Patria, iulie 1926 (Anul 8, nr. 140-165)

1926-07-22 / nr. 157

Cluj, Joi 22 Iulie 1926 anul VIII. # Numărul 157­­ 7­IOI FIX&MJPL, AJR UJL emanciparea guvernului? Sub titlul „Noua politică economică la România“ găsim in „Pager Presse“ un articol informativ relativ la schim­barea liniei de conduită, trasată de leaderul guvernului liberal dl Vin­ilă Brătianu in viaţa noastră economică. Se ştie, că tocmai păstrarea intactă a ace­­sei directive a fost condica principală impusă de financiarul liberal succesori­lor, pentru aducerea lor la putere. Ar­ticolul — deși din sursă particulară — face impresia unei schimbări de atitu­dine din partea guvernului, ceea ce ar echivala cu o emancipare a lui de sub tutela liberală. Iată ce scrie organul cehoslovac: „Două momente bătătoare la ochi In politica noului guvern român merită să fie subliniate: 1. Nou guvern caută să încheie împrumuturi în streinătate; şi 2. voeşte să dubleze emisiunea de banc­note. Ambele măsuri însemnează o ra­dicală ruptură cu politica economică a fostului guvern liberal, care se mişca între limitele exclusivismului naţional şi refuza atât Influenţa streină, cât şi co­laborarea capitalului strein. La baza acestei politici era de altcom şi o doză de egoism de partid, pen­­tru că istoriceşte liberalii sunt un partid, combinat din lum­ea finanţelor şi indu­striaşii ţării. Steaua politică a partidu­lui, destul de bine luminată în vechiul Regat — dar fără lucru în provinciile alipite, — pare că de data aceasta în­clină spre Apus, şi este explicabil, să se caute compensaţiuni pe un teren până acum ne­discutat liberalilor şi anume pe cel economic. Întreagă legislaţia liberală din trecut este bazată pe resursele economice. Le­gea referitoare la agendele Băncii Na­ţionale de emisiune — ai cărei acţio­nari sunt liberalii — este astfel combi­nată, încât să corespundă numai inte­reselor liberale şi intenţiilor conducăto­­rului ei real dl Vintilă Brătianu. Pro­gramul lui deflaţionist era ca în decurs de 15 ani întreg stocul de bancnote emise să se reducă la valuta de aur. Spre scopul acesta Statul trebuia să-şi plătească datoria la Banca de emisiune în 10—15 ani şi anume din taxele de import şi din veniturile câştigate din participarea sa la întreprinderile comer­cializate. Programul deflaţionist precum şi re­valorizarea leului era să se realizeze prin retragerea bancnotelor. întreg acest program era însă dina­inte primejduit. Şi când au văzut libe­ralii acest lucru au cedat puterea altora. Situaţia pentru succesori era para­doxală. Grupul Averescu a votat pentru le­gile economice liberale sub guvernarea acestora. Când au ajuns însă averes­­canii la putere şi au examinat chestiu­nile economiei naţionale, au văzut, că practica liberală nu se mai potrivea cu noua situaţie d­e România­ Mare. Gu­vernul actul a văzut, că politica defla­­ţionistă este cauza setei cronice de cre­dit în ţară, că protecţionismul naţional a fost exagerat de liberali, că piaţa streină a fost îndepărtată şi România economici­ste izolată. Consecvenţa politicei liberale se poate vedea şi din următorul tablou referi­tor la reducerea participării capitalului strein la una din cele mai importante industrii, a petrolului: cap. român în °|0 1913 18.806.000 9°|0 1919 113.355 000 23°|0 1920 531.355.000 43°L 1924 4.262.593.450 61 °|0 cap. strein în °|0 1913 240.878.750 91° 0 1919 384.523.750 77­ 1920 647.613 750 57° 0 1924 2.804.113.750 39% Eliminarea capitalului strein n’a fost prielnică economiei naţionale şi când guvernul a observat la câteva săptă­mâni după venirea sa la putere, că la situaţia nouă trebuiesc întrebuinţate noii doctrine economice, opoziţia liberală a protestat cu vehemenţă Cu toate ace­stea n’a putut împiedeca guvernul să contracteze în Italia un împrumut de 200 mil. lire, întrebuinţat exclusiv pen­tru sprijinul leului. Odată începutul făcut, el îşi conti­nuă drumul: noui oferte de împrumut au venit din Anglia, America, Elveţia. Se vorbeşte în mod public, că în Anglia e vorba să se închie două împrumuturi. Unul pentru plata cuponului datoriei consolidate (de 30 mil. lunţi st.), cela­lalt de 40 miliarde lei pentru refacerea economică. America şi Elveţia au oferit împru­muturi diferitelor municipii. Astfel un consorţiu de bănci americane a oferit primăriei Bucureşti 2 600 000 dolari. De aci urmează că creditorii streini nu se îndoiau de forţa economică a României, ci respingeau numai doctrina lib­rată. Mai departe. Abia cu câteva luni mai înainte se vorbea de o nouă emi­siune de bacnote. Zia­rele anunţă acum, că Banca Naţiora­­l• a primit ordin, să dubleze emisiunea de bancnote. La ceie 21 miliarde lei in circulaţie se vor adăuga deci alte 20—25 miliarde. Iar conducătorul real al Băncii Naţionale şi tatăl fostei politici economice V. Brâ­­tianu nu s’a împotrivit. Astfel situaţ­a actualului guvern în­cetează de a mai fi paradoxală. E drept, că stocul metalic al Băncii Naţionale nu permite o dublare a emi­si penultima şedinţă a Consiliului de miniştri s-a hotărât reducerea nu­mărului funcţionarilor publici cu 25°/„. In acest sens s’au şi dat instrucţiuni departamentelor ca toate locurile func­ţionarilor morţi, destituiţi sau demisio­naţi să fie suprimate. Se face rezervă numai asupra posturilor­­importante care trebuesc complectate prin înaintare, suprimăndu-se în acest caz­ locurile ră­mase vacante ale celor înaintaţi. Fără îndoială că până la sfârşitul actualului exerciţiu financiar, proporţia de 25% nu va puta fi acoperită cu numărul funcţionarilor morţi, destituiţi sau demisionaţi, l­a­lcătuirea noului buget se vor reduce, deci, toate postu­rile „inutile* — cum spune încheerea Consiliului de miniştri— „printr’o a­­mănunţită revizuire*. Chestiunea prezintă, o deosebită im­portanţă şi nu poate fi judecată nu­mai sub aspectul economiilor bugetare. E vorba să fie îndepărtaţi din serviciu sute sau poate mii de funcţionari pu­blici cari nu au altă vină decât de a fi găsiţi inutil de cei ce­ vor face „a­mănunţită revizuire“. Şi, fireşte că, a­­ceastă revizuire nu i va atinge pe Înal­ţii funcţionari ai departamentelor din serviciul central, ci se va mulţumi să-şi recruteze victimele dintre micii funcţio­nari ai serviciului exterior, de soarta cărora guvernul nu se interesează. Printre aceştia vor fi, desigur, func­ţionari cu oarecare vechime şi cu o pregătire exclusivă pentru postul ce-l ocupă azi. Ce vor deveni ei în momen­tul când suprimăndu-li-se posturile, vor fi trimişi pur şi simplu la plimbare fără nici un ajutor? In contractele de serviciu ale între­prinderilor particulare, există aşazisul preaviz cu termen mai mult sau mai puţin lung, de care au dreptul a bene­ficia toţi funcţionarii, îndepărtaţi din serviciu chiar pentru inaptitudini sau alte abateri de la îndatoririle lor con­tractuale. Preavizarea este o măsură destul de echitabilă pentru salariaţi, fără să în­semne o povară pentru patroni. Terme­nul acestui preaviz înlesneşte funcţio­narului ce urmează a părăsi serviciul putinţa de a şi căuta un alt post. De ce atunci Statul să nu acorde funcţionarilor săi măcar această îngă­duinţă, anunţând, de pildă, cu 6 luni înainte pe aceia ale căror posturi ur­mează a fi suprimate prin noul buget ? Crede oare guvernul că acest trata­ment voluntar este omenesc şi că Statul nu­­are faţă de funcţionarii săi măcar obligaţiunile pe cari le au stăpânit faţă de servitori? Comisiunea care va fi însărcinată cu revizuirea posturilor va hotărî supri­marea celor inutile, fără ca cei ce le ocupă în baza unei numiri legale să afle acest lucru decât în ziua când li se va comunica ordinul de a părăsi serviciul. Aceşti funcţionari nu se pot adresa nici contenciosului administra­tiv, căci sistemul suprimării bugetare este o măsură legală, împotriva căreia nu există nici o cale de recurs. Socotim, deci, că această chestiune merită o mai mare atenţie din partea celor în drept şi că ea nu poate fi so­­luţionată just, din acest punct de ve­dere, fără o largă îngăduinţă a Statu­lui faţă de funcţionarii sacrificaţi. Tot în legătură cu situaţia ce se creiază acestor funcţionari trebuie să se ţină seamă şi de drepturile acestora izvorâte din reţinerile pentru, pensie, siunea de bancnote. Noua politică inten­ţionează însă nu atât revalorizarea leu­lui, cât mai ales stabilizarea lui. Se crede deci, că reîntronarea valu­tei de aur nu numai că nu e posibilă, dar nu e nici necesară. Politica deflaţionistă nu are niciun rezon şi fluctuaţiunile la bursă din ulti­mul timp au dat destule dovezi. Principalul este să se valorizeze bo­găţiile naturale ale ţării şi aceasta nu se poate efectua, decât prin lăsarea liberă a intrării în ţară a capitalului strein. Acest lucru va realiza şi stabi­lizarea leului. Mărirea emisiunei joacă aci numai un rol secundar. Iată noile principii ale politicei ec­­omice în România: Renunţarea la ex­clusivismul naţional şi la politica defla­­ţionistă, cari nu duc la niciun­ scop în economia naţională­. Acestea sunt relatările ziarului din Praga, cari nr fi ce să credem, că gu­­venul Averescu începe a se emancipa de sub tutela liberală. Ce va face Statul cu sumele (pare-ni-se 70% asupra salariului) reţinute de la funcţionarii îndepărtaţi, printre cari cei mai mulţi nu vor avea anii necesari de a li se acorda o pensie proporţională cu timpul servit? Judecată, însă, ca să zicem aşa, sub latura politică hotărârea Consiliului de miniştrii de a suprima 25% din postu­rile funcţionarilor publici, pe motivul economiilor bugetare, este de-a dreptul ridicolă, ţinând seamă de risipa ce se face de trei luni încoace cu posturile noui creiate ale funcţionarilor diurnişti. Se proclamă necesitatea economilor bugetare, hotărăndu-se suprimarea pos­turilor micilor funcţionari, iar pe de altă parte se creiază sinecuri gras plă­tite din credite extraordinare. S-a gân­dit guvernul, că există posturi buge­tare inutile, dar nu înțelege să se a­­tingă de necesitatea sinecurelor, atât de abundente sub actualul regim. Pentru ca Statul să poată suporta diurnele unui singur inspector administrativ, se desfiinţează 10 posturi de funcţionari bugetari, deşi îndeletnicirile celui dintâi sunt cel puţin tot atât de nefolositoare ca ale celor din urmă. S-au creiat posturi de inspectori re­gionali ai poliţiilor, iar in schimb se reduce numărul subcomisarilor şi al sergenţilor de stradă. .. Este desigur, un sistem de economii „sui generis de pe urma căruia nu vor rezulta economii, dar se vor dezor­ganiza serviciile publice. * Se spune, totuşi, că chestiunea de care ne ocupăm aci este, în legătură cu angajamentele dlui Goga de a re­primi în slujbe pe cei 3000 de funcţio­nari maghiari, cari au refuzat să de­pună jurământul de credinţă către Sta­tul român în 1919 In acest caz opinia publică româ­nească trebue lămurită, că dl general Ave­rescu lasă pe drumuri 3000 de func­ţionari români cu familii, pentru a face loc unui număr egal de funcţionari unguri, ale căror sentimente faţă de Statul şi poporul român nu sunt pentru nimeni un secret. Dar asupra acestei chestiuni vom re­veni. Economii bugetare şi risipa creditelor extraordinare 25°/6 dintre funcţionarii fpublici români vor ră­mânea pe drumuri . Ce e cu funcţionarii unguri ? Noul guvern francez Paris — Criza de guvern din Fran­ţa a luat sfârşit prin formarea următoru­lui guvern: Prim ministru şi externe: Herriot; f­ranţe : Dl Monzie; interne: Chautemps; răzbel: Painleve; justiţie: şi Alesacid-L.Arena: Celrat; colonii: Do­­riac ; comerţ: Loncheur ; marină: Re­natád; agricultură: Quenille; instiuţii: Talladier; muncă: Basqu­ît; lucrări pu­­blice: Heffe. Iar subsecretari de stat au fost numiţi: tezaur: Jaquier; răz­boi: Dumasfil; marina comercială: Ma­­laorre; aviaţie: Robad­ia; educaţie­ mi­­litară: Bat­li. Noul guvern se va pre­zenta Parlamentului mâine joi. Presa de dimineaţă a primit noul guvern cu multă răceală, unele gazete­­criticând aspru noua formaţie, care este în re­laţii atât de intime cu Sovietele. In deosebi presa de dreapta critică cu ve­hemenţă guvernul dlui Herriot, care se crede nu va fi de lungă durată. (R­dor) Paris — D! De Morzie noul mini­stru de finanţe a declarat că guvernul nu va face o nouă inflaţie. (Rador) In jurul agresiunei­­ de la Cameră Suntem informaţi că consiliul de război din Bucureşti, căruia i-a venit spre cercetare — prin declinarea de competenţă a parchetului civil — do­sarul agresiunei colonelului Milco­­veanu, a clasat afacerea, pe motiv că deputatul lovit şi-a luat satisfacţie pe­­ calea... armelor. Este într’adevăr, un caz fără prece­­dent in analele justiţiei noastre moti­varea invocată de consiliul de război,­­ ,de a închide un dosar penal. Ne vom lămuri. Duelul este un de­lict prevăzut și penal de art. 258—261 co­d penal co­nțin. Făcându-se o strictă aplicare a Egei, fiecare duel — indife­rent de rezultatul luptei — ar trebui­­ să fie urmat de o acţiune publică îm-­­­potriva combatanţilor. Legea însă nu­­ se aplică la noi decât atunci când din duel rezită moartea unuia dintre ad­versari. Dar duelul rămâne delict. In speţă, colonelul Milcoveanu tre­buia deci trimis în judecată pentru cornul de delicte: 1) agresiunea de la Cameră şi 2) ca infractor la prevede­rile art. 258 c. P. c. Consiliul de război, totuşi a găsit că cel de-al doilea delict, scuză pe cel din­tâi şi a clasat afacerea. Această stranie soluţie este, desigur, o gravă abatere de la condica penală. El constitue însă şi un precedent des­­t­i­­ de riscat, căci — în dezacord cu prevederile legei — hotărăşte că dum­­u­l nu trebue pedepsit, deci nu este o infracţiune, aşa cum o socoteşte legea. Dar nu numai atât. Agresiunea colo­nelului Milcoveanu nu putea fi limi­tată la un litigiu personal între dsa şi dl deputat Divilla fapta­ fostului pre­fect de Vlaşca constitue un ultraj adus Adunării deputaţilor şi aceasta ca insti­­tuţiune nu poate fi satisfăcută prin duelul dintre cei doi adversari. Acesta a fost şi punctul de vedere al Camerei din moment ce însuşi pre­­z­entu Adunării a sesizat parchetul neditat după agresiune. Dacă agresiu­­n­ea privea numai pe victime şi pe a­­gresor, prezidentul Camerei n­r avea nici un drept să facă această sesizare, de care — de altfel — nici Parchetul genenl nu trebuia să ţină seamă, dat fiind că lovirea simplă nu este un de­lict de ordine publică şi deci plânge­rea urmează să fie făcută de cel pre­judicist. Ia­r dar, că încheerea consiliului de războiu din Bucureşti este în dezacord cu legea şi că prin hotărârea şi ultra­jul adus Parlamentului rămâne fără nici o sancțiune. Discursul dlui Vaida-Voevod rostit In şedinţa dela 7 Iulie la discuţia generală a validărilor — Riposta la declaraţiile ministrului de interne — — (După note stenografice) — Domnule preşedinte, domnitor, Regret că dl ministru de interne nu este de faţă, pentru că dumnealui, când l-am întrerupt, mi-a declarat că pri­meşte cu plăcere o discuţie, însă răs­punsul pe care am să i-l dau, o să i-l dau după ce îşi va termina dis­cursul. Voci de pe băncile majorităţii­. A­­tunci amânaţi pentru mâine dimineaţă. Dl dr Al. Vaida-Voevod: Domnilor, riposta trebue să urmeze atacului, şi ar fi un lucru de sine înţeles, că după ce m’am­ abţinut de a mai întrerupe, dum­nealui să fie de faţă, ca să putem da lupta. Dar, domnilor, fiindcă anumite atitudini şi afirmaţiuni nu pot rămâne nici 24 ore fără răspuns, vreau să uzez de dreptul meu de a putea riposta. O să avem încă ocazie, in viitor, să schim­băm vederi şi polemici cu dl ministru de interne. Domnilor discursul dlui ministru de interne a fost clădit, înainte de toate, pe afirmarea, cu desăvârşire lipsită de logică... (protestări pe băncile majori­tăţii)... Nu ştiaţi ce voiam să zic, şi m-aţi întrerupt. Rezervaţi-vă întrerupe­rile, după ce veţi vedea ce spun. Va să zică, discursul a fost întemeiat cu desăvârşire pe sofisme, dintre cari baza principală a întregei clădiri era, că toate fărădelegile, cari s’au comis la aceste alegeri au fost de lipsă, pentru­­a susţine ordinea contra demagogiei. Voci de pe băncile majorităţii: Aşa este. Demagogia guvernului Averescu Dl dr Al. Vaida-Voevod: Domnilor, mai întâi, vreau să arăt cum aţi lucrat dv., ca să vedeţi dacă demagogia, pe care ne-a imputat-o dumnealui nouă, partidelor de opoziţie, se poate com­para cu acea demagogie pe care a comis-o guvernul. Zic guvernul, pen­tru că nu dv. aţi tipărit aceste broşu­­rele, ele au fost tipărite din fondurile care-i stăteau la dispoziţiune guvernului, vasăzică au caracter oficial. In aceste broşuri, împodobite cu tablouri fru­moase, vezi un ţăran, un plug de fer, generalul Averescu cu iscălitura auto­grafă, vezi soarele răsărind şi un ţăran emoţionat, văzând simbolul semnului pe care ar trebui să pună ştampila. Vezi după aceea portretul dlui Goga, vezi în fine o văduvă de război — tot atâtea tablouri emoţionante. Iar în ceea ce pri­veşte celelalte partide, găseşte afirmări ca următoarele: „Cel liberal este al îmbogăţiţilor proaspeţi, ca meseriaşi, negustori etc., iar cel conservator era al marilor proprietari de pământ, cari îşi duceau viaţa în streinătate şi cari făceau politică numai ca să nu stea de­geaba*. Voci (de pe băncile majoritare): Așa era. Lupte de clasă Dl dr Al. Vaida-Voevod. Aşa este, spuneţi dv., dar aceasta este demagogie. „Pe orice cale partidul poporului trebuia gonit de la putere, fiindcă altfel ţăranii vor trece peste boeri", îşi glă­­sueşte manifestul oficial al guvernului. Şi dv. imputaţi partidului ţărănesc că face luptă de clasă? Apoi, domnilor, mai luptă de clasă ca atunci când ziceţi că ţăranii vor trece peste boeri? Ce vasăzică aceasta? Nu este demagogie? Eu cred că este luptă de clasă şi pro­vocare la ură de clasă şi: „gândul rău, când se cuibăreşte undeva, roade ca omida. Îşi face loc, pătrunde şi stâr­peşte rodul. Aşa au făcut boerii laolaltă cu liberalii şi partidul dlui Mania şi Vaida, faţă­ de generalul­­Averescu“, sărmacul. Cum, domnilor, vă întreb: această coterie. O voce (de pe băncile partidului na­ţional): Omidele mănâncă !| friptura,­­sgomot, întreruperi pe băncile majo­rităţii.) Dl dr. Al Vaida-Voevod: Domnilor eu v’am ascultat liniştit, (întreruperi). Domnilor, vasăzică să constată TM l« bună înţelegere şi trebue să admiteţi şi d­v. că aici se face luptă de clasă şi se face aţâţare în contra unei clase sociale, a boerilor, a ciocoilor, ceea ce dl Goga nu s’a jenat să ne-o impute nouă, respectiv partidului ţărănesc Dar mai departe, domnilor, ca să vă edificaţi: „După ce el hotărâse grani­ţele României Mari“ — adică genera­lul Averescu — „după ce aşezase pa­cea înăuntrul ţării şi împroptetărise pe ţărani, după ce dăduse taluzuri­­comu­nelor şi pregătise ca să se dea pădurile şi bălţile, ca avut, celor cari nu aveau pământ de muncă, viermii“ — în pa­ranteză „boerii“ — „au ros coada mă­rului şi fructul a picat abia pârgit“.­ Cine sunt viermii ? Boeri­, ciocoii! Şi dl Goga ne impută nouă, că am făcut demagogie. Ei bine domnilor, când d-voastră fără nici o jenă, de la guvern, agitaţi pe tema de clasă socială, cu viermi, boeri, ciocoi (aplauze pe ibăncile opo­ziţiei), cum se poate ca dl ministru de interne să vadă o ţăndărică la ochiul nostru, pe când bârna in ochiul său, propriu şi al guvernului, nu o observă? (aplauze pe băncile partidului naţio­nal). După aceea este un capitol în bro­şura guvernului cu un titlu special: „partidul naţional", natural, ne ia pe rând aceştia de până acum au fost li­beralii. Zice: „Este partidul care adunase în el toate resturile baerimii din Regat, care atâta amar de vreme fusese spaima şi scârba poporului muncitor“, glăsue­­şte manifestul ofical al dv., împodobit cu portretele dlui general Averescu şi al dlui ministru de interne... * Mai vine cu cunoscuta calomnie la adresa Consiliului Dirigent. Voci de pe băncile majorităţii: Aci e chestia! (zgomot, întreruperi). (Dl dr Aurel Vlad şi dl dl Aurel Dobrescu întrerup). Dl V. Goldiş, ministrul cultelor şi artelor, (către dl dr A. Vlad). Eu frip­tura mea o schimb cu friptura dtale, pe care ai scăpat-o prin nu ştiu ce mij­loace ! (aplauze pe băncile majorităţii). Dl D. Madgearu (din majoritate): (către dl dl Aurel Vlad). Ce e­ cu cele 500 milioane de coroane? Unde le-ai pus? (zgomot, întreruperi). Dl dr Al. Vaida-Voevod: Domnule preşedinte, vă rog să se facă linişte. Dl V. Goldiş, ministrul cultelor şi artelor: Domnule Vaida, te-aşi ruga să nu apelezi la dl preşedinte ca să se facă linişte, să apelezi la partidul dtale ca să fie liniştit, căci al nostru va fi liniştit. Dl dl Al. Vaida-Voevod: Domnilor, eu am tăcut Incredinţându-mă in făgă­­(Continua e pe pagina II-a) De partea cu dre făţărnicie? — Când „Biruinţa“ e pusă pe două coloane — In „Biruinţa“ No. 74 cu data de de 17 Iul­e ziarul nostru era acu­zat că „nu a avut curajul sa atace pe Szele Béla pentru că acesta dis­punea de un ziar“; cu alte cuvinte, vina partidului naţional era de a nu fi „secondat“ naţionalismul în­flăcărat al dlui Goga, care — pro­babil — acceptase candidatura di­rectorului lui „Brassói Lapok“ nu­mai spre a da prilej presei ave­­rescane s-o combată şi parlamen­tului să invalideze alegerea Am răspuns, cum era şi firesc, invi­tând pe lonfraţii de la „Biruinţa“ să verifice colecţia ziarului nostru, spre a se convinge de atitudinea hotărâtă ce am avut în chestiunea lui Szele Béla, imediat ce i s-a a­­nunţat candidatura pe lista guver­nului la Braşov, deci, înainte de alegeri şi cu mult înainte ca presa averes­ană să îndrăsnească a po­meni ceva în această chestiune. Am arătat că „Biruința“ — de pldă — a combătut numai ale­gerea lui Szele Béla, după ce pe­ricolul alegerilor trecură, dar nu a pomenit o vorbă de candida­tura acestuia înainte de alegeri, de teamă să nu pericliteze carte­lul cu ungurii. Acelaș ziar în numărul de Luni, cu data de 20 iulie, deci la inter­­val de 3 zile, vine şi răstoarnă tot ce spusese cu 3 zile înainte şi ne... acuză că pe chestie lui Szete Béla „timp de 2 luni partidul na­ţional şi presa lui au dus o cam­panie aprinsă...“ etc. Prin urmare ziarul nostru are o îndoită vină: 1. De a fi tăcut de... frică, şi 2. De a fi dus o „campanie prea aprinsă“. Ultimul articol din „Biruinţa, are un titlu lămuritor: „CAZUL SZELE BÉLA.O pildă de făţărnicie“ Cetitorii vor înţelege de partea cui este făţărnicia. De aceea credem necesar să le punem la dispoziţie ambele texte, în care ziarul nostru este acuzat (vezi punct. I şi II). Stă-te: „Biruinţa“ No 74 din 17 Iulie (Acuzata No 1.) Sub titlul „de dragul perfidiei“ scrie: „Mai întâi „Pa­tria“ afirmă un sfruntat neadevăr când scrie că „pre­sa averescană“ îl socotia pe Szele Béla strein loial eri, şi irredentist astăzi. Niciodată „presa a­­verescană“ şi par­tidul poporului nu vor confunda tole­ranţa cu prostia, până la a închide ochii faţă de acte evidente, acte de duşmănie faţă de poporul român şi ţara românească. Acest lucru poate să se petreacă la con­ducerea partidului naţional şi în re­dacţia confratelui „Patria“, care n’a avut curajul sa a­­tace pe Szele Béla, pentru că acesta di­spunea de un star, dar a atacat cu cu­rajul laşitaiei pe Barabás, care, ne­­avănd ziarul său, nu putea fi pri­mejdios pentru partidului naţio­nal■ „Biruinţa“ No 76 din 20 Iulie (Acuzaţia No 2) Sub titlul: „O pildă de făţărni­cie“ scrie: „Cazul Szele Béla i-a surprins în ace­­aş ipostază a omu­lui cu două feţe Timp de două luni, zi cu zi, partidul na­ţional a întreţinut o aprinsă campanie împotriva guvernu­lui, pe această che­stiune, arătând mo­tivele pentru care dl Szele Béla, directo­rul ziarului „Bras­sói Lapok“, nu e demn să figureze printre reprezen­tanţii maghiarimei din Ardeal. Şi fi­indcă ne găseam în plină periodă elec­torală, când argu­mentele sunt mai tăioase decât de o­­bicei, n’au lipsit, din coloanele pre­sei partidului na­ţional, nici acuză­­zările de trădare de patrie, îndreptate cu multă impetuozitate împotriva unui gu­vern, ai cărui sus­ţinători îndrăznesc să candideze pe a­­ceeaş listă cu un a­­semenea ostracizat al simţământului românesc.“ Orie« alte comentarii »acotim că sunt de prisos.

Next