Patria, mai 1925 (Anul 7, nr. 93-116)

1925-05-01 / nr. 93

CLUJ, VINeRi 1 MaI« 1925 DIRECTOR IO­AN A­ ÎÂR BICEIN­U ' — REDAL A ȘI ADMIN­ISTR^JA ^ CLUJ, STR. REG­NA MARI­A CJ^ ^ ANUNȚURI DUPĂ TARIf­.RR^ MEȘTE ADMINISTRAȚ]IA^^I AGENȚIILE DE_PUBLICITATE Ș V .CFON REDACȚIA: 13-31 3 EXEMP­LARUL, Soarta democrației După încheierea războiului mondial lumea se aștepta la biruința principii­lor și postulatelor democrației în toate țările Europei, la o puternică evoluție și punere în aplicare a unei mai desă­vârșite dreptăți sociale. Massere mari, milioanele de oameni cari au­­ dus greul războiului mondial, în primul rând mun­citorii de toate categoriile, se păreau a fi în preajma criptării unor drepturi pen­tru cari muncitorimea organizată lup­tase de decenii, drepturi cari, alăturea de valorificarea postulatelor principiului naționa , erau menite să dea o nouă înfățișare societății. Cei greul­ războiului aveau cu cam­ su­pul ei aproape întreaga opinie publică, îngrozită de ravagiile măcelului universal, și setoasă de o nouă întocmire sociala care să poată asigura pacea mai mult decât militarismul plutocrației. Puterea muncitorimei de toate cate­goriile se rezima și pe imensa nevoe a brațelor de muncă, rămasă pe urma războiului. In cele dintâi luni, după în­cheierea păcii, muncitorimea a și reușit să-și ușuri­­e soartea prin sporirea sa­larului, índ­­ecând în aceasta achiziție cu mult pe muncitorii Intelectuali. Dar asupra evoluției democratice Europei a amenințat mereu, ca un greu a noul plin de furtună, bolșevismul roșu al Rusiei sovietice. Principiul sănă­tos de evoluție al social-democraț­­iei, a fost umbrit, ținut pe foc, primejduit la fiecare pas de prin­cipiul revoluției, al distrugerii din te­melii, adoptat de marimaliștii ruși, pus de ei în practică în țara lor sub forma dictaturei de clasă, a clasei proletaria­tului manual, și propagat peste hotare, în toate țările, de aceiași oameni, cu o nebunie furioasă. Spectrul revoluției universale, a dic­taturii roșii mondiale, s’a ridicat de la răsărit ca o amenințare de distrugere totală­­ a culturii și a civilizației, și po­poarele și țările s’au văzut silite să ia măsuri de apărare. Este absolut S justă și temeinică ob­servarea făcută de mulți că cel mai mare dușman al triumfului principiilor democratice în țările Europei după răz­boi, a fost flacăra mistuitoare a dicta­turii roșii din răsărit. Fără continua ei amenințare, fără inzui­nțele ei, fără spec­trul ei, social democrația ar fi câștigat până azi biruințe mari. Socialismul maximalist, realizat în bolșevismul rusesc cu tendințele lui de revoluție universală, a pus pe oameni pe gânduri de groază, a reușit să su­prime simpatiile generale pentru prin­cipiile democratice, mai ales câtă vreme nu s’a făcut ruptura definitivă între Internaționala a doua și a treia, iar în mâna burgheziei capitaliste, în mâna reacțiunii claselor privilegiate, a dat arme de luptă, la care aceasta nu mai poate spera și nu le-ar mai fi putut a­­vea fără concursul dat de nebunia ro­șie a Rusiei. Și, din nenorocire, măsurile de pază­­ au fost îndreptățite de mijloacele de luptă ale bolșevismului, transportat în toate țările cu cari au putut veni în contact. Paștile însângerate ale Bulga­riei e pilda cea din urmă care a îndo­liat pe toți sincerii aderenți ai demo­crației. Pe de altă parte partidele co­muniste din toate țările, deși numai frânturi mici din marele partid social­­democrat, sunt gata să introducă și să se folosească de mijloacele teroriste bolșevice, înstreinând prin aceasta o lume întreagă de la inzuințele adevăra­tei democrații.­ Noi n’am socotit niciodată de aparent conflictul dintre Internaționala a doua și a treia, dintre aderenții principiului evolutiv și ai celui revoluționar-anarhist. Muncitorimea cea mai cultă, cea mai puternic organizată, ca și conducătorii ei au simțit încă în primul an după război că dictatura bolșevică e cea mai gravă primejdie pentru biruința justelor aspirații și postulate muncitorești, ca și pentru aceea a democrației în general. Nenorocirea a fost ca a trecut prea mult timp până s’a proclamat ruperea definitivă între cele două internaționale, și în o parte a conștiinții publice nu s’a­­ întemeiat nici până azi convingerea că o prăpastie desparte pe cele două in­­ternaționale. Nici chiar guvernarea cuminte, în di­recție strict democratică-evoluționistă a partidului laburist din Anglia n’a putut risipi nedumeririle, și a fost de ajuns­­ cunoscuta scrisoare a Internaționalei , pentru ca în alegerile generale din Anglia chiar social-democrații convinși să voteze cu conservatorii aducând în­­frângerea partidului laburist. Anii de neclarificare în aceasta ches­­­­tiune au fost de ajuns pentru ca reacțiu­­nea partidelor oligarhice din toate țările să-și ridice capul, clasele privilegiate să se hotărească, și să ajungem la dictatu­rile politice din atâtea țări ale conti­nentului. Bolșevismul ca dictatura roșie a pri­­lejit introducerea di­ctaturilor albe, oprind pe Ioc realizarea postulatelor democra­ției cu atâția sorți de izbândă după în­cetarea războiului mondial. Veșnic va rămânea adevărată înțelep­ciunea populară cuprinsă într’o fabulă a poetului Alexandrescu, că cele mai multe rele nu ți le fac streinii, ci unul de aproape, o rudă sau un frate. Triumful democrației l’au primejduit tocmai o parte a muncitorimii, aceea care s’a afiliat Internaționalei a treia, după ce bolșevismul rusesc dăduse do­vada unde duce principiul revoluționist­­anarhi­st : introducerea dictaturii roșii, cu nimic mai bună, nici mai umană, dimpotrivă mai sângeroasă ca alte dic­­taturi, și distrugătoare chiar a partide­lor socialiste celor mai serioase și mai sincer democratice. Partidul social-democrat din România n’a avut și n’are de suferit, pe urma dictaturii roșii din Rusia? Nu s’a în­ceput desmembrarea și declinul lui prin măsurile luate de un guvern antidemo­cratic, sub pretextul, adevărat ori ba, că întregul partid trage cu ochiul la Moscova ? Și oligarhia, pentru întărirea ei, ca ori­ce clasă socială care deține singură pu­terea de altfel, se va uita la temeinica pretextelor? De­ aceea credem, că e cu totul nece­sar ca muncitorimea social-democrată să accentuieze cu orice prilej, deosebi­rea ei de comuniști, pentru ca opinia publică să se poată ridica cu un ceas mai de­vr­eme din letargia generală ce a cu­­prins-o. In fața măsurilor pe care guver­nele le iau, înstăpânind dictaturi, în nu­mele menținerii ordinei publice, munci­torimea să răspundă cu apărarea ordi­nei, și atunci opinia publică se va lă­muri mai ușor și se va mișca cu pu­tere pentru triumful principiilor demo­­cratice, cere desvoltarea comerțului și industriei naționale și in primul rând înlesnirea accesului în comerț, industrie și me­serii a elementelor românești. Pentru aceasta e nevoie de întemeerea de cât mai multe școli și căminuri de ucenici, și de o instituție de credit anume pen­tru sprijinirea începătorilor. Și mai este absolută nevoie de mai mult sentiment patriotic la funcționarii români ai orașelor încredințați cu dis­­tribuirea localurilor. Orice prăvălie goală să se dea numai la negustori și meseriași români. Se vor îmbogăți mai puțin consilierii comunali et tutti qu­anti, pe întreaga seară ierarhică până la Dzeu, în schimb va crește a­­verea națională și orașele vor primi un caracter romănesc, așa cum trebuie, să-l aibă. Romanizarea orașelor — Cuvântul dlui Iorga — „Straja“ organul partidului național din Iași, publică în numărul său de Paști o declarațiune a dlui Iorga în care se zice: „"România unită trebuie să aibă orașe în care să se oglindească acel caracter national care derivă din tot trecutul acestor țări și din toată jertfa cheltuită pentru contopirea lor. Intre aceste orașe, cele cu importanță istorică decisivă merită să fie, la rân­dul intâiu, considerate sub acest raport. Nici unul nu poate trece înaintea Iașului, lașul trebuie să fie romănesc. Pe ce cale ? Nu pe aceea a scandalurilor zadar­nice ca efect, compromițătoare, ca ecou în lume. Ci pe o îndoită cale. Elementele venite cine știe cum și cine știe de unde, parnziți, peste par­tizani, trebue trimise la urma lor cu toată cruțarea impusă de simțul uma­nității, dar cu toată hotărărea cerută de datoria națională. Iar dela țară trebue aduse și coloni­zate în jurul unor noui industrii, ele­mente românești. Viitorul guvern va ști să o facă“. Cuvântul marelui nostru învățat are fără îndoială o deosebită importanță, Iașul trebuie romanizat. Dar în situația în­streinatei Capitale a Moldovei se găsește o mulțime de orașe din celelalte provincii, a căror însemnătate pentru viitorul țării este tot atât de mare. Orașele ardelene sunt aproape toate cuprinse în mare majoritate de streini. Iar pentru românizarea lor nu se ia nici o măsură. Basarabia își are și ea toate ora­șele înstreinate. Bucovina la fel. — Am putea spune, că afară de orașele muntene și cele din Oltenia, celelalte din restul țării sunt toate copleșite de streini cu tendințe mai mult sau mai puțin supărătoare intereselor naționale. Și ceea ce este mai grav, nu se încearcă cel puțin, să se pună stavilă invadării continue a streinilor, cari ocrotiți de ai lor se furișează peste noapte în sânul orașelor ca streini și apar a doua zi la lumina zilei ca negustori pe piață — cu prăvălii, câtă vreme românii cerșesc luni de zile pe la toate oficiile un loc de adăpost, fără să fie luați în seamă. Ba în multe cazuri, mai multe decât ne putem închipui acești streini, vene­tici de o lună două, primesc la iuțeală împământenirea și acte de cetățenie, pe câtă vreme mulți locuitori băștinași, români din neam în neam încă nu le au, ba li se refuză chiar, pe motive absurde. E vremea, să se pună odată capăt acestor nerănduieli. Să se închidă granițele pentru inde­zirabili, iar cei intrați prin fraudă și cari infectează atmosfera socială și e­­conomică a țării prin tot felul de ma­nopere nepermise, să fie trimiși de unde au venit. Sunt în București de pildă — după cea mai nouă statistică peste trei sute de mii de streini, cari nu îndeplinesc nici o funcțiune, decât consumă. Ori ca să consume, trebuie să câștige chel­tuielile. Din ce pot aceștia însă cheltui, dacă n’au nici o funcțiune productivă. Desigur din speculă. Specula și co­rupția este felul lor de viață și în ge­nere al celor mulți, cari au invadat o­­rașele noastre. Și ca o consecință fatală e scumpetea enormă ce crește din zi în zi, și care pe lângă alte motive îl are și pe acesta al speculei și al corupției milioanelor de invadați streini. Dl profesor Iorga dă deci o sanc­țiune foarte bună și poate singura: Să se trimită acești nepoftiți la urma lor. Iar pentru romanizarea orașelor să 17 lei o pâine Cu începere de er­, la Cluj costă 17 lei kgr. de pâine neagră și 24 lei kgr. de pâine albă. Din toamnă și pân’acum prețul pâi­­nei s'a urcat succesiv dela 8 lei kilo­gramul la 17 lei, adică la dublu. Gro­zavă tragedie pentru o țară producătoare de gr­âu această ne mai pomenită scum­pire a­ celui mai necesar dintre ali­mentele de toate zilele. Dublarea pre­țului pâinei constitue cel mai rușinos certificat de indolența și nemernicie pentru un guvern înstăpânit la putere, în contra voinței țării, și ceea ce este și mai grav în numele unor mult trâmbi­țate „competințe“. Gânditu-s-a­pare vreunul din mem­brii guvernului, vreunul din ghiftuiții partizani ai partidului liberal sau poate, așa din întâmplare fosta minoră Exce­lență de la interne, care își prăjește acum satisfăcut abdomenul rotofei la soarele călduț de pe coasta Aurie, ce înseamnă pentru marea mulțime săracă, pentru numeroșii funcționari anonimi, pentru muncitorii, cari își agonisesc din gre­u hrana de toate zilele și cari tocmai din această cauză mănâncă multă pâine, acest preț enorm de 17 lei kilogramul? Să facem o mică socoteală. Un func­ționar­­ din cei superiori) primește în medie 3000 lei pe lună. Să zicem că are și trei copii, înseamnă o familie de 5 persoane. Veți recunoaște că două pâini pe zi nu este mult, ba din contra. Peste o mie de lei se duce lunar cu pâine. Cinci sute de lei, mi­nimum e chiria. Mai rămâne 1500 lei pentru mâncare, îmbrăcăminte, taxe șco­lare, etc., etc. Și­ apoi nu trebue uitat un lucru. Scumpindu-se pâinea la preț îndoit și celelalte mărfuri s’au scumpit, nu în­­tr’atâta, dar în mare măsură. Măsuri eficace numai în contra unora nu se pot lua din partea Statului, pentru că însuș Statul, prin guvernul fraților bră­­tieni scumpește viața. Guvernul a recomandat consumarea mămăligii naționale. Stați mai cu bini­­șorul. Un kilogram de mălai costă 12 lei. Așa­dar uite că și mămăliga de pe­ o zi costă mai, cât pâinea. Svârcolirile zadarnice ale guvernului de­ a găsi soluții, cari vai­­na pot în­locui mâncarea, ar părea caraghioare, dacă n’ar fi triste nespus de triste. Guvernul înfometării ar trebui să în­țeleagă cât de periculoasă este încăpă­țânarea sa de-a sta agățat cu mâinile de putere. Și mai ales să nu uite cât adevăr este în înțelepciunea populară, care rostește prevenitor ; „foamea este cel mai rău sfătuitor“... Dacicus ANUL VII. # NUMĂRUL 93 REDACTOR RĂSPUNZĂTOR: MIHAIL EM.PROCOPIU ABONAMENTUL: PE UN AN .... 360 LEI PE JUMĂTATE AN . 180 LEI PE UN SFERT DE AN 100 LEI LUNAR................................40 LE­IN STREINATATE: PE UN AN .... 2000 LEI PE JUMĂTATE AN. . 1000 LEI Consumul funcționarilor publici din Ouj Consiliul de administrație al însoți­­rei „Consumul funcționarilor publici din Cluj“, văzând rezultatele nemulțumitoare obținute prin administrarea în regie proprie a prăvăliilor însoțite­,, a con­vocat, pentru Duminecă, în 3 Maiu a. c., ora 10 a. m. în sala mică a Pre­­fecturei județului, — pe membrii înso­țire­ în adunare generală, pentru a de­cide dacă membrii cred de bine a se continua administrarea prăvăliilor în re­gie proprie, cu toate desavantagiile ce prezintă acest fel de administrare, sau aprobă administrarea acestor prăvălii prin arendă sau alt mod garantat și potrivit pentru a realiza scopul însoți­­rei, care este de­ a aproviziona pe func­ționarii publici, membrii ai însoțiri, cu alimente și îmbrăcăminte în prețuri a­­vantagioase. Administrarea prăvăliilor în regie proprie nu a dat rezultate mulțumitoare, fiindcă funcționarii delegați în Consi­liul de administrație, și schimbați a­­proape an de an, de-o parte sunt nu­mai diletanți în chestiuni de comerț, iar de altă parte fiind ocupați în sluj­bele lor, n’au avut nici timpul fizic să exercite controlul necesar în așa mă­sură asupra personalului, cum se cu­vine, ca acesta, fiind de reacredință, să nu poată abuza de controlul insu­ficient. Consecința acestui diletantism a a­­cestui control defectuos au fost furturi de sute de mii, (în ultimii ani peste cei 400.000) cari au pus în imposibilitate Consumul de­ a servi membrilor mărfu­rile cu prețuri de favor. Numai în acest fel putem explica cir­­culațiunea din ce în ce mai redusă, be­neficiul brut din ce în ce mai mic,­­ cu toate că între timp moneda s’a de­preciat simțitor, și mărfurile au crescut în preț foarte mult. Acest beneficiu brut, care a fost In anul de gestiune 1921/1922 de lei 1.031,518 s’a redus , 1922/1923 (a . 843,479 și la . 1923/1924 , . 761.880 In schimb salariile personalului sunt în continuă creștere. Decreșterea cheltuielilor generale e consecința circulațiunei (cifrei de afa­ceri) în decreștere. Dacă Consumul putea vide mărfurile cu reduceri importante de prețuri, față de prețurile pieții, atunci capitalele de care dispune ar fi rulat repede și ar fi fost suficiente, pentru aprovizionarea funcționarilor, pentru că: " A fost la 30 iunie­ 1922 1923 1924 Capitalul social­­­­ 308 950 305 309 301 400 Fondul de rezervă : 60*397 161 286 242 117 In total: Cap. propiii 369­ 347 466 585 54­>'517 Capitalul strein la dispoz. Consum­: 3'709 924 3'8'8S35 3’693-214 Pasive in total: 4 079 271 4 284-921 4-236 <91 Decreșterea capitalului social ne arată că în lipsa avantagiilor numărul mem­brilor an de an a scăzut în loc să crească. 4.079.271 4.284.921 4.236.790 Să înțelege în bună parte a contri­buit la rezultatul nemulțumitor și lipsa sprijinului din partea autorităților.­­ Cu toate acestea majoritatea membrilor Consiliului de administrație actual n’a ajuns la concluziunea de-a desființa aceasta însoțire, „întemeiată pe baza principiului altruistic“. Dorim numai de-a schimba forma de administrațiune în așa fel ca pe lângă minimul de riscuri, exchiderea pagube­lor, să putem da funcționarilor publici, membrii actuali și viitori ai însoțirei, maximul de avantagii. Pentru a atinge acest scop dorim să modificăm statutele corespunzător a­­cestor interese și dorim să se aleagă un nou consiliu de administrație omo­gen în vederi. ‘ „Lozincele timpului“ sunt frumoase. Dar „lozincele“ sunt lipsite de valoare când nu se pot înfăptui cu folos. Ne­păsarea celor interesați vom putea-o bi­rui­­ numai prin avantagii simțitoare. Aceste avantagii vor fi mai convingă­toare decât celea mai frumoase fraze compuse numai din vorbe late. „Posibilitățile de-o largă desvoltare, pe baze trainice“ vor fi date numai din acel moment, din care aprovizionarea funcționarilor publici prin Consum va prezintă­­ importante avantagii. Atunci toată lumea va alerga la Consum și va înceta „nepăsarea“ deplin justificată azi, în lipsa avantagiilor. Aceasta se va putea atinge și fără de-a urca capitalul social prin vărsă­­minte noui făcute de membrii vechi, fiind capitalele disponibile și alte capi­tale streine, ce s’ar mai putea­ atrage către Consum, suficiente scopului. Ca­pitalul social se va urca în mod natu­ral prin înmulțirea membrilor atrași în însoțire de avantagiile ce va prezenta membrilor. Obținerea de la guvern a unor avan­tagii“ credem nu va întâmpina greutăți îndată ce Consumul va putea arăta a­­vantagiile de cari împărtășește pe func­ționarii publici. Numai și numai prin o administra­țiune organizată pe baze sănătoase vom putea desvolta o „acțiune roditoare.“ Ing. Ion F. Negruțiu. 1921/22 1922/23 1923/24 Salare­lei 268.598 298 017 339.483 Cheltueli generale 4­53.002 380 317 356.264 Absorb­ri 107.707 — — Beud­oin net 202.211 165 145 66.139 1.031.518 843.479 761.886 Capitalele disponibile stau angajate In 1921/22 1922/23 1923/24 Casa proprle 900 000 903.000 900 000 Numerar în vîssft 234.105 286 450 197.840 Mătfuin­ 1,444 606 1,598 593 1,895.194 Mobile 58.670 64.550 97.050 Autocamb­see 80 000 72.000 72.000 Diverși debitori 1.305,380 1.363,328 1.074.706 Sscl 46.510 —______^ Pactul de siguranță o nouă notă a Franței Paris. — Briand a lucrat azi la Mi­nisterul de externe cu noul secretar ge­neral, dl Berthelot, la redactarea unui nou text de răspuns la propunerea pactului de siguranță din partea Ger­maniei. Răspunsul pe care îl redactase dl Harriot — și care nu va mai fi utili­zat acum în urma alegerii lui Hinden­­burg ca președinte al Germaniei, era redactat într-un ton foarte conciliant și prevenitor față de Germania. In nota sa, dl. Briand declară cate­goric că Franța refuză să admită chiar tratative preliminarii asupra pactului de siguranță, înainte de intrarea Germaniei în Liga Națiunilor. „Politica minoritară în corporația industrială Dl Anton Moldovan președintele Cor­­rației industriale a trimis ziarului „Új­ság“ următorul răspuns, unor atacuri adresate conducerea corporației: Domnule Redactor, Cu onoare vă rog a dispune să se publice următoarele ca răspuns la arti­colului apărut în ziarul „Újság“ Nr. 96 în anul 1925 sub titlul „Politică mino­ritară în Corpo­rațiune Industrială“. — „Ucenicii maghiari și evrei nu se pot elibera înainte de timp“. — „Pe cine reprezintă conducerea“, aceasta în baza legei presei și în numele dreptăței. Numitul articol este tendențios, de­oarece autorul lui necunoscând admi­nistrația internă a Corporațiunei a pri­mit de bine, cele expuse de respecti­vul persiflator fără să se fi convins dacă acele publicate corespund adevă­rului — ceea ce ușor avea posibilitatea să o facă. Este un­deobște cunoscut, că actuala conducere întimpină mulțu­mirea întregului corp de meseriași din Cluj ceea ce se poate dovedi, din dezbaterile adunării generale din zilele aceste. Chiar ziarul „Újság“ în mai multe rânduri făcând obiectivă a recunoscut ca­litățile conducerea. Id­-colea devine, că conducerea nu poate împlini dorința vreunui membru, care este lipsită de orice bază de drept, sau nu se poate satisface în baza legilor în vigoare, de­oarece favoruri ilegitime nu putem asi­gura nici unul din membri, dar proce­deul acesta absolut legal, după părerea mea, nu a putut servi ca bază pentru atacul și învinuirile ce i s’au adus pe nedrept din partea ziarului dv. condu­cerea Corporațiunei. Trebue să fixez, că dorința comună a întregului corp al meseriașilor din Cluj este, de a crește cât mai mulți meseriași cu o c­alificație școlară cât mai înaltă, ridicând astfel nivelul cul­tural al generației meseriașilor de mâine, noi însă nu înțelegem aceasta așa, ca meseriile să fie n­umai,ultima salvare* pen­­tru elementele intelectuale, cari nu se pot valoriza pe carierele aceste, dar clalificația lor le poate servi pentru în­sușirea și punerea pe baze mai solide a celor învățate în meserii. Inteligența mai înaltă poate prescurta timpul de ucenicie obișnuit, dar stabilirea timpu­lui minim în care se poate învăța o meserie, credem că suntem noi mese­riașii cei mai competenți a o hotărî. Un tinăr cu cea mai înaltă cvalificație școlară și inteligență personală nu este în stare de a învăța în timp de câteva luni o meserie în mod practic. Comite­tul a fost condus de puncte de vedere mai înalte privitoare la desvoltarea vii­toare a industriei, atunci când a sta­bilit timpul minim de ucenicie la 1 și jura. an, fixând tot atunci și maximul de 4 ani. Este tendențioasă și nedreaptă afir­­mațiunea, că aceste dispozițiuni se prac­tică numai față de ucenicii maghiari și evrei. Prezidiul și Comitetul Corpora­țiunei desbate în modul cel mai obiec­tiv fiecare cerere în parte, fără consi­derare la naționalitate sau religiune, și întrucât autorul acestui articol ar a­­vea bănueli asupra obiectivității con­științei și inteligenței meseriașilor­ ro­mâni, îi pot comunica, că la ședința ul­timă a Prezidiului, în care bănuesc — s’au adus hotărârile cari au provo­cat acest articol, din cei 7 membri pre­zenți a fost un singur meseriaș român. Întreb acum pe dl redactor al artico­lului presupune el despre meseriașii ma­ghiari și evrei — folosindu-mă de cuvin­tele dv — că ei vor supune numai pe con­sorții lor la „torturile“ semnalate de dv ? Și în ceea ce privește școlarizarea uce­nicilor este divergentă de păreri între noi, și o greșală din partea dv. Anume, chiar și tineri absolvenți de 4 clase se­cundare, la cerere, vor fi scutiți de la studiile generale, dar dela desemn și limba română, ca studii practice și ne­învățate până acum, chiar în interesul viitorului lor, nu se pot scuti. De altfel aceasta fiind ordonanță ministerială nu cade în competința noastră de a o pu­tea modifica. In conformitate cu hotărârea Comite­tului cereri pentru contractare pe timp mai scurt de IV2 an, nici nu se tra­tează în merit, însă se comunică părții, că cu chestiune ne ocupăm în merit numai dacă va cere contractare pe tim­pul fixat de Comitet, ceea ce însă nu atinge dreptul său de apel. Asupra a­­pelurilor înaintate în termen de 15 zile decide în prima instanță Autoritatea in­dustrială, în instanța a doua Consiliu­ orășenesc și în forul ultim Ministerul muncii, se înțelege, luând în conside­rare și dreptul nostru de apel. Toate cererile în cari se cer contractări pe timp între 1V2 și 20* ani se vor trans­pune secțiilor competente pentru opi­­niere. Secțiile de obicei deleagă tânărul în un atelier pentru examinare. Dacă lucrarea de probă a succes, și este speranță, că în timpul cerut respectivul își va­­putea însuși meseria. Prezidiul corporațiunei în baza propunerei ma­estrului examinator, sau în baza propu­nerei secției satisface cererei, fără con­siderare la naționalitate sau confesiune și admite contractarea cu data înain­tării cererei în merit. Deci ucenicul nu pierde nimic, socotindu-i-se timpul. In­tru­cât vrâsta, cvalificația sau rezultatul examinării nu asigură însușirea meseriei în timpul cerut, de sine se înțelege, cererea se respinge, iarăși fără consi­derare la naționalitate sau confesiune. Corporațiunea se folosește de dreptul său asigurat prin lege, admițând „bine­voitor“ — după cum accentuiază dl redactor al articolului ironic — numai cererile celor merituoși. Mai observ că asupra cererilor pe timp între 2­s și 3 ani prezidentul hotărește singur, fără alte formalități. Deci egalitatea înaintea legilor se practică după cum am arătat mai sus și nu după cum dl redactor al arti­colului a caracterizat aceasta. Rog date concrete pentru desmințirea afirmațiu­­nilor mele, respective pentru stabilirea obiectivă, că Presidiul sau Comitetul ar fi procedat în materie de contractare în mod preocupat făcând distincțiune de naționalitate sau confesiune, și atunci eu am să suport consecvențele cele mai largi. Este dureros, că dv. atunci când accentuați consecvent înțelegerea și co­laborarea, pe de altă parte prin articole de ziar tendențioase descompuneți armonia și înțelegerea realizată cu mari greutăți, inducând în eroare cetitorii dv. cari nu cunosc starea faptică. Nici compoziția secțiilor nu este așa un monstru, după cum aoeste­a se­pre­zintă dl redactor al articolului, căci conducerea secțiilor a fost aleasă în adunarea generală a secțiilor respec­tive, de majoritatea membrilor ei, deci ea este compusă din persoane, cari au fost alese la posturile aceste din încre­derea majorității și dacă aceștia sunt la nivelul cultural sau nu, să o lăsăm în grija și critica secției respective, dar nici de­cum în grija unei persoane preo­cupate și malițioase, care pentru că i s’a respins o cerere, în așa mod mișe­­lesc vrea să se răzbune asupra Comi­tetului, care procedează pe baze legale și echitabil. Anton Moldovan Tribuna liberă

Next