Patria, noiembrie 1926 (Anul 8, nr. 240-262)

1926-11-04 / nr. 241

Cluj, Joi 4 Noemvrie 1926 3 LJS1 BJnȘMFțLAJlVL Amenințări noui Ar fi zadarnic să mai stăruim asupra unor dorințe exprimate de atâtea ori la acest loc, de a putea creia relații mai civi­lizate lntre partidele politice din România. Toate semnele arată că acest ideal e încă departe de realizare în Român­­a-Mare. Va trebui, deci, să ținem seama și să încrestăm nouile amenințări ce se anunță la orizont, cu surle și trimbițe, pentru partidul național-țărănesc. Ne-am fi așteptat ca odată înființat noul partid, contribuind în mare măsură la limpezirea situației politice interne, dorită­­ de toată lumea, să se aplice și față de noi principiul. Habeant sua fata libelli. Dacă nu vom fi partidul pe care de atâta vreme îl așteaptă țara cu atât mai rău pentru noi. Dar mai întâi, credeam că avem dreptul să ne aștep­tăm la un strop de bunăvoință, la un respiriu, din partea celorlalte partide. Ne-am înșelat in așteptări. Pe de o parte liberalii cari în pragul fuziunii declarau că o doresc pentru lămurirea si­tuației politice interne, pe de altă parte aceia cari nu au urmat cele două par­tide în fuziune, ne amenință cu­, des­călecatul în Ardeal. Pentru ce numai în Ardeal și nu și in celelalte regiuni ale țării, căci doar azi partidul național țărănesc umple țara dela o margine la alta? Se știe, și nu vom cerca să ascun­dem adevărul, că noi ani de zilet am rezistat și Combătut tendințele de a fi fracționat românismul din Ardeal, ca și cel din Basarabia și Bucovina in par­tide politice, și am militat pentru pă­strarea solidarității lui politice în ca­drele partidului național. Am susținut acest principiu cu cele mai curate și patriotice intențiuni: nu din dorința de-a ținea Ardealul acapa­rat politicește, nici dintr’un strâmt re­gionalism, ca și când în politica noa­stră n’am avea în vedere interesele generale ale țării. Voiam ca pe de-o parte, contribuția politică a românismu­lui de dincoace de Carpați să poată fi reală și puternică in principiile de bază ce trebuiau așezate la clădirea vieții noului Stat, iar pe de altă parte neui­tând nici o clipă intre ce condiții etnice moștenite trăim, să păstrăm forțele ener­giei românești nedivizate în sprijinirea Statului român. Mai voiam să împiede­căm, să reținem cel puțin în primii ani după unire să nu se rupă zăgazurile măruntelor interese personale, care să prevaleze în vieața politică și publică și in aceste regiuni ale țării. Nu ne-au reușit bunele noastre inten­­țiuni. Unii ne spun: Bine că n’au reu­șit! Numai la chipul acela se poate ajuta... unificarea. Dar cei cari judecă obiectiv efectele fărimițării pe partide a clasei intelec­tuale de dincoace de munți, ori din ce partid politic ar face parte, recunosc azi că noi am avut dreptate. Istoria ne va da și mai multă drep­tate, dar, se’nțelege, aceasta e puțină mân­­giere când ne gândim la situația de azi. Când un guvern român a fost nece­sitat, la opt ani după unire să se alieze cu minoritățile dela noi, împotriva noa­stră, pentru a putea ajunge la majori­tăți parlamentare, când, după năzuiție de opt ani de­ a diviza politicește și marile masse țărănești din Ardeal ș Banat ca și pe intele­cuali, nu s’a reu­șit, credem că nu mai e nevoe, de nici un argument pentru a dovedi că asta ar fi fost situația românismului ardelean și cea generală a țării, dacă s’ar fi putut realiza dorințele noastre de putea ÎmCo­njura fărâmițarea energiei na­ționale de aici în partide politice. Dar de câțiva ani, de când ne am convins că stăruințele noastre nu-s nici înțelese nici apreciate după merit, n’am mai insistat în această direcțiune. La a­­salturile de cucerire politică a Ardealului am spus: Poftiți! Incercați-vă norocul In opt ani nenumărate probe ne-au dovedit că massele mari ale poporului sunt refractare diviziunii, iar pe o seamă de Intelectuali nimic nu-i poate opr de-ași vedea de interesele lor. In fapta nouilor amenințări de a cu­ceri politicește massele mari ale popo­rului de baștină din această parte a țării, de data asta de la partidul națio­­nal-țărănesc, noi nu putem avea azi alt cuvânt decât pe acela care in timpul din urmă l-am mai spus și altora: Pof­tiți! Cu laude și amenințări însă nu se poate realiza o descălicare politică în massele țărănimii ardelene. Și, de la adunarea din Brașov a par­tidului liberal, „Viitorul“ e plin de laude în legătuă cu succesul descăli­cării sale. Massele electorale ne ar pă­răsi pe noi și ar alerga sub flamurile partidului liberal. Minunea după care au alergat liberalii de la unire și până azi ar fi pe cale de­ a se realiza, se câștigă la noi pentru partidul liberal De câtăva vreme se ventilează tot mai mult chestiunea uniunei personale a României cu Ungaria, un fel de dua­lism româno-maghiar. Faptul acesta ni s'ar fi părut dela început de domeniul fantaziei, dacă nu s’ar fi pomenit nume propii de-ale oa­menilor zilei dela noi și dacă nu s’ar fi ocupat de el presa streină. Intradevăr in atmosfera compromisă a diferitelor pacturi cu minoritățile, nu este de mirare, că privilegiile acordate ungurilor să încălzească fantazia ace­lora, cari au avut îndrăsneala să favo­rizeze în România­ Mare pe unguri și pe sași față de poporul băștinaș, domi­nant, și să le germineze în creerul lor bolnav idei de unire cu frații“ dela Budapesta. Am avut tristul prilej să ascultăm chiar aci la Cluj mai astăvară cuvinte atât de calde la adresa dușmanilor no­­ștrii de veacuri, încât am rămas înmăr­muriți. Și perplexitatea ne era cu atât mai mare, cu cât cuvintele acestea erau rostite de un om, de al cărui naționa­lism nu ne-am putut îndoi niciodată și care l’am fi văzut cu drag într’o altă ipostază mai naturală, mai apropiată de trecutul său politic. Și Șeful L. A. N. C. — căci de dânsul este vorba — n’a întârziat, să aibă imitatori. Se vorbește că in sânul actualului guvern s’ar găsi unii membrii, cari ar vedea cu ochi buni o unire per­sonală cu Ungaria, crezând, că prin a­cest act și-ar creia o neperitoare glorie. Bieții oameni, ahtiați după nemurire, ei nu știu, cât de amar se înșală și cum și-ar dărâma înșiși piedestalul po­pularității lor închipuite, în cazul, când ar ieși pe față cu planul lor. * Dar nu aceste svonuri au prilejuit observațiile noastre. Am relevat aceasta chestiune, pentru că ea a devenit un obiect de discuție în presa streină. Ma­rele cotidian francez „Le Journal“ a înregistrat-o într-unul din articolele dlui Edouard Hersey despre România. Firește, că se păstrează o strictă o­­biectivitate, făcându-se în jurul uniunei personale cu Ungaria combinații posi­bile. E vorba ca Anglia să dorească aceasta apropiere, pentru a întări sta­vila împotriva Rusiei. Intăritura aceasta insă ar fi numai de formă. Căci de fapt prin dualism s’ar slăbi în mod evident temelia Sta­tului român. Ungarii n’a­u fost niciodată prieteni sinceri. Temperamentul lor belicos și firea­la romantică i-au împins întot­deauna spre exagerări­ împotriva Au­striei, care i-a creiat, i-au occidentali­­zat și le-a apărat independența față de năvala slavă, ei s-au ridicat în re­­petite rânduri. Firește, că istoria a păr­­tinit mișcarea lor simpatizată de alt­cum de multe popoare. Era o tendință spre independență simpatizată de toată Europa secolului trecut. De la fantazie până la realitate însă este o potecă a­­nevoioasă, bazată pe fapte concrete. Realitatea era alta. Ungurii voiau in­dependența nu de dragul libertății pro­prii, ci pentru a putea sugruma na­țiunile conlocuitoare între granițele ideale ale Ungariei milenare. Deci nu luptau pentru sentimentul umanitar al inde­pendenței, ci pentru a deveni din sclav tiran. In chestiunea ce ne preocupă o uniune personală a României cu Ungaria ar însemna pierderea independenței noa­stre. Ungurii sunt neastâmpărați. In sufletul lor s’ar naște din nou nădej­dea întemeierii Ungariei unitare. Și în aceasta direcție și-ar concentra toate forțele. Și ar reuși. Pentru că noi am rămă­nea divizați prin germenul spurcat al politicianismului, și ne-am pulveriza for­țele. Pe când el s’ar întări. Căci idea­lul întărește și duce întotdeauna spre biruință. Apărătorii uniunei personale deci să ia aminte: împotriva tendinței lor s’ar ridica toată românimea și ne pare bine că dl Hersey este de aceiași părere: însăși țărănimea română, care e, după cum se știe ultimul idol al dlui Vintilă Brăti­­anu, ea constituind „tinicul vot obștesc“. Am urmărit din ziarele liberale dă- i fie de seamă a întrunirilor de până azi ale partidului liberal la noi ca și în vechiul Regat. Mărturisim că m­ă desco­­perim nimic nou, nici o schimbare: a­­celeși forme, aceiași oratori, aceiași aderenți. Așa că ni se pare că schim­barea tacticei politice a partidului libe­ral nu o vedem până azi decât în teo­rie. In practică încă are urmă de lu­­minarea și „educarea politică a tinăru­­lui vot obștesc“. Dl V. Brătianu știe și azi un singur drum, din oraș în oraș. Așteptăm să-l vedem din sat în sat. Căci Ardealul altfel nu va fi niciodată cucerit pentru partidul liberal, chiar dacă ar fi un partid ideal țărănesc nu cum este acela al oligarhiei bancare. Și acum de curând ne-am trezit din bun sen­n cu amenințarea dlui... Țoni! După cuvântarea dsale ținută pareni se la Bârlad, partidul național a fost tare până acum în Ardeal numai pentru că n’a descălecat până azi aici partidul național al dsale. Dar pentru­­ câteva săptămâni descălecarea se va produce și massele ardelenești vor merge cu dl Țonț! Să poftească și din mână în mână cu dl Moșoiu ori V. Brătianu și să bi­­nevoiască a descăleca. Nu noi ne vom mai opune de-aici încolo cuiva de-ași face partid în Ardeal. Dar credem că merităm cel puțin un lucru: să nu fim desf­ințați cu vorbe goale la venire și să nu fim înjurați la plecarea cu mâna goală. Uniunea personală In jurul nouălor pacturi făcând probabil aluzie la unele voci de presă cehoslovace în legătură cu pactul de amiciție italo român, sau la apropierea de la B­lgrad și Budapesta, „L’Europe Central“ scrie in ultimul său număr: „Nu ne putem încă obișnui de­ a privi Europa de azi ca pe aceea dina­inte de 1914. Nimic nu este mai exact decât de­ a prezenta Europa Centrală ca pe un câmp închis în care se măsoară marile puteri. Națiunile dunărene sunt națiuni majore, perfect conștiente de suveranitatea și conștiința lor. Dacă Italia vrea să reia legăturile cu aceste State, în special cu acele care­­ sunt mai aproape, e un lucru foarte gresc; factorul și Interesul economic merge mână în mână cu cel politic, și ori­cine știe că schimbarea bunurilor e condițio­nată de o bună vecinătate. Dacă, de altă parte Italia aspiră să aibă în Europa o poziție pe care o me­rită, nu va încerca aceasta decât prin mijloace pacifice, ceea ce organele au­torizate fasciste au subliniat cu fiecare ocaziune. Pentru ce, deci, să se atribuie Italiei scopuri ascunse față de Mica Antanta? Pentru ce să vedem intrigi italiene ln spatele eforturilor Budapestei de-a Bel­gradul, sau în apropierea Bucureștilor de Roma? Trebuie să vedem aici o slăbire a Micei Antante și un început de izolare a Cehoslovaciei ? Aceasta însemnează a lua fantomele, și uneori dorințele, drept realitate“. înființarea cărților fu­nduare Se cunoaște rolul acestei instituții în ținuturile României în care a luat ființă de decenii. O bună și reală evidențiare a proprietății rurale, manipularea ei juri­dică, stabilitatea și transmisiunea ei, nu se poate nici imagina fără instituția căr­ților funduare. La noi și cel din urmă țăran proprietar de pământ îi cunoaște importanța, și cu prilejul reformei agrare adeseori țăranii au cumpărat din mână liberă terenuri cu prețuri înzecite decât le putea primi prin expropriere, numai pentru a se putea in­tabula imediat, știind că numai în cazul acesta se poate socoti proprietarul defi­­nitiv al pământului. Cea mai arzătoare dorință a tuturor îm­­proprietăriților este ca parțelele ce le-au revenit în natură să poată fi trecute în cărțile funduare pe numele lor. Dar această instituțiune nu a fost in­trodusă în vechiul Regat, așa încât întin­derile pământului arâtor etc. e numai aproximativ și pe baza acestei măsuri aproximative s’a defalcat și terenul pen­tru expropriere. In decursul anilor de la unire mulți mi­niștri de la resortul agriculturii și justiției s’au arătat încântați de această instituție, însă nime­ni s­a grăbit până azi să o in­troducă și în vechiul Regat, afară de par­tidul naționale-țărănesc. Dl Tehaș Florescu pe când era ministru de justiție se însuflețise de cărțile fun­duare încât voia să le ducă cu sine spre studiare de la un oficiu din Ardeal, dar n’a făcut nimic pentru introducerea lor. De aceea credem că dl Garoflid face una din op­rele salutare pentru țară când se gândește să introducă instituția cărți­lor funduare și în vechiul Regat. Căci iată ce informație aflăm în „Universul“ de eri: „Dl ministru al domeniilor, având în ve­­dere necesitatea de a se da o stabilitate proprietății rurale și de a înlesni trans­miterea ei prin înființarea cărților fun­duare și în provinciile României, în care această instituție nu există, a numit o co­­misiune specială cu însărcinarea de a în­tocmi un anteproiect de lege pentru în­ființarea cărților funduare. Din această comisiune vor face parte din­: Andrei Rădulescu, consilier la Înalta Curte de casație; Al. Nasta, director ge­neral al Casei de împroprietărire; I. Ia­­cob, deputat; I. Suciu șeful serviciul con­tencios din Cluj. Această comisiune va lucra sub preșe­dinția dlui Garoflid, iar în lipsă, sub pre­ședinția dlui subsecretar de Stat la mina domeniilor. Lucrările acestei comisiuni se vor efec­tua la Casa centrală a împroprietăririi care va destina un funcționar superior ca secretar al comisiunii. Proprietarii în acțiune Proprietarii de case din Oradea Mare nu mai pot aștepta până la aducerea nouă­ legi a chiriilor. Pe blanchete tipărite, în manuate chiria­șilor, le adzic cu toții acestora chi­riile pe ziua de 1 Mai 1927 „dacă noua lege a chiriilor nu va dispune altfel“. Proprietarii pretind de la chi­riași să le recunoască în scris ab zicerea chiriilor. Graba proprietarilor de case e semnificativă și c­edem că nu ne vom înșela afirmând că pilda lor va fi urmată în curând de proprie­tarii din toate orașele ardelene și bănățene. In scurt timp sute de mii de români, în majoritate funcțio­nari ai Statului și particulari, se vor vedea amenințați să rămână pe drumuri de la 1 Mai, dacă cere­rea proprietarilor de-a se lăsa li­bera transacție față de toți chiriașii va fi realizată de noua lege. Nu putem aproba aceasta grabă a proprietăților care nu poate de­cât să înverșuneze și mai mult o problemă și așa extraordinar de dificilă de rezolvat. Din această grabă guvernul poate vedea de pe acum la ce se poate aștepta când va legifera libera transacție pen­tru toți chiriașii. Și nădăjduim că la elaborarea le­gii se va ținea seamă și de aceste sentimente înainte manifestate ale proprietarilor. Conferența dlui G. Blondei Marți la orele 6 p. m. a avut loc în sala IV a Universității conferența anun­țată a dlui G. Blondei despre „Sforță­rile­ reconstrucției Europei de după răz­boi“. Înainte de conferență la orele 5 s’a servit un ceai la Consulatul francez din localitate în cinstea distinsului pro­fesor francez. Sala IV a Universității s-a dovedit și de data aceasta neîncăpătoare pentru publicul care a venit la conferență. Când vom avea în Cluj o sală festivă culturală, care să poată cuprinde pe toți cei dornici de cunoștințe, și a că­ror număr crește din an în an la Cluj? Dl G. Blondei a fost primit cu a­­plauze și a fost prezentat publicului de dl G. Moroianu, profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale din Cluj, in numele „Astrei“, sub ale cărei au­spicii s’a ținut conferența. Dl Moroianu și-a spus salutul în fran­țuzește stăruind îndelungat asupra le­găturilor de prietenie dintre cele două popoare, și insistând cu deosebire a­­supra sprijinului dat de publicistica franceză românilor din Ardeal cu pri­lejul memorandului, când cauza noastră a ajuns mai cunoscută înaintea opiniei publice din Apus. Dl G. Blondei a mulțumit pentru fru­moasele cuvinte cu cari a fost primit, și publicului select care s-a grăbit în număr așa de impunător la conferență. Dsa arată legăturile mai vechi pe care le-a avut în România, aduce omagii eroismului român in război și instiințelor de consolidare din vreme de pace. Intrând în materialul conferenței sale, cu o mare bogăție de date statistice, și Intr’o expunere limpede, plăcută, prefe­­rată pe alocuri cu umor, dsa a frecat în revistă nnzuințele pentru reconstruc­ția economică de după război in prin­cipalele țări europene. Viața economică și interesele ei sunt la baza relațiilor politice dintre popoare, azi mai mult decât înainte de război, și suberințele^destabilizare­ a condițiilor economice financiare merg mână în mână cu armonizarea raporturilor poli­tice dintre State, încercările multiple și deosebite cari s’au făcut în toate țările după război pentru refacerea vieții economice, au dovedit, după experiențe indelungate că două lunt principiile cari pot ajuta, un buget bine echilibrat, și stabilizarea monetei naționale. Revalorizarea s’a în­­cercat zadarnic în unele țări, și tot In­­zadar ar fi și sforțările viitoare, intre împrejurările Internaționale date. Dife­rența valutară pornește din raportul dintre aurul băncilor naționale și emi­siunea de hârtie. Cum emisiunile sunt diferite de la Stat la Stat, de­ o unificare valutară cum a fost înainte de război 1 fr. = 1 liră = 1 leu = 1 cor, etc. nu poate fi vorba de­ocamdată. Pe lângă un buget bine echilibrat și o stabilizare a monedei naționale, al treilea mijloc pentru reconstrucția eco­nomică a Europei ar fi restricția con­sumului din partea publicului, stăvili­rea ce trebue pusă în drumul preten­­țiunilor de lux, de confort, și chiar a celor ce ar putea fi socotite legitime. Deci cruțarea pe toate terenele. Producția de azi nu răzbește să țină pas cu pretențiile tot mai mari și re­pede evoluatoare a spiritului omenesc de după război și aici e una din cau­zele crizei economice permanente de după război. Dl Blondei termină cu urări de bine și prosperitate pentru țara noastră în­credințat că va izbuti să fie învingă­toare din greutățile de azi. Conferențiarul a fost călduros ovațio­nat de public. Cronicar. Cronica teatrală Căsătoria Comedie în 3 acte de N. Gogol Marele scriitor rus Nicolae Vasilevici Gogol nu e necunoscut publicului nostru clujan, ca autor dramatic. Ca prozator cine nu o cunoaște pe acela care a dus între cei dintâi, literatura rusă peste granițele fostului imperiu? Pe scena noastră s’a reprezentat anii trecuți cea mai bună lucrare dramatică a lui Gogol, „Revizorul“ care a fost mult gustată la noi, ca o Icoană a mo­ravurilor din lumea bi­rocratică a Ru­siei la începuturile veroului trecut. „Căsătoria“ e luată din același mediu semidoct al societății rusești de acum un veac, și e p­ină de același umor și satiră. Tendința de parvenire, de ridi­care dintr’o clasă socială inferioară ia alt mai înaltă; pretențiile copilărești, ridicole, ale unor naufragiați din clasele mai bune de­ a păstra formele unei ci­vilizații pe care n’au apucat s’o înță­­leagă mici câtă vreme I s-a mers bine în viață, se desfășură într’un umor rus­tic, cu mijloace ieftene în jurul opinti­rilor lui Kocikariov (V. Vasilescu) de a însura pe Podkollossn (A­. Ionescu-Ghi­­bericon). Podkollossn e tipul burlacului fără voință, care nu se poate decide să se căsătorească, deși uneori ar vrea, în­deosebi a burlacului rus, cunoscut și din creațiile altor scriitori, în zdrunci­narea voinții cărora intră ceva bolnă­vicios, patologic, o boală tipic rusească. Podkoliosin e dus de spate la însu­rătoare și de pețitoarea Fiokla (Nata­lia Ștefănescu) și, mai ales, de priete­nul său Kocikariov, care cunoscându și protejatul la însurătoare pregătește ast­fel lucrurile, înlăturând pe toți preten­denții, încât Podkoliossn să nu mai aibă vreme de a bate în retragere. To­tuși, după ce acesta fuge de câteva ori din casa viitoarei logodnice, reu­șește să scape, cu câteva clipe îna­intea căsătoriei fugând pe fereastră. Dnii Ghibericon și V. Vasilescu au creiat frumoase roluri din cele două tipuri, făcându-ne să regretăm că în stagiunea din anul acesta eu i-am prea văzut jucând în premiere. Doamnele Natalia Ștefănescu și Le­­lica Bănuțiu au fost deasemenea bune. Reprezentația întreagă se poate numi succeasă, pe lângă o punere în scenă ca gust, deși cu mijloace puține. Publicul însă e tot mai rar și la premiere. Aseară sala a fost jumutate deșartă. Nu mai putem motiva lipsa de mijloace materiale. Public româ- Ann­ VID. * Numărul 241 Situația financiară a Germaniei în 1925 Germania este o țară învinsă. Poate cea mai învinsă dintre toate țările eu­ropene a căror sabie s-a frânt pentru multă vreme în conflagrația neumană de acum zece ani, Germania a fost doborâtă. Victoria aliaților asupra ei pare a fi fost însă numai materială, căci moralmente, țara surprizelor tehnice, rezistă glorioasă cu toate umilirile și amputările teritoriale binemeritate. Dacă Germania anului 1918, nu și-ar fi păstrat moralul superior, adesea mai puternic ca orice forță armată, azi cine știe dacă în locul unei frumoase țări n’am­ admira decât ruinele unei civilizații înaintate. Dar germanii nu s’au lăsat emoționați, n’au înțeles să bocească neputincioși împotriva unui firesc proces al istoriei, ci cot la cot, umăr la umăr s’au ridicat ca un sin­gur om, prestând acea tiranică muncă, care a înconjurat Marele Imperiu de odinioară, de o glorioasă aureolă. Acestui moral ridicat, acestui mism, robust și sănătos, dar mai opii­ales acestei munci aproape supra­omenești se datorește și faptul, că Germania a trecut senină prin dramaticile convul­­siuni economice postbelice. N’am putea compara aproape nici o țară „învingătoare“ din punct de ve­dere economic cu Germania. Situația financiară a republicei ger­mane se prezintă mai favorabil o pildă situația financiară a țării ca de noa­stre. Veniturile Statului — spune ra­portul consulului general al României la Berlin,­­ sunt mai mari decât cele prevăzute în buget. Totalul veniturilor este 6856­ 3 milioane Reichsmark, față de 6770­ 3 milioane prevăzute în bu­get. Surplusul bugetar este de 85.8 mili­oane Reichsmark. Deoarece însă din acest surplus suma de 64.12 milioane a fost acordată statelor Reichului, ră­mâne surplus efectiv pentru Reich 21.68 milioane mărci. Surplusul bugetar a permis o redu­cere a impozitelor în cursul anului trecut. Treace la noi, țară învingătoare este numai un ideal cu puține nădejdi de înfă­ptuire, în Germania învinsă a de n?s- a umplut sala teatrului maghiar când cu Tanase, și chiar la reprezen­tațiile obișnuite de operetă, teatrul maghiar e plin de români. Spectacolul ușor atrage tot mai mult publicul no­stru, și credem că nu observări făcute la gazetă Îi poate face să aprecieze reprezentațiile unde e artă și in piesă și ia joc. Cronicar a venit o realitate încântătoare. Guver­­nul german duce și astăzi o continuă politică de micșorare a prețurilor, adu­­când legi pentru reducerea impozitelor și adecvarea lor situației economice. Criza financiară, economică și mo­rală atât de acută în România, în­ Ger­­mania este aproape inexistentă. Câteva detalii din reforma impozite­lor ne vor edifica ușor asupra situației puțin apăsătoare a cetățenilor republi­cei dlui Hindenburg. Nu este desigur, nici în Germania o viață de stat și economică ideală, este însă o viață mai acceptabilă sub multe raporturi ca în cele mai multe țări, în care războiul n’a lăsat decât urmele a­­dânci ale unei desgustătoare venalități și ale unei impalități publice fără seamăn. Legea asupra impozitului pe venit face distincție între obligațiune nelimitată și limitată la plata impozitului pe venit. Un strein care are venit în Germania, fie din proprietăți imobiliare, fie din alte surse, dar locuește în străînătate este supus la plata impozitului pe ve­nit. Cota de perceput, cea mai înaltă pe care o prevedea legea a fost scă­zută de la 60 la 40% Deasemenea se mai prevăd ușurări la impozitul pe salar a familiilor numeroase. Revenind la situația din țara noastră, nu găsim nici măcar o validă inten­­țiune pentru ușurarea sarcinei familiilor de funcționari oricât de numeroși mem­bri ar număra. Și doar noi suntem o țară bogată, învingătoare. O țară însă, care de a­­tâția ani este osândită să mistuie po­litica financiară a unui singur om, dia­metral opusă cu interesele generale ale țării. România n’a cunoscut niciodată armonica colaborare dintre cei înalți, și puținii fericiți ai zilei. Legea asupra impozitului pe corpo­­rațiuni prevede un impozit de 20%, iar impozitul adițional pe venit care se percepea din beneficiile vărsate și care era de 15% a fost suprimat. Prin a­­ceasta măsură societățile pe acțiuni au fost mult ușurate, întrucât privește sar­­cinele fiscale. Impozitul pe avere primește o nouă formă, fiind de 5 °/C, care se reduce treptat, astfel când averea globală nu întrece 25—30 mii mărci la 4 °­0, la o avere de 10—25 mii la 3 °­ C, la 10 mii și sub aceasta sumă la 2%. La averi mari acest impozit crește începând cu 5% la o avere de la 250—500 mii și ajungând la 7­5% la o avere de 5 mi­lioane mărci. Nu vrem să propunem guvernului act (Continuare pe pagina ll-a)

Next