Patria, iulie 1924 (Anul 6, nr. 136-160)

1924-07-01 / nr. 136

Cluj, Marți 1 Iulie 1914 2 LEI EXEMPLARUL Asml VI. * Memorul 1B6 Legea învăţământului la «firs­t dapăce nefăţîosul govern liberal a epuizat Întreg arsenalul de legi referitoare la cointeresare, dapăce Cercal lor de studii n’a mai găsit nici subsol nici sam­aaol nevânturat, n’a a­­juns la spartul târgului şi la depune­rea unor proiecte, cari interesează mul­ţimea. Ministrul Instrucţiunii a venit la o şedinţă trecută a Camerei ca reforma invăţământului la ţară. Proiectul elaborat in uzina reacţia­­parlemului liberal a fost primit cu a­­ceeaşi surpriză şi din partea opoziţi­i, ca şi din partea minorităţilor interesate. El este tot atât de desavantajos şi im­posibil de realizat şi pentru satele noa­stre şi pentru cetăţenii de atâ naţio­nalitate. împotriva lui s’au ridicat reprezen­tanţi da ai minorităţilor, arătând ilega­lităţile ce le cuprinde. Dar cel mai autorizat glas a fost a­­cela al dlui Vasile Gold’ş, om al s­oa­iei, care într’o aleasă cuvântare a în­şirat rând pe rând toate defectele, cari fac realizarea reformei şcolare, in felul contemplat de ministrul învăţământului. Impracticabilă, Dl Goldiş, a învinovăţit partidul li­beral de neglijenţă faţă de Învăţămân­tul rural. In tot decursul celor 60 de ani de odioasă stăpânire. In acest lung interval liberalii au lăsat satele fără locatari de şcoală şi fără Învăţători. A trebuit să vini an Spira Haret, care cu forţa să o rupă ca trecutul, pentru a-i repara greşelile. După moartea lui Spira Haret În­treagă operă Ini a fost lăsată din Don In părăsire. Ce e mai mult, odată cu desvoltarea cooperaţiei la sale, prin care liberalii au Încercat să şl crea­za o organizaţie politică ruralS, Întreagă învăţătorimea ■’# sng­­at In aceaata mişcare, lăsând pe planul al doilea puţina brumă de şcoală ce mai era. In felul acesta am ajuns, că analfabetis­mul la noi să aibe cifre fantastice, cum nu se găsesc la nici un popor balca­nic, decât doar la tribarila din Intane­­cimile africane. Şi acum proiectul ministrului instruc­ţiunii vine să Îngreuneze şi mai mult calea Învăţăturii la sate. Căci ce În­semnează obligativitatea Înscrisă In proiect, dacă ţăranului nu i­ se dă mij­loacele necesare, pentru a putea face faţă acestei obligaţiuni? Cărţile şi re­chizitele şcolare sunt atât de scumpe din cauza cointeresării liberale la lemn şi la hârtie, încât ţăranul cu familie Împovărată va fi pus In imposibilitate să şî-Ie procure. Impunerea forţată a anul buget şco­lar comunelor Încă este o aberaţie, deoarece foarte puţine comune vor fi In stare să scoată din veniturile lor mijloacele necesare, pentru întreţinerea şcoalei. Impozitul acesta mai are şi o natură autocrată, necorespunzătoare vii­torului democratic, pe care vrem să-l crelăm. Sarcinele şcoalei trebuie să le poarte deopotrivă toate clasele sociale, pen­­tru că daivoltarea culturală a păturiil ţă­­răneşti este In Interesui tuturor. Gratuitatea învăţământului la aare este necesară. Dar s’a gândit oare au­torul proiectului la mijloacele, prin care se poate face posibilă o astfel de gra­tuitate? Când cărţile şi atensiliile şco­lare costă sume atât de urcate, in ce formă se pot ele câştiga de cei săraci? Căci ca toate îmbunătăţirile economice la ţară, sărăcie este dacă foarte multă, tocmai din cauza Ictm­ereculul, care în­văluie satele noastre. Ori a pune con­diţii, fără a arăta modalitatea de înde­plinire este un lucru fără cap şi opera ministrul­ui Instrucţiunii publice sufere de acest defect. Încă o curiozitate mai prezintă pro­iectul, căreia i-am putea zice fără să exagerăm o monstruositate. Este pe­deapsa ca închisoare a părinţilor în caz când vor neglija să-şi trimită copii la şcoală. Sancţiunea aceasta este in prin­cipiu inaplicabilă, pentru că de prezent nu sunt focale si suficiente, pentru a cu­prinde Întreg numărul de elevi obl­gaţi să cerceteze şcoala. In cazul acesta este o anomalie si sa impună penali­tăţi şi Încă atât de severe. Sancţiuni de asemenea natură au fost şi in legea ungurească, dar ele au fost stabilite in bani, iar nu in Închisoare, lucra neadmis de o judecată cumpă­nită. O altă notă autocrată a proiectului este judecarea învăţătorilor în şedinţe secrete şi fără apărători. Vremurile noas­tre democratice nu mai admit astfel de statele inchizitoriale. Ia ce priveşte dispoziţiile proiectului faţă de şcolile minoritare dl Goldiş a asemănat proiectat dlai Anghelescu ca acela a lui Apponyi, care voia să su­grume şcoala românească în Ardeal. O romanizare forţată este tot atât de odioasă, cum părea pe vremuri ma­ghiarizarea impusă de la Budapesta. Asimilarea este un proces riguist, care necesită timp. Orice presiune pro­duce efecte contrarii. Eminentul om al şcoalei, care e dl Goldiş a insistat apoi asupra menţinerii şcolilor confesionale, adecă a ocrotirii şcoalei din partea bisericilor. Şcoala noastră s’a ridicat in toate vremurile la adăpostul bisericii naţionale. A o priva pentru viitor de acest scot, în­semnează a*t tăia aripile, tocmai in momentul, când vrea să-şi la aborat. Cuvântarea dlui Vasile Gold , ţinută la un nivel apreciat ca formă şi ca vaste cunoştinţa de specialitate, este chemată să dea proiectului conturările necesare, întrucât aceste modificări nu vor fi operate astăzi viitorul apropiat ni le va impune in urma experienţelor câştigate. CRONICA ZILEI Lăcustele şi liberalii. Ministerul agriculturei face cunoscut că in mai multe părţi ale ţării au apărut lăcustele cari distrug cu furie păşunile şi fâne­­ţele. Astfel, după secetă a venit poto­pul şi dară potop, lăcustele. Acestea sunt numai trei din plfigele guvernărei liberale; mai avem Încă patra. Satrapia lui Cantaniari Cum tratează un prefect pe preoţii români Nu de mult, părintele Teodor Ger­man, preot in comuna Tiream, judeţul Sătmar, mânat fiind de nevoile popo­rului său, a plecat la Careil-Marl, pen­tru a cere de la prefectul de Satu-Mare, Cantaniari nişte relaţii referitoare la re­forma agrară şi oarecari îndrumări pentru înfiinţarea unei obşte săteşti in comuna Tiream. In loc de indramări Insă — zice dsa — am primit insulte aspre, cum numai dels an preot angar am mal primit sub vechea stăpânire. Nici nu-i expu­­sesem bine cauza, şi dl prefect s’a nă­pustit ca toată tarla asupra mea, lo­­vindu-mă ca cele mai dureroase Insulte. Bătând cu pumnul în masă, mi-a stri­gat: anu-ţi fac nimic pentru că preoţii şi învăţătorii nu lucrează nimic şi sânt vrednici de spânzurătoare .“ Eşind afară, dl prefect l-a urmărit strigând după dsa ca după an netrebnic, înştiinţată fiind preoţimea din jur de această ati­tudine incalificabilă a prefectului Can­tam­ari laţi de casta preoţească, s’au totranit toţi preoţii din districtele Ca­­relilor-Mari şi a Jerm­ei, sub preziden­ţia veneratului George Marăşanu cano­nic în Moftinul-Mic, şi-au ales o dele­gaţie cornoasă din preoţii G. Marăşana canonic, R. Marchiş, vicar-episcopesc in Careil-Marl, Ion Pop protopop In Sanislău şi L. Vida canonic papii in Carell-Mari, care să ceară explicaţii prefectului pentru Insulta adusă alajlto­­rilor altarului. Indignarea legitimă a delegaţiei iută şi-a arins culmea atunci, când a văzut că fostul poliţist nu are nici tăria mo­rală de a primi delegaţia in cabinetul său pentru a da explicaţii. Vestea Insultei adusă unei clase so­ciale care in trecut lşi-a jertf­t totul pentru idealul naţional, pe care Canta­­niari o sfidează, a produs o mare ne­mulţumire In sânul credincioşilor. Dar, oare ce-l leagă pe Cantaniari de an popor care a crescut şi trăit In­­tr'o atmosferă de respect faţă de reli­gie şi preoţii lui ? Ce are comun ca noi, şi in ce biserică s’a închinat, dacă se foloseşte de astfel de apucături faţă de preoţi ? Ce a făcut Cantaniari pentru unire şi ce face azi pentru propăşirea nea­mului ? Preoţimea română a salarii cele mai grele torturi şi temniţe întunecate pentru realizarea unui vis, şi e păcat ca oameni ca morala lui Cantaniari care au ajuns acolo unde, numai graţie unei politici despotice şi fără scrupule, se poate ajunge, pentru că să aibă o atitu­dine atât de necuviincioasă faţă de bi­serică. Lăsaţi-ne biserica ! Aceasta ne mai este unica comoară neatinsă faţă de binefacerile politicei liberale. P. P. Demascarea calomniatorilor Dl Mihai Popovici dovedeşte cu acte că liberalii au calomniat partidul naţional . Execuţia drastică aplicată spoliatorilor ţării Atât dnii Vintilă Brătianu, cât şi Tan­cred Constantine­scu, de câte ori au crezut că sunt la largul lor au lansat de pe banca ministerială murdara calomnie la partidul, national şi Consiliul Dirigent au tratat cu streinătatea vânzarea bogăţiilor miniere ale Ardealului. Această calomnie a fost spulberată în şedinţa de Vineri a Camerei de către dl Mihail Popovici. Ministrul de industrie şi comerţ, in răspunsul său a recunoscut că cele ce a afirmat sunt inexactităţi şi că nici un moment nu s’a îndoit de patrio­tismul conducătorilor partidului naţional. Iată ce a spus fruntaşul partidului na­ţional, dl Mihil Popovici, în şed­iţa de Vineri: Intr’un discurs nerostit, — începe dl Mihail Popovici, — dar apărut la «Mo­nitorul Oficial* ca rostit, deci tntr’un dis­curs de contrabandă, dl ministru de In­dustrie şi Comerţ Tancred Constantinescu încearcă să aducă grave acuze Consiliului Dirigent că ar fi voit să înstreineze toate bogăţiile ţărei pe suma rotundă de un milion livre sterline, unei societăţi oare­care engleze. Suntem obişnuiţi ca în focul pasiunilor politice să se peardă orice busolă. Suntem obişnuiţi ca pervertiri de fapte, suntem obişnuiţi ca invenţiunile cele mai fantastice. Căldura orientală aprinde creerul, şi-l pre­­dispune la cele mai patologice aberaţiuni. Şi ne-am dat silinţa să înţelegem fecun­ditatea tălmăcirilor şi răstălmăcirilor. Dar acuz­­iunile dlui ministru întrec total, deci nu mai suntem acuzaţi de ce am făcut, ci de ce n’am făcut, cu toate că dacă făceam era rău. Dar să trec la fapte. Mistificarea opiniei publice In anul 1919 soseşte dela Bucureşti la Sibiu Cozens Hardy, membru la Casa co­­munelor din Londra, recomandat nouă dela Bucureşti ca prieten al românilor, ceea ce a şi fost distins, cinstit. Cloaca aceasta a tuturor intrigilor va fi primită cu rea credinţă şi de aceea am căutat să avem şi dovada autentică că afirmaţiunile noastre sunt adevărate, iar în­cercarea dlui ministru T. C. o simplă în­cercare de mistificare şi de aceea ne-am adresat direct lui Cozens Hardy. D­a a Început o serie de discuţii despre exploatarea avuţiilor miniere ale ţării. L-am primit foarte politicos, dsa mi-a expus un particular fel de fel de planuri. Era evident deja racepnt că nici dsa nu era în curent cu ce vrea. Făcea călătorii prin toată ţara. La toate propunerile sale noi­­ am ră­spuns un singur lucru clar şi precis: Domnule Cozenz Hardy — Consiliul Di­rigent este un guvern provizoriu, el admi­nistrează bunurile Statului ceea ce propun cilor cade In competinţa viitorului guvern central şi a parlamentului, Iar noi nu avem nici o cădere de a stabili siu de a în­cheia ceva. N’at­ fost propuneri oficiale concrete Astfel conversaţiunile de cmtoasie n’au fost niciodată transformate In pro­puneri oficiale concrete şi ele n’au fă­cut niciodată obiectul vre’anei discuţii al şedinţelor Consiliului Dirigent. Procesele verbale, cari Consiliul Diri­gent lucra cu procese verbale, vă pot face dovadă clară şi limpede a adevă­­rului celor afirmate atei Poate că dl Cozenz Hardy să fi fă­cut altora propunerile pe cari le prezen­taţi ca făcute nouă• Noi, despre proiec­tul reprodus de dl Tancred Constanti­nescu avem cunoştinţă numai după cele publicate, de dsa. Se vidi că organizaţia de spionaj li­berală este atât de perfectă treat nici chiar propunerile pe cari vroeşte să ni le facă cineva şi pentru cari, bineînţeles, după aprinsa fantomă orientali, noi sun­­tem răspunzători nu pot ajunge la noi ci se opresc printre degetele agenţilor liberali. Că aceste propuneri nu au fost făcute Consiliului Dir­gent se vede şi din textul convenţiunei pe care o publici di Nicu T. Constantinescu. Subsemnaţii se obligă a supune şi sus­ţine în Consiliul de miniştri şi în faţa par­lamentului proectul aci alăturat. „Or Con­siliul Dirigent nu era nici Consiliu de mi­niştri şi nici nu avea parlament. Este evident că această propunere era făcută pentru Consiliu de miniştri şi pentru par­lament şi nicidecum pentru Consiliu Di­­rigent. Fapte pe cari le voi dovedi imediat In mod autentic. Indrăsneala ministrului de industrie Dl ministru Însuşi recunoaşte tu discurs că n’a fost de­cât o propunerea când zici: „Să vedem cum se propunea să fie exe­cutat de către acest Consiliu Dirigent etc., şi totuşi are indrăsneală să afirme „că la 1919 când era si înfăptuiască un act ne mai­pomenit în istoria unui popor liber". Iar mai departe, cu toate că se pro­punea numai, dsa are altă indrăsneală şi mai cutezătoare când afirmă­„Vedeţi, domnilor deputaţi, cât de bine erau puse in valoare bunurile Statului la Ardeal. Tot ce are Ardealul se dădea pentru un milion de lire sterline şi ace­lea la acţiuni. „Este extraordinar această contrariere de rea credinţă a reprezentantului industriei şi comerţului din guvern. Credeţi că nu se poate face industrie şi comerţ pe cale cinstită? Ar trebui să vi se aplice legea speculei domnule ministru. Vom constata imediat în mod autentic. Discuţiile au fost începute cu dl I. Brătianu 1. Că dl Cozens Hardy a început a­­ceste discuţii cu dl I. I. C. Brătianu şi ca membri cabinetului său din 1919. Vedeţi, domnilor, aţi vrut să vindeţi bogăţiile Statului pentru suma de­ an milion lire sterline şi acestea în acţiuni. 2. Că dl Cozens Hardy a termi­nat discuţiile cu guvernul dlui ge­neral Averescu, care după afirma­­ţiunea dlui Cozens Hardy a şi pro­mis că va trimite delegaţi la Lon­dra. Că n’a trimis nu face nimic — după felul de judecată, Constan­­tinciană şi dl general Averescu a voit să vândă averea ţarei cu un milion livre sterline. Acest proiect chiar dacă ar fi fost pre­zentat Consiliului Dirigent n’ar însemna nimic câtă vreme n’a fost acceptat. Cu acest proiect de contract nici n’a fost prezintat Consiliului Dirigent şi nici n’a fost niciodată discutat de consiliul di­­rigent. Ştiam că o simplă afirmaţiune de a noastră, în starea ace­asta a tuturor Intri­gilor va fi primită cu rea credinţă şi de aceea am căutat să avem şi dovada auten­tică că afirmaţiunile noastre sunt adevărate iar încercarea dlui ministru T. C. o sim­plă încercare de mistificare şi de aceea ne-am adresat direct lui Cozens Hardy. Rog să-mi daţi voie a citi textul răs­prnnsului In traducere. Am originalul englezesc şi franţuzesc. Scrisoarea lordului Cozens Hardy Nici o vânzare Camera lorzilor Londra Scumpe. Domnule Maniu, Vă mulţumesc pentru scrisoarea dvs. din 19 Aprilie pe care am primit-o de curând. Se pare că In discursul şi In articolele de ziar, pe care mi le-aţi trimis, s’au în­­ţeles foarte rău propunerile, pe care avu­sesem onoarea să le discut în 1919 şi 1920 cu patru primi-miniştri români suc­cesivi şi patru cabinete diferite, ca şi cu dvs. şi alţi câţiva membri ai Consiliului Dirigent. N’a existat nici­odată un fel de mister cu privire la negocierile, care au durat de la Iulie 1919, când le-am început cu d-l I. Brătianu şi câţi­va membri ai Cabinetului său, până În Iulie 1920, când s’au termi­nat cu promisiunea formală a generalului Averescu, că guvernul său va trimite ime­diat delegaţi la Londra pentru a discuta amănuntele definitive. Scopul, pe care toată lumea il avea la vedere era cum să se desvolte cât mai bine bogăţiile naturale neexploatate încă, aparţinând Statului in Transilvania. Pro­blema era pe de o parte cum să se com­­­bine proprietatea Statului cu elasticitatea şi iniţiativa Întreprinderii particulare făcând in acelaş timp educaţia unui personal technic românesc pe de altă parte cum să se procure capitalul necesar pentru exploa­tare prin încurajarea ţăranului şi lucrătoru­lui român de a participa la Întreprindere (cu propriul lor capital). Acesta a fost limpede exprimat In „principiul primordial1­ citat de dl Tancred Constantinescu la dis­cursul său, principiu la care adaugă c sa oricine ar subscrie. „Principiul primordial“ Baza tuturor propunerilor pentru exe­cutarea acestui principiu era că Statul tre­buia să rămână proprietarul minelor lui. Acest principiu era să fie garantat prin faptul, că Statul trebuia să fie deţinătorul tuturor acţiunilor societăţii, ce trebuia fun­dată şi prin faptul că avea dreptul de a se opune la emisiunea oricăror acţiuni noui (alte acţiuni nu păteau fi emise fără con­­simţământul Statului). Nu este nici o diferenţă pentru nici un proprietar de mine, dacă el este proprie­tarul minelor în mod material (fizic), sau dacă e proprietarul tuturor acţiunilor unei societăţi, are e proprietara nominală a minelor. Mai mult decât atât, atâta vreme cât el este proprietarul tuturor acţiunilor este absolut indeferent dacă suma nomi­nală a acţiunilor, pe care le deţine ca văr­sare în întregime în schimbul sportului minelor sale în societate, este de zece livre Sterlinge. Ca singur acţionar el ră­mâne singurul şi absolutul proprietar al tuturor minelor sale. Acesta a fost principial adoptat în toate tratarile mele, principiu care a fost de­seori aplicat la întreprinderile Statului şl municipalităţilor In Imperiul Britanic,­­ spre marele lor avantaj. N’a fost în realitate In discuţie che­stiunea nici unei vânzări la streini, şi încă mai puţin unui consorţiu englez, a mine­lor din Transilvania. Era din partea Sta­tului aportul adus societăţii al minelor In schimbul tuturor acţiunilor (In Întregime vărsate). Dacă minele valorează de o mie de ori mai mult decât valoarea nominală a acţiunilor, Statul ca singurul acţionar avea dreptul la toată această valoare, ori­care ar fi fost ea. In schimbul de a obţine in Anglia capi­talul necesar pentru exploatarea minelor, era esenţial ca bonurile să fie bonuri de ale unei companii engleze. Capitalul de procurat era evaluat la 500.000 de livre sterlinge şi se convenise ca o mare parte din această sumă să fie găsită In Anglia. Proectul de contract menţionat de dl T. Constantinescu era, cred cel dintâiu dintre mai multe ciorne (drafts, brouijlons) şi propuneri diferite. In cursul lungilor con­­versaţiuni din 1919 şi 1920 privitoare la acest plan, el a fost adeseori modificat, In deosebi limitându-l la câteva mine spe­cificate. Consiliul Dirigent n’a tratat nimic Acest proect de contract n’a fost (după­ cât ştiu) nici­odată supus In mod oficial Consiliului Dirigent. El n’a fost decât o bază de discuţiuni la Bucureşti şi In Tran­silvania. N’a fost niciodată vorba de o vânzare din partea Statului, a minelor sale unui grup strein pentru un milion lire sau pen­tru vre-o altă sumă. N’a existat niciodată nici un fel de sugestie de o vânzare unu concesionar particular. Nici un proect al nici unei propuneri n’a conţinut niciodată o astfel de stipulaţiune. S’a discutat de asemenea în acelaşi timp, condiţiunile unui împrumut impor­tant (în Anglia) pentru Statul român. In­­tr’adevăr la un moment dat o sumă de mai multe milioane livre Sterlinge a fost pusă In Anglia la dispoziţia guvernului român, dar nu s’a făcut nimic pentru a o primi­ Sper că scrisoarea mea va lămuri orice interpretări greşite (car® ar putea exista asupra scopului urmărit In tratative) şi o puteţi desigur Întrebuinţa cum veţi crede de cuviinţă. Vă rog, scumpe die Miniu, să primiţi asigurarea Înaltei mele consideraţiuni şi a sentimentelor mele sincere, devotate şi cordiale. (ss) Cozens Hardy. catul popor al armenilor dar ei Inşiş se laudă că an armean bate şapte e­­vrei. Domnul ministru de industrie şi co­merţ cu aranjamentul simplist al acestei tentative de cabala l-a dovedit că nu bate nici un sfert de mocan. Replica dlui T. Constantinescu Dl T. Constantinescu, ministru de in­dustrie şi comerţ declară că in 1919, pe când era secretar general la industrie, s’a dus la Sibiu unde s’a întâlnit cu dl Mihai Popovici cu care avea legături de prietenie şi In acelaş timp s’a prezintat şi dlui Iuliu Maniu, preşedintele Consiliului Dirigent. Cu acel prilej, continuă dl ministru, m­ara în­tâlnit şi cu lordul Cozens Hardy, care lo­cuia în palatul episcopal. Lordul Cozens mi-a vorbit de bogăţiile ţării, de nevoia de a fi exploatate şi mi a cerut avizul asupra unei propuneri pe care voia s’o facă gu­vernului şi Consiliului Dirigent. Eu n’am bănuit un singur moment patriotismul Consiliului Dirigent, con­tinuă dl ministru de industrie, şi nici­odată n- am socotit că şi-ar fi dat asen­timentul pentru un astfel de contract. Dar am auzit la o lege în glas din opoziţie care vorbea de concesionare. Şi atunci mi-am adus aminte de con­tract pe care l’am păstrat în copie. Aceasta este şi cauza pentru care l’am adus în discuţie, însă nu a fost un sin­gur moment în intenţia mea de a pune câtuşi de puţin la îndoială sentimen­tele patriotice ale partidului naţional. Dl M. Popovici în replici Partidul naţional nu are nevoie de certificat de patriotism de la nimeni. Faptele lul vorbesc. De aceia In replică dl M. Popovici răs­­punde: — Dl Constantinescu a discutat cu un englez asupra bogăţiilor ţă­rii. l-a dat şi o consolaţie. Numai un om de rea credinţă ar putea trage de aci concluzia că d­na ar fi voit să vândă bogăţiile ţării streinilor. Faţă de noi partidul na­ţional aşa s’a procedat şi aceasta înseamnă scoborârea discuţiunei în parlament. Aceia o coboară care scormonesc lucruri inexacte şi ast­fel scoboară nivelul moral în care se face politica în această ţară. Din punct de vedere al moralităţii Consiliul Dirigent nu are nimic să-şi reproşeze, şi despre aceasta socot domnilor că în consecinţă dv., sunteţi cu toţii convinşi (apla­uze îndelungate pe băncile opozi­ţiei). Demascarea ministrului de industrie Incidentul acesta aruncă o lumină clară şi limpede asupra psichozei de care sufere viaţa noastă publică. Vă puteţi închipui cât de tari şi mândri suntem noi când ca să ni se gă­sească greşeli, suntem învinuiţi ca pro­punerile cari ni s’au făcut şi pentru care nu avem nici o vină, ba mai mult chiar ca propuneri cari nu ni s’au fă­cut in forma aceasta nic­iodată. Sunt curios în ce direcţii va îndruma fineţea dlui Tancred Constantinescu di­versiunea la falimentul rafinăriei dsale. Am tot respectul pentru mult Inur­ Dela Liga Naţiunilor Paris. — Din Lyon se anunţă că consiliul Uniunei Internaţionale a aso­ciaţiilor pentru Liga Naţiunilor s’a In­­trogit In palatul municipalităţii. Au a­­sistat cincizeci membrii, printre cari şi dra Elena Văcârescu. Reprezentanţii emigranţilor din Gallia orientală au cerut reintegrarea în drepturile lor. Consiliul a admis ascultarea expozeu­­lui și motivele delegatului Galiției O­­rientale. Seziunea viitoare va avea loc In Octomvre 1924. EFEMERIDE Un oraş de piramide Arheologul dr Gann şi Mitchel Hedges, în­torşi din expediţia făcută in pădurile seculare ale Americei, povestesc de rămăşiţele unei vechi culturi descoperite acolo. Numiţii arheo­logi aflarâ In codrii seculari ruinele unui oraş locuit de poporul Maya înainte cu 2000 de ani. Oraşul putea să fi numărat pe-atunci cam un sfert de milion locuitori, oameni cu tipul pronunţat mongol, ca părul negru, îndesaţi la trup, musculoşi şi extraordinar de inteligenţi. Un număr mare de piramide uriaşe alcătuiau pe vremuri oraşul. Spre vârful acestor piramide duceau trepte iar acolo sus se aflau palatele regilor, a preoţilor, precum şi templele. In ju­rul acestor piramide se întindea adevăratul o­­raş. Case de lemn acoperite cu crengi de pal­mier formau locuinţele poporului, a cărui me­serie principală era să execute splendide lu­crări In aur şi incrustări In lemn, pentru clasa domnitoare. Poporul Maya de pe­ acele vremi poseda deja cunoştinţe ştiinţifice de tot felul şi se ocupau foarte Intensiv cu astronomia. Sistemu­ lor de calendar datează până prin anii 3250 înainte de Christos. Măsurătoarea timpului la aceşti maya se făcea în următorul fel: erau aşa nu­mite cycle de câte 400 ani cari se împărţeau în catuni de 20 ani; aceşti cstuni la rândul lor se împărţeau în luni de câte 360 zile, adecă un an. Unlal era numită luna şi cuprindea la ei 20 zile; aceste zile se numeau kun. S­au n­­ilat între rumni diferite obiecte şi unelte cu cari vechii maya îşi omorau timpul, precara şi o mulţime de scânduri şi figuri curioase, cari fuseseră probabil folosite la jocuri de so­cietate. Se pregăteşte acum o nouă expediţie, căreia poate li va reuşi să pătrundă mai adânc în în­­tunerecul acelei străvechi culturi. Pentru înles­nirea cercetărilor, trebuesc mai întâia arse pă­durile cele dese și încâlcite ce cresc azi pe minele vechiului oraș. MOSTAM of Com.

Next