Patria, decembrie 1922 (Anul 4, nr. 261-285)

1922-12-01 / nr. 261

Cluj, Vineri 1 Decemvrie 1922 UN LEU EXEMPLARUL Aaal IV. * Număr­ul 261 Patru ani f­­rnmnmemOM Cuvintele ar fi de prisos la aniversarea zilei de 1 Decembre 1918, dacă ar fi ca prin ele să arătăm însemnătatea marelui act naţional al Unirei, sau sentimentele cu care a fost săvârşit acest act In cea mai măreaţă adunare naţională ţinută vreo­­dată pe întreg cuprinsul pământului româ­nesc. Ziua de 1 Decembre a trecut, cu toată splendoarea sa, în domeniul istoriei naţio­nale, iar sentimentele care au plămădit-o zac şi azi întregi şi calde în fundul su­fletelor noastre ca o nezdruncinată che­zăşie a viitorului patriei şi naţiunii române. Suntem neclintiţi în aşteptarea marelui viitor al neamului românesc unit în ca­drele aceluiaş Stat naţional, ştiind că evo­luţia firească din viaţa popoarelor şi a civilizaţiei omeneşti merge, în mod firesc şi necesar, înainte, spre desăvârşire, şi că libertăţile odată câştigate, nu mai este putere pe lume care să le răpească.­­ După cum libertatea de conştiinţă odată câştigată, nu s’a mai gândit şi nu a mai cutezat nimeni să o sufoce cu armele în mână, tot astfel principiul de naţionalitate, ajuns odată la triumf, cu jertfe nenumă­rate, va putea fi schimbat vr’odată numai printr’unul superior, de o mai largă, de o mai desăvârşită umanitate — dacă se va găsi cândva un astfel de principiu, — dar niciodată el nu va mai putea fi înlocuit prin unul inferior, de pildă acela al sub­jugării naţionale. Şi după declararea libertăţii de conşti­inţă, după luptele religioase care au ţinut veacuri,­­ au fost popoare, confesiuni şi singuratici cari nu s’au putut împăca cu noua biruinţă, şi au uneltit decenii şi chiar veacuri să atace libertatea câştigată. Dar nizuinţele lor fiindcă erau potrivnice poruncii de desăvârşire a vieţii pământeşti, au trebuit să cadă neputincioase. Aşa vor fi şi nizuinţele „istorice“ ale acelora ce nu se pot azi împăca cu ideea realizată a Statelor naţionale. Vor­uri, vor unelti, vor face încercări de reconstruire a monarhiilor dispărute, dar nizuinţele lor se vor izbi în rândul cel dintâi de ceea ce istoria a însemnat, prin monumente ce nu se pot răsturna, puse în calea evoluţiei spre desăvârşire în viaţa popoarelor. Şi se vor izbi de rezistenţa firească, necesară, instinctivă a popoarelor care şi-au făurit de curând,­sub aprobarea întregei omeniri, unitatea lor” în State naţionale. E cu totul neîndoelnic faptul că azi, ca şi mâne, ca şi peste veacuri, neamul ro­mânesc unit, va fi gata la cel dintâi sem­nal de alarmă să-şi apere unitatea, nu numai în temeiul iubirii de patrie şi a asigurării viitorului său, dar şi dintr’o mai înaltă poruncă, aceea de a-şi da întreaga contribuţie la partea libertăţilor cari sunt tezaurul comun al întregei omeniri. • Libere odată, în cadrele Statelor naţio­nale, popoarele nu mai pot fi primejduite în păstrarea libertăţilor, în viitorul lor de­cât prin ele înşile. Germenul distrugerii nu mai e purtat de vânturile de peste graniţe, cel puţin câtă vreme nu ameninţă Europa o nouă năvălire a barbarilor,­­ câtă vreme nu va începe lupta raselor pe care unii o întrevăd de acum. Sămânţa peirii azi ne-o poate da singur arborele nesă­nătos care creşte pe pământul patriei noastre. Pentru noi acest arbore otrăvitor îl vivifică sistemele politice care au înăduşit desvoltarea sănătoasă a vieţii de Stat şi publice a României vechi, şi care de pa­tru ani, cu o perseveranţă diabolică cearcă să se înstăpânească asupra ţării întregi. Ştim că roadele acestui arbore, oricât s’ar numi naţionale, numai româneşti nu sunt. Ştim că însăşi sămânţa acestui ar­bore nu s’a reslăţit asupra ţării din codrii Carpaţilor, leagănul neamului nostru. Şi chiar de aceea n’am desnădăjduit o singură clipă că neamul nostru nu va fi volnic să-l poată smulge din rădăcini. Şi de aceea am luat lupta cu sistemele po­litice pe care le credem distrugătoare, cu toată hotărârea, fără nici o teamă că lupta noastră ar putea fi primejdioasă unităţii naţionale. O ducem fiindcă ştim, că ea e abso­lut necesară pentru consolidarea acestei unităţi, fiindcă voim să ridicăm de pe trupul României rana de care se poate învenina întreg organismul. Politicianismul „român“ cu toate siste­mele lui, a făcut ca ţara noastră să nu aibă, nici la patru ani după unire, o Con­stituţie potrivită nouilor realităţi şi cerin­ţelor care îndrumează azi vieaţa de Stat, care să asigure domnia legilor şi realiza­rea principiilor democratice, naţionale şi de dreptate socială. Adunarea de unire de acum patru ani fixase liniile funda­mentale ale nouăi Constituţiuni, potrivit principiilor de mai sus. Politicianismul „român“, cu sistemele lui de guvernă­mânt mii de lupţi în opoziţie « făcut să fim Întrecuţi de toate Statele noui sau eşite mărite din războiu, In legiferarea pactului fundamental, să trăim de patru ani într’o completă stare de ex-lex, să fim privaţi de scutul legilor, să nu avem nici o stabilitate de drept, să se schimbe dintr’o zi pe alt­a legi şi instituţiuni, pen­tru ca peste o săptămână să se revină la formula veche, la una nouă­ sau la un com­­plet haos nimicitor al ori­cărei organizaţii. In loc sa se fi legiferat pactul funda­mental al noului Stat în cel dintâi Parla­ment al României întregite, ţinându-se seamă de principiile dela Alba-Iulia, de dorinţele basarabenilor şi bucovinenilor, ca şi ale fraţilor din vechiul Regat, care nu s’au bucurat nici odată de scutul Con­stituţiei şi al legilor, — politicianismul „român“ nu s’a gândit decât la intrigi de profit de partid şi personal, au disolvat Constituanta, s’au certat apoi trei ani dacă celelalte Camere ce au urmat sunt consti­tuante sau ba,­­ pentru a-i atribui acest caracter tocmai clubului libe­al ai căr­ui membri sunt aleși prin fraudă electorală. In loc să se fi bucurat de unitatea po­litică cu care intraseră provinciile în în­tâiul Parlament, pentru ca nefalsificat să se audă glasul lor provinciilor în noua Con­stituţie,­­ politicianismul „român“ au di­strus aceste unităţi, şi-au pus sămânţa pretutindenea, pentru că azi, după patru ani să ne trezim, că liberalii singuri re­prezintă ţara întreagă şi­ şi menit, să ne dea noua Constituţie.« Sămânţa politicianismului „român“ tre­bue distrusă în interesul neamului ce vrea să trăiască. Sistemele păcătoase de-a se juca cu destinele ţării ca şi cu nişte cărţi de joc, trebuesc înăbuşite. Perirea nu ne poate veni decât din noui înşine. Partidul naţional, făuritorul actului de la­­ Alba-Iulia de acum patru ani, a simţit pri­mejdia internă, chiar de la început şi a deschis lupta cea mai crâncenă. Politicianismul, veşnic „naţional“ a ajuns să ne facă şi trădători de patrie. Dar fraţii români de pretutindenea ne-au înţeles, ne-au aprobat şi şi-au pus nădejdile de mai bine în bărbăţia noastră luptătoare. Cu prilejul celei de-a patra aniversară a unirii iată, că fraţii din vechiul Regat ne-au dat mâna prin partidul democrat de sub fosta şefie a marelui român şi bărbat de Stat Tache Ionescu, unindu-se cu par- ‘ tidul nostru, precum şi un număr mare­ şi ales dintre cei mai distinşi bărbaţi ai­ neamului, care n’au coborât încă în arena­ luptelor politice. Numărul nostru va creşte mereu, par-­ tidul naţional va fi al neamului întreg­ care vrea să înceapă o vieaţă de Stat le-­ gală, constituţională, morală, democratică,­ şi de dreptate socială în temeiul princi­piilor de unire de acum patru ani. 1 Decemvrie 1918 De patru ani partidul naţional ro­mân luptă pentru înfăptuirea princi­piilor stabilite în adunarea de unire de la Alba- Iulia, pentru punerea lor la temeliile noului Stat constituţional ro­mân. Voinţa naţiunii române de din­coace de Carpaţi de a se uni ca pa­­tria-mamă era un lucru firesc, dar organizarea acestei voinţe, concretiza­rea ei, trebuia s- o facă organizaţia politică a lor, partidul naţional român. Şi el şi-a împlinit întreaga datorie care o avea faţă de naţiune şi de vii­torul întregului popor românesc. Fie­carea voinţei sale de unire în punctele programatice de la Alba Iulia, avea în vedere tocmai viitorul neamului şi a noului Stat român. Partidul nostru, pe de o parte cre­dincios programului său democratic şi naţional, pătruns şi convins de nouile principii de libertate, de nevoia noui­lor probleme sociale ce frământă lu­mea, iar pe de altă parte cunoscând anahronismul regimelor politice ce­ au stăpânit vechiul Regat şi dezastrul ce ar urma pentru ţara întreagă dacă ele nu ar fi radical schimbate, a stabilit cu­noscutele puncte din rezoluţiunea de unire. . Deplina libertate naţională pentru popoarele conlocuitoare* era un prin­cipiu stabilit în vederea faptului că România va avea pe viitor minorităţi etice, şi dreptul fiecărui popor *de a se Instrui, administra şi judeca In limba sa proprie*, şi de a fi repre­zentat în Corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării nî* proporţia numă­rului ce reprezintă*, era stabilit aici nu numai potrivit convingerilor noa­stre, ci în conformitate cu principiile larg umanitare, ajunse la suprafaţă după războiu.­mb­făprnlrea desâvârşit a tmi re- gim curat democratic* era nicuinţa­­ spre desăvârşirea vechiului nostru, vro­a gram politic, şi expresiunea credinţei şi convingerii adânci, că aceasta e singura cale a consolidării vieţii noului Stat. „Desăvârşita libertate de presă, de asociare şi întrunire* nu era decât corolarul regimului curat şi sumer de­mocratic, iar­­libera propagandă a tuturor gândirilor omeneşti*, era asi­­gurarea evoluţiei noastre culturale* Asigurarea munciiorim­ei industriale a aceloraşi drepturi pe care sunt le­giferate nu e de mai avans?-Ce­t­iasfMare din Apus, era un postulat al desăvârşirii dreptăţii sociale. »Deplina libertate autonomă confe­sională* nu era decât completarea a si­gururilor de libertate d­ate minoritar lor. Şi, d­a fel dintâi până la cel din urmă, punctele h­otărârii ds Unire nu erau decât expresiunea convingerilor politice ale Nap­unii române de din­coace de Carpaţi, principii dela reali­zarea ca era in viaţa ia Stat a Româ­niei unite, aştepta as gur­area viitorului acestei ţări. In patru ani nu s’a realizat nimic din aceste postulate. Pri­n partidul naţional uu ,e numai o datoria de onoare să lupte pentru înfăptuirea lor, ci şi o misiune naţională, pe care '.im va putea o uita, ori câte decepţii s’ar mai ridica în drumul său de luptă şi ori câte piedect vor mai pune repre­zentanţii sistemelor politice a­le oligar­hiei române. ­Democraţi şi Naţional! Unirea jfintra cele două partide s’a făcut pe baza unui trecut de fapte Identic in principii Odată cu comemorarea a patru ani dela marele act istoria,dela Aib­a­luu­s?, partidul naţional român sărbătoreşte şi unirea cu partidul democrat de sub fosta şefie a lui Tache Ionescu. Cre­dem nimerit ca la această ocazie să sărutăm pe scurt punctele de legătură dintre noi şi ei. In comitetul de o sută al partidului, prezidentul nostru dl Iafiu Maniu, a accentuat contribuţia la unire a partidului democrat, mimindu - cu drept cuvânt partidul un trei, după opera lui din timpul neutralităţii, din timpul războiului 1,4 Uşi şi după opera nfăptuită la Paris, in urma tratatului de pace dela Buftea şi în preajma bi­ruinţei finale a Aliaţilor. Dar, precum a renufest dl Iuliu Ma­niu, democratismul partidului de sub fosta şefie a lui Tache Ionescu, s’a vizat după revoluţia din 1907 când cu marele bău talent, a ştiut să smulgă din sânul altor partide, elemente pon­tice, pe care să le insirue In rândurile democraţiei. Se poate zise Că progra­mul de atunci al noului partid, a ră­mas un program pe hârtie şi că el n’a fost adus la îndeplinire. Nu trebue însă să se piardă din vedere că vinovat de delatiarea elementului democrat de la conducerea ţărei, a fost tot partidul liberal, care, datorită metodelor cunos­cute astăzi de toţi, a ţinut departe, partidele lui Tache Ionescu şi N. Iorga. Faptul că partidul democrat a’« putut sâ-şi iofiptuiascâ programul, din aceifiş cauză care Împiedică astăzi par­tidul naţional roman de a şi validita principiale, este, nu o piedică, ci un motiv mai mult care le îndreptăţeşte unirea. Partide care se aţii In faţa unui vrăjmaş comun, lucrând împreună pe baza programului partidului naţional român, vor putea cu forţe crescute, să traducă m faptă ceea ce liberalii au oprit să se Înfăptuiască In România Mică şi ceea ce Încercam d­e nou să oprească a se Înfăptui şi In România­ Midie. In frăţia de arme şi In idealul de viitor, inspirân­du se deja un trecut plin de învăţăminte, stă tăria unitei celor două partide. Dl Iuliu Maniu, în cuvântarea din tomito­rul de-o sută, a făcut o analogie intre unirea de acum şi unirea um trecut a partidului naţional din Ardeal cu partidul na­ţio­nal din Ungaria şi Banat. Suntţii­e sunt identice. In tre­cut forţeie partidului s’au unit in faţa­ duşm­nalm naţional, in prezent ae­­ unesc in faţa duşmanului democraţiei.­ Acum câadv intrarea partidului de-­­­mocrat in partidul naţional este rati­ficată de comnetul de o sută al parti­dului, amintim că fostul piftiu de­mocrat a înscris in istoria politică a ţârei, acte nepieritoare. Este suficient să amintin că el, ca par­tid, a fost reprezentat in guvernul Hin Maiorescu din 1913, prin Tache Ionescu, guvern care a adus ţârei Ca­­dt­latelul, şi pacea dela Bucureşti. Sinistra, cum s’a spus atunci, a fost simbolul intral cu Ardealul. De ma­rele elan sufletesc de care au fort cuprins*, provine.i­e de sub stăpânirile streine, este martoră presa noastră de­tail o ci, care, în acţiunea militară a României peste Dunăre, vedea oştirea de mai târziu, trecând victorioasă peste Carpaţ. Cât priveşte pacea de la Bu­cureşti, opera lui Titu Maiorescu şi Tith. Ionescu, ea a fost consfinţirea internaţională a principiului naţional. In războiul european, consecvent principiilor sale naţionale, partdul de­mocrat, prin glasul lui Tache Ionescu unit cu ai lui Niculae Fiupescu, a fost și.1 mai neînfricat susţinător al inter­venţiei României. Discursul din Ca­mera in 1915 al lui Tache Ionescu, Instncmi Naţional, a constituit doc­trina războiului român, iar ca valoare mituiala el va rămâne un monument de elocvenţă şi idealism. A venit apoi­­războiul când partidul democrat, prin şeful său şi alţi mem­bri, a luat parte in guvernul de la Iaşi, prezidând la Înfăptuirea marelor te­roime agrară şi electorală, Iara ca să mai amintim de comribuna lui , vie­tona noastră militară şi diplomatică. Atat in razboiul balcanic cat şi in răz­­boiul european, partidul democrat a susţinut şi a realizat principiile naţio­nale, care au piezidat şi in actul de la Alba-Ialia. Este adevărat că in drumul său spre cucerirea acestor principii, partidul lui Tache Ionescu a smerit şi unele de­fecţiuni, mulţi dimie partizani l-au pă­răsit. Dar dacă i-am căuta unde s’au Unirea partidului democrat cu parti­dul naţional • Unirea partidului democrat cu partidul naţional este unul din marile cazuri po­litice în care adevărata întărire sănătoasă e menită să aducă pentru întreaga ţară o putere nouă în continuarea aceleiaş lupte neclintite a partidului naţional. Evenimen­tele mari interne şi externe în care se încadrează acest eveniment, fac mai g­rească nădejdea că numai cu ajutorul ne­­şovăitelor principii ale partidului naţional , destinele ţării pot fi readuse spre li­manul salvator. E deajuns să constatăm că la lumina celor şapte împuşcături cu care în Grecia sunt executaţi miniştrii ce au dus la pieire ţara — frământarea spre o revenire la legalitate şi paza simţului­­naţional începe să se ridice dârză din 1,5 ţară în ţară, numai puţin în Italia şi a- aceleaş unde mari străbat întregul conti­­­nent în vreme ce numai la noi guver­­mnanţii nu înţeleg că măcar în acest ultim jeeas să dea ascultare simţului naţional î­­şi democratic ce se ridică izbânditor şi egal. έn Partidul democrat alipindu-se partidu­lui naţional, înţelegând prin strânsă unire , să realizeze un gest ce nu poate decât­­ fericit memoria lui Tache Ionescu — a adus astfel dovada că regionalismul no­stru nu e un separatism ci dimpotrivă o convinsă luptă naţională ce opunându-se unificării cu furca şi­­ încălecărilor de fraţi — vrea să întroneze adevărata con­stituţionalitate. Multe au fost şi pentru ţara noastră semnele că singure salvare o poate da numai naţionalismul democratic al vechi­ului nostru partid. — Semne ce s’au a­­râtat dela unirea din Alba-Iulia şi până la acea încoronare pe care noi cu tot po­porul am voit-o mai măreaţă, mai naţio-I nală, mai democratică. Şedinţa comitetului partidului naţional consfinţind unirea partidului democrat cu cel naţional , apare ca o lumină îndru­mătoare în vreme ce actualul guvern a prăbuşit averea ţârii, a călcat legi, a furat vo­turi, a arestat pe cei ce apărau reforma agrară. Din fiecare colţ al României-Mari aderă­rile entuziaste şi înscrierile nenumărate în partidul naţional dovedesc încă odată că ţara e conştientă în nădejdile ei. E bine să relevăm, că faţă de samovol­­nicele urgii, orice alt partid ar fi ales alte căi de luptă — partidul naţional însă s’a mărginit să lupte legal în contra ilegalităţii, urmând prin aceasta cea mai sigură a sa tradiţie istorică. Asebrindu-se şi în această privinţă de toate partidele istorice la care şiretlicurile „şefului“ sunt porunci,­­ con­ducerea partidului naţional a înţeles că prin reprezentanţii întregului comitet să îşi simtă întotdeauna drumul drept şi desinteresat, legat de aspiraţiunile întregei ţări. Unanimi­tatea şi entuziasmul cu care au fost pri­mite hotărârile au subliniat străvechea jertfă în care nici când nu a fost urmărită pu­terea ci paza legalităţii. Rare sunt clipele în care un partid reu­şeşte să se identifice cum a făcut partidul naţional întotdeauna, cu singur paza inte­reselor ţării. Rare sunt aceste clipe pentru orice ţară­­ şi evenimentul cel mai de seamă politic şi naţional este fără îndoială faptul că în aceiaşi largi măsură intreaga Românie se simte sufletește în partidul na­țional. dus, Ii gîsîm pe cei mai însemnaţi, In partidul liberal, ca doii C. Disesscu, Petre M­esir, Jean Th. Florescu, Erha­­noil Antonescu, etc., etc., astăzi frun­­t­eii liberalilor. Am enumerat pe scurt motivele de înrudire principială Intre partidul na­ţional şi partidul democrat, pentru ca sS se vadă, că la afară de faptul că ambele partide, contopite intr’unul pe baza aceluiaş progara au la bază un trecut omogen, marcat şi de partea democraţilor, de naţionalism şi demo­­caţia. Vestirea cea mare Unirea Transilvaniei cu Romania 1 Decemvrie 1918 „Un căpitan ardelean ne a adus știrea că Duminecă 1 Dicumvrie s’a proclamat la Alba-Iulia, In mijlocul unui entuziasm de nedescris, unirea Transilvaniei cu Romania. La această întrunire au luat parte deste o artă de mii de oameni. S’a ales un consiliu conducător, al­cătuit d­e 15 persoane, şi o delega­ţie de 5 persoane, care va veni si prezinte M. S. Regelui actul de Unire.“ T-*----*-TT A­ceast­a era vestirea cea mare, pe care ziarul „Dacia“ în primul său nu­măr de apariţiune la Bucureşti, o adu­cea la cunoştinţă întregului neam ro­mâneaic. A fost singurul ziar care înregi­strase ştirea, şi a fost coincidenţa cea mai fericită c­ătre evenimentul din Ar­deal şi naşterea ziarului „Dacia“ care era menit să devină foaia, democraţiei şi a unităţii naţionale. Noi ştim ca îsbucnire de bucurie a p­rodul această veste în toate sufletele româneşti, dala opinca până la vlă­dică, fiindcă la toate colţurile ţării, la mod spontan, s’au arborat drapelele tricolora ala ţâr­­ii considerându-se ca cea mai mare sărbătoarea a nea­mului.* Ştiam că va veni această zi mare. Aşteptam numai ceasul binecuvântat când acest măreţ act naţional să iasă la lumină împins ca de puterea legi­lor eterne ce conduc răsăritul soa­relui. Ardealul s’a aruncat in braţele pa­triei mame. Peste o sută de mii de feciori ai Ardealului, infăţişind popo­rul acela robust, crescut in leagănul munţilor, şi-au contopit glasurile In­­tri o Singura voinţă care e însuşi in­stinctul de solidaritate al sângelui ro­mânesc. Ştiam că aşa are să fie ! Sttn­etul acela oţelit în cuptorul ro­biei milenare, sufletul acela năvalnic şi vijelios, din care au ţâşnit revoltele mândriei naţionale, care a sângerat pe roată, a gemut la lanţuri, a lumi­nat câmpia memorabilă a Blajului, a îngenunchit în mucenicii legendari ai idealului, sufletul acela care a stră­lucit apoi in acei luminoşi apostoli ai latinităţii noastre nobile, — a biruit pentru vecii vecilor.­­ Intr’o zi s’au răsbunat toate stră­daniile, toate oasneie, toate sfăşiereie şi toate jertfele unui mileniu de ad­ăgie. Mâna dumnezeiască a frăţiei a rupt zăbranicul negru, care învăluia trecu­tul tragic al Ardealului. S a Însemnat şi s’a potolit Inima lâncuim celui înebunit de nenorocul eroismului Mo­ţilor ici. Voinţa unanimă care a biruit la Alba-lun­a a sguduit şi a dărâmat ultimul flotor, ultima rămăşiţă din graniţele, cu care lunga tiranie a isto­riei a spintecat veacuri dearândul fiinţa neamului românesc. Au murit hotarele vrăşmaşe ! Pe mormântul lor trece hora bucuriei gjuneifele. Suntem un popor, un pământ, un Stat.* Acesta era salutul nostru. Astăzi, după patru ani de zile ser­băm şi actul unirii reale, al unirii su­flau şi al tuturor celor cari, din În­treaga Românie întregită, îşi dau mâna frăţească pentru consolidarea unitaţii naţionale intre graniţele Ro­mâniei Mari. Ziarul­­Dacia, se mândreşte că a putut contribui, intr'o mică măsuţă, pe vremuri aşa de destrămate, la a­­propierea inflaţirei sunetelor române­şti de pe toţi versanţii Carpaţilor. Trăiască neamul rom­ânesc întreg în ţara lui. Şt. Zăvoranu Războiul, unirea şi liberalii Să împlinesc asăzi patru ani, de când România biruitoare se g?s°şte a­­proape în granițele ei etnice. Destinul, acest mare fiuritor de minuni, a ajutat străduinţelor noastre să şi ajungă sco­pul,r­e zicem şi destinul, pentru că am fi nedrepţi, faţă de adevăr, dacă sra pune rezultatul Întregirii neamului nu­mai nu sardea şi în lauda străduinţelor noastre. Au fost mn torte provinciile şi oameni mari, potriviţi evenimentelor. Au fost şi oameni mici, negestoraşi, dornici de a specula vremea aceasta a unor neînţelese prefacer. S’au găs­t idealişti, cari să preamărească virtuţile străbune şi si prevestească reelizarea visului secular, la colţuri de stradă, prin localuri publice, la într’unuri. S’au găsit Insă şi alţi oameni mici de suflet, timizi, neîncrezători in triimfuî dreptă­ţi. S’au ridicat ziduri da eroi, ca o uriaşă baricadă împotriva năvălirii d­u­­mane, s’au luptat voiniceşte, dându-şi sângele şi viaţa pentru mărirea patriei. Alţii, ambuscaţii, şi farsorii îşi făceau mendrele in dosul frontului. Unii mun­ceau din greu, alţii se distrau. Unii la adăpost, bine hrăniţi, îmbrăcaţi după ultima modă de campanie, bineînţeles. Alţii au două boabe de fasole în ga­melă, rupţi de frig şi de feoale în bă­taia gloanţelor duşmane. Aşa s’a fficat războiul, aşa s’a realizat marele ideal Suntem contemporanii evenimentelor şi cunoaştem adevărul. El este aşa cum II povestim noi. Infrumseţarea retorică, retuş««« ta­bloului le va face istoria, aşa cum este obiceiul consacrat. Ea va scoate în evi­denţă interesul dramatic al marilor evenimente, conduse cu destoinicie de mari oameni politici, de mari militari, fără a aminti nimic de marile mizerii. La noi aceste mizerii au fost mai mari, ca in sită parte. Suntem la por­ţile Orientului şi te vede, că suntem atraşi in cursa defectelor, cari abundă în aceste părţi sie Continentului. Adecă de ce n’am face şi noi pe turcii şi pe grecii cu cari am trăit atâta vreme la legi­tură de suveranitate şi de sclavie/ — Şi i-am făcut. I am făcut cu priso­sinţă. Nici aceşti Orientali nu ne-au întrecut In fraude, în hoţii, în tradare, în desinteres pentru cauzele mari şi in fierberea pentru meschinerii ruşinoase. Dacă am povesti partea morala a războiului nostru cu complicaţiile ei ingenioase, ar avea de ce râde Europa. Dar le tăcem, pentru că se vede, că slăbiciunile acestea omeneşti sunt toate inerente stărilor anormale. Desircum istoria ne învaţă, că abuzul de putere, spoliaţiunea, tortul, speculă, venalita­tea toate defectele morale ale socie­tăţii sunt pres­iunile epocelor de răz­boi. Iată de ce în decursul arbitrarului este absolut necesară stăpânirea unor guverne cinstite, compuse din oameni cu desăvârşire integrii. Numai un guvern bazat pe o di­sciplină morală poate feri ţara de de­zastru şi poate forma o educaţie cetă­ţenească adevărată. Vom trece in revistă sub acest ra­port activitatea guvernului liberal, cel cu războiul, cu unirea, cu încoronarea şi acum cu unificarea, dela 1916 până astăzi.­­ Din 1914—1916 a lungit neutralita­tea pentru a se îmbogăţi.: Dovadă, că (Continuare pe pagina 0­-at IFEMIRIDE Insula Pa­ctelor Departe la oceanul Paci­fic exista o insula mică, numiţi Wa­hu, sau m­auna Pactelor, de oarece descoperitorul ei R­egeveen a r z t-o pentru prima oara într’o Dummed­ de Paşi. Insula aceasta, după oftt se spune a fon în­ghiţită de valuri, ca multe dimprejurul ei în urma unei erumpţiuni vulcanice Însoţita de cutremur. Despre insula Paştelor se povesteşte că­ purta u­rmele unei vechi şi înalte culturi Populaţia malaice ce trebue să fi trăit tra­­inic cu mii de ani acolo a l­at o mulţime de atatui, coloauri de piatră, columne de peste cinci metrii înălţime, cari stau risipite pe m­antă, une e răsturnate, şi îngropata’n nisip adele înot neclintite’n măreţia lor, stau drepte predominând­­­ân­­ departe singurăta­tea mării. Populaţ­a insulei, In vremuri bune poate să fi numărat vre’o 30­0 de capete In ultimii secoli a sor­zu­t num rul acesta mult. Ei se deosebesc de ceilalţi polognezi prin arta olăritului şi­ a prestat untor în lemn, printr'un sorin enigmatic, necunoscut la cei­lalţi, prin colibi d-n piatră şi atatui. Originea şi scopul acelor statui nu s’a putut stabili, iar inscripţiile tăiate’n piatra nu le poate nimeni ceti. Dacă insula Paştelor a dispărut, după cât se spune, de pe suprafaţă mării, toata acele taine ciudate s’au pierdut acum cu ea pentru totdeauna. De populaţie nu se ştie, dacă a putut fi salvat», s’au şi a gls.lt sfârşitul al­turi de stat uleie de piatră, vecinii lor muți și singurii ce­i au avut in viată. ARI8TARQ ft COi­P.

Next