Patria, iulie 1925 (Anul 7, nr. 139-164)
1925-07-01 / nr. 139
Cluj, Miercuri 1 Iulie 1925 Director: IOAN AGÂRBICEANU REDACȚIA ȘI AMÎfAlp@AȚIA CLUJ, STR. 8éOINA^MAIl5ill ANUNȚURI C ’PATARI^ ^^IMEȘTE ADMINISI^A^^ȘI AGENȚIILE DE_PUBLICÎ:^E2 Z.EI B:^BMJP1.A.FîUIU TENEFON REDACȚIA:^m T2L^ ffmi# mmS Ziua Z. Brașovul a fost în mare sărbătoare. Serbările prilejuite de aniversarea a 75 ani de la înființarea liceului „Andrei Șiguna“ au adunat în acest oraș —pe lângă foștii elevi —un mare public românesc, venit de pretutindeni să asiste la această înălțătoare comemorare, care amintește un trecut de luptă și dârză rezistență națională a românismului din Ardeal, încă de Vineri trenurile sosesc tixite. Comitetul organizator în frunte cu neobositul și venerabilul director al liceului, protopopul dr Blaga, a luat măsuri pentru încartiruirea oaspeților in hoteluri și în case particulare. Orașul a fost frumos pavoazat. La toate edificiile publice și case particaculare sunt arborate drapele naționale. Brașovul trăiește o viață deosebită. Nu este o organizare oficială, ci o caldă și pioasă manifestare a atâtor generații de elevi, cari se revăd după atâția ani în acest focar de cultură românească. P Tipul extrem de nefavorabil a stânjenit într’o oarecare măsură desfășurarea solemnității, dar ploaia nu a putut împiedeca pe foștii elevi să vină a asculta cu capul descoperit cuvintelor de omagiu ce s’au rostit în amintirea celor trei sferturi de veac de când liceul român ortodox al Brașovului este aici în Ardeal un măreț laborator de energii și cultură. Sosirea Mitropolitului Bălan Serbările au loc sub patronajul I. P. S. S. Mitropolitul Bălan al Ardealului, care a sosit la Brașov, venind de la Sibiu. Sâmbătă cu acceleratul la ora 4 p. m. Sosirea 1. P. S. Sale este salutată in gară de un public numeros. La coborârea din vagon protopopul dr Blaga, directorul liceului „Andrei Șaguna“ urează bun sosit înaltului oaspe, care răspunde mulțumind pentru primirea călduroasă ce i s’a făcut. Apoi 1. P. S. Sa ia foc într’o trăsură cu 4 cai, înconjurată de numeroși brașoveni călări și este condus la biserica ortodoxă din Cetate, unde se oficiază un scurt serviciu religios. încă de la ora 5 p. m. un public numeros aștepta pe terasa din fața liceului începerea festivităților. Din cauza ploaiei asistența a luat loc în sala de festivități a liceului, care era neîncăpătoare. —Dela trimisul Ziua N. Duminecă dimineață la toate bisericile române ortodoxe s’au oficiat parastase în amintirea decedaților profesori și binefăcători ai școalei din Brașov. La biserica Sf. Nicolae a oficiat I. P. S. S. mitropolitul Bălan al Ardealului în prezența dlor miniștrii: Aughenostru special — Iese,:, Al. Constantinescu, Lapedatu, Moș’oiu și Cipăianu, sosiți în acest scop de l.i București. Cuvântarea pr. dr Blaga După oficierea slujbei religioase protopopul dr Blaga directorul liceului a vorbit din amvon. (Discursul îl vom publica în numărul de mâne.) Marile serbări de la Brașov Jubileul de 75 ani al liceului „Andrei Șaguna‘‘ Conferința dlui N. Iorga La deschiderea festivității protopopul dl Blaga a salutat prezența în sală a dlui prof. N. Iorga, rugându-l să vorbească. Dl prof. N. Iorga ia loc la tribună. „N-am anunțat — începe din — nici o conferință, ci am venit de dragul dvstră. N’am venit încărcat cu erudiție pentru o conferință, dar fiindcă directorul acestui liceu poruncește să iasă o conferință, această conferință va ieși. Vom spune, deci, câteva idei în legătură cu această școală. Trecutul țărilor noastre are părți binecunoscute, dar are și părți nu îndeajuns de bine luminate. Toți suntem bucuroși ca români că ne găsim azi împreună trupește și mai puțin împreună sufletește. Această unire nu este o improvizație (ceea ce ar fi o adevărată nenorocire), nu e ceva căzut din senin. România întregită nu este rezultatul unor calcule dimplomatice savante. Ceea ce avem astăzi există de secole în sufletul poporului român. Aceasta face marea tărie a noastră. Liceul acesta însuși este rezultatul acestei fericite potriviri a istoriei. Profesorii acestui liceu au ajuns — creind generații de români, fii de țărani, să creeze o clasă cultă, care dacă nu ar fi existat în 1916, nu aveam curajul marelui risc al războiului, căci nu am fi avut siguranță înțelegere! sufletești a celor de aici. Aceasta este marea colaborare a Ardealului. Ceea ce a pregătit unirea a fost starea de spirit a intelectualilor români din Ardeal și acest lucru s’a făcut în liceu. Profesorii s’au gândit la unitatea poporului român. In sufletul ultimului copil de școală este viitorul poporului român. Negustorii cari au creiat această școală, au îndrăznit s’o creeze într’o vreme când aceasta era o adevărată biruință. Azi se înființează cu ușurință școli, cu profesori flămânzi. In vremile acelea școlile nu se înscriau în buget. Actul de înființare a unei asemenea școli este dovada încredere! națiunei în puterea ei. Întemeietorii acestei școli au făcut ceea ce știau, că vor putea sprijini , ei nu au întemeiat o biată școală de sărăcie, neluminată, ci au avut îndrăsneala de a o așeza în fața celorlalte școli de altă naționalitate și de a o menține la nivelul acestor școli. In România unită multe școli au fost puse acolo unde nu trebue și nu cum trebue. Întemeietorii acestei școli nu erau burghezi. Dar a fost o fericită potrivire a vremei. Când în Regat era cultură grecească iar în Ardeal latină pentru prea puțini, iar ca literatură nu exista decât literatura religioasă; în această vreme când cântecul mocanului ducea acele poezii populare, cari sunt la baza literaturei noastre, atunci au apărut așa numitele campanii de comerț, compuse din negustori din Turcia și Macedonia. Negustorii români din Ardeal ar fi fost zdrobiți de concurența negoțului privilegiat, dacă acești companiști nu venea să organizeze industria și comerțul din Ardeal. Au venit aci macedonenii români din Balcani, acest element creator, căci trebue să se știe, că în Macedonia sunt multe virtuți, pe care noi le ignorăm! Grație lor s’a creiat această școală, pentru că ei trăiau în jurul bisericei și al școalei și le întrețineau cu multe sacrificii. Nota fundamentală a întemeietorilor s’a păstrat tot timpul la această școală. Concluzia ? Școala nu trebue să se sprijine numai pe Stat. Societatea românească trebue trezită din nou, înălțându-se către un mare idealism, să-și ia asupră-și rolul pe care Statul nu-l mai poate îndeplini. Dela membri izolați nu se poate obține un mare sprijin. Insă când există o unire a societăței întregi, atunci se poate lupta și crea. Trebue a se întemeia în primul rând un negoț românesc puternic. Trebue a se întemeia o nouă viață economică, cu elemente indigene, cari să lupte împotriva concurenței streine. Trebue ca de azi înainte să Se creeze o Românie economică. Atunci în locul culturei formale a Statului, am avea cealaltă școală vie, sub ochii societăței românești, susținând din jertfa ei o viață școlară bogată. Școala astfel nu ar mai fi un mijloc de concepție morală. Sănătatea morală a unei societăți bine organizată ar restabili caracterul național al școalei. Cât timp școala va fi izolată sus și părăsită jos, ea nu-și va putea îndeplini menirea reală. Vechii negustori din Brașov au dăruit o școală vie, iar nu ca aceea care astăzi in România unită are atâtea lipsuri și decade. (Conferința dlui Iorga a fost viu aplaudată de cei prezenți). • După conferința dlui Iorga publicul s’a coborât în curte, unde corul foștilor și actual lor elevi, sub conducerea maestrului Oancea, profesor de muzică al liceului și cu acompaniamentul muzicei militare a intonat „Imnul festiv" de G. Dima și „Gaudeamus". A fost un moment de caldă reîmprospătare a timpurilor trecute, când numeroși foști elevi ai acestui liceu printre care mulți ocupând situații strălucite, cum sunt de pildă cinii: Al. Vaida-Voevod, Mihai Popovici, Onisifor Ghibu, Sextil Pușcariu, etc. au intrat în cor purtând vechile chipie de liceu, și s’au amestecat printre tinerii elevi de azi ai liceului. Asistența a isbucnit în urale, cari nu mai conteneau și cu aceasta s’a încheiat prima zi a festivităților. Restul programului fixat pentru Sâmbătă s’a suprimat din cauza ploaei. Desvelirea monumentului lui Virgil Onițiu La ora 12 întreaga asistență împreună cu I. P. S. S. mitropolitul Bălan și unii miniștri a mers la cimitirul din Groaveri unde urma să aibă loc solemnitatea desvelirei monumentului ridicat pe mormântul regretatului Virgil Onițiu fost director al liceului „Andrei Șaguna“, mort în anul 1915. Monumentul așezat la intrarea în cimitir este lucrat din marmoră albă, purtând următoarea inscripție: VIRGIL ONIȚIU FOST DIRECTOR AL LICEULUI n. 1865 t 1915 Prinosul recunoștinței elevilor, colegilor și prietenilor. Aci I. P. S. S. Mitropolitul asistat de întreg clerul ortodox din Brașov a oficiat un serviciu religios întru pomenirea neuitatului profesor Onițiu. Corul elevilor cu muzica militară a dat răspunsurile. S’a făcut sfințirea monumetului și s’au depus numeroase coroane și jerbii de flori naturale pe mormânt din partea foștilor elevi a profesorilor, a actualilor elevi, a cercului studențesc din „țara Bârsei“ etc., etc. La această tristă ceremonie era de fața și îndurerata văduvă a regretatului dispărut. După terminarea slujbei religioase, de pe o estradă instalată „ad-hoc“ dl profesor Axente Banciu profesor la liceul „Andreiu Șaguna“ fost elev și coleg al lui Victor Onițiu și-a rostit cuvântarea, vorbind despre viața și faptele acestui mare dascăl. ANUL VII NUMĂRUL 139 ABONAMENTUL: PE UN AN .... 360 LEI PE JUMĂTATE AN . 180 LEI PE UN SFERT DE AN 100 LEI LUNAR..........................40 LEI IN STREINATATE. PE UN AN .... 2000 LEI PE JUMĂTATE AN. . 1000 LE Cuvântarea dlui “. „Destinul a voit — spune dl Banciu — ca odată cu aniversarea celor trei sferturi de veac de la întemeerea „Gimnaziului“ român ortodox din Brașov, azi Liceul „Andrei Șaguna" să comemorăm și aniversarea regretatului director Virgil Onițiu, a cărui activitate constitue nu numai una din viața bogată a acelui așezământ de cultură, ci și o reală pagină de mândrie a acestuia. Dacă am îndrăsnit să vorbesc aci, am făcut-o cu credința că lipsa darului oratoric o va suplini poate căldura sinceritățel Căci nu cred că este astăzi suflet de român care dându-și seama de ce a fost Virgil Onițiu în viața culturală a neamului nostru de dincoace de Carpați, să nu-i fi aprins o candelă de recunoștință. Onițiu din primii ani ai funcțiunei de profesor a fost un fel de spiritul rector al corpului profesoral. Elevii lui vorbeau despre dânsul cu însuflețire și cu mult respect, iar colegii cei mai bătrâni îl înconjurau cu încredere stimă, pentru caracterul sobru, mintea și clară și disciplinată și pentru intensa sa activitate, depusă cu atâta dragoste întru înălțarea prestigiului școalei din Brașov. El nu s’a ridicat acolo, decât prin propria lui vrednicie. De aceea figura lui Onițiu căpăta în zilele noastre ceva din strălucirea aureolei ce încunună personalitățile, cari se dau ca pildă generațiunilor ce se succedează pe băncile școalelor. Pentru Onițiu catedra a fost un adevărat altar, pentru că el s’a sprijinit numai pe credință, credință în perfecțiunea sufletului omenesc și în triumful binelui contra răului și al adevărului împotriva minciunei. „Mulțimea cea mare spunea Onițiu — este a celor buni la inimă, a celor cu frica în Dumnezeu și cu nădejde de îndreptare. Trebue să învingem pentru că puterea noastră este în mulțimea și în curățenia morală a intențiunilor noastre“. înarmat cu cunoștințe temeinice în specialitatea sa el a fost un dascăl priceput și un pedagog ideal. Rezortul încredere în sine era baza pe care se sprijinea el. Ca educator Onițiu era omul școalei moderne, ținând seamă de toate îmbunătățirile aduse vieței școlare. Ca profesor de limba și literatura română Onițiu și-a dat seama că contemporanii nu sunt decât o verigă în marea activitate organică și morală a neamului. De aci cultul său pentru trecut. Calitățile lui Onițiu, însă, se reliefează mai ales din toamna anului 1894, când este numit directorul liceului. El a înființat „Masa studenților“, care azi îi poartă numele, care azi e condusă de colegul dr Gh. Popovici și având azi un fond de 600.000 lei. El a introdus băile obligatorii și încuraja excursiunile școlare, iar existența internatului tot lui i se datorește. Concomitent cu grija ce o depunea pentru elevi, Onițiu se îngrijea și de nctiujile corpului didactic. El a obținut astfel egalarea salariilor profesorilor cu a celor de la școalele Statului, trecerea fondului de pensiuni la Stat, asigurarea văduvelor și orfanilor printr’un statut de pensiuni, alcătuit chiar de el, etc., etc. Paralel cu creiarea condițiunilor materiale pentru interesul instrucțiunei în școală, Onițiu a căutat să întărească armonia în sânul corpului profesoral și disciplina elevilor. Numai cine a lucrat cu dânsul a putut aprecia calitățile de conducător și conștiinciozitatea cu care-și făcea datoria. V. Onițiu avea totuși un mare cusur: avea prea multă încredere în oameni, in cinstea, în buna lor credință și aceasta i-a cauzat deseori neplăceri. Sensibilitatea sa etică îl distanța de tot ce era imoral. In legătură cu activitatea sa pedagogică trebue să amintim și de manualele sale de limba română pentru cursul inferior. * Dar Onițiu nu a fost numai omul școalei. El a luat parte activă la viața culturală și la îndrumarea ei. Ca membru al corporațiunilor noastre bisericești și școlare, ca vice-președinte și președinte al secției „Asociațiunei“, ca vice-președinte al Soc. pentru crearea unui fond de teatru, Onițiu nu a fost numai colaborator de mâna întâie ci și îndrumătorul lor. Ca orator el știa a însufleți și discursurile sale au fost, adevărate podoabe. A fost și un cald sprijinitor al ziaristicei. A scris it. „Telegraful Român", la „Tribuna", la „Drapelul" la „Românul" și la „Gazeta Transilvaniei". Pe lângă aceste multiple ocupațiuni el a găsit răgaz să se ocupe și cu literatura. El a dat la iveală câteva volume, între cari: Clipe de repaus, De toate, Straturi în poezia noastră populară, Poezia epică a lui Vasile Alexandri, etc. Academia Română apreciindu-i meritele l-a ales membru corespondent, iar Ardealul l-a așezat în rândurile dintâi ale valorilor lui culturale. Numele care e săpat pe această piatră rezumă activitatea pilduitoare de trei decenii a unui mare dascăl, care a lăsat urme adânci și fecunde în sufletul elevilor lui. Mormântul lui Onițiu este unul din mormintele asupra căruia va trebui să ne plecăm, ca să respirăm, omenie, sentiment de datorie, suflet românesc, dragoste față de cei oropsiți și iubire de neam. Amintirea lui va trăi de-a pururi prin ceea ce a creiat, prin faptele sale“. Dela cimitir la ora 12 și jumătate cei de față au mers în corpore la liceu, unde în sala festivă a avut loc o impunătoare solemnitate. Primul a luat cuvântul S. P. S. S mitropolitul Bălan al Ardealului. Cuvântarea Mitropolitului Bălan al Ardealului Domnilor miniștri. Iubiți foști și actuali elevi. Onorat public! „Am venit la aceasta înălțătoare sărbătoare a culturei românești ca să aduc prinosul de recunoștință a bisericei față de marea operă națională săvârșită în cursul celor 75 ani. Am venit să mă închin înaintea jertfelor, muncei pline de idealism a înaintașilor noștri. Gândul și hotărârea, cari stau la temelia școalelor din Brașov s’au zămislit în anii 1848—1849. ’Sub suflul de libertate s’a trezit conștiința răspunderii față de neam. Binecuvântată fie amintirea protopopului loan Popasu, care a știut să fie un mare organizator. Fericită amintirea lui Andrei Șaguna, care a știut să facă să se coboare îndemn asupra celor cari serveau această vatră de lumină. Noi cugetăm azi la toți acei cari au pus sufletul lor ca după acest altar a culturei naționale să se poată răspândi atâta lumină. Ce-au însemnat școalele române din Brașov știți cu toții foști elevi, cari v’ai adunat la această sărbătoare. In fiecare dintre dvs. se găsește câte o parte din conștiința care a trăit în această școală, căci lumina și idealismul au fost totdeauna trezenci. Aceste școli în apropierea Carpaților, în apropierea fraților noștri de dincolo au mijlocit încă dela început schimbul sufletesc, dincoace și dincolo de munți Nu trebue să uităm că în aceste școl s’a întrunit dragostea de frate, sentiment care a contribuit pentru fericirea neamului. Dumnezeu a binecuvântat jertfa tuturora. Azi școala din Brașov își prăznuiește 75 ani de la înființare. Credincioasă ca întotdeauna idealului din trecut, această școală privește cu mândrie la opera săvârșită și cu nădejde pentru opera viitoare. Noi binecuvântăm pe toți aceia, cari și-au dat fărâmă din sufletul lor pentru progresul acestei școale. Noi vedem aci concentrată o curată tradiție a neamului, vedem aci concretizată dragostea de lumină și setea de cultură. Această dragoste și această sete vor sta alături de credința la temeliile activităței viitoare. Și de aci înainte școala din Brașov va continua de a fi luminătoarea generațiilor tinere. Mulțumesc domnilor miniștri pentru înalta lor prezență, care a onorat festivitatea. Vă asigurăm, că în cuprinsul acestei școli se vor păstra sufletul și credința, puteri cu cari se pot clădi fapte mari în viața unui neam. Ca și în trecut, de la frați la frați, această școală va continua să lucreze pentru a realiza unirea sufletească deplină. Iubiți elevi, sărbătoarea de azi e îndeosebi sărbătoarea voastră. Trecutul vă leagă de ea și școala se mândrește cu voi și vă mulțumește pentru dragostea ce i-ați arătat-o azi. Voi sunteți mândria ei, căci ați purtat pretutindeni povețile și principiile pe care ea vi le-a împărtășit, închei cu urarea ca școale noastre confesionale din Brașov: „vivant, crescant, floreant". (Aplauze). Discursul dlui ministru al instrucțiunei publice Luând cuvântul după I. P. S. Sa, dl ministru Anghelescu spune: „Cu adâncă mulțumire sufletească iau parte la înălțătoarea sărbătoare, prin care românismul de pretutindeni aduce prinosul său de adâncă recunoștință focarului nestins de cultură și de înalt patriotism, care este liceul „Andrei Șaguna“. De numele acestui liceu este legat numele marelui mitropolit, întemeietor și îndrumător de școală românească. Măreața mișcare de redeșteptare a conștiinței naționale este strâns legată de acest nume. Șaguna nu a fost numai mitropolitul românilor ortodoxe, el a fost în acelaș timp omul politic și conducător sufletesc al neamului său. Trebue să recunoaștem însă, că școala românească din Ardeal nu ar fi putut să se mențină și nici să dea roadele de azi, dacă biserica română nu ar fi dat tot ajutorul ei și nu ar fi făcut toate sacrificiile pentru sprijinirea operei lui Șaguna. De aceea neamul va rămâne veșnic recunoscător marelui erarh cât și bisericei din Ardeal, care a conservat credința și a răspândit cultura în păturile poporului. Școala din Brașov este cel mai mare focar de cultură. Ea a fost focarul de iradiere a celor mai înalte daruri și năzuinți ale neamului. 75 ani generații de profesori au alcătuit falanga apostolilor, cari după amvonul acestui altar de cultură românească au propovăduit evanghelia ideei naționale. In semn de recunoștiință față de acest înalt așezământ de cultură, guvernul ia asupra sa toate sarcinile de întreținere și propășire ale liceului „Andrei Șaguna“, conservându-i, însă, actuala organizare. El dăruește de asemenea suma de lei 1.000.000 pentru fondul liceului. Qrviati TA . Discursul dlui ministru Al. Constantinescu Se dă apoi cuvântul dlui Al. Constantinescu ministrul agriculturii, care își exprimă mulțumirea de a fi de față la această sărbătoare. „Sărbătorirea celor 75 ani — continuă dl Constantinescu — de dăinuire a Liceului Ortodoxe Român „Andrei Șaguna“ din Brașov, care chiamă la sine atâta suflare românească din toate unghiurile țării, adumbrește astăzi, cu fală și cu cinste, rândurile atâtor cete de ucenici, adunați, cu toată grija sufletească și cu toată zmerenia, a se închina acestui sfânt locaș al neamului. Poporul român, în această mândră țară a Ardealului, încătușat în întunericul robiei, a fost pustiit de vitregia împilării streine și de precupețirile și întocmirile dușmanilor neamului, care, în trufia atotputerniciei lor, înălțau din granit monumente neșterse întru pomenirea tiraniei lor — Iar nația română, pe pământul strămoșesc al ei, era nația lepădată, biserica ei prigonită, graiul ei hulit, — era nația răstignită, căci și astăzi mintea noastră ascultă cu groază cum pe roata din târgul dela Alba, troznesc în chinuri mădularele răsucite de călăi, ale mucenicului Horia. Școala aceasta, privită prin durerea și străduințele neamului, se ridică, în prespectiva istoriei, alăturea de gorunul lui Horia, de casa Iancului, și de lumina Blajului, la grandioasa înfățișare a unui sanctuar național. Către el, ca spre un pământ al făgăduinței și al nădejdilor, și-au îndreptat durerile și credința, generații de generații, și, din licărirea de lumină a făcliei veșnic aprinsă pe acest altar, s’a limpezit întunericul durerilor și s’a făruit tăria conștiinței naționale. Iar astăzi când, suflarea românească din toate unghiurile României Mărite este strânsă împrejurul acestui locaș, venim, în suflet, cu prinosul de cucernicie și credință, pe care numai pelerinii știu să-l aducă, fără de prihană, jertfelnicului sfânt al neamului. Inchinându-ne memorii întemeietorilor viteji, căci era o vitejie acum 75 de ani a înființa școală românească în Ardeal, — și preamărind fapta nepieritoare a înaintașilor, dascăli și mari dispărăți ai neamului, care au primit lumina sub acest adăpost, în frunte cu repauzatul întru Domnul, vrednicul Mitropolit Andrei Șaguna, fericitul întru pomenire, — ne îndreptăm cugetul și nădejdile noastre către cei care, astăzi de față, și-au luminat mintea la învățătura sanctuarului acestuia și către cel ce încă așteaptă binecuvântarea lui. Amintindu-le lor jertfele fără de număr ale mucenicilor și înaintașilor neamului, ele să le fie veșnică pildă și neșovăit imbold, pentru întărirea cugetului și inimii lor, căci, în noianul luptelor vrăjmășești care ne pândesc țara, numai învățătura românească, numai Festivitatea dela liceu