Patria, noiembrie 1925 (Anul 7, nr. 237-260)
1925-11-01 / nr. 237
Cluj, Duminecă 1 DirectoR: IOAN AGÂRBICEAN REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚI CLUJ, STR. REGINA MARIA . ANUNȚURI DUPĂ TARIF PRIMEȘTE ADMINISTRAȚIA : AGENȚIILE DE PUBLICITATE TELEFON REDACȚIA: 13—31 Patriarhia românească Sâmbătă seara încep, prin serviciul divin de la Mitropolie, serbările pentru învestirea întâiului Patriarh român, Dr. Miron Elie Cristea. Serbările se vor continua Duminecă și Luni, însuși actul investirei având loc Duminecă, în palatul Regal din București, în prezența Patriarhilor din Constantinopol, Ierusalim și Antitoia, a multor mitropoliți și episcopi din țările ortodoxe vecine și a întregului cor episcopesc al bisericii ortodoxe din România. Cd care va primi din mâna M. S. Regelui cârja și mantia patriarhală e un fiu al Ardealului, născut dintr’o fruntașe familie de țărani din părțile Reghinului, cleric care s’a distins din tinerețe, ca astor consistorial în Sibiu, și mai apoi ca episcop la Caransebeș, de unde a fost ridicat la cea mai înaltă treaptă arhirească, fiind ales Mitropolit Primat al României. Prin voința țării și a bisericei ortodoxe autocefale române, a fost înălțat scaunul primațial la rangul de Patriarhie, și odată cu el și Primatul la o dinstincție de care a fost lipsită în trecut biserica românească, deși a avut în cursul veacurilor trecute merite neperitoare pentru apărarea creștinismului nu numai între hotarele principatelor românești, ci în întreaga Peninsulă balcanică și până departe în orient. Meritele Țărilor românești și bisericii sale, dacă ar fi fost să fie răsplătite după greutatea lor, ar fi trebuit să aducă de mult aceasta dinstincție bisericii românești. Dar poporul nostru s’a îmbulzit în trecut la datorii nu la onoruri. Modestia care ne-a caracterizat în cursul veacurilor, buna chibzuială și aceea ridicare peste prețul măririlor externe, pe care n’o pot avea decât cei ce au crescut și au luptat în suferință, nu au putut îndemna pe marii arhirei și Voivozi din trecut să ceară o dinstincție care competea bisericei române. Când biserici naționale mai mici, mai neînsemnate din jurul nostru, își înființau Patriarhii, noi ne-am mulțumit să rămânem, ca cel mai înalt grad erarhic, cu „Mitropolitul Ungrovlahiei, Exarh al Plaiurilor“. Realizarea idealului nostru de veacuri, unirea politică a tuturor românilor într’un Sfat național, a adus în mod firesc și necesar și înființarea Patriarhiei românești. Inițiativa ca și hotărârea de înființare a Patriarhiei, a fost salutată și încurajată cu bucurie de întregul popor românesc. In Sinoade, ca și in Corpurile Legiuitoare și in presă s’a arătat mulțumirea tuturor legată de acest act,, ca și marile așteptări de ordin național și moral ce sunt legate de el. Nu mai încape îndoială că, cu aceeaș însuflețire și bucurie, va înconjura solemnitățile investirii de Duminecă, — ultima formalitate legată de înființarea Patriarhiei, — întreaga națiune română. Vedem în ea o justă încununare a meritelor pe care Biserica românească le-a avut prin veacuri pentru apărarea creștinismului, și în al doilea rând, ne punem în ea nădejdea unei reale înfloriri a veții creștinești în poporul românesc, pentru viitor. Biserica ortodoxă română are azi o organizație unitară, dintre cele mai democratice, are un bogat cor episcopesc, are unitatea Patriarhiei, are toate formele externe în care se poate manifesta puternic și unitar, are posibilitățile de a-și crește învățați și convinși slujitori ai altarului. Singura piedecă ce i se mai pune în drum este nenorocitul nostru sistem politic, care vrea să pună Biserica în slujba partidelor politice, și care a refuzat să-i lase până azi Bisericii naționale o completă autonomie. Dar nu trebue să uităm nici o clipă că o Biserică, oricât de bine organizată și dotată, nu poate să-și aibe principala sa tărie decât in originea sa de instituție divină, și în îndeplinirea tuturor îndatoririlor care decurg din această origine care caracterizează definitiv și activitatea sa. Pentru ca întreaga impozantă construcție externă care o are azi Biserica națională, să poată fi nu numai o construcție, ci un organism viu, e necesară în primul rând credința vie, și anume credința creștină vie. Vestmântul extern creștin, fără imensa forță animatoare care e credința, nu poate fi decât o povară și o deșertăciune, de care se poate resimți grav o țară și un popor. Biserica nu e o instituție lumească, o alcătuire pe cari factorilur lumești să o poată susține și să-i asigure prosperarea. Ea, fără ajutorul lui Dumnezeu, nimic nu poate. Iar ajutorul de sus, de unde vine tot darul, nu se dă decât acelora cari au o credință vie și trăesc potrivit acestei credințe creștine. Biserica românească organizată în Patriarhie va trebui deci, în primul rând, să coboare credința convinsă în slujitorii ei, și, prin ei, în toți ascultătorii săi, în toți credincioșii. In acțiunea aceasta sinceritatea, adevărul, e întâiul punct de plecare. Câtă vreme vom avea preoți cari nu cred și nu sunt convinși de divinitatea și adevărul în slujba căruia totuși s’au pus, câtă vreme vom avea tineri cari să îmbrățișeze aceasta carieră numai din calcul, strălucita construcție externă a Bisericii va rămânea fără suflet. Ni se va spune: se cere o întoarcere la evul mediu. Biserica își poate îndeplini rostul ei cultural și național și fără slujitori cari să creadă în divinitatea lui Isus Hristos sau în celelalte Taine ale Bisericii creștine. Să fie numai bine educați și oameni culți cu adevărat, și își vor îndeplini misiunea. Noi suntem convinși că prin postulatul de-a avea preoți, creștini convinși, și numai de aceștia, orice rang ierarhic ar ocupa, nu se cere întoarcerea la evul mediu, ci pur și simplu, la adevărata și prima menire a Bisericii creștine ; aceea de-ași umplea formele externe cu suflet, de a naște o viață adevărat creștină in sufletul și îndeletnicirile poporului întreg, cu toate clasele lui sociale. Cine nu mai crede în aceasta misiune a Bisericii, sau cine e convins că ceea ce înțelegem sub „viața creștină“, nu mai e necesar pentru ziua de azi, nu are decât să lupte împotriva Bisericii și ca organizație separată, și să pretindă și desființarea formei când nu mai aprobă cuprinsul, fondul ei. Dar a lăsa organizația, ca o casă pustie, să viețuiască fără să-și poată îndeplini misiunea specială, e un nou sens, care nu poate fi admis. Instituții de simplă educație socială, națională, instituții de cultură, sunt destule, și chiar dacă« ar fi insuficiente Statul poate creia altele , nu e necesar să susții Biserica singur pentru a îndeplini rolul instituțiilor laice. Dar Biserica noastră însăși știe, e convinsă, că prima ei menire e aceea de a vesti cuvântul lui Hristos, de a da pilda Lui, mângăerea Lui. Și e convinsă că fără credință individuală, în toți slujitorii ei, această întâie menire nu și-o poate îndeplini. Odată cu întemeirea Patriarhiei și organizația unitară a Bisericii românești, trebue să înceapă marea luptă pentru credința, pentru convingerea creștină în preoțiți și laici. Numai pe acest temeiu se poate clădi mai departe, se poate valorifica întreaga construcție externă, cu toate ramificările ei. Suntem încredințați că, deplin organizată azi, Biserica va începe această luptă de care e strâns legat viitorul neamului întreg. In aceasta credință spunem, din toată Inima, la învestirea primului Patriot român : Intru mulți ani! Guvernul de mâine — Intrigi, supoziții, nonsensuri iarăși s’a asvărlit în discuție chestiunea succesiunii. Firește de cei interesați, de a încurca ițele în jurul acestei probleme constituționale, care de loc și sub nici o formă legală nu le aparține. Din nou oculta liberală s’a pus pe lucru, pentru a desorienta opinia publică, pentru a trage pe urma acestei desorientări vreun profit. Cea mai nouă serie de născociri — în scormonirea cărora sunt angajați și neofiții liberali, cu rădăcini încă în tabăra Tătucului dela Severin — a lansat in atmosfera cafenelelor svonuri, de altcum de mult răsuflate, anume că partidul național va avea în vechiul Regat în curând o dizidență, care nu va rămânea multă vreme izolată, ci se va atașa la tabăra Tătucului, în vederea formării viitorului guvern. Și pentru că aceasta nouă formațiune nu va fi destul de tare, pentru a înfrunta tăria unei opoziții puternice, i se va pune la dispoziție din sânul actualului guvern o delegație anume aleasă, pentru a servi de proptea vânjoasă. Dl Titulescu va face parte din noua grupare, fiindcă ambasadorul nostru la Londra s’a știut menține până în prezent într’o armonioasă neutralitate. * Acestea sunt cele mai noui versiuni ticluite în oficina intrigilor averescanoliberale. In susținerea lor s’au lansat din oficiu o mulțime de agenți propagatori, nenorociți paraziți ai cluburilor, cari duc cu ei curentul în lungul și latul țârii, pentru a câștiga aderenți în jurul acestor idei. Scopul acestei propagande îl cunoaștem. Noi l’am denunțat opiniei publice în diferite rânduri, nu pentru a o feri de a cădea victimă unor narazii, ci pur și simplu, pentru a o lăsa să mediteze singură asupra unor manopere necinstite și a-și forma o părere independentă. Oculta cu întreagă pleiada ei de patroni ieșiți din vechea școală a bizantinismului și-a format convingerea — natural din succesele trecutului, că astfel de concepții bine ticluite și promovate cu destulă energie, vor putea prinde și vor fi in stare, să denatureze în favorul lor buna chibzuință a cetățenilor. Aceste fosile cred, că trăiesc și acum în epoca cenzitară, când țara era stăpânită de un anumit număr de indivizi favorizați, cari își formaseră un fel de șablon din sistemul de acaparare și detestare a puterii. Astăzi sistemul cenzitar a fost scos din uz de formula modernă a votului universal, adecă a domniei mulțimii. Cu toate acestea șablonul cenzitar a dăinuit, cel puțin până astăzi, favorizat de elementele vechi, cari nu se puteau obișnui cu nouăle schimbări de lucruri. Și dacă se poate încă practica acest sistem, vina nu este desigur a celor ce-l aplică și nici a principalului factor constituțional. Regele nu poate fi făcut răspunzător de un păcat, pe care nu-l are. El are o sfântă datorință, de a lăsa joc liber vieții constituționale, întocmită de cetățenii înșiși. Grija Suveranului este prevederea. El este obligat să observe în ce parte atârnă balanța constituțională și să agite în consecință. Prin urmare dacă opoziția unită va ști să-și întocmească lucrurile așa fel, încât voința ei să tragă în balanța constituțională mai mult decât intrigile liberale, guvernul de mâine va fi format de ea. Până în prezent nici o indicațiune nu ne arată contrarul. In chestia constituim Uniunei Cam. agricole — O comunicare a dîui deputat D. R. loanițescu — In ședința de Jos a Camerei, dl D. R. loanițescu deputat în partidul național a adresat dlui ministru al agriculturei următoarea întrebare: Am onoare a întreba pe dl ministru al agriculturii și domeniilor, pentru cari motive întârzie constituirea Uniunei Camerelor agricole, la care este obligat conform art. 22 din lege. Deși au trecut două luni de la alegerile Camerilor agricole județene, totuși aceste instituțiuni sunt paralizate în activitatea lor și suferă în funcționarea lor, prin faptul că n’a luat ființă Uniunea Centrală a Camerelor agricole. Mă explic: După legea al cărui autor a fost rău inspirat pentru interesele partidului liberal, Uniunea are atribuții foarte importante: ea dă directive nu numai asupra programului de activitate al Camerelor agricole, dar confirmă personalul și mai important aprobă bugetele. Aceste două atribuțiuni sunt esențiale și fără ele nu se poate concepe funcționarea oricărui organ profesional. Dacă dl ministru de domenii dorește sincer să dea posibilitate Camerelor agricole, să-și înceapă în mod real și util funcționarea, da ce nu accelerează constituirea Uniunei, pentru ca în bugetul viitor să se aloce sumele necesare funcționărei Camerelor agricole. Deoarece nu există nici un motiv care să justifice întârzierea constituirea Uniunei, punem în vedere domnului ministru al agriculturei și domeniilor, că vom uza de dispozițiile art. 22 din lege, după care 20 membrii pot ori când convoacă consiliul și Uniunea. Declar că un număr de 20 Camere agricole alese cu tot regimul de teroare deslânțuit în alegeri, au hotărât convocarea tuturor membrilor aleși și a membrilor de drept ai Uniunei la sediul Camerei agricole a jud. Ilfov, din str. Lipscani Nr. 3, pe ziua de Duminecă, 8 Noemvrie a. c., orele 10 a. m., când vom proceda la constituirea Uniunei din proprie inițiativă. De asemenea punem în vedere domnului ministru al agriculturii și domeniilor, să se conforme legei și până la această dată să numească pe toți membrii de drept, conform art. 12 din legea Camerelor agricole. Nu putem tolera ca să intrăm în anul bugetar 1926 fără ca sumele necesare funcționărei Camerelor să fi alocate în buget și personalul să fie confirmat. _______ Politica financiară a Poloniei ANUL II. NUMĂRUL 237 REDACTOR RĂSPUNZĂTOR : MIHAIL EM. PROCOPIU ABONAMENTUL: PE UN AN .... 360 LEI PE JUMĂTATE AN . 180 LEI PE UN SFERT DE AN 100 LEI LUNAR..........................40 LEI IN STREINATATE: PE UN AN .... 2000 LEI PE JUMĂTATE AN. . 1000 LEI Deschiderea festivă a cursurilor la Academia de înalte studii comerciale și industriale din Cluj — Cuvântul rectorului și prelegerea dlui prof. Ion I. Lapedatu — Joi, în 29 a l unei curente s’a serbat deschiderea festivă a cursurilor la Academia de înalte studii comerciale și industriale din Cluj în prezența capilor autorităților noastre bisericești, militare și civile din Cluj, de față fiind toți elevii — cam 350 — corpul profesoral precum și o frumoasă asistență a publicului românesc. Au contribuit mult la înălțarea festivității prezența P. S. Sale Episcopul Nicolae, dl general Dănilă Pap și dl primar al orașului dr Od. Utarea. O împrejurare fericită a făcut ca festivitatea să coincidă cu ziua aniversării M. Sale Regina Maria, întreagă asistența aducându-i spontan ovațiuni omagiale îndelungate și pline de însuflețire. Rectorul Academiei, dl Aurel Ciortea din prilejul deschiderii cursurilor academice ne-a arătat istoricul de șase ani de muncă a culturei noastre naționale pe teren comercial și industrial, menționând progresul realizat de Academie în toate privințele, mulțumită unui concurs desinteresat al tuturor factorilor: Statul, Primăria, Camerele de comerț și Întreprinderile comerciale și industriale din Ardeal și Banat, cum și al jertfelor aduse de corpul profesoral și al însuflețirei studenților. Mulțumește fiecărui factor în special, rugându-i pe toți să continue a îmbrățișa cu aceeași dragoste acest așezământ superior de cultură economică. A trezit cuvântul rectorului o deosebită însuflețire arătând în amănunte impresionante caracterul național românesc al Academiei. A urmat apoi prelegerea dlui prof. Ion. I Lapedatu despre „Legislația economică a Țării noastre“, prelegere urmărită de întreagă asistența cu deosebit interes și cu multă satisfacțiune. Comunicăm aici un rezumat scurt al acestei prelegeri atât de instructive. Războiul mondial — începe dl Lapedatu — a adus mari și oriunde schimbări și prefaceri în organizațiile politice, sociale și economice ale lumii, odată cu aceste schimbări și prefaceri, datoriile Statelor sau urcat în chip înspăimântător. Urcarea sarcinilor publice, în proporții necunoscute până acum, a fost inevitabilă. Dar petru ca activitatea economică să nu se desorganizeze sub povara enormelor sarcini și lumea să nu sucombe sub greutatea lor. Statele s’au văzut îndemnate să ieie măsuri pentru reorganizarea vieții economice, confom împrejurărilor schimbate și să introducă, metode mai practice și mai rentabile, pentru valorificarea și exploatarea bunurilor și proprietăților lor și, în urmare, pentru augmentarea veniturilor publice. O întreagă serie de legiuiri economice au văzut lumina zilei. Prin mari schimbări și prefaceri a trecut și țara noastră. Intrată în epoca de pace cu enorme datorii, provenite parte din războiu, parte din însărcinările și reformele ce și-a luat singură asupra și orice i s’au impus în mod fatal, prin tratate, România întregită s’a văzut deodată în fața celor mai grele probleme. Intre acestea era și noua orietate și îndrumare în principalele domenii de economie națională, spre a indica căi și mijloace în scopul adaptării vieții economice împrejurărilor radical schimbate și spre a înmulți veniturile patrimoniale cu care să se poată suporta mai ușor sarcinile publice prezente și viitoare. Legiuitorii de azi ai țării, au atacat, în scopul arătat o serie întreagă de probleme. Au atacat chestiunea regimului minier, de care atârnă importante izvoare de materii prime și de generatori de energie. In legătură cu căderile de apă, au atacat chestiunea generatorilor de energie și au atacat, pe lângă altele de mai puțină importanță, și chestiunea exploatării prin comercializare a bunurilor Statului. S’a dat deci naștere și la noi la o nouă legislație economică, pe care, oricare ar fi criticele ce i se aduc, trebue să o cunoască cei ce se pregătesc pentru viața practică. Trecând la analiza acestei legislațiuni, se ocupă mai întâi cu legea minelor, insistând în deosebi asupra celor trei chestiuni principale, ce le rezolvă: noul regim al proprietății miniere, drepturile câștigate în trecut și rolul Statului în explorări prin cooperarea cu capitalul particular. In legătură cu legea energiei arată importanța căderilor de apă în desvoltarea industrială a Statelor și politica ce se face privitor la utilizarea generatorilor permanenți și perisabili. Arată mai departe, cifrele isvoarelor de energie, de care dispune țara și perspectivele utilizării lor în viitor. In fine arată principiile dominante în lege. La legea pentru comercializarea și controlul întreprinderilor economice ale Statului dă explicări asupra modalităților după cari se va exploata în viitor patrimoniul privat și public al Statului, în comparație cu sistemele uzitate în trecut. Socot, că chiar și din expunerea limitată, ce am făcut — continuă, dl Lapedatu — s’a putut aprecia importanța nouei legitiri pentru viața practică. Nimunea din cei chemați lucra în ogorul ei, nu o va mai putea face fără cunoștințe precise și sigure despre aceste legi. Nouei legislațiuni trebue să i se facă loc cât mai curând în programul învățământului comercial, industrial și tehnic, deci și în programul Academiilor de înalte studii comerciale și industriale. Și până atunci însă trebue să i se facă loc — fie chiar și numai în un capitol mai restrâns — în cadrele vreunuia din studiile existente în program. Ori cum domeniul fiscal era și este studiat în ce privește rolul său de producător de venituri publice, în cadrul științei finanțelor și legislațiunii financiare, vom augmenta — începând cu anul ce se deschide — aceste cursuri cu un nou capitol, legislațiunea economică“. Muzeul Național al Ardealului de Prof. dr AL. BORZA Articolașul meu apărut mai dăunăzi în „Patria" sub titlul „Muzeul Național al Ardealului la răspântie“ se pare a fi atins prin adevărul și argumentele sale interesele unor compatrioți de-ai noștri, care vor să sechestreze muzeul țării pe seama neamului maghiar. In anul 245 al cunoscutului ziar local „Ellenzék“ a încercat cineva să combată (anonim!) constatările mele controlate și verificate, deci obiective, numindu-le tendențioase și neadevărate. Dupa ce numitul ziar a refuzat să publice răspunsul meu obiectiv, întemeiat pe date scoase din publicațiile oficiale ale Muzeului Național, ba comentează răspunsul meu cu reacredință stupefiantă la numărul de ieri, sunt nevoit să mă ocup din nou tot în acest ziar de chestia Muzeului Național al Ardealului. Pentru ca să vadă oricine cu ce mijloace nepermise lucrează organul de publicitate al domnilor dela conducerea actuală a Muzeului, trebue să arăt întâi, că — urmând pilda struțului — pretutindenea refac existența Muzeului Național, vorbind numai de Societatea M. A „Ba anonimul meu adversar are îndrăsneala să afirme, că eu ași fi tradus tendențios titlul instituțiunii, zicându i „Muzeul Național al Ardealului“. Rog însă pe cinii de la ziar să arunce o privire în statute, și vor găsi chiar la articolul 1: „Scopul societăței este întreținerea, susținerea, desvoltarea și studierea științifică a colecțiunilor Muzeului Național al Ardealului, decis a se înființa în Dieta ardeleană din 184113 și întemeiat la 1859 în Cluj“. La 2 zice „Titlul Muzeului este: Muzeul Național al Ardealului“. Tot așa și inscripția sigilului. Dacă și lucruri atât de evidente încearcă să falsifice anonimul ziarului, orcine își poate închipui, ce desperată este cauza pe care el caută să o apere cu mijloce neoneste, care m’ar absolva de îndatorirea de a-i răspunde. Dar prea mari interese naționale sunt în joc, pe care Negocierile angajate între Banca agrară polonă și Rotschild din Viena în vederea încheierii unui împrumut de 100 mii. dolari au fost confirmate. Președintele consiliului de administrație al acestei bănci se află actualmente la Viena astfel că se crede că negocierile vor fi încheiate în câteva zile. Acest împrumut va fi garantat din veniturile monopolului de alcool. fj Controlul veniturilor și cheltuielilor acestui monopol se va face de un consorțiu strein, la care se va atașa și Banca Rotschild. In cercurile interesate s’a observat, că monopolul alcoolului n’a fost cedat, ci servește numai de garanție. I anumite cercuri maghiare caută să le dejoace, pentru ca să nu mă adresez iarăși către opinia publică a țării, arătând — în opoziție cu afirmațiile de reverdință dovedită ale „Ellenzékului“ că: a) Muzeul Național al Ardealului este deși nu formal, dar de fapt o instituție a țării întemeiată din donațiunile făcute pe seama unui Muzeu al țării, îmbogățită și prin daruri, dar în primul rând din fondurile Statului, prin munca personalului Universităței, plătit tot de Stat. (Vezi „Istoria Muzeului“ de dr . Kelemen, p. 20 și următoarele, precum și zecile de „Rapoarte“ anuale ale Societăței, pe cari oricine le poate controla) b) Societatea epitropă a Muzeului a fost întemeiată la 1859 ca o societate „care cupride toate neamurile și clasele sociale ale patriei“ (cuvinte rostite în adunarea de constituire, de contele Mikó, primul prezident, vezi în Anuarul I al Societăței, pag. 1) Dela început au fost și sunt români în societate, iar în cursul timpurilor numeroși români au muncit că asistenți și studenți la desvoltarea muzeului. Bineînțeles că maghiarii au fost în număr covârșitor interesați la muzeu, căci ei erau stăpânii tuturor bogățiilor și situațiilor bine retribuite în această țară, până când românul iobag era nevoit să-și apere limba, legea și moșiuța iar acum, când Pronia cerească ne-a făcut dreptate, și noi dorim să luăm partea care ni se cuvine în munca culturală legată de Muzeu, conștienți de datorințele noastre, ca și de drepturi. Nu vrem să suprimăm limba și influența maghiară la acest muzeu, cum insinuă perfid gazeta maghiară, numai am dori să vedem angajați cât mai mulți români la muncă, având drepturi egale cu maghiarii. Elita culturală românească, ce dorește să se înregimenteze la societatea epitropă a muzeului, poate garanta o învoială corectă în această privință, dacă maghiarii ar înțelege cât este de periculos și puțin demn să cobori instituția Muzeului țărei în noroul minciunilor, combinațiilor și luptelor politice, cum par a face ei acum și cât este de fals să încerci a prezenta Societatea Muzeului ca o înfăptuire specifică a neamului unguresc. c) Colecțiunile Muzeului Ardelean sunt închiriate Universității de la 1872 și administrate și azi de Universitate, căreia i se datorește tot avântul luat de muzeu, care figurează și acum ca „averea“ fictivă a Societății. Contractul nou de închiriere de la 1895 este nelămurit redactat. La art. 8 se spune, că contractul rămâne în vigoare până când există la Cluj „Universitatea regească maghiară Francisco-Iosefină“. Unii maghiari din comitetul descomplectat al Societății interpetează acest text ad litteram și doresc să lipsească Universitatea românească de dreptul la aceste colecții, după ce Statul, pe care l’am moștenit nu numai în datorii și datoriițe, dar și în drepturi, a jertfit atâta pentru acest muzeu, rezervându-și drept nelimitat de dispoziție asupra colecțiilor. Cât este însă de falsă această interpretare (adoptată și de criticul meu din „Ellenzék“) se vede din statutele Societății, modificate la 1905, deci după încheierea contractului, interpretând autentic această învoială. In statute se vorbește pretutindenea numai de „Universitatea din Cluj“, care dar Domnului există și înflorește și azi, care știe aprecia colecțiile muzeului cel puțin ca în trecut. Fraza citată din contract vroia numai să asigure pentru Cluj și visui(Continuare pe pagina II) Porunca Societății Națiunilor împlinită Se anunță din Sofia că cu opt ore înainte de a expira terminul fixat de Liga Națiunilor, armata grecească a evacuat complet teritorul bulgar, retrăgându-se înapoia graniței. Tot așa au procedat și trupele bulgare de pe teritorul grecesc. Consiliul Societății Națiunilor a ales o delegație de cinci, care să cerceteze la fața locului originea și fazele conflictului. Ședințele consiliului au fost suspendate apoi până la 1 Decemvrie.