în afară de lege şi vădit personale, îndreptate anume împotriva unor persoane ca cele de mai sus. Guvernul urmăreşte prin acest regulament protivnic legii — şi smuls consiliului centralei cooperativelor, fără ¡ » sä fi fost adus la cunoştința tuturor (gQttUuq*?! pe p*«. 0-a)