Patria, iulie 1922 (Anul 4, nr. 140-164)

1922-07-04 / nr. 142

Claj, 4 Marți Iulie 1922 UM LEU EXEMPLARUL Aaul IV. * Numărur 142 Unde mergem? De-o vreme încoace partidul naţional şi conducătorii lui sunt atacaţi de către presa liberală cu o violenţă de limbaj şi o lipsă de bunăcuviinţă neobişnuită. Atacurile aceste nu sunt critici severe a unor atitudini sau fapte, ci simple inzulte aduse celor cari îndrăznesc să mărturisească alte Convingeri şi credinţe politice decât cele înscrise în registrele societăţii pe acţiuni a partidului liberal. Nu ne vom coborî să răspundem la aceste atacuri murdare, dar totuş ne simţim datori a lămuri o lăture a lor. Partidul naţional şi conducătorii lui sunt acuzaţi că pe faţă sau în taină fac propagandă antidinastică, anti monariică şi pro-revoluţionară. Mărturisim adânca noastră convingere şi credinţă că forma de regim politic mai potrivit temperamentului, gradului de cultură şi vrâstei poporului românesc este monarhia. O monarhie, care treptat să devină tot mai democratică, cu guvern parlamentar şi descentralizare administrativă. Poporul românesc din Ardeal a fost întotdeauna inspirat de această credinţă în principiul monarhie. Na fost, însă, niciodată dinastic. Popoarele mici nu devin dinastice decât în cazuri când, ivindu se conflicte între naţiune, lipsită de drepturi politice, c ţi pătura conducătoare deţinătoare de largi privilegii, capul Statului se declară pentru naţiune. Şi dinastia Irabsburgica n’a avut niciodată astfel de atitudini naţionale. Dar poporul românesc din Ardeal a fost monarhic, a crezut şi crede în împărat. Aces principiu monarhic, însă, în care am crezut întotdeauna sincer, în care păturile largi ale ţărănimii noastre a crezut chiar mai mult decât noi, clasa intelectuală înclinată spre tot felul de speculaţiuni filosofice şi politice, este atacat în temeliile lui de partidul liberal. Pentru a şi consolida o situaţiune obţinută pe căi lăturalnice, partidul liberal se ascunde după Coroană. La alegeri, alături de chipul candidaţilor liberali aproape pretutindeni puteai vedea şi chipul regelui. Aproape pretutindeni aceşti candidaţi spuneau că «Regele este cu noi“. Şi sub scutul acestei auguste încrederi s’au săvârşit, fără măcar cea mai mică încercare de-a salva aparenţele legalităţii, cele mai revoltătoare crime electrorale. In fruntea administraţiei poporul avăzut numindu-se, prin decret regal, oameni pe cari li ştia din timpul ungurilor, când insultau pe faţă pe toţi cei ce ţineau la partidul naţional şi credeau că «soarele românismului răsare la Bucureşti“. Şi aceşti prefecţi, foste unelte ale guvernelor reacţionare ungureşti, s’au prefăcut la alegeri în unelte ale partidului liberal, săvârşind în numele guvernului cele mai vădite încălcări de lege. Şi acum poporul aude şi citeşte că tot prin decret regal sunt amnistiaţi toţi criminalii cari in timpul alegerilor au furat, au falsificat, au bătut şi au terorizat. S-au schimbat vremurile. Poporul se interesează de tot ce se petrece în ţara aceasta. Nu mai este masa aceea inertă pe care o cred şi azi liberalii. El citeşte în ziare cum se ceartă «generalii Împăratului“, aducându-şi învinuiri de laşitate şi mişelie; el citeşte cum ofiţerii maltratează din bun senin oameni paşnici şi nu li se întâmplă nimic; citeşte cum în Basarabia sunt iertaţi prin amnestie deţinuţii politice şi a doua zi cinci dintre ei sunt găsiţi, în margine de pădure, morţi. Au voit să-i atace pe soldaţii cari îi excortau, ei nişte bieţi prizonieri nelnarmaţi şi slăbiţi de închisoare de luni de zile, au atacat soldaţii înarmaţi cari s’au apărat şi au tras cu arma!... Poporul citeşte, discută, judecă şi trage concluzii. Aşa cum ştie el. Dar îşi face o judecată care îi determină atitudinea. El citeşte cum se desfiinţează legile aduse pentru ridicarea economică a Ardealului, citeşte cum în streinătate se fac împrumuturi şi convenţii financiare din cari ţara pierde sute de milioane, îşi stă pe gânduri. Şi atunci vin alţii şi-i şoptesc lucruri la cari nu se gândea. Partidul liberal nu ştie ce se vorbeşte în Ardeal în legătură cu consolidarea bonurilor de tezaur. Se vorbeşte că cei din jurul Palatului, clica aceea pe care o desemnează presa sub numirea de Camarilla, informat de intenţiunile guvernului a cumpărat bonuri de tezaur pe cursul căzut de 25% şi la rândul ei a impus guvernuluiemiterea rentei I pe un curs desavantagios pentru Stat,dar avantagios pentru deţinătorii bonurilor... Palatul speculează ţara ! Ştim credem, sperăm că tot ce se vorbeşte sunt minciuni... O dorim din tot suflerul să fie minciuni. O spunem unde nu mai putem şi avem prilej s’o facem... Aceasta este atmosfera politică a Ardealului Tot ce se face, cele mai revoltătoare abuzuri, se săvârşesc în numele Regelui. Şi este mirare atunci, dacă în sufletul acestui popor credincios se naşte o îndoială în principiul monarhic şi dacă el ajunge să creadă mai puţin el în decât credem noi, clasa intelectuală?... lată unde ne duc liberalii! CRONICA ZILEI Oi Moşioiu desminte . . . Prietenii îi fac multe neplăceri dlui general Moşoiu, ministru al comunicaţiilor, silindu - să desfăşoare o vie activitate de desminţirre. Aşa a fost cu Petringenaru, aşa e acum Cu dnii Bălănescu şi Dejeu din Bihor, cari i-au oferit preşedinţia organizaţiei liberale din Bihor în locul dlui Zgre, şi pe care dl Moşoiu a şi acceptat-o . . . S’a şi scris la gazetă. Delegaţia chiar l-a atacat pe dl Zigre, spunând că guvernul n’a avut încredere în el etc. ... Dl .Zigre s’a apărat, însă, atât de energic încât campania pornită împotriva lui de însuş dl general Moşoiu a fost suspendată. Tot ce a spus delegaţia a fost desminţit prin ministerul de liderne. Acum vine şi dl Moşoiu cu o desminţire. N’a acceptat "niciodată nici o propunere de preşedinţia. Geace spune delegaţia este neadevăr . .. O dulce armonie liberală! Liberalii şi bonurile de tezaur, „îndreptarea“ din Bucureşti scrie : „Am arătat că mari bănci liberale au făcut un întins trafic cu bonurile de tezaur din aceeaşi sursă, perfect de bine informată, ni se mai dau următoarele preciziuni. Prin intermediul dlui Victor Antonescu, ministru la Paris, s’au cumpărat pentru o sută milioane lei bonuri de tezaur pe cursul de 23 şi de 25, care au fost apoi consolidate pe cursul cunoscut. Operaţia a fost atât de fructuoasă, că una din cele bănci, sguduită nu de mult de un Krach răsunător al unei alte instituţii, s’a restabilit cu mari profituri“. tristul adevăr — Cauzele scumpirei traiului — De ce oare n’avem curajul să vedem lucrurile în realitatea lor, şi căutăm să explicăm mizeria ca venită din altă parte decât din propria noastră vină ? Se spune şi se repetă mereu, încât am început să credem cu toţii: Leul este de vină că şi-a pierdut valoarea şi guvernele sunt cauza că leul a slăbit aşa de mult încât a ajuns să nu mai fie luat în seamnă de streini, făcându-se din aur strălucitor o zdreanţă de hârtie murdară. Este şi nu este adevărat tot ce se spune. Adevărat este că guvernele nu i-au prea dat leului de mâncare, lăsândul sâ slăbească văzând cu ochii. Adesea au schimbat cu napoleonul, cu dolarul, cu shilingul, cu lira şi cu marca elveţiană. A fost un rău tratament al leului din partea guvernelor ţării noastre. Şi de sigur, slăbirea valutei noastre in streinătate trebuia sâ influenţeze asupra traiului nostru, scumpindu-se mai ales acele mărfuri, pe cari ne-am obişnuit să le aducem din streinătate. Dar, mărfurile care se produc la noi in ţară trebuie să se scumpească şi ele în aceeaş măsură ? înţelegem să plătim scump parfumurile şi mătăsurile şi alte obiecte, cari se aduc de peste graniţă, dar de ce să plătim tot aşi de scump şi aproape toate celelalte articole pe cari ni le putem fabrica singuri ? In chestia aceasta am vrut să aflăm adevărul. Deocamdată am început să ne informăm asupra producţiei zahărului. Ne închipuiam, că poate fabricile noastre vor fi suferit devastări, că le-o fi trebuind maşinării, caii, aduse din streinătate, cu valuta noastră urcată, trebuie să cotribue la scumpirea pro. deselor. Nimic din toate acestea. Za- hărul se scumpeşte nu din fauza va-. Iutei, pentru că leul n’are putere de cumpărare k noi în ţară, faţă ~ dte un produs al nostru ci, pentrucă nu se poate fabrica destul zahăr la noi, şi aceasta din cauză, că nu se mai cultivă ea mai rnainte sfecla de zahăr. Subliniem aceste afirmaţiuni, pentru a se pune faţă în faţă cu ce ne-a spus deunăzi un negustor căruia i-am făcut mustrări că se face speculă cu zahărul, care este un produs al ţării noastre, şi negustorii ar fi cartelaţi în vederea câştigului ş ia. adăpostul legii de încurajare a industriilor naţionale, cui fabricanţii. Şi atunci mi-a răspuns ne-,gustorul: Vă înşelaţi, eu zahărul l-aduc din Cehoslovacia, pentrucă fabricile noastre n’au zahăr. Şi ne a mai spus, aprovizionaţi că se va scumpi şi mai tare, din cauza invalutei. Nu ne venea să credem. Aci nu mai era vorba de leu, ci da vncuma care domneşte de prea multă vreme în gospodăria ţării noastre. Se zice că în sfârşit ar fi luat cunoştinţă şi guvernul de un memoriu al fabricanţilor de zahăr, ca să se stărue mai mult pentru cultura sfeclei de zahăr pe suprafeţe mai mari, ca fabricile să poată produce zahăr mai mult. Până atunci îl vom consuma scump din streinătate. O fi tot aşa cazul şi cu alte fabricate cari au ca materie primă produsele solului? Să nu ne prindă mirarea. Avem noroc că in Rusia dăinuesc stări de lucruri mai ticăloase ca la noi. Dar, când Statele civilizate ale Apusului vor obţine de la bolşevici concesii tot mai largi de-a munci pământul, se poate întâmpla ca în ţara noastră agricolă să aducem şi paitea din streinătate. E tristul adevăr al asta. Carpatin in Bucovina, ca şi la noi „Adevărul‘ publică interesante declaraţii ale dlui Dori Popoviciu, fruntaş bucovinean, cu prilejul veniri sale în Cluj. Dl Popoviciu spune că spiritul general de nemulţumire pe care l a găsit în Ardeal, stăpâneşte şi în Bucovina Motivul e acelaş nenorocit şi criminal sistem liberal care a introdus politica in administraţie, înlocuind samavolnic pe funcţionari cu aderenţii de azi ai partidului liberal. Vorbind de alegeri fruntaşul bucovinean spune: „La noi nu numai că s-au furat voturile, dar deputaţii au fost aleşi fără scrutin“. Faptul acesta a produs şi în Bucovina aceeaşi amărăciune în sânul populaţiei, ca şi în Ardeal. Nenorocitul sistem care a adus desorganizarea administraţiei, neîncrederea în factorii conducători şi nemulţumirea generală, trebue de săturat cât mai repede, spune dl Popoviciu. Pentru a scăpa ţara de acest sistem bucovinenii sunt de acord cu noi când află nucesară o înţelegere între toate partidele de opoziţie. Dl Popoviciu declară că după discuţia ce a avut o cu dnii Maniu şi Vaida s’a convins că „situaţia preconizată de dlor e cea mai potrivită pentru asanarea crizei în care se găseşte ţara ". Iată deci, că in momentul în care oficiosul liberal a ţinut să atace brutal şi prosteşte pe dl Maniu, încrederea, cetăţenilor în tactul politic şi în caracterul prezidentului nostru, nu se mărgineşte la regiunile de dincoace de Carpaţi, ci a trecut şi în celelalte provincii lipite. Aceleaşi cauze produc acdeaş efecte. Zadarnic mai cearcă liberalii să vorbească de seperatismul nostru. Azi toată lumea ştie că separatismul nouilor provincii se reduce la un singur lucru: la voinţa nestrămutată a tuturor oamenilor de bine de-a introduce în Romănia Mare un regim european în locul celui balcanic. Aşa că azi, foarte mulţi bărbaţi de seamă din viaţa politică şi culturală chiar din vechiul Regat, simpatizează cu partidul nostru ...separatist, fiind astfel şi ei, după mentalitatea liberală ,duşmani ai unirii“. ...în Bucovina e ca şi la noi! Dar ce-ar mai spune, liberalii, când ar putea vorbi Basarabia, unde regimul liberal stăpâneşte de patru ani ? FURI LA PICT Oficiosul guvernului «Viitorul“ protestează împotriva svonurilor pe cari le publică unele ziare in anumite chestii. Nu este însă împotriva svonurilor dlui V. Brătianu care anunţase consolidarea bonurilor de tezaur. Acea,sta, pentru că operaţia a fost de fapt consolidarea băncilor liberale. Obrăznicia colapeter şi sfărâmarea şcoaleior Azisteni la o regretabilă răsturnare a tuturor valorilor. Se pare că oamenii şi-au pierdut complect orice noţiune de bine şi de tăn. Criza nu datează numai de ieri sau de alaltă ori, e adevărat, ash zi insă ia proporţii catastrofale. Te freci la ochi şi ai vrea să nu crezi ceea ce vezi; niciodată n'ai avut aşâ de mult dorul iluziei ca acum, când fapte simple cu toate zilele vin s’o dărâme, necontenit, repetându-se cu o stiruinţâ oara în cele din urm. te convinge. Treci pe stracă şi ai zi un svon sau deschizi un ziar şi citeşti o informaţie. Bunăoară că un ilustru necunoscut cu numele Boiu, absolvent fericit de patru clase liceale, va fi numit prefect în judeţul Sibiului Reţineţi vă rog acista dat: un absolvent de patru clase prefect într’un judeţ cu tradiţii culturale — româneşti şi îndeosebi săseşti — cum e cel al Sibiului. Faptul e simplu, cel puţin tot atât de simplu ca faptul ei un advocat cu una antigrame de creer în cap, care însurându-se la numele nevestei sale fiind mai cunoscut, e astăzi ministru. Asistăm la o conspiraţie ruşinoasă împotrivă oamenilor cu pregătire. Aceştia trăiesc în singurătatea modestiei lor fiindcă le lipseşte morala coailor, cere se îmbulzeşte în stânga, în dreapta, înainte, înapoi, după cum cer capricioasele împrejuriri. Nu se interesează nimenea să pună pe cei chiemaţi la locul lor. Obrăznicia coaielor cu piele aspră a devenit supremul principiu de selecţie. Morala părăsitului ,care ajunge în vârful capului şi se crede un Napolon pe piramida Poţi să fii eventual duar şi profesor universitar fără să cunoşti ortografia, intre multele rele de cari sufere biata noastră ţară lucrul acesta nu e fără îndoială ră . cel mai mic. Un intelectual e pus asăzi în ridicola situaţie sa se ia la întrecer nu cu un alt intelectual, ci cu un dobitoc care-şi faca loc cu capitale. In calitate de intelectual trebuie să cedezi sau sa te rogi în fineare seară , pentru ce Doamne nu mi-ai dat şi mie copitele atât de utie în viaţa omeneasC ? — De cită parte e însă tot atât de trist că nici intelectualii nu privesc situaţia drept îa faţă, sunt cuprinşi de tremuriciul laşităţii. Ar trebui să se dărâme şcoalele otri ne hrănesc cu ideale anacronice bieţii copii. De ce nu se adună părinţii într’un mare pongas, care ar rămânea de veşnică pomenire mn istorie: să se ceară înlatuflpinfdlfilor — universităţii« îniler,sehi sunt instituţiile cele mai de prisos, sâ se ceară schimbarea moralei în felul cum se schimbi nevoie şi vremea, înlocuirea Dealului cultural prin morala părăsitului care ajunge in vârful capului; toţi copiii fără deosebire ar trebui dresaţi întru obrăznicia coatele. Căci numai astfel putem avea nădejdea ca cei isteţi sa ajungă la locul ce li se cuvine. Privind starea deplorabilă a intelectualului de ost zi fără si vrei trebuie să sfârşeşti prin concluzia că şcoala e util cat. sau nu? pedeapsa cu moarte Odată cu uciderea presei guvernul plârneşte pedeapsa cu moarte şi pentru cetăţeni, lată un dar pozitiv. Consolidarea cu bonurile ei de tezaur ne ia banii de acum şi până in patruzeci de ani; — pedeapsa cu moarte e însă menită sâ dea cava . . . moarte. Natural, ea nu intra in programul hoţeştilor alegeri. Atunci liberalii promiteau pământ, ca mai înainte ceruseră supuşi Regelui ca finanţarea să se faca pin Banca Agrară. Azi, dnii liberali sunt setoşi insa nu numai de aurul ardelenesc ci şi de sânge şi de aceia prin graiul blând al dlui Moşoiu, cer pedeapsa cu moarte măcar pentru ardeleni. Acest „macar pentru ardeleni“ ar pîtea că reprezintă maximum de ranionl guvernului de azi. E insă încă una din organizările de mult plănuite, cum spun ei singuri acestei premeditări, şi cadrează cel puţin cu vechea lozinca Bratienistă „Ardealul iară ardeleni“. Dar, înainte de a mai discuta teoretic asupra omorului oficial, asupra mentalităţii spre care vrea sâ ne întoarcă guvernul, înainte de a discuta dacă ţara are nevoie de călăi aşa cum simte dorul dlui Moşoiu care vrea şi dsa sâ fie bun la ceva. Să vedem dacă au nevoie cei de azi de o lege pentru ca având putere sâ omoare oficial? Ei bine, credem că ,analizând faptele în urmă petrecute, de lege nu e nevoie. Nu a fost nevoie de lege pentru uciderea celor unsprezece mii de țărani, nu a fost nevoie de lege pentru „evreii de prima linie* nu a fost nevoie de lege pentru asasinarea lui Leonte Filipas... Înainte de achitare, nu a fost nevoie de lege pentru omorârea în „Valul lui Vodă“ a celor amnistiaţi de Vodă. Atunci, la ce această dispoziţie? Ca un regulament al veterinarilor pentru împuşcarea porcilor bolnavi de turbare sau pentm stârpirea şobolanilor purtători de crima, e oare nevoie de o însângerare a Constituţiunei acum când toate Statele găsesc căi pentru înlăturarea crimei, şi nu pentru distrugerea talionistâ. Au nevoie liberalii de o armă politică de ghilotină ? Are nevoie o remaniere de noi posturi onorifice. Pentru durerile ţării, leacul adus de liberali e darea morţii? Funeraliile lui Tachelonescu Ţara întreagă îşi manifestă admiraţia şi regretul pentru marele dispărut . Discursul dlui Iuliu Maniu Funeraliile lui Tachelonescu au avut caracterul unui doliu naţional prin participarea la această tristă solemnitate a tuturor fruntaşilor politici ai ţarei, a întregului cler superior, a tuturor corporaţiilor, numeroase delegaţiuni din toata ţara şi a întregei populaţii a Capitalei, însăşi Regele, Regina şi Principele Carol au ţinut să-şi manifeste In persoană regretul pentru dispariţa marelui român care a fost Tache Ionescu. In rotonda Atheneului, unde fusese depus corpul defunctului s’a oficiat Vineri la orele 4 şi la serviciul religios de către Mitropolitul Primat Miron Cristea asistat de numeroşi arherei şi preoţi. După terminarea serviciului religios urmează «raţiunile funebre ale Mitropolitului Primat şi dlor I C. Brătianu, primul-ministru, M. Ferechede, preşedintele Senatului, Râmniceanu, preşedintele Curţei de Casaţie, M. Antonescu, fost ministru de Justiţie, I. Măgură, deputat de Covurlui, Iuliu Maniu, preşedintele partidului naţional român, C. Cihodariu, fost ministru, I. Petrovici din partea part. poporului, C. Miile din partea pressei, dr. Obrejea, şi colonel Manolescu. Toţi oratorii au arătat in cuvinte vii şi dureroase meritele şi opera făcută de ţarele dispărut pentru binele ţărei şi al neamului românesc de pretutindeni. Dl druliu Maniu preşedintele partidului naţional român a ţinut următorul mişcător discurs în numele Ardealului. Discursul dlui Iuliu Maniu Adânc îndurerat se înşiruie şi partidul naţional român în rândurile cernite ale Naţiunei Române. Cuprins de trista înduioşare aduce prinsul recunoştinţei sale marelui patriot Tache Onescu împodobit în viaţă cu îmbelşugate daruri sufleteşti, puse întotdeauna în serviciul mărirei şi propăşirei Neamului Românesc. Geniul său scânteetor l-a ridicat de la început între cei dintâi conducători ai vieţii publice româneşti. Privirea sa de o înaltă cupindere şi interesul său stăruitor pentru chestiunile de existenţă ale Statului Român, l’au consacrat de bărbatul de Stat, care n’a ezitat niciodată a îndruma Opinia Publică şi săşi pună în cumpănă voinţa sa hotărâtă şi talentul său excepţional in serviciul marilor probleme de Stat ! Ori cât de mari ar fi fost însă însuşirile sale intelectuale El nu putea atinge acea măsură a reetfnoştiinţei la care s’a ridicat, dacă sufletul său nu ar fi cuprins In sine întreg sufletul Neamului Românesc cu toate durerile, cu toate frământările, toate aspiraţiunile sale ! In marele său suflet s’au repercutat toate emoţiunile ce pătrundeau întreaga fiinţă a Neamului Românesc de pretutindeni şi se reoglindea întreg complexul străduinţelor Gintei Latine pe cari le-a simţit cu toată expansiunea firei sale române şi le tălmăcea cu minunate cuvinte fără seamăn de fermecătoare. Cine poate aprecia mai profund acest dar al sufletului sau, decât noi Românii de peste Carpaţi cari căutând săpare din întunericul oprimării seculare eram atât de setoşi după o rază de lumină şi de mângâiere şi cari de atâtea ori găseam la El şi inimă simţitoare şi minte înţelegătoare, şi prietenie încurajatoare netăinuita in nici o inprejurare şi în nici o situaţie. Adânc înţelegător al chemării poporului românesc de a contribui cu însuşirile sale specifice la civilizaţia omenirei, nestrămutat convins că această menire a sa nu poate împlini fără desăvârşită libertate şi unitate naţională şi pătruns de adânca revoltă sufletească contra tiraniei ce ne sugruma, a cuprins în sufletul său dorul unui Neam întreg şi s’a făcut apostolul mântuirei lui. A voit întruparea dreptatei pentru Neamul Românesc şi a crezut cu toată puterea Geniului său în realizarea acestei dreptăţi. Când a părut ceasul decisivei răspântii, şi-a pus toată inima şi toată puterea sa în slujba marelui ideal al unirei Naţionale menit să răsplătească suferinţele îndurate veacuri dearândul. Nici, zilele îndoielilor şovăelnice, nici încercările sforţărilor uriaşe, nici persecuţiile soartei vitrege într’un moment dat, n’au putut clătina voinţa sa tare şi marea sa putere de muncă. Această credinţă tare şi iubirea sa înflăcărată pentru cei oprimaţi, sau prefăcut într’un organizator al unităţii de gândire şi de voinţă a întreg Neamului Românesc, dând statului puterea sufletească fără de care nu ar fi putut rezista loviturilor crâncene pe care a trebuit să le îndure. Astăzi când simţim atât de viu golul ce-l lasă după sine părăsindu-ne, vedem mai clar proporţii fiergurei sale puternice şi smeriţi ne înclinăm faptelor mari ale bărbatului de Stat pătruns de principiile zilelor de azi şi sie marelui Patriot îndrumător de neam. Ne închinăm şi omului bun a cărui minte a înţeles şi firea i-a îngăduit să simtâ, că cea mai mare virtute a celor sus puşi este durerea pentru suferinţele mulţimii şi supremelor datoriţi să să ureze, cu generozitate faţă de lipsurile altora, soarta celor robiţi de povara grea a vieţi de toate zilele. Providenţa Dumnezească a dăruit Neamului Românesc în toate vremurile tulburi Genii cari ca razele de soare în revărsatul zorilor au împrăştiat întunericul nopţii şi au dat fiinţă zilelor de mărire spre fericirea generaţiilor ce se succed. [Unul dintre cei de frunte a fost fără îndoială Tache Ionescu, care prin străduinţele sale şi prin muzica sa pusă în serviciul ideilor mari a trăit nu numai pentru neamul său ci a fost părtaş al comunităţii de idei şi de năzuinţe ale întregei lumi civilizate. El a fost o podoabă şi o mândrie a neamului nostru. In veci amintirea Lui. * După terminarea discursurilor coşciugul a fost ridicat pe braţe de către amicii politici şi depus pe carul funebru. Ieşind din curtea Ateneului, cortegiul se îndreaptă pe cale Victoriei pe la ministerul de finanţe spre gara de Nord. Pe tot parcursul, trupele dau onorul; muzicele intonează rugăciunile; drapelele se pleacă. Balcoanele şi pervazurile ferestelor sunt ciucure de lume, trotuarele, tixite. Felinarele sunt învăluite în negru aprinse, circulaţia e oprită; magazinele au închis. În cea mai solemnă linişte convoiul îşi urmează drumul; în faţa bisericilor, preoţii se roagă, muzicele cântă marşuri funebre; clopotele urmează convoiul cu dangătul tot dureros. La gara de Nord coşciugul a fost depus în vagonul mortuar unde a rămas veghiat de preoţi şi de prietini până la ziuă Sânbătă de dimineaţă trenul special a plecat din gara de Nord la Sinaia, în toate staţiile fiind un public imens care venise să dea ultimul salut aceluia care a fost Tache Ionescu. La Sinaia, coşciugul a fost aşezat pe un Car cu şase boi şi în mijlocul unei afluenţe imense s’a îndreptat spre mănăstire, unde s’a făcut înhumarea. IFIUEliDE tau“ casă Iată desigur că ara reuşit să nu spun o noutate. Cine nu caută astăzi casă şi cine n’ar dori să aibă o locuinţă mai bună. Cât mă priveşte eu caut casă de trei ani şi cu tot regretul, mărturisesc că n’ara găsit nici până astăzi. Ba să nu mint. Mai acum două zile era să găsesc un apartament l-am şi găsit, dar nu tace. Prea e de vară şi apoi mai e şi la etaj. Adresa mi-a dat-o mai zilele trecute un prieten binevoitor. L-am întâlnit pe stradă şi fără să-l întreb nimica mi-o ia el înainte. „Mai cauţi locuinţă ?“ Credeam că-mi vine ameţeală. De vreo două luni mă învăţasem să dorm pe-o canapea în redacţie. Văzându-mă aproape năucit de promiţătoarea întrebare prietenul binevoitor îmi dete pe şoptite următoarea adresă: Racotzy kert nr. 8. Sâ vă mai spun că am luat-o aproape la fugă ? De prisos. In fine după ce am căutat vreo două zile încheiate am găsit apartamentul recomandat. Mai întâi împrejurimea: un parc splendid, eu lac, cu terenuri de sport, cu locuri de plimbări, ceva ca'n poveşti. Apoi vila, un adevărat lucru de artă. Locuinţa e la etaj probabil dintr’un înalt spirit de originalitate. Sunt multe multe camere, dar în timpul verii le ocupă nişte cântăreţi veniţi de la Sud şi cari în toamnă pleacă în turneu prin America şi Africa. Pe un copac bătrân chiar la intrarea apartamentului străluceşte dintr’odată ademenitor numărul: numărul 8 şi deasupra scris mărunţel: „Racotzy kert‘‘. Proprietarul nu era acasă. Am întrebat unde aş putea să-l găsesc şi mi s’a spus că e plecat undeva departe. Am vrut să mă urc sus, căci pusesem ochii pe o cameră drăguţ tapesatâ în verde, când am fost nevoit să mă răsgândesc. începuse să plouă şi-apoi şi gardistul mă cam iuţise la ochi. ARISTARC & COMP.