Patria, iulie 1926 (Anul 8, nr. 140-165)
1926-07-22 / nr. 157
Cluj, Joi 22 Iulie 1926 anul VIII. # Numărul 157 7IOI FIX&MJPL, AJR UJL emanciparea guvernului? Sub titlul „Noua politică economică la România“ găsim in „Pager Presse“ un articol informativ relativ la schimbarea liniei de conduită, trasată de leaderul guvernului liberal dl Vinilă Brătianu in viaţa noastră economică. Se ştie, că tocmai păstrarea intactă a acesei directive a fost condica principală impusă de financiarul liberal succesorilor, pentru aducerea lor la putere. Articolul — deși din sursă particulară — face impresia unei schimbări de atitudine din partea guvernului, ceea ce ar echivala cu o emancipare a lui de sub tutela liberală. Iată ce scrie organul cehoslovac: „Două momente bătătoare la ochi In politica noului guvern român merită să fie subliniate: 1. Nou guvern caută să încheie împrumuturi în streinătate; şi 2. voeşte să dubleze emisiunea de bancnote. Ambele măsuri însemnează o radicală ruptură cu politica economică a fostului guvern liberal, care se mişca între limitele exclusivismului naţional şi refuza atât Influenţa streină, cât şi colaborarea capitalului strein. La baza acestei politici era de altcom şi o doză de egoism de partid, pentru că istoriceşte liberalii sunt un partid, combinat din lumea finanţelor şi industriaşii ţării. Steaua politică a partidului, destul de bine luminată în vechiul Regat — dar fără lucru în provinciile alipite, — pare că de data aceasta înclină spre Apus, şi este explicabil, să se caute compensaţiuni pe un teren până acum nediscutat liberalilor şi anume pe cel economic. Întreagă legislaţia liberală din trecut este bazată pe resursele economice. Legea referitoare la agendele Băncii Naţionale de emisiune — ai cărei acţionari sunt liberalii — este astfel combinată, încât să corespundă numai intereselor liberale şi intenţiilor conducătorului ei real dl Vintilă Brătianu. Programul lui deflaţionist era ca în decurs de 15 ani întreg stocul de bancnote emise să se reducă la valuta de aur. Spre scopul acesta Statul trebuia să-şi plătească datoria la Banca de emisiune în 10—15 ani şi anume din taxele de import şi din veniturile câştigate din participarea sa la întreprinderile comercializate. Programul deflaţionist precum şi revalorizarea leului era să se realizeze prin retragerea bancnotelor. întreg acest program era însă dinainte primejduit. Şi când au văzut liberalii acest lucru au cedat puterea altora. Situaţia pentru succesori era paradoxală. Grupul Averescu a votat pentru legile economice liberale sub guvernarea acestora. Când au ajuns însă averescanii la putere şi au examinat chestiunile economiei naţionale, au văzut, că practica liberală nu se mai potrivea cu noua situaţie de România Mare. Guvernul actul a văzut, că politica deflaţionistă este cauza setei cronice de credit în ţară, că protecţionismul naţional a fost exagerat de liberali, că piaţa streină a fost îndepărtată şi România economiciste izolată. Consecvenţa politicei liberale se poate vedea şi din următorul tablou referitor la reducerea participării capitalului strein la una din cele mai importante industrii, a petrolului: cap. român în °|0 1913 18.806.000 9°|0 1919 113.355 000 23°|0 1920 531.355.000 43°L 1924 4.262.593.450 61 °|0 cap. strein în °|0 1913 240.878.750 91° 0 1919 384.523.750 77 1920 647.613 750 57° 0 1924 2.804.113.750 39% Eliminarea capitalului strein n’a fost prielnică economiei naţionale şi când guvernul a observat la câteva săptămâni după venirea sa la putere, că la situaţia nouă trebuiesc întrebuinţate noii doctrine economice, opoziţia liberală a protestat cu vehemenţă Cu toate acestea n’a putut împiedeca guvernul să contracteze în Italia un împrumut de 200 mil. lire, întrebuinţat exclusiv pentru sprijinul leului. Odată începutul făcut, el îşi continuă drumul: noui oferte de împrumut au venit din Anglia, America, Elveţia. Se vorbeşte în mod public, că în Anglia e vorba să se închie două împrumuturi. Unul pentru plata cuponului datoriei consolidate (de 30 mil. lunţi st.), celalalt de 40 miliarde lei pentru refacerea economică. America şi Elveţia au oferit împrumuturi diferitelor municipii. Astfel un consorţiu de bănci americane a oferit primăriei Bucureşti 2 600 000 dolari. De aci urmează că creditorii streini nu se îndoiau de forţa economică a României, ci respingeau numai doctrina librată. Mai departe. Abia cu câteva luni mai înainte se vorbea de o nouă emisiune de bacnote. Ziarele anunţă acum, că Banca Naţioral• a primit ordin, să dubleze emisiunea de bancnote. La ceie 21 miliarde lei in circulaţie se vor adăuga deci alte 20—25 miliarde. Iar conducătorul real al Băncii Naţionale şi tatăl fostei politici economice V. Brâtianu nu s’a împotrivit. Astfel situaţa actualului guvern încetează de a mai fi paradoxală. E drept, că stocul metalic al Băncii Naţionale nu permite o dublare a emisi penultima şedinţă a Consiliului de miniştri s-a hotărât reducerea numărului funcţionarilor publici cu 25°/„. In acest sens s’au şi dat instrucţiuni departamentelor ca toate locurile funcţionarilor morţi, destituiţi sau demisionaţi să fie suprimate. Se face rezervă numai asupra posturilorimportante care trebuesc complectate prin înaintare, suprimăndu-se în acest caz locurile rămase vacante ale celor înaintaţi. Fără îndoială că până la sfârşitul actualului exerciţiu financiar, proporţia de 25% nu va puta fi acoperită cu numărul funcţionarilor morţi, destituiţi sau demisionaţi, lalcătuirea noului buget se vor reduce, deci, toate posturile „inutile* — cum spune încheerea Consiliului de miniştri— „printr’o amănunţită revizuire*. Chestiunea prezintă, o deosebită importanţă şi nu poate fi judecată numai sub aspectul economiilor bugetare. E vorba să fie îndepărtaţi din serviciu sute sau poate mii de funcţionari publici cari nu au altă vină decât de a fi găsiţi inutil de cei ce vor face „amănunţită revizuire“. Şi, fireşte că, această revizuire nu i va atinge pe Înalţii funcţionari ai departamentelor din serviciul central, ci se va mulţumi să-şi recruteze victimele dintre micii funcţionari ai serviciului exterior, de soarta cărora guvernul nu se interesează. Printre aceştia vor fi, desigur, funcţionari cu oarecare vechime şi cu o pregătire exclusivă pentru postul ce-l ocupă azi. Ce vor deveni ei în momentul când suprimăndu-li-se posturile, vor fi trimişi pur şi simplu la plimbare fără nici un ajutor? In contractele de serviciu ale întreprinderilor particulare, există aşazisul preaviz cu termen mai mult sau mai puţin lung, de care au dreptul a beneficia toţi funcţionarii, îndepărtaţi din serviciu chiar pentru inaptitudini sau alte abateri de la îndatoririle lor contractuale. Preavizarea este o măsură destul de echitabilă pentru salariaţi, fără să însemne o povară pentru patroni. Termenul acestui preaviz înlesneşte funcţionarului ce urmează a părăsi serviciul putinţa de a şi căuta un alt post. De ce atunci Statul să nu acorde funcţionarilor săi măcar această îngăduinţă, anunţând, de pildă, cu 6 luni înainte pe aceia ale căror posturi urmează a fi suprimate prin noul buget ? Crede oare guvernul că acest tratament voluntar este omenesc şi că Statul nuare faţă de funcţionarii săi măcar obligaţiunile pe cari le au stăpânit faţă de servitori? Comisiunea care va fi însărcinată cu revizuirea posturilor va hotărî suprimarea celor inutile, fără ca cei ce le ocupă în baza unei numiri legale să afle acest lucru decât în ziua când li se va comunica ordinul de a părăsi serviciul. Aceşti funcţionari nu se pot adresa nici contenciosului administrativ, căci sistemul suprimării bugetare este o măsură legală, împotriva căreia nu există nici o cale de recurs. Socotim, deci, că această chestiune merită o mai mare atenţie din partea celor în drept şi că ea nu poate fi soluţionată just, din acest punct de vedere, fără o largă îngăduinţă a Statului faţă de funcţionarii sacrificaţi. Tot în legătură cu situaţia ce se creiază acestor funcţionari trebuie să se ţină seamă şi de drepturile acestora izvorâte din reţinerile pentru, pensie, siunea de bancnote. Noua politică intenţionează însă nu atât revalorizarea leului, cât mai ales stabilizarea lui. Se crede deci, că reîntronarea valutei de aur nu numai că nu e posibilă, dar nu e nici necesară. Politica deflaţionistă nu are niciun rezon şi fluctuaţiunile la bursă din ultimul timp au dat destule dovezi. Principalul este să se valorizeze bogăţiile naturale ale ţării şi aceasta nu se poate efectua, decât prin lăsarea liberă a intrării în ţară a capitalului strein. Acest lucru va realiza şi stabilizarea leului. Mărirea emisiunei joacă aci numai un rol secundar. Iată noile principii ale politicei ecomice în România: Renunţarea la exclusivismul naţional şi la politica deflaţionistă, cari nu duc la niciun scop în economia naţională. Acestea sunt relatările ziarului din Praga, cari nr fi ce să credem, că guvenul Averescu începe a se emancipa de sub tutela liberală. Ce va face Statul cu sumele (pare-ni-se 70% asupra salariului) reţinute de la funcţionarii îndepărtaţi, printre cari cei mai mulţi nu vor avea anii necesari de a li se acorda o pensie proporţională cu timpul servit? Judecată, însă, ca să zicem aşa, sub latura politică hotărârea Consiliului de miniştrii de a suprima 25% din posturile funcţionarilor publici, pe motivul economiilor bugetare, este de-a dreptul ridicolă, ţinând seamă de risipa ce se face de trei luni încoace cu posturile noui creiate ale funcţionarilor diurnişti. Se proclamă necesitatea economilor bugetare, hotărăndu-se suprimarea posturilor micilor funcţionari, iar pe de altă parte se creiază sinecuri gras plătite din credite extraordinare. S-a gândit guvernul, că există posturi bugetare inutile, dar nu înțelege să se atingă de necesitatea sinecurelor, atât de abundente sub actualul regim. Pentru ca Statul să poată suporta diurnele unui singur inspector administrativ, se desfiinţează 10 posturi de funcţionari bugetari, deşi îndeletnicirile celui dintâi sunt cel puţin tot atât de nefolositoare ca ale celor din urmă. S-au creiat posturi de inspectori regionali ai poliţiilor, iar in schimb se reduce numărul subcomisarilor şi al sergenţilor de stradă. .. Este desigur, un sistem de economii „sui generis de pe urma căruia nu vor rezulta economii, dar se vor dezorganiza serviciile publice. * Se spune, totuşi, că chestiunea de care ne ocupăm aci este, în legătură cu angajamentele dlui Goga de a reprimi în slujbe pe cei 3000 de funcţionari maghiari, cari au refuzat să depună jurământul de credinţă către Statul român în 1919 In acest caz opinia publică românească trebue lămurită, că dl general Averescu lasă pe drumuri 3000 de funcţionari români cu familii, pentru a face loc unui număr egal de funcţionari unguri, ale căror sentimente faţă de Statul şi poporul român nu sunt pentru nimeni un secret. Dar asupra acestei chestiuni vom reveni. Economii bugetare şi risipa creditelor extraordinare 25°/6 dintre funcţionarii fpublici români vor rămânea pe drumuri . Ce e cu funcţionarii unguri ? Noul guvern francez Paris — Criza de guvern din Franţa a luat sfârşit prin formarea următorului guvern: Prim ministru şi externe: Herriot; franţe : Dl Monzie; interne: Chautemps; răzbel: Painleve; justiţie: şi Alesacid-L.Arena: Celrat; colonii: Doriac ; comerţ: Loncheur ; marină: Renatád; agricultură: Quenille; instiuţii: Talladier; muncă: Basquît; lucrări publice: Heffe. Iar subsecretari de stat au fost numiţi: tezaur: Jaquier; război: Dumasfil; marina comercială: Malaorre; aviaţie: Robadia; educaţie militară: Batli. Noul guvern se va prezenta Parlamentului mâine joi. Presa de dimineaţă a primit noul guvern cu multă răceală, unele gazetecriticând aspru noua formaţie, care este în relaţii atât de intime cu Sovietele. In deosebi presa de dreapta critică cu vehemenţă guvernul dlui Herriot, care se crede nu va fi de lungă durată. (Rdor) Paris — D! De Morzie noul ministru de finanţe a declarat că guvernul nu va face o nouă inflaţie. (Rador) In jurul agresiunei de la Cameră Suntem informaţi că consiliul de război din Bucureşti, căruia i-a venit spre cercetare — prin declinarea de competenţă a parchetului civil — dosarul agresiunei colonelului Milcoveanu, a clasat afacerea, pe motiv că deputatul lovit şi-a luat satisfacţie pe calea... armelor. Este într’adevăr, un caz fără precedent in analele justiţiei noastre motivarea invocată de consiliul de război, ,de a închide un dosar penal. Ne vom lămuri. Duelul este un delict prevăzut și penal de art. 258—261 cod penal conțin. Făcându-se o strictă aplicare a Egei, fiecare duel — indiferent de rezultatul luptei — ar trebui să fie urmat de o acţiune publică îm-potriva combatanţilor. Legea însă nu se aplică la noi decât atunci când din duel rezită moartea unuia dintre adversari. Dar duelul rămâne delict. In speţă, colonelul Milcoveanu trebuia deci trimis în judecată pentru cornul de delicte: 1) agresiunea de la Cameră şi 2) ca infractor la prevederile art. 258 c. P. c. Consiliul de război, totuşi a găsit că cel de-al doilea delict, scuză pe cel dintâi şi a clasat afacerea. Această stranie soluţie este, desigur, o gravă abatere de la condica penală. El constitue însă şi un precedent desti de riscat, căci — în dezacord cu prevederile legei — hotărăşte că dumul nu trebue pedepsit, deci nu este o infracţiune, aşa cum o socoteşte legea. Dar nu numai atât. Agresiunea colonelului Milcoveanu nu putea fi limitată la un litigiu personal între dsa şi dl deputat Divilla fapta fostului prefect de Vlaşca constitue un ultraj adus Adunării deputaţilor şi aceasta ca instituţiune nu poate fi satisfăcută prin duelul dintre cei doi adversari. Acesta a fost şi punctul de vedere al Camerei din moment ce însuşi prezentu Adunării a sesizat parchetul neditat după agresiune. Dacă agresiunea privea numai pe victime şi pe agresor, prezidentul Camerei nr avea nici un drept să facă această sesizare, de care — de altfel — nici Parchetul genenl nu trebuia să ţină seamă, dat fiind că lovirea simplă nu este un delict de ordine publică şi deci plângerea urmează să fie făcută de cel prejudicist. Iar dar, că încheerea consiliului de războiu din Bucureşti este în dezacord cu legea şi că prin hotărârea şi ultrajul adus Parlamentului rămâne fără nici o sancțiune. Discursul dlui Vaida-Voevod rostit In şedinţa dela 7 Iulie la discuţia generală a validărilor — Riposta la declaraţiile ministrului de interne — — (După note stenografice) — Domnule preşedinte, domnitor, Regret că dl ministru de interne nu este de faţă, pentru că dumnealui, când l-am întrerupt, mi-a declarat că primeşte cu plăcere o discuţie, însă răspunsul pe care am să i-l dau, o să i-l dau după ce îşi va termina discursul. Voci de pe băncile majorităţii. Atunci amânaţi pentru mâine dimineaţă. Dl dr Al. Vaida-Voevod: Domnilor, riposta trebue să urmeze atacului, şi ar fi un lucru de sine înţeles, că după ce m’am abţinut de a mai întrerupe, dumnealui să fie de faţă, ca să putem da lupta. Dar, domnilor, fiindcă anumite atitudini şi afirmaţiuni nu pot rămâne nici 24 ore fără răspuns, vreau să uzez de dreptul meu de a putea riposta. O să avem încă ocazie, in viitor, să schimbăm vederi şi polemici cu dl ministru de interne. Domnilor discursul dlui ministru de interne a fost clădit, înainte de toate, pe afirmarea, cu desăvârşire lipsită de logică... (protestări pe băncile majorităţii)... Nu ştiaţi ce voiam să zic, şi m-aţi întrerupt. Rezervaţi-vă întreruperile, după ce veţi vedea ce spun. Va să zică, discursul a fost întemeiat cu desăvârşire pe sofisme, dintre cari baza principală a întregei clădiri era, că toate fărădelegile, cari s’au comis la aceste alegeri au fost de lipsă, pentrua susţine ordinea contra demagogiei. Voci de pe băncile majorităţii: Aşa este. Demagogia guvernului Averescu Dl dr Al. Vaida-Voevod: Domnilor, mai întâi, vreau să arăt cum aţi lucrat dv., ca să vedeţi dacă demagogia, pe care ne-a imputat-o dumnealui nouă, partidelor de opoziţie, se poate compara cu acea demagogie pe care a comis-o guvernul. Zic guvernul, pentru că nu dv. aţi tipărit aceste broşurele, ele au fost tipărite din fondurile care-i stăteau la dispoziţiune guvernului, vasăzică au caracter oficial. In aceste broşuri, împodobite cu tablouri frumoase, vezi un ţăran, un plug de fer, generalul Averescu cu iscălitura autografă, vezi soarele răsărind şi un ţăran emoţionat, văzând simbolul semnului pe care ar trebui să pună ştampila. Vezi după aceea portretul dlui Goga, vezi în fine o văduvă de război — tot atâtea tablouri emoţionante. Iar în ceea ce priveşte celelalte partide, găseşte afirmări ca următoarele: „Cel liberal este al îmbogăţiţilor proaspeţi, ca meseriaşi, negustori etc., iar cel conservator era al marilor proprietari de pământ, cari îşi duceau viaţa în streinătate şi cari făceau politică numai ca să nu stea degeaba*. Voci (de pe băncile majoritare): Așa era. Lupte de clasă Dl dr Al. Vaida-Voevod. Aşa este, spuneţi dv., dar aceasta este demagogie. „Pe orice cale partidul poporului trebuia gonit de la putere, fiindcă altfel ţăranii vor trece peste boeri", îşi glăsueşte manifestul oficial al guvernului. Şi dv. imputaţi partidului ţărănesc că face luptă de clasă? Apoi, domnilor, mai luptă de clasă ca atunci când ziceţi că ţăranii vor trece peste boeri? Ce vasăzică aceasta? Nu este demagogie? Eu cred că este luptă de clasă şi provocare la ură de clasă şi: „gândul rău, când se cuibăreşte undeva, roade ca omida. Îşi face loc, pătrunde şi stârpeşte rodul. Aşa au făcut boerii laolaltă cu liberalii şi partidul dlui Mania şi Vaida, faţă de generalulAverescu“, sărmacul. Cum, domnilor, vă întreb: această coterie. O voce (de pe băncile partidului naţional): Omidele mănâncă !| friptura,sgomot, întreruperi pe băncile majorităţii.) Dl dr. Al Vaida-Voevod: Domnilor eu v’am ascultat liniştit, (întreruperi). Domnilor, vasăzică să constată TM l« bună înţelegere şi trebue să admiteţi şi dv. că aici se face luptă de clasă şi se face aţâţare în contra unei clase sociale, a boerilor, a ciocoilor, ceea ce dl Goga nu s’a jenat să ne-o impute nouă, respectiv partidului ţărănesc Dar mai departe, domnilor, ca să vă edificaţi: „După ce el hotărâse graniţele României Mari“ — adică generalul Averescu — „după ce aşezase pacea înăuntrul ţării şi împroptetărise pe ţărani, după ce dăduse taluzuricomunelor şi pregătise ca să se dea pădurile şi bălţile, ca avut, celor cari nu aveau pământ de muncă, viermii“ — în paranteză „boerii“ — „au ros coada mărului şi fructul a picat abia pârgit“. Cine sunt viermii ? Boeri, ciocoii! Şi dl Goga ne impută nouă, că am făcut demagogie. Ei bine domnilor, când d-voastră fără nici o jenă, de la guvern, agitaţi pe tema de clasă socială, cu viermi, boeri, ciocoi (aplauze pe ibăncile opoziţiei), cum se poate ca dl ministru de interne să vadă o ţăndărică la ochiul nostru, pe când bârna in ochiul său, propriu şi al guvernului, nu o observă? (aplauze pe băncile partidului naţional). După aceea este un capitol în broşura guvernului cu un titlu special: „partidul naţional", natural, ne ia pe rând aceştia de până acum au fost liberalii. Zice: „Este partidul care adunase în el toate resturile baerimii din Regat, care atâta amar de vreme fusese spaima şi scârba poporului muncitor“, glăsueşte manifestul ofical al dv., împodobit cu portretele dlui general Averescu şi al dlui ministru de interne... * Mai vine cu cunoscuta calomnie la adresa Consiliului Dirigent. Voci de pe băncile majorităţii: Aci e chestia! (zgomot, întreruperi). (Dl dr Aurel Vlad şi dl dl Aurel Dobrescu întrerup). Dl V. Goldiş, ministrul cultelor şi artelor, (către dl dr A. Vlad). Eu friptura mea o schimb cu friptura dtale, pe care ai scăpat-o prin nu ştiu ce mijloace ! (aplauze pe băncile majorităţii). Dl D. Madgearu (din majoritate): (către dl dl Aurel Vlad). Ce e cu cele 500 milioane de coroane? Unde le-ai pus? (zgomot, întreruperi). Dl dr Al. Vaida-Voevod: Domnule preşedinte, vă rog să se facă linişte. Dl V. Goldiş, ministrul cultelor şi artelor: Domnule Vaida, te-aşi ruga să nu apelezi la dl preşedinte ca să se facă linişte, să apelezi la partidul dtale ca să fie liniştit, căci al nostru va fi liniştit. Dl dl Al. Vaida-Voevod: Domnilor, eu am tăcut Incredinţându-mă in făgă(Continua e pe pagina II-a) De partea cu dre făţărnicie? — Când „Biruinţa“ e pusă pe două coloane — In „Biruinţa“ No. 74 cu data de de 17 Iule ziarul nostru era acuzat că „nu a avut curajul sa atace pe Szele Béla pentru că acesta dispunea de un ziar“; cu alte cuvinte, vina partidului naţional era de a nu fi „secondat“ naţionalismul înflăcărat al dlui Goga, care — probabil — acceptase candidatura directorului lui „Brassói Lapok“ numai spre a da prilej presei averescane s-o combată şi parlamentului să invalideze alegerea Am răspuns, cum era şi firesc, invitând pe lonfraţii de la „Biruinţa“ să verifice colecţia ziarului nostru, spre a se convinge de atitudinea hotărâtă ce am avut în chestiunea lui Szele Béla, imediat ce i s-a anunţat candidatura pe lista guvernului la Braşov, deci, înainte de alegeri şi cu mult înainte ca presa averesană să îndrăsnească a pomeni ceva în această chestiune. Am arătat că „Biruința“ — de pldă — a combătut numai alegerea lui Szele Béla, după ce pericolul alegerilor trecură, dar nu a pomenit o vorbă de candidatura acestuia înainte de alegeri, de teamă să nu pericliteze cartelul cu ungurii. Acelaș ziar în numărul de Luni, cu data de 20 iulie, deci la interval de 3 zile, vine şi răstoarnă tot ce spusese cu 3 zile înainte şi ne... acuză că pe chestie lui Szete Béla „timp de 2 luni partidul naţional şi presa lui au dus o campanie aprinsă...“ etc. Prin urmare ziarul nostru are o îndoită vină: 1. De a fi tăcut de... frică, şi 2. De a fi dus o „campanie prea aprinsă“. Ultimul articol din „Biruinţa, are un titlu lămuritor: „CAZUL SZELE BÉLA.O pildă de făţărnicie“ Cetitorii vor înţelege de partea cui este făţărnicia. De aceea credem necesar să le punem la dispoziţie ambele texte, în care ziarul nostru este acuzat (vezi punct. I şi II). Stă-te: „Biruinţa“ No 74 din 17 Iulie (Acuzata No 1.) Sub titlul „de dragul perfidiei“ scrie: „Mai întâi „Patria“ afirmă un sfruntat neadevăr când scrie că „presa averescană“ îl socotia pe Szele Béla strein loial eri, şi irredentist astăzi. Niciodată „presa averescană“ şi partidul poporului nu vor confunda toleranţa cu prostia, până la a închide ochii faţă de acte evidente, acte de duşmănie faţă de poporul român şi ţara românească. Acest lucru poate să se petreacă la conducerea partidului naţional şi în redacţia confratelui „Patria“, care n’a avut curajul sa atace pe Szele Béla, pentru că acesta dispunea de un star, dar a atacat cu curajul laşitaiei pe Barabás, care, neavănd ziarul său, nu putea fi primejdios pentru partidului naţional■ „Biruinţa“ No 76 din 20 Iulie (Acuzaţia No 2) Sub titlul: „O pildă de făţărnicie“ scrie: „Cazul Szele Béla i-a surprins în aceaş ipostază a omului cu două feţe Timp de două luni, zi cu zi, partidul naţional a întreţinut o aprinsă campanie împotriva guvernului, pe această chestiune, arătând motivele pentru care dl Szele Béla, directorul ziarului „Brassói Lapok“, nu e demn să figureze printre reprezentanţii maghiarimei din Ardeal. Şi fiindcă ne găseam în plină periodă electorală, când argumentele sunt mai tăioase decât de obicei, n’au lipsit, din coloanele presei partidului naţional, nici acuzăzările de trădare de patrie, îndreptate cu multă impetuozitate împotriva unui guvern, ai cărui susţinători îndrăznesc să candideze pe aceeaş listă cu un asemenea ostracizat al simţământului românesc.“ Orie« alte comentarii »acotim că sunt de prisos.