Patria, octombrie 1926 (Anul 8, nr. 215-239)
1926-10-01 / nr. 215
Ann! VIII. * Numărul 215 Cluj, Vineri'1 Octo M—I—H—'UIUM' i ■mw r mi num* tmu 3 LEI EXEMPLAR UZ* Lămuririle dlui Averescu . Nu mai e nevoe să insistăm asupra impresiei produse în ţară, în întreaga opinie publică, încheerea la Roma a pactului italo-român, cu textul şi scrisorile anexe cunoscute. [De când s’au dit publicităţii zilnic avem sub ochi cu toţii adânca nemulţumire generală a ţării. Afară de un singur ziar guvernamental nime, în presă, n‘a putut comenta favorabil pactul iscălit la Roma. Toate partidele politice s’au văzut nevoite să ies atitudie ostilă. In convorbiri particulare nici membri guvernului nu-şi puteau ascunde decepţia şi neliniştea. Spontan a’a cristalizat întreaga opinie publică convingerea şi soluţia singură admisibilă că pactul de la Roma în forma lui actuală nu poate fi ratificat decât după ce Italia va ratifica potocolul asupra Basarabiei, iscălit şi de ea la Paris. Aceasta atitudine generală, unitară, luată în mai puţin de douăzeci şi patru de ceasuri de la cunoaşterea textului tratatului şi a scrisorilor anexe, fără nici un conciliabul între partide sau presă, dovedeşte în mod categoric că actul de la Roma al dlui general Averescu nu satisface aşteptările Naţiunii române. Până şi mi membri guvernului erau profund îngrijoraţi de efectele acestui pact asupra sorţii actualului cabinet, şi nădăjduie că dl Averescu va aduce dela Roma şi altceva decât textul cunoscut, asigurări de altă natură, menite să liniştească opinia publică. Dl general Averescu s’a înapoiat în ţară şi a fost nevoit sa iea contact cu realitatea Pe manifestaţia ce i s’a făcut la gara de Nord se pire că n’a putut pune nici un preţ, nu a putut-o considera ca o dovadă a opiniei publice. «Viitorul» s’a grăbit să arate cu acte oficiale cum au fost aduşi «călătorii de clasaV-a* la demonstraţie. De aceea dl prim-ministru s’a crezut dator, pentru liniştirea opiniei publice, să convoace pe reprezentanţii presei şi să dea lămuririle apărute şi în numărul nostru trecut. Ele constitue întreaga apărare pe care dsa a putut s’o facă tratatului de la Roma. Un ziar relevează că dl Averescu, după ce şi-a făcut expunerile, a refuzat să adauge orice alte explicări, declarând că «dacă ar fi putut şi voit să mai spună ceva, ar fi spus“. Ori, tocmai ce-ar fi urmat de-aici încolo ar fi fost poate de natura să liniştească baremi în parte opinia publică. Căci la acest final pare a se referi partea din declaraţii în care se spune: «Dimpotrivă, mulţumită unor consideraţiuni care se vor cunoaşte la timp este mult mai probabil ca atunci când ratificarea se va face, efectele să fie cu totul alteledecât cele cari ar fi urmat în urma ratificării de acum). Dacă aceste consideraţiuni, în cazul când ele există de fapt, nu se puteau cunoaşte acum, mărturisim că nu înţelegem de loc pentru ce dl Averescu a mai dat lămuririle de azi. Ele, pe lângă ceea ce ştim cu toţii, şi decât ce dl Averescu n’a voit ori n’a putut să ne spună mai mult, nu constitue decât o lamentabilă încercare de-a apăra pactul, risipând îngrijorarea generală. Ne pare rău că suntem siliţi să facem aceasta constatare, dar cine, cetind lămuririle dlui Averescu, va putea face alta?* Să examinăm aceste lămuriri. Primul-ministru începe prin a declara că admite critici cât de severe, dar să fie făcute „cu decenţă şi onestitate, în acest caz fiind vorba de interesele ţării." Această părere, spune dşa, a avut-o şi în opoziţie când a cerut partidelor „să nu facă dificultăţi guvernelor în chestiunile externe. Dsa nu cere mai mult nici acum, când la guvern fiind, se critică un act al dsale. Acum, e adevărat că opinia publică dela noi, partidele noastre politice și presa noastră vor avea multe păcate. Dar unul singur nu l’au săvârşit nici odată până acum: n’a fost guvern român care să nu fi fost sprijinit de întreaga opinie publică, de toate partidele politice, de întreaga presă când a fost vorbă de interesele superioare ale Statului în politica externă. Dovadă recentă e chiar drumul dlui Averescu In Italia. Întreaga opinie publică ! I-a dorit rodnic. Toate partidele politice, întreaga presă n’au făcut, săptămâni de-a rândul, decât să conteze cu bucurie pe succesul dlui Averescu, şi sâ-l aştepte. Căci întreaga naţiune română doria sincer o apropiere italo română. Dar o dorea aşa cum pretindeau interesele superioare şi permanente ale Statului, aşteptând singurul lucru ce putea fi deocamdată important pentru noi de la Italia: ratificarea tratatului asupra Basarabiei. Aceasta pentru a avea umplută singura lacună a prescripţiilor dreptului public internaţional, singurul interes urgent pe care-l aveam deocamdată în politica externă. Dl Averescu nu ni l-a putut realiza. Efectul s’a văzut imediat: instinctiv întreaga naţiune s’a arătat nesatisfăcutâ cu pactul dela Roma. Este aici critică lipsită de onestitate ? Poate fi vorba de dificultăţi creiate guvernului în politica externă? Continuând dl Averescu aduce pilda împrumutului italian, care a fost criticat chiar după ce primul vărsământ a fost făcut la Banca Naţională. Aici o precizare e necesară: împrumutul italian a fost criticat în sine de partidul contrar aducerii de capital strein , celelalte partide şi presa au criticat numai după ce s’a văzut că din împrumut se cumpără în Italia arme vechi. Şi chiar această critică a încetat după comunicatul Ministerului de război, care asigura că materialul ce se cumpăra e bun şi necesar apărării naţionale. Chestiunea aceasta a rămas să fie lămurită in Parlament. Ea, de altfel, nu intra în cadrele intereselor permanente ale Statului. în chestiunea împrumutului sau a colaborării capitalului strein, partidele politice pot avea atitudini deosebite, și astfel și criticele pot avea loc. Vom continua in numărul de mâine cu analizirea lămuririlor făcute de dl Averesca reprezentanţilor presei în legătură cu tratatul de la Roma. Rusia şi tratatul italo-român Ziarul „Times* publică o telegramă din Moscova după care guvernul sovietic desaprobă tratatul Italo-român, şi ca deosebire scrisoarea dlui Mussolini adresată dlui general Averescu, scrisoare în care dl Mussolini recunoaşte tratatul asupra Basarabiei şi promite ratificarea lui îndată ce împrejurările vor permite. Telegrama arată că guvernul sovietic consideră scrisoarea aceasta ca o vătămare a relaţiunilor de bună prietenie intre Rusia şi Italia. Guvernul sovietic s’ar pregăti să facă intervenţii oficiale la Roma, pentru că declaraţia dlui Mussolini nu poate sta alături de neutralitatea obligatorie a Italiei In chestiunea Basarabiei. Din aceasta atitudine a Sovietelor apare destul de limpede faptul că Italia, cu prilejul încheierii convenţiei comerciale cu Sovietele s’a obligat la neutralitate in problema ce ne interesează. Așa s’ar explica mai ușor refuzul Italiei de a ratifica acum protocolul dela Paris asupra reunirei Basarabiei. Dimisia lui Condilis n’a fost primită Atena. — Condurlotis a respins demisia lui Condilis. Guvernul va fi constituit prin înlocuirea miniştrilor doritori să candideze. Deasemenea Condilis e depus să primească in sânul guvernului şi pe reprezentanţii partidelor antivenizeliste pentru ca să dea mai multă garanţie imparţialităţii în alegeri. Condills a consimţit să amâne alegerile cu 15 zile efectuându-se la 7 Noemvrie. Omogenitate de principii şi omogenitate de interese Adversarii fuziunii au început să se agite. Intervalul dintre acceptarea contopirei de către conducerea celor două partide fuzionate şi ratificarea ei din partea ambelor congrese, formează o epocă de nervoasă iritaţie în dosul culiselor politice, în deosebi ale taberei liberale Fuziunea creiază pentru acest partid o stare de complectă zăpăceală. Monopolizatorii de ieri şi de astăzi ai politicei româneşti, văd cu o legitimă înfrigurare, că a început să li se cam mişte terenul de sub picioare. Acea faimoasă declaraţie, despre guvernarea şi din opoziţie, începe a se înveli într-o negură tot mai deasă. Nu mai au încredere nici în autoritatea guvernării proprii, dar să mai dicteze şi într’a altora. Siguranţa supremaţiei asupra zilei de mâine le-a întors spatele. Fuziunea le-a luat frânele din mână, întronând în politica generală a ţării o epocă de dreptate şi imparţialitate. De aceea oficina intrigării lor a început ca de obicei cu întreagă serie de sforăieli şi bombe unele mai răsuflate ca altele. Fiecare număr al oficiosului liberal citează noui atacuri, reeditând în acelaş timp şi pe cele vechi. Intr’un număr recent nu cruţă nici un epitet de măgulire la adresa dlor Iorga şi Lupu, pentru a scoate în relief atitudinea acestor doi fruntaşi relativ, la fuziune Ori nici nu s'a uscat tiparul de pe aceeaşi pagină a monitorului bratienist, unde aceşti marcanţi corifei ai vieţii noastre publice erau trataţi unul de nebun, celalalt de bolşevic şi vândut Sovietelor. * Un astfel de sistem de procedură nu numai că este absurd, dar caracterizează însăşi mentalitatea autorilor. In direcţia teoretică a campaniei lor împotriva fuziunii liberalii reeditează vechea lor formulă de combatere: lipsa de omogenitate. Fruntaşii partidului naţional — spun ei — oferă între ei după origine şi educaţie şi după principiile ce le nutresc. De la cămaşa dlui Mihalache şi până la fracul dlui Mihail Cantacuzino ar fi o distanţă atât de mare, o gradaţie atât de felurită, încât orice înţelegere temeinică ar fi exclusă In teorie o astfel de judecată — fireşte — n’ar fi lipsită de o aparenţă de adevăr. Nimeni nu poate afirma cu certitudine şi cu o întemeiată forţă de convingere, că in capul vajnicului învăţător din Muscel, neînfricat luptător pentru emanciparea ţărănimei şi pentru aplicarea ideilor democratice — şi nu al boierului de viţă veche, descendent al unei familii domneşti, — ar încolţi şi ar trăi aceleaşi principii de ordine morală şi politică. Vor fi destur afinităţi de judecată, precum în mod natural, fiecare dintre dânşii poate avea judecata proprie, dictată nu de originea fiecăruia, ci de însăşi firea omenească. Pot fi în massele ţărăneşti elemente reacţionare — şi există chiar, dat fiind spiritul conservativ al ţăranului nostru, — precum aristocraţia noastră poate nutri — şi exemplele abundă — idei complectamente democratice. Prin urmare nu originea şi nici mediul, ci însăşi firea omului creiază în fiecare individ idei şi principii contradictorii. Cine ar putea spune, — fără grijă, de a fi desminţit, că în sânul corifeilor liberali domneşte acelaş spirit de omogenitate, denegat cu atâta amiază adversarilor ? Numeroasele defecţiuni în partidul dlui Brătianu refuză admiterea unei astfel de aserţiuni. Şi în sânul partidului liberal cât şi în acela al altor partide trăiesc elemente disparate cu convingeri lipsite de idealismul omogenităţii. * Numai cât una este busola concentrării la unii şi alta la ceilalţi. Liberalii se unesc şi urmează aceeaşi tactică politică conduşi de interese materiale, pe câtă vreme convingerea noastră zace în omogenitatea de principii. Este foarte adevăat că interesul material este o puternică forţă de închegare a masselor. Dar nu e mai puţin adevărat, că în atmosfera democratică, creiată de multipele prefaceri sociale şi politice, rezultate din război, principiul şi idealismul şi-au câştigat un loc de frunte. Oricât de multă reclamă îşi face materialismul posbelic, forţa morală şi idealismul politico-social işi impun cu insistenţă preceptele lor. Omogenitatea intereselor liberale este întrecută în intensivitate şi rezistenţă de omogenitatea de principii a masselor democratice. Acolo trăiesc şi se desvoltă câteva cointeresări. Dincoace trăieşte o credinţă superioară în favorul prefacerilor sociale şi politice în sens democratic. La unii şeful dictează şi aderenţii fie temeneli de supunere. La noi dictatorul este poporul şi conducătorii sunt obligaţi să se închine în faţa acestei atotputernicii. Ori nu se poate spune de massele populare, că nu ar avea aceeaşi dorinţă, de a scăpa de o sclavie anacronică. Interesul acestei desrobiri este cu mult mai mare, decât micile socoteli de tarabă a liberalilor. Noi luptăm pentru independenţa politică a ţării, iar nu pentru stomac. Şi în jurul acestui steag nu poate trăi decât o credinţă unică dictată de jos în sus, iar nu de sus in jos. Numai aceasta omogenitate este cea adevărată prin forţa şi sinceritatea ei. Remanieri Abia întors în ţară, dl Averescu se pregăteşte de remanierea cabinetului. începutul a fost făcut prin numirea dlui P. Groza ca ministru al Ardealului. Se ştie că cu venirea dlui Maisner la comunicaţii, dl Groza rămăsese fără portofoliu. Din Bucureşti se anunţă că într’un cerc mai restrâns de prieteni dl Averescu a declarat că înainte de 19 octomvrie, remanierea va fi făcută. Cinci sau şapte miniştri vor fi schimbaţi. Dl Averescu sperează să poată face o înţelegere cu dl Iorga, în baza căreia dsa şi alţi doi partizani ai dsale ar urma să intre în guvern. Nu ştim pe ce se razimă noua combinaţie cât priveşte aderenţa dlui Iorga. Chiar acum a ajuns în publicitate o scrisoare a dlui N. Iorga adresată dlui Maniu, în care declară că pentru dsa congresul partidului naţional, la care e convocat, nu este valabil şi hotărârile lui pentru dsa vor rămânea „nule şi neavenite". Aşa că nu ştirea din Bucureşti poate fi luată în considerare. Ceea ce ştim însă este siguranţa dlui Averescu că va rămânea la putere chiar după iscălirea pactului de la Roma. Siguranţa i-a dat-o atitudinea patronilor liberali, care au trebuit să-şi schimbe atitudinea faţă de guvern în urma fuziunii naţional-ţărăniste. Intr’adevâr dinastia Brătianu trebue să-şi schimbe tactica: cum nu vrea să vină acum la guvern, e necesitată să-l lase mai departe pe dl Averescu, pentru a da timp noului partid naţional-ţărănesc să se... desbine după prorociiie dlui Constantinescu, să se macine în ... opoziţie. Credem că dacă nu ne am „măcinat“ în cei opt ani de opoziţie de până acum, fiind singuri, nu ne vom „măcina“ nici pe viitor, formând un singur partid. Combinaţiile politice ale liberalilor au început să meargă spre declin. Nici „Conu Alecu" pare a nu mai fi un bun prooroc, deși proorocii au fost cu atât mai buni cu cât au fost mai bătrâni. Pentru dl deputat I. Fierea In „Aurora* din 30 Septembrie, dl deputat de Satu-Mare, I. Fierea, intr’o scrisoare deschisă adresată dlui ministru Goldiş se ocupă de transferarea şcolii normale din Satu Mare, la Careil-Mari. Dsa, ca toţi românii din ace! oraş este categoric împotriva mutării şcoalei normale „dintr’an centra, unde românii zac încă în întuneric şi unde minorităţile îşi fac un punct de onoare în a-ş* menţine focarul lor de cultură maghiară ce se manifestă printr’o pusderie de şcoli îngrămădite intr’ua ţ nut atât de românesc ca Satu-Mare*. De perfect acord. Numai că eu îl rog pe dl deputat I. Fiorea să binevoiască a răspunde următoarelor întrebări: 1. Este Careil-Mari un centru mai înatrevnat ca Satu-Mare, ori bi? 2. Românii de acolo (dacă admitem că sunt şi la Careil-Mari rondaci) au nevoie de o adâncă cunoaştere a limbei şi literaturei noastre, vorbind şi azi între ei ungureşte? 3 Careli-Mari, cu un jaf atât de împestriţat de români, unguri şi şvabi, este in interesul nostru să facem centru românesc, ori nu este? 4. Este o crimă sau o faptă patriotică de a lăsa Careli-Mari în actuala situaţie, în care nu se va româniza nici in cinci secole? 5. Faptul că judeţul Sălaj are şcoală normală la Zălau şi Şimleul Silvaniei este un serios motiv, ca să n’aibă şi Careil Mari o asemenea şcoală? 6. Cunoaşte dl deputat I. Fiorea Sălajul şi în deosebi Zălaul ? 7. Dar Careil Mari? 8. Admite dl deputat şi profesor I. Fiorea, că o românizarea oraşului Careli- Mari se impune în modul cel ma imperativ? 9 Crede, dsa, că liceul „V. Lucacin" şi o neînsemnată şcoală secundară de fete sunt suficiente pentru a face lumină românească în unul dintre cele mai soliciste centre ungureşti? 10. Dacă se impune o românizare a oraşelor, cum crede posibil dl deputat I. Fiorea acest lucru? Nu vreau (sau la orice caz eu mai puţin ca oricine altul) să iau în apărare planul transferării şcoalei normle din Satu-Mare a dlui V. Goldiş, dar socotesc, când e vorba despre românism, care ne interesează pe toţi deopotrivă, putem discuta chestiunile în lumina celei mai sincere obiectivităţi. Pavel Pavel. Ungurii ne sfidează Ce să petrece la Biblioteca Universităţii din Cluj — Dl Gyalu! Farkas nu mai poate rămânea în funcţiunea de subdirector — Nu e toleranţă, ci laşitate — Dl ministru Petrovici trebue să ia măsuri La Biblioteca Universităţii din Cluj, de câtăva vreme se petrec unele lucrări, a căror gravitate dată fiind, nu mai pot lipsi unei discuţiuni publice. E vorba de activitatea ultra-şovinistă a câtorva funcţionari ai acestei instituţiuni, cari nu se sfiesc de a face propagandă naţională chiar in sânul Bibliotecii Universităţii noastre. In fruntea agitatorilor unguri şovinişti se găseşte dl Gyalui Farkas subdirectorul tehnic al Bibliotecii. Contra dsale s’a făcut de către funcţionarii români un raport amănunţit, probând cu date concrete atitudinea antiromânească a celor vizaţi. Aceasta la 15 Ianuarie 1926. Dl ministru al Instrucţiunii publice a introdus cercetările, măsuri eficace însă nu s’au luat. Cum, dl Gyalui Farkas stăruie şi azi în atitudinea sa profund jignitoare faţă de Statul român, credem, că este vremea să arătăm şi cititorilor noştri ce se petrece la o instituţiune culturală, cum este Biblioteca Universităţii. Deocamdată vom sosira numai câteva din multele fapte antiromâneşti ale subdirectorului in chestiune, rămânând ca concluziunile să le tragem ulterior. 1. In anii 1919—1922 când Biblioteca era sub singura conducere a dlui Gyalul Farkas (actualul director fiind deputat) personalul Bibliotecii, aproape exclusiv maghiar, întrebuinţa fără nici o jenă, sigile şi extibrisuri ungureşti, cu stema Ungariei, aplicându-le pe sute de cărţi, cumpărate pe banii Statului român. 2. Registrele Bibliotecii Muzeului Ardelean (o colecţie de cărţi administrată de Bibi. Univ.) cari se conduc de primbibliotecarul Valentini, sub directa supraveghere şi îndrumare a directorului tehnic Gyalui Farkas, şi acum se redactează numai în limba ungurească, ba într’un anumit jurnal, unde se întroduc atât creşterea Bibi. Univ. cât şi a Muzeului Ardelean, se întrebuinţează ambele limbi. 3. Dr Gyalul Farkas prin articole şi interviewuri în ziarele ungureşti îşi permite afişarea în public a sentimentelor sale ostile regimului românesc (vezi Interviewul dlui Hatvany Lajos „Adevărul“ 14 Oct. 1925 şi art. dlul Gyaiui „Pomul de Crăciun“ „Keleti Ujság* lâna Decemvrie). 4. E straniu apoi să aminteşti, că din lupta acerbă ce s’a dat între bibliotecarii români (cari şi-au ocupat posturile abia la toamna anului 1921) dl Gyaiui şi sfatul său major a ieşit Învingător, iar românii înfrânţi în propria lor instituţie culturală. Cui se datoreşte aceasta umilire a ideiei naţionale româneşti? Nu bibliotecarilor români desigur. Căci aceştia şi-au făcut datoria aşa cum trebuie. Vina trebuie deci să o căutăm aiurea. Şi în prmul rând nn nepăsarea autorităţilor superioare, cari condusede nu ştim ce „aprecieri“ şi interese rău înţelese au îngăduit (deşi cunoşteau lucrurile) să se perpetueze o stare de fapt profund dăunătoare a culturii româneşti. 5. Dl Gyalul Farkas a atins limita de vârstă, 60 ani, şi ca atare trebuia să fie scos la pensie din oficiu. Se făcea prin acest fapt legal două lucruri deopotrivă de utile: Biblioteca Universităţii scăpa de o atmosferă sufocantă creiată de sovioistul în chestiune, iar al doilea, bugetul Bibliotecii se mai uşura, cu o sumă de 204 mi lei, cât are dl Gyulai Farkas anual. Nu cunoaştem motivele pentru cari sub-directorul Gyalai mai este menţinut In post. Comisia de anchetă —care suntem informaţi — zilele acestea va termina cercetările, sperăm, va da un comunicat in aceasta chestiune. Delacrasna. * Mâine dl Gyal ai Farkig la Liga Naţiunilor. Dl N. Iorga şi congresul partidului Dl N. Iorga, care a avut atitudinea cunoscută la şedinţa delegaţiei permanente a partidului naţional, susţinând că numai congresul poate decide asupra fuziunii, a dat publicităţii o nouă scrisoare adresată dlui I. Maniu, in care declară, că congresul nu poate fi valabil convocat şi că hotărârile congresului pentru dsa vor fi „nule şi neavenite.“ Scrisoarea dlui N. Iorga e urmarea invitării de a iscăli şi dsa convocarea Congresului partidului, iată geneza ei după cele publicate în ziarul „Lupta“. Din partea dlui Ion Sân-Georgiu primim următoarea scrisoare: 28 Septemvrie 1925 Domnule Director! Dl Lugoşianu, secretarul politic al dlui Iuliu Maniu, aducându mi aseară din partea dlui Maniu o convocare a congresului partidului naţional, spre a o remite domnului profesor Nicolae Iorga, la Vălenii de Munte pentru dsa ca s’o iscălească s’au să facă rectificări, dsa a trimis domnului Maniu o scrisoare ca rugămintea către mine de a remite ziarelor câte o copie a acestei scrisori, spre a fi publicată. Vă alăturez în copie scrisoarea domnului Nicolae Iorga, către domnul Iuliu Maniu, rugându vă s’o publicaţi in cea mai apropiată ediţie a ziarului d voastră. Primiţi, vă rog, asigurarea stimei mele. Ion Sân Giorgiu. Scrisoarea dlui Iorga Vilenii de Munte 28 Sept. 1926. Scumpe domnule Maniu, Domnul Lugoşanu, care funcţionează ca „secretar politic* al partidului naţional, fără si-l fi numit nimeni în forme legale, îmi comunică un brulion de convocare a „Congresului general*. Deoarece delegaţia permanentă n’a ţinut seamă de cererea mea de a se vota un statut care nu poate fi acela al desfiinţatului partid naţional român, cum pire a crede neautorizatul „secretar politic“, congresul nu se poate convoca. Orice adunire care şi-ar da acest titlu nu poate reprezenta partidul şi hotărârile ei sau pentru mine nale şi nevenite. Toţi oamenii cu simţul legalităţii vor fi alături de mine, ca şi aceia cari, oricât ar dori o concentrare democratică, nu pot iscăli propunerile partidului ţărănesc, pe care atât de uşor le-a primit o parte din delegaţia permanentă, deşi n’avea căderea să se ocupe de ele. Primiţi, scumpe domnule Maniu, încredinţarea sentimentelor care corespund acelora pe care mi le-aţi păstrat totdeauna. N. Iorga Preşedinte al partidului naţional. Bucuria ţării —— ■ ■ ■—« Cum a fost organizată manifestaţia pentru tratatul italo român „Viitorul“ publică două ordine telegrafice date în preajma sosirii în ţară a dlui general Averescu, pentru a i se putea face manifesaţia in gara de Nord. Iată ce scrie oficiosul liberal: „După hotărârea luată la Consiliul de miniştri, pentru a se face o „manifestaţie“ dlui Averescu cu ocazia sositei d-sale în Bucureşti, la 26 Sept. a d ministru Văleanu, ghicind că va fi aglomeraţie în această zi dă încă dela 24 Sept. următorul ordin telegrafic: CF R din M.‘ 3' D. G. No. 2084. Cl. B. 24/9, in.p. Bucureşti spre ştiinţă staţiilor Vidra, Budeşti, Frunzăneşti, Olteniţa, Săruleşti, Fundulea, Brăneşti, Periş, Cocăinişti, H. Griviţa, staţia B-c. In vederea unei aglomeraţii de călători clasa 4, cari vor veni de la staţiie de mai sus în dimineaţa zilei de 26/9 Duminică rugăm a lua măsuri ca să se dirijeze din timp la aceste staţiuni câte un vg. montat cu bănci, cam vg. se vor ataşa la trenurile ce vin spre Bucureşti în dimineaţa zilei de Duminică 26/9, iar pentru înapoiere din Bucureşti, la staţiile numite cu trenurile corespunzătoare din aceiaşi zi seara. (ss) Nicolaescu. Dacă dl general Văleanu ar fi numai prooroc, s’ar dovedi mimai că manifestaţia făcută dlui Averescu a fost aranjată cu jandarmii. Dur dsa este şi abuziv. Pentru aceasta dă următorul ordin, prin care acorda gratuitatea ţăranilor aduşi să asculte opiniile dlui Averescu in materie de politică externă: C. F. R. M. 3. D. G. No 2862 d. B. 25/9 ora 10,— Inspec. M. Bucureştişi staţiile Vidra, Budeşti, Frunzăneşti, Olteniţa, Sâruleşti, Fundulea, Brăneşti, Periş, Ciocăneşti, H. Griviţa, st. Bac. şi spre ştiinţa D. G. „Ca urmare la ord. telegrafic 2084 (Continuare pe pagina II-a)