Patria, decembrie 1923 (Anul 5, nr. 261-284)
1923-12-04 / nr. 263
Cluj, Marti 4 Decemvrie 1923 2 LEI EXEMPLARUL Asnia. * Numărul 263 FHosofia presei — Conferinţa dlui G. Bogdan Duică - Am putea spune de pe-acum, că centrul conferinţelor presei 11 va constitui conferinţa des voiată azi de dl G. Bogdan Duică, Filozofia presei. Dsa a spus dina început că o filosofie românească nu există şi că se deosebeşte de cei ce încearcă la noi să constituie o filosofie spiritualistă. Aceste manifestări dovedesc însă, că începe să se pună şi la noi problema filosofiei, ca o urmare a măririi Statului şi punerii noastre în raza lumei. Titlul conferinţei poate să pară pretenţios , dar după cum în filozofie distingem fenomenele după ceeace este comun de ceeace este general în ele, tot astfel vom deosebi şi In presă ce o distinge în genere de ceeace poate să fie desebit fiecărui ziar In parte. Presa este un aspect al vieţei intelectuale şi condiţiunea ei este creaţiunea originală. A doua formă sub care se prezintă presa e de a fi o faptă individuală, cum este Neamul Românesc, cum a fost Săptămâna, sau ea se poate prezenta ca o formă colectivă unda individualitatea este supusă scopului urmărit d® dar. Conferenţiarel găseşte tipul perfect în Împreunarea ambelor forme, într’un compromis al lor, după cum ne dă un exemplu Eminescu la ziarul conservator Timpul. De aici înainte dl Bogdan Duică depăşeşte marginele unei conferinţe descriptive şi ia atitudine filosofică proprie, înât am putea întrevedea din când în când înşişi o parte din filosofia sa. In sinteza pe care o doreşte între cele două forme ale presei de a institue personalitatea gazetarului. Departe de a fi individualei, conferenţiarul revendică personalitatea înnăscută, care trebue să-şi păstreze deplina autonomie spirituală în mijlocul colectivităţei la al cărei program aderă moral. După personalitate dsa aşează concepţia positivistă a vieţei, dacă nu în sens integral, indispensabil însă ca metodă ştiinţifică, ceea ce nici spiritualiştii nu pot respinge decât cu propria lor nimicire. Deaici rezultă că In afară de orientar să propue în lume, gazetarul are ca discipline ştiinţifice istoria, dreptul şi sociologia. Istoria până de curând era insuficient studiată, sociologia de-abea acum dă o orientare sigură prin Institutul Social al dlui D. Gusti, iar dreptul nu ne-a dat în o operă care să fie pentru marele public, care să depăşească specialitatea. Trebue să observăm însă că dl Bogdan Duică a admis printre «ideile active“ pe care gazetarul le scoate din adâncul sufletului său transmis de înaintaşi, religia strămoşească, încât ar fi o greşală să se creadă că de la positivismul ştiinţific dsa a făcut trecerea la materialism, aşa cum au procedat odinioară pasiviştii care nu aveau o îndestulătoare critică a cunoştinţei. Din contră, între atributele filozofice ale presei, dsa a admis libertatea. In sens metafisic, — dsa admite chiar posibilitatea unei metafizice, ceea ce este foarte important dacă vrem să ne dăm seama de concepţia sa filozofică, — când a spus că gazetarul se poate sustrage „lumei darwaste“ şi din insula lui izolatoare să-şi proecteze concepţia peste mediul înconjurător. Cu alte cuvinte filozoful presei nu a făcut din mediu o entitate absolută, ca primii positivişti şi a făcut implicit rezerve cu privire la teoria determinismului. Absolutei, deplina libertate, sunt numai la personalitateanăscută, creiatoare de valori intelectuale deo potrivă egale cu ale artei sau ştiinţei — de unde geniul gazetăresc exemplificat cu Eminescu. Astfel conferenţiarul a afirmat positivismul ca metodă, în filozofie idealismul şi realismul în cercetarea şi interpretarea fenomenelor, cele trei laturi ale filozofiei presei. Conferenţiarul a lărgit conceptul da ziarist, dând o satisfacţie şi o încurajare atâtor suflete înăbuşite din presă, când a for- - mulat categorie că ziaristul nu este numai un înregistrator de fapte, ci un prelucrător al lor, după ideile proprii. Această concepere a scrisului în genere, a apărut sub altă formă în domeniul Esteticei când, după 7 [ vorba norocoasă a lui Omîel că natura este 1. “ I o stare de suflet (un l’etat d’ome) s’a ajuns la concepţie ci orice opară de artă este natura trecută printr’an temperament. Putea oare gazetarul, cănsia dl Bogâm- Duică Ii dă deopotrivă atributul de creiator, să rămână ţintuit Intr’un pasivism care nu corespunde nici realităţei psihice şi nici idealului ce-şi propune presa de a fi o valoare culturală normalivă ? Iată pentru ce concluzia dsals capătă o deosebită însemnătate pentrucă în aceeiş măsură In care sfarmă prejudecata publicului şi a unei părţi însemnate dintre gazetari, ridică la rangul de principii un adevăr care va trebui respectat de aici înainte. Preluarea faptelor brute aduce pe ziarist în lumea neţărmurită a creaţiuni, a activismului, căci numai astfel poate el prelucra societatea, în măsura în care şi-a prelucrat materialul prin ideea diriguitoare. De aici îi revine gazetarului obligaţiunea morală de a fi sincer şi consecvent în ideea urmărită, iar pe de altă parte să se înarmeze cu un aparat ştiinţific, critic, pentru ca să poată realiza valoarea culturală permanentă şi generală faţă de fapta schimbătoare şi particulară. Luând atitudine In faţa faptelor, el se Institue un judecător, — de unde definiţia presei ca o „magistratură a opiniei publice*. Exemplul perfect ni-1 dă Eminescu, pe cel negativ G. Panu. Dl Bogdan Durcă recomandă ziariştilor să-şi formeze o cât mai complectă şi amplă concepţie despre univers, după cum ne oferă exemplu clasic tot Eminescu. Din punct de vedere estetic, — după cel filozofic general şi sociologic de mai sus, — gazetarul este un orator care scrie, după ce a cugetat. Se știe acea facultate maîtresec pe care o găsea Taine la istoricul latin Tit Lîviu de a fi un istoric-prstor. Dl Bogdan Duică o găsește caracteristicii întregei prese, deci generalizată gizfiftilor. Dacă ne este îngăduit am putea zice că: După cum istoricul este un ziarist al trecutului, — ziaristul este un istoric a! prezentului. Conferiţa dlui Bogdan Duică nu va putea fi gustată şi înţeleasă de-abinele decât după ce va fi publicată în Întregime. O singură remarcă mai trebue să facem in acest spaţiu restrâns: asupra artei oratorului cu care mâanește limba literară, abstractizând-o cât este posibil mai mult, prin reducerea vocabularului la substantive. (Dmiurg nu este acela care cauzează, ci pricinuitorul, etc.) Această ultimă etapă a limbei române dl Duică a atins-o magistral în studiul Ticu Maiorescu, un model de stil filosofic român după studiile lui Titu Maiorescu şi C. Dumitrescu-Iaşi. CRONICA ZILEI Ungurii la Rege. Ziarele maghiare aduc cu satisfacţie ştirea despre primirea făcută de Suveran celor trei delegaţi int timise de partidul şi de bisericile ungureşti din Ardeal. O parte a delegaţilor a fost în Capitală Jo, alta Vineri dimineaţa. Sâmbătă a. m. s’au prezentat la Palat, unde li s’a comunicat, că în aceeaşi zi , orele 6 p. m. vor fi primiţi în audenţă de Regi. M. Sa a primt îmi teta! delegaţia partidului maghiar In fronte ca Ştefan Ugron, vice-prezidentul partidului, şi Elemér Gyáfás. Pe uîmi a fost primită de regaţia bisericii reformate în franţa cu episcopul Ştefan Nagy. In sfârşt s’a prezentat lserica catolică reprezentată prin canonicii Elemér Gyátás şi Aedei Balázs. Suveranul a ascultat plângerile acestor delegaţii şi a promis, că le va cerceta şi va aviza, după ce va lua informaţiile necesare dela minştri de resort. M. Sa a dat semne vădite că cunoaşte temeiul plângerilor minorităţii maghiare şi s’a despărţit în mod amabil de membrii delegaţiilor. * îşi vând şi ţara. Locuitorii din plasa Borşa, judeţul Sghet au fost alarmaţi prin faptul, că guvernul a aprobat să se vândănia ferată Borşa—Iacobeni unei societăţi streine de interesele româneşti, spre a şi face afaceri e ei, — nimicind totodită mijlocul de existenţă al miilor de ţărani români din Maramureş, cari nu şi vor mai putea transporta produsele forastiere odată demontată linia. Bravii ţărani promit să se opună cu forţa demontărei acestei linii, apărându-şi cu toate mijloacele dreptul la existenţă. Asupra acestui târg ruşinos !al unor oameni cari îşi vând până şi ţara, vom mai reveni. Liceu român la Cărei. In urma ordinului ministru îii instrucţiuni publice, de a se desfiinţa toate şcolile streine patronate de călugări, dl inspector general Pteancu s’a transportat la Carei-Marl (jud. Sătraar) unde a închis liceul unguresc al călugărilor piarişti. In locul lui s’a întemeiat un liceu român deocamdată cu cinci clase, in care învaţă anul acesta 150 de elevi. S’a infiinţat apoi o şcoală secundară de fete după modelul celor de vechiul Regat. Dl Pleancu a pus deasemenea bazele unui internat pentru băieţi şi unuia pentru fete. In primul sunt adăpostiţi 50 de elevi, în al doilea şasezeci de copile. S’a observat dela început accesul elevilor evrei şi roteni la liceul rominesc. Ungurii Işi au liceul lor cu şapte clase (2—8), care se va stringe pe măsura absolvirii claselor, rămânând în Cărei numai liceu românesc. S’a impus ÎB*ă licealul unguresc, ca studiile lato- riei, geografiei, matematica, şi încă câteva să se predea În limba română. Nu înţelegem, dacă există odată un ordin in acest sens de ce nu se iau măsuri similare şi pentru liceul călugărilor piarişti din oraşul nostru? S’*a crede guvernul, că aceşti* au altă mentalitate şi se vor supune ordinelor date de minister. . Sâ nădăjduim, că dl de Anghelescu, Înţelege să ia dispoziţiuni generale, iar nu pentru fiecare caz la parte. Sănătatea publică Printre multele proiecte de legi fabricate de guvern şi pe care parlamentul fraudei le voteză aproape fără discuţie, după obiceiul stabilit, ca fiece ministru, spre a şi marca cel puţin de ochiii lumei activitatea, să vină cu proiecte de reforme şi reorganizări, este şi unul, care priveşte reorganizarea sanitară. Că legile se fac şi se desfac cu mare uşurinţă în ţara noastră, ne am deprins de mult, încât anunţarea, fie chiar prin Mesajul Tronului, a unoi legi în plus nu prezintă nici-o însemnătate. Totuşi, legea menită să aducă o îmbunătăţire in domeniul sănătăţei publice, ar trebui mai mult evidenţiată, măsurile de îndreptare să atîrgă la cunoştinţa tuturor din vreme, să fie discutate pe larg, mai ales în prasă,ca să-şi poată spune cuvântul toţi, cei ce din experienţă cunosc răul cel mare, de care este bântuit poporul no da, — ca pe urma discuţiilor şi informaţiilor strânse, legea să cuprindă Intr'adevăr măsurile salutare pentru adevărata însănătoşire. Cine nu cunoaşte ravagiile, pe cari te face alcoolismul la sate? Cine n'a auzit cât suferă populaţia noastră rurală pe urma tuturor bolilor, care se cere mai ales in rândurile copiilor mici până la un an şi dela un an până la zece ani? Statistica despre mişcarea populaţiei arată decesele în ţara noastră urcându-se la cifre cu adevărat înspăimântătoare. Măsuri trebui sâ se ia şi nu-i de ajuns ca guvernul să anunţe o lege de reorganizare sanitară. Trebue să se facă o anchetă amănunţită la sate, spre a se vedea ce lipseşte poporului nostru. Căci legile pot fi oricât de bune, ele nu sunt de nici un folos, dacă n'are cine sâ le aplice. Şi când spun acest lucru, mă gândesc la puţinii medicii, cari îşi mai exercită profesiunea la sate, din cauză că salariile lor sunt ridicule, — şi guvernul n’a găsit de cuviinţă până acum să se îngrijească de situaţia lor materială. Astăzi un bolnav nu-şi mai poate permite luxul sâ cheme ajutorul medical. Spitalele sunt arhipline, încât chiar dacă un bolnav reuşeşte să fii Internat pentru căutarea sănătăţei, nu poate fi tratat decât foarte sumar, trimiţăndu se cei mai mulţi acasă netămăduiţi, spre a face loc altor nenorociţi, cari vin cu nădejdea deşartă, că se vor însănătoşi. Medicamentele sunt apoi aşa de scumpe, că ii trebue bolnavului o avere întreagă sâ le cumpere. Şi în astfel de condiţii, când sănătatea poporului nostru dela ţară este mâncată de toate bolile, — când lipsesc medicii şi farmaciile, sau când trebuesc sume fabuloase pentru îngrijirea imul bolnav, — am vrea să ştim amănuntele acelei legi, care vrea să aducă o reorganizare sanitară, mai înainte ce oratorii parlamentari să ridice osanale guvernului, care ar fi binevoit să se gândească şi la stana precară a satelor din punctul de vedere al sănătăţei. Noi cunoaştem prea bine cât de mult s-a purtat grijă de actualul regim poporului de la ţară, lăsăndu-l pradă analfabetismului şi pradă alcoolismului, ca să mai credem, că va fi în stare să-l facă sănătos printr-o lege, de sigur inapecabilă. Pentru aşa ceva se cere un regim nou, mai apropiat de sufletul poporului, spre a nu-l lăsa pradă bolilor. , Carpatin NOTE Ştiinţă de salon Despre cuceririle ştiinţei publicul nu e prea conştiinţios informat prin ziarele noastre. Un gazetar de obiceiu e silit să scrie despre cele mai variate lucruri cu mult înainte de a se iniţia în ele prin muncă serioasă. O anumită cantitate de cunoştiinţe adunate încă de pe băncile liceului, îl trece uşor peste zilnicele greutăţi ale problemelor puse. Rămâi totuşi uimit de superficialitatea cu care oameni mai apropiaţi de ştiinţă riscă anumite informaţii. Citeam zilele trecute la rubrica „notelor dintr’un ziar din capitală despre cele mai nouă „şi senzaţionale descoperiri ale ştiinţei. Acele „note* sunt scrise, cel puţin aşa se spune,de un profesor care a studiat amănunţit filozofia. Mirarea ne-a fost cu atât mai mare. Se începe pompos cu fraze ca acestea: după uriaşa descoperire a relativităţii din partea lui Einstein, o nouă teorie vine să facă senzaţie în lumea ştiinţifică. După o astfel de introducere te aştepţi fireşte la muit de tot. Când ,colo ce să vezi ? Profesorul vorbeşte despre teoria după care centrul pământului deşi are o temperatură de atâtea mii de grade e totuşi în stare solidă, şi nu lichidă sau gazoasă, cum s’ar crede. Explicaţia e bine expusă. Lipsa totală de cultură ştiinţifică şi de criticism o trădează însă proporţiile de senzaţie cam tot aşa de mare ca relativismul lui Einstein ce se dau unor ipoteze care au o vechime considerabilă de zece-douăzeci de ani. Suntem siguri că nu într’un singur salon s’a discutat Duminecă seară cu toată seriozitatea această teorie menită să sguduie din ţâţâni ştiinţa de până aci. Şi în asociaţie de idei s’au trecut de bună seamă în revistă toate anecdotele în legături cu Einstein. S’a vorbit despre înlăturarea sau amânarea îmbătrânire! femeilor printr’un mijloc aşa de simplu cum e viteza. Ajunge doar să te mişti cu iuţeala de 200.000 bas pe secundăpentru ca să rămâi tot cam de douăzeci şi cinci de ani vreme de mai multe veacuri. Femeile rămân extaziate şi fericite de metoda de a înlătura sbâlcitule feţii descoperita de Einstein. Şi una din ele trece surârâzând la alt oaspe întrebându-1 graţios: „Domnule, stii ultima noutate? Pământul în centrul său nu e lichid, ci rigid. Iată — o teorie — care astăzi face mai multă senzaţie chiar decât neseriosul Einstein, care se ocupă prea mult de îmbătrânirea femeilor. Pentru memoria lui Vasile Lucaci «Junimea Satmareanä“ ca o pioasă reamintire — ce-i face cinste — asupra lul Vasile Lucaci , organizat în ziua de 1 Decemvrie serbicî înălţătoare la Cluj şi Sata-Mare. In momentul ce la Satu-Mare se intea pe pereţii rasei îa care a rocăit Vasile Lucaci table de marmoră ca litere de aur, vestind generaţiilor viitoare ciebul de la Sişeşti va trebui să fie în toate timpurile erod serbătorit şi exemplul de armat al neamului românesc, la Cluj junimea sâtmăreană * ţinut o şedinţă festivă în amintirea marelui dispărut. Au luat parte dna dr Meroţin, fiica dispărutului Vasile Lucaci, dl Bănescu, rectorul Universităţii şi un mare număr de studenţi. Şedinţa festivă a fost deschisă de către dl Sachu, preşedintele Societăţii Junimea Sâtmăreană, dsa arătând in câteva cuvinte importanţa sărbătorii şi ceea ce Junimea Sătmăreană a înţeles sâ facă în această zi pentru apostolul naţionalsmului, marele V. Lucaci. Dl rector Bănescu ia pe urmă cuvântul, arătând că Universitatea se asociazâ cu toată căldura la sărbătoarea organizată de Junimea Sătmăreană atât la Satu-Mare, unde a delegat pe dl profesor Ghen, cât şi la Cluj, unde dsa a ţinut să vină, arătând că din viaţa spinoasă, într’o continuă agitaţie pentru un Ideal, dar glorioasă tinerimea antvrrsitară va trebui să ia exemplu şi să-i continue munca de apostol mai ales în ţinuturile de pe graniţă. Dl Buta, delegat al Centrelui Studenţesc vorbeşte pe urmă, într’o cuvântare bine simţită,arătând momentele mai însemnate din viaţa lui V. Lucaci, îndemnând studenţimea sâ urmeze exemplul celui dispărut în naţionalism fără şovăire şi muncă neobosită. Studentul Victor Iile ţine pe urmă o conferinţă bine pregătită asupra vieţei celui dispărut. In numele studenţimei din Capitală studentul Răpeanu aderează cu însufleţire la sărbătoarea organizată de studenţii sătmăreni. Corul studenţilor sătmăreni a predat câteva bucăţi simţite, au urmat câteva versuri declamate şi pe urmă dl Sachu exprima dnei Meruţîu regretele unanime ale studenţilor sătmăreni pentru pierderea suferită prin moartea neuitatului V. Lucaci, mulţumeşte dnui rector Bănescu pentru participare şi cuvintele sale călduroase şi citeşte textul celor telegrame trimise de către Junimea sătmăreană, fratelui lui V. Lucaci, parochiei din Şişeşti şi din Satu Mare, închizând pe urmă şedinţa festivă a societăţi studenţeştii Junimea sătmăreană. SERBAREA UNIREI Festivalul de la Teatrul Naţional — Conferinţa dlui Mihail Dragomirescu Sâmbătă s’au comemorat cinci ani dela unirea Ardealului în toate oraşele de la noi şi sub îngrijirea „Astrei". La Cluj festivalul a fost dat în sala Teatrului Naţional, care la ora 3 p. m. era reiicănătoare. Pe scenă se află corul „Carmen* sub dirijarea maestrului Kiriac, care execută „Imnul Regal*. Dl prof. Marin Ştefănescu în calitate de preşedinte al desp. Cluj a rostit o cuvântare ocazională preamărind ziua de 1 Decemvrie. După dsa a vorbit din partea Universităţii libere dl prof. univ. Mihail Dragomirescu. Dsa a cetit un elogiu adus Ardealului, plin de toată frumuseţea, Intr’on stil oratoric cum rar s’a auzit la noi. Cum această bucată literară este Infrumueţată cu vocabularul neaoş românesc şi distins, ne Interzicem de a rezuma şi sperăm să o pubicăm în curând în întregime. Originalitatea poporului român în literatură Apoi dl Dragomirescu, cel mai autoritar critic literar de la Universitatea din Bucureşti, îşi desvoltă conferinţa cu acest titlu. Dsa începe prin a spune că literatura noastră a realizat până acum ope e da artă care sunt de domeniul literaturei universale. Exemplele ni le dă îasus Ardealul cu I. Budai- Deleanu şi G Coşbuc. Ţiganiada lui Ion Budai-Deleanu de abia acum va fi cunoscută în textul autentic şi integral, după un manuscris aflat de curând la Academia Română. Ceea ce constitua partea originală a acestei poeme eroicecomice este că în deosebire de toate celelalte scrise în acest gen, ea tratează un popor, pe ţgaal. Conferenţiarul arată cum în afară de sceisticalitate estetică a operei lui Badai-Deleanu, el era şi un mare iubitor al neamului. Cea mai mare nenorocire a culturii noastre este spiritul tologic-istoric, care se cisneşte să ne arate că am Împrumutat toate, dar nu-şi dă osteneală să scoată în evidenţă şi ce avem original. Astfel este cazul ca poetul Grigore Alexandrescu, care tot mai mult se ridică. Grigore Alexandescu se deosebeşte mult de modelul lui, Lafontaine, prin natural, amplitudine sufletească, întrunind accentele severe alături de cele zâmbitoare. Umorul constituie originalitatea lui, CH total particular în istoria literaturei aniversate. Conferenţa lui mai dă de ex. Anul 1840. Trecând la poesia populară dsa citează ca două capod’opere ale literaturei univarsate pe Meşterul Manait şi Mioriţa. Csa din urmă, ca vorbele cele mai simple, realizeazî seninătatea in faţa morţii; cei dintâia este o ideologie asemiţătoare lui Wagner: sacrificarea dragostei pentru idealul artei. Eminescu, cu respcacţa nouă pe care a dat-o limbii noastre literare, s’a ridicat la cele mai înalte creaţiuni, care se compară ca la Eclesisstelal, cu ale poeţilor Leopardi, Alfred de Musset, găsind insa accentele cardinale ca să se poată ridica până la pesimism, anul dintre cele trei puncte cardinale ale sufletului nostru, alături de optimism şi olimpianism El şi-a creat lumea lui extra-turissscă, lumea lui transcendentală, dindu-ne un farmec unic. Superioritatea spiritului literar român se găseşte la Coşbuc, care a fost înjosit de spiritul filozofic strimt şi stupid, căutând aiarate ca imitator. Conferenţiarul arată cum El Zorab, ca şi Steaua 1»! Eminescu, deşi sunt după unele modele streine, totuş sunt superioare originalului. După cum Francezii au împremutat de la Geci, câl am luat şi vom lua dela toţi, vnnă cu simţul nostru propriu. Noi aducem în literatura universală ceva aprig, cu totul original, ceea ce se poate vedea şi în Scrisoarea pierdută. In viitor cei ce Vor urmării să şi complecteze conceptul de Iiteratură, vor trebui să înveţe şi româneşte. Festivalul După conferinţa Înălţătoare a dlui Dragomirescu, care urmăreşte să sfarme timiditatea impusă de mediocrităţile filologice, a urmat festivalul dat de basul G. Folescu, soprana Elisa Băicoianu şi corurile populare executate de maeatrul Kiriac. Publicat nu se mai putea despărţi de artiştii de la Bucureşti, ovaţionându- şi cerându-le alte şi alte piese. Serbarea a luat sfârşit la ora 6. Politică de hiene Duplicitate şi compromisuri Aceasta a fost atitudinea partidului liberal, care a pregătit războiul, aşa cum l-a pregătit. In interior a împărţit ţara în două, un ententofili şi în nemţofili. A împărţit ţara în acelaşi fel, plasând articole când favorabile uneia, când alteia dintre părţile beligerante. A dat drum liber prin ţară tăcerii armamentului german pentru Turcia şi Bulgaria, dând posibilitate duşmanilor sâ distrugă flota aliată la Dardanele şi să ne omoare pe noi la Turtucaia. Prin politica lor nefastă au închis Strâmtorile, îngreunând enorm sarcina aliaţilor şi situaţia noastră. In shimb s’au îmbogăţit şi s’au îngrăşat până la sufocaţie. La începutul războinici l’au trimis pe Stere la Ardeal, sâ potolească spiritele şi să îndrumeze pe ordihul în direcţia unei politici ţesute de ei. Atunci ne miră, că se mai găsesc oameni în rândurile liberale, cari să ridice acuze lipsite de orice temei împotriva procedeurilor ardelenilor, cari în situaţia precară în care se găseau, căutau ca toate chipurile să se facă frate cu dracul până trec pantea. In vorbirea sa la mesaj atât dl Mihalache, cât şi doctorul Lupu au înfierat politica de hiene a partidului liberal. In chestia agrară amândoi oratorii au demonstrat cu acte autentice denaturarea legii şi împroprietărirea, nu a ţărănimii, ci a aderenţilor politice. In chestiunile Interne s’a desvelit politica de Înavuţire a liberalilor în detrimentul echilibrului economic al Statului. In politica externă însuşi dl Daea a recunoscut procedurile lipsite de bun simţ politic şi de sinceritate, căutând să plaseze articole favoribile puterilor centrale în presa noastră. Să nu ne mire, dacă vecinii noştrii şi ţările streine contează astăzi atât de puţin pe actele încheiate de partidul liberal, a cărui mentalitate e atât de cunoscută, in streinittate. Aceste procedeuri, lipsite de seriositatea vremurilor, prin cari trecem sânt dăunătoare Intereselor ţării. Libersul tre buie să înţeleagă că demagogia lor ne aduce pagube materiale şi morale latense şi să-şi ia catrafusele, să sa ducă. EFEMERIDE Nunta la arabi In Asia şi peste tot în Orientul depărtat căsătoriile ie tic foarte devreme, în cea mai fragedă vârstă. Şi contra obiceiului european, părintele fetii în loc să se îngrijească de zestre, primeşte el o sumă frumoasă de la mire, pentru că-i dă fata in căsătorie. De altcum înţelegerea se face între părinţii tinerilor. Mireasa rămâne Invizibilă. Ca totuşi să aibă o mică idele de sum arată viitorea lui soţie, mirele arab angajază de obicei pe o femeie bătrână să stea de faţă când fata se scaldă şi să-l descrie frumseţea acesteia. Lucru friss, că totdeauna farmecile miresei atârnă de suma ca aprimit-o bătrâna dela părinţii fetei. Basă-i bassişul gras e fata ca o ziuă de frumoasă, dacă socrii mici se sgârcesc la parale, rămân cu fata, ca oricât de frumoasă ar fi aceasta, hoaţa de babă o înfăţişează mirelui ca pe mama pădurii. După ce învoirea s’a făcut între părinţi şi s’a hotărât suma de cumpărare, ce vine plătită tatălui ferii încep, apoi serbările de nuntă. In casa miresii,câteva zile in şir nu se mai sfârşesc petrecerile. Dansatori distrează publicul şi muzicanţii fac o larmă asurzitoare. Mireasa se alege din toate acestea numai cu atât cu cât poate vedea printre zăbrelele de fier ale încăperilor ei. In siua nunţii, mireasă arabă, după aa vestit obicei trebuie să se scalde de şapte ori; apoi e purtată într’o lectică de şapte ori în jurulcasei părinţeşti. Nuntaşii cari o însoţesc ls plimbarea^aceasta strigă necontenit privind la cer ca să se Îndure s’o ocrotesci. m el fac un sgomot Infernal şi împuşcă, risipind totdeauna cantităţi mari de pulbere. Dupăce s’au sfârşit şi acestea, mireasa e condusă In casa mirelui unde când Intră i se oferă pâne şi curmale, ca semn că sub acel acopariş să ne îndure lipsă nicicând. Atei se dă de asemenea o masă mare. In cele din urmă, când se Împlinesc şapte zile dela începerea serbărilor de nuntă, mireasa lşi ridici vălul de pe faţă şi mirele o vede atunci pentru Întâia oară In viaţă lui. Bătrâna, cea care i-a descris mirelui mireasa, e destul de cuariate ca să nu se ţieatunci prin apropiere. ARISTAfIC . COMP