Patria, mai 1923 (Anul 5, nr. 91-113)

1923-05-01 / nr. 91

Cluj, Marți 1 Maiu 1928 UN LEU EXEMPLARUL Anul V. * Numărul 91 PENTRU CULTURA De ieri, Dumineca, oraşul nostru gâz­­dueşte un oaspe inart, Iubit de toată su­flarea românească, pe Alteţa Sa Regală Principele Carol, Moştenitorul Tronului. Primirea călduroasă, entuziastă ce I s’a făcut, dragostea cu care e umărit In pe­trecerea Sa în Capitala culturală a Daciei superioare, sunt dovezile nădejdilor de mai bine pe care un popor întreg le pu­ne în Moştenitorul Tronului României unite. Alteţa Sa Regală vine în mijlocul no­stru în numele culturii naţionale, arătân­­du-şi dorinţa să ia contact cu toţi fac­torii culturali din oraşul şi judeţul nostru, convocaţi pe azi în Aula Universităţii, unde Alteţa Sa doreşte să le vorbească­­După cum suntem informaţi Moştenitorul Tronului român pune la Cluj începutul unei activităţi culturale în reţelele căreia vrea să atragă ţara întreagă, trecând pe rând prin toate oraşele României pentru a duce pretutindenea bunavestirea, evanghe­lia de adevărul căreia e convins. Numai cultura naţională e volnică să realizeze adevărata consolidare a ţării, să întărească pe veci unirea po­litică a tuturor românilor, şi să dea naştere acelei armonii interne care e singurul temeiu al unei munci spornice, roditoare pentru neamul întreg. Acţiunea, pe care o începe Alteţa Sa e de-o importanţă covârşitoare, atât prin poziţia înaltă a Celui ce o porneşte cât şi prin netăgăduita necesitate naţională a unei astfel de acţiuni. Preocupările culturale, cărora le dă astăzi expresiune la noi, sunt de mult în sufletul Moştenitorului Tronului, şi ele d­in vechiul Regat­ au început să fie puse in aplicare prin fundaţia culturală Prin­cipele Carol, care a răspândit până azi sute de mii de publicaţii în straturile largi ale poporului, a înfiinţat case de cetire, biblioteci, şi a organizat cel mai vast aparat de desfacere a cărţii româneşti. Ardealul, ca şi celelalte provincii unite, nu vor putea să primească decât cu dra­goste şi recunoştinţă indemnul şi ajutorul cultural care le vine de la Moştenitorul Tronului, şi să vadă o chezăşie a zilelor mai bune în îndrumarea care ne vine din­­tr’un loc atât de înalt. * Nu mai încape Îndoială că unitatea po­litică a neamului românesc nu se putea înfăptui dacă nu­­ ar fi premers unitatea culturală pregătită In curs de veacuri prin nizuinţele uriaşe ale cărturarilor români, — dela cel dintâi traducători ai Scriptu­rilor sfinte, şi până la cei din urmă poeţi, scriitori şi învăţaţi. Prin puterea sa de viaţă, prin marile calităţi moştenite de la strămoşii întemeie­tori de neam, naţiunea română şi-a pă­strat unitatea de limbă într’o măsură ne­cunoscută de alte popoare. Cuvântul românesc, într’o măsură co­pleşitoare, era „ca banul cel bun, care umblă In toate ţările*', după Înţeleptul cu­vânt al mitropolitului Simion Ştefan, din prefaţa Bibliei dela Bălgrad: „că banul acela e bun care umblă în toate ţările*. Dar cuvântul românesc a umblat vea­curi întregi în toate ţările româneşti, din­­tr’o ţară Intr’alta, ca banul cel bun, şi cu toate acestea idealul unirii politice n’a putut naşte decât după ce am avut şi un suflet românesc, înţeles In toate, ţările, unul deci, care să umble în toate ţările româneşti, răscolind viaţa naţională din adâncurile ei, formând conştiinţa naţio­nală care singură putea da şi marea faptă naţională. Dar aceasta minune a săvârşit-o cartea românească, de biserică, de istorie, de poezie, de literatură, de ştiinţă, înainte de ivirea cărţii româneşti minu­nea nu putea nici miji. Cu cât s’a sporit cartea românească, cu cât a fost mai lim­pede, mai hotărât românească, cu cât a pătruns în straturi mai largi, cu atât creş­tea în lumină şi tărie idealul naţional şi hotărârea pentru marea faptă naţională. Când cărţii i s’a putut adăuga educaţia naţională, conştiinţa naţională a tot spo­rit, şi idealul a devenit atât de arzător încât a trebuit coborât în faptă. Numai prin cultura naţională s’a putut trezi la conştiinţă şi la viaţă acelaş suflet, s’a putut cunoaşte pe sine şi s’a putut recunoaşte In vecinul său de peste Car­­paţi sau de peste Prut, de peste Olt sau de peste Milcov, simţind In el pe fratele său, cu aceleşi suferinţe, cu aceleşi ţinte de viaţă, cu acelaş ideal. * Dar desigur In clipa înfăptuirii Româ­niei Mari cultura naţională nu ajunsese pe culmea biruinţii depline ; biruise numai atâta cât era necesar să dea aceea con­ştiinţă naţională din care să poată ieşi unirea. Nu avusese nici vreme, nici pu­teri. Împărţit cum ne era neamul, să-şi poată vedea triumful deplin. Dimpotrivă, ea poate nu ajunsese nici la mijlocul drumului spre culmi. Deaceea, îndată după unire, provinciile subjugate mainainte, s’au aruncat cu atâta­­ corn­ie asupra şcolii româneşti, începând dela cea primară până la Universitate. In mod aproape instictiv simţeau şi părinţii şi copii, că dacă unirea sa făcut prin conştiinţa naţională, ea nu se poate întări, nu poate creşte decât prin o tot mai adâncă conştiinţă naţională, înţele­gând adâncimea în straturile tot mai largi ale poporului, hrănindu se din cultura naţională. Din nenorocire la noi, după unire, cul­tura naţională şi factorii ei nu a fost considerată de cei puşi să poarte cârma după adevărata ei valoare. De câte ori deţinătorii puterii au voit să găsească mijloace pentru unificare, pentru consolidarea internă, pentru întărirea uni­rii, s-au gândit la mijloace politice, admi­nistrative, financiar-economice, şi prea pu­ţin la cele culturale. Au venit cu partidele politice pentru o operă de consolidare naţională. Fie ca atenţiunea pe care Moştenitorul tronului o dă culturii naţionale să deschidă ochii tuturor. Şi mai ales ochii celor ce vor să poarte frânele condurii cârmuirii în această ţară, pentru a da întreg spri­jinul muncii întăritoare de conştiinţa na­ţională, şi prin ea de Întărire a întregu­lui Stat român. CRONICA ZILEI Expulzarea unui ziarist. Dl Colo­­man Teller, redactor al ziarului „Brassói Lapok*, supus ungar, a fost expulzat din România de poliţia locală în urma unui ordin mai înalt. Ziarul „Brassói Lapok* este cel mai şovin organ de publicitate unguresc, care publică cu predilecţie te­legramele biroului telegrafic din Buda­pesta. * Asociaţia creştină a studenţilor. Clujul a avut zilele trecute câţiva oaspeţi interesanţi. La Geneva, în Elveţia, există o asociaţie creştină a studenţilor. Preşe­dintele acestei societăţi, profesorul de teo­logie Dastigue, şi secretarul ei, dşoara Bidgain, au venit în România cu însărci­narea de a căuta apropierea şi de studen­ţimea din România în vederea creării unei uniuni mondiale a studenţilor creştini. Asociaţia are deja de mai mulţi ani o secretară la Bucureşti, pe dşoara Pry. Vizitatorii au rămas mulţumiţi de rezul­tatul vizitei lor şi s-au înapoiat la Bu­cureşti. * Factorii constituţionali îngrijoraţi. Ziarul „Adevărul“ din Bucureşti face o analiză a sitenţiunii noastre politice şi constată că nici odată ţara n’a fost într’o criză mai grea. Anarhie pretutindeni. Au­toritatea guvernului este cu desăvârşire compromisă nu numai în interior, ci şi în streinătate. „ De acest fapt — continuă ziarul bucu­­reştian — se pare­ că şi-au dat seama atât Regele cât şi primul-ministru, iar din ati­tudinea acestora se deduce îngrijorarea şi descurajarea miniştrilor conştienţi de si­tuaţie. Regele, cu toată frecvenţa practică a sportului vânătoarei, se arată celor din junil său destul de îngrijorat de situaţiu­­nea politică şi economică a ţării... Azi, în cercurile politice serioase nu se mai vor­beşte de o apropiată remaniere ministe­rială, ci de o iminentă retragere a guver­nului“.* Partidul naţional în Dobrogea. Din Constanţa ni­ se scrie: Dumineca tre­cută a avut loc în Bazargic o întrunire a partidului naţional. S’a aclamat cu însu­fleţire mişcarea pentru înlăturarea guver­nului liberal, telegrafiindu-se dlui Iuliu Maniu că toţi membrii partidului sunt so­lidari cu lupta întreprinsă. Adunarea în unanimitate a ales comite­tul de organizaţiune pentru conducerea partidului din localitate, desemnând preşe­dinte pe dl C. Angelescu, iar pe dl C. Dumitrescu, vice-preşedinte, şi secretar general pe dl C. Batalia, directorul li­ceului. S’au ales In comitet dini Slon, institu­tor, Tipătescu, avocat, Enciu Nicolai, I. Dobrescu, avocat, dr Caraghiosof, dr Bat­ed, Omer Ismail, Lutfi Toncof, Lagara, farmacist, Velo, mare comerciant, profesor Chiţu, Apostolescu, Mogârdici, Stoian En­­glezu şi alţii. Brutalităţi liberale. Din Timişoara ni i se comunică o nouă ticăloşie ce desvăluea toată brutalitatea atitudinei liberalilor chiar faţă da unii cari acum un an apar­ţineau organizaţiei lor şi Îngroziţi de a-a­tâta jaf şi sălbăticie, văzându-şi greşala,­ i-a părăsit. Este cazul comerciantului din Medveş, Bela Mayer, care a fost­ crunt bătut de jandarmi — fiindcă s’s­e încumeţit să afişeze plasatele parti­­­dului naţional, jandarmul m­mc de vinî­n’ el a executat un ordin. Vina o.poarti maghiaronul Coszte Péter impreună cu iuda partidul naţional, „Ministru­­­ţul* Cosma — cum­­ a numit foartee­ bine dl Vaida. Dar aceşti domni a că­ror unică calitate de a parveni a fost trădarea, ar trebui să-şi aducă aminte, că acum un an şi mai ceva, cu prile­jul hoţiilor de urnă au aranjat în lo­calul acestei Mayer un Ospăţ, care a costat 30.000 lei. Şi care sumă nici până azi n’a fost plătită. Bataie şi hoţie — la atâta se reduce guverna­rea liberalilor! M. S. Regele la Varşovia. Din Bucureşti se anunţă că vizita Suvera­nului la Varşovia a fost fixată’ pentru ziua de 25 Maiu. Suveranul va fi înso­ţit de dl I. Bratianu, G. Duca şi R Mişu, ministrul palatului. Călătoria va dura 5 zile. In cercurile politice se atribue acestei vizite o deosebită importanţă. Comu­nitatea de interese între cele două ţări, Polonia şi România, va duce proba­bil la intrarea, ca al patrulea membru al Poloniei în Mica­ Antanta. Funcţionarii şi scum­­petea traiului împărţeala celor 500 milioane lei, alocaţi în noul buget pentru îmbunătă­ţirea salariilor, nu a rezolvat, fireşte, chestiunea funcţionarilor. Jumătăţile de măsură cu care dl Vintilă Brătianu în­ţelege să astupe gura celor ce de atâta vreme cer un trai omenesc, nu pot decât să permanetizeze o stare de lu­cruri foarte primejdioasă pentru bunul mers al trebilor publice-oricare va fi rezultatul grevei func­ţionarilor, socotind chiar că guvernul va izbuti prin violenţă sa potolească această mişcare perfect îndreptăţită, care se întinde din zi în zi, atâta timp că d­­n soluţionarea cererilor lor nu se va pune bunăvoinţă şi sinceritate, este peste putinţă să avem liniştea şi dragostea de muncă, de care Statul are nevoie mai mult ca oricând. Dar lăsând la o parte ceea ce ar fi putut şi ar fi trebuit să facă guvernul patru funcţionari, să vedem dacă pu­ţinul ce a făcut poate fi so­cotit drept o ameliorare a traiului lor. De când s’a ştiut că lefurile funcţio­narilor se vor spori din suma de 500 milioane destinată special în buget, scumpetea a mers crescând dela o zi la alta. Comunicatul guvernului, ulterior declarării grevei, prin care se fixează repartizarea acestei sume, a produs o avalanșă de scumpete, care numai pe un economist ca dl Vintilă Brătianu îl poate lăsa nepăsător. Toată lumea se întreabă: care este cauza ? Fără îndoială că o cauză justi­ficată nu există, dacă nu cumva poate fi socotită drept un motiv binecuvântat dorinţa de îmbogăţire a speculanţilor. De aceea cauza nici nu interesează. Interesantă este numai atitudinea gu­vernului, care priveşte nepăsător la acest jaf revoltător, lăsând ca în mai puţin de 2 săptămâni tot sporul acor­dat funcţionarilor să fie acoperit şi în­trecut numai de plusul de scumpete din acest interval de timp. Vrea oare guvernul să dovedească prin aceasta greşeala funcţionarilor de a fi cerut sporirea salariilor, sau poa­te vrea să se răsbune împotriva lor, pen­­tru că nu au suferit mai departe sclăvia unei existenţe imposibile? Căci dacă într’adevâr măsurile me­schine luate de guvern în sprijinul funcţionarilor, au la bază dorinţa lui de a le veni în ajutor, de ce tolerează cu atâta nepăsare operaţiunile de jaf ale speculanţilor, cari anulează dint­ro dată orice posibilitate de îmbunătăţire a traiului? Şi apoi acest nemai­pomenit jaf a­­tinge întreaga populaţie a oraşelor, faţă de care guvernul e de­o­potrivă obligat a se îngriji. Dacă nu poate lua măsuri pentru în­­frânarea speculei, să plece, lăsând al­tora un loc, pe care-l ocupă prin silă și violență. NOTE Generaţia liceelor Primăvara nouă, de asiSdatft nu e un sim­plu cuvânt, care ascunde o aminciună. Din toate părţile s’au pornit semnele unei învieri sufle­teşti. Scriitorii, cari­­- singurii — au pietrat o atitudine mai mult contemplativă în desfă­şurarea vremii, se pare că au ho­ărât tacit şi unanim un fel de intrare în acţiune. Ziarele, atât ode bucureştene, cât şi cele din provin­cie, sunt pline de ştiri frumo­se, în timp ce în Ardeal ,Societatea scriitorilor români* îşi con­tinuă cu hărnicie şezătorile prin diferite oraşe, pretutindeni ascultate cu o deschisă credinţă, — în Moldova şi Bucovina — în curând şi pers no! — grupul de la „Gândirea" e primit cu scelss entuziasm, care trădează că marele public totuşi mai ştie să aducă jertfa unei de­sinteresuri. Un suflet nou prinde să se Intru­peze pe pământul românesc. Dacă pentru m­ulţi e prea târziu, e tocmai la timp pentru acea generaţie, ce se ridică acum pe băncile din ce în ce mai mari de liceelor. Această gene­raţie e faţă de snumit. Intre ea şi pământ nu e nici o depărtare Ea vine din sângele sănătos a acelora care n’au pierdut pentru o clipă mă­car contactul cu natura prea bogată în energii decât să fie egoistă, prea simpla decât să nu fie sinceră, prea curată decât să nu fie nobilă. Nai cel de astăzi avem încă obiceiul sărbăto­resc al banchetelor. La toate aceste banchete ar trebui să se în­chine în primul rând în cinstea generaţiei nouă ce se înalţă, multă, frumoasă, cu nenumărate capete încărcate de bucle copilăreşti Scriitorii, care nu lucrează numai pentru ziua de azi, ci pentru piramida uriaşă de mâne, se simt atraşi cu deosebire, de tineretul, care acum iasă din straiele copilăriei. Aci e o nădejde încă prin nimic deaminţită. Aci sunt Inel ochi deschişi, şi urechi au rezo­nase puternice Ade un sunet In creştere. Cam acesta e înţelesul caldelor cuvinte rostite de pă­rintele Ion Agârbîceanu la şezătoarea scriitorilor ţinută zilele acestea In Aiud.­Orăşele ca Aiudul sunt multe. De aceea pretutindeni cuvint­e ar trebui repetate acelora care vor­­ oamenii de mâne. Ne putem Îndoi de orice, numai de ei nu. Putem fi sceptici faţă da noi, dar a’avem dreptul să lăsăm din mâni credinţa ce ne-o inspiră alţii cu atâta suftenire tinerească. tente, iar Franţa nu se poate lipsi în ac­tuala situaţiune politică internaţionali de concursul acestor ţări. Memoriul caută acum să reducă importanţa concursului pe care ţările Micei­ Antante lar putea da Franţei i’ntr’un eventul conflict. Ungaria este paş­nică. In Ungaria e linişte şi ordine. Ea nu mai vrea să facă politică de aventuri şi caută o sinceră apropiere de Statele suc­cesoare. Franţa ar putea să facă mult pen­tru această apropiere. Cuvântul ei este a­­scultat In acele ţări. O reducere a repara­­ţiunilor ar uşura In mare măsură această apropiere şi Ungaria, chiar dacă n’ar pu­tea să fie al patrulea membru intr’o con­­federaţiune dunăreană, ar putea da şi ea un concurs efectiv In cazul unui eventual conflict Italia catolici este mai aproape de Un­garia catolică, decât şi Franţa şi Anglia. Nu numai comunitatea de religie, ci şi co­munitatea de interese leagă aceste două ţări, nu de azi, ci de mult Un duşman comun, Iugoslavia, poate să cimenteze şi mai mult această „prietenie istorică*. In memoriul adresat Italiei se stăruie, in consecinţă, asupra acestei laturi a unui eventual con­flict. Singura aliată sinceri a Italiei poate să fie numai Ungaria. Cu aceste memorii In geamantanele di­plomatice pleacă cei doi miniştri ungari în streinătate. Care va fi rezultatul călătoriei lor se va vedea In curând. România poate ■ă aştepte în linişte desfăşurarea nouei campanii de Intrigi. Situaţiunea ei este lă­murită. Ea nu cere decât respectarea tra­tatului de pace, pentru că numai respecta­rea sinceră a acestui tratat poate să asigure pacea in Europa. FUCEHI LA POHCT Ziarele anunţă că dl Mârzescu a remis demisia sa din guvern la mâi­nile dlui Vintilă Brătianu. Încă o dovadă de cine este premier şi de rolul şters al dlui Ionel Bră­­tianu. * Dl Brătianu face economii suprimând pe funcţionari şi nedând bani pentru Universităţi. In acelaş timp dsa ares­tează şi pe funcţionari şi pe studenţi. Şi, cu toată zgârcenia, găseşte fon­­durile necesare pentru puşcării. Călătoria contelui Bethlen Memorii ungureşti împotriva Micei Antante Coroana ungurească a căznt In săptămâ­nile din urmă vertiginos şi viaţa s’a scum­pit încât a ajuns insuportabilă. Salturile va­lului de scumpete au fost fantastice Intr-o singură zi toate preţuile s’au urcat cu dela 50—80 la sută. Ungaria este în pragul falimentului şi numai un Împrumut interna­ţional o poate salva.­­ Şi pentru a contracta acest Împrumut, ministul-preşedinte, contele Bethlen şi ministrul de finanţe Kăllay au plecat azi în streinătate, la Londra, Paris şi t Roma, pentru a lămuri comisiunea de reparaţiuni. In mai multe memorii amănunţite, cari vor fi prezintate nu numai membrilor comi­­siunii de reparaţiuni, ci şi bărbaţilor poli­tici mai de frunte, Ungaria revine la teza ei veche, că a fost neomenea tratată şi că suma reparaţiunilor ce s’au impus ei sunt prea exagerate. Ungaria nu poate fi obligată la plata unei sume atât de însemnate, de­oarece şi-a pierdut cea mai mare parte a teritoriului ei, iar ocupaţiunea română a „săcătuit“ ţara, păgubindu-o cu câteva mi­liarde. Aşa speră Ungaria să creieze în marile centre ale Apusului o atmosferă mai favorabilă pentru contractarea unui îm­prumut. Memoriul unguresc este special redactat pentru fiecare ţară din Apus. Presa engle­zească a arătat şi până acum mai multă simpatie pentru Ungaria, decât restul presei europene. Prin acordarea de avantagii eco­nomice, concesiuni de explorare In Ungaria, s’a creat o anumită comunitate de interese Intre aceste două ţări în cari constituţiona­lismul şi Parlamentul „Işi au rădăcinile In acelaşi trecut Îndepărtat.“ Şi comunitatea aceasta de interese va fi şi mai strânsă, Ungaria fiind hotărâtă să facă noul con­cesiuni. Franţa este mai puţin favorabilă Un­gariei, cu toate declaraţiunile emisarilor unguri in streinătate, că „simpatiile fran­ceze devin tot mai serioase". Franţa nu poate face Ungariei nici o concesiune în ce priveşte reparaţiunile, pentru că această concesiune ar merge In cwnptul Micei-An­ Moartea unui patriot Dr. Ioan Nemet consilier la secţia transilvăneană a Curtea de Casaţie a murit subit la Bucureşti, Vineri 27. A fost advocat la Arad unde îşi avea situaţia sa materială bună şi totuşi la chemarea Consiliul Dirigent a adus jertfa să primească acest post unde a muncit fără întrerupere la odăiţa de la hotel Louvre, fiindcă nu avea nici biu­­rou în Palatul justiţiei. A jertfit din averea lui personală, şi-a jertfit sănătatea şi chiar viaţa pen­tru ca să-şi facă datoria către ţara pe care o iubea şi o servea. Rămăşiţele au fost transportate de la Bucureşti la Arad, unde a avut loc În­mormântarea Luni 30 Aprilie. 1 Maiu Muncitorimea din România serbează pe 1 Maiu al anului 1923. Sărbătoa­rea muncei, a celei mai mari virtuţi omeneşti, fără de care, omul nici nu are dreptul la viaţă. Cu tot caracterul ei, internaţional, proclamat în marele congrese internaţionale ale partidelor muncitoreşti, sărbătoarea muncii, îm­bracă haine deosebite, după naţiuni, aşa cum s’a dovedit ştiinţific, că îmbracă însuşi socialismul democrat. La Roma sărbătoarea muncei a fost transformată, anul acelia, în sărbătoarea naţională a întemeerii eternei cetăţi■ In România, departe de a silui conştiinţa muncitori­­mei — care nu vrea să vadă altceva în­­ Mala decât sărbătoarea ei, — tre­­bue să recunoaştem că cu această oca­­ziune este a se aduce un omagiu mun­­citorimei noastre. Contrar alarmei pe care a dat-o oli­garhia, ca să poată stăpâni cu forţa armată, muncitorimea dela noi, a dat dovada unui admirabil patriotism, prin cuminţenia cu care a înţeles că trebue să conlucreze la consolidarea nouei ţări. Tulburarea de sub guvernarea Averescu, a fost trecătoarea, ea­r- a lăsat urme zdruncinătoare în organizmul Statului român. Oraţie reluării muncii, cu cal­mul şi priceperea sensului vrefel, — mult mai accentuate la muncitori decât la mulţi aşa zişi Intelectuali, — muncitorii din România au contribuit într’o mare măsură la punerea bazelor României Mari. Şi ei, ştiu foarte bine că în momentul când Statul român nu va mai avea marile pericole din împre­jurimi, când va trece ameninţarea iobă­­giei şi elne, atunci el, muncitorii, vor putea să pretindă, în virtutea operei lor patriotice, la orice schimbare a relaţii­lor economice din Stat. Iar Statul va fi obligat să se supue dreptelor cereri ale lor. Căci, pentru menţinerea in­dividualităţii noastre naţionale, sun­tem datori, să sacrificăm orice ră­măşiţe economice ale trecutului, care nu se mai potrivesc nouelor împrejurări de viaţă. Cu aceste gânduri, muncitorimea ro­mână este îmbrăţişată de 1 Maiu, cu cea mai frăţească dragoste, din partea tuturor fiilor neamului nostru Camarilla Dl Grigore Filipescu publică în zia­rul , Epoca" următorul articol de fond „Viitorul” se decide în fine să vor­bească în chestia dlui colonel Arion. Argumentul suprem al oficiosului li­­beral este că Tache Ionescu ar fi pre­gătit și dânsul un asemenea decret, pe care dl Duca l-a găsit în arhivele Ministerului de externe. Explicaţia este absolut ridicolă. Dacă Tache Ionescu ar fi avut in­tenţia să ridice la gradul de ministru plenipotenţiar pe dl colonel Arion, dsa ar fi trimis decretul la Cotrocei şi de acolo la „Monitorul Oficial*. Şi .Viitorul* nu poate măcar să spună că Tache Ionescu, ministru de externe a fost surprins de evenimen­tele politice din Decemvrie 1921, de­oare­ce guvernul Averescu a căzut la urma demisiei sale. Iar Tache Ionescu, președinte de consiliu, dacă s’ar fi hotărât să con­firme o asemenea numire, pregătită ca ministru de afaceri streine n’avea decât să roage pe dl Derysei să facă un nou decret. Dar câte decrete n’au fost anulate când semnatarul lor și-a dat seamă că face o greşală. Nicolae Filipescu ministru de răz­boi, a fost solicitat să modifice ve­chimea unui strălucit ofițer de stat ma­jor, care fusese nedreptăţit da unul din superiorii săi. Acest ofiţer, este astăzi printre fruntaşii oştirei noastre. Nedreptatea era atât de strisătene tacit ministrul de război cedase şi decretul era pe cale de a fi dus la Rege. In ultimul moment Nicolae Filipescu a renunţat însă la proectul său d­e cauza precedentului pe care acest caz îl crea în oştire. Având de ales între o nedreptate individuală, şi o mulţime de nedreptăţi pe care un asemenea precedent îl pre­gătea armatei sub ministeriatul unui politician puţin scrupulos, Filipescu alese prima şi decretul iscălit sau neiscălit de Rege fu anulat. De sigur, insă că daci dl Duca ar fi găsit urmele unui asemenea docu­ment dBa s’ar fi servit de dânsul. Mergem insil mai departe și admi­tem că Tache Ionescu, cu bunătatea sa neîntrecută, lucru de care n’am în­drăzni să acuzăm pe dl Duca, ar fi avut slăbiciunea să cedeze solicitudinilor nu­meroşilor prieteni ai dlui colonel Arion. Va trebui să recunoască „Viitorul* că Tache Ionescu a făcut atâtea şi atâ­tea la Ministerul de externe, încât Ro­­mânia­ Mare poate să-i ierte şi exce­sul de bunătate faţă de dl colonel Arion. In Schimb, însă, când un ministru de externe şi-a mărginit activitatea la poliţia internă a palatului Sterdza, la­­ născocirea incidentelor de graniţă ro­­mâno-ungară şi In ridearea la gradul de ministru a dlui colonel Arion, dl Duca ne va permite să ridicăm un ti­mid protest Dar decretul semnat de Rege a dlui colonel Arion, deşi reţinut de trei zile în sertarul ministrului de externe va apare până la urma urmelor în­­Mo­nitor*, pentru că aşa vrea Camarilla. Şi este lucru firesc că serviciile fă­cute zilnic de dnii Mişu şi Ştirbey partidul liberal să fie răsplătite. Oare nu de­geaba repetă aceşti din domni Regelui de dimineaţă până seara „Cu cine să înlocuim guvernul?" Grigore N. Filipescu. Impunerile industriale pe anul 1922 Ministerul de industrie şi comerţ a dispus ca in cursul lunii Mai a. c. să înceapă a funcţiona comisiunile de im­pozit industrial pentru anul 1922. Toate aceste fabrici sunt deci Invi­tate să şi Înainteze de îndată Ministe­rului de industrie de comerţ — Di­ec­­ţia generală a Industriei — bilanţurile pe anul 1922, pe baza cărora urmează a fi impuse. Comisiile de impunere sunt în nu­măr de şapte pentru toată ţara şi se compun din doi industriaşi recomandaţi de „Uniunea Generală a Industriaşilor din România*, inspectorul financiar al regiune! unde funcţionează comisia şi un industriaş delegat al comisiei indu­striale. Aceste comisii vor lucra In lutele Maiu şi Iunie pe baza lucrărilor ce li se vor trimite de către Ministerul de industrie şi comerţ. Cei nemulţumiţi de modul de impu­nere au drept să facă apel ln termen de 30 zile, către comisia industrială.

Next