Patria, noiembrie 1923 (Anul 5, nr. 237-260)

1923-11-25 / nr. 256

Ulaj, Duminecă 25 Noemvrie 1923 .El EXEMPLARUL árnál V. *Namural ticapararea economică — Creditul Industrial „pentru noi înşine“ — întreg trecutul partidului liberal nu este decât o goană nebună pentru acapararea bunurilor Statului ca şi a celor particulare, creiarea de instituţiuni economice şi financiare cari să fie subordonate complet intereselor politice ale conducătorilor acestei asociaţii de afaceri. Celebrele cointeresări dinainte de război — cointeresarea Statului şi a comunelor find în baza politicei economice a partidului aberal — punea averea publcă la dispoziţia câtorva particulari, cari confundau întotdeauna această avere cu a lor proprie, trăgând ei toate foloasele. După război, cointeresările au rămas aceleaş, schimbându-Şi însă ţiulătura, care trebuia să pară mai sunătoare şi mai înşelătoare sub masca cuvântului, şi de aceea i s’a zis naţionalizare. Tot aceiaş politică, făcuta de aceiaşi oameni, urmărind aceleaşi scopuri şi interese: subjugarea întregei vieţi economice şi financiare a Statului intereselor de partid, pentru ca prin stăpânirea materială să poată stăpâni şi viaţa politică a ţărei, în care partidulberal nu mai avea nici un rost. La terminarea războiului, primul gând şi prima preocupare a conducătorilor partidului liberal nu a fost decât întinderea organizaţiilor lor politico economice şi asupra teritoriilor alipite, pentru a subjuga şi a înregimenta instituţiile economice şi financiare, libere de orice amestec politic până atunci, în vasta asociaţie de afaceri patronată şi speculată de câţiva oameni ambiţioşi şi interesaţi. Astfel, aşa zisa naţionalizare a început să funcţioneze prin tot felul de dispoziţiuni, ordonanţe şi legi, paralizând şi desorganizând întreaga mişcare economică a Ardealului, aflată în plin progres. S-a urmărit şi se urmăreşte slăbirea lor continuă pentru ca la un moment dat, în faţa unei situaţii imposibile, să primească în mod forţat — cointeresarea partidului liberal, înregimentându-se astfel în asociaţia politică care numai prin astfel de mijloace mai poate exista. Prin împiedicarea exportului şi supunerea lui la reglementări can variază dela o zi la alta, s’a nimicit aproape întreaga economie a crescătorilor de vite şi industria forestieră, cele mai principale resurse ale Ardealului. Transporturile pe căile ferate sunt astfel organizate, o organizare vinovată şi interesată, încât zeci de mii de vagoane de mărfuri se prăpădesc prin gări, neputând fi valorificate nici pe piaţa internă. Pe tot cuprinsul Ardealului lipsa de vagoane este permanentă, în timp ce în alte părţi sunt satisfăcute toate cerinţele. Prin acest mijloc, organizaţiile liberale economice acaparează produsele devalorizate, pentru a le specula mai tâziu. Industria este în întregime piralizată de măsurile vexatorii luate, pentru ca slăbind-o, să poată pune mâna pe ea. Astfel, deşi suntem după aproape şase ani de la unire şi de continuă aşa zisă unificare, întreprinderile industriale din Ardeal sunt supuse unui control special — ordonanţele de naţionalizare — care le împiedică de a dobândi “avantajele pentru încurajarea industriei, impunânduli-se jertfe atât de mari încât nu mai pot rezista. Intre timp, toate acele Întreprinderi cari acceptă să şie înjumătăţească venitul şi capitalul cu băncile berate, primesc imediat toate aceste avantagii, celorlalte refuzându li-se în mod categorc înlesnirea capitalului necesar, şi împiedicarea băncilor ardelene interesate de a le mai înlesni finanţarea. Cea mai elocventă dovadă în această privinţă o avem cu Creditul Industrial, instituţie făcută în parte cu banii Statului — vechea cointeresie — şi mentă a ajutora industria în menţierea şi dezvoltarea ei. Astfel, la Creditul Industrial, în conducere, nu s’a găsit un sngur loc pentru un reprezentant român al industriei ardelene, deşi înfiinţătorii lui au făcut şi fac parada de cel mai intransigent naţionalism. Pe tot întinsul Ardealului, unde avem o industrie atât de dezvoltată, nu s’a înfiinţat nici o sucursală a acestei instituţii economice. Ca şi celelalte creaţiuni economice făcute de partidul liberal, Creditul Industrial nu este decât o nouă armă în mâna partidului liberal, o armă prin ajutorul căreia să continue acapararea avuţiei naţionale şi sugrumarea oricăror încercări de emancipare economică şi financiară de sub tutela politică a acelora cari au dovedit că mult trâmbţata formulă „prin noi înşine" nu este un mijloc de propăşire şi întărire naţională, ci un scop politic de stăpânire şi înavuţie, undevărat „pentru noi înşine“, liberalii. CRONICA ZILEItsssKasrmaisssaexsamsgmBsiss^e'. Tratativele cu Rusia. Rostul adevărat al reluării tratativelor pentru Încheierea unei corvecţii comerciale ce Rusia sovietică şi graba ce o pune ministrul rostiu de externe pentru a duce la ua bau sfâşt aceste tratative pare a avea şi cu dedesupt politic cu caracter intern. Este vorba de afacerea unui trust basarabean care a acaparat câteva da prolaseie acestei provincii la vederea de a fi exportate la Rusia sovietică, trust in care sunt interesaţi trai mulţi fruntaşi aberali de peste Prut. In afară de aceasta se prezintă oazia pentru a se da o satisfacţie dial Incuieţ, mustrat Basarsfrei rămas tot fără portofoliu, căreia guvernul li va încrednţa misiunea de a supraveghia şi controla executarea Corveţiei, care se va inchei, şi în urma cărui control îşi va aranja mai bine situaţia. sic Agitaţia comercianţilor de lemne din Ardeal. Pe lângă demersurile luute la direcţia generală a căilor ferate, comercianţii şi producătorii de lemne din Ţara Birsei au înaintat un memoria şi Misterului comunicaţiilor, fprin care cer restauei celor patru staţiuni da cale ferată de Scen me: Matifalău Lunca, di J.Os, Lunca din Mijloc şi Sach , la reg ala Braşov. Aceste statuni care leagă Ad.aci cu vechiul Regat, au fost ataşate de la 16 octombrie la regionala Iaşi. In memoriu, Cornel,ianeli te plâng că dela această dată tusportule de lemne şi cherestea pentru portinile din vechiul Regii au fost reduse din cap za vagoanelor cari nu s’au dat la tmp. Multe angajate te importante străine nu au putut fi respectate. Pe linia Predeal cota de vagoane pentru lemne e prea mică pentru a satisface toate nevoile vechiului Regat pentru export. „Un pericol naţionalliberal Avlam de curând cu câtă rea credinţă şi lipsă de control, îşi informează presa liberală cetitorii, asupra tuturor chestiunilor în cari patima politicei de partid I întunecă dreapta judecată. Au trecut de-atunci căteva zile numai şi . Viitorul“ ne serveşte o nouă mostră. De astâdatâ, insă, „lovitura“ oficiosului liberal atinge direct pe proprii lui patroni. Sub titlul: „Un periol naţional", „ Viitorul" scrie următoarele: „Na zi în care să nu înregistrăm o nouă înşelătorie făcută in turul emigrărilor. Erl unţărănist’ de maică a excocat pe sătenii din jurul clujului cu sute de mii de lei sub pretextul că le face formule de emigrarer.. . etc. In restul articolului „ Viitorul“ discută pericolul emigrărilor, cerând autorităţilor să ia măsuri pentru combaterea răului. Prin urmare ziarul liberal se sezizează de excrocheria unui „ţărănist" periculă la Cluj, ca să poată combaţi pericolul naţional al emigrărilor. Până aci nimic de zis, deşi nu se putea face o apropiere între cazul izolat petrecut la Cluj şi importanta chestiune a emigrărilor în America, al cârui substrat este cu totul altul şi cu mult mai serios de cum îl vede „Viforul’. El a ţinut totuşi, să nu scape prilejul de a-i bârfi pe ţărănişti. Nici pentru asta nu am avea nimic de zis, dacă „excro al ţărănist" ar fi... „ţărănist“. Dar spre nenorocul ţărăniştilor şi pentru lua reputaţie a liberalilor, „excrocui ţărănist“ este un autentic liberal. Cazul despre care vorbeşte „ Viitorul“ s’a petrecut într’adevăr la Cluj, am înregistrat şi noi fără să ne gândim a acuza Partidul liberal pentru excroche da unui partizan. Căci excrocui cu pricina este dl Ion Petringenar, o ilustră personalitate politică fruntaşă a partidului liberal din Ardeal, prieten intim al actualului ministru de lucrări publice şi un foarte preţios egent cheterel al guvernului pe vremea alegerilor. Dl Ion Petringenar este directorul unei aşa zise societăţi industriale al cărei prezident este însuşi dl general Moşoiu. Nu ne am gândit însă vreodată să facem responsabil pe dl general Moşoiu sau partidul său, de adele liberalului Ion Petringenar. Mai mult chiar, ne-am ferit până acum chiar pe însuşi Petringenar sâ-l acuzăm înainte să se pronunţe Justiţia. „ Viitorul” este mai exigent. Dar face grava găseală de a lua drept excroc tărinnit pe liberalul Petringenar. Cetitorii să-l judece obiectivitatea ! Ârtîcoi© de revistă Intre cele câteva reviste bune ce le avem (Viaţa românessră, Gândirea, Limura) trebue desgjr să înşirăm şi „Cugetul românesc" — care apare di doi ani la Bucureşti, fără de a fi pătruns pe mult la Ardeii. Şi e picat intre colaboratorii acestei reviste găsesc pe cei mai da seama ai timpului nostru. Ajunge si aubtim o privire asupra unui singur număr, ca să ne dăm seama da materialul literar variat ce-1 aduce de obi e’a revista a cea ta. Avem în faţa noastră Nr. 89 al an - lui. Atrag atenţia în deosebi articolele DIN, Io gr — îşi sfârşeşte unul de cele mai interesante „eseuri" ce le a scria „Thomas Caryeu. Rupem câteva rândur cari par a forrta tumelis articolului. „Nu există pentru nici o rasă o conştiinţă atât de puternică şi de neintrerupti a legăturilor omului ru natura, cura există pentru rasa celtică. Farmecul lui Shakespeare este format în mare parte din acessta. Natura nu e un cadru pentru Shakespeare, ici Intre cmn natură se face un continui schimb de influenţe, aşa încât natura se umanzeezi şi in acelaş tmp fiinţa omeneasă întreagă e străbătută de inspiraţii mistrioase cue vin din natură. De aceea Shkespeare este intru tabl. La Carlyle lucrurile acestea se vid. Şi 88 mai vedi încă un lucru: in rasa aceasta etrică este o conştiinţă de unitate a tuturor lucrurilor, o copvrigine că toite credinţele, tot ce există parme nu sunt datât forme deosebite ce fac parte din manifestările aceluiaşi spirit, el care crează, şi aceasta formează citatea operei lui Shakespeare, oricum de ar strămuta acţiunile lui, foare adeseori naive. Aceasta se simte şi la fiecare pagina de Caryle. Noi când vobim de an lucra, ne Şi încă an alt articol ce atraga atenţîa: cel despre poetul german Daabier iscălit de dl Oszar Walter Clsek. Dl Clsek cunoscând aşa de bine literatura germană, şi-a luat frumoasa şi greau sarcină, să ne-o facă şi nouă cunoicotă. Astfel a scris pe rând despre Trakl, Döbl, Else Lasker Shüfler — şi acum despre Däibler. Trăind minta vreme în mijlocul nostru, cunoaşte nevoile sufleteşti de aici şi ştie prea bine ce poate să prindă şi ce nu. A luat pe râad pe cei mai de Seamă reprezentanţi ai gcrisului german contmporan, schiâadu-le ca atoiinţeiegătoare intuiţe personal tatea, în cuvnte g ele, în friz’, care — aşa chinuite sunt sunt — încearcă să se acomodeze la lutul sufletesc al aceluia, despre care vorbeşte. Entusiasmul dsale pentru opera lui Däber găseşte o expresie vrednică să fie reţinută. E vorba daspre epopeea „Dr Nordlicht." „E cel mai volum nos complex de poeze germană. Avem înaintea noastră 1280 de pagini, mărunt tipărite, cu peste 25000 de versuri. In uriaşa cântare a lui Dăubler, care nu e o epopee In canoicutul sens al cuvântulii, elementul eroic-tagic fiind foarte Interiorizat şi susţinut da un ritm spiritual, atroia boreală e un simbol. Înainte vreme se credea, că lumina polară nu e altceva dcât focul, care transpiri de centrul pământului în regiunea polurilor. Această presupunere a şi fost luată de Doubler drept adevăr poetic. Toate forţele şi toată dinamica vieţuitoare a pământului, care e o bucată ruptă din soare, se îndreaptă înapoi spre creatorul etern. Şi tot aşa cum la desfâşitele nopţi pola e lumina Interioară se revarsă, soarele din interiorul pământului şi al omenirei creşte la haos şin Întuneric, până ce adică va trăi independent fâră soarele celălalt, numit char de Dädblr „Versonne“. Cosmogonia poetului e desigur înmiită cu spiritul scrierilor filozofice în timpul romanţienului şi anume ca Schellig şi Hegel.“ Proză şi poezie dau Bucura Dumbravă, Argheel, Voimescu, Bacuţa, Bacovia, Pirat şi alţii Revista se păreşte ca legitere. Dar spaţnul ne simieşte să ne restragem la ceea ce poate să aducă vr’un folos cetitorului. NOTE Umanişti români Românii adesea au dat popoarelor învecinate oameni de înaltă valoare, îndeosebi în veacurile mai vechi, când ideea naţională nu începuse încă să joace un rol aşa de important în viaţa neamurilor. împrumutat de oameni se făcea istoric mai uşor, fiindcă exitsa atunci cel mult stavile de clasă şi prea puţin stavile de naţionalitate. S’ar putea înşira câteva însemnate personal toţi ce le-am dat astfel ruşilor, şi altora. F. ţi de a eşti oameni cari în vremuri vechi s’au manifestat aşa de frumos — îndeosebi pe tărâm cultural — în viaţa altor popoare, nu trebuie să ne lăsăm seduşi de gândul trădării de neam. O epocă trecută nu trebuie judecată prin măsurile epociei pezente. Ne aducem aminte de conferinţa unui i sterie al nostru, care cu ocazia Intrării în Academia română a lui Macgra — începea pomelnicultrădătorlor de neam“ cu Nicolae Olih, umanistul veacului a! XVI-lea. Se exagera aci un punct de vedere foarte îndreptaţit astăzi, dar cu totul deplasat atunci In loc să f m mândri că am putut să dăm mişcării spirituala din veacul al XVI-lea un om de dimensiunile lui Nicolae Olah, în loc să revendicăm, îi dăm cu piciorul cum am da într’un Mwgra bunăoară. A fost deci cu atât mai binevenită conferinţa dlui prof. I. Lupaş (ţinută prin glasul dlui Borza) asupra celor doi umanişti români: Nicolae Olah şi Mihail Valahul sau Csskl. întâiul a ajuns la loc de frunte atât în berasia spirituală a vremi cât şi în frâmântă ile ei politice. Prieten cu Erasmus, arhiepiscop şi mare sfetnic al regilor Ungariei, a desvoltat o activitate religioasă şi politică din cele mai bogate atât în Ungaria, cât şi in pribegie cu regina văduvă a lui Ludovic Il Ifjea după dezastrul dina Mohad. A ajuns la un moment dat lociitor de rege în Ugaria, iar după sinodul trileutin a fost unul din capi contrareformaţiunii. Părinţii lui originari din Muntenia se aşezaseră în Ardeal (Sibiu, Orăştie) de unde tânărul Nicolae şi-a luat sborul spre cele mai înalte trepte ale ierarhiei bsericeşti. Un rol mai puţin literar, dar mai politic auat cam în acelaş timp Mihail Valahul în Ardeal la curtea Isabelei şi la cea a lui Ion Sigismund. Preot romano catolicşi ei, avea în deosebire de N. Okh puternicsimpatii faţă de reformaţiune. Rămâne încă să se facă interesantele monografii ale acestor bărbați. ________ Lumina la sate La ftstruuirea directorilor şcolilor normale, ce a avut loc la Ministerul Instrucţiune! publice, cu puţin îdînte de a se deschide noul an şcolar, — s’a constatat şi guvernul a luat cunoştinţi, că satele noastre suferă de lipsa învăţătorilor. Noi putem edaoga la aceasta, că poporul nostru dela sate suferă de lipsă da carte, chiar acolo, unde nu lipsesc lavăţătorii. Este ştiut, cu câte mizerii trebue sa lupte învăţătorii pe arma geotăţei traiului, fiind năpustţi fără nici-un sprijin la sate, îzuiaţi mai ales de mişcarea ciltarală a oraşelor. Nimeni nu se gândeşte să Ie îmbunătăţească spații, ca să li se facă înlesniri îa m slanea lor da lumnători ai poporului. De aceea descurajarea i-a cuprins pe toţi, când au văzut, că guvernul se gândşte, — char dacă nu o face, 1* celelalte clase de salariaţi a! Statalul spre a Ie mai uşura greutăţile viaţa, — şi numai lor, învăţătorilor, nu li se dă lejierii promisiuni. Slatuea jalnică a situaţiei Invâţătorimei noaste nu putea să rănâni necunoscută guvernanţilor ţărei. Şi totuşi din nici o parte un cuvânt de încurajare. Ori se şte, că fără o situaţie materială fi s’gurată pentru un trau mai omenisc luvărătorii nu pot să devină acei apostoli al neamului nostru, cari în idealismul lor pentru deşteptarea poporului trebuie să fie la adăpost cel puţin da grie de toate zilele. Deasupra soartei învăţătormei noastre şi-n legătură cu situaţia ei materială stă soarta poporului nostru, care nu poate da înainte fără învăţător, fără carte, fără lemnie. Şi e mare oprim auspra lui, dar ce este la dreapta şi ce este la stânga, ce este sus, sau jos, nu ne interesează. Pe când în sistemul de ergatare celtic, ce se găseşte la mijloc, asupra căruia apasă atenţianea, este străbătut din toate laturile, nesfârşit, până la m’ster, care hirteşte să dea şi lucrurilor neînsemnate un stns Superior şi măreţ, „măreţ chiar prin extrema finţâ şi delicateţă a lucrurilor nesfârşite ce se amestecă intr’ânsul. Aşî a fost vechiul spirit celtic şi el a produs acea manifestare superioară a rasei care a fost Shakspeare". Cu acest spirit legăturile lui Carlye sunt evidente. Dl Iorga le expune convingător, ca să ajungă la rezultatul, că „pentru Carlyle ca şi pentru mulţi alţii, credinţa principală este aceasta: că toate lucrurile vin din suflet, trăiesc în funcţiune de suflet, şi în măsura în care sufletul slăbeşte, oricât ar rămânea forma la suprafaţă, forma nu mai valorează nimic. Nu materia creiază Sufletul, ci dde aşezământ material nu e dacât o emanaţie sufletească trăind lu virtutea sufletului care a creiat o". primejdial pentru satele noastre, cari reprezintă grosul poporului nostru în luptă cu progresul altor popoare, ca să rămână chiar şi fără învăţători, orbecând mai departe pe cărăile întunecoase ale analfabetismului. Şi totuşi stăpânirea se face că nu vede, nu aude. Este acesta semnul caracteristic al unu! regim politic, care in trecut s’a folosit tocmai de contingentul învăţător lor dela sate, spre a şi creia un piedestal democratic şi naţional, de pe care acum priveşte nepăsător tocmai la durerile poporului. Primejdia, de a sa stânge şi puţina licărire de lumină la sate, este destul de ameninţătoare. Nu numai că se găsesc cu greu elementele, ce vor să se mai dedice carierei învăţătoreşti, şcolile normale mnd slab populate de elevi, când mii de posturi de învăţători, stau neocupate, dar ameninţătoare este mai a ei hotărârea ce au luat-o învăţâtorii, de a demisiona în bloc, în cazul când guvernul va stărui în refuzul său şi nu va încerca să îmbunătăţească situaţia învăţătorilor. Ştim prea bine cât de dornic este poporul nostru de lumină şi totul că sub regimul actual, care a făcut promisiuni în toate părţile, a lăsat în mizerie şi descurajare pe învăţători, denotă de sigur lipsa sa de îngrijire tocmai pentru poporul nostru de la ţară. Este uşor să facă guvernul paradă cu democratismul său, dar faptele vin să-l descopere şi să-l arate în cea mai urâtă goliciune a sentimentelor sale, când lipseşte de la datorie şi nu se interesează de răspândirea luminei la sate, ceea ce nu se poate închipui fără o învăţătorime bine situată. Notele conferinţei ambasadorilor Contrar celor mai multe aşteptări, conferinţa ambasadorilor s’a întrunit şi a redactat două note către guvernul german. Greutatea cea mare era atitudinea Angliei, care dela ocupaea Ruhr-ului s’a abţinut dela lucrările comisiunei de reparaţiuni. Presa franceză susţinea chiar în ajunul conferinţei ambasadorilor că Anglia nu urmăreşte deat un vot de blam Franţei în comisiune. Conferinţa ambasadorilor a mai desminţit odată temerile pesimiste, şi Anglia intră în alegeri cu angajamentul luat de către toţi aliaţii. Notele conferinţei se raportează la controlul aliat şi la Înapoierea fostului Kronprinţ In Germania. In Întâia notă aliaţii vestesc guvernul german că operaţiile militare de control şi Inspecţia aeronautică va Incepa fără Întârziere. Această hotărâre, luată în conformitate cu tratatul de pace, s’a făcut neesară in ultimul timp mai ales după comunicarea mareșal-lui Foch care a vestit că Germania continuă serios să se înarmeze. Ancheta pe care o va întreprinde comisiunea de control va arăta cum Germania calcă sistematic tratatul și prin ce mijloace încearcă ea să-şi refacă armata desfiinţată. A doua notă, însoţită chiar de declaraţia germană, fate cnoscut guvernului de la Berlin că permisiunea acordată fostului Kron prinţ de a se înapoia la Germania, este o altă încercare da a şi invalida singură obnigiţiunile luate. Totul ese destul de precis şi categoric, încât o opunere a guvernului germen la hotărârea ambasadorilor, nu poate că nu aibe grave urmări. Din acest fapt conferinţa va avea să reţină pe vitor ce fel de bună credinţă prestează guvernul Stressemann. Cu o legitimă satisfacţie vor fi primite cele două note In ţările aliate. EU au venit să spulbere nourii indoelit care se îngroşau mereu deasupra unităţei de acţiune a aliaţ lor. Conferinţa a dat speranţa că frontul unic aliat se poate menţinea In interesul pacei. Femeia Studiulului dr Constantin Statica de Prof. univ. dr Cassiu Maniu. Orice operă ştiinţifică ce contribuie la mult dorita restaurare sufletească a omenire!, — Inblnăvite trupeşte şi sufleteşte prin catastrofa morală adusă de războiul mondial, — este binevenită, şi serveşte spre morsul autoului ei. Cine nu este oare atins de situaţia creiată femeii prin mizeriile de tot fel ale războiului mondial? Superficialitatea morală modernă se răzbună Întâi asupra celor slabi, asupra sexului femeiesc mai ales, jumătatea cea gingaşă a omenire!. In opera de faţă a d lui dr Constantin Stanca salutăm zorile unei reveniri de o superficialitate la obiceiuri de reflexiune, de justeţii, în aprecierile reciproce dintre sexul femeiesc şi cel bărbătesc. Atât de mult nepsesc operele ştiinţifice în probleme înalte socale cum este şi problema chemiiei şi rolului femei; atât de nesimţitori devenim zilni faţă cu chestiunile de viaţă ale naţiunei şi totuş nu ne luăm osteneala ca să medităm cum s’ar putea restabili echilibrul moral dintre sexuri, după care de sine urmează echilibrul sufletesc, fizic şi economic al nţiunei şi el societăţii, începutul unei sănătoase reacţiuni faţă cu raarazmul şi depresiunea morală în care ne zbatem, II fac opere ştiinţfice, în cari se tratează subiecte norocos alse cu obiectivitate şi cu dragoste de cauză, va se zică din senineie şi luminate înnălţimi ale savantului. O minunată concepţiune de viaţă filozofică asupra raportului înţelept şi necesar dintre bărbat ai soţie; o îndrumare imperativă spre purtări vrednice ale femeiei faţă cu bărbatul său, apărător şi conservator al soţiei sale; o n.Întreruptă gingăşie faţă cu sexul gingaş, ci de lectura acestei opere eminente, folositoare şi totodată delicioasă. Autorul a ştiut să dovedească că este prăpăstioasă cărarea, care a luat o emancipaţiune a femeii. Nici nu se pot altfel lămuri problemele sociale cari dela firea lor aşteaptă să fie rezolvite prin o gândire elevată, prin raţionamente juste în care să vedem întruchipate simţirea umanitară, ştiinţa veritabilă, sentimentul social, inteligenţa erudită şi binevoirea faţă cu genul omenesc. Tot aşa emanciparea femeii, feminizmul, ca fenomen social general este o problemă înaltă. Dela rezolvirea norocoasă a acestei probl'erae atârnă progresul şi fericire» naţiunilor, mai mult decât dela izbânzii« pe alte terene ale muncei colective. In opera dlul dr. Constantin Stanca pro*blema este expusă In toată complexity»a şi categoric. O societate ori o naţiune, care nu ştie aranjia In mod savant chestiunea emancipatei femei Îşi pregăteşte disouţia şi pe ea. Cartea aceasta este o îndrumare serioasă pentru toţi cari cârmuiesc soartea naţiunilor, şi nu poate lipsi din biblioteca nici unei femei cele române. Primejdia unei greve generale la Viena Viena. — Conflictul la Industria metalurgică ameninţă să ducă la izbucnirea unei greve uriaşe, dacă nu se va ajunge la un acord prin intervenţia guvernului. Dacă funcţionarii industriali vor declara greva, în cazul unui insucces al ultimatumului lor, lucrătorii vor fi şi ei târâţi in luptă, fie că patronii vor proclama lockoutul, fie că ei se vor asocia la greva funcţionarilor. In cazul acesta este probabil că greva se va întinde şi asupra altor industrii şi s’ar putea ca să se declare eventual şi greva generală.