Patria, august 1924 (Anul 6, nr. 161-184)

1924-08-05 / nr. 163

Cluj, Marți 5 August I EI EXEMPLARUL Anul VI. * Numărul 163 Cine sunt vinovaţii? Dl Duca a spus la 1911 într’un acces de revoltă la o întrunire publică, următoarea frază bine simţită: „Când într'un organism social dispare şi puterea de indignare, amorţeşte şi energia de răsvrătire, când sub greutăţile jugului nenorocirilor toţi şi toate se pleacă şi se resemnează, când nu se mai găsesc voci să strige de dorul unei schimbări, nici suflete, cari să ardă de setea idealului şi a dreptăţii, societatea aceea nu mai poate să trăiască.“ Iată o vorbă, care a justificat Îndeajuns prognosticurile făcute de admiratorii de pe vremuri ai dlui Duca, la intrarea acestuia în arena vieţii publice. Şi când ne gândim, Că ea a fost rostită în vremuri normale, când ţara românească îşi continua — ce e drept încet şi potolit — drumul spre o civilizaţie mai accentuată, ne mirăm cum de valorosul membru al guvernului, nu repetă şi astăzi aceleaşi cuvinte, cari l-a caracterizat atât de frumos odinioară. Astăzi, când situaţia generală e atât de compromisă, când nu mai există nici morală şi nici jenă publică, când totul se sbate în jaf şi decadentă, oratorul de altădată de la Dacia ar face o tot atât de bună impresie, dacă nu mai bună, ca acum 23 de ani, repetând, ce a spus la 1911 prin o slovă scrisă, sau printr'un cuvânt "rostit cu aceeaşi hotărâre în Consiliul guvernului din fruntea ţării. Deoarece presa liberală şi guvernul susţinut de ea au nevoie de sfaturile dlui Duca, e necesar, ca şi ei să se enerveze la priveliştea de a cărei naştere sunt vinovaţi şi unul şi altul. Noi aceştia, în zadar ne indignăm zi de zi sub impresia spectacolului, ce se petrece sub ochii noştri şi ardem în sufletul nostru de setea idealului şi a dreptăţii, căci suntem trataţi de duşmani ai unităţii sufleteşti, pe care am dori-o — să zicem — cel puţin cu aceeaşi sinceritate, cu care o doresc înjghebătorii trusturilor şi spoliatorii averilor publice. în zadar căutăm noi să înşirăm zilnic neajunsurile, cari ne împresoară şi nenorocirile, ce au început a ne bate la uşe. Aceste manifestări de sinceritate sunt despreţuite tocmai de aceia, cari provoacă sguduirile morale şi sociale în cari ne sbatem. Noi nu putem fi buni români, atunci, când dăm pe faţă relele şi cerem măsuri de îndreptare celor însărcinaţi să o facă. Românii buni sunt numai aceia, cari văd lucrurile prin prizma celor cari susţin astăzi interesele partidului liberal.* Ei bine, cu toată aceasta anatemă noi vom continua a da pe faţă toate erorile înfăptuite cu rea credinţă sau din nepricepere de guvernul de la putere. Pentru câ suntem siguri, că atâta vreme, cât va mai avea de naţionalizat şi de comercializat acest guvern nu va asculta de sfaturile colegului de la externe şi nu se va indigna, ci va privi la toate nenorocirile plecat şi cu resemnare. li vom spune, că cu tot naţionalismul lor patent, n’au ştiut să creeze în industria ţării specialişti români, şi printr’o eronată politică speculativă a lovit cu acelaş dispreţ şi în industria minoritară şi în cea română din Ardeal. In deosebi industriaşii mici, în bună parte români, îndură din cauza unor principii rău aplicate, consecinţe usturătoare pentru viitorul lor. Ii vom mai spune, că cea mai nouă conspiraţie împotriva binelui public este acordarea pescuitului Statului unui trust liberal, care pe lângă o gospodărie rea va mai avea şi defectul de a prelungi la infinit organizaţia defectuoasă a exploatării acestei enorme bogăţii naţionale. Un amic al ţării noastre pricepător în mişcarea economică a spus, că exploatarea raţională a pescuitului în apele noastre ar da un venit cu mult mai bogat decât isvoarele de petrol. Şi acei, cari se opun înfăptuirii ei sunt adevăraţii duşmani ai desvoltării noastre economice. Şi vom mai spune acestui guvern, că pricina demoralizării generale şi a fraudelor, cari se practică în mod deşănţat în averea publică este tot el, pentru că numai dând frâu liber poftelor avide şi-a putut forma aderenţi şi s-a putut menţine la putere. O astfel de politică nu vom suferi-o niciodată, ci vom privi-o cu dispreţ şi amărăciune. Şi pentru a corespunde afirmaţiunilor dlui Duca dela 1911 ne vom indigna ori de câte ori ni se va da tristul prilej de a remarca situaţia precară, în care se sbate ţara, pentru ca totuşi nădejdea în vieţuirea societăţii noastre, să nu piară. Dacă dl Duca ar fi consecvent s’ar indigna şi da şi ne-ar spune, cine sunt vinovaţii. Ştim însă, că acest răspuns nu vom primi, câtă vreme va stăpâni guvernul de astăzi. Graniţa româno-polonă Nu a fost fixată până In prezent Spre Polonia nu s’au pus Iscătăreşii de granţâ. Se pare că se continuă acţiunea diplomatică Iniţiată dregratatul Tahe Ioneacu în primăvara anului 1921, pentru mutarea frontierei din Slog peste „Pop Ioan“ din mantele „Gutmn Tomnatec“, de alarga pârâului Bystritzec în Ceremşul Negru şi până Moce Petita unde se varsă în Ceremuşul Alb. In acest caz ar dispărea triunghiul nefasticuit între Bucovina şi Maramureş in corpul României şi am câştiga păşunile pierdute In Polonin, care ia parte sunt proprietatea noastră. Polonii ar cere drept compensaţie la Bacovina hotarul satelor Bsbin, Prenpeze şi Ryszzatik, ca să aibă pe teritoriul polon linia ferată Horodecki— Zaieszzyk’. Translativele au fost împiedecate de fapta, că euveraniatea Poloniei nu era extinsă asupra Guliki. Acum, această piedecă a d.«plrd ş! pentru încheierea norocoasă a transacţiului poate lipsi cel mult „reteresarea* din partea guvernului tuturor competinţelor. Ar fi bine ca di Duca să nu cite şi de această revendicare a noastră şi că continue opera începută de geciul regetatul al Tah Iocesm. Arbitrajul permanent — Succesul dlui Herriot — Primită cu neîncredere conferința dela Londra era câte pe aci să confirme părerea ceior ce spuseseră de la început, ihhr înainte de a se deschide, că ea a fost con vocată zadarnic. Intr’adevăr com’shmita ei puteau crede, săptămâna trecută, că au lucrat fâră folos dacă bancherii nu se împacă cu reconclusziunile comisiunei. Această comisiune avea să constate cazurile când Germania s’ar abate dda neîndeplinirea hotărârilor conferinţei, conform plănuiţi comisiun! experţilor, şi Să stăbilească procedura de urmat intr'o astfel de eventualitate. Sau propus multe soluţii, dintre care unele nu conveneau bancherilor, iar altele Franţei. Aşa se sjansese să se vorbească de eşecul conferinţei. Care era, in fond, neajunsul? Bancherii, care vor lua asupra lor Împrumutat german, aveau In vedere procedura urmata în Rehr de Franța. Et atgu mentau In sensul că dacă Germania şî după conferinţa dela Londra va continua să sa sustragă oblgaţiunilor, fie dia res credinţă fie dintr’alte motive, Franţa, ca şi sub dl Poinca'.é, îşi va lua singură mistink pe care le va crede de cuviinţă şi, In felul acesta, capitelul bancherilor va trebui să sufere. Cu site cuvinte se căuta o acţiune unitară, în locul unda parţiale, la cazul sbaterilor din partea Germaniei. Succesul dlai Harriot, de care vorbesc telegramele, constă tocmai în găsirea solalei convenabilă ambelor părţi. D-sa a formulat astfel această soluţie: Dacă comisia reparaţiunilor, sesizată din oficiu sau de un guvern interesat, nu va putea ajunge la înţelegere cu Germania, atunci va interveni arbitrajul de trei, printre care şi un american, arbitraj numit de comisia de reparaţiuni sau de preşedintele Curţii permanente da Justiţie de la Haga. Guvernele vor hotărî apoi în comun, la referatul arbitrilor. Iată punctul capital la care a ajuns conferinţa. Ia cazul că ea va trece şi peste acest obstacol, urmând apoi, să se trateze direct cu delegaţia germană, succesul conferinţei este asigurat, prin asigurarea dată capitaliştilor americani şi Intereselor franceze, de care depinde soluţionarea definitivă a reparaţiunilor. Regina noastră Azi sărbătorim aniversar numelui Reginei românilor de pretutindeni, a celei mai frumoase, mai bune şi mai înţelepte dintre regine. Am pus în portretul Suveranei noastre ca primă trăsătură frumuseţea, fiind aceasta trăsătura ce mia încântat pe mine mai întâi. Era acum vreo 15 ani când am văzut-o pentru prima oară. Şi totodată am văzut atunci ceva, ce făcu să-mi salte inima de bucurie, am vâzut fâlfăind întâiul drapdi român. Venisem în capitala Regatului libet din oropsitul Ardeal de pe vremuri, mdt, nu vedeai nici regine apropiindu-se de supuşii lor şi nici stindarde dragi fâlfăind. Pe Principesa moştenitoare ce avu să devină în curând Suverana tuturor românilor, am văzut-o atunci în societatea Principesei Eusabsia la careva terasă — nu-mi aduc aminte unde — dar era acolo la un loct cu toți muritorii, un rând cu fiecare ci avea un zimbol de bunătate şi pentru cel mai umil dintre supuşii ei. O ştiam frumoasă din fotografiile ce străbăteau dincoace de munţi şi pe cari noi românii ardeleni le priveam ca pe nişte icoane. Când o văzut aevea pe Principesa Maria, mi s’a părut că vad o minime. Ce mă încântară mai mult au fost ochii: păreau două mari viorele smulse din buchetul ce-l purta la brăn. Asemănarea aceea iubitoare dintre ochii frumoasei Principese şi florile albastre din mănunchi mi-a ţinut mult privirea încătuşată şi n’am uitat-o nici acum. A isbucnit apoi războiul şi-am văzut pe fosta Principesă — acum Regină a românilor — în haina albă a sorei de caritate, fâră buchet de flori la brâu, dar cu aceiaşi ochi buni de culoarea viorelei, priveghind la căpătâiul soldaţilor bolnavi şi muribunzi. Am văzut-o ştergând lacrimile lor şi pe acelea ale orfanilor şi văduvelor necăjite, în vreme ce pe al Sale se forţa să şi le ascundă. Ş'a jertfit copilul propriu stăruind să mântuit pe copiii altora cănd tifosul exantematic secera din plin. Şi-am vâzut-o plecând în pribegie, părăsinda şi ţara, tronul, împărţind aceeaşi parte ca toţi supuşii ei, mai încercată şi mai lovită fiind ea decât top. Ş.Goci am urmărit-o iar când fanfara armelor încetase şi începea diplomaţia ţărilor să-şi spună cuvântul. Cu câtă înţelepciune Regina României a lucrat alăturea de Rege, ca sa trezească Interesul marilor puteri şi să l câştige pentru ţara ei. In călătoriile făcute prin Anglia, Franţa şl celelalte ţări aliate, unde e primită totdeauna cu căldură, Sxmtana noastră n’a altat o clipă nevoile şl greutăţile de acasă, —da folosit tot prilejul ca să obţină sprijinul celor mai mari şl mai tari decât noi şl sd le amelioreze. A ştiut s’o facă aceasta cu iscusinţă de mare diplomat, cu demnitate de Regină şi gingăşie de femeie. A făcut-o chiar atunci când firele politice au fost mai încâlcite şi totdeauna cu succes. Iată pentru ce am numit-o mai sus cea mai frumoasă, mai bună şi mai înţeleaptă dintre regine. Să fim deci fericiţi şi siguri înconjurând-o de toată dragostea că atâta timp cât ochii ei vor tatătui asupra noastră şi sceptrul înţieptului nostru Rege va conduce destinele acestei ţări nu ne va răpune nici o primejdie, oricât de negrii ar fi norii prevestitori de vijelie. E. P. O zi de serbătoare a aviaţiei Zaa de Sf. Iile & fost sărbătorită la forte părţile ţării da către aviatori) cari îi an dă patron şî despre care legenda criŞtină spune, că »’a er cat la cer co ctrel ds foşt ca sceris cur ss plimbă printre nod, aroncând tate odda falpe pământ Iar bolta cernişi răsasă puterssf, când trece ca carol perte ta. Dela orele 10 a. m. csi invitaţi au plecat dia Cinj îa parcai da aviaţie dela Somîş-sat ca automobilele. Intre ouţerii de faţă remarcăm pe dnil general Pspp comandatul Corpanul VI, geeersl Sods, corpul ofiţerilor superiorîi naii cu doamnele. Au luat parte la serbare toţi ofiţerii de aviaţie. Serbarea a început ca un parastas oficial da către S. S. părintele din Someş,sti pentru ofiţerii şi soldaţii aviatori morţi la datorie în expiorarea văzduhului. După parastas Sf. Sa ţine o cuvântare prla ca o arată toate greutăţii cu cari trebuie să sa lupte aviatorii atât la timp de război cât şi îa timp de pace, pentru că văzduhul îşi cere victimele totdeauna. Aduce elogii aviaţici, care este cea mai de «samă armă. Dl maior Măndrescu şîiabi grabnici da aviaţie, vorbeşte în urmă arătând de ca ofiţerii da aviaţia bani creştini şi ei sa ake ds patron al lor pe Sf. ÎHs, csre după kignda criştini s’a arest la cer ca car ds foc. Ofiţerii de aviaţie ca mai neîoasmaste pateri omreşti, isr nn ca patere Dmrasezeiaecă as urcă sz! în văzduh, convinşi însă că ajutorul Dsmcezeesc nu le lipeşte, cred ră ie răpsesră complect măreţul plan de a silpâai vlzd hsl fără hotare. Trei avioane se ridică pe urmă, din căp. Brata, iocot. Panescu şl Bruckner cu aparate Brandenburg ş! Broegit, făcând frumoase viraje. Un banchet fmmos ss aranj^ză In armă, la care toastează dl general Papprentru M. S. Regele, dl maior Mândrisem pentru dl general comandant al corpurii de armată. Dl St Paal încheie şirul foastelor. Dna căp. Ştslănesm a cântat frumossg doine româneşti. Intr’o animaţie fără mas gini dl invitaţi au petrecut până târziu când oaspeţii s’au înapoiat la Cluj. Ca încheiere nu putem decât să aduce la câteva cuvinte de laudă dlu maior Mândragce, şeful grupelur de avaţie, care a aranjat serbarea ca mnaltă pricepere, usadicd neobosi, lapt care a avut dept armare rece la atât de frumoist aserbăreî aviatorilor. Conflict între Grecia şi Bulgaria Atena. — Persecuţiunile contra grecilor din Bulgaria continuă, astfel că toate magazinele greceşti din Burgas au primit avertismente secrete să lichideze şi să părăsească oraşul. EFEMERIDE Mediul din Huedin De vre-o două s&pt&mâni încoace, locuitorii din Huedin stau sub impresia uneiminuni* ce o săvârşeşte acolo un soldat cu numele loan Hossu. Acestui flăcău i-a eştt Intr’una din zih svonul ei, se scoală in puterea nopţii la unul şi acelaş ceas în stare de completă nesimţire, se ridică un aier un metru şi mai bine dela pământ şi dintr’odată dispare ca o nălucă. In zori de zi îl aflau apoi oamenii în cimitir. Această apariţie ciudată de sine înţeles c’a atras mulţi curioşi. Nu numai localnicii s’au îndesat si vadă pe camaradul miraculos, ci, venea chiar priblic din împrejurimi şi de mai departe, în ultimele zile — după cât aflăm — plecatau trenurile goale din gara Huedinului, căci aproape toţi călătorii câţi se aflau în ele au coborât în numita comună ca să vadă cu ochii lor minunea, continuându-şi apoi călătoria a doua zi ,convinşi de puterea supranaturală a flăcăului Ioan Hossu. Despre acesta credeau unii, aceia cam de ştiinţele oculte nu sunt cu totul streini şi-au asistat poate la şedinţele de spiritism ale drului King etc. — aceştia credeau că văd in persoana soldatului un mediu bun, care în stare de hipnotism poate săvârşi lucruri cu adevărat uimitoare. Mai simplu credeau oamenii cari n’au nici în clin nici în mânecă cu ocultismul, ţăranii, ei ziceau că acel soldat umblă cu spiriduşul. Ziarele, mai ales cele streine, cunoscând dorul publicului după senzaţii, au exploatat cazul punându-i chiar şi coarne. Noi n’am scris pânâ acum nimic, aşteptând să vedem cât ţine ,puteren* acestui mediu ? Şi nu ne pare rău că n’am scris, deoarece s’a dovedit deja ca minunea e din domeniul şarlataniei Soldatul Ioan Hossu e un gimnastic foarte bun, care a sări un metru dela pământ, nu-l costă sforţări prea mari, fiind si agil destul ţea să dispară pe uşe şi s’o ia razma spre cimitir. Deşteptarea la aceiaş oră era opera surorei lui. Mai simplu era încă să se ‘fi servit de un caes deşteptător. ARISTARC et COMP. Minorităţile din Polonia Statele naţionale, tari s’au format şi întregit în urma războiului mondial, s’au alea in cuprinsul lor ce nişte populaţii diverse, de origină etnică streini nisme aşezate întâmplător şi aduse de vânturile vremurilor vntrige din trecut, ici şi colo pripăşite printre manele etnice ale popoarelor alcătuitoare de ţări. Istoria nspărtinitoare ne arată doaă neamuri nobile IQ luptă pentru a’şi păşiră paraşutul strămoşssc costra năvalnicelor popoare dinspre Răsărit: Românii şi Polonezii. Soarta şi a «nora şi «ahota a fost sl cadă aab stăpânirea pchoiului de baibar!, cari i-sa năpădit. Ţările române ciopârţite şi sfâşiate latre eli, abia ş-au putut păstra amintirea trccstaial glorios. Polonia a căzut cu totul în robia streinelai, caia’i cânta sfârşitul. Ori există pe limta asta o dreptate divină, care dă fecărisla ce i sa ctsvine, işezându l la locul meritst, după ce s îndurat toste umilinţele. Ş! istoria se repetă. Atât românii cât 9 polonezii au facut multe geşeli Ib viaţa lor de mărire. Timpul de ispăşire a păcatelor a fost lung, până ce soarta s’a îndurat să Ie aşeze iar□ drepturiie lor de mai înainte. Nu era lipsi de clanzah minorităţilor la încheierea tratatelor de pace, ca aceste două neamuri mari şi nobile prin trecutul lot da suferinţe să fie ţinute a proceda blând cu feluritere populaţii streine de orig’nft, cari îşi au încă rdâport cald şi fără griji În sânul popoarelor biştinaşe. România a fost cea di’ntâ’i?, care a altat Supărarea şi a împărtăşit minorităţile ca cele mai largi drepturi, întrecftnd chiar prevederile tratatului da pace. O privire generală Şi Polesia a urmat pe aceeaş cale incât a dat prin legile proiectate minorităţilor etnice drepturi la viaţă naţională, neaşteptate. O privire asupra situaţiei minorităţilor din Polonia cred că interesează publicul românesc, care nu trebse rosst neinformat despre care C3 se petrec mai ales la vecinii noştri prietini şi aliaţi. După câta şt n polonezii au ca minorităţi în fosta Giliţie răsăriteană pe aşa z!s! rkranieni, sdlici rutenii, spre frontiera de Nord- Est sunt rissio de rtrs! alb! apoi na*meri puţin distincte, ca litasni şi nemţi, a căror orgică încă ea este pe deplin stabilită. Numai în spre graniţa de Apus, s’au încorporat Poloniei ca multă greutate o parte din Sieza, care, deşi poloneză, a fost colonîzată în decursul vremei cu mulţi germeni. Proporţia minorităţilor Fireşti?, în decursul vremurilor Poloaîa a devenit un bun culcuş pentru populaţiile etnice streine, îecât nu ne prindă mirarea, că acestea încearcă să’şi revendice anume drepturi chiar autonomiste. Minorităţile etnica din această ţară susţin, că ar constitui ca număr a treia parta din populiţi, din care vre-o 5 mirosne ar fi reteli, vre’o 2 milosne ar fi evreii, cari şi ei cer drepturi ca naţionalitate *epara tă in Polnaîa. Restul sunt germanii, tumii, ? ruşii «lbi, până la treimea populiţ’ei. Pretenţii exagerate După cam redăm, supt şi în Polonia cam sceless! mişcări din partea minoritarilor, dac’şl revendica dreptar! exsgerate ca ş' în t*ra norska, lâad tokrgnţa drfjpt «lib ciunea naţiunilor suverane, eleatattoare ds Stat. Polonia insă a găs't cn cale să procedeze la legiferarea drepturilor ce sa curvn fiecărei minorităţi în parte, după importanţa lor numirică edevărată, făcându le oare cari conceguae de limbă 1* judecătorb, în învăţământ şi administraţia locă. Noi încă n’an procedat la rezolvarea ds drept a chistienei minorităţilor, ce are în află la privirea asemănare ca cea de Polonia. Faptai acesta este de naturi să ds naştere la propagande supărătoare la dlima intereselor Stjtaiai. Căci atât poloniul cât şi românii n’au de ce să şi teamă din partea minorităţilor, dacă li se crează o bază de drept legală. Procentual se poate îngădui minoritarilor să se manifesteze flecara in limba lui, pe care şi aşa o întrebuinţează ostentativ şi pe o măsură cu mult mai largă in toate împrejurările, spre s’se manifesta mai ales năcazul pentru pierderea privilegiilor din trecut. Principii conducătoare Legea din Polonia stabileşte întrebuinţarea limbei poloneze în toate oficiile publice şi nu tolerează limba minorităţilor decât in învăţământul particular, precum şi la judecătoriile da prima şi a doua instanţă, când popuaţia etniei streină constitue în procent mai considerabil. Da altfel problema minorităţilor din Polonia este muit mai greu de rezolvat decât la noi, unde cetăţenii streini da origină nu se găsesc in masse mal compacte, ci se risipesc in procente prea neînsemnate n toată ţara, fără să-i ştirbească caracterul unitar naţional românass. Da aceea vom urmări cu atenţiunea cuvenită legiferarea poloneză in privinţa drepturilor minorităţilor, ca să putem şi noi cu atât mai uşor crela minoritarilor noştri o bază de drept cât mai puţin supărătoare. Numai legiferând dreptul fiecăruia se poate stabili atmonia Intre popoarele suverane şi cetăţenii minoritari, pe cari noua întocmire a Statelor îl puaa pe picior de egalitate, revlznndu-te la spirit democratic acele privilegii din trecut, după cari minoritîţile căutau să stăpânească lu chip absolutistic mijoritălila. Dându-ii-se minorităţilor drepturile cuvenite in cadrul constituţiilor naţionale, li sa is din mână arma periculoasă a propagandei ce o dispăşură împotriva Statelor, care Ie dă adăpost. In epoca brătienistă — Terente — Cetitorii de ziare pot cunoaşte acest nume din alte foi. Noi n’am fost călăuziţi până In prezent de ideia adoptării senzaţionalului In coloanele ziarului nostru. Ne-am mărginit doar la partea politici, căutând să scoatem la iveală erorile, ce se comit In detrimentul binelui obştesc pe aceasta arenă şi să căutăm, pe cât posibil, să propunem mijloacele necesare de îndreptare. Dacă notăm totuşi In aceasta coloană un nume, care a făcut senzaţie in lungul şi latul ţârii şi poate şi dincolo, de graniţă este, pentrucă voim şi aci să scoatem In relief greşelile, ce se comit mai totdeauna la noi prin superficialitatea, cu care s’a obişnuit, a se privi lucrurile. Terente eate la urma urmei un simplu borfaş. Un criminal de rând, care n’are ajuns la reputaţia Iul de borfaş şi la reclama, ce i se face, dacă nu s’ar exagera prea mult lucrurile in jurul lui. Dar cum lumei noiatre II place viaţa senzaţională, trăită prin multele volume de haiduci, ea a ţinut să creieze şi din Terente Ista un erou cu o existenţă romantică un haiduc plin de sentimentalism, ale cărui fapte merită dacă nu admiraţie, totuşi o excepţională consideraţiune. Din cauza vastelor bălţi din regiunea Brăilei, Terente putea să opereze nestingherit de nimeni. Patrulele trimise In urma lui renunţau la planul, de a-l prinde din cauza dificultăţilor terenului. Aceste dficultăţi dedeau banditului tot mai multă îndrăsneală. Autorităţile erau din cauza aceasta tot mai nervoase. Şi fără vreun calcul prealabil au pornit în urmărirea banditului o întreagă expediţie cu mitraliere, cu vase de război, cu tunuri şi aeroplane. Ar fi ceva comic în toată afacerea, dacă n’ar urma imediat tragicul ei. Expedia a costat pe Stat sume fabuloase atât din cauza întreruperii pescuitului şi a ruinării lucrărilor investite pentru aceasta exploatare, cât şi din cauza întreţinerea unei trupe considerabile pe picior de război. Dacă guvernul, care a autorizat aceasta cruciadă ar fi studiat in prealabil planul său, poate că ar fi renunţat la un plan atât de dificil în toiul verii şi în plin sezon al pescuitului şi ar fi lăsat acţiunea aceasta în seama unor patrule de jandarmi, cari dacă au acum dat in sezonul de iarnă, apele fiind Îngheţate victoriosul Terente ar fi putut mai leans cădea In Ctimă. La aceasta pagubă enormă pentru Sfat, se mai adaogă şi mizeriile morale şi materiale ale populaţiei jefuite şi prigonite de asaltatori, ca la vremia războiului. Şi cu toate acestea nu eranemitul „rege al bălţilor“, nu a putut fi prins până în prezent, bitându-şi joc în mod cinic de toate autorităţile — civile şi militare — cari au conlucrat pentru prinderea lor, însă fără rezultat. Iată motivele, pentru cari ne ocupăm şi noi de Terente in coloanele acestui ziar, cu toată dorinţa, ce am fi avut-o de a ne cruţa cetitorii de astfel de spectacole. Se vede însă, că actualul guvern ţine tot mai mult să se compromită.