Patria, decembrie 1923 (Anul 5, nr. 261-284)
1923-12-01 / nr. 261
aj, Sâmbătă 1 Decemvrie 1923 2 LEI EXEMPLARUL Ami f. 3E Naaa&ral 261 Citri Maiestatea Sa Regele Ferdinand l Adunarea Naţională a Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, ţinută In Alba Iulia, glorioasa cetate a lui Mihai Viteazul, a decretat într’un elan de entusiasm fără margini, cu unanimitate: Unirea teritoriilor sale cu Regatul României. Vestindu Vâ hotărârea aceasta, care încoronează aspiraţiile de veacuri ale Neamului Românesc, rugăm pe Maiestatea Voastră sâ primiţi omagiile ce venim a le exprima cu profundă supunere. Trăiască Maiestatea Sa Regele Nostru Ferdinand I! Trăiască Maiestatea Sa Regina Maria! Trăiască Augusta Lor Familie! Trăiască România Mare! Dat in Albă Iulia la 19 Noembrie (2 Decemvrie) 1918. George Pop de Băsești președinte. Cinci ani de la unire în actele lor mari, hotăritoare de soarta lor şi binefăcătoare pentru viitor, popoarele sunt conduse de Providenţa divină şi de porunca instinctului naţional. Viaţa popoarelor, ca şi a singuraticilor, trebue să se conformeze ordinei etice din lume, după cum lucrurile firei se supun legilor păstrătoare de echilibru şi de armonie. Fiinţa spirituală care e omul, ca individ, societate ori naţiune, nu-şi poate atinge ţinta pentru care e creiată decât rămânând în cadrele legilor păstrătoare de echilibru etic. De câte ori se coboară sub ele, sau vrea să le întreacă, prin nenorocirile ce se abat asupra popoarelor se evidenţiază mereu, că este o putere stăpânitoare care în mod necesar niziteşte la păstrarea armoniei în ordinea etică din lume. însăşi popoarele, prin propriile nenorociri, sunt nevoite să-şi recunoască greşala. Suntem duşi către idealul suprem al perfecţionării vieţi omeneşte pe căi pe care adeseori nu le înţelegem, numai după ce vedem rezultatul, când suntem în măsura să ne recunoaştem rătăcirile. Când interţiunea Providenţei divine congruiază cu iizuinţele sănătoase ale instinctului naţional, fapta mare care se realizează nu poate fi decât în conglăsuire cu ordinea eică din lume, şi ea nu poate avea un caracter trecător. Ei, în mod necesar, poartă pecetea eternităţii întrucât putem vorbi de eternitate în viaţa popoarelor. Fapta mare realizată va fi piatră sănătoasă de temelie în clădirea şi desvoltarea istorică a unei naţiuni. Unei astfel de împreună lucrări, de armonizare a voinţei divine cu voinţa naţională, se datoreşte faptul unirii politice a tuturor românilor. Cele două voinţe au urmărit deopottrivă aceeaşi ţintă: perfecţionarea vieţii umane prin darea posibilităţilor de liberă desvoltare naţiunii române, — atâtea veacuri subjugată, împărţită, scoasă din cadrele stăpânirei ordinei etice din lume. Era necesitatea restabilirii unui popor în drepturile divine şi umane. E o realizare de la care nu mai poate fi o întoarcere îndărăpt, ci o mergere hotărâtă înainte. E o condiţie de progres şi de desăvârşire, şi o îndatorire absolută de a contribui după puterile noastre la creşterea umanităţii. Căile Provedinţei sunt nepătrunse, dar ele se fac simţite în însuşi instinctul naţional, atunci când nizuinţele lui au de ţintă perfecţionarea vieţii. Hotărârea unirii dela Alba-Iulia s’a trezit cu putere în conştiinţa naţională de dincoace de Carpaţi, cu mult înainte de a fi adusă. Iar dela izbucnirea războiului mondial ea ardea toate sufletele româneşti. Aşa că măreaţa adunare de la Alba-Iulia, cu hotărârea unirii, nu mai era decât manifestarea publică şi legală a acestei voinţe naţionale. Mânaţi de porunca instinctului naţional şi de idealul poliic cristalizat în conştiinţa naţională trezită la viaţă, popoul român de dincoace de Carpaţi, a simţit din clipa cea dintâi cu cine face legătura veşnică a unrit, cu neamul românesc de pretutindenea, condus de porunca aceluiaşi instinct, luminat de aceiaşi conştiinţă naţională. Unirea sinceră şi benevolă a întregului neam românesc, nu a avut nici pe departe de obiect sistemele politice puse în practică în vechiul Regat. Dimpotrivă, ea a urmărit şi urmăreşte manifestarea sufletului sănătos al neamului în formele de Stat şi de guvernare, punerea de temelii absolut sănătoase noului Stat, în conformitate cu ordinea etică din lume, în cadrele cărei ordini am intrat prin înfăptuirea unirii. Ori câte acuze şi zvârcoliri ale celor ce vor să arate pe poporul ce a făcut unirea, ca duşman al acestei uniri, sunt zadarnice Noi nu atacăm obiectul unirii, unitatea naţională, ci nenorocitele sisteme politice cu cari nu ne-am unit, şi nici nu se va putea uni vr’odată naţiunea română conştientă, primindu-le de ale sale. Fiindcă le simţeşte, din acelaşi instinct naţional, care a făcut unirea, că nu sunt ale sale, şi că primindu-le cu cap plecat ar primejdui însăşi unitatea politică realizată. Ceea ce facem noi de cinci ani nu e decât ascultarea de acelaşi instinct naţional, care simte absoluta necesitate de a clăti Statul român pe temeiul ce intră în cadrele ordinei etice din lume. Pătimaşii şi interesaţii nu vor să vadă adevărul. Dar noi rămânem cu fruntea ridcată în fața istoriei. Știm, că nouă ne va da dreptate. Părintele Lucaciu Cu prilejul primei aniversări a morţii S’a împlinit un an, de când cripta dela Sişeşti s’a deschis, pentru a primi in sânul ei pentru veşnicie osemintele uneia dintre cele mai strălucite personalitafi aie generaţiilor ardeleneşti din ultimele decenii. Moartea a vrut, ca ziua aceadu de doliu, să coincidă cu sfânta zi a ardrei Ardealului cu patria mumă A fost hărăzit acest erou lipător naţional să închidă ochii în ziua mare. sărbători de la Alba Iulia, când 7iile de mii de români, adunaţi aci din toate unghiurile ţării, au scuturat pentru totdeauna lanţurile sclaviei de veacuri A închis ochii, după ce el au văzut visul de aur, pentru care eroul legendar al năzuinţelor noastre de tmimcipart şi a jertfit toată liniştea vieţii. Munca lui uriaşă a fost pe deplin răsplătită prin triumful sfintei noastre cauze. Şi norocul a vrut să i se stingă făclia vieţii In ziua, când s’a aprins pentru veşnicie focul sacru al libertăţii şi unirii noastre-Căci Mucenicul dela Sişeşti este una cu libertatea şi unirea noastă- Sufletul lui s’a contopit cu suflul de libertate şi de unire a neamului românesc. Născut intr’o regiune dela marginea românismului, în Sătmarul cutrapit mai mult de valurile tot mai ameninţătoare aie culturii maghiare, părintele Lucaciu, că aci vor trebui stăvilite aceste valuri, pentru a nu-şi întinde fluxul lor asupra câmpiei ardelene, până în creştetul Corpol IIor. Aci voia dânsul să ridice, vaduri de apărare împotriva atacurilor duşmane . Roma, bătrâna noastră mamă, i-a oţetit sufletul in lupta, în care era chemat să se aigojize. Mâini curat al urbei eterne a creiat o educaţie potrivita viitoarelor preocupări. El a complectat aptitudinile înăscute ale tânărului preot, care avea să se întage mai târziu atât de sus, pe platforme vieţii noastre naţionale.* Prima etapă a vieţii îi indică calea, ce avea să o urmeze. Ca profesor de limba română la liceul din Satu Mare a avut sâ îndure dela început persecuţile duşmanilor noştrli de veacuri. Era acesta un avertisment, ca o împăcare pe acest teren va fi imposibilă. Aci nu te poate vobi de ăt de învingător şi da în rus. De aceea, când a fost transferat la Lotowicz, a preferat, să romove pe frontul de luptă, în care şi a angajat toată energia. Parochia de la Sşeştia mărit libertatea de acţiune. * iată-l pe acest neastâmpărat agitator in primele rânduri aie luptelor noastre naţionale, înzestrat cu cele mai perfecte arme de rezistenţă. Inteligenţă, energie, suflet, abnegaţiune. La 1881 ia parte activă la reorganizarea P. N pe care voia să-l vadă în aniune. La 1887 numit secretar al conferinţei dela Sibiu, in care s a dovedit un excent strateg al planurilor noastre de luptă. La 1890 în conferinţa dela Sibiu face un straşnic rechizitoriu guvernului, ungarei pentru încălcarea naţionalităţii noastre. La 1892 pleacă cu .M.mo-audulm la Vitna in fruntea unei deputaţiuni. Este veşnic într’o continuă acţiune, intr’o permanentă agitaţie. * Desigur, că duşmanii noştri n’au putut tolera opera aceasta de desrobire a marelui luptător. De aceia ei i-au deschis larg porţile temniţei, unde l-au imobilizat, dar nu l-au Infrânt niciodată.* Ca ziarist a avut o epocă de glorie In coloanele ziarului *Lupta“ dn Budapesta, la 1997 in a doua etapă a energicii noastre activităţi parlamentare. Articolele sale incisive secundau vorbirile Iul sonore pline de logică şi de gândire. Ungurii înşişi apreciau combativitatea acestui adversar loial. * Ş‘ iată că se revarsă zorile unor nădejdi realizabile. Părintele Licăciu n’are adămpăr. întreagă fiinţa Iul se agită Sufletul lui vibra de dorul libertăţii, care părea că se apropie. Atmosfera înecăcioasă de acasă îl sufoca. De aceea îşi părăseşte căminul şi ia toiagul poliiglei în direcţia razelor Soarelui liberator. La Bucureşti se înşiră în rândurile nobilei legiuni, a acţioniştilor, ridicând prin căldura vorbei şi bărbăţia firei moralul ţârii. Şi când clopotele bisericilor din Capitala sunau mobilizarea, părintele Licaciu, care aştepta cu entuziasm acest moment mort în istoria neamului, respira uşurat. O mie de ani de suferinţe, tot ce zece şicoli au îngrămădit asupra trupului martirizat al neamului nostru s’au spulberat ca prin farmec. Lumea românească îţi schimbase făptura. Şigoarea tinereţii, a reînvierii, apăruse pe chipul el Refugiul din Moldova, cu toate neajunsurile lui nu l-a descurajat. El a rămas acelaş optimist, neclintit în izbânda cauzei noastre drepte. Şi ea n’a întârziat să se realizeze . Rând pe rând se sfarmă cercurile de rezistenţă duşmane şi călăii noştri de veacuri te prăbuşesc înecaţi în propriile lor crime. Părintului Lucaciu, eroul legendar al luptelor şi unităţii noastre naţionale priveşte cu mândrie la această răzbunare a istoriei. Biruinţa evoluţiei istorice este şi triumful vieţii sale de apostol . Odată pecetluită la Alba-Iulia aceasta biruinţă, — apostolul moare satisfăcut. Noi urmaşii datori suntem să ridicăm pentru un moment piatra mormântului de la Sişeşti, pentru a ne pleca ghenunchii in faţa figurii neînvinse a marelui erou. Dac? privim înapoi la suferinţe Indurate de neamul românesc, da tă ne amintim de sângele vărsat, na'ştim cum să mulţumim lui Dzea, ră ne este ^laî nouă dn generala ds acum să fiem aceste timpuri de înălţare. In 'aceste momente solemne ne vom purta vrednici de timpurile pe cari le trăim Vrednicia naţională şi dacă după inţerrodane-:, cem menta şi înălţarea sufletească cu cari se aduce hotărâri chemate să croiască soarta noastră, închinare Regelui şi Armatei Noi ne simţm, ca orbul care de zeci de ani nu a văzut lumina zilei, când printr’o binefacere dimnezeîssa i se des hid cehii ş| veda lum'na sfântă a sondai. Noi suntem aci ochi poposi, car! Văd szi lumina libertăţii neamurilor. înainte de a lua hotă a l, trebuie să ne îodlinăm înnintea acelora, al au ajutat ca Um na aceasta să străbată norii Aceştia s;.nt vitfj t d n glorioasa a mică română. (Strgite viforoase: Sa trăiasăl) ca deşi de marele lor căpitan, Regele Ferdinand. (Toată adunarea să scoată în picioare şi strigă: Traias. Regel Ferdinand ! Trăască Regina Maris!) Nu pot vorbi mai departe până ce na ies sâ ne inclnăm capetele noastre înaintea celor moţi, şi apoi înaintea celor vii, care au luptat pentru înfăptuirea idealelor unităţi! Românilor. Unitatea românească Istoria ne-a învăţat că nu trebuie să aşteptăm ninic delacaijaraţii streini şi dela fii altor neamuri, ci dela propriile noastre puteri. Adevărul ce ne călăuzeşte acum e că singura noastră forţă Ce ne poate ţinea în viitor ea esa provenită din unirea tuturor Românilor. Ce aşi putea adruga în ă, ca să întărim convingerea In voi, că unirea tuturor Românilor este o necestde du viaţă a Românilor de pretutindeni ? Această unire no avem dreptul să o pretindem pe baza fiinţei noastre unitare naţionale. Suntem toţi de aceeaşi tradiţie şi cu aceleaş aspiraţiuni. Ce ar mai putea să împiedice ca această unire ce există în noi, în sufletele roste, să se înfăptuiască în realitate, ca aceasă naţione să fie un singur trup şi suflet? înfăptuirea României Mari Toali lumea a rec uics;ot acum că lecare popor tebne să păască într’un singur Stat, că numai aşa poate ron tribali înaintarea cu vlziţ’e mondiale coafom însuşirilor proprii. îndeosebi noi români d n A deal şi Ungaria intern In drept să cerem această unire, fiindcă aci la noi e leagănul românismului Numai o trudi babarie poate împiedica, ca însuşi vatra, leagănul să fie despărţit, să rămână separat, atonei când celelalte se unesc. Ardealul trebue să fie o parte întreg toare dn corpul naţiunei române In afară da dorinţă noastră obşteasă, de a ne apropa de sâcul noamei noaste, toate agumentele şiinţice, soeiolog ce întâiesc juStiţia revendicării noastre, ca înfăptuire! Românie. Mari. (Aplauze vii). Acamăriie dvoastre, cu car! aţi întâmpinat proiectul de rezoluţiie ce vi s’a cetit, Inainte, arată dorinţa dvoastre vie, care e şi doriţa lamei culte, care stă cătarea de cai. Nimic dar nu ne poate sta în rai sâ înfăptuim această dorinţă. Trebie dar să avem scorpc-rama fără întârziere şi pe vecie a tuturor românilor (Aplauze). Libertatea nouă Când voim să înfăptuim acest ideal al nostru, nu dăm numai de preten’, ci de o tabără întreagă de potivni care voesc să împiedece cu toate mijloacele unirea. Pentru interarea oricăror îndoeli a strenilor asupra ce vom să facem prin unirea noastră şi libertatea noastră naţională, Marele Sfat Naţional Român declară câ du voeşte un imperiu de asuprire. Nu voim ca din asupriţi ce-am fost să devenim asupritori. Voim să asiguram libertatea pentru toţi şi desvoitatea prinu toate popoarele conlocuitoae Marele nostru Sfat Naţional ţine să accentueze că urmează vechiul nostru proverb: Ce ţe nu-ţi pare, altuia nu face. Noi voim pe acest “pământ * României Mari, sa întronăm libertatea capacală pentru toţi. Voim ca fiecare naţiune să se poată cultiva în limba ei, să se rorge lui Domnezeu în credinţa ei şi să ceară dreptate în limbi ei. Biruinţa democraţiei Noi care am vâsat lacrimi văzând limba noastră Scoasă din şcoli, biserici, justiţie, nu o vom lua pe a altora. Nu vom lua putere dela alţii. Nu voim să trăim din Sudoarea altora, pentrucâ noi putem trăi din vrednicia şi puterea noastră, prin muncă noastră (Aplauze rntuziste). Numai printr’un ritm democratic putem întări ţara noastră românească, mai ales când trebuie să ţinem seamă de cerinţele vieţii moderne de Stat. Numii având un regim de drepturi şi libertăţi înlăuntrul ţârii vom avea tărie să valicidăm cauza noastră în afară. Deplina lirtate a tuturor straturilor sociale, de o garanţie pentru binele ţării. De aceea Marele Sfat Naţional Român a pus în proiectul lor de rezobţi acel punct care vorbeşte de înfăptuirea regimului democratic. Dreptate ţărănime! Noi sântem un popor de ţărani. Tot ce vedem înaintea noastră, îa haine negre şi frânţi lemnate, alest din popor. Nici unul nu poate zice că obărşa luna este dala plugarul român, dina pământul românesc, de unde îşi scoate credinţa lui In viitor. De aceea mirele stat naţional cere reformă agrară radicală ca să se împartă pământ ţăranilor, ca aceasta clasă ţărănească. Izvorul nesacat al forţelor naţională să fie puternică Un neajuns în structura naţianei noastre este că industria şi comercial nu ne sunt desvolte. Clasa de mijloc Trebua să căutăm să avem nu numai o Independenţă naţională, ci şi o independenţă economici, să avem toate din puterile şi mntunca noastră. Să dăm dar toata libertăţie acelei clase care va contribui la desvoltarea industriei şi comerciului nostru. Suferinţeindurate de clasa meseriaşilor şi muncitorilor în apes, luptele ce le-au dis, —na pun in pozţie să ştim ce măsuri trebuiesc luate de cu vreme, pentru înaintarea acestei clase de meserii şi şi muritori Tnbuie să profităm de expedierţile altora. Trebuie să ne slm ca structura socială a neamului românesc să corăspundă cerinţelor moderne. Trebuie să ţ’nem apoi seamă de geutăţile anei tranziii la unire. De aceea Marele Sist Naţional a h tă ât, ca ţ âaă h întrunirea const.tuantei sa se d - ţinuturlor noastre o satanomie provizorie, ca aceasta tranz tie să se facă fără greotăţ!. Căci na Ia 2-3 z lesa poate face o perfactă rsuitate şi orgacizaţa adm nistrat vă şi dictară. Naţiunea nosstră na poate lăsa apoi din vedere întocmirea generală viitoare a omenire!. Trebuie să ne spunem clar cuvântul şi în aceasta cheshane, cerâd ca în legaturile mari internaţionale să nu domnească rigidtatea unei suveranităţi, ci să ne aplice frăţietatea universală. Iar printr’un juriu internaţional să se împiedece îna viitor colisiunile cu arme. Salutul către nouile provincii Salutăm pe bucovinenii, fraţi cari au suferit acelaşi jag şi s’au nalt acum cu România. Cu noi, români! au suferit jagul neamuri întregi: ceh, slovaci, poloni, etc... Trebuie să constatăm că lupta lor fără preget pentru independenţa şi d'Sobira* lor naţională a fst o pildă laminoasă pentru noi (striăte entuziaste: Trăiscă ceh !!) Exparienţele lor, faptele lor eroice au fost pentru noi momente de înălţae şi întărie, ca să ne înfăptuim şi noi idealul naţonal, ca să mergem şi noi pe acea cărare pentru reaiziea vsului nostru. Trebuie dar să ne aducem acum aminte de ei şi să le trimtem un dulce salut, do,i du le Intreaga fericire. (Aplauze îndelung repetate). Avem să mai mulţam m armatelor gortoase ale Antantei şi diplomaţilor el. E o datorie a noastră, ca să salu- tăm această alianţă a naţiunilor Antantei. (Aclamări entuziaste). Vă rugăm să primiţi unanim proectul nostru de rezoluţe Acest proect arată cărarea pe care mergând înainte ne vom putea atinge idealul şi să punem temelia unei Românii mari şi unite, care în veci are sâ fie şi îa ra să S; înfăptuiască spiritul desăvârşitei democraţii şi dreptatea socială(După cartea Măreaţa adunare dela Albalulia de Z. Sandu) adunarea rsatîa**aia de-a A»balu»Ui la ei discurs ai cHui luliu Finiţi (Continiuce pe pagina 6-a.) Din discursul dlui V. Goldiş Dar zadarnică este lupta omenească Împotriva adevăratului a dreptăţii. Legea tainică a firii cu necesitate de fier îndrumă întâmplările omeneşti pe cărarea civilizaţiunii, ce duce spre desăvârşire. Omenirea instinctiv urmeazâ acestei legi. Ea a ajuns la recunoaşterea necesităţii de a sintetiza libertatea individuală şi lbertatea naţională intr’o unire superioară a societăţii omenişti. Sinteza aceasta e condţionată însă de desăvârşirea celor două libertăţi: individuală şi naţională. Dacă însă aproape în toate Statele civilizate libertatea individuală este desăvârşită ori pe caza desăvârşirii, în unele dintre acestea State libertatea naţională era încătuşată. Războul mondial s’a făcut pentru discutişîrea acestei libertăţi Naţiunile trebuie să fie libere, ca astfel între egale drepturi şi condiţiuni să poată închina acea mare unire a popoarelor, care va fi chemată să reprezinte o concepţiune superioară pe scara civilizaţiei şi să sporească astfel fericirea omenească pe pământ. Toata capetele luminate ale Apusului au mărturisit crezul lor: războiul acesta este războiul pentru liberarea naţiunilor, nu de dragul acestor mţuni, ci pentru interesul lumii, pentru interesul omenirii, care numai in chipul acesta e capabilă a păşi un pas înainte pe calea fericirii «Ie Ideile acestea le-a copt istoria şi apostolul, care le vesteşte, este Wisoo. Pentru învingerea acestor idei au intrat in lunu puterile aliate ale Apusului- Româul de pretutindeni s’au alăturat acestor puteri, noi cu sufletul, fraţi liberi cu armele. Românii şi-au făcut şi de data asta datoria lor de sentinelă a civilizaţiunii Împotriva brutalităţii. Naţiunile trebuiesc liberate. Intre aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Ungaria şi TranSilania. Dreptul naţiunei române de a fi liberă II recunoaşte lumea Întreagă, 11 recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri. Dar scăpată odată din robie, ea — aleargă In braţele dulce! sale mame. Nimic mal firesc în lumea aceasta. Li* berarea acestei noţiuci înseamnă: — unirea ei cu Testa Românască. Bucă* ţirea poporului românesc n’a fost urmarra vre-unei legi economice, în care terminologie se ascunde minciun*. Dimpotrivă, teritoriul dintre Nistru, Tm și Donire constitue cea mai ideală unitate economică, aproape autarch . Bacătirea trupului românesc a fost act de barbarie. Distrusă barbnfla — unire* tuturor românilor, într’an s'ngur Stat este cea mai firească preteczlore a rivlIîzstlene). Tiritoriile locuite de români dela descălecarea lui Traian şi până asttizi au fost teritorii româneşti. Nu există putere de a saci logica până acolo, ca Invadările elementelor streine dirigiate pe aceste tentorii cu chip artificial şi p in bczul da putere a Statului cu scopul desfiinţării noastre naţionale, să poată clatina dreptul nostru de proprietate asupra acestor teritorii. Aşa ceva ar fi sancţionarea crimei şi ar constitui o pălmuire a civilizaţiiii, care principial nu admte imbitituirea dreptului prin brutalitate. După drept şi dreptate românii din Ungaria , Transilvania dimpreună cu toate teritoriile oculte de dânşii trebee să fie uniţi cu Rrustul Român. După cum însă cea d ntâ! reunire da o clipă a elementului românesc la margile dela Răsărit ale lum! duii Zite s’a făcut prin sabia lui Mhaiu în numele unui principiu superior celui ce năvălise asupra Europei şi care acum în zilele acestea spre uşurarea tuturor inimilor, cari bat pentru lumină şi libertate, sucombă cu desăvârşire, totuşi această nouă nu se da acum a tuturor româalor, care de data asta va fi integrată şi pentru eternitate, se face prin strălucita învingere a armelor purtate pentru civiziţiune în numele unei concepţii de viţă superioara lamei ce se prăbuşeşte. Este princpiul libertăţii adevărate a tuturor neamurilor şi