Patria, decembrie 1923 (Anul 5, nr. 261-284)

1923-12-01 / nr. 261

aj, Sâmbătă 1 Decemvrie 1923 2 LEI EXEMPLARUL Ami f. 3E Naaa&ral 261 Citri Maiestatea Sa Regele Ferdinand l Adunarea Naţională a Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, ţinută In Alba Iulia, glorioasa cetate a lui Mi­hai Viteazul, a decretat într’un elan de entusiasm fără mar­gini, cu unanimitate: Unirea teritoriilor sale cu Regatul Româ­niei. Vestindu Vâ hotărârea aceasta, care încoronează aspiraţiile de veacuri ale Neamului Românesc, rugăm pe Maiestatea Voastră sâ primiţi omagiile ce venim a le exprima cu profundă supunere. Trăiască Maiestatea Sa Regele Nostru Ferdinand I! Trăiască Maiestatea Sa Regina Maria! Trăiască Augusta Lor Familie! Trăiască România Mare! Dat in Albă Iulia la 19 Noembrie (2 Decemvrie) 1918. George Pop de Băsești președinte. Cinci ani de la unire în actele lor mari, hotăritoare de soarta lor şi binefăcătoare pentru viitor, popoarele sunt conduse de Providenţa divină şi de porunca in­stinctului naţional. Viaţa popoare­lor, ca şi a singuraticilor, trebue să se conformeze ordinei etice din lume, după cum lucrurile firei se supun legilor păstrătoare de echi­libru şi de armonie. Fiinţa spirituală care e omul, ca individ, societate ori naţiune, nu-şi poate atinge ţinta pentru care e creiată decât ră­mânând în cadrele legilor păstră­toare de echilibru etic. De câte ori se coboară sub ele, sau vrea să le în­treacă, prin nenorocirile ce se abat asupra popoarelor se evidenţiază mereu, că este o putere stăpânitoare care în mod necesar niziteşte la pă­strarea armoniei în ordinea etică din lume. însăşi popoarele, prin pro­priile nenorociri, sunt nevoite să-şi recunoască greşala. Suntem duşi către idealul suprem al perfecţionării vieţi omeneşte pe căi pe care adeseori nu le înţele­gem, numai după ce vedem rezul­tatul, când suntem în măs­ura să ne recunoaştem rătăcirile. Când interţiunea Providenţei di­vine congruiază cu iizuinţele sănă­toase ale instinctului naţional, fapta mare care se realizează nu poate fi decât în conglăsuire cu ordinea e­ică din lume, şi ea nu poate avea un caracter trecător. E­i, în mod nece­sar, poartă pecetea eternităţii întru­cât putem vorbi de eternitate în viaţa popoarelor. Fapta mare realizată va fi piatră sănătoasă de temelie în clă­direa şi desvoltarea istorică a unei naţiuni. Unei astfel de împreună lucrări, de armonizare a voinţei divine cu voinţa naţională, se datoreşte faptul unirii politice a tuturor românilor. Cele două voinţe au urmărit de­o­­pottrivă aceeaşi ţintă: perfecţionarea vieţii umane prin darea posibilităţi­lor de liberă desvoltare naţiunii ro­mâne, — atâtea veacuri subjugată, împărţită, scoasă din cadrele stă­­pânirei ordinei etice din lume. Era necesitatea restabilirii unui popor în drepturile divine şi umane. E o realizare de la care nu mai poate fi o întoarcere îndărăpt, ci o mer­gere hotărâtă înainte. E o condiţie de progres şi de desăvârşire, şi o îndatorire absolută de a contribui după puterile noastre la creşterea umanităţii. Căile Provedinţei sunt nepă­trunse, dar ele se fac simţite în în­suşi instinctul naţional, atunci când nizuinţele lui au de ţintă perfecţio­narea vieţii. Hotărârea unirii dela Alba-Iulia s’a trezit cu putere în conştiinţa na­ţională de dincoace de Carpaţi, cu mult înainte de a fi adusă. Iar dela izbucnirea războiului mondial ea ardea toate sufletele româneşti. Aşa că măreaţa adunare de la Alba-Iulia, cu hotărârea unirii, nu mai era de­cât manifestarea publică şi legală a acestei voinţe naţionale. Mânaţi de porunca instinctului naţional şi de idealul poli­ic crista­lizat în conştiinţa naţională trezită la viaţă, popo­ul român de dincoace de Carpaţi, a simţit din clipa cea dintâi cu cine face legătura veşnică a un­rit, cu neamul românesc de pretutindenea, condus de porunca aceluiaşi instinct,­­ luminat de ace­iaşi conştiinţă naţională. Unirea sinceră şi benevolă a în­tregului neam românesc, nu a avut nici pe departe de obiect sistemele politice puse în practică în vechiul Regat. Dimpotrivă, ea a urmărit şi urmăreşte manifestarea sufletului sănătos al neamului în formele de Stat şi de guvernare, punerea de temelii absolut sănătoase noului Stat, în conformitate cu ordinea etică din lume, în cadrele cărei ordini am intrat prin înfăptuirea unirii. Ori câte acuze şi zvârcoliri ale celor ce vor să arate pe poporul ce a făcut unirea, ca duşman al acestei uniri, sunt zadarnice Noi nu ata­căm obiectul unirii, unitatea naţio­nală, ci nenorocitele sisteme politice cu cari nu ne-am unit, şi nici nu se va putea uni vr’odată naţiunea ro­mână conştientă, primindu-le de ale sale. Fiindcă le simţeşte, din acelaşi instinct naţional, care a făcut uni­­rea, că nu sunt ale sale, şi că pri­mindu-le cu cap plecat ar primejdui însăşi unitatea politică realizată. Ceea ce facem noi de cinci ani nu e decât ascultarea de acelaşi instinct naţional, care simte absoluta nece­sitate de a clăti Statul român pe te­meiul ce intră în cadrele ordinei e­­tice din lume. Pătimaşii şi interesa­ţii nu vor să vadă adevărul. Dar noi rămânem cu fruntea rid­cată în fața istoriei. Știm, că nouă ne va da dreptate. Părintele Lucaciu Cu prilejul primei aniversări a morţii S’a împlinit un an, de când cripta dela Sişeşti s’a deschis, pentru a primi in sânul ei pentru veşnicie osemintele uneia dintre cele mai strălucite persona­litafi aie generaţiilor ardeleneşti din ul­timele decenii. Moartea a vrut, ca ziua aceadu de doliu, să coincidă cu sfânta zi a ardrei Ardealului cu patria mumă A fost hărăzit acest erou lip­ător na­ţional să închidă ochii în ziua mare. sărbători de la Alba Iulia, când 7­iile de mii de români, adunaţi aci din toate unghiurile ţării, au scuturat pentru tot­deauna lanţurile sclaviei de veacuri A închis ochii, după ce el au văzut visul de aur, pentru care eroul legendar al năzuinţelor noastre de tmimcipart şi a jertfit toată liniştea vieţii. Munca lui uriaşă a fost pe deplin răsplătită prin triumful sfintei noastre cauze. Şi noro­cul a vrut să i­ se stingă făclia vieţii In ziua, când s’a aprins pentru veşnicie focul sacru al libertăţii şi unirii noastre-Căci Mucenicul dela Sişeşti este una cu libertatea şi unirea noastă- Sufletul lui s’a contopit cu suflul de libertate şi de unire a neamului românesc. Născut intr’o regiune dela marginea românismului, în Sătmarul cutrapit mai mult de valurile tot mai ameninţătoare aie culturii maghiare, părintele Lucaciu, că aci vor trebui stăvilite aceste valuri, pentru a nu-şi întinde fluxul lor asupra câmpiei ardelene, până în creştetul Cor­­pol II­or. Aci voia dânsul să ridice, vaduri de apărare împotriva atacurilor duşmane . Roma, bătrâna noastră mamă, i-a oţetit sufletul in lupta, în care era che­mat să se aigojize. M­âini curat al ur­bei eterne­­ a creiat o educaţie potrivita viitoarelor preocupări. El a complectat aptitudinile înăscute ale tânărului preot, care avea să se înta­ge mai târziu atât de sus, pe platforme vieţii noastre na­ţionale.* Prima etapă a vieţii îi indică calea, ce avea să o urmeze. Ca profesor de limba română la liceul din Satu Mare a avut sâ îndure dela început persecu­­ţ­ile duşmanilor noştrli de veacuri. Era acesta un avertisment, ca o împăcare pe acest teren va fi imposibilă. Aci nu te poate vo­bi de ăt de învingător şi da în r­us. De aceea, când a fost trans­ferat la Lotowicz, a preferat, să ro­move pe frontul de luptă, în care şi a angajat toată energia. Parochia de la Sşeşti­­a mărit liber­tatea de acţiune. *­­ iată-l pe acest neastâmpărat agi­tator in primele rânduri aie luptelor noastre naţionale, înzestrat cu cele mai perfecte arme de rezistenţă. Inteligenţă, energie, suflet, abnegaţiune. La 1881 ia parte activă la reorganizarea P. N pe care voia să-l vadă în a­niune. La 1887­­ numit secretar al conferinţei dela Si­biu, in care s a dovedit un exce­nt stra­teg al planurilor noastre de luptă. La 1890 în conferinţa dela Sibiu face un straşnic rechizitoriu guvernului, ungarei pentru încălcarea naţionalităţii noastre. La 1892 pleacă cu .M.mo-audulm la Vitna in fruntea un­ei deputaţiuni. Este veşnic într’o continuă acţiune, in­tr’o permanentă agitaţie. * Desigur, că duşmanii noştri n’au pu­tut tolera opera aceasta de desrobire a marelui luptător. De aceia ei i-au des­chis larg porţile temniţei, unde l-au imobilizat, dar nu l-au Infrânt nici­odată.* Ca ziarist a avut o epocă de glorie In coloanele ziarului *Lupta“ dn Buda­pesta, la 1997 in a doua etapă a ener­gicii noastre activităţi parlamentare. Articolele sale incisive secundau vorbi­rile Iul sonore pline de logică şi de gândire. Ungurii înşişi apreciau comba­tivitatea acestui adversar loial. * Ş‘ iată că se revarsă zorile unor nă­dejdi realizabile. Părintele L­icăciu n’are adămpăr. întreagă fiinţa Iul se agită Sufletul lui vibra de dorul libertăţii, care părea că se apropie. Atmosfera înecăcioasă de acasă îl sufoca. De aceea îşi părăseşte căminul şi ia toia­gul poliiglei în direcţia razelor Soare­lui liberator. La Bucureşti se înşiră în rândurile nobilei legiuni, a acţioniştilor, ridicând prin căldura vorbei şi bărbăţia firei moralul ţârii. Şi când clopotele bisericilor din Ca­pitala sunau mobilizarea, părintele L­i­caciu, care aştepta cu entuziasm acest moment mort în istoria neamului, res­pira uşurat. O mie de ani de suferinţe, tot ce zece şicoli au îngrămădit asupra trupului martirizat al neamului nostru s’au spulberat ca prin farmec. Lumea românească îţi schimbase făptura. Şi­goarea tinereţii, a reînvierii, apăruse pe chipul el Refugiul din Moldova, cu toate neajunsurile lui nu l-a descurajat. El a rămas acelaş optimist, neclintit în izbânda cauzei noastre drepte. Şi ea n’a întârziat să se realizeze . Rând pe rând se sfarmă cercurile de rezistenţă duşmane şi călăii noştr­i de veacuri te prăbuşesc înecaţi în pro­priile lor crime. Părintului Lucaciu, eroul legendar al luptelor şi unităţii noastre naţionale pri­veşte cu mândrie la ace­astă răzbunare a istoriei. Biruinţa evoluţiei istorice este şi trium­ful vieţii sale de apostol . Odată pecetluită la Alba-Iulia aceasta biruinţă, — apostolul moare satisfăcut. Noi urmaşii datori suntem să ridi­căm pentru un moment piatra mormân­­tului de la Sişeşti, pentru a ne pleca ghenunchii in faţa figurii neînvinse a marelui erou. Dac? pr­ivim înapoi la suferinţ­­e Indurate de neamul românesc, da t­ă ne amintim de sângele vărsat, na'ştim cum să mulţumim lui Dzea, ră ne este ^laî nouă dn generala ds acum să fiem aceste timpuri de înălţare. In 'aceste momente solemne ne vom purta vrednici de timpurile pe cari le trăim Vrednicia naţională şi­­ dacă după inţerrodane-:, cem menta şi înălţarea sufletească cu cari se aduce hotărâri chemate să croiască soarta noastră, închinare Regelui şi Armatei Noi ne simţm, ca orbul care de zeci de ani nu a văzut lumina zilei, câ­nd printr’o binefacere dimnezeîss­a i se des hid cehii ş| veda lum'na sfântă a sondai. Noi suntem aci ochi popo­si, car! Văd szi lumina libertăţii neamurilor. înainte de a lua hotă a l, trebuie să ne îodlinăm înnintea acelora, al au ajutat ca Um na aceasta să străbată norii Aceştia s;.nt vitfj t d n glorioasa a mică română. (Strgite vi­foroase: Sa trăias­ăl) ca deşi de ma­rele lor căpitan, Regele Ferdinand. (Toată adunarea să scoată în picioare şi strigă: Traias.­ Regel Ferdinand ! Tră­ască Regina Maris!) Nu pot vorbi mai departe până ce na ies sâ ne in­cl­năm capetele noastre înaintea celor mo­ţi, şi apoi înaintea celor vii, care au luptat pentru înfăptuirea idealelor unităţi! Românilor. Unitatea românească Istoria ne-a învăţat că nu trebuie să aşteptăm ninic dela­caij­araţii streini şi del­a fii altor neamuri, ci dela pro­priile noastre puteri. Adevărul ce ne călăuzeşte acum e că singura noastră forţă Ce ne poate ţinea în viitor e­a esa provenită din unirea tuturor Ro­­mâ­nilor. Ce aşi putea adruga în ă, ca să în­tărim convingerea In voi, că unirea tuturor Românilor este o necestde du viaţă a Românilor de pretutindeni ? Această unire no­ avem dreptul să o pretindem pe baza fiinţei noastre uni­tare naţionale. Suntem toţi de aceeaşi tradiţie şi cu aceleaş aspiraţiuni. Ce ar mai putea să împiedice ca această unire ce există în noi, în sufletele ro­st­e, să se înfăptuiască în realitate, ca aceas­ă naţione să fie un singur trup şi suflet? înfăptuirea României Mari Toali lumea a rec uics;ot acum că lecare popor tebne să păască într’un singur Stat, că numai aşa poate ron tribal­i înaintarea cu v­lziţ’e mondiale coafo­m însuşirilor propr­ii. îndeosebi noi român­i d n A deal şi Ungaria intern In drept să cerem această unire, fiindcă aci la noi e leagănul ro­mânismului Numai o trudi ba­barie poate împiedica, ca însuşi vatra, lea­gănul să fie despărţit, să rămână sepa­rat, atonei când celelalte se unesc.­­ Ardealul trebue să fie o parte întreg toare dn corpul naţiunei române In afară da dorinţă noastră obşteas­ă, de a ne aprop­a de sâcul noamei noast­e, toate a­gumentele şiinţ­­ice, soeiolo­g ce întâiesc juStiţia revendicării noa­stre, c­a înfăptuire! Românie. Mari. (Aplauze vii). Ac­amăriie dvoastre, cu car! aţi întâmpinat proiectul de rezo­luţ­iie ce vi s’a cetit, Inainte, arată dorinţa dvoastre vie, care e şi dor­iţa lamei culte, care stă căt­area de cai. Nimic dar nu ne poate sta în ra­i sâ înfăptuim această dorinţă. Trebie dar să avem scorpc-rama fără întâr­ziere şi pe vecie a tuturor românilor (Aplauze). Libertatea nouă Când voim să înfăptuim acest ideal al nostru, nu dăm numai de pr­eten’, ci de o tabără întreagă de pot­ivn­i care voesc să împiedece cu toate mijloacele unirea. Pentru in­­terarea oricăror îndoeli a stre­nilor asupra ce vom să facem prin unirea noastră şi libertatea noastră naţională, Marele Sfat Naţional Român declară câ du voeşte un imperiu de asuprire. Nu voim ca din asupriţi ce-am fost să de­venim asupritori. Voim să asiguram libertatea pentru toţi şi desvoitatea prinu toate popoarele conlocuitoa­e Marele nostru Sfat Naţional ţine să accentueze că urmează vechiul nostru proverb: Ce ţe nu-ţi pare, altuia nu face. Noi voim pe acest “pământ *­ României­ Mari, sa întronăm libertatea capacală pentru toţi. Voim ca fiecare naţiune să se poată cultiva în limba ei, să se rorge lui Domnezeu în cre­dinţa ei şi să ceară dreptate în limbi ei. Biruinţa democraţiei Noi care am vâ­sat lacrimi văzând limba noastră Scoasă din şcoli, bise­rici, justiţie, nu o vom lua pe a altora. Nu vom lua putere dela alţii. Nu voim să trăim din Sudoarea altora, pentrucâ noi putem trăi din vrednicia şi puterea noastră, prin muncă noastră (Aplauze rntuziste). Numai printr’un r­itm de­mocratic putem întări ţara noastră ro­mânească, mai ales când trebuie să ţi­nem seamă de cerinţele vieţii moderne de Stat. Numii având un regim de drepturi şi libertăţi înlăuntrul ţârii vom avea tărie să valicidăm cauza noastră în afară. Deplina li­­rtate a tuturor straturilor sociale, d­e o garanţie pen­tru binele ţării. De aceea Marele Sfat Naţional Român a pus în proiectul lor de rezobţi acel punct care vorbeşte de înfăptuirea regimului democratic. Dreptate ţărănime! Noi sântem un popor de ţărani. Tot ce vedem înaintea noastră, îa haine negre ş­­i frânţi lem­nate, a­les­t din popor. Nici unul nu poate zice că obăr­­ş­a lu­­na este dala plugarul român, dina pământul românesc, de unde îşi scoate credinţa lui In viitor. De aceea mirele stat naţional cere reformă agrară ra­dicală ca să se împartă pământ ţăra­nilor, ca aceasta clasă ţărănească. Iz­vorul nesacat al forţelor naţională să fie puternică­ Un neajuns în structura naţianei noa­­stre este că industria şi comercial nu ne sunt desvolte. Clasa de mijloc Trebua să căutăm să avem nu nu­mai o Independenţă naţională, ci şi o independenţă economici, să avem toate din puterile şi mntunca noastră. Să dăm dar toata libertăţi­e acelei clase care va contribui la desvoltarea industriei şi comerciului nostru. Suferinţe­­indu­rate de clasa meseriaşilor şi muncito­rilor în apes, luptele ce le-au dis, —­na pun in poz­ţie să ştim ce măsuri trebuiesc luate de cu vreme, pentru îna­intarea acestei clase de meserii şi şi muritori Tnbuie să profităm de ex­­pedierţile altora. Trebuie să ne slm ca structura socială a neamului româ­nesc să corăspun­dă cerinţelor moderne. Trebuie să ţ’nem apoi seamă de g­eu­tăţile anei tranz­iii la unire. De aceea Marele Sist Naţional a h tă ât, ca ţ âaă h întrunirea const.tuantei sa se d - ţi­­nuturlor noastre o satanomie provizo­rie, ca aceasta tranz tie să se facă fără greotăţ!. Căci na Ia 2-3 z lesa poate face o perfactă rsuitate şi orgacizaţa adm nistrat vă şi­­ dictară. Naţiunea nosstră na poate lăsa apoi din vedere întocmirea generală viitoare a omenire!. Trebuie să ne spunem clar cuvântul şi în aceasta cheshane, cerâ­d ca în legaturile mari internaţionale să nu domnească rigid­tatea unei suvera­nităţi, ci să ne aplice frăţietatea uni­versală. Iar printr’un juriu internaţio­nal să se împiedece îna viitor colisiu­­nile cu arme. Salutul către nouile provincii Salutăm pe bucovinenii, fraţi cari au suferit acelaşi jag şi s’au nalt acum cu România. Cu noi, români! au suferit j­agul nea­muri întregi: ceh­, slovaci, poloni, etc... Trebuie să constatăm că lupta lor fără preget pentru independenţa şi d'S­obira* lor naţională a f­st o pildă lam­inoasă pentru noi (str­iăte entu­­ziaste: Trăiscă ceh !!) Exparienţele lor, faptele lor eroice au fost pentru noi momente de înălţa­e şi întări­e, ca să ne înfăptuim şi noi idealul naţ­o­­nal, ca să mergem şi noi pe acea cărare pentru reaiziea vsului nostru. Trebuie dar să ne aducem acum aminte de ei şi să le trim­tem un dulce salut, do,i du le Intreaga fericire. (Aplauze îndelung repetate). Avem să mai mulţam m armatelor g­ortoase ale Antantei şi diploma­ţilor el. E o datorie a noastră, ca să salu-­­ tăm această alianţă a naţiunilor An­tantei. (Aclamări entuziaste). Vă rugăm să primiţi unanim proec­­tul nostru de rezoluţe Acest proect arată cărarea pe care mergând înainte ne vom putea atinge idealul şi să pu­­nem temelia unei Românii mari şi unite, care în veci are sâ fie şi îa ra să S; înfăptuiască spiritul desăvârşitei democraţii şi dreptatea socială­(După cartea Măreaţa adunare dela Albalulia de Z. Sandu) adunarea rsatîa**aia de-a A»ba­lu»Ui la e­i discurs ai cHui luliu Finiţi (Continiuce pe pagina 6-a.) Din discursul dlui V. Goldiş Dar zadarnică este lupta omenească Împotriva adevăratul­ui a dreptăţii. Le­gea tainică a firii cu necesitate de fier îndrumă întâmplările omeneşti pe că­rarea civilizaţiunii, ce duce spre desă­vârşire. Omenirea instinctiv urmeazâ acestei legi. Ea a ajuns la recunoaş­terea necesităţii de a sintetiza liberta­tea individuală şi l­bertatea naţională intr’o unire superioară a societăţii ome­­nişti. Sinteza aceasta e condţionată însă de desăvârşirea celor două liber­tăţi: individuală şi naţională. Dacă însă aproape în toate Statele civilizate liber­tatea individuală este desăvârşită ori pe ca­za desăvârşirii, în unele dintre acestea State libertatea naţională era încătuşată. Războ­ul mondial s’a făcut pentru discutişîrea acestei libertăţi Naţiunile trebuie să fie libere, ca ast­fel între egale drepturi şi condiţiuni să poată în­china acea mare unire a po­poarelor, care va fi chemată să repre­zinte o concepţiune superioară pe scara civilizaţi­­ei şi să sporească astfel fe­ricirea omenească pe pământ. Toata ca­petele luminate ale Apusului au măr­turisit crezul lor: războiul acesta este războiul pentru liberarea naţiunilor, nu de dragul acestor mţ­uni, ci pentru in­teresul lumii, pentru interesul omenirii, care numai in chipul acesta e capabilă a păşi un pas înainte pe calea fericirii «Ie Ideile acestea le-a copt istoria şi apostolul, care le vesteşte, este Wi­soo. Pentru învingerea acestor idei au intrat in lunu puterile aliate ale Apusului- Româul­ de pretutindeni s’au alăturat acestor puteri, noi cu sufle­tul, fraţ­i liberi cu armele. Românii şi-au făcut şi de data asta datoria lor de sentinelă a civilizaţiunii Împotriva brutalităţii. Naţiunile trebuiesc liberate. Intre a­­ceste naţiuni se află şi naţiunea ro­mână din Ungaria şi TranSilania. Dreptul naţiunei române de a fi liberă II recunoaşte lumea Întreagă, 11 recu­nosc acum şi duşmanii noştri de vea­curi. Dar scăpată odată din robie, ea — aleargă In braţele dulce! sale mame. Nimic mal firesc în lumea aceasta. Li* berarea acestei noţiuci înseamnă: — unirea ei cu Testa Român­ască. Bucă* ţirea poporului românesc n’a fost ur­­marra vre-unei legi economice, în care terminologie se ascunde minciun*. Dim­potrivă, teritoriul dintre Nistru, Tm și Donire constitue cea mai ideală uni­tate economică, aproape autarch . Ba­­cătirea trupului românesc a fost act de barbarie. Distrusă barbnfla — unire* tuturor românilor, într’an s'ngur Stat este cea mai firească preteczlore a rivlIîzstlene). Tiritoriile locuite de ro­mâni dela descălecarea lui Traian şi până asttizi au fost teritorii româneşti. Nu există putere de a saci logica până acolo, ca Invadările elementelor streine dirigiate pe aceste tentorii cu chip ar­tificial şi p in­­ bczul da putere a Sta­tului cu scopul desfiinţării noastre na­­ţionale, să poată clatina dreptul nostru de proprietate asupra acestor teritorii. Aşa ceva ar fi sancţionarea crimei şi ar constitui o pălmuire a civilizaţii­­ii, care principial nu ad­m­te imbi­tituirea dreptului prin brutalitate. După drept şi dreptate românii din Ungaria , Tran­silvania dimpreună cu toate teritoriile oculte de dânşii trebee să fie uniţi cu Rrustul­ Român. După cum însă cea d ntâ! reunire da o clipă a ele­mentului românesc la mar­­g­­ile dela Răsărit ale lum! d­uii Zite s’a făcut prin sabia lui M­haiu în nu­mele unui principiu superior celui ce năvălise asupra Europei şi care acum în zilele acestea spre uşurarea tuturor inimilor, cari bat pentru lumină şi li­bertate, sucombă cu desăvârşire, tot­uşi această nouă nu se da acum a tu­turor româalor, care de data asta va fi integrată şi pentru eternitate, se face prin strălucita învingere a armelor pur­tate pentru civi­ziţiune în numele unei­ concepţii de viţă superioara lamei ce se prăbuşeşte. Este princ­piul liber­tăţii adevărate a tuturor neamurilor şi

Next