Patria, decembrie 1923 (Anul 5, nr. 261-284)

1923-12-04 / nr. 263

Cluj, Marti 4 Decemvrie 1923 2 LEI EXEMPLARUL Asni­a. * Număr­ul 263 FHosofia presei — Conferinţa dlui G. Bogdan Duică -­ Am­ putea spune de pe-acum, că centrul conferinţelor presei 11 va constitui confe­rinţa des voi­­ată azi de dl G. Bogdan­ Duică, Filozofia presei. Dsa a spus dina început că o filosofie românească nu există şi că se deosebeşte de cei ce încearcă la noi să constituie o filosofie spiritualistă. Aceste manifestări dovedesc însă, că începe să se pună şi la noi problema filosofiei, ca o ur­mare a măririi Statului­ şi punerii noastre în raza lumei. Titlul conferinţei poate să pară preten­ţios , dar după cum în filozofie distingem fenomenele după ceeace este comun de ceeace este general în ele, tot astfel vom deosebi şi In presă ce o distinge în ge­nere de ceeace poate să fie de­sebit fie­cărui ziar In parte. Presa este un aspect al vieţei intelectuale şi condiţiunea ei este creaţiunea originală. A doua formă sub care se prezintă presa e de a fi o faptă indi­viduală, cum este Neamul Românesc, cum a fost Săptămâna, sau ea se poate prezenta ca o formă colectivă unda indivi­dualitatea este supusă scopului urmărit d® dar. Conferenţiarel găseşte tipul perfect în Împreunarea ambelor forme, într’un com­promis al lor, după cum ne dă un exem­plu Eminescu la ziarul conservator Timpul. De­ aici înainte dl Bogdan­ Duică depăşeşte marginele unei conferinţe descriptive şi ia atitudine filosofică proprie, în­ât am putea întrevedea din când în când înşişi o parte din filosofia sa. In sinteza pe care o doreşte între cele două forme ale presei de a institue perso­nalitatea gazetarului. Departe de a fi in­dividualei, conferenţiarul revendică perso­nalitatea înnăscută, care trebue să-şi pă­streze deplina autonomie spirituală în mij­locul colectivităţei la al cărei program a­­deră moral. După personalitate dsa aşează concepţia positivistă a vieţei, dacă nu în sens integral, indispensabil însă ca metodă ştiinţifică, ceea ce nici spiritualiştii nu pot respinge decât cu propria lor nimicire. De­­aici rezultă că In afară de orientar să propu­e în lume, gazetarul are ca discipline ştiinţifice istoria, dreptul şi sociologia. Isto­ria până de curând era insuficient studiată, sociologia de-abea acum dă o orientare sigură prin Institutul Social al dlui D. Gusti, iar dreptul nu ne-a dat în­­ o operă care să fie pentru marele public, care să depăşească specialitatea. Trebue să observăm însă că dl Bogdan­ Duică a admis printre «ideile active“ pe care gazetarul le scoate din adâncul sufle­tului său transmis de înaintaşi, religia stră­moşească, încât ar fi o greşală să se creadă că de la positivismul ştiinţific dsa a făcut trecerea la materialism, aşa cum au pro­­­cedat odinioară pasiviştii care nu aveau o îndestulătoare critică a cunoştinţei. Din­­ contră, între atributele filozofice ale presei, dsa a admis libertatea. In sens metafisic,­­ — dsa admite chiar posibilitatea unei me­tafizice, ceea ce este foarte important dacă vrem să ne dăm­ seama de concepţia sa filozofică, — când a spus că gazetarul se poate sustrage „lumei darwaste“ şi din insula lui izolatoare să-şi proecteze con­cepţia peste mediul înconjurător. Cu alte­ cuvinte filozoful presei nu a făcut din me­diu o entitate absolută, ca primii positivişti şi a făcut implicit rezerve cu privire la teoria determinismului. Absolutei, deplina libertate, sunt numai la personalitatea­­nă­­scută, creiatoare de valori intelectuale de­o potrivă egale cu ale artei sau ştiinţei — de unde geniul gazetăresc exemplificat cu Eminescu. Astfel conferenţiarul a afirmat positivis­mul ca metodă, în filozofie idealismul şi realismul în cercetarea şi interpretarea fe­nomenelor, cele trei laturi ale filozofiei presei. Conferenţiarul a lărgit conceptul da zia­rist, dând o satisfacţie şi o încurajare atâ­­tor suflete înăbuşite din presă, când a for- - mulat categorie că ziaristul nu este numai un înregistrator de fapte, ci un prelucrător­­ al lor, după ideile proprii. Această conce­pere a scrisului în genere, a apărut sub altă formă în domeniul Esteticei când, după 7 [ vorba norocoasă a lui Omîel că natura este 1. “ I o stare de suflet (un l’et­at d’ome) s’a a­­­­juns la concepţie ci orice opară de artă este natura trecută printr’an temperament. Putea oare gazetarul, cănsia dl Bogâm- Duică Ii dă de­opotrivă atributul de creia­­tor, să rămână ţintuit Intr’un pasivism care nu corespunde nici realităţei psihice şi nici idealului ce-şi propune presa de a fi o valoare culturală normalivă ? Iată pentru ce conclu­zia dsals capătă o deosebită însemnătate pentrucă în aceeiş măsură In care sfarmă prejudecata publicului şi a unei părţi în­semnate dintre gazetari, ridică la rangul de­­ principii un adevăr care va trebui respectat de aici înainte. Preluarea faptelor brute aduce pe zia­rist în lumea neţărmurită a creaţiuni, a activismului, căci numai astfel poate el prelucra societatea, în măsura în care şi-a prelucrat materialul prin ideea dirigui­toare. De aici îi revine gazetarului obli­gaţiunea morală de a fi sincer şi consec­vent în ideea urmărită, iar pe de altă parte să se înarmeze cu un aparat ştiin­ţific, critic, pentru ca să poată realiza va­loarea culturală permanentă şi generală faţă de fapta schimbătoare şi particulară. Luând atitudine In faţa faptelor, el se In­stitue un judecător, — de unde definiţia presei ca o „magistratură a opiniei pu­blice*. Exemplul perfect ni-1 dă Emi­­nescu, pe cel negativ G. Panu. Dl Bogdan Durcă recomand­ă ziariştilor să-şi formeze o cât mai complectă şi amplă concepţie despre univers, după cum ne oferă exemplu clasic tot Eminescu. Din punct de vedere estetic, — după cel filozofic general şi sociologic de mai sus, — gazetarul este un orator care scrie, după ce a cugetat. Se știe acea fa­cultate maîtresec pe care o găsea Taine la istoricul latin Tit Lîviu de a fi un isto­­ric-prstor. Dl Bogdan Duică o găsește ca­racteristicii întregei prese, deci generali­zată gizfiftilor. Dacă ne este îngăduit am putea zice că: După cum istoricul este un ziarist al trecutului, — ziaristul este un istoric a! prezentului. Conferiţa dlui Bogdan Duică nu va putea fi gustată şi înţeleasă de-abinele decât după ce va fi publicată în Întregime. O singură remarcă mai trebue să facem in acest spaţiu restrâns: asupra artei ora­torului cu care mâanește limba literară, abstractizând-o cât este posibil mai mult, prin reducerea vocabularului la substan­tive. (Dmiurg nu este acela care cau­zează, ci pricinuitorul, etc.) Această ul­timă etapă a limbei române dl Duică a atins-o magistral în studiul Ticu Maio­rescu, un model de stil filosofic român după studiile lui Titu Maiorescu şi C. Dumitrescu-Iaşi. CRONICA ZILEI Ungurii la Rege. Ziarele maghiare aduc cu satisfacţie ştirea despre pri­mirea făcută de Suveran celor trei de­­legaţi int timise de partidul şi de bi­sericile ungureşti din Ardeal. O parte a delegaţilor a fos­t în Ca­pitală Jo­, alta Vineri dimineaţa. Sâmbătă a. m. s’au prezentat la Palat, unde li s’a comunicat, că în aceeaşi zi , orele 6 p. m. vor fi pri­miţi în aud­enţă de Regi. M. Sa a primt îmi teta! delegaţia partid­ului maghiar In fronte ca Ştefan Ugron, vi­ce-prezidentul partidului, şi Elemér Gyá­fás. Pe uîmi a fost primită de regaţia bisericii reformate în franţa cu epis­copul Ştefan Nagy. In sfârşt s’a prezentat l­serica ca­tolică reprezentată prin canonicii Ele­mér Gyá­tás şi Aed­ei Balázs. Suveranul a ascultat plângerile ace­stor delegaţii şi a promis, că le va cerceta şi va aviza, după ce va lua in­formaţiile necesare dela minştri de resort. M. Sa a dat semne vădite că cunoaşte temeiul plângerilor minorităţii maghiare şi s’a despărţit în mod ama­­bil de membrii delegaţiilor. * îşi vând şi ţara. Locuitorii din plasa Borşa, judeţul Sghet au fost alarmaţi prin faptul, că guvernul a aprobat să se vândă­­­nia ferată Borşa—Iacobeni unei societăţi streine de interesele româneşti, spre a şi face afaceri e ei, — nimicind totodită mijlocul de existenţă al miilor de ţărani români din Maramureş, cari nu şi vor mai putea transporta produsele forastiere odată demontată linia. Bravii ţărani promit să se opună cu forţa de­­montărei acestei­ linii, apărându-şi cu toate mijloacele dreptul la existenţă. Asupra acestui târg ruşinos !al unor oameni cari îşi vând până şi ţara, vom mai reveni. Liceu român la Cărei. In urma ordinului ministru îii instrucţiuni pu­blice, de a se desfiinţa toate şcolile streine patronate de călugări, dl in­spector general Pteancu s’a transportat la Carei­-Marl (jud. Sătraar) unde a în­chis liceul unguresc al călugărilor pia­­rişti. In locul lui s’a întemeiat un liceu român deocamdată cu cinci clase, in care învaţă anul acesta 150 de elevi. S’a infiinţat apoi o şcoală secundară de fete după modelul celor d­e vechiul Regat. Dl Pleancu a pus deasemenea bazele unui internat pentru băieţi şi unuia pentru fete. In primul sunt adăpostiţi 50 de elevi, în al doilea şasezeci de copile. S’a observat dela început accesul elevilor evrei şi roteni la liceul romi­­nesc. Ungurii Işi au liceul lor cu şapte clase (2—8), care se va stringe pe mă­sura absolvirii claselor, rămânând în Cărei numai liceu românesc. S’a impus ÎB*ă licealul unguresc, ca studiile lato-­ riei, geografiei, matematica, şi încă câteva să se predea În limba română. Nu înţelegem, dacă există odată un ordin in acest sens de ce nu se iau­ măsuri similare şi pentru liceul călu­gărilor piarişti din oraşul nostru? S’*a crede guvernul, că aceşti* au altă men­talitate şi se vor supune ordinelor date de minister. . Sâ nădăjduim, că dl de Anghelescu, Înţelege să ia dispoziţiuni generale, iar nu pentru fiecare caz la parte. Sănătatea publică Printre multele proiecte de legi fabri­cate de guvern şi pe care parlamentul fraudei le voteză aproape fără discuţie, după obiceiul stabilit, ca fie­­ce mini­stru, spre a şi marca cel puţin de ochiii lumei activitatea, să vină cu proiecte de reforme şi reorganizări, este şi unul, care priveşte reorganizarea sanitară. Că legile se fac şi se desfac cu mare uşurinţă în ţara noastră, ne am­ deprins de mult, încât anunţarea, fie chiar prin Mesajul Tronului, a unoi legi în plus nu prezintă nici-o însemnătate. Totuşi, legea menită să aducă o îm­bunătăţire in domeniul sănătăţei pu­blice­, ar trebui mai mult evidenţiată, măsurile de îndreptare să­ atîr­gă la cunoştinţa tuturor din vreme, să fie discutate pe larg, mai ales în prasă,ca să-şi poată spune cuvântul toţi, cei ce din experienţă cunosc răul cel mare, de care este bântuit poporul no da, — ca pe urma discuţiilor şi informaţiilor strânse, legea să cuprindă Intr'adevăr măsurile salutare pentru adevărata în­sănătoşire. Cine nu cunoaşte ravagiile, pe cari te face alcoolismul la sate? Cine n'a auzit cât suferă populaţia noastră ru­rală pe urma tuturor bolilor, care se cere mai ales in rândurile copiilor mici până la un an şi dela un an până la zece ani? Statistica despre mişcarea populaţie­i arată decesele în ţara noastră urcându-se la cifre cu adevărat înspăi­mântătoare. Măsuri trebui sâ se ia şi nu-i de ajuns ca guvernul să anunţe o lege de reorganizare sanitară. Trebue să se facă o anchetă amănunţită la sate, spre a se vedea ce lipseşte poporului nostru. Căci legile pot fi oricât de bune, ele nu sunt de nici un folos, dacă n'are cine sâ le aplice. Şi când spun acest lucru, mă gândesc la puţinii m­e­dicii, cari îşi mai exercită profesiunea la sate, din cauză că salariile lor sunt ridicule, — şi guvernul n’a găsit de cuviinţă până acum să se îngrijească de situaţia lor materială. Astăzi un bolnav nu-şi mai poate permite luxul sâ cheme ajutorul me­dical. Spitalele sunt arhipline, încât chiar dacă un bolnav reuşeşte să fii Internat pentru căutarea sănătăţei,­­ nu poate fi tratat decât foarte sumar, trimiţăndu se cei mai mulţi acasă ne­­tămăduiţi, spre a face loc altor neno­rociţi, cari vin cu nădejdea deşartă, că se vor însănătoşi. Medicamentele sunt apoi aşa de scumpe, că ii trebue bolnavului o avere întreagă sâ le cumpere. Şi în astfel de condiţii, când sănătatea poporului no­str­u dela ţară este mâncată de toate bolile, — când lipsesc medicii şi far­maciile, sau când trebuesc sume fabu­loase pentru îngrijirea imul bolnav, — am vrea să ştim amănuntele acelei legi, care vrea să aducă o reorganizare sa­nitară, mai înainte ce oratorii parla­mentari să ridice osanale guvernului, care ar fi binevoit să se gândească şi la stana precară a satelor din punctul de vedere al sănătăţei. Noi cunoaştem prea bine cât de mult s-a purtat grijă de actualul regim po­porului de la ţară, lăsăndu-l pradă anal­fabetismului şi pradă alcoolismului, ca să mai credem, că va fi în stare să-l facă sănătos printr-o lege, de sigur inapecabilă. Pentru aşa ceva se cere un regim nou, mai apropiat de sufletul poporului, spre a nu-l lăsa pradă bo­lilor. , Carpatin NOTE Ştiinţă de salon Despre cuceririle ştiinţei publicul nu e prea conştiinţios informat prin ziarele noastre. Un gazetar de obiceiu e silit să scrie despre cele mai variate lucruri cu mult înainte de a se iniţia în ele prin muncă serioasă. O anumită cantitate de cunoştiinţe adunate încă de pe băncile liceului, îl trece uşor peste zilnicele greutăţi ale problemelor puse. Rămâi totuşi uimit de superficialitatea cu care oameni mai apropiaţi de ştiinţă riscă anumite informaţii. Citeam zilele trecute la rubrica „notelor d­intr’un ziar din capitală despre cele mai nouă „şi senzaţionale descoperiri ale ştiinţei. Acele „note* sunt scrise, cel puţin aşa se spune,­­de­ un profesor care a studiat amănunţit filozo­fia. Mirarea ne-a fost cu atât mai mare. Se începe pompos cu fraze ca acestea: după uriaşa descoperire a relativităţii din partea lui Einstein, o nouă teorie vine să facă senzaţie în lumea ştiinţifică. După o astfel de introdu­cere te aştepţi fireşte la­­ muit de tot. Când ,colo ce să vezi ? Profesorul vorbeşte despre teoria după care centrul pământului deşi are o temperatură de atâtea mii de grade e totuşi în stare solidă, şi nu lichidă sau gazoasă, cum s’ar crede. Explicaţia e bine expusă. Lipsa totală de cultură ştiinţifică şi de criticism o trădează însă proporţiile de senzaţie cam tot aşa de mare ca relativismul lui Einstein ce se dau unor ipoteze care au o vechime conside­rabilă de zece-douăzeci de ani. Suntem siguri că nu într’un singur salon s’a discutat Dumi­necă seară cu toată seriozitatea această teorie menită să sguduie din ţâţâni ştiinţa de până aci. Şi în asociaţie de idei s’au trecut de bună seamă în revistă toate anecdotele în legături cu Einstein. S’a vorbit despre înlăturarea sau amânarea îmbătrânire! femeilor printr’un mijloc aşa de simplu cum e viteza. Ajunge doar să te mişti cu iuţeala de 200.000 bas pe secundă­­pentru ca să rămâi tot cam de douăzeci şi cinci de ani vreme de mai multe veacuri. Femeile rămân extaziate şi fericite de metoda de a înlătura sbâlcitu­­le feţii descoperita de Einstein. Şi una din ele trece surârâzând la alt oaspe întrebându-1 graţios: „Domnule, stii ultima noutate? Pământul în centrul său nu e lichid, ci rigid. Iată — o teorie — care astăzi face mai multă senzaţie chiar decât neseriosul Einstein, care se ocupă prea mult de îmbătrâ­nirea femeilor­. Pentru memoria lui Vasile Lucaci «Junimea Satmareanä“ ca o pioasă re­amintire — ce-i face cinste — asupra lul Vasile Lucaci , organizat în ziua de 1 Decemvrie serbicî înălţătoare la Cluj şi Sata-Mare. In momentul ce la Satu-Mare se intea pe pereţii rasei îa care a ro­căit Vasile Lucaci table de marmoră ca litere de aur, vestind generaţiilor vii­­toare ci­eb­ul de la Sişeşt­i va trebui să fie în toate timpurile erod serbătorit şi exemplul de armat al neamului româ­nesc, la Cluj junimea sâtmăreană * ţi­nut o şedinţă festivă în amintirea ma­relui dispărut. Au luat parte dna dr Meroţin, fiica dispărutului Vasile Lucaci, dl Bănescu, rectorul Universităţii şi un mare nu­măr de studenţi. Şedinţa festivă a fost deschisă de către dl Sach­u, preşedintele Societăţii Junimea Sâtmăreană, dsa arătând in câteva cuvinte importanţa sărbătorii şi ceea ce Junimea Sătmăr­eană a înţeles sâ facă în această zi pentru apostolul naţionalsmului, marele V. Lucaci. Dl rector Bănescu ia pe urmă cu­vântul, arătând că Universitatea se a­­sociazâ cu toată căldura la sărbătoarea organizată de Junimea Sătm­ăreană atât la Satu-Mare, unde a delegat pe dl profesor Gh­en, cât şi la Cluj, unde dsa a ţinut să vină, arătând că din viaţa spinoasă, într’o continuă agitaţie pentru un Ideal, dar glorioasă tineri­mea antvrrsitară va trebui să ia exem­plu şi să-i continue munca de apostol mai ales în ţinuturile de pe graniţă. Dl Buta, delegat al C­entrelui Studen­ţesc vorbeşte pe urmă, într’o cuvântare bine simţită,­­arătând momentele mai însemnate din viaţa lui V. Lucaci, în­demnând studenţimea sâ urmeze e­­xem­plul celui dispărut în naţionalism fără şovăire şi muncă neobosită. Studentul Victor Iile ţine pe urmă o conferinţă bine pregătită asupra vieţei celui dispărut. In numele studenţimei din Capitală studentul Răpeanu aderează cu însu­fleţire la sărbătoarea organizată de studenţii sătmăreni. Corul studenţilor sătmăreni a predat câteva bucăţi simţite, au urmat câteva versuri declamate şi pe urmă dl Sach­u exprima dnei Meruţîu regretele una­­nime ale studenţilor sătmăreni pentru pierderea suferită prin moartea neuita­tului V. Lucaci, mulţumeşte dnui rector Bănescu pentru participare şi cuvin­tele sale călduroase şi citeşte textul celor telegrame trimise de către Juni­­mea sătmăreană, fratelui lui V. Lucaci, parochiei din Şişeşti şi din Satu Mare, închizând pe urmă şedinţa festivă a societăţi studenţeştii Junimea sătmă­­reană. SERBAREA UNIREI Festivalul de la Teatrul Naţional — Conferinţa dlui Mihail Dragomirescu Sâmbătă s’au comemorat cinci ani dela unirea Ardealului în toate oraşele de la noi şi sub îngrijirea „Astrei". La Cluj festivalul a fost dat în sala Tea­trului Naţional, care la ora 3 p. m. era r­eiicănătoare. Pe scenă se află corul „Car­men* sub dirijarea maestru­lui Kiriac, care execută „Imnul Re­gal*. Dl prof. Marin Ştefănescu în calitate de preşedinte al desp. Cluj a rostit o cuvântare ocazională preamărind ziua de 1 Decemvrie. După dsa a vorbit din partea Uni­versităţii libere dl prof. univ. Mihail Dragomirescu. Dsa a cetit un elogiu adus Ardealului, plin de toată frumu­seţea, Intr’on stil oratoric cum rar s’a auzit la noi. Cum această bucată lite­rară este Infrumu­eţată cu vocabularul neaoş românesc şi distins, ne Interzi­cem de a rezuma şi sperăm să o pu­­b­icăm în curând în întregime. Originalitatea poporului român în literatură Apoi dl Dragomirescu, cel mai au­­toritar critic liter­ar de la Universitatea din Bucureşti, îşi desvoltă conferinţa cu acest titlu. Dsa începe prin a spune că literatura noastră a realizat până acum ope e da artă care sunt de do­meniul literaturei universale. Exemplele ni­ le dă îasu­s Ardealul cu I. Budai- Deleanu şi G Coşbuc. Ţiganiada lui Ion Budai-Deleanu de abia acum va fi cunoscută în textul autentic şi integral, după un manuscris aflat de curând la Academia Română. Ceea ce constitua partea originală a acestei poeme eroice­­comice este că în deosebire de toate celelalte scrise în acest gen, ea tra­tează un popor, pe ţgaal. Conferen­ţiarul arată cum în afară de sceisti­calitate estetică a operei lui Badai-De­­leanu, el era şi un mare iubitor al neamului. Cea mai mare nenorocire a cultur­ii noastre este spiritul tologic-istoric, care se cisneşte să ne arate că am Împrumutat toate, dar nu-şi dă oste­neală să scoată în evidenţă şi ce a­­vem original. Astfel este cazul ca poe­tul Grigore Alexandrescu, care tot mai mult se ridică. Grigore Alexand­escu se deosebeşte mult de modelul lui, Lafontaine, prin natural, amplitudine sufletească, întru­nind accentele severe alături de cele zâmbitoare. Umorul constituie origina­litatea lui, CH total particular în istoria literaturei aniversate. Con­ferenţa lui mai dă de ex. Anul 1840. Trecând la poesia populară dsa ci­tează ca două capo­d’opere ale litera­­turei univarsate pe Meşterul Manait şi Mioriţa. Csa din urmă, ca vorbele cele mai simple, realizeazî seninătatea in faţa morţii; cei dintâia este o ideolo­gie asemiţătoare lui Wagner: sacrifi­carea dragostei pentru idealul artei. Eminescu, cu respcacţa nouă pe care a dat-o limbii noastre literare, s’a ri­dicat la cele mai înalte creaţiuni, care se compară ca la Eclesisstelal, cu ale poeţilor Leopardi, Alfred de Musset, găsind insa accentele cardinale ca să se poată ridica până la pesimism, anul dintre cele trei puncte cardinale ale sufletului nostru, alături de optimism şi olimpianism El şi-a creat lumea lui extra-turissscă, lumea lui transcenden­tală, dindu-ne un farmec unic. Superioritatea spiritului literar român se găseşte la Coşbuc, care a fost în­josit de spiritul filozofic strimt şi stu­pid, căutând ai­­­arate ca imitator. Conferenţiarul arată cum El Zorab, ca şi Steaua 1»! Eminescu, deşi sunt după unele modele streine, totuş sunt superioare originalului. După cum Fran­cezii au împremutat de la G­eci, câl am luat şi vom lua dela toţi, vnnă cu simţul nostru propriu. Noi aducem în literatura universală ceva aprig, cu totul original, ceea ce se poate vedea şi în Scrisoarea pierdută. In viitor cei ce Vor urmării să şi com­­­plecteze conceptul de Iiteratură, vor trebui să înveţe şi româneşte. Festivalul După conferinţa Înălţătoare a dlui Dragomirescu, care urmăreşte să sfarme timiditatea impusă de mediocrităţile fi­lologice, a urmat festivalul dat de ba­sul G. Folescu, soprana Elisa Băi­­coianu şi corurile populare executate de maeatrul Kiriac. Publicat nu se mai putea despărţi de artiştii de la Bucu­reşti, ovaţionându-­ şi cerându-le alte şi alte piese. Serbarea a luat sfârşit la ora 6. Politică de hiene Duplicitate şi compromisuri Aceasta a fost atitudinea partidului li­beral, care a pregătit războiul, aşa cum l-a pregătit. In interior a împărţit ţara în două, un ententofili şi în nemţofili. A împărţit ţara în acelaşi fel, plasând articole când favorabile uneia, când alteia dintre părţile beligerante. A dat drum li­ber prin ţară t­ăcerii armamentului ger­man pentru Turcia şi Bulgaria, dând po­sibilitate duşmanilor sâ distrugă flota aliată la Dardanele şi să ne omoare pe noi la Turtucaia. Prin politica lor nefastă au închis Strâm­­torile, îngreunând enorm sarcina aliaţilor şi situaţia noastră. In s­himb s’au îmbo­găţit şi s’au îngrăşat până la sufocaţie. La începutul războinici l’au trimis pe Stere la Ardeal, sâ potolească spiritele şi să îndrumeze pe ordihul în direcţia unei politici ţesute de ei. Atunci ne miră, că se mai găsesc oa­meni în rândurile liberale, cari să ridice acuze lipsite de orice temei împotriva pro­­cedeurilor ardelenilor, cari în situaţia pre­cară în care se găseau, căutau ca toate chipurile să se facă frate cu dracul până trec pantea. In vorbirea sa la mesaj atât dl Miha­­lache, cât şi doctorul Lupu au înfierat politica de hiene a partidului liberal. In chestia agrară amândoi oratorii au demonstrat cu acte autentice denaturarea legii şi împroprietărirea, nu a ţărănimii, ci a aderenţilor politice. In chestiunile Interne s’a desvelit po­litica de Înavuţire a liberalilor în detri­mentul echilibrului economic al Statului. In politica externă însuşi dl Daea a re­cunoscut procedurile lipsite de bun simţ politic şi de sinceritate, căutând să pla­seze articole favoribile puterilor centrale în presa noastră. Să nu ne mire, dacă vecinii noştrii şi ţările streine contează astăzi atât de pu­ţin pe actele încheiate de partidul liberal, a cărui mentalitate e atât de cunoscută, in streinittate. Aceste procedeuri, lipsite de seriositatea vremurilor, prin cari trecem sânt dăună­toare Intereselor ţării. Libersu­l tre buie să înţeleagă că dema­gogia lor ne aduce pagube materiale şi morale latense şi să-şi ia catrafusele, să sa ducă. EFEMERIDE Nunta la arabi In Asia şi peste tot în Orientul depărtat că­­sătoriile ie tic foarte de­vreme, în cea mai fragedă vârstă. Şi contra obiceiului european, părintele fetii în loc să se îngrijească de zestre, primeşte el o sumă frumoasă de la mire, pentru că-i dă fata in căsătorie. De altcum înţelegerea se face între părinţii tinerilor. Mireasa rămâne Invizibilă. Ca totuşi să aibă o mică idele de sum arată viitorea lui soţie, mirele arab angajază de obicei pe o fe­meie bătrână să stea de faţă când fata se scaldă şi să-l descrie frumseţea acesteia. Lucru friss, că totdeauna farmecile miresei atârnă de suma ca­ a­­primit-o bătrâna dela părinţii fetei. Basă-i bassişul gras e fata ca o ziuă de frumoasă, dacă socrii mici se sgârcesc la pa­rale, rămân cu fata, ca oricât de frumoasă ar fi aceasta, hoaţa de babă o înfăţişează mirelui ca pe mama pădurii. După ce învoirea s’a făcut între părinţi şi s’a hotărât suma de cumpărare, ce vine plătită tatălui ferii încep, apoi serbă­rile de nuntă. In casa miresii,­câteva zile in şir nu se mai sfârşesc petrecerile. Dansatori dis­trează publicul şi muzicanţii fac o larmă asur­zitoare. Mireasa se alege din toate acestea nu­mai cu atât cu cât poate vedea printre zăbre­lele de fier ale încăperilor ei. In siua nunţii, mireasă arabă, după aa vestit obicei trebuie să se scalde de şapte ori; apoi e purtată într’o lectică de şapte ori în jurul­­casei părinţeşti. Nuntaşii cari o însoţesc ls plimbarea^aceasta­ strigă necontenit privind la cer ca să se Îndure s’o ocrotesci. m el fac un sgomot Infernal şi îm­puşcă, risipind totdeauna cantităţi mari de pul­bere. Dupăce s’au sfârşit şi acestea, mireasa e condusă In casa mirelui unde când Intră i­ se oferă pâne şi curmale, ca semn că sub acel acopariş să ne îndure lipsă nicicând. Atei se dă de asemenea o masă mare. In cele din urmă, când se Împlinesc şapte zile dela înce­perea serbărilor de nuntă, mireasa lşi ridici vălul de pe faţă şi mirele o vede atunci pen­tru Întâia oară In viaţă lui. Bătrâna, cea care i-a descris mirelui mireasa, e destul de cuariate ca să nu se ţie­­atunci prin apropiere. ARISTAfIC . COMP

Next