Patria, noiembrie 1923 (Anul 5, nr. 237-260)

1923-11-01 / nr. 237

Cl­rL Joi 1 Noemvrie 1923 Anni­e. # Nuab&hii) 237 Sfârşitul comediei - Dl Brâtianu rămâne cu toţi generalii - Comedia din jurul remanierii a luat sfârşit. Dl Brâtianu s-a pre­zentat Corpurilor Legiuitoare cu guvernul „remaniat“, pentru a face impresia asupra opiniei publice, că în formaţiunea lui actuală, guver­nul e capabil încă de o lungă şi viguroasă viaţă Din punct de vedere principial aceasta aşa zisă întinerire, împro­spătare de forţe a guvernului, a putut fi singurul motiv, care să-l determine pe dl Brătianu să-şi de­mită pe unii tovarăşi A fost cu neputinţă să nu fi simţit şi aşa cum i s’a uzat guvernul într’un an şi jumătate. Totuşi dacă nu­mai acesta ar fi fost motivul ce l’a determinat să se gândească la remaniere, sau cel puţin dacă ar fi fost motivul principal, remanie­rea de sigur nu s’ar fi produs. Prea gelos de auto­itatea şi de creaţiile sale, dl Brătianu nu s’ar fi gândit să dea însuşi un vot de blam tovarăşilor săi de muncă după un an­­şi jumătate de guvernare. Insă alte motive, de ordin cu to­tul personale, au început de cel puţin o jumătate de an să ame­ninţe unitatea partidului liberal; ambiţii personale şi interese par­ticulare au început să submineze scaunele câtorva miniştri. Atacurile se strecurau zi de zi, tot mai hotărâte, împotriva mini­strului de interne, a dlui Vâitoianu. Abia după un an s’au trezit oa­menii să constate că un general de armată nu poate fi şi un bun mini­stru de interne. Ba, la început,­­ ma­jorităţile­ liberale au fost foarte mulţumite cu cel ce a făcut alegerile în chipul cunoscut, dându-le câte un scaun în Corpurile Legiuitoare. Abia­ când ambiţiile au crescut, căci, se ştie, apetitul vine mâncând, au început să bage de seamă unii co­legi de guvern al dlui Văitoianu, şi unii parlamentari din majoritate greşelile fără număr pe care mini­strul de interne le comitea pe tere­nul administrativ. Cam acelaşi lucru s'a petrecut şi cu celalalt general din guvern, cu cel dela comunicaţii, cu dl Moşoiu. Dar când dl Brâtianu s’a arătat hotărât să pună piciorul în prag, să scape de generali, ei amândoi au opus o resistenţă care se baza pe motivul cel mai eficace pentru a-l domoli pe prezidentul de consiliu: cei doi generali s-au provocat la meritele lor pentru câştigarea ma­jorităţilor liberale. Era limpede din primul moment că dl Brătianu nu va cuteza să de­barce elementele ce i-ar putea fi primejdioase, nu prin faptul că ar duce o parte din partid cu ele, ci putând să descopere lucruri de care dl Brâtianu îi place să creadă că nu-s dovedite până acum. In chipul acesta remanierea nu s’a putut face decât prin înlătura­rea elementelor mai puţin primej­dioase. Căci cu ce ar­ ameninţa, de pildă, dnii Cosneu şi Fiorescu, foşti miniştri, decât cu desvălirea pro­priei lor incapacităţi şi slăbiciuni! Dar când dl Văitoianu ori dl Mo­şoiu ar fi început să arate cum a a­­juns guvernul la majorităţi, des­tur ar fi avut de ce se teme dl Brătianu. Remanierea guvernului e curat cuvântul proverbului. S’a scremut muntele şi a născut un şoarece. Ni­mic nu s’a schimbat din ceea ce dl Brătianu lăsa să se vadă că se va schimba, pentru a mai căpăta zile de graţie dela opinia publică. Cu cei cari au eşit şi cu cei cari au in­trat în guvern, dl Brâtianu se află exact în aceeaşi situaţie unde se afla înainte cu cinci luni, când eşise vor­ba cu „Bate toba la Craiova şi s’aude în Moldova". Dsa a rămas cu toţi generalii în guvern: a rămas cu dl Constantinescu fortificat prin intrarea dlui Tancred Constanti­nescu, a rămas cu nemulţumirea dlui Mârzescu. Ba situaţia s’a agra­vat prin faptul că primul-ministru n’a reuşit să încunjure demisia în­tregului cabinet decât luând dsa portofoliul internelor. Nemulţumirile personale au ră­mas toate în sânul guvernului, şi anume cele mai primejdioase. Re­manierea, în loc să însemneze îm­prospătarea forţelor guvernului, nu e decât agravarea bolii de care su­fere de mult. Dacă în jurul ei s’ar fi agitat prin­cipii pentru care să lupte fracţii mari din partidul liberal, cea mai mică mişcare a acestor fracţiuni i-ar da imediat lovitura de graţie gu­vernului remaniat. Dar cum nu avem pe ce ne baza astfel de propuneri, urmează ca lo­vitura să-i fie dată în scurtă vreme de buba internă cu care a rămas guvernul remaniat. CRONICA ZILEI Adunarea naţionaliştilor-demo­­craţi. In adunarea ţinută de partidul na­­ţionalist-d­emocrat, dl N. Iorga a ţ­iut o cu­vântare în care a polemizat cu diferite par­tide poliice. A coltizat guvernarea dlui Bră­­tianui, care n’a realizat nimic din promi­siuni e făcute. Dsa a de­c­ tarat, că „nu vom fi salvaţi dacă pract cu! domn Brâtianu va fi înlocuit pr­e practicul general Averescu, a ceărui guvernare a fost o ruşine pentru ţară “ Ţara o poate salva, spune ds?, nu­mai un guvern, „care ţinând in mână stea­gul r­aţional, va aduna sub el pe orice om de trei lea.“ La sfâştul adunării, cu toate sfaturile dlui Iorga, asstenţa a voit să facă o de­monstraţie paşnică, dar a fost oprită de ar­mată, iar aceia, cari il însoţiau pe dl Iorga pentru a merge să-şi depună omagiile la mormântul Eroului necunoscut, au fost ase­menea împrăştiaţi ,de armată, cu toate pro­testele dlui Iorga. Voim să fixăm un lucru, dupre care credem, că s’a convins acum şi dl Iorga. Anume: oricât să fie cineva un partid de ordine, când prin demonstraţia lui paşnici guvernul liberal credea că poate fi slăbit, d­e insultat in ceea ce are mai scump, în manifestarea dragostei pentru ţară. Cu prilejul votării „Constituţiei“ dl Iorga ne lua în nume de râu că ţinem întruniri la „Dacia“ şi ieşim la stre­nă. Dar iată că şi aderenţi­ dssie simt necesitatea de a face astfel de manifestaţii. Nu mai este partidul dsale un partid de ordine ? Desigur că da, dar dl Brătianu nu le poate suferi. Din zi In zi, cu cât va pretinde mai imperios pu­teres, dl Liga se va convinge de acest a­­devăr. Dl Marghiloman în Banat După locul unde s'a ținat, după felul cum a fost organizată vită la adunare poporală convocată de partidul conser­vator progresist, pentru a da prilejul dial Marghiloman să facă un expozeu politic, era Întemeiată teama ce­ ne-am exprimat o mai de mult că dsa va păși cu piciorul stâng, când s’a hotărât să treacă ca purtătorul de steag al unui partid politic, în nouile provincii. Vorbirea pe care a ţinut o Dominica trecută la Timişoara a confirmat întru toate feme­la noastră. Dm, probabil tinăi stema de p­elicul ce l asculta, ■jt- a început vorbirea prin reluarea ati­­tudinei ce-a avut o în ti­mp si neutrali­taţii României, mărginindu-se apoi la trei probleme dintre, cari două interesau în mod deosebit minorităţile ein ei, Iar a treia, rezolvirea crizei Interne politice printr’un guvern de­ coaliţie. A­vem pentru întâia oară într’una din nouiie provincii unite cu vechiul Re­gat in numele unui partid român de guvernământ şi a umplea partea cea mai mare, a expozeului politic ce îl faci cu problema minorităţilor, şi ca aceea a crizei economice dintr’un singur punct de­ vedere, aceia care interesează în mod deosebit lumea comercială şi industrială reprezentată prin minorităţi, nu poate fi la nici un caz, un fapt de bun augur pentru politica dlui Marghiloman în nouile provincii. Chestiunea minorităţilor, este desigur, o problemă importantă pentru Statul român, dar a­ţi întemeia pe ea partea fundamentală a programului politic, nu poate fi decât o exagerare a importan­ţei ei hitr’un .Stat poligloti­cum a nu­mit dl Marghiloman România, pt care vrea s’o vadă în situaţia politică a... Eiviţiei. Criza economică-financiară este de asemenea o rană deschisă a ţării, dar a o trata sub un pun­ct unilateral, acela care priveşte în special pe reprezentanţii minoritari ai vieţii comerciale şi indu­striale este în cazul cel mai bun o cap­tata berevoleod­ae... Să ne­ explicăm mai bine. De la un bărbat politic de talia dlui Marghiloman ne am fi aşteptat să ve­dem expuse principiile generale ale fun­damentării Statului nostru naţional, în întreaga organizare a vieţii de Stat politică, culturală economică, ad­ministrativă. Să ni se arate principiile prin aplicarea cărora Statul român, ca organism politic, poate să devie repre­zintarea fidelă a structurii sale, reale, din punct de vedere etnic, economic, cul­tural. Căci ceea ce ne lipseşte până azi în Romă­nia­ Mare e tocmai indrumrea rea­lizării unei vieţi de Stat care să fie o expresiune a realităţilor. îndrumarea aceasta avea să-şi pună principiile in noua Constit­ţie a Statală român, — despre care dl. Marghiloman n'a pome­nit un singur cuvânt. Dsa nu ne-a spus care sunt convin­gerile şi programul politic al partidului său pentru a ajunge la situaţia sănă­toasă ca fecare român să se simtă în patria sa şi la sine acasă,, ci s’a măr­ginit să arate cum înţelege să trateze problema minorităţilor pentru ca etc să se simtă acasă în România. D­a nu ne-a arătat căite prin care naţiunea română poate ajunge stăpână de fapt la ea afară, nu ne-a arătat Dare de seamă G BOGDAN-DUICA: Istoria literaturii române moderne -- întâii poeţi munteni —• Cluj , 1923 In această lu­rara dl G­o­gdan- Ducă studază scriitorii nunteni: Ion Vâcâiescu, Eliade Rădalesco, Vasile Cârlova, Constantin Faca, Grigore Alexandrescu, C. A. Rosetti si Cezar Boliac. Studiul asupra l­a Eliade, peste 200 psgial, este cea întâi monografie critică d­espre părintele muntean al li­teraturei române, care i­a loc lângă monograf­ie dedicate scriitorilor no­ştri moderni Gh. Asache, Gr. A­rxan­­drescu, C. Negruţi, M. Kogălniceanu. Ne pare rău că spaţiul nu ne îngădue să Intrăm in amănunte. Notăm însâ în treacăt că motivul din poesii Andro­ginul nu este, cum afirmă autorul la pag. 147, „dnPlatoas! din gnostici“. Motivul poesie! lui Eliade este leat din comparaţia lui Condillac (Traité det sensations) în care imag­nează o «Latue o gimzttă lăuntric, vie ca şi no!, însă împiedicată de marmura ce o acoperă de a avea senzaţiuni- Procesul pro care trece «tatuea lul Condillac să ajungă la cunoaşt­re, motivul fîoatei, deosebirea între obiect şi subiect, etc., toate se regăsesc la Eliade, care cu niştea atât de bine pe materialistul francez d­a veacul XVIII. Tot astfel, la locul potrivit, ar trebui anal­zat cum poesia lui Eliade, — pe care aş numi-o cu termenul lui Brenet­ere, „apocal p­­it­ă“, — este influenţată nu numai de Lamartine, dar şi de Alfred de Vigny­el, mai ales­ de Victor Hugo, La lé­­gende des S­é­­Ies. Ca să revenim la cadrul restrâns al re­cuziei de faţa, în afară da sindici despre Vâcărescu şi materialul referi­­tor la Faca, celelalte studii sunt con­trbuţii noul­­a cunoaşterea vieţei şi o peri­ scriitorilor munteni. Unele din­tre ele comple­tează cercetările ante­rioare ale autorului, pentru că dl Big­­omn-Daici este mereu nou, ca la Ga­bore Alexandrescu- Nouă este cartea la fiecare pagină. La Vâcărescu, între alte amănunte, se documentează influ­ența în balada Ielele a operei Faust, cunoscută de poetul muntean la 1808 când se afla in Viena. Dl Bogdan-Duică reduce simţitor din valoarea pe care au atribuit o istorico literari scriitorilor Cezar Boliac şi C. A. Rosetti. In bogata de amănunte pe Cir» o dă spre a docomenta caracterul strein al scrisului lor, — Boliac de ori­gine evreu, Rosettf grec, — hotărâtor stă argumental limbei literare. Ne aflam in faţa unei revizuiri critice de care va trebui să se ţ’nă seama pe viitor Ltr’o istorie literară generală. intuiţia lu! Emi­­nescu privitor la Rosetti se verifică şi ştiinţific. N*mdi in acest sens poate f. prim să in genere consideraţia dsls pag 25: „energia b­oag­ră, unica bază a desvoltării fizice și, în specia!, cerebrale*. Cât despre explicarea unui scriitor prin dementul biologic, — teren tot atât de flotant ca și instabilele valuri de nisip, — trebue sa apară insafiliteată chiar celui mai convins materialist-In contrast cu s­crierile lui Rosetti şi B. -iac, cât de trainică apare opera poe­tică a lui Alexandron şi char a lu Cârlova, sau opera culturală a lui EHade. Insu­şi Văcârescu are versuri care amintesc versificaţia de mult mai târziu,­­ ca acestea (Eros). Intr’adevăr, după mărturisirile smulse capilor mişcarei, care a eşuat, conjuraţii trebuiau, pentru început să suprime doui bancheri români, trei gazetari şi trei mem­bri din actualul minister, cari, sunt ca din întâmplare, acela din miniştri, cei mai puţin partizani al politicei „xeno-Văz în spate-i arepl zaulie, Port frumos, dar sfâşiat; Gata el să-mi spue multe, Eu de somn îngreuiat. Dl Bogdan­ Duică — la care spiritul discursiv a anihilat sensibilitate, Imagi­naţie, ba până şi stilai, — ne descrie (cum să zicem?) pitorescul din biogra­fia poeţilor munteni: ataca, la care şi-a făcut întâia „educaţie literară“ Elfide, podul Mitropo­lei din Bucureşti, întâiul „mediu bibi­otecăresc“ al lui Alecsan­­drescu. Un element caracteristic este ostăşia: tatăl lui Eliade, căpitan de poteră, apoi colonel, V. Cârlova şi Grigore Alecsandrescu militari de me­serie. Alături de naţionalismul roman­tic, stă religiostatea, atât de mult ne­socotită în studier­ea scriitorilor noştri clasici şi, totuşi, fără ea, sunt stud­it Incomplect. Unii sânt entus­asmaţi de credinţa răsăriteană, alţii mistici ca A­lecsandrescu şi Elide. Fără sentimen­tul spiritualităţii populare ar fi ajuns oare Văcărescu la valorificarea artistici­i superstiţ­ii? Pentru ca istoria litera­­turei române să ne poată reprezintă adevărat trecutul, să lumineze epocele şi să descifreze problemele, va trebui odata ca metoda şi concepţia materia­listă să fie revizuită. Pe scurt, în ce priveşte materialul Lafayette. — Directorul Creditului Naţional, împreună cu inspectorul fi­nanţelor au plecat la Düsseldorf, ca să studieze s­tuaţia financia­r in Renani», istoric, cartea dlui G. Bagdad-D­ică aduce fapte care sunt cu totul nouă istoricilor. Pa baza lor asa de multe ori trece de începuturile literature­ ar­tistice, şi atinge p­oblema orgiailor culturei noastre moderne, cu toate ca­lităţile, dar şi cu difectele inerente, pe care istorica­, scoţând­­-la la iveală, facilitează explicarea unora d­ntre ano­maliile de astăzi. Istoricul Utera­r la dl Bogdan Dun­u este dobiit de sociolog, — şi în acest sens de a rămâne un istoric cultural poz­­ivist. Mulţam­­ă Înmulţire! stadiilor de is­torie şi critică l­te­rară, dela bO tmp au apărat şi cărţi da popularizare a trecutului istor­ic literar. Cât de uşor le ■/& vtni acestor autori populari să şi continue manca prin Intermediul socie­tăţilor culturale ca „Aatra*, după o a ta ca a dini G Bogdan-Doică ş! cu •nrijinul cărţilor martiri nostru filolog O. Densuşianu şi N. Iorga. Dl Bogdan-Doică promite că va stu­dia Intr’o lucrare viitoare şi scriitorii moldoveni dela aceeaş epocă. In acest tei dsa va înlesni simţitor scrierea unei istorii complecte a Lteraturei române, din punct de vedere estetic, care tot mai mult se face aşteptată. R. D. mijloacele pe care le crede­m potrivite pentru a ajunge, în proporţii juste, la rolul ce ni se cuvine in viaţa economică a ţării, ci s’a mărginit să critice gu­vernul care distruge industria şi co­merţul. Ceeace a spus asa sunt numai frân­turi dintr’un program, iar noi ne-am fi aşteptat la un program complet de aşe­zare politică a noului nostru Stat, pro­gram care să cuprindă în vârful prim fundamentarea naţională a Statului ro­mân, în toate manifestările vieţii pu­blice aşa n'a atins păcatul iniţial de care sunt vinovate partidele vechi politice : acela de a se feri de îndrumarea vieţii noastre de Stat spre­ realizarea monar­hiei adevărat constituţionale. Păcat pe urma căruia sufere întreaga naţiune ro­mână, şi alăturea de ea şi minorităţile. Dl Mrissusr l-a putut prezenta pe dl Marghiloman ca ultima rezervă a ţării. Dşa poate fi ultima rezervă a vechei concepţii politice din Regat, dar la nici un caz nu s’a dovedit a fi omul care să creeze noua noastră aşezare de Stat naţional şi democratic. Moartea lui Bonar Law Fostei prim-ministru al Angliei, Bo­nar Law, care a luat puterea ca urmaş a d’ol Loyd George a murit. Venit la putere in toamna trecotl în fruntea partidului conservator, într’o vreme de ma ri fră­mântări Internaţionale, n’a putut gu­verna decât până in primăvara acestui an când a fost silit să se retragă. A dus o politică sincer pacifistă. NOTE O ultimă încăierare Henri Barbusse a fost dat in judecată pen- t « un discurs, ţinut la congresul internaţional. Cine e Barbusse — ştie astăzi orice licean. Că luptă pentru pacea tuturor e unica lui vină. Nu ne-am mira de loc să auzim că a fost osândit şi închis pentru cinci sau zece ani din pricina unui cuvânt isvorit din adâncă convin­gere şi asvârlit în mulţime. Alături de Romain Rolland — în timpul greu al războiului şi în timpul tot atât de greu de după război — Barbusse a luptat pentru o ideologie isvorită din iubire de oameni. Ceeiace i s’a îngăduit până acum în ţara narei revoluţii, nu i se mai îngăduie de aci înainte, să-şi spună fără în­conjur ceea ce crede. Se pare că o idee cere totdeauna jertfe pentru a se putea realiza. Ceea ce înainte cu trei ani era firesc, astăzi nu mai este. Constatarea acestei schimbări a stărei de spirit se poate face în multe privinţe. Se ştie sfârşitul ideei socialiste în Rusia. Revo­luţionarii Iriţiei în Germania — astăzi au ca­pul plecat. Ne-o spune chiar Heinrich Mann într’un număr de ieri, de alaltăeri al unui foarte citit ziar german. Scriitorii cari au vorbit până deunăzi despre fraternitatea tuturor, se retrag în interiorul crisalidei lor — pentru ca să fie cât mai departe de învălmăşeala actuali­tăţii — numai cu visul şi cu ideea nepătată. Scriitorii devin exotici, fantastici, mistici — şi toţi fug astfel de realitate Cei cari ar îndrăzni să mai facă pe oratorii mulţimei, ar păţi ca Barbusse in Franţa. Reacţiunea europeană e în plin marş. S’a aşezat pe capitol, s’a instalat în Spania, îşi pregăteşte terenul în Bavaria şi de aco’o în Germania. Ce drum se ia în Franţa se întrezăreşte din trimiterea lui Bar­busse în faţa judecăţii. Naţionalismul radical şi internaţionalismul se privesc într’o ultimă încăierare. Chiar şi Berlinul ia drumul spre dreapta, şi alungă ca forţa armată guvernul proletar din Saxonia. Internaţionala cedează pretutindeni — fără de-a ridica măcar un de­get. înainte cu doi-trei ani nimenea n’ar fi prevăzut această schimbare de spirit. In jocul imprevizibil al forţelor istorice, suntem silit a face pe simpli cronicari ce înregistrează veş­tile zilei. Rolul dlui Brătianu în mişcarea fascistă Comentariile presei franceze în legătură cu complotul fascist Ziarul „la Liberté“ din 15 octom­brie, sub titlul amuzant: „Dacă mergeţi la Bucureşti, nu atârnaţi la fereastră şobo­lani morţi", publică articolul, pe care-l reproducem mai la­­vale. Sunt comen­tariile unui spectator îndepărtat, care judecă cu o meritată asprime actele pri­mului-ministru şi ale guvernului liberal Ele nu pot fi favorabile reputaţiei ţării noastre, fireşte. Dar cine sunt vinovaţii că streinătatea ne judecă după faptele familiei Brătianu ? Iată şi articolul de care e vorba: Când ne-a parvenit la Paris vestea despre o mişcare fascistă la Bucureşti, presupuneam că­­va izbucni rebeliunea, aşa de des prezisă, a naţiunei contra guvernului venal al Brătienilor şi contra servilii fiţei unui Parlament ales prin frau­­dă şi sub presiunea electorală cea mai scandaloasă. Noi înşi­ ne înclinăm a crede că mişca­rea fascistă despre care vorbesc telegra­mele corespunde sforţărei de liberare la care trebue sa ne aşteptăm din partea ţărei româneşti, cu toate astea lăsăm citi­torilor noştri libertatea de a Interpreta cum vor crede de cuviinţă această ches­tiune. Complotul, oare n’a fost provocat de oarecari personalităţi din anturajul dlui Brătianu pentru a face o digresiune In opinia publică, asupra scandalurilor dela Banca Românească? Sau acest complot nu este cumva ima­ginar şi destinat pentru a înlesni perchi­­ziţionări şi arestări utile Brătienilor, spre a se menţine la putere ? Totuşi din noutăţile pe cari le primim acum din România rezultă că complotul despre care este vorba, a fost intr’adevăr foarte real, dar desbrăcat de orice, exa­gerare. Câţiva antisemiţi exaltaţi proecta­­seră, se zice, odioase asasinate, necores­­punzând p întru nimic acestei sforţări de liberare, care se cere în România. In sfârşit, ar părea că guvernul are principala răspundere pentru originea acestei ridicole aventuri. Un sub-Machiavel Pentru a şi aranja succese de repre­siuni uşoare, guvernul Brâtianu a lăsat de­ aproape un an să se dezvolte îu voie o grupare fascistă, unde, sa zice­a,au în­scris mai mulţi membri din partidul de la putere şi au încurajat o mişcare antise­­mită ilegală, care ar fi trebuit să-i ducă pe toţi la închisoare. Aceste două mişcări au fost favorizate de către ministrul de interne, generalul Văitoianu. S-a constat în urmă că echipele fas­ciste şi cele antisemite sunt constituite de aceleaş persoane, de aceiaşi instigatori şi de aceleaşi cadre, că este vorba de câţiva tineri sacrificaţi pentru a juca un rol o­­dios, permiţând Brătienilor de a se pre­zenta, într’o zi ca salvatori al ordinei şi al dinastiei. Ca din Întâmplare... robi"­a dlui Vintilu Brătianu, aceia, cari, se zice, au împiedecat pe actualul ministru de finanţe, de a lua măsuri de ostilitate împotriva capitalurilor fran­ceze, belgiene şi engleze şi de cari Bră­­d­enii, pentru acest motiv vor să se descotorosească. După ultimele veşti primite, o singură victimă a fost lovită: un gazetar care a primit in plină stradă o lovitură de box care-i pune viaţa în primejdie. Ca din întâmplare, acest om departe de a îi un sprijin al guvernului dlui Brâtianu, contra căruia lovitura de Stat ar fi fost îndrep­tată, n-a încetat să denunțe venalitatea și s’o reprobe. Acela pe cari nu-l viza complotul Compătimim pe acest confrate, asa­sinat, pentru a fi apărat in cursul ul­timelor luni, politica de legalitate, în fața scandalagiilor ale căror excese erau tolerate de un guvern incapabil sau complice. In colo complotat, care pretindea să lovească în miniștrii, de care prez­entul consiliului român — zice-se — dorea să se cotororească, nu viza pe nici unul din fraţii Brătianu, astfel că un jure»­ din Bucureşti a pu­tut scrie: „oare din întâmplare dnii I. şi V. Brătianu­­— cruţaţi de conjuraţie — au avut precauţiunea de a-şi apro­pia simpatia fasciştilor antisemiţi?* Susceptibilitate semnificativă In această chestiune ni­ s’a povestit o anecdotă foarte amuzantă, care se poate uşor verifica. Dl Beresger însuşi ar fi putut să facă această picantă experienţă cu pri­lejul recentei «ale treceri prin Capitale României, dacă i-ar fi putut-o sugera la timp. Luaţi doni şobolani morţi, agăţaţi-i visibil la o fereastră spre atrada. Nu veţi tntârzia să fiţi arestaţi pentru a­­luzie în furioasă faţă de dl Vintilu Bră­tianu, ministrul de finanţe şi fratele său prezidentul consiliului. Acum câtva timp unul din cele mai mari cluburi din Bucareşt procedând la o astfel de manifestaţie, prefectul poliţiei Capitalei n’a ezitat, cu con­­-nrsul pompierilor să spargă ferebrele cu pompele şi de a inunda localul clu­bului tixit de lume, Sub şuvoaiele de apă. Ce su­c cem de un guvern, ai cărui fancţionari nu pot vedea spânzuraţi dour şobolani morţi, fără a gândi ime­diat, că este vorba de o vi­ze trans­parentă la cei doui fraţi m­illştri ? Iar ! aceşti doui fraţi oprimă o ţară care ne este mai scumpă între toate celelalte; el riscă s’o necinstească în curând cu scandalurile şi vor isprăvi prin a o lipsi de sentimentele afectoase, pe care noi vrem să le menţinem — cu toate astea — faţă de România. Situația financiară a Renanie

Next