Patria, aprilie 1923 (Anul 5, nr. 70-90)

1923-04-01 / nr. 70

Ciul Duminecă 1 Aprilie 1928 UN LEU EXEMPLARUL Anii V. # Numărul 70 VOINŢA POPORULUI „Aşa vreau, aşa fac.* Acesta este refrenul oricărei acţiuni a actualului guvern. Poporul nu contează. Voinţa lui nu poate fi considerată. Ii s’a dat pământ, îi s’a dat vot uni­versal. Ce vr­ai vrea? Dreptate? Re­spectul legilor? Acestea sunt himere Poporul este născut să fie subjugat, exploatat Mentalitatea aceasta au avut-o toate guvernele oligarhice. Dacă la noi, ea se mai poate menţine, faptul se dato­reşte iarăşi guvernelor, cari în şirete­nia lor au ştiut să sloboadă la timp coarda prea întinsă. Dar se mai da­­toreşte şi publicului, care n’a ştiut, să reacţioneze cu destulă energie. Jertfe se cer. Fără jertfe, nici un succes, cât de mic, nu se poate rea­­liza. Cu atât mai greu se va putea deci înlătura un sistem nenoroc­­, care duce cu paşi repezi ţara la pieire. Căci e bine să se ştie că revoluţiile de orice natură, sunt opera guvernelor reacţio­nare, întocmai cum re­publicele sunt creaţ unea suveranilor autocraţi. Noi nu dorim nici una, nici alta. Poporul nostru este docil şi blând şi îndelung răbdător. Dar să nu se uite, că tiranizat prea mult, îşi pierde şi el răbdarea. Dl Mihalache a spus de la tribună: „După cheful de la 1906, a urmat văpaia din 1907.“ Să ne fe­rească Dzeu, de o nouă văpaie, căci aceasta ar distruge totul în calea ei. Să nu se creadă, că împroprietărirea şi votul universal, neexistente la 1907,­­ au împins singure la revoltă. Şi mai ales, să nu se creadă, că odată aceste doleanţe satisfăcute, responsabilii pot dormi pe roze. Sunt zeci şi sute de motive, cari ne alarmează şi ne lasă să prevedem lucruri îngrijitoare, pentru existenţa Statului însuşi. împământenirea s’a fă­cut într’un mod atât de defectuos, în­cât are absolută nevoie de revizuire Pe lângă aceasta guvernul a împănat ţara cu speculanţi, oameni de-al parti­dului, cărora li s’a dat pământ cu pre­ţul împroprietăririi, pentru a-i vinde apoi ţăranilor cu sume fabuloase. Sunt cazuri, aduse şi la cunoştinţa Suvera­nului, unde oameni lipsiţi de calitatea improprie­­rii el, s’au ales cu zeci şi sute­­le hectare. Trădătorii, dezertorii şi acei, cari au lucrat împotriva inte­reselor neamului, au fost cei mai favorizaţi în aceasta pomană naţio­nală. Votul aniversar? O ficţiune. Astăzi lucrează suveica, morţii, baionetele şi hoţii de urne tot aşa, ca în celebra epocă censitară. Ţăranul e bătut, schin­giuit, omorât cu dreptul în mână. Pe deasupra acestor păcate elemen­tare, guvernul a venit să înăsprească atmosfera şi aşa destul de încărcată cu noua sa lege constituţională. — S-ar crede, că dl Brătianu a cre­at inten­ţionat opera sa reacţionară, pentru a provoca nemulţumiri, cari să justifice întronarea stărilor anormale şi să-i asigure domnia cu ajutorul baionetelor. Dar oare stările de astăzi nu ne con­firmă aceste presupuneri? Întreagă opera guvernului nu este oare înfăptuită sub protecţia armatei şi a jandarmeriei ? Şi atunci ne între­băm : unde este voinţa poporului, să se afirme singură, fără protecţii medie­vale? Mai sunt apoi chestiuni de ordin, s’ar zice, de a doua mână, cari insă atirtă greu în cumpăna păcatelor gu­vernamentale, încălcări de legi, jicni­­rea libertăţii individuale; omoruri fără judecată; violarea secretul votului; înlăturarea dreptului de adunare; în­trebuinţarea organelor Statului, admi­nistraţie, armată, magistratură în sco­puri de partid; favorizarea unei admi­nistraţii incapabile şi necinstite; trafic de influenţă; încurajarea speculei şi scumpirea vieţii; sdruncinarea ţării în afară şi dinăuntru prin acţiuni făcute în scopuri de partid; înveninarea ra­porturilor între clase şi provincii, prin uneltiri de tot felul, iată o seamă de abuzuri şi fărădelegi, menite să agite spiritele şi aşa destul de revoltate ale e­rii şi să-i slăbească temeliile abia chrgate. * Arbitrarul de sus inflfiinţează asupra­­ Inferiorilor. Astfel prefectul delegat al judeţului nostru comite aceeaşi greşeala ca şi guvernul său când caută ga re­­stale­leasă cu forţa jandarmeriei ordinea la ţară, rcalcata de ţărănimea nemulţu­mită, aşa după cum i-au raportat zapcii. Directul acestor măsuri ilegale, va fi tocmai contrarul. Ţăranul va reacţiona, pentru că este la firea lucrurilor, ca un abuz să fie răsplătit cu revoltă, în­treagă seria de abuzuri amintită in capitolul precedent este practicată de actualul guvern. Indignarea ţării este deci indicata de motive serioase. Sa­­narea răului nu se va putea face cu mă­suri arbitrare. Să se suprime cauza şi efectul va dispărea. Ori o suprimare a defectelor de gu­vernământ este imposibilă, fără respec­tul voinţei poporului. Şi cum actualii guvernanţi n’au ţinut niciodată cont de aceasta voinţă, având Înscrise la prin­cipiile lor de dominaţiune arbitrarul şi intoleranţa, evident, că o schimbare nu bine nu se va produce. Atunci, dacă un aranjament conve­­nabil şi împăciuitor între popor şi gu­vernanţii săi nu se poate face, rămâne o altă cale deschisă, care ar putea duce la isbândă: apelul la Rege. Se vorbeşte însă­­şi nu fără un in­diciu de convingere, că Regele este prizonierul Brătienilor şi că glasul po­porului nu poate trece peste porţile palatului. Promulgarea Constituţiei li­berale este şi ea o dovadă, că voinţa poporului n’a fost comunicată şi n’a ajuns la urechile Suveranului. M. Sa trebuia să audă sgomotul ze­cilor de mii de cetăţeni, cari cereau în întruniri şi pe străzile Capitalei în­făptuirea unei Constituţii democratice. Şi mai trebuia să audă glasul ţării în­tregi, care s’a unit în aceaşi dorinţă cu al manifestanţilor dela Bucureşti. Dar n’a auzit nimic, pentrucă a fost îndepărtat din preajma acestor scene şi trimis la vânătoare. Astfel a căzut grea şi apăsătoare promulgarea. Guvernul şi-a sărbătorit succesul cu arborarea ordonată a dra­­pelor naţionale (Doamne mult se abu­zează de aceste sfinte culori) cu care nu se va întări nici solidaritatea so­cială şi nu se va ridica nici nivelul vieţii noastre publice. Voinţa poporu­lui, care cerea o Consituţie­ democratică, demnă de jertfele sutelor de mii de eroi, a fost şi de data aceasta înlătu­rată, batjocorită. Atunci n’avem decât să lăsăm tot guvernului grija, de a împăca spiritele, căci o reacţiune a masselor se va pro­duce şi tare n’am dori, să i­ se ră­spundă dlui Brut­anu cu cuvintele lui Vitrabeau adresate marchizului de Dreux Buezé, marele măestru de cere­monii al lui Ludovic al XVI: „Du-te şi spune stăpânului tău, că noi suntem aici din voinţa poporului, şi că nu vom ieşi decât prin forţa baionetelor“. Să nădăjduim, că nuVon£ajunge şi aceasta etapă. CRONICA ZUFI Catedra Iul Scotus Viator. Marele prieten al naţiunei noastre, Dl dr. R. W. Seton-Waston (Sco­­tus Viator) care şi-a câştigat me­rite nemuritoare pentru elibera­rea poporului român de sub jugul maghiar, a fost numit profesor pentru Istoria Europei Centrale, catedră nou Înfiinţată la Universi­tatea din Londra. Cursul de de­schidere a fost o admirabilă deser­­taţiune cu titlul: Istoricul ca o forţă politică în Europa Centrală. Scotus Viator a fost unul din rarii europeni cari cu o­­însufeţire apostolică a ajutat real reclădirea României­ Mari în numele umani­tăţii şi al dreptăţii sociale. Tot el în numele civilizaţiei şi a drago­stei ce poartă României, s’a pro­nunţat contra nemernicelor furturi de urne din care a eşit Constituţia promulgată azi.­ Liberalii se vor retrage du­pă Paşti. Presa din Capitală este unanimă în aprecierea pesimistă a situa­­ţiunii partidului liberal. Trecerea Con­stituţiei este o victorie numai la apa­renţă, pentrucă nici sancţionarea ei din partea Suveranului n’a fost în stare să­ dezarmeze opoziţia. Dimpotrivă, chiar sancţionarea aceasta s’a obţinut numai în schimbul unor anumite sacrificii im­puse guvernului liberal. „Obosit de lupă, scrie „Timpul", primul-ministru este hotărât să se re­tragă, dându-şi seama că după Consti­tuţia ce ni-a hărăzit-o şi aşa cum ni-a hărăzit o, s’a uzat Int’atâta că nu mai poate conduce destinele ţârii fără să o ducă în mod sigur la revoluţ­iar.­ dl Brătianu nu vrea să renunţe la putere aşa dintr-odată. Va încerca un guvern de transiţie sub preşedinţia lui A. Constantinescu, se va încerca un guvern de coal­ţie Maniu­ Averescu- Marghiloman (spune „Timpul“). Iar dacă combinaţiile aceste vor da fali­ment, se va reveni la un guvern de magistraţi... „Aceste ar fi planurile dlui Brătianu şi a camarin­ei sale. Un fapt rămâne cert: zilele guvernării liberale sunt nu­merate. S-întrunirile partidului naţio­nal. Duminecă 1 Aprilie opoziţia ţine patru mari întruniri publice la Braşov, G Galaţi, Brăila şi Târgovişte. Din partea partidului naţional vor lua cuvântul dnii Iuliu Maniu, Gr. Filipescu, A. Lazar, şi Ghiţa Pop la Brăila şi Galaţi, dnii dr. A. Vaida-Voevod, Sever Dan şi păr. D. Manu, la Târgovişte, dnii Şt. C. Pop, M. Popovici şi Ion Agrrbiceanu la Braşov. După Paşti se vor ţinea o nouă serie de Întruniri în tot Ardealul, pentru pregătirea marelui congres, care se va ţine în cursul lunii Aprile. * Un fals în Const­tuţie. „Ade­vărul“ face descoperirea gravă că artico­lul 26, aliniatul c, care a fost votat de Cameră şi Senat cu textul ,calomniile, injuriile, difamariunile aduse particularilor sau funcţionarilor publici oricari ar fi ei, atinşi în viaţa lor particulară“,­­ a apă­rut în „Monitorul Oficial“ cu adaosul „...atinşi în viaţa lor particulară sau în cinstea lor personală“. „Sărbătoarea“ CONSTITUŢIEI —■ Drapele şi sigilul bisericii — In ziua in care in numele opoziţiei unite, care reprezintă adevărata majori­tar a ţării, dl Mihalache a citit decla­raţia sa de protestare împotriva unei Constituţii votate de un Parlament ile­gal, — prefecturile de poliţie din ţara întreaga au primit Instrucţiuni severe să ordone arborarea de drapele. Parti­dul liberal şi-a dat sieşi o Constituţie, să se bucure deci ţara întreagă. Acest ordine s-au dat şi în Cluj. Dl prefect a fost atât de prudent să nu comunice prin agenţii săi şi motivul pentru care se cere arborarea drapele­lor. Agenţii au mers din casă în casă, lăsând o vorbă scurtă: „ Trebuie scoase drapelele. Dacă nu, vine pedeapsă..." Şi-au scos drapelele autorităţile pu­blice, şi-au scos drapelele streine, evnii şi maghiarii, şi le-au scos comercianţii mari şi mărunţi, cari în era de anar­hie în care trăim se tem de râsbunarea poliţiei. Dar nu şi Ie-a scos un singur român din Cluj. Promulgarea Consti­tuţiei liberale va fi ca o sărbătoare pentru hoţii de urnă, dar nu este săr­bătoare pentru ţara legală şi cinstită. In aceeaş zi în care s’a promulgat Constituţia camarin­ei, a avut loc şi a­­legerea alor câţiva episcopi. După ter­minarea actului alegerii, Mitropolitul Primat, în calitate de preşedinte al Si­nodului, după ce a dat binecuvântarea sa nouilor aleşi , a ţinut să treacă şi în domeniul politic. A făcut o legătură intre evenimentul alegerii episcopilor şi acel al promulgării Constituţiei, şi a găsit, că prin aceste alegeri ,se pune sigilul bisericii pe noua Constituţie.“ Nu mai e o taină pentru nimeni, că Mitropolitul Primat Miron Crestea este un membru al partidului liberal şi pune întreaga sa autoritate bisericească în serviciul partidului liberal. Alegerea e­­piscopilor nu a fost o solemnitate bise­ricească, ci a fost un act de politică de partid. Episcopii „aleşi" au fost impuşi de guvern marelui colegiu. La votare înaintea fiecărei urne era afişat numele candidatului dorit de guvern. Şi au fost aleşi oamenii guvernului. Noua Constituţie liberală a primit sigilul bisencii, dar nu a adevăratei biserici ortodoxe române, ci a bisericii liberale a celor cari o aservesc şi credinţă religioasă şi principii politice interese­lor de partid. Introducând politicianismul nefast in biserică, Mitropolitul Primat face un nou pas nenorocit pe calea, care nu duce la armonia socială dorită de toţi cei înţelegători al vremi­lor nouă şi nu- i va putea da nici I. P. Sf. Sale pacea şi odihna pe care o râvneşte. Lâsaţi drapelele şi sigilul bisericii pentru alte vremuri, cari vor veni. Pen­tru vremurile când se va restabili buna­­înţelegere între cei doi factori al vieţii constituţionale, Suveran şi Naţiune, Constituţia liberală nu e Constituţia ţârii şi fara nu are de ce sâ se bucure. NOTE O întoarcere din împă­răţia soarelui O ş'fre rare n*a fost deloc comentată a tre­cut ziele acestea prin ziare . Einstein şi-a dat •'■misia din comitetul central al Ligei Neţiu­­‘ mUr, cu motivarea că această ligă nu-şi poate indeplini misiun­a. Ştirea aceasta — pierdută printre atâtea senzaţionale veşti mai apropiate de rosturl­e noastre zilnice — n'a găsit nici un comentator. E ciudat. Einstein se întorcea din­­t’o călătorie de câteva luni din Cu­ina, unde ţ nuse câteva conferinţe asupra relativităţii. O pace orientală, budhi­tă, de câteva mii de ani l-a pătruns pe semne până nu csle mai adânci flore sufleteşti. O­­ mătate de an îndepărtate de vârt­ju ile europene, poate să-ţi deschidă în adevăr ochii. Ţara unde se mănâncă mai puţină carne sângeroa ă­ei foarte mult orez dătător de linişte contemplativă — n'a putut sâ nu Influenţeze un spirit paşnic ca a celu’ mai de seamă gânditor de azi. El a deschis o hii — şi a văzut şi alte posibilităţi de viaţă spiritual şi politică decât cele cu cari îl obiş­nuise virspa-ul european (care privit, dela o d’stînţă oareca­e ar putea să fie în adevăratul sens al cuvântului o s’mică pen'nsulă a Asiei) A văzut in împărăţia soarelui oameni caci nu aleargă fiindcă venind din vealuri au totdea­una rigsz. Şi punând piciorul pe pământul ba­bei isterice care e Europa — a trimis două veşti „bunilor“ europeni, întâia: că pe valurile p­lanului indic a făcut o descoperire care va produce mai multă uimire chiar decât teoria relativităţii. E vorba despre relaţiunea dintre grav­­aţi­a pământului şi magnetismul acestuia. La descoperirea aceasta l-au dus anumite pro­pietăţi ale unei bu­rţi de ch­iiimbar. (Mărul lui Newton ne vine iarăşi în munte). A doua veste : îşi dă demisia dl. Liga Naţiunilor fiindcă aceasta — nu e în stare să aibă o menire. Peste veacuri când se va scrie grava istorie a epocei noaste, cuvintele lui Einstein vor fi la g comentate. Din tot ce se petrece astăzi în Eu­ropa — poate numai această judecată — ră­mâne fixată în cronicele vremii. Un om se în­toarce din împărăţia soarelui şi abia so ş­t­a­­c să îşi dă sentinţa care distruge o ultimă iluzie a bietelor popoare. Par’că din îndepăr­tatul pr­ent ar fi venit pe o corabie însuşi B.’dha ca să ne spună că nu suntem copţi p­etru pacea şi dreptatea dorite de el pentru trţi pământenii. PUNERI LA PUNCT Un senator majoritar a cerut ca textul Constituţiei să fie împărţit cu semnătură Regelui şi a miniştrilor tuturor reprezen­tanţilor Naţiunei, ca o amintire pentru viitor. Aceasta va fi singura amintire ce va rămâne, in curând, din Constituţia fami­liei Brătianu. * Din „Viitorul“: „Constituţia a fost sancţionată de Rege"... dar nu şi de popor. Oricât de mult ar Încerca dl Brătianu să aplice ţării.. Constituţ­a, legea dsale nu va putea niciodată constitui un act Constituţional. Prin noua lege a chiriilor, dl Th Floreanu a prevăzut o nouă serie de evacuaţi. Nemulţumiţi, sutele de mii de chi­riaşi cer să se facă o lege cu un ar­ticol unic: evacuarea guvernului de la cârmă.­­ * Dl Al. Constantinescu a reuşit, mul­ţumită talentului de a trage sforile, ca să tragă de păr Constituţia liberală. Acum pleacă în streinătate: Maurul (sau cum li zice dlul Al. P), și a făcut datoria, maurul poate să plece. Cerşetorii Statului Pe când guvernul se ospă­tează, funcţionarii rămân pe drumuri Tocmai în preajma sf. sărbători ale Paştilor au fost desfiinţaţi prin buget şi puşi în disponibilitate mii de funcţionari, cam­ drept răsplată pentru că au slujit Sta­tului cu ab­negaţiune, îndurând mizeriile vieţii, în speranţă că guvernul tuturor pro­misiunilor le va urca lefurile, se văd de­odată cu totul lipsiţi de orice sprijin, mu­ritori de foame, cerşetori în adevăratul înţeles al cuvântului. Acesta este cel mai mare pirat, pe care l-a săvârşit guvernul liberal, ca încununare a operei sale de nelegiuiri, de când a urcat treptele puterii. Şi in acelaş timp este cel mai evident semn caracteristic al unor stări anormale, in care se găseşte mărita noastră ţară. Este putreziciunea mo­rală în rândurile acelora, cari se ospă­tează pe spinarea ţării, irigând numai pentru saturarea lor chiar pâinea din gura slujbaşilor Statului. Ne găsim tn săptămâna patimilor lui Christos, Omul Dumnezeu, care pentru cei mici şi săraci s’a jertfit, indurând cele mai grozave chinuri pentru altruismul său divin, Ce contrast teribil Intre acel, cari trăesc astăzi în ospăţuri nesfârşite şi care mai îndrăznesc să şi zică creştini, când din culmea puterii uşurpate, din grămada unui buget de douăzeci miliarde totuş nu găsesc să arunce de Sf. sărbători câteva fârâmituri de la masa bogată şi bieţilor cerşetori, foşti funcţionari ai Statului şi desfiinţaţi, după bunul plac al stăpânului fără milă, tocmai in ajunul învierii Dom­nului. Dacă mai există in lumea noastră o dreptate, apoi aceasta trebue să se facă pentru cei mai nedreptăţiţi, cari astăzi sunt funcţionarii, daţi afară din serviciu, din cauze de „economii". Cel din urmă dintre stăpâni, oricât de nemilos ar fisi oricât de căzut moralicește, trebue să se gândească la slugile sale, cari pârăsîndu-1 să nu-1 poată vorbi de rău. Ori, Statul nostru să fie condus de o stăpânire atât de înjosită, încât să nu mai aibă nici această, nu zic remuşcare, ci temere de blastemul slujbaşilor ajunşi cerşitor ? Sunt lucruri în lumea aceasta, cari pen­tru mintea oamenilor cum se cade nu şi pot găsi explicare. Guvernul de astăzi al ţării noastre culminează de la venirea sa la putere peste atâtea fărădelegi, peste atâtea ticăloşii comise dintr o nepotolită patimă de a se pricopsi, încât nu trebue să mai surprindă pe nimeni păcatul co­mis fără nici o remuşcare de cei ce-şi simt numai pântecele desfătându-se în plăceri, pe când sufletul de mult şi l-au închinat Viţelului de aur. Liberalismul în biserică Protestul parlamentarilor basara­­beni contra alegerii de episcop! pentru Basarabia La începutul şedinţei marelui colegiu e­­lectoral, care a ales pe cei 6 episcop!, s-a trimis preşedintelui următorul PROTEST Subsemnaţii parlamentari basarabeni, fără deosebire de partid, formând majoritatea mandatelor din Basarabia, avem onoarea a face următoarea declaraţiune: Întrucât după cum se vede din lista can­didaţilor la catedrele episcopilor din Bâlţi şi Cetatea-Albă distribuite membrilor marelui colegiu nu numai candidaţii propuşi de con­gresul clericilor şi mirenilor din Basarabia, ci şi alţi candidaţi propuşi de guvern, — noi protestăm contra acestui fapt, prin care se violează cu desăvârşire dreptul bisericii basarabene de a-şi alege chiriarchii săi, drept câştigat din timpul dominaţiunii streine şi respectat da guvernele anterioare şi că prin astfel de procedare guvernul „alegeri­lor libere“ şi „Constituţiunei binecuvântată /ie poporul românesc® vrea să introducă po­litica cluburilor liberale şi la biserica basa­rabeană, procedeu, care noi cu indignare 11 respingem şi ca semn de protestare, nu participăm la vot, ci ne retragem din Ma­rele Colegiu. In numele grupului basarabean din opo­ziţia unită : Deputaţii (ss) P. Halipa, Morariu, Dumbravă, E. Antipa, Postorache, N. Bivol, Leanca şi senatorii: Crişan, Russu, Belu­­şenco, Efimer Gognişe, N. Russu. EFEMERIDE Secretul Iul Brahma Rudyard K’ping, marele scriitor englez a­­l- 11 t la o Întrunire a chiru­gitor In Londra un discurs intercalând următoarea frumoasă le­gendă: A fost odată, foarte de­­sort, peste la Înce­putul tuturor timpurilor, atunci când se năs­cură arii, când omul încă moale şi umed ră­sărea în greu din lutul ce servise pentru ai io­mi. Totuşi omul dintru început voia în anu­mite privinţe să ii p­ute şi ei la dumnezeire. Zeii răbzu­iră şi alintă că dorinţa omului e oarecum îndreptăţită, zăcând de fapt întrânsul multă natură dumnezeiască, întocmai zeilor şi omul s‘a ridicat peste instinctul animalic; a devenit supânul a­ţiuniior sale şi responsabil de ele. Dar zeii n’au obicei sâ dea nimic în cinste. Ei chiar atunci dăruiseră omului această parte a elementului dururezeesc şi se grăbeau acum să­­ o ia înapoi, cu intenţia de a o ascunde undeva unde omul să n’o poată găsi. Dar unde ? Pe pământ în zadar ar ascunde-o, căci omul, acest neobosit cercetător, vânătorul acesta care nu cunoaşte stăvili ia drumul său, nu s‘ar da pace până n'ar via . Cu siguranţă ar căuta şi printre nemuritorii din înălţimea cerului. Grija zeilor era deci mare. Atunci zise Brah­ma, cel mai înţelept dintre ei : „Daţi-mi mie secretul. Ei ştiu unde săi ascund!* El priu­­se-n mâna sa mica şi sfânta schinteie ce înfă­ţişară duhul dumn­ezeesc, iar când îşi deschise mâna schinteia dispăruse. „Iată“, — strigă el, am rspuns-o acolo unde o­mului nici când nu-i va veni să‘o caute, adecă în sine Însuşi“. — „Dar“ Întrebară cei'alţi zei tn care loc din­­tr’ânsul a­i s­cuns-o?‘ „Acesta-i secretul meu*, răspunse Bnhmna. .11 voi păstra până când in sfâ­şit dân lu­i omul toată silinţa ti va găsi*. De aceea se trudeşte omenirea de atât­ea se­­col. Preoţi, filozofi şi învăţaţi, în timpul cel mai nou­­lerurgii sunt în căutarea locului exact unde s’ascunde fiică­ dumnezeiască ARISTARC­­ COMP Scrisoare din Viena Târgul de primăvară De ce n’a avut succes târgul internaţional vieaez ţinut intre 16—24 Martie intr’un articol trimis înainte de deschi­derea târgului International de primăvară din Viena, ocupându-mâ de criza indu­­st­riali şi comercială a pieţelor germane făceam pronosticul că după insuccesul târgului din Lipsea aceeaş soartă o va avea şi târgul din Viena. Bilanţul făcut după o expunere de o săptămână arată că nu m’am înşelat anticipând asupra re­zultatului. Speranţele puse în reuşita târgului, atât de lumea industrială şi comercială de o parte, cât şi guvern de alta au fost aproape în întregime zădărnicite. Voi căuta să arăt mai jos pe ce se îndrituiau frumoasele aşteptări şi care au fost cauzele eşuării. Stabilizarea coroanei austriace era considerată ca una din con­diţiile cele mai necesare, pe deplin im­­punită. Intr’adevăr încă din toamnă, după ce a oscilat foarte puţin Intre 0,0070 — 0,0080 centime elveţiene, coroana au­striacă s’a stabilit cursul la 0,0075 cen­time elveţiene sau un franc elveţian 13.500 cor. austriace. Apoi nivelul scăzut al valutei austriace forma un nou punct de atracţie. La ace­stea se adăuga propaganda intensivă fă­cută în streinătate pentru participarea ne­gustorilor streini, scontarea succesului ce­lorlalte trei târguri ce­ au avut loc în Viena (1920—22) precum şi faptul că urcarea valutei cehoslovace, va îndepărta de la târgul din Praga pe obişnuiţii cumpărători. Dar nu s’a luat în seamfă, că pe când valuta austriacă şi-a asigurat o stabilitate, valutele Statelor obişnuit cumpărătoare, au avut din contră, apre­ciabile scăderi. Şi aici Intră în primul rând: leul, leva, dinarul, drahma şi co­roana ungară. Deasemenea nu s’au luat un seamfl, greutăţile de transport precum şi mai marile greutăţi ce le pun In calea tran­­sacţiilor diferitelor taxe, impozite şi para­­impozite ce se percep din partea ambelor State cât şi taxelor vamale pretinse în aur, in afară de taxe de tranzit şi alte multe cheltueli neprevăzute, fie pentru... unsul roţilor la vagoane dacă nu pentru ...dampful maşinilor. O altă cauză a fost distanţa prea mare ca timp intre târgul de mostre din Lipsea şi cel din Viena. Dacă intervalul când primul s’a terminat şi al doilea urma să Înceapă ar fi fost maximum 2 zile şi nu opt, este probabil câ numeroşi vizitatori ai târgului lipscan s’ar fi abătut în trecere prin Viena. Aşa cei mai mulţi şi-au văzut de drum. Aspectul expoziţiei Totuş trebue recunoscut, că atât din punct de vedere estetic, cât şi ca amploare şi bogăţie a lucrurilor expuse, târgul-ex­­poziţie din Vina nu a lăsat nimic de do­rit. Lucrurile ex­puse au fost Împărţite în trei mari localuri: Noul Burg, cetatea rămasă nucă neisprăvită şi care era desti­nată ca lăcaş (în caz de victorie) viito­rilor împăraţi-regi, în Rotunda din Prater şi in Palatul propriu zis al târgului (Messe Palast). Au expus un total aproape 3000 de firme reprezentând toate ramu­rile de industrie şi comerţ. Natural marea majoritate a format o industria tipic vie­­neză: galanterii, blănărie, ghete de lux, hârtie şi obiecte de hârtie, automobile, instrumente muzicale, optice, etc. Preţu­­rile, convertite din coroane austriace chiar in valute-forte (ca franci sau lire), revin enorm de scumpe. Tranzacţiile foarte reduse, in general s’au făcut la maşini industriale şi articole de hârtie. Au fost şi cumpărători exotici, chinezi, japonezi, australiani, sud şi nord­­americani, pentru articole de lux. Dar nu­mărul lor şi mai ales valoarea tranzacţiil­­or e aproape disparentă. În cauzul unei urcări cât de minimale a valutei, întreagă viaţa economică a Au­striei se va ridica mulţumită dorinţei de muncă ,a populaţiei, care a cunoscut în­deajuns mizeria. O deosebită impresie au făcut o serie de cuptoare electrice, precum şi inven­­ţiuni noui de material pentru clădit nein­flamabil şi eftin. In condiţiuni superioare s’au presintat produsele fostului Arsenal al armatei austro-ungare, transformat astăzi in industria paşnică. Dar despre acest fru­mos simbol al păcii și umanității mă voi ocupa intr un viitor articol. Viena, 25 Martie 1923.­­. Istiate■

Next