Patria, octombrie 1926 (Anul 8, nr. 215-239)

1926-10-01 / nr. 215

Ann! VIII. * Numărul 215 Cluj, Vineri'1 Octo M—I—H—'UIUM' i ■mw r mi num* tmu 3 LEI EXEMPLAR UZ* Lămuririle dlui Averescu­ ­. Nu mai e nevoe să insistăm asupra impresiei produse în ţară, în întreaga opinie publică, încheerea la Roma a pactului italo-român, cu textul şi scri­sorile anexe cunoscute. [De când s’au dit publicităţii zilnic avem sub ochi cu toţii adânca nemulţumire generală a ţării. Afară de un singur ziar guverna­mental nime, în presă, n‘a putut co­menta favorabil pactul iscălit la Roma. Toate partidele politice s’au văzut ne­voite să ies atitud­ie ostilă. In convor­biri particulare nici membri guvernului nu-şi puteau ascunde decepţia şi neli­niştea. Spontan a’a cristalizat­­ în­treaga opinie publică convingerea şi soluţia singură admisibilă că pactul de la Roma în forma lui actuală nu poate fi ratificat decât după ce Italia va ratifica p­otocolul asupra Basarabiei, iscălit şi de ea la Paris. Aceasta atitudine generală, unitară, luată în mai puţin de douăzeci şi patru de ceasuri de la cunoaşterea textului tratatului şi a scrisorilor anexe, fără nici un conciliabul între partide sau presă, dovedeşte în mod categoric că actul de la Roma al dlui general Ave­rescu nu satisface aşteptările Naţiunii române. Până şi mi membri guvernului erau pro­fund îngrijoraţi de efectele acestui pact asupra sorţii actualului cabinet, şi nă­­dăjduie că dl Averescu va aduce dela Roma şi altceva decât textul cunoscut, asigurări de altă natură, menite să lini­ştească opinia publică. Dl general Averescu s’a înapoiat în ţară şi a fost nevoit sa iea contact cu realitatea Pe manifestaţia ce i s’a fă­cut la gara de Nord se pire că n’a putut pune nici un preţ, nu a putut-o considera ca o dovadă a opiniei pu­blice. «Viitorul» s’a grăbit să arate cu acte oficiale cum au fost aduşi «călă­torii de clasa­­V-a* la demonstraţie. De aceea dl prim-ministru s’a crezut dator, pentru liniştirea opiniei publice, să convoace pe reprezentanţii presei şi să dea lămuririle apărute şi în numărul nostru trecut. Ele constitue întreaga a­­părare pe care dsa a putut s’o facă tratatului de la Roma. Un ziar relevează că dl Averescu, după ce şi-a făcut expunerile, a refuzat să adauge orice alte explicări, decla­rând că «dacă ar fi putut şi voit să mai spună ceva, ar fi spus“. Ori, tocmai ce-ar fi urmat de-aici în­colo ar fi fost poate de natura să li­niştească baremi în parte opinia pu­blică. Căci la acest final pare a se re­feri partea din declaraţii în care se spune: «Dimpotrivă, mulţumită unor consi­­deraţiuni care se vor cunoaşte la timp este mult mai probabil ca atunci când ratificarea se va face, efectele să fie cu totul altele­­decât cele cari ar fi ur­mat în urma ratificării de acum). Dacă aceste consideraţiuni, în cazul când ele există de fapt, nu se puteau cunoaşte acum, mărturisim că nu înţe­legem de loc pentru ce dl Averescu a mai dat lămuririle de azi. Ele, pe lângă ceea ce ştim cu toţii, şi decât ce dl Averescu n’a voit ori n’a putut să ne spună mai mult, nu con­­stitue decât o lamentabilă încercare de-a apăra pactul, risipând îngrijorarea ge­nerală. Ne pare rău că suntem siliţi să facem aceasta constatare, dar cine, ce­tind lămuririle dlui Averescu, va putea face alta?* Să examinăm aceste lămuriri. Primul-ministru începe prin a declara că admite critici cât de severe, dar să fie făcute „cu decenţă şi onestitate, în acest caz­ fiind vorba de interesele ţării." Această părere, spune dşa, a avut-o şi în opoziţie când a cerut partidelor „să nu facă dificultăţi guvernelor în che­stiunile externe. Dsa nu cere mai mult nici acum, când la guvern fiind, se critică un act al dsale. Acum, e adevărat că opinia publică dela noi, partidele noastre politice și presa noastră vor avea multe păcate. Dar unul singur nu l’au săvârşit nici odată până acum: n’a fost guvern ro­mân care să nu fi fost sprijinit de în­treaga opinie publică, de toate partidele politice, de întreaga presă când a fost vorbă de interesele superioare ale Sta­tului în politica externă. Dovadă recentă e chiar drumul dlui Averescu In Italia. Întreaga opinie pu­blică ! I-a dorit rodnic. Toate partidele politice, întreaga presă n’au făcut, săp­tămâni de-a rândul, decât să conteze cu bucurie pe succesul dlui Averescu, şi sâ-l aştepte. Căci întreaga naţiune română doria sincer o apropiere italo română. Dar o dorea aşa cum pretin­deau interesele superioare şi permanente ale Statului, aşteptând singurul lucru ce putea fi de­ocamdată important pen­tru noi de la Italia: ratificarea tratatului asupra Basarabiei. Aceasta pentru a a­­vea umplută singura lacună a prescrip­ţiilor dreptului public internaţional, sin­gurul interes urgent pe care-l aveam de­ocamdată în politica externă. Dl Averescu nu ni l-a putut realiza. Efectul s’a văzut imediat: instinctiv în­treaga naţiune s’a arătat nesatisfăcutâ cu pactul dela Roma. Este aici critică lipsită de onestitate ? Poate fi vorba de dificultăţi creiate guvernului în po­litica externă? Continuând dl Averescu aduce pilda împrumutului italian, care a fost criti­cat chiar după ce primul vărsământ a fost făcut la Banca Naţională. Aici o precizare e necesară: împrumutul italian a fost criticat în sine de partidul con­trar aducerii de capital strein , celelalte partide şi presa au criticat numai du­­pă ce s’a văzut că din împrumut se cumpără în Italia arme vechi. Şi chiar această critică a încetat după co­municatul Ministerului de război, care asigura că materialul ce se cumpăra e bun şi necesar apărării naţionale. Che­stiunea aceasta a rămas să fie lămurită in Parlament. Ea, de altfel, nu intra în cadrele in­tereselor permanente ale Statului. în chestiunea împrumutului sau a colabo­rării capitalului strein, partidele politice pot avea atitudini deosebite, și astfel și criticele pot avea loc. Vom continua in numărul de mâine cu analizirea lămuririlor făcute de dl Ave­­resca reprezentanţilor presei în legătură cu tratatul de la Roma. Rusia şi tratatul italo-român Ziarul „Times* publică o telegramă din Moscova după care guvernul sovie­tic desaprobă tratatul Italo-român, şi ca deosebire scrisoarea dlui Mussolini adre­sată dlui general Averescu, scrisoare în care dl Mussolini recunoaşte tratatul asupra Basarabiei şi promite ratificarea lui îndată ce împrejurările vor permite. Telegrama arată că guvernul sovietic consideră scrisoarea aceasta ca o vătă­mare a relaţiunilor de bună prietenie intre Rusia şi Italia. Guvernul sovietic s’ar pregăti să facă intervenţii oficiale la Roma, pentru că declaraţia dlui Mus­solini nu poate sta alături de neutrali­tatea obligatorie a Italiei In chestiunea Basarabiei. Din aceasta atitudine a Sovietelor apare destul de limpede faptul că Italia, cu prilejul încheierii convenţiei comer­ciale cu Sovietele s’a obligat la neutra­litate in problema ce ne interesează. Așa s’ar explica mai ușor refuzul Italiei de a ratifica acum protocolul dela Pa­ris asupra reunirei Basarabiei. Dimisia lui Condilis n’a fost primită Atena. — Condurlotis a respins de­misia lui Condilis. Guvernul va fi con­stituit prin înlocuirea miniştrilor dori­tori să candideze. Deasemenea Condilis e depus să primească in sânul guver­nului şi pe reprezentanţii partidelor an­­tivenizeliste pentru ca să dea mai multă garanţie imparţialităţii în alegeri. Con­­dills a consimţit să amâne alegerile cu 15 zile efectuându-se la 7 Noemvrie. Omogenitate de principii şi omogenitate de interese Adversarii fuziunii au început să se agite. Intervalul dintre acceptarea con­­topirei de către conducerea celor două partide fuzionate şi ratificarea ei din partea ambelor congrese, formează o epocă de nervoasă iritaţie în dosul cu­liselor politice, în deosebi ale taberei liberale Fuziunea creiază pentru acest partid o stare de complectă zăpăceală. Mono­polizatorii de ieri şi de astăzi ai poli­ticei româneşti, văd cu o legitimă în­frigurare, că a început să li se cam mişte terenul de sub picioare. Acea faimoasă declaraţie, despre guvernarea şi din opoziţie, începe a se înveli în­­tr-o negură tot mai deasă. Nu mai au încredere nici în autoritatea guvernării proprii, dar să mai dicteze şi într’a altora. Siguranţa supremaţiei asupra zilei de mâine le-a întors spatele. Fuziunea le-a luat frânele din mână, întronând în politica generală a ţării o epocă de dreptate şi imparţialitate. De aceea oficina intrigării lor a înce­put ca de obicei cu întreagă serie de sforăieli şi bombe unele mai răsuflate ca altele. Fiecare număr al oficiosului liberal citează noui atacuri, reeditând în ace­­laş timp şi pe cele vechi. Intr’un număr recent nu cruţă nici un epitet de măgulire la adresa dlor Iorga şi Lupu, pentru a scoate în re­lief atitudinea acestor doi fruntaşi re­lativ,­ la fuziune Ori nici nu s'a uscat tiparul de pe aceeaşi pagină a moni­torului bratienist, unde aceşti marcanţi corifei ai vieţii noastre publice erau trataţi unul de nebun, celalalt de bol­şevic şi vândut Sovietelor. * Un astfel de sistem de procedură nu numai că este absurd, dar caracte­rizează însăşi mentalitatea autorilor. In direcţia teoretică a campaniei lor împotriva fuziunii liberalii reeditează vechea lor formulă de combatere: lipsa de omogenitate. Fruntaşii partidului naţional — spun ei — oferă între ei după origine şi educaţie şi după prin­cipiile ce le nutresc. De la cămaşa dlui Mihalache şi până la fracul dlui Mi­hail Cantacuzino ar fi o distanţă atât de mare, o gradaţie atât de felurită, încât orice înţelegere temeinică ar fi exclusă In teorie o astfel de judecată — fireşte —­ n’ar fi lipsită de o apa­renţă de adevăr. Nimeni nu poate a­­firma cu certitudine şi cu o întemeiată forţă de convingere, că in capul vajni­cului învăţător din Muscel, neînfricat luptător pentru emanciparea ţărănimei şi pentru aplicarea ideilor democratice — şi nu al boierului de viţă veche, descendent al unei familii domneşti, — ar încolţi şi ar trăi aceleaşi principii­­ de ordine morală şi politică. Vor fi destur afinităţi de judecată, precum în mod natural, fiecare dintre dânşii poate avea judecata proprie, dic­tată nu de originea fiecăruia, ci­ de însăşi firea omenească. Pot fi în massele ţărăneşti elemente reacţionare — şi există chiar, dat fiind spiritul conservativ al ţăranului nostru, — precum aristocraţia noastră poate nutri — şi exemplele abundă — idei complectamente democratice. Prin ur­mare nu originea şi nici mediul, ci în­săşi firea omului creiază în fiecare in­divid idei şi principii contradictorii. Cine ar putea spune, — fără grijă, de a fi desminţit, că în sânul corifeilor liberali domneşte acelaş spirit de omo­genitate, denegat cu atâta amiază ad­versarilor ? Numeroasele defecţiuni în partidul dlui Brătianu refuză admiterea unei astfel de aserţiuni. Şi în sânul partidului liberal cât şi în acela al al­tor partide trăiesc elemente disparate cu convingeri lipsite de idealismul omoge­nităţii. * Numai cât una este busola concen­trării la unii şi alta la ceilalţi. Liberalii se unesc şi urmează aceeaşi tactică po­litică conduşi de interese materiale, pe câtă vreme convingerea noastră zace în omogenitatea de principii. Este foarte adevă­at că interesul ma­terial este o puternică forţă de închegare a masselor. Dar nu e mai puţin ade­vărat, că în atmosfera democratică, creiată de multip­ele prefaceri sociale şi politice, rezultate din război, principiul şi idealismul şi-au câştigat un loc de frunte. Oricât de multă reclamă îşi face materialismul pos­belic, forţa morală şi idealismul politico-social işi impun cu insistenţă preceptele lor. Omogenitatea intereselor liberale este întrecută în intensivitate şi rezistenţă de omogenitatea de principii a masselor democratice. Acolo trăiesc şi se desvoltă câteva cointeresări. Dincoace trăieşte o credinţă superioară în favorul preface­rilor sociale şi politice în sens demo­cratic. La unii şeful dictează şi ade­renţii fie temeneli de supunere. La noi dictatorul este poporul şi conducătorii sunt obligaţi să se închine în faţa aces­tei atotputernicii. Ori nu se poate spune de massele populare, că nu ar avea aceeaşi do­rinţă, de a scăpa de o sclavie anacro­nică. Interesul acestei desrobiri este cu mult mai mare, decât micile socoteli de tarabă a liberalilor. Noi luptăm pentru independenţa politică a ţării, iar nu pen­tru stomac. Şi în jurul acestui steag nu poate trăi decât o credinţă unică dictată de jos în sus, iar nu de sus in jos. Numai aceasta omogenitate este cea adevărată prin forţa şi sinceritatea ei. Remanieri Abia întors în ţară, dl Averescu se pregăteşte de remanierea cabi­netului. începutul a fost făcut prin numirea dlui P. Groza ca ministru al Ardealului. Se ştie că cu veni­rea dlui Maisner la comunicaţii, dl Groza rămăsese fără portofoliu. Din Bucureşti se anunţă că într’un cerc mai restrâns de prieteni dl Averescu a declarat că înainte de 19 octomvrie, remanierea va fi fă­cută. Cinci sau şapte miniştri vor fi schimbaţi. Dl Averescu sperează să poată face o înţelegere cu dl Iorga, în baza căreia dsa şi alţi doi partizani ai dsale ar urma să intre în guvern. Nu ştim pe ce se razimă noua combinaţie cât priveşte aderenţa dlui Iorga. Chiar acum a ajuns în publicitate o scrisoare a dlui N. Iorga adresată dlui Maniu, în care declară că pentru dsa congre­sul partidului naţional, la care e convocat, nu este valabil şi hotărârile lui pentru dsa vor ră­mânea „nule şi neavenite". Aşa că nu ştirea din Bucureşti poate fi luată în considerare. Ceea ce ştim însă este sigu­ranţa dlui Averescu că va rămânea la putere chiar după iscă­­lirea pactului de la Roma. Siguranţa i-a dat-o atitudinea patronilor libe­rali, care au trebuit să-şi schimbe atitudinea faţă de guvern în urma fuziunii naţional-ţărăniste. Intr’adevâr dinastia Brătianu tre­­bue să-şi schimbe tactica: cum nu vrea să vină acum la guvern, e ne­cesitată să-l lase mai departe pe dl Averescu, pentru a da timp nou­lui partid naţional-ţără­­n­e­s­c să se... desbine după pro­­rociiie dlui Constantinescu, să se macine în ... opoziţie. Credem că dacă nu ne am „mă­cinat“ în cei opt ani de opoziţie de până acum, fiind singuri, nu ne vom „măcina“ nici pe viitor, formând un singur partid. Combinaţiile politice ale libera­­lilor au început să meargă spre declin. Nici „Conu Alecu" pare a nu mai fi un bun prooroc, deși proorocii au fost cu atât mai buni cu cât au fost mai bătrâni. Pentru dl deputat I. Fierea In „Aurora* din 30 Septembrie, dl deputat de Satu-Mare, I. Fierea, intr’o scrisoare deschisă adresată dlui ministru Goldiş se ocu­pă de transferarea şcolii normale din Satu Mare, la Careil-Mari. Dsa, ca toţi românii din ace! oraş este categoric împotriva mutării şcoalei normale „dintr’an centra, unde românii zac încă în întuneric şi unde minorită­ţile îşi fac un punct de onoare în a-ş* menţine focarul lor de cultură maghiară ce se manifestă printr’o pusderie de şcoli îngrămădite intr’ua ţ nut atât de românesc ca Satu-Mare*. De perfect acord. Numai că eu îl rog pe dl deputat I. Fiorea să binevoiască a răspunde următoarelor întrebări: 1. Este Careil-Mari un centru mai înatrevnat ca Satu-Mare, ori bi? 2. Românii de acolo (dacă admitem că sunt şi la Careil-Mari rondaci) au nevoie de o adâncă cunoaştere a limbei şi literaturei noastre, vorbind şi azi în­tre ei ungureşte? 3 Careli-Mari, cu un jaf atât de îm­pestriţat de români, unguri şi şvabi, este in interesul nostru să­­ facem centru românesc, ori nu este? 4. Este o crimă s­au o faptă patrio­tică de a lăsa Careli-Mari în actuala situaţie, în care nu se va româniza nici in cinci secole? 5. Faptul că judeţul Sălaj are şcoală normală la Zălau şi Şimleul Silvaniei este un serios motiv, ca să n’aibă şi Careil Mari o asemenea şcoală? 6. Cunoaşte dl deputat I. Fiorea Să­lajul şi în deosebi Zălaul ? 7. Dar Careil­ Mari? 8. Admite dl deputat şi profesor I. Fiorea, că o românizare­a oraşului Careli- Mari se impune în modul cel ma imperativ? 9 Crede, dsa, că liceul „V. Lucacin" şi o neînsemnată şcoală secund­ară de fete sunt suficiente pentru a face lu­mină românească în unul dintre cele mai soliciste centre ungureşti? 10. Dacă se impune o românizare a oraşelor, cum crede posibi­l dl deputat I. Fiorea acest lucru? Nu vreau (sau la orice caz eu mai puţin ca oricine altul) să iau în apă­rare planul transferării şcoalei norm­le din Satu-Mare a dlui V. Goldiş, dar socotesc, când e vorba despre româ­nism, care ne interesează pe toţi deo­potrivă, putem discuta chestiunile în lu­mina celei mai sincere obiectivităţi. Pavel Pavel. Ungurii ne sfidează Ce să petrece la Biblioteca Universităţii din Cluj — Dl Gyalu! Far­kas nu mai poate rămânea în funcţiunea de subdirector — Nu e to­leranţă, ci laşitate — Dl ministru Petrovici trebue să ia măsuri La Biblioteca Universităţii din Cluj, de câtăva vreme se petrec unele lu­crări, a căror gravitate dată fiind, nu mai pot lipsi unei discuţiuni publice. E vorba de activitatea ultra-şovinistă a câtorva funcţionari ai acestei institu­­ţiuni, cari nu se sfiesc de a face pro­pagandă naţională chiar in sânul Biblio­tecii Universităţii noastre. In fruntea agitatorilor unguri şovi­­nişti se găseşte dl Gyalui Farkas sub­directorul tehnic al Bibliotecii. Contra dsale s’a făcut de către func­ţionarii români un raport amănunţit, probând cu date concrete atitudinea antiromânească a celor vizaţi. Aceasta la 15 Ianuarie 1926. Dl ministru al Instrucţiunii publice a introdus cercetările, măsuri eficace însă nu s’au luat. Cum, dl Gyalui Farkas stăruie şi azi în atitudinea sa profund jignitoare faţă de Statul român, credem, că este vre­mea să arătăm şi cititorilor noştri ce se petrece la o instituţiune culturală, cum este Biblioteca Universităţii. Deocamdată vom sosira numai câteva din multele fapte antiromâneşti ale sub­directorului in chestiune, rămânând ca concluziunile să le tragem ulterior. 1. In anii 1919—1922 când Biblio­teca era sub singura conducere a dlui Gyalul Farkas (actualul director fiind deputat) personalul Bibliotecii, aproape exclusiv maghiar, întrebuinţa fără nici o jenă, sigile şi extibrisuri ungureşti, cu stema Ungariei, aplicându-le pe sute de cărţi, cumpărate pe banii Statului român. 2. Registrele Bibliotecii Muzeului Ar­delean (o colecţie de cărţi administrată de Bibi. Univ.) cari se conduc de prim­­bibliotecarul Valentini, sub directa su­praveghere şi îndrumare a directorului tehnic Gyalui Farkas, şi acum se re­dactează numai în limba ungurească, ba într’un anumit jurnal, unde se în­­troduc atât creşterea Bibi. Univ. cât şi a Muzeului Ardelean, se întrebuinţează ambele limbi. 3. Dr Gyalul Farkas prin articole şi interviewuri în ziarele ungureşti îşi per­mite afişarea în public a sentimentelor sale ostile regimului românesc (vezi In­terviewul dlui Hatvany Lajos „Ade­vărul“ 14 Oct. 1925 şi art. dlul Gyaiui „Pomul de Crăciun“ „Keleti Ujság* lâna Decemvrie). 4. E straniu apoi să aminteşti, că din lupta acerbă ce s’a dat între bibliote­carii români (cari şi-au ocupat posturile abia la toamna anului 1921) dl Gyaiui şi sfatul său major a ieşit Învingător, iar românii înfrânţi în propria lor in­stituţie culturală. Cui se datoreşte aceasta umilire a ideiei naţionale româneşti? Nu bibliotecarilor români desigur. Căci aceştia şi-au făcut datoria aşa cum trebuie. Vina trebuie deci să o căutăm aiurea. Şi în pr­mul rând nn ne­păsarea autorităţilor superioare, cari conduse­­de nu ştim ce „aprecieri“ şi interese rău înţelese au îngăduit (deşi cunoşteau lucrurile) să se perpetueze o stare de fapt profund dăunătoare a cul­turii româneşti. 5. Dl Gyalul Farkas a atins limita de vârstă, 60 ani, şi ca atare trebuia să fie scos la pensie din oficiu. Se făcea prin acest fapt legal două lucruri de­opotrivă de utile: Biblioteca Universităţii scăpa de o atmosferă sufocantă creiată de sovioistul în chestiune, iar al doilea, bugetul Bi­bliotecii se mai uşura, cu o sumă de 204 m­i lei, cât are dl Gyulai Farkas anual. Nu cunoaştem motivele pentru cari sub-directorul Gyalai mai este men­ţinut In post. Comisia de anchetă —­­care suntem informaţi — zilele acestea va termina cercetările, sperăm, va da un comunicat in aceasta chestiune. Delacrasna. * Mâine dl Gyal ai Farkig la Liga Naţiunilor. Dl N. Iorga şi congresul partidului Dl N. Iorga, care a avut atitudinea cunoscută la şedinţa delegaţiei perma­nente a partidului naţional, susţinând că numai congresul poate decide asupra fuziunii, a dat publicităţii o nouă scri­soare adresată dlui I. Maniu, in care declară, că congresul nu poate fi vala­bil convocat şi că hotărârile congresu­lui pentru dsa vor fi „nule şi neave­nite.“ Scrisoarea dlui N. Iorga e urmarea invi­tării de a iscăli şi dsa convocarea Con­gresului partidului, iată geneza ei după cele publicate în ziarul „Lupta“. Din partea dlui Ion Sân-Georgiu pri­mim următoarea scrisoare: 28 Septemvrie 1925 Domnule Director! Dl Lugoşianu, secretarul politic al dlui Iuliu Maniu, aducându mi aseară din partea dlui Maniu o convocare a congresului partidului naţional, spre a o remite domnului profesor Nicolae Iorga, la Vălenii de Munte pentru dsa ca s’o iscălească s’au să facă rectificări, dsa a trimis domnului Maniu o scrisoare ca rugămintea către mine de a remite zia­relor câte o copie a acestei scrisori, spre a fi publicată. Vă alăturez în copie scrisoarea dom­nului Nicolae Iorga, către domnul Iuliu Maniu, rugându vă s’o publicaţi in cea mai apropiată ediţie a ziarului d voastră. Primiţi, vă rog, asigurarea stimei mele. Ion Sân Giorgiu. Scrisoarea dlui Iorga Vilenii de M­unte 28 S­ept. 1926. Scumpe domnule Maniu, Domnul Lugoş­anu, care funcţionează ca „secretar politic* al partidului na­ţional, fără si-l fi numit nimeni în forme legale, îmi comunică un brulion de convocare a „Congresului general*. De­oarece delegaţia permanentă n’a ţinut seamă de cererea mea de a se vota un statut care nu poate fi acela al d­esfiinţatului partid naţional român, cum pire a crede neautorizatul „secre­tar politic“, congresul nu se poate convoca. Orice adunire care şi-ar da acest titlu nu poate reprezenta partidul şi hotărârile ei sau­ pentru mine nale şi n­evenite. Toţi oamenii cu simţul legalităţii vor fi alături de mine, ca şi aceia cari, oricât ar dori o concentrare democra­tică, nu pot iscăli propunerile partidu­lui ţărănesc, pe care atât de uşor le-a primit o parte din delegaţia perma­nentă, deşi n’avea căderea să se ocupe de ele. Primiţi, scumpe domnule Maniu, în­credinţarea sentimentelor care cores­pund acelora pe care mi le-aţi păstrat totdeauna. N. Iorga Preşedinte al partidului naţional. Bucuria ţării —— ■ ■ ■—« Cum a fost organizată manifestaţia pentru tratatul italo român „Viitorul“ publică două ordine telegra­fice date în preajma sosirii în ţară a dlui general Averescu, pentru a­ i se putea face manifes­aţia in gara de Nord. Iată ce scrie oficiosul liberal: „După hotărârea luată la Consiliul de miniştri, pentru a se face o „mani­festaţie“ dlui Averescu cu ocazia sosi­tei d-sale în Bucureşti, la 26 Sept. a d ministru Văleanu, ghicind că va fi aglomeraţie în această zi dă încă dela 24 Sept. următorul ordin telegrafic: C­F R din M.‘ 3' D. G. No. 2084. Cl. B. 24/9, in.p. Bucureşti spre ştiinţă staţiilor Vidra, Budeşti, Frunzăneşti, Olteniţa, Săruleşti, Fundulea, Brăneşti, Periş, C­ocăinişti, H. Griviţa, staţia B-c. In vederea unei aglomeraţii de călă­tori clasa 4, cari vor veni de la staţiie de mai sus în dimineaţa zilei de 26/9 Duminică rugăm a lua măsuri ca să se dirijeze din timp la aceste staţiuni câte un vg. montat cu bănci, cam­ vg. se vor ataşa la trenurile ce vin spre Bucureşti în dimineaţa zilei de Duminică 26/9, iar pentru înapoiere din Bucureşti, la staţiile numite cu trenurile corespunză­toare din aceiaşi zi seara. (ss) Nicolaescu. Dacă dl general Văleanu ar fi numai prooroc, s’ar dovedi mimai că manife­staţia făcută dlui Averescu a fost aran­jată cu jandarmii. Dur dsa este şi abuziv. Pentru aceasta dă următorul ordin, prin care acorda gratuitatea ţăranilor aduşi să asculte opiniile dlui Averescu in materie de politică externă: C. F. R. M. 3. D. G. No 2862 d­. B. 25/9 ora 10,— Inspec. M. Bucureşti­­şi staţiile Vidra, Budeşti, Frunzăneşti, Olteniţa, Sâruleşti, Fundulea, Brăneşti, Periş, Ciocăneşti, H. Griviţa, st. Bac. şi spre ştiinţa D. G. „Ca urmare la ord. telegrafic 2084 (Continuare pe pagina II-a)

Next