Patria, august 1924 (Anul 6, nr. 161-184)

1924-08-01 / nr. 161

Cluj, Vineri 1 August 1924 Anul VI. * Numărul 161 Să se facă lumină Ceea ce se petrece astăzi la noi în ţară trebue să aibă un sfârşit cât mai grabnic. Departe de a judeca situaţia lăuntrică din punctul de ve­dere de partid, ca români şi ca cetă­ţeni buni ai acestei ţări, cerem să se facă lumină! De trei ani de zile, am fost ţinuţi în orbecăiala neferi­cită a unui întuneric făcut cu me­şteşug de după culisele cari ascund pe meşterii rafinaţi ai farselor mon­struoase. Acum nu se mai poate trăi în acest întuneric şi de aceia vrem lumină, vrem primenire dela un capăt la altul, vrem rânduială, căci de unde nu, prapăstia ne în­ghite. De trei ani de zile, la răstimpuri cari coincid suspect cu crizele de guvernare, au apărut ca în poveşti, crimele, incendiile, exploziile în de­pozitele Statului şi particulare. Comploturile răsăreau ici şi colo ca ciupercile după ploaie şi oficiosul guvernului îngrijorat şi afectat, pu­blica în rânduri îndesate amănun­tele grozăveniilor petrecute. Deasupra acestor amănunte, ace­laşi oficios repeta frazele sonore ale patriotismului şi făcea cuvenitul apel pentru strângerea rândurilor în jurul guvernului ordinei. Comedia s’a petrecut atât de des, încât a prins să nu mai aibă spec­tatori. Buni români, buni cetăţeni cum ne ştim , la început am aşteptat cu răbdare îngrijorată desfăşurarea evenimentelor, anchetele anunţate cu atâta paradă de vorbe şi eram pregătiţi chiar, să sancţionăm cum se cuvine, crima şi pe criminali. A­­şteptarea ne-a fost zadarnică. După câteva săptămâni de alergătură de­sperată după dovezi, „criminalii“ erau liberaţi şi dosarele se închideau în rafturi discrete şi tăcute. Dum­nezeu ştie cum, închiderea dosare­lor coincide cu vremea când guver­nul îşi întremase situaţia debilitată şi nu mai avea teamă de răsturnare. Aşa au trecut trei ani de zile. Intre timp, o debandadă monstru­oasă s’a deslănţuit asupra întregei ţări, jafuri s’au petrecut pretutindeni, cu participarea activă a puternicilor zilei, autoritatea oficialităţii s’a dat peste cap în urma incapacităţii, şi milioane s’au scurs pe taraba par­ticulară a tuturor membrilor parti­dului liberal, cari s’au înfruptat din reforma agrară ca şi din în­treaga lor legiuire făcută anu­me pentru aceasta. Banditisme şi abuzuri s’au petrecut şi se petrec astăzi pas de pas, încălcări de lege de-a dreptul strigătoare, descompun temeiurile morale ale ordinii în Stat — şi toate trec neobservate de gu­­vernul ordinei. De sus în jos, se scurge cleiul necurat al imoralităţii desechilibrând grămezi întregi de oameni, cari de­vin părtaşi inconştienţi sau conşti­enţi ai uriaşei crime ce se petrece împotriva noastră şi ai cărei autori sunt guvernanţii de astăzi.­­ Şi iată, la încheierea celor trei ani, când guvernul oscilează ame­ţitor alături de „leul“ nostru slăbit de otrava competinţei financiare a dlui Vintilă Brătianu, iată că apar din nou simptomele atât de cuno­scute ale neliniştilor, ale incendiilor şi exploziilor. De trei ani de când asistăm la spectacolul variat al întâmplărilor nefericite, de trei de când am plătit tribut de sute de vieţi experimente­lor ceferiste ale dlor Moşoiu-Văito­­ianu, şi a concursului emulativ ce se dă între cei patru miniştrii de in­terne pe tema siguranţei, de atâta vreme de când plătim averi imense pentru a sătura caracatiţa lacomă a cointeresărilor liberale — n’am vă­zut instituindu- se ordinea, n'am vă­zut criminali prinşi, hoţi vârâţi la puşcărie şi vinovaţi de tot soiul tri­mişi la cuvenita penitenţă. Ce a fă­cut guvernul ordinei în aceşti trei ani de zile ? Unde e raţiunea exis­tenţei sale ca singur păzitor al a­­cestei ţări şi a rânduielilor ei lăun­trice ? De această tragi-comedie pe spinarea ţării ? Dacă sunt vinovaţi împotriva a­­cestui Stat, dacă se ştie dovedit că cineva lucrează cu mijloace distru­gătoare în contra lui, dacă se cu­nosc acei subversivi cari uneltesc în umbră şi lovesc pe neaşteptate — atunci să fie înhăţaţi de guler, să fie loviţi de rigoarea legii, aprig şi fără iertare. Dar unde sunt şi cine sunt aceste fantome? Şi, de unde se scoate faima speriată a u­­nor mişcări cu caracter de rebeliune, cari ameninţă rândurile noastre în Stat ? Există peste tot un spirit de revoltă ,canalizat în această ţară, există o mişcare unanimă şi puter­nică care să ţâşnească de câte ori întâlneşte abuzul, teroarea şi jaful? Nu, nu există, căci dacă ar exista, atunci trebuia de mult să măture regimul partidului liberal copleşit de păcate şi să institue la cârma a­­cestei ţări cinstea cu hotare riguros păzite, respectul pentru Tron şi Ţară şi nu ar mai fi tolerat ca aceşti doi factori constituţionali să fie exploa­taţi, cu viclenie cel dintâi şi cu ci­nism cel de-al doilea. Şi dacă nu există, atunci de ce alarmă, de ce stare de asediu şi cu­vinte şoptite cu spaimă, bănuieli strecurate cu isteţime prin ziarul o­­ficios şi frică semănată de-a lungul şi de-a latul ţării ? De ce toate aces­tea, când e bine stabilit, că dacă astăzi poliţia şi siguranţa noastră, care încarcă bugetul cu nimic alt­ceva, nu e în stare să descopere un criminal ori un incendiator, — de vină e guvernul care utilizează a­­­ceste instituţii în cu totul alte câm­puri şi care covârşit de povara in­capacităţii sale, nu poate decât s’a­­runce vina pe „măna criminală“. Şi bine se ştie că, dacă guvernul a­­cesta al tuturor nenorocirilor abă­tute asupra noastră ar părăsi locul ocupat prin silă şi cu nedemn­itate, lumină s’ar face pretutindeni şi s’ar începe epoca de curăţire de sus până jos, epoca de întronare a cin­stei şi de stârpire a răului, fărâ con­sideraţie de oameni şî de împre­jurări. Vinovaţii de sacrilegiu Dărâmarea casei în care s-a născut Mihail Eminescu întreaga opinie pubitică intelectuală a ţării este adânc revoltată de sacrilegiul care se comite la satul Ipoteşti din jud Botoşani, dărâmându-se casa în care sa născut şi a murit cel mai mare poet al nostru, Mihail Eminescu. Proprietarul Ipoteştilor, dl Papaiopol, un intelectual dat de sigur de origina fanariotă a acelora pe care Eminescu i a­­intuit în nemuritoarea lui Satira a treia, săvârşeşte astăzi o răzbunare postumă, de o silbote­­cie unică in toată lumea. Toate silinţele intelectualilor din oraşul şi judeţul Botoşani, de a scăpa de distru­gere această casă care trebuia de mult să fie un loc de închinare pentru toţi românii, au rămas zădarnice, cu toate că i s’au ofe­rit lacomului şi sălbatecului proprietar mari sume de bani pentru a fi răscumpărată. Printre alte oferte a fost şi aceia a dlui N. Iorga, de a-şi vinde o parte din preţioasa sa bibliotecă pentru ca preţul obţinut să-l ofere dlui Papadopol. Dar, Inzidar. Urma­şul­­grecoteilor cu nas subţire, n’a voit să primească, ţinând mai mult la o răzbu­nare postumă şi a început dărâmarea prin surprindere a casei din Ipotești. Vinovat nu este însă numai intelectualul inconștient; vinovați sunt și alții de acest sacrilegiu care se comite acum. Vinovaţi sunt dnii Octavian Goga, Con­stantin Banu şi Alexandru Lepădatu, cei trei miniştri ai artstor cari s’au succedat dela unire. In timp ce milioane de lei se risipeau şi se risipesc cu fel de fel da subvenţii nefo­lositoare şi pentru trupele de operetă du­bioasă, nu s’au găsit banii necesari pentru răscumpărarea casei In care s’a născut Mi­hail Eminescu. Dacă dl Alexandru Lepădatu, actualul ministru al acelor ar fi dat ,pentru acest fapt numai atât cât a dat sî dă pentru ope­reta decoitetă a lui Leonard și pentru revi­sta .Cultura*, scrisă in patru sau șapte limbi, s’i ar fi putut răscumpăra pe seama Statului nu numai căsuţa ci chiar întreaga moşie Ipoteşti. Şi, legea i-ar fi fost la tndămână, pen­­trucă printr’un singur articol s’ar fi putut decreta de monument istoric, casa in care s’a născut Eminescu şi voinţa răzbunătoare (la proprietarului ar fi fost înfrântă.!? Iată dar adevăraţii vinovaţi de sacrilegiul dela Ipoteşti. .. Dl Coolidge despre Conferinţă Roma. — Din Washington se comw­­nleft următoarele: Coolidge socoteşte că nesuccesul Conferinţei In ceea ce priveşte planul Dawes, va avea pentru Europa conse­­cinţe grave, crede Insă ci naţiunile participante la Conferinţă îşi vor face concesioni reciproce pentru a ajunge la un acord. Preşedintele speră mait la influenţe la­ Hugh­s. Specularea stării de asediu Oficiosul guvernului, fără si măi poată sâ-şi ascundă bucuria, reproduce dintr’un articol al ziarului nostru pri­vitor la starea dt asediu şi bine voieşte sâ dea partidului nafional-romăn titu­latura de.. „partid de ordine” Aceasta ca să poată şi mai bine reliefa că ţă­răniştii ar fi Intr’adevăr... bolşevici. Complimentar clocoesc adresat de­mocraţiei partidului nostru îl respin­gem şi-l lăsăm, ca certificat de bună purtare, exclusiv pe seama partidului dlui Brătianu. N’avm nevoie nici de vorbele In bine ale liberalilor, după cum ne lasă indiferenţi şi cele un rău. Lin­guşirea masselor şi calomniarea celor de sus sunt cele două procedee care al­terează in mâinile liberalilor, după ne­cesitate. Dar partidul liberal, prin oficiosul său, trece repede de la laudă la insinu­are calomnioasă şi scrie că noi ne-am fi precizat astfel punctul de vedere cu privire la starea de asediu pentru a „specula politiceşte şi această stare ne­norocită de lucruri, spre a cere pu­terea". Iarăşi „puterea"! — Iată punctul de plecare şi de revenire al partidului li­beral. De orice să­­ se vorbească nu­mai de plecarea dela „putere" să nu i se spună nimic... Ştim că pe această cale e de prisos să mai vorbim: asupra tuturor chestiu­nilor liberalii pun me­ţinerea, ca orice preţ, la... putere. Chiar starea de asediu o transformă dintr’un act vremelnic într’o puternică pârghie a susţinerii dial Brătianu la putere şi numai la putere. Câ­nd­ am fi speculat o stare neno­rocită, guvernul rămâne dator a’o do­vedească, dar că el speculează cu ne­­ruşinare şi neobrăzare starea de ase­diu, o dovedeşte ca fiecare declaraţie ministerială şi ca fiecare rând scris In presa lui. lată ce este clar şi evident! După cunoscutul să­u obicei, oficiosul guvernului reproduce trunchiat artico­lul nostru despre starea de asediu, cum făcuse mai minte cu articolul despre conferinţa de la Londra. Ambele articole se terminau cu con­cluzia că atât în faţa problemă repa­­raţiunilor cât şi în faţa conflagraţiei comuniste împrejurul ţării e nevoie de noul alte elemente politice care să scoată ţara din impasul în care au adus-o guvernările averescană şi libe­rală. Oficiosul liberal, însă, na repro­dus acele pasagii pe care le amintim din nou aici. Aprobarea stării de asediu în centrele unde e de trebuinţă, ca şi relevarea faptului că România au dreptul la cote mai mari de despăgubire, nu veneau să justifice actualul regim, ci să-l arate ca incapabil de a face faţă. Şi această atitudine a noastră este dictată din înaltul patriotism care ne face să avem de­o potrivă temere pentru viitorul ţării şi revoltă faţă de cel ce o împie­dică sâ se consolideze. Protopopul IOAN POP, Moriaca Funeraliile din Moriaca. Asistenţa. Coroanele. Vorbirile. Parentărî S’a stins din viaţă încă anul din va­loroşii frenişi al perfidului naţional, părintele protopop Ioan Pop din Mor­­iaca. Doliul nostru se asociază la acela al înalt întristatei familii, dsfanctal I&saad ?U n gol tot atât de mare în rândurile noastre, ca şi în ale acelora, cari il vor şterge ca mată greutate din sufle­te!­ior. După pierderile din ultima­ timp din Dej, cea dela Moriaca vine să dea şi ea o destui de gravă lovitmă mult în­cercatul a! nostru partid. Protopopul loan moare , 64 ani, o vârstă relativ destul de tânără, pentru a mai fi putut încă multă vreme să stea în serviciul vieţii noastre publice, luminându-ne cărarea ca înţeleptele sale mi sinii. Sunt oameni pentru cari viaţi era o necesitate atât ca stâlp al fami­nei, cât mai ales ca stâlp al societăţi!. Părintele loan Pop era omul dintre aceştia. Trecerea Ini prea detimpurii la cele eterne a umplut de durere inima tuturor celor, cari l’au cunoscut, de orice neam şi de orice lege. înmormântarea a avut loc In ziua de 30 c. un divoul familiar din Moriaca, la ora 91­, a. m. 11 jeleşte nemângăiat» vtsdava dna Cornelia n. Bian, eeţ­e, Virgil, fia şi Francisca m. dr. Pop, fiică, Ioab, frate; Radu, L’a, Liviu şi Ostilla, nepoţi şi iîepoate, dr Andrei Pop, ginere, vă­duva Cornelia dr Pop, lostina Pop n. Gali, Valeria Uilăcan a. Bian, dr Vi­nile Bian, senator, dr Emil Bian, colo­­n­el Virgil Bian, cumnaţi şi cumnate, precum şi o mulţime de site rudenii. Coroanele Sicrini a fost aşezat pe an catafalc în biserica veche şi spaţioasă din Mor­­loca, zidită de antecesorii defunctului şi renovată de dânsul. Pe coscieg au depus coroane din Hori naturale: văd. dna Pop, Scumpo- Ini şi neintatalat el soţ. Psrlidul naţio­nal român din judeţul Cojocna; Insti­tutul „Vlădessa*; preoţimea tractuală; familia răposatului(copiii); familia Orga din Cluj; familia Mărincaş din Huedin; familia Pipoş, Huedin; Despărţământul Huedin al „As reiaţi­unei*; biserica or­todoxă din Huedin; Familia Gali, Hue­din ; inginer Romul Pop, Cluj; dr Va­lentin Poroţla, Cluj; nepoţii Cornelie şi copiii şi alte două din Cluj. Serviciul divin a fost oficiat de către canonicul dr la­ Hn Froîlîdi, reprezentanta­ Metropoliei Blajalul, asistat de 12 preoţi şi a sume de sf. lor: Inlin Treţa, ajutor de pro­topop în Ciucea, Ion Topan preot In Hodiş, Ştefan Pop preot în Fildul de psijloc, Paul Anca preot In Sicilieni, Emil Petran preot In Almaş, Alexan­dru Nosa preot In Poeni Gheorghe Res preot în Huedin, Vasile Guiţa preot In Fild, Teodor Lunga preot în Bacia, loan Irimieş preot în Mârgău, Sabin Treţia preot în Miclău, Nicolae Fechete preot In V.şag. Răspunsurile corale au fost date de au­tor improvizat de învăţător­ şi cantori din tract condus de institutorul V. Potra. Asistenţa O mulţime de lume fără deosebire de naţionalitate şi confesiune a ţinut să ia parte la aceasta duioasă înmor­mântare şi să petreacă pe defunct până la locaşul de veci. Printre cei pierdaţi au fost remar­caţi membrii familiei, apoi dl Iuliu Manin, preşedintele partidului naţional român ca văr al răposatului, precum şi dl Valentin Poroţiu şi Maior Şova şi dssa Cornelia Pop­a. Blsn ca rudenii. Partidul nostru a fost reprezentat prin dd. dr Victor Deleg şi dl Simson Ne­meş daputaţi, şi dr Alexandru Simon proprietar. Istitutel „Vlădessa“ a fost reprezen­tat prin membrii consiliului de admi­nistraţie in corpore, sub conducerea dint dr Simeon Tămaş. Filiala din Hoda a fost reprezentată prin dirigentul Iuliu Chiffa. Biserica ortodoxă română a ţinut să fie reprezentată şi ea printr’o delegaţie compusă din preoţi şi învăţători sub conducerea pârintelui protopop al Hae­­disului Aurel Muntean. Discursurile Prima cuvântare de adio a ţinu­t-o castrltatea Sa Canonical Iulia Florian In numele bisericii, arătând meritele dem­octalul pe terenul bisericesc şi şcolar. — Răposata! — spune repre­zentantul Metropoliei — a fost o pildă vie de cin­ste, de caracter şi da neobo­sită muncă în interesul bisericii şi al şcoalai. A ridicat apoi cuvântul Sf. Şi pă­rintele Petre Truţla din Ciucea, In nu­mele preoţimii tractaele, schiţând în cuvinte calde spriritul de colegiali conduită a răpoaatului faţă de preoţi­­mea şi Invăţătorimea de sub ordinele ■ale. Mai vorbeşte Sf. Sa părintele Aurel Muntean, protopopul Huedinului în numele bisericii greco­orientale. Iată cuvintel­e calde exprimate de Sf. Sa : Cuvântarea dlui protopop A.Munteanu Ilustră şi jalnică adunare­­ .Tu eşti preot un veac după rânduiala lui Melchisîdee.* In numele preoţime! ortodoxe române respective In numele bisericei ortodoxe ro­mâne venim a ne lua rămas bun dela ose­­mintele aceluia, care în viaţă a fost pro­topopul loan Pop. La aceasta ne obligă puternica sa personalitate, a cărei strălucire s’a resfrânt nu numai asupra bisericei gr­eat, ci şi asupra bisericei ortodoxe ro­mâne, ba mai mult şi asupra celorlalte confesiuni din părţile acestea, deoarece la baza ei zăceau ideile fundamentale ale uma­nităţii. Adormitul In Domnul a fost un lucea­făr In părţile acestea, ba mai mult a fost un soare, fiindcă nu numai a luminat ci a şi Încălzit cu dragostea emanată din pri­sosinţa sufletului său mare. A alergat ca un apostol din colibă In colibă, din cătun în cătun, din sat în sat, ba chiar şi din oreş un oraş luminând şi încălzind sufle­tele celor ce înseta­u după lumină şi căl­dură sufletească. Două din trăsăturile fundamentale ale ca­racterului său cari privesc pe toţi românii deopotrivă fără considerare de confesiune voiesc să le scot un relief şi anume: Iu­birea sa faţă de naţiune şi dragostea sa nemărginită faţa de Dzeu. Iubirea sa faţă de naţiune o a manifestat prin vorbiri şi fapte atât In era de tristă memorie, In era maghiară, când cu ocaziunea legii şcolare a lui Apponyi a apărat cu Înverşunare drep­turile limbei române, cât şi In era româ­nească cu ocaziunea alegerilor pentru Ca­meră. Vorbirile lui înflăcărate cu toţii le-am auzit,­­muta lui doamnă românească cu toţii o cunoaştem. Târârea lui înaintea judecă­torilor streini, întemniţarea şi internarea pre­cum şi şicanele de tot felul nu l’a speriat, ba din contră cu mai mare îndârjire se punea pe lucru, respingând atacurile duş­mănoase. Din timp in timp se retrăgea Intre căr­ţile şi revistele sale studiind şi meditând, încontinuu, cu sârguinţă işi hrănea sufle­tul de ştiinţă spre a o putea revărsa apoi cu îmbelşugarea asupra deaproapelui său Om cu o cultură vastă universală s’a ştiut ridica spre culmile idealismului naţional, desbrăcându-se de vederile înguste de con­­fesionalism. Naţiunea la el era înaintea con­­fesiunei. Când era vorbă de naţiune nu fă­cea deosebire intre românul gr.-cat. şi or­todox, aşa încât la el cu drept cuvănt se potrivea exclamaţiunea poetului: .Eu ti’s frate tu’mi eşti frate, In noi doi un suflet bate.* Iubirea sa faţă de neam era atât de pu­ternică încât putea să exclame cu marele Sulufiu că „numai moartea mă poate des­părţi de naţiunea mea.“ A doua­­trăsătură fundamentală a per­sonalităţii sale a fost iubirea nemărginită fată de Dzeu. In toate ac­iunile sale a fost călăuzit de principiul că „Dzun e înainte de toate“. De aceea vorbirile şi faptele sale au fost inspirate totdeauna din isvo­­rul nesecat al înţelepciunei depuse in Sf. Scriptură. Intre altele amintesc o vorbire tineră la institutul „Vlădeasa" din Huedin in cară cu temeiuri luate din Sf. Scriptură desvolta teoria „adevărului" spre care trebue sa nizuiască fiecare ora. Intr’o altă vorbire clasică ținută in sala „Redutei* in Cluj a glorificat „munca* cu dovezi luate din Sf. Scriptură şi din scriitorii Apuseni mai ales din T. Carlyle şi I. Raskin. Viaţa lui a fost o muncă­­întreruptă pe calea binelui şi a adevărului. împlini­rea conştiențioasă a datoritei prin muncă ne'ntreruptă şi desinteresată o considera de singura fericire pământească menită a îndrepta pe om spre Dzeu. Sufletul său Înseta după Dzeu şi ardea de dorul de a conduce şi pe alţii spre Ierusalimul ceresc. Liniştea sufletească o căuta In Dzeu de aceea adeseori es­­lima cu fericitul Augustin, că „Neliniştit este sufletul meu Doamne până nu se va odihni intra Tine.* Aceste doauă trăsături fundamentale ale personalităţii sale uriaşe ne arată, că a fost adevărat preot după rânduiala lui Melchisedec ; aceste doauă virtuţi ale sale iubirea de neam şi de Dzeu ne îndeamnă să ne plecăm steagul admiraţiei şi recu­noştinţei noastre faţă de acela, care a fost protopopul loan Pop, rugând pe bunul Dzeu, ca să-i fie ţărina uşoara şi memoria binecuvântată in veci Amin. * A mai ţinut să paranteze pe vred­nica­ răposat dl dr Simeoa Tămaş, In m­msie luzatu titlul „Vladsasi“, al cărui preşedinte era. Vorbirea din­ Tămaş cu caracteri­zările făcute de vorbitor relativ la activitatea răposatului pe terenul eco­nomia o vom publica-o unur’om anmăr viitor al ziarului nostru. la numele partidului naţional-ro­mân şi-a apus cuvântul dl dl Victor Dorin, apreciiind activitatea defunctului ca membru activ al partidului atât în vremurile grele dinainte de război cât şi după unire, ca preşedinte al organi­­zsţîel din judeţuil Cojoena şi ca sena­tor al Huedinului în primul parlament al României Întregite. Adrese de condoleanţă Comitetul partidului naţional din Cluj prin dl Simeon Tămaş a depus o co­roană pe sicriu şi a adresat dnei vă­duve următoarele cuvinte de condu­ita­nţă : Doamnei văd. Ioan Pop Comitetul executiv al partidului na­ţion­al român, organizaţia judeţului Co­jocna, htrbd act cu mult regret despre decedarea atât de neaşteptată a reve­­rendissimului domn Ion Pop, preşedin­tele organizaţiei judeţene şi fost sena­tor, e­ra semn de adâncă recunoştinţă pentru apriga luptă ce a dus o viaţă întreagă neuitatul dacadat întru em­p­­ţarea drepturilor fireşti ale neamului românesc stat de oropsit pa vremuri, şi ajuns acum la ţărmurea nădejdei unui viitor mai hrb­it, care-l dorim cu toţii.— Vă transmitem expresi cina adânc sim­ţite! noastre dureri, cauzate prin pier­derea tmala dintre cei ma ndnfrânţi lup­tători al neamului, care a ştiut să sufere cu atâta mândrie nefietească chiar şi martiriul pentru neamul pe care l-a robit cu atâta călduri, şi pentru pier­derea unuia dintre cei mai dezintere­saţi şi luminaţi conducători ai partidu­lui naţional român. Dorim marelui defunct fericirea veci­­nică, ca bine meritată răsplată pentru munca îndelungată şi împreună cu a­­tâtea succese reale şi mperitoare pen­tru binele de obşte al neamelor. iar dvoastre vă dorim mângâiere şi conso­lare de la Dzeu. Al u­rmat dvoastre cu deosebită stimă dr Simeon Tămaş vice­preş. al organizaţiei judeţene din Cluj. O astfel de fidresă a fost dată şi de insti­tul de credit şi economii „Vlă­­deasa* din Huedin. Iată cuvintele de trâpgăere adresate prin delegatul Institutulei dl Iulia Pot­raţia, subititut de preşedinte: Mult stimată Doamnă, Direcţiunea institutului „Vlădeasa*( adânc îndurerată în urma pierderi atât de timpurie a Reverend­asimanii domn loan Pop, fost preşediat ale acestui institut dela lafilitlarea aceluia (1895) până astăzi, In semn de cuvenită re­cunoştinţă pentru neperitoarele sale merite câştigate pe lângă înfiinţarea şi conducerea atât de îndelungată şi în­ţeleaptă a acestui institut, Vă transmite şi pe aceasta ca la sincerite sale con­­dolenţe pentru aceasta mare pierdere ce aţi îndurat, pierzând dvoastră pe cel mai ideal şi nobil soţ şi tată de fami­lie, iar institutul nostru pe ce mai lu­minat şi mal desinteresat întemeietor şi Îndrumător al său.

Next