Patria, noiembrie 1925 (Anul 7, nr. 237-260)

1925-11-01 / nr. 237

Cluj, Duminecă 1 DirectoR: IOAN AGÂRBICEAN REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚI CLUJ, STR. REGINA MARIA . ANUNȚURI DUPĂ TARIF PRI­MEȘTE ADMINISTRAȚIA : AGENȚIILE DE PUBLICITATE TELEFON REDACȚIA: 13—31 Patriarhia românească Sâmbătă seara încep, prin serviciul divin de la Mitropolie, serbările pentru învestirea întâiului Patriarh român, Dr. Miron Elie Cristea. Serbările se vor continua Duminecă și Luni, însuși ac­tul investirei având loc Duminecă, în palatul Regal din București, în pre­zența Patriarhilor din Constantinopol, Ierusalim și Antitoia, a multor mitro­­poliți și episcopi din țările ortodoxe vecine și a întregului cor episcopesc al bisericii ortodoxe din România. Cd care va primi din mâna M. S. Regelui cârja și mantia patriarhală e un fiu al Ardealului, născut dintr’o fruntașe familie de țărani din părțile Reghinului, cleric care s’a distins din tinerețe, ca as­tor consistorial în Sibiu, și mai apoi ca episcop la Caransebeș, de unde a fost ridicat la cea mai înaltă treaptă arhirească, fiind ales Mitropolit Primat al României. Prin voința țării și a bisericei or­todoxe autocefale române, a fost înăl­țat scaunul primațial la rangul de Pa­triarhie, și odată cu el și Primatul la o dinstincție de care a fost lipsită în trecut biserica românească, deși a avut în cursul veacurilor trecute merite ne­­peritoare pentru apărarea creștinismu­lui nu numai între hotarele principate­lor românești, ci în întreaga Peninsulă balcanică și până departe în orient. Meritele Țărilor românești­­ și bisericii sale, dacă ar fi fost să fie răsplătite după greutatea lor, ar fi trebuit să aducă de mult aceasta dinstincție bisericii românești. Dar poporul nos­tru s’a îmbulzit în trecut la datorii nu la onoruri. Modestia care ne-a caracte­rizat în cursul veacurilor, buna chib­zuială și aceea ridicare peste prețul măririlor externe, pe care n’o pot avea decât cei ce au crescut și au luptat în suferință, nu au putut îndemna pe ma­rii arhirei și Voivozi din trecut să ceară o dinstincție care competea bi­sericei române. Când biserici naționale mai mici, mai neînsemnate din jurul nostru, își înființau Patriarhii, noi ne-am mulțumit să rămânem, ca cel mai înalt grad erarhic, cu „Mitropolitul Ungro­­vlahiei, Exarh al Plaiurilor“. Realizarea idealului nostru de vea­curi, unirea politică a tuturor românilor într’un Sfat național, a adus în mod fi­resc și necesar și înființarea Patriarhiei românești. Inițiativa ca și hotărârea de înființare a Patriarhiei, a fost salutată și încura­jată cu bucurie de întregul popor ro­mânesc. In Sinoade, ca și in Corpurile Legiui­toare și in presă s’a arătat mulțumirea tuturor legată de acest act,, ca și ma­rile așteptări de ordin național și mo­ral ce sunt legate de el. Nu mai încape îndoială că, cu ac­eeaș însuflețire și bucurie, va înconjura so­lemnitățile investirii de Duminecă, — ultima formalitate legată de înființarea Patriarhiei, — întreaga națiune română. Vedem în ea o justă încununare a meritelor pe care Biserica românească le-a avut prin veacuri pentru apărarea creștinismului, și în al doilea rând, ne punem în ea nădejdea unei reale înflo­riri a veții creștinești în poporul româ­nesc, pentru viitor. Biserica ortodoxă română are azi o organizație unitară, dintre cele mai de­mocratice, are un bogat cor episcopesc, are unitatea Patriarhiei, are toate for­mele externe în care se poate mani­festa puternic și unitar, are posibilită­țile de a-și crește învățați și convinși slujitori ai altarului. Singura piedecă ce i se mai pune în drum este nenorocitul nostru sistem politic, care vrea să pună Biserica în slujba partidelor politice, și care a refuzat să-i lase până azi Bise­ricii naționale o completă autonomie. Dar nu trebue să uităm nici o clipă că­ o Biserică, ori­cât de bine organi­zată și dotată, nu poate să-și aibe prin­cipala sa tărie decât in originea sa de instituție divină, și în îndeplinirea tutu­ror îndatoririlor care decurg din această origine care caracterizează definitiv și activitatea sa. Pentru ca întreaga impozantă construc­ție externă care o are azi Biserica na­țională, să poată fi nu numai o con­strucție, ci un organism viu, e necesară în primul rând credința vie, și anume credința creștină vie. Vestmântul extern creștin, fără imensa forță animatoare care e credința, nu poate fi decât o povară și o deșertăciune, de care se poate resimți grav o țară și un popor. Biserica nu e o instituție lumească, o alcătuire pe cari factori­lur lumești să o poată susține și să-i asigure prospe­­rarea. Ea, fără ajutorul lui Dumnezeu, ni­mic nu poate. Iar ajutorul de sus, de unde vine tot darul, nu se dă decât a­­celora cari au o credință vie și trăesc potrivit acestei credințe creștine. Biserica românească organizată în Patriarhie va trebui deci, în primul rând, să coboare credința convinsă în slujitorii ei, și, prin ei, în toți ascultă­torii săi, în toți credincioșii. In acțiunea aceasta sinceritatea, ade­vărul, e întâiul punct de plecare. Câtă vreme vom avea preoți cari nu cred și nu su­nt convinși de divinitatea și ade­vărul în slujba căruia totuși s’au pus, câtă vreme vom avea tineri cari să îm­brățișeze aceasta carieră numai din cal­cul, strălucita construcție externă a Bi­sericii va rămânea fără suflet. Ni se va spune: se cere o întoarcere la evul mediu. Biserica își poate înde­plini rostul ei cultural și național și fără slujitori cari să creadă în divinitatea lui Isus Hristos sau în celelalte Taine ale Bisericii creștine. Să fie numai bine educați și oameni culți cu adevărat, și își vor îndeplini misiunea. Noi suntem convinși că prin postula­tul de-a avea preoți, creștini convinși, și numai de aceștia, orice rang ierarhic ar ocupa, nu se cere întoarcerea la e­­vul mediu, ci pur și simplu, la ade­vărata și prima menire a Bisericii cre­știne ; aceea de-ași umplea formele ex­terne cu suflet, de a naște o viață ade­vărat creștină in sufletul și îndeletnici­rile poporului întreg, cu toate clasele lui sociale. Cine nu mai crede în aceasta misiune a Bisericii, sau cine e convins că ceea ce înțelegem sub „viața creștină“, nu mai e necesar pentru ziua de azi, nu are decât să lupte împotriva Bisericii și ca organizație separată, și să pretindă și desființarea formei când nu mai aprobă cuprinsul, fondul ei. Dar a lăsa orga­nizația, ca o casă pustie, să viețuiască fără să-și poată îndeplini misiunea specială, e un nou sens, care nu poate fi admis. Instituții de simplă educație socială, națională, instituții de cultură, sunt des­tule, și chiar dacă« ar fi insuficiente Sta­tul poate creia altele , nu e necesar să susții Biserica singur pentru a îndeplini rolul instituțiilor laice. Dar Biserica noastră însăși știe, e convinsă, că prima ei menire e aceea de­ a vesti cuvântul lui Hristos, de a da pilda Lui, mângăerea Lui. Și e convinsă că fără credință indivi­duală, în toți slujitorii ei, această în­tâie menire nu și-o poate îndeplini. Odată cu întemeirea Patriarhiei și organizația unitară a Bisericii româ­nești, trebue să înceapă marea luptă pentru credința, pentru convingerea creș­tină în preoțiți și laici. Numai pe acest temeiu se poate clădi mai departe, se poate valorifica întreaga construcție ex­ternă, cu toate ramificările ei. Suntem încredințați că, deplin orga­nizată azi, Biserica va începe această luptă de care e strâns legat viitorul neamului întreg. In aceasta credință spunem, din toată Inima, la învestirea primului Patriot ro­mân : Intru mulți ani! Guvernul de mâine — Intrigi, supoziții, nonsensuri iarăși s’a asvărlit în discuție chesti­­­unea succesiunii. Firește de cei intere­sați, de a încurca ițele în jurul acestei probleme constituționale, care de loc și sub nici o formă legală nu le apar­ține. Din nou oculta liberală s’a pus pe lucru, pentru a desorienta opinia publică, pentru a trage pe urma aces­tei desorientări vreun profit. Cea mai nouă serie de născociri­ — în scormonirea cărora sunt angajați și neofiții liberali, cu rădăcini încă în ta­băra Tătucului dela Severin — a lan­sat in atmosfera cafenelelor svonuri, de altcum de mult răsuflate, anume că partidul național va avea în vechiul Regat în curând o dizidență, care nu va rămânea multă vreme izolată, ci se va atașa la tabăra Tătucului, în vede­rea formării viitorului guvern. Și pen­­tru că aceasta nouă formațiune nu va fi destul de tare, pentru a înfrunta tă­ria unei opoziții puternice, i se va pune la dispoziție din sânul actualului gu­vern o delegație anume aleasă, pentru a servi de proptea vânjoasă. Dl Titu­­lescu va face parte din noua grupare, fiindcă ambasadorul nostru la Londra s’a știut menține până în prezent într’o armonioasă neutralitate. * Acestea sunt cele mai noui versiuni ticluite în oficina intrigilor averescano­­liberale. In susținerea lor s’au lansat din oficiu o mulțime de agenți propa­gatori, nenorociți paraziți ai cluburilor, cari duc cu ei curentul în lungul și latul țârii, pentru a câștiga aderenți în jurul acestor idei. Scopul acestei pro­pagande îl cunoaștem. Noi l’am de­nunțat opiniei publice în diferite rân­duri, nu pentru a o feri de a cădea victimă unor narazii, ci pur și simplu, pentru a o lăsa să mediteze singură a­supra unor manopere necinstite și a-și forma o părere independentă. Oculta cu întreagă pleiada ei de pa­troni ieșiți din vechea școală a bizan­tinismului și-a format convingerea — natural din succesele trecutului,­­ că ast­fel de concepții bine ticluite și promo­vate cu destulă energie, vor putea prinde și vor fi in stare, să denatureze în fa­vorul lor buna chibzuință a cetățenilor. Aceste fosile cred, că trăiesc și acum în epoca cenzitară, când țara era stă­pânită de un anumit număr de indi­vizi favorizați, cari își formaseră un fel de șablon din sistemul de acapa­rare și detestare a puterii. Astăzi sistemul cenzitar a fost scos din uz de formula modernă a votului universal, adecă a domniei mulțimii. Cu toate acestea șablonul cenzitar a dăinuit, cel puțin până astăzi, favori­zat de elementele vechi, cari nu se pu­teau obișnui cu nouăle schimbări de lu­cruri. Și dacă se poate încă practica acest sistem, vina nu este desigur a celor ce-l aplică și nici a principalului factor constituțional. Regele nu poate fi făcut răspunzător de un păcat, pe care nu-l are. El are o sfântă dato­­rință, de­ a lăsa joc liber vieții consti­tuționale, întocmită de cetățenii înșiși. Grija Suveranului este prevederea. El este obligat să observe în ce parte a­­târnă balanța constituțională și să a­­gite în consecință. Prin urmare dacă opoziția unită va ști să-și întocmească lucrurile așa fel, încât voința ei să tragă în balanța con­stituțională mai mult decât intrigile li­berale, guvernul de mâine va fi format de ea. Până în prezent nici o indica­­țiune nu ne arată contrarul. In chestia constituim Uniunei Cam. agricole — O comunicare a dîui deputat D. R. loanițescu — In ședința de Jos a Camerei, dl D. R. loanițescu deputat în partidul națio­nal a adresat dlui ministru al agricul­­turei următoarea întrebare: Am onoare a întreba pe dl ministru al agriculturii și domeniilor, pentru cari motive întârzie constituirea Uniunei Ca­merelor agricole, la care este obligat conform art. 22 din lege. Deși au trecut două luni de la alege­rile Camerilor agricole județene, totuși aceste instituțiuni sunt paralizate în ac­tivitatea lor și suferă în funcționarea lor, prin faptul că n’a luat ființă Uniu­nea Centrală a Camerelor agricole. Mă explic: După legea al cărui autor a fost rău inspirat pentru interesele partidului li­beral, Uniunea are atribuții foarte im­portante: ea dă directive nu numai a­­supra programului de activitate al Ca­merelor agricole, dar confirmă persona­lul și mai important aprobă bugetele. Aceste două atribuțiuni sunt esențiale și fără ele nu se poate concepe func­ționarea oricărui organ profesional. Dacă dl ministru de domenii dorește sincer să dea posibilitate Camerelor agricole, să-și înceapă în mod real și util funcționarea, da ce nu accelerează constituirea Uniunei, pentru ca în buge­tul viitor să se aloce sumele necesare funcționărei Camerelor agricole. Deoarece nu există nici un motiv care să justifice întârzierea constituirea Uniu­nei, punem în vedere domnului ministru al agriculturei și domeniilor, că vom uza de dispozițiile art. 22 din lege, după care 20 membrii pot ori când convoacă consiliul și Uniunea. Declar că un număr de 20 Camere agricole alese cu tot regimul de teroare deslânțuit în alegeri, au hotărât convo­carea tuturor membrilor aleși și a mem­brilor de drept ai Uniunei la sediul Ca­merei agricole a jud. Ilfov, din str. Lip­scani Nr. 3, pe ziua de Duminecă, 8 Noemvrie a. c., orele 10 a. m., când vom proceda la constituirea Uniunei din proprie inițiativă. De asemenea punem în vedere dom­nului ministru al agriculturii și dome­niilor, să se conforme legei și până la această dată să numească pe toți m­em­­brii de drept, conform art. 12 din le­gea Camerelor agricole. Nu putem tolera ca să intrăm în a­­nul bugetar 1926 fără ca sumele nece­sare funcționărei Camerelor să fi alo­cate în buget și personalul să fie con­firmat. _______ Politica financiară a Poloniei ANUL II. NUMĂRUL 237 REDACTOR RĂSPUNZĂTOR : MIHAIL EM. PROCOPIU ABONAMENTUL: PE UN AN .... 360 LEI PE JUMĂTATE AN . 180 LEI PE UN SFERT DE AN 100 LEI LUNAR..........................40 LEI IN STREINATATE: PE UN AN .... 2000 LEI PE JUMĂTATE AN. . 1000 LEI Deschiderea festivă a cursurilor la Academia de înalte studii comerciale și industriale din Cluj — Cuvântul rectorului și prelegerea dlui prof. Ion I. Lapedatu — Joi, în 29 a l unei curente s’a serbat deschiderea festivă a cursurilor la A­­cademia de înalte studii comerciale și industriale din Cluj în prezența capilor autorităților noastre bisericești, militare și civile din Cluj, de față fiind toți e­­levii — cam 350 — corpul profesoral precum și o frumoasă asistență a pu­blicului românesc. Au contribuit mult la înălțarea festivității prezența P. S. Sale Episcopul Nicolae, dl general Dă­­nilă Pap și dl primar al orașului dr Od­. Utarea. O împrejurare fericită a făcut ca festivitatea să coincidă cu ziua aniversării M. Sale Regina Maria, în­treagă asistența aducându-i spontan o­­vațiuni omagiale îndelungate și pline de însuflețire. Rectorul Academiei, dl Aurel Cior­­tea din prilejul deschiderii cursurilor a­­cademice ne-a arătat istoricul de șase ani de muncă a culturei noastre națio­nale pe teren comercial și industrial, menționând progresul realizat de Aca­demie în toate privințele, mulțumită u­­nui concurs desinteresat al tuturor fac­torilor: Statul, Primăria, Camerele de comerț și Întreprinderile comerciale și industriale din Ardeal și Banat, cum și al jertfelor aduse de corpul profesoral și al însuflețirei studenților. Mulțumește fiecărui factor în special, rugându-i pe toți să continue a îmbrățișa cu aceeași dragoste acest așezământ superior de cultură economică. A trezit cuvântul rectorului o deosebită însuflețire ară­tând în amănunte impresionante carac­terul național românesc al Academiei. A urmat apoi prelegerea dlui prof. Ion. I Lapedatu despre „Legislația e­­conomică a Țării noastre“, prelegere ur­mărită de întreagă asistența cu deosebit interes și cu multă satisfacțiune. Co­municăm aici un rezumat scurt al aces­tei prelegeri atât de instructive. Războiul mondial — începe dl Lape­datu — a adus mari și oriunde schim­­bări și prefaceri în organizațiile politice, sociale și economice ale lumii, odată cu aceste schimbări și prefaceri, dato­riile Statelor sau urcat în chip înspăi­mântător. Urcarea sarcinilor publice, în proporții necunoscute până acum, a fost inevitabilă. Dar petru ca activitatea economică să nu se desorganizeze sub povara enor­melor sarcini și lumea să nu sucombe sub greutatea lor. Statele s’au văzut îndemnate să ieie măsuri pentru reor­ganizarea vieții economice, confom îm­prejurărilor schimbate și să introducă, metode mai practice și mai rentabile, pentru valorificarea și exploatarea bu­nurilor și proprietăților lor și, în ur­mare, pentru augmentarea veniturilor publice. O întreagă serie de legiuiri economice au văzut lumina zilei. Prin mari schimbări și prefaceri a trecut și țara noastră. Intrată în epoca de pace cu enorme datorii, provenite parte din războiu, parte din însărcină­rile și reformele ce și-a luat singură asupra­ și ori­ce i s’au impus în mod fatal, prin tratate, România întregită s’a văzut deodată în fața celor mai grele probleme. Intre acestea era și noua orietate și îndrumare în principalele domenii de economi­e națională, spre a indica căi și mijloace în scopul adap­tării vieții economice împrejurărilor ra­dical schimbate și spre a înmulți veni­turile patrimoniale cu care să se poată suporta mai ușor sarcinile publice pre­zente și viitoare. Legiuitorii de azi ai țării, au atacat, în scopul arătat o serie întreagă de probleme. Au atacat chestiunea regimu­lui minier, de care atârnă importante izvoare de materii prime și de genera­tori de energie. In legătură cu căderile de apă, au atacat chestiunea generato­rilor de energie și au atacat, pe lângă altele de mai puțină importanță, și che­stiunea exploatării prin comercializare a bunurilor Statului. S’a dat deci na­ștere și la noi la o nouă legislație economică, pe care, oricare ar fi criti­cele ce i se aduc, trebue să o cunoască cei ce se pregătesc pentru viața prac­tică. Trecând la analiza acestei legislațiuni, se ocupă mai întâi cu legea minelor, insistând în deosebi asupra celor trei chestiuni principale, ce le rezolvă: noul regim al proprietății miniere, drepturile câștigate în trecut și rolul Statului în explorări prin cooperarea cu capitalul particular. In legătură cu legea energiei arată importanța căderilor de apă în desvoltarea industrială a Statelor și po­litica ce se face privitor la utilizarea generatorilor permanenți și perisabili. Arată mai departe, cifrele isvoarelor de energie, de care dispune țara și per­spectivele utilizării lor în viitor. In fine arată principiile dominante în lege. La legea pentru comercializarea și contro­lul întreprinderilor economice ale Sta­tului dă explicări asupra modalităților după cari se va exploata în viitor pa­trimoniul privat și public al Statului, în comparație cu sistemele uzitate în trecut. Socot, că chiar și din expunerea limi­tată, ce am făcut — continuă, dl La­pedatu — s’a putut aprecia importanța nouei legitiri pentru viața practică. Ni­­munea din cei chemați lucra în ogorul ei, nu o va mai putea face fără cu­noștințe precise și sigure despre aceste legi. Nouei legislațiuni trebue să i se facă loc cât mai curând în programul învățământului comercial, industrial și tehnic, deci și în programul Academii­lor de înalte studii comerciale și in­dustriale. Și până atunci însă trebue să i se facă loc — fie chiar și numai în un capitol mai restrâns — în cadrele vreunuia din studiile existente în pro­gram. Ori cum domeniul fiscal era și este studiat în ce privește rolul său de producător de venituri publice, în ca­drul științei finanțelor și legislațiunii financiare, vom augmenta — începând cu anul ce se deschide — aceste cursuri cu un nou capitol, legislațiunea eco­nomică“. Muzeul Național al Ardealului de Prof. dr AL. BORZA Articolașul meu apărut mai dăunăzi în „Patria" sub titlul „Muzeul Național al Ardealului la răspântie“ se pare a fi atins prin adevărul și argumentele sale interesele unor compatrioți de-ai noștri, care vor să sechestreze muzeul țării pe seama neamului maghiar. In anul 245 al cunoscutului ziar local „Ellenzék“ a încercat cineva să combată (anonim!) constatările mele controlate și verifi­cate, deci obiective, numindu-le tenden­țioase și neadevărate. Dupa ce numitul ziar a refuzat să publice răspunsul meu obiectiv, înte­meiat pe date scoase din publicațiile oficiale ale Muzeului Național, ba co­mentează răspunsul meu cu reacredință stupefiantă la numărul de ieri, sunt nevoit să mă ocup din nou tot în acest ziar de chestia Muzeului Național al Ardealului. Pentru ca să vadă or­icine cu ce mijloace nepermise lucrează organul de publicitate al domnilor dela conducerea actuală a Muzeului, trebue să arăt întâi, că — urmând pilda struțului — pretu­tindenea refac existența Muzeului Na­țional, vorbind numai de Societatea M. A „Ba anonimul meu adversar are îndrăsneala să afirme, că eu ași fi tra­dus tendențios titlul instituțiunii, zicân­­du i „Muzeul Național al Ardealului“. Rog însă pe cinii de la ziar să arunce o privire în statute, și vor găsi chiar la articolul 1: „Scopul societăței este întreținerea, susținerea, desvoltarea și studierea știin­țifică a colecțiunilor Muzeului Național al Ardealului, decis a se înființa în Dieta ardeleană din 184113 și întemeiat la 1859 în Cluj“. La­­ 2 zice „Titlul Muzeului este: Muzeul Național al Ar­dealului“. Tot așa și inscripția sigilului. Dacă și lucruri atât de evidente încear­că să falsifice anonimul ziarului, orcine își poate închipui, ce desperată este cauza pe care el caută să o apere cu mijloce neoneste, care m’ar absolva de îndato­rirea de a-i răspunde. Dar prea mari interese naționale sunt în joc, pe care Negocierile angajate între Banca a­grară polonă și Rotschild din Viena în vederea încheierii unui împrumut de 100 mii. dolari au fost confirmate. Președintele consiliului de administrație al acestei bănci se află actualmente la Viena astfel că se crede că negocierile vor fi încheiate în câteva zile. Acest împrumut va fi garantat din veniturile monopolului de alcool. fj Con­­trolul veniturilor și cheltuielilor acestui monopol se va face de un consorțiu strein, la care se va atașa și Banca Rotschild. In cercurile interesate s’a observat, că monopolul alcoolului n’a fost cedat, ci servește numai de garanție. I anumite cercuri maghiare caută să le dejoace, pentru ca să nu mă adresez ia­răși către opinia publică a țării, ară­tând — în opoziție cu afirmațiile de reverdință dovedită a­le „Ellenzékului“ că: a) Muzeul Național al Ardealului este deși nu formal, dar de fapt o institu­ție a țării întemeiată din donațiunile fă­cute pe seama unui Muzeu al țării, îm­bogățită și prin daruri, dar în primul rând din fondurile Statului, prin munca personalului Universităței, plătit tot de Stat. (Vezi „Istoria Muzeului“ de dr . Kelemen, p. 20 și următoarele, precum și zecile de „Rapoarte“ anuale ale So­cietăței, pe cari oricine le poate con­trola­­) b) Societatea epitropă a Muzeului a fost întemeiată la 1859 ca o societate „care cupri­de toate neamurile și cla­sele sociale ale patriei“ (cuvinte rostite în adunarea de constituire, de contele Mikó, primul prezident, vezi în Anua­rul I al Societăței, pag. 1­) Dela înce­put au fost și sunt români în societate, iar în cursul timpurilor numeroși români au muncit că asistenți și studenți la desvoltarea muzeului. Bineînțeles că maghiarii au fost în număr covârșitor interesați la muzeu, căci ei erau stăpâ­nii tuturor bogățiilor și situațiilor bine retribuite în această țară, până când ro­mânul iobag era nevoit să-și apere limba, legea și moșiuța iar acum, când Pronia cerească ne-a făcut dreptate, și noi dorim să luăm partea care ni se cuvine în munca cul­turală legată de Muzeu, conștienți de datorințele noastre, ca și de drepturi. Nu vrem să suprimăm limba și influ­ența maghiară la acest muzeu, cum in­­sinuă perfid gazeta maghiară, numai am dori să vedem angajați cât mai mulți români la muncă, având drepturi egale cu maghiarii. Elita culturală românească, ce dore­ște să se înregimenteze la societatea epitropă a muzeului, poate garanta o învoială corectă în această privință, dacă maghiarii ar înțelege cât este de periculos și puțin demn să cobori in­stituția Muzeului țărei în noro­ul minciu­nilor, combinațiilor și luptelor politice, cum par a face ei acum și cât este de fals să încerci a prezenta Societatea Muzeului ca o înfăptuire specifică a nea­mului unguresc. c) Colecțiunile Muzeului Ardelean sunt închiriate Universității de la 1872 și ad­ministrate și azi de Universitate, căreia i se datorește tot avântul luat de mu­zeu, care figurează și acum ca „averea“ fictivă a Societății. Contractul nou de închiriere de la 1895 este nelămurit re­dactat. La art. 8 se spune, că contrac­tul rămâne în vigoare până când există la Cluj „Universitatea regească maghiară Francisco-Iosefină“. Unii maghiari din comitetul descomplectat al Societății interp­etează acest text ad litteram și doresc să lipsească Universitatea româ­nească de dreptul la aceste colecții, după ce Statul, pe care l’am moștenit nu numai în datorii și datoriițe, dar și în drepturi, a jertfit atâta pentru acest muzeu, rezervându-și drept nelimitat de dispoziție asupra colecțiilor. Cât este însă de falsă această interpre­tare (adoptată și de criticul meu din „Ellenzék“) se vede din statutele So­cietății, modificate la 1905, deci după încheierea contractului, interpretând au­­tentic această învoială. In statute se vorbește pretutindenea numai de „Uni­versitatea din Cluj“, care dar Domnu­lui există și înflorește și azi, care știe aprecia colecțiile muzeului cel puțin ca în trecut. Fraza citată din contract vroia numai să asigure pentru Cluj și visui­­(Continuare pe pagina II) Porunca Societății Națiunilor împlinită Se anunță din Sofia că cu opt ore înainte de a expira terminul fixat de Liga Națiunilor, armata grecească a e­­vacuat complet teritorul bulgar, retră­­gându-se înapoia graniței. Tot așa au procedat și trupele bulgare de pe teri­torul grecesc. Consiliul Societății Națiunilor a ales o delegație de cinci, care să cerceteze la fața locului originea și fazele con­flictului. Ședințele consiliului au fost suspendate apoi până la 1 Decemvrie.

Next