Patria, iulie 1925 (Anul 7, nr. 139-164)

1925-07-01 / nr. 139

Cluj, Miercuri 1 Iulie 1925 Director: IOAN AGÂRBICEANU REDACȚIA ȘI AMÎfAlp@AȚIA CLUJ, STR. 8éOINA­^MAI­l5ill ANUNȚURI C­ ’PA­TARI^ ^^I­­MEȘTE ADMINISI^A^^ȘI AGENȚIILE DE_PUBLICÎ:^E­2 Z.EI B:^BMJP1.A.FîUIU TEN­EFON REDACȚIA:^m T2L^ ffmi# mmS­ Ziua Z. Brașovul a fost în mare sărbătoare. Serbările prilejuite de aniversarea a 75 ani de la în­ființarea liceului „Andrei Șiguna“ au adunat în acest oraș —pe­­ lângă foștii elevi —un mare public ro­mânesc, venit de pretutindeni să asiste la această înălțătoare comemorare, care amintește un trecut de luptă și dârză rezistență națională a românismului din Ardeal, încă de Vineri trenurile sosesc tixite. Comitetul organizator în frunte cu ne­obositul și venerabilul director al liceu­lui, protopopul dr Blaga, a luat mă­suri pentru înc­artiruirea oaspeților in hoteluri și în case particulare. Orașul a fost frumos pavoazat. La toate edificiile publice și case partica­­culare sunt arborate drapele naționale. Brașovul trăiește o viață deosebită. Nu este o organizare oficială, ci o caldă și pioasă manifestare a atâtor generații de elevi, cari se revăd după atâția ani în acest focar de cultură românească. P Ti­­­pul extrem de nefavorabil a stân­jenit într’o oarecare măsură desfășu­rarea solemnității, dar ploaia nu a pu­tut împiedeca pe foștii elevi să vină a asculta cu capul descoperit cuvintelor de omagiu ce s’au rostit în amintirea ce­lor trei sferturi de veac de când liceul român ortodox al Brașovului este aici în Ardeal un măreț laborator de energii și cultură. Sosirea Mitropolitului Bălan Serbările au loc sub patronajul I. P. S. S. Mitropolitul Bălan al Ardealului, care a sosit la Brașov, venind de la Sibiu. Sâmbătă cu acceleratul la ora 4 p. m. Sosirea 1. P. S. Sale este salutată in gară de un public numeros. La coborârea din vagon protopopul dr Blaga, directorul liceului „Andrei Șaguna“ urează bun sosit înaltului oaspe, care răspunde mulțumind pentru primi­rea călduroasă ce i s’a făcut. Apoi 1. P. S. Sa ia foc într’o trăsură cu 4 cai, înconjurată de numeroși bra­șoveni călări și este condus la biserica ortodoxă din Cetate, unde se oficiază un scurt serviciu religios. încă de la ora 5 p. m. un public nu­meros aștepta pe terasa din fața liceu­lui începerea festivităților. Din cauza ploaiei asistența a luat loc în sala de festivități a liceului, care­­ era neîncăpătoare. —­­Dela trimisul Ziua N­. Du­minecă dimineață la toate biseri­cile române ortodoxe s’au oficiat para­stase în amintirea decedaților profesori și binefăcători ai școalei din Brașov. La biserica Sf. Nicolae a oficiat I. P. S. S. mitropolitul Bălan al Ardea­lului în prezența dlor miniștrii: Aughe­nostru special­ — Iese,:, Al. Constantinescu, Lapedatu, Moș’­oiu și Cipăianu, sosiți în acest scop de l.­i București. Cuvântarea pr. dr Blaga După oficierea slujbei religioase pro­topopul dr Blaga directorul liceului a vorbit din amvon. (Discursul îl vom publica în numărul de mâne.) Marile serbări de la Brașov Jubileul de 75 ani al liceului „Andrei Șaguna‘‘ Conferința dlui N. Iorga La deschiderea festivității protopopul dl Blaga a salutat prezența în sală a dlui prof. N. Iorga, rugându-l să vor­bească. Dl prof. N. Iorga ia loc la tribună. „N-am anunțat — începe din — nici o conferință, ci am venit de dra­gul dvstră. N’am venit încărcat cu eru­diție pentru o conferință, dar fiindcă directorul acestui liceu poruncește să­­ iasă o conferință, această conferință va ieși. Vom­ spune, deci, câteva idei în le­gătură cu această școală. Trecutul țărilor noastre are părți binecunoscute, dar are și părți nu în­deajuns de bine luminate. Toți suntem bucuroși ca români că ne găsim azi împreună trupește și mai puțin împreună sufletește. Această unire nu este o improvizație (ceea ce ar fi o adevărată nenorocire), nu e ceva căzut din senin. România întregită nu este rezultatul unor calcule dimplomatice savante. Ceea ce avem astăzi există de secole în sufletul popo­rului român. Aceasta face marea tărie a noastră. Liceul acesta însuși este rezultatul acestei fericite potriviri a istoriei. Profesorii acestui liceu au ajuns — creind generații de români, fii de ță­rani, să creeze o clasă cultă, care dacă nu ar fi existat în 1916, nu aveam cu­rajul marelui risc al războiului, căci nu am fi avut siguranță înțelegere! sufle­tești a celor de aici. Aceasta este marea colaborare a Ar­dealului. Ceea ce a pregătit unirea a fost sta­rea de spirit a intelectualilor români din Ardeal și acest lucru s’a făcut în liceu. Profesorii s’au gândit la unitatea po­­­­porului român. In sufletul ultimului copil de școală este viitorul poporului român. Negustorii cari au creiat această școală, au îndrăznit s’o creeze într’o vreme când aceasta era o adevărată biruință. Azi se înființează cu ușurință școli, cu profesori flămânzi. In vremile acelea școlile nu se în­scriau în buget. Actul de înființare a unei asemenea școli este dovada încre­dere! națiunei în puterea ei. Întemeietorii acestei școli au făcut ceea ce știau, că vor putea sprijini , ei nu au întemeiat o biată școală de să­răcie, neluminată, ci au avut îndrăs­­neala de a o așeza în fața celorlalte școli de altă naționalitate și de a o menține la nivelul acestor școli. In România unită multe școli au fost puse acolo unde nu trebue și nu cum trebue. Întemeietorii acestei școli nu erau burghezi. Dar a fost o fericită potrivire a vremei. Când în Regat era cultură grecească iar în Ardeal latină pentru prea puțini, iar ca­­ literatură nu exista decât literatura religioasă; în această vreme când cântecul mocanului ducea acele poezii populare, cari sunt la baza literaturei noastre, atunci au apărut așa numitele campanii de comerț, compuse din negustori din Turcia și Macedonia. Negustorii români din Ardeal ar fi fost zdrobiți de concurența negoțului privi­legiat, dacă acești companiști nu ve­nea­­ să organizeze industria și comerțul din Ardeal. Au venit aci macedonenii români din Balcani, acest element creator, căci trebue să se știe, că în Macedonia sunt multe virtuți, pe care noi le ignorăm! Grație lor s’a creiat această școală, pentru că ei trăiau în jurul bisericei și al școalei și le întrețineau cu multe sacrificii. Nota fundamentală a întemeietorilor s’a păstrat tot timpul­­ la această școală. Concluzia ? Școala nu trebue să se sprijine numai pe Stat. Societatea ro­mânească trebue trezită din nou, înăl­­țându-se către un mare idealism, să-și ia asupră-și rolul pe care Statul nu-l mai poate îndeplini. Dela membri izolați nu se poate ob­ține un mare sprijin. Insă când există o­ unire a societăței întregi, atunci se poate lupta și crea. Trebue a se întemeia în primul rând un negoț românesc puternic. Trebue a se întemeia o nouă viață economică, cu elemente indigene, cari să lupte îm­potriva concurenței streine. Trebue ca de azi înainte să Se creeze o Românie economică. Atunci în locul culturei formale a Statului, am avea cealaltă școală vie, sub ochii societăței românești, susținând din jertfa ei o viață școlară bogată. Școala astfel nu ar mai fi un mijloc de concepție morală. Sănătatea morală a unei societăți bine organizată ar re­stabili caracterul național al școalei. Cât timp școala va fi izolată sus și părăsită jos, ea nu-și va putea înde­plini menirea reală. Vechii negustori din Brașov au dă­ruit o școală vie, iar nu ca aceea care astăzi in România unită are atâtea lip­suri și decade. (Conferința dlui Iorga a fost viu a­­plaudată de cei prezenți). • După conferința dlui Iorga publicul s’a coborât în curte, unde corul foști­lor și actual lor elevi, sub conducerea maestrului Oancea, profesor de muzică al liceului și cu acompaniamentul mu­­zicei militare a intonat „Imnul festiv" de G. Dima și „Gaudeamus". A fost un moment de caldă re­împrospătare a timpurilor trecute, când numeroși foști elevi ai acestui liceu printre care mulți ocupând si­tuații strălucite, cum sunt de pildă cinii: Al. Vaida-Voevod, Mihai Po­­povici, Onisifor Ghibu, Sextil Puș­­cariu, etc. au intrat în cor purtând vechile chipie de liceu, și s’au a­­mestecat printre tinerii elevi de azi ai liceului. Asistența a isbucnit în urale, cari nu mai conteneau și cu aceasta s’a încheiat prima zi a festivităților. Restul programului fixat pentru Sâmbătă s’a suprimat din cauza ploaei. Desvelirea monumentului lui Virgil Onițiu La ora 12 întreaga asistență împre­ună cu I. P. S. S. mitropolitul Bălan și unii miniștri a mers la cimitirul din Groaveri unde urma să aibă loc so­lemnitatea desvelirei monumentului ri­dicat pe mormântul regretatului Virgil Onițiu fost director al liceului „Andrei Șaguna“, mort în anul 1915. Monumentul așezat la intrarea în ci­mitir este lucrat din marmoră albă, purtând următoarea inscripție: VIRGIL ONIȚIU FOST DIRECTOR AL LICEULUI n. 1865 t 1915 Prinosul recunoștinței elevilor, colegilor și prietenilor. Aci I. P. S. S. Mitropolitul asistat de întreg clerul ortodox din Brașov a oficiat un serviciu religios întru pome­nirea neuitatului profesor Onițiu. Corul elevilor cu muzica militară a dat ră­spunsurile. S’a făcut sfințirea monumetului și s’au depus numeroase coroane și jerbii de flori naturale pe mormânt din partea foștilor elevi a profesorilor, a actuali­lor elevi, a cercului studențesc din „țara Bârsei“ etc., etc. La această tristă ceremonie era de fața și îndurerata văduvă a regretatu­lui dispărut. După terminarea slujbei religioase, de pe o estradă instalată „ad-hoc“ dl pro­fesor Axente Banciu profesor la liceul „Andreiu Șaguna“ fost elev și coleg al lui Victor Onițiu și-a rostit cuvântarea, vorbind despre viața și faptele acestui mare dascăl. ANUL VII NUMĂRUL 139 ABONAMENTUL: PE UN AN .... 360 LEI PE JUMĂTATE AN . 180 LEI PE UN SFERT DE AN 100 LEI LUNAR..........................40 LEI IN STREINATATE. PE UN AN .... 2000 LEI PE JUMĂTATE AN. . 1000 LE Cuvântarea dlui “. „Destinul a voit — spune dl Banciu — ca odată cu aniversarea celor trei sferturi de veac de la întemeerea „Gimnaziului“ român ortodo­x­ din Brașov, azi Liceul „An­­drei Șaguna" să comemorăm și aniversa­rea regretatului director Virgil Onițiu, a cărui activitate constitue nu numai una din viața bogată a acelui așezământ de cultură, ci și o reală pagină de mândrie a acestuia. Dacă am îndrăsnit să vorbesc aci, am făcut-o cu credința că lipsa daru­lui oratoric o va suplini poate căldura sinceritățel Căci nu cred că este as­tăzi suflet de român care dându-și sea­ma de ce a fost Virgil Onițiu în viața culturală a neamului nostru de din­coace de Carpați, să nu-i fi aprins o candelă de recunoștință. Onițiu din primii ani ai funcțiunei de profesor a fost un fel de spiritul rector al corpului profesoral. Elevii lui vorbeau despre dânsul cu însuflețire și cu mult respect, iar colegii cei mai bătrâni îl înconjurau cu încredere stimă, pentru caracteru­l sobru, mintea și clară și disciplinată și pentru intensa sa activitate, depusă cu atâta dragoste întru înălțarea prestigiului școalei din Brașov. El nu s’a ridicat acolo, decât prin propria lui vrednicie. De aceea figura lui Onițiu căpăta în zilele noastre ceva din strălucirea aureolei ce încunună personalitățile, cari se dau ca pildă ge­­nerațiunilor ce se succedează pe băn­cile școalelor. Pentru Onițiu catedra a fost un adevărat altar, pentru că el s’a sprijinit numai pe credință, credință în perfecțiunea sufletului omenesc și în triumful binelui contra răului și al ade­vărului împotriva minciun­ei. „Mulțimea cea mare spunea Onițiu — este a celor buni la inimă, a celor cu frica în Dumnezeu și cu nădejde de îndreptare. Trebue să învingem pentru că puterea noastră este în mul­țimea și în curățenia morală a inten­­țiunilor noastre“. înarmat cu cunoștințe temeinice în specialitatea sa el a fost un dascăl pri­ceput și un pedagog ideal. Rezortul încredere­ în sine era baza pe care se sprijinea el. Ca educator Onițiu era omul școalei moderne, ținând seamă de toate îmbu­nătățirile aduse vieței școlare. Ca pro­fesor de limba și literatura română Oni­țiu și-a dat seama că contemporanii nu sunt decât o verigă în marea activitate organică și morală a neamului. De aci cultul s­ău pentru trecut. Calitățile lui Onițiu, însă, se relie­fează mai ales din toamna anului 1894, când este numit directorul liceului. El a înființat „Masa studenților“, care azi îi poartă numele, care azi e condusă de colegul dr Gh. Popovici și având azi un fond de 600.000 lei. El a introdus băile obligatorii și încuraja excursiunile școlare, iar existența internatului tot lui i se datorește. Concomitent cu grija ce o depunea pentru elevi, Onițiu se îngrijea și de nctiujile corpului didactic. El a obținut astfel egalarea salariilor profesorilor cu a celor de la școalele Statului, trecerea fondului de pensiuni la Stat, asigurarea văduvelor și orfani­lor printr’un statut de pensiuni, alcătuit chiar de el, etc., etc. Paralel cu creiarea condițiunilor ma­teriale pentru interesul instrucțiunei în școală, Onițiu a căutat să întărească armonia în sânul corpului profesoral și disciplina elevilor. Numai cine a lucrat cu dânsul a pu­tut aprecia calitățile de conducător și conștiinciozitatea cu care-și făcea da­toria. V. Onițiu avea totuși un mare cusur: avea prea multă încredere în oameni, in cinstea, în buna lor credință și aceasta i-a cauzat deseori neplăceri. Sensibilita­tea sa etică îl distanța de tot ce era imoral. In legătură cu activitatea sa pedagogică trebue să amintim și de manualele sale de limba română pentru cursul inferior. * Dar Onițiu nu a fost numai omul școalei. El a luat parte activă la viața culturală și la îndrumarea ei. Ca membru al corporațiunilor noa­stre bisericești și școlare, ca vice-pre­­ședinte și președinte al secției „Aso­­ciațiunei“, ca vice-președinte al Soc. pentru crearea unui fond de teatru, Onițiu nu a fost numai colaborator de mâna întâie ci și îndrumătorul lor. Ca orator el știa a însufleți și dis­cursurile sale au fost, adevărate po­­­doabe. A fost și un cald sprijinitor al zia­risticei. A scris­­ it. „Telegraful Român", la „Tribuna", la „Drapelul" la „Ro­mânul" și la „Gazeta Transilvaniei". Pe lângă aceste multiple ocupațiuni el a găsit răgaz să se ocupe și cu li­teratura. El a dat la iveală câteva vo­lume, între cari: Clipe de repaus, De toate, Straturi în poezia noastră populară, Poezia e­­pică a lui Vasile Alexandri, etc. Academia Română apreciindu-i meri­tele l-a ales membru corespondent, iar Ardealul l-a așezat în rândurile dintâi ale valorilor lui culturale. Numele care e săpat pe această pia­tră rezumă activitatea pilduitoare de trei decenii a unui mare dascăl, care a lăsat urme adânci și fecunde în sufle­tul elevilor lui. Mormântul lui Onițiu este unul din mormintele asupra căruia va trebui să ne plecăm, ca să respi­răm, omenie, sentiment de datorie, su­flet românesc, dragoste față de­ cei o­­ropsiți și iubire de neam. Amintirea lui va trăi de-a pururi prin ceea ce a­­ creiat, prin faptele sale“. Dela cimitir la ora 12 și jumătate cei de față au mers în corpore la liceu, unde în sala festivă a avut loc o im­punătoare solemnitate. Primul a luat cuvântul S. P. S. S mitropolitul Bălan al Ardealului. Cuvântarea Mitropolitului Bălan al Ardealului Domnilor miniștri. Iubiți foști și ac­tuali elevi. Onorat public! „Am venit la aceasta înălțătoare săr­bătoare a culturei românești ca să a­duc prinosul de recunoștință a bisericei față de marea operă națională săvâr­șită în cursul celor 75 ani. Am venit să mă închin înaintea jert­felor, muncei pline de idealism a îna­­intașilor noștri. Gândul și hotărârea, cari stau la te­melia școalelor din Brașov s’au zămis­lit în anii 1848—1849. ’Sub suflul de libertate s’a trezit conștiința răspunderii față de neam. Binecuvântată fie amintirea protopo­pului loan Popasu, care a știut să fie un mare organizator. Fericită amintirea lui Andrei Șaguna, care a știut să facă să se coboare în­demn asupra celor cari serveau această vatră de lumină. Noi cugetăm azi la toți acei cari au pus sufletul lor ca după acest altar a culturei naționale să se poată răspândi atâta lumină. Ce-au însemnat școalele române din Brașov știți cu toții foști elevi, cari v’ai adunat la această sărbătoare. In fiecare dintre dvs. se găsește câte o parte din conștiința care a trăit în această școală, căci lumina și idealis­mul au fost totdeauna treze­nci. Aceste școli în apropierea Carpaților, în apropierea fraților noștri de dincolo au mijlocit încă dela început schimbul sufletesc, dincoace și dincolo de munți Nu trebue să uităm că în aceste școl s’a întrunit dragostea de frate, senti­ment care a contribuit pentru fericirea neamului. Dumnezeu a binecuvântat jertfa tu­turora. Azi școala din Brașov își prăz­­nuiește 75 ani de la înființare. Credin­cioasă ca întotdeauna idealului din tre­cut, această școală privește cu mândrie la opera săvârșită și cu nădejde pentru opera viitoare. Noi binecuvântăm pe toți aceia, cari și-au dat fărâmă din sufletul lor pentru progresul acestei școale. Noi vedem aci concentrată o curată tradiție a neamului, vedem aci concre­tizată dragostea de lumină și setea de cultură. Această dragoste și această sete vor sta alături de credința la temeliile acti­­vităței viitoare. Și de aci înainte școala din Brașov va continua de a fi luminătoarea gene­rațiilor tinere. Mulțumesc domnilor miniștri pentru înalta lor prezență, care a onorat festi­vitatea. Vă asigurăm, că în cuprinsul acestei școli se vor păstra sufletul și credința, puteri cu cari se pot clădi fapte mari în viața unui neam. Ca și în trecut, de la frați la frați, această școală va continua să lucreze pentru a realiza unirea sufletească de­plină. Iubiți elevi, sărbătoarea de azi e în­deosebi sărbătoarea voastră. Trecutul vă leagă de ea și școala se mândrește cu voi și vă mulțumește pentru drago­stea ce i-ați arătat-o azi. Voi sunteți mândria ei, căci ați purtat pretutindeni povețile și principiile pe care ea vi le-a împărtășit, închei cu urarea ca școale noastre confesionale din Brașov: „vivant, cre­­scant, floreant". (Aplauze). Discursul dlui ministru al instruc­țiunei publice Luând cuvântul după I. P. S. Sa, dl ministru Anghelescu spune: „Cu adâncă mulțumire sufletească iau parte la înălțătoarea sărbătoare, prin care românismul de pretutindeni aduce prinosul său de adâncă recunoștință fo­carului nestins de cultură și de înalt patriotism, care este liceul „Andrei Șa­guna“. De numele acestui liceu este legat numele marelui mitropolit, întemeietor și îndrumător de școală românească. Măreața mișcare de redeșteptare a conștiinței naționale este strâns legată de acest nume. Șaguna nu a fost nu­mai mitropolitul românilor ortodoxe, el a fost în acelaș timp omul politic și conducător sufletesc al neamului său. Trebue să recunoaștem însă, că școala românească din Ardeal nu ar fi putut să se mențină și nici să dea roadele de azi, dacă biserica română nu ar fi dat tot ajutorul ei și nu ar fi făcut toate sacrificiile pentru sprijinirea operei lui Șaguna. De aceea neamul va rămâne veșnic recunoscător marelui erarh cât și bise­ricei din Ardeal, care a conservat cre­dința și a răspândit cultura în păturile poporului. Școala din Brașov este cel mai mare focar de cultură. Ea a fost focarul de iradiere a celor mai înalte daruri și nă­­zuinți ale neamului. 75 ani generații de profesori au al­cătuit falanga apostolilor, cari după amvonul acestui altar de cultură româ­nească au propovăduit evanghelia ideei naționale. In semn de recunoștiință față de acest înalt așezământ de cultură, guvernul ia asupra sa toate sarci­nile de întreținere și propășire ale liceului „Andrei Șaguna“, conservân­­du-i, însă, actuala organizare. El dăruește de asemenea suma de lei 1.000.000 pentru fondul liceului. Qrviati­ TA . Discursul dlui ministru Al. Constantinescu Se dă apoi cuvântul dlui Al. Con­stantinescu m­inistrul agriculturii, care își exprimă mulțumirea de a fi de față la această sărbătoare. „Sărbătorirea celor 75 ani — conti­nuă dl Constantinescu — de dăinuire a Liceului Ortodoxe Român „Andrei Șa­guna“ din Brașov, c­are chiamă la sine atâta suflare românească din toate un­ghiurile țării, adumbrește astăzi, cu fală și cu cinste, rândurile atâtor cete de ucenici, adunați, cu toată grija sufle­tească și cu toată zmerenia, a se în­china acestui sfânt locaș al neamului. Poporul român, în această mândră țară a Ardealului, încătușat în întune­ricul robiei, a fost pustiit de vitregia împilării streine și de precupețirile și întocmirile dușmanilor neamului, care, în trufia atotputerniciei lor, înălțau din granit monumente neșterse întru pome­nirea tiraniei lor­ — Iar nația română, pe pământul strămoșesc al ei, era na­ția lepădată, biserica ei prigonită, graiul ei hulit, — era nația răstignită, căci și astăzi mintea noastră ascultă cu groază cum pe roata din târgul dela Alba, troznesc în chinuri mădularele răsucite de călăi, ale mucenicului Horia. Școala aceasta, privită prin durerea și străduințele neamului, se ridică, în prespectiva istoriei, alăturea de gorunul lui Horia, de casa Iancului, și de lu­mina Blajului, la grandioasa înfățișare a unui sanctuar național. Către el, ca spre un pământ al fă­găduinței și al nădejdilor, și-au îndrep­tat durerile și credința, generații de generații, și, din licărirea de lumină a făcliei veșnic aprinsă pe acest altar, s’a limpezit întunericul durerilor și s’a făruit tăria conștiinței naționale. Iar astăzi când, suflarea românească din toate unghiurile României Mărite este strânsă împrejurul acestui locaș, venim, în suflet, cu prinosul de cucer­nicie și credință, pe care numai pele­rinii știu să-l aducă, fără de prihană, jertfelnicului sfânt al neamului. Inchinându-ne memorii întemeieto­rilor viteji,­­ căci era o vitejie acum 75 de ani a înființa școală românească în Ardeal, — și preamărind fapta ne­pieritoare a înaintașilor, dascăli și mari dispărăți ai neamului, care au primit lumina sub acest adăpost, în frunte cu repauzatul întru Domnul, vrednicul Mi­tropolit Andrei Șaguna, fericitul întru pomenire, — ne îndreptăm cugetul și nădejdile noastre către cei care, astăzi de față, și-au luminat mintea la învă­țătura sanctuarului acestuia și către cel ce încă așteaptă binecuvântarea lui. Amintindu-le lor jertfele fără de nu­măr ale mucenicilor și înaintașilor nea­mului, ele să le fie veșnică pildă și neșovăit imbold, pentru întărirea cuge­tului și inimii lor, căci, în noianul lup­telor vrăjmășești care ne pândesc țara, numai învățătura românească, numai Festivitatea dela liceu

Next