Patria, noiembrie 1926 (Anul 8, nr. 240-262)
1926-11-04 / nr. 241
Cluj, Joi 4 Noemvrie 1926 3 LJS1 BJnȘMFțLAJlVL Amenințări noui Ar fi zadarnic să mai stăruim asupra unor dorințe exprimate de atâtea ori la acest loc, de a putea creia relații mai civilizate lntre partidele politice din România. Toate semnele arată că acest ideal e încă departe de realizare în Româna-Mare. Va trebui, deci, să ținem seama și să încrestăm nouile amenințări ce se anunță la orizont, cu surle și trimbițe, pentru partidul național-țărănesc. Ne-am fi așteptat ca odată înființat noul partid, contribuind în mare măsură la limpezirea situației politice interne, dorită de toată lumea, să se aplice și față de noi principiul. Habeant sua fata libelli. Dacă nu vom fi partidul pe care de atâta vreme îl așteaptă țara cu atât mai rău pentru noi. Dar mai întâi, credeam că avem dreptul să ne așteptăm la un strop de bunăvoință, la un respiriu, din partea celorlalte partide. Ne-am înșelat in așteptări. Pe de o parte liberalii cari în pragul fuziunii declarau că o doresc pentru lămurirea situației politice interne, pe de altă parte aceia cari nu au urmat cele două partide în fuziune, ne amenință cu, descălecatul în Ardeal. Pentru ce numai în Ardeal și nu și in celelalte regiuni ale țării, căci doar azi partidul național țărănesc umple țara dela o margine la alta? Se știe, și nu vom cerca să ascundem adevărul, că noi ani de zilet am rezistat și Combătut tendințele de a fi fracționat românismul din Ardeal, ca și cel din Basarabia și Bucovina in partide politice, și am militat pentru păstrarea solidarității lui politice în cadrele partidului național. Am susținut acest principiu cu cele mai curate și patriotice intențiuni: nu din dorința de-a ținea Ardealul acaparat politicește, nici dintr’un strâmt regionalism, ca și când în politica noastră n’am avea în vedere interesele generale ale țării. Voiam ca pe de-o parte, contribuția politică a românismului de dincoace de Carpați să poată fi reală și puternică in principiile de bază ce trebuiau așezate la clădirea vieții noului Stat, iar pe de altă parte neuitând nici o clipă intre ce condiții etnice moștenite trăim, să păstrăm forțele energiei românești nedivizate în sprijinirea Statului român. Mai voiam să împiedecăm, să reținem cel puțin în primii ani după unire să nu se rupă zăgazurile măruntelor interese personale, care să prevaleze în vieața politică și publică și in aceste regiuni ale țării. Nu ne-au reușit bunele noastre intențiuni. Unii ne spun: Bine că n’au reușit! Numai la chipul acela se poate ajuta... unificarea. Dar cei cari judecă obiectiv efectele fărimițării pe partide a clasei intelectuale de dincoace de munți, ori din ce partid politic ar face parte, recunosc azi că noi am avut dreptate. Istoria ne va da și mai multă dreptate, dar, se’nțelege, aceasta e puțină mângiere când ne gândim la situația de azi. Când un guvern român a fost necesitat, la opt ani după unire să se alieze cu minoritățile dela noi, împotriva noastră, pentru a putea ajunge la majorități parlamentare, când, după năzuiție de opt ani de a diviza politicește și marile masse țărănești din Ardeal ș Banat ca și pe intelecuali, nu s’a reușit, credem că nu mai e nevoe, de nici un argument pentru a dovedi că asta ar fi fost situația românismului ardelean și cea generală a țării, dacă s’ar fi putut realiza dorințele noastre de putea ÎmConjura fărâmițarea energiei naționale de aici în partide politice. Dar de câțiva ani, de când ne am convins că stăruințele noastre nu-s nici înțelese nici apreciate după merit, n’am mai insistat în această direcțiune. La asalturile de cucerire politică a Ardealului am spus: Poftiți! Incercați-vă norocul In opt ani nenumărate probe ne-au dovedit că massele mari ale poporului sunt refractare diviziunii, iar pe o seamă de Intelectuali nimic nu-i poate opr de-ași vedea de interesele lor. In fapta nouilor amenințări de a cuceri politicește massele mari ale poporului de baștină din această parte a țării, de data asta de la partidul național-țărănesc, noi nu putem avea azi alt cuvânt decât pe acela care in timpul din urmă l-am mai spus și altora: Poftiți! Cu laude și amenințări însă nu se poate realiza o descălicare politică în massele țărănimii ardelene. Și, de la adunarea din Brașov a partidului liberal, „Viitorul“ e plin de laude în legătuă cu succesul descălicării sale. Massele electorale ne ar părăsi pe noi și ar alerga sub flamurile partidului liberal. Minunea după care au alergat liberalii de la unire și până azi ar fi pe cale de a se realiza, se câștigă la noi pentru partidul liberal De câtăva vreme se ventilează tot mai mult chestiunea uniunei personale a României cu Ungaria, un fel de dualism româno-maghiar. Faptul acesta ni s'ar fi părut dela început de domeniul fantaziei, dacă nu s’ar fi pomenit nume propii de-ale oamenilor zilei dela noi și dacă nu s’ar fi ocupat de el presa streină. Intradevăr in atmosfera compromisă a diferitelor pacturi cu minoritățile, nu este de mirare, că privilegiile acordate ungurilor să încălzească fantazia acelora, cari au avut îndrăsneala să favorizeze în România Mare pe unguri și pe sași față de poporul băștinaș, dominant, și să le germineze în creerul lor bolnav idei de unire cu frații“ dela Budapesta. Am avut tristul prilej să ascultăm chiar aci la Cluj mai astăvară cuvinte atât de calde la adresa dușmanilor noștrii de veacuri, încât am rămas înmărmuriți. Și perplexitatea ne era cu atât mai mare, cu cât cuvintele acestea erau rostite de un om, de al cărui naționalism nu ne-am putut îndoi niciodată și care l’am fi văzut cu drag într’o altă ipostază mai naturală, mai apropiată de trecutul său politic. Și Șeful L. A. N. C. — căci de dânsul este vorba — n’a întârziat, să aibă imitatori. Se vorbește că in sânul actualului guvern s’ar găsi unii membrii, cari ar vedea cu ochi buni o unire personală cu Ungaria, crezând, că prin acest act și-ar creia o neperitoare glorie. Bieții oameni, ahtiați după nemurire, ei nu știu, cât de amar se înșală și cum și-ar dărâma înșiși piedestalul popularității lor închipuite, în cazul, când ar ieși pe față cu planul lor. * Dar nu aceste svonuri au prilejuit observațiile noastre. Am relevat aceasta chestiune, pentru că ea a devenit un obiect de discuție în presa streină. Marele cotidian francez „Le Journal“ a înregistrat-o într-unul din articolele dlui Edouard Hersey despre România. Firește, că se păstrează o strictă obiectivitate, făcându-se în jurul uniunei personale cu Ungaria combinații posibile. E vorba ca Anglia să dorească aceasta apropiere, pentru a întări stavila împotriva Rusiei. Intăritura aceasta insă ar fi numai de formă. Căci de fapt prin dualism s’ar slăbi în mod evident temelia Statului român. Ungarii n’au fost niciodată prieteni sinceri. Temperamentul lor belicos și fireala romantică i-au împins întotdeauna spre exagerări împotriva Austriei, care i-a creiat, i-au occidentalizat și le-a apărat independența față de năvala slavă, ei s-au ridicat în repetite rânduri. Firește, că istoria a părtinit mișcarea lor simpatizată de altcum de multe popoare. Era o tendință spre independență simpatizată de toată Europa secolului trecut. De la fantazie până la realitate însă este o potecă anevoioasă, bazată pe fapte concrete. Realitatea era alta. Ungurii voiau independența nu de dragul libertății proprii, ci pentru a putea sugruma națiunile conlocuitoare între granițele ideale ale Ungariei milenare. Deci nu luptau pentru sentimentul umanitar al independenței, ci pentru a deveni din sclav tiran. In chestiunea ce ne preocupă o uniune personală a României cu Ungaria ar însemna pierderea independenței noastre. Ungurii sunt neastâmpărați. In sufletul lor s’ar naște din nou nădejdea întemeierii Ungariei unitare. Și în aceasta direcție și-ar concentra toate forțele. Și ar reuși. Pentru că noi am rămănea divizați prin germenul spurcat al politicianismului, și ne-am pulveriza forțele. Pe când el s’ar întări. Căci idealul întărește și duce întotdeauna spre biruință. Apărătorii uniunei personale deci să ia aminte: împotriva tendinței lor s’ar ridica toată românimea și ne pare bine că dl Hersey este de aceiași părere: însăși țărănimea română, care e, după cum se știe ultimul idol al dlui Vintilă Brătianu, ea constituind „tinicul vot obștesc“. Am urmărit din ziarele liberale dă- i fie de seamă a întrunirilor de până azi ale partidului liberal la noi ca și în vechiul Regat. Mărturisim că mă descoperim nimic nou, nici o schimbare: aceleși forme, aceiași oratori, aceiași aderenți. Așa că ni se pare că schimbarea tacticei politice a partidului liberal nu o vedem până azi decât în teorie. In practică încă are urmă de luminarea și „educarea politică a tinărului vot obștesc“. Dl V. Brătianu știe și azi un singur drum, din oraș în oraș. Așteptăm să-l vedem din sat în sat. Căci Ardealul altfel nu va fi niciodată cucerit pentru partidul liberal, chiar dacă ar fi un partid ideal țărănesc nu cum este acela al oligarhiei bancare. Și acum de curând ne-am trezit din bun senn cu amenințarea dlui... Țoni! După cuvântarea dsale ținută pareni se la Bârlad, partidul național a fost tare până acum în Ardeal numai pentru că n’a descălecat până azi aici partidul național al dsale. Dar pentru câteva săptămâni descălecarea se va produce și massele ardelenești vor merge cu dl Țonț! Să poftească și din mână în mână cu dl Moșoiu ori V. Brătianu și să binevoiască a descăleca. Nu noi ne vom mai opune de-aici încolo cuiva de-ași face partid în Ardeal. Dar credem că merităm cel puțin un lucru: să nu fim desfințați cu vorbe goale la venire și să nu fim înjurați la plecarea cu mâna goală. Uniunea personală In jurul nouălor pacturi făcând probabil aluzie la unele voci de presă cehoslovace în legătură cu pactul de amiciție italo român, sau la apropierea de la Blgrad și Budapesta, „L’Europe Central“ scrie in ultimul său număr: „Nu ne putem încă obișnui de a privi Europa de azi ca pe aceea dinainte de 1914. Nimic nu este mai exact decât de a prezenta Europa Centrală ca pe un câmp închis în care se măsoară marile puteri. Națiunile dunărene sunt națiuni majore, perfect conștiente de suveranitatea și conștiința lor. Dacă Italia vrea să reia legăturile cu aceste State, în special cu acele care sunt mai aproape, e un lucru foarte gresc; factorul și Interesul economic merge mână în mână cu cel politic, și oricine știe că schimbarea bunurilor e condiționată de o bună vecinătate. Dacă, de altă parte Italia aspiră să aibă în Europa o poziție pe care o merită, nu va încerca aceasta decât prin mijloace pacifice, ceea ce organele autorizate fasciste au subliniat cu fiecare ocaziune. Pentru ce, deci, să se atribuie Italiei scopuri ascunse față de Mica Antanta? Pentru ce să vedem intrigi italiene ln spatele eforturilor Budapestei de-a Belgradul, sau în apropierea Bucureștilor de Roma? Trebuie să vedem aici o slăbire a Micei Antante și un început de izolare a Cehoslovaciei ? Aceasta însemnează a lua fantomele, și uneori dorințele, drept realitate“. înființarea cărților funduare Se cunoaște rolul acestei instituții în ținuturile României în care a luat ființă de decenii. O bună și reală evidențiare a proprietății rurale, manipularea ei juridică, stabilitatea și transmisiunea ei, nu se poate nici imagina fără instituția cărților funduare. La noi și cel din urmă țăran proprietar de pământ îi cunoaște importanța, și cu prilejul reformei agrare adeseori țăranii au cumpărat din mână liberă terenuri cu prețuri înzecite decât le putea primi prin expropriere, numai pentru a se putea intabula imediat, știind că numai în cazul acesta se poate socoti proprietarul definitiv al pământului. Cea mai arzătoare dorință a tuturor împroprietăriților este ca parțelele ce le-au revenit în natură să poată fi trecute în cărțile funduare pe numele lor. Dar această instituțiune nu a fost introdusă în vechiul Regat, așa încât întinderile pământului arâtor etc. e numai aproximativ și pe baza acestei măsuri aproximative s’a defalcat și terenul pentru expropriere. In decursul anilor de la unire mulți miniștri de la resortul agriculturii și justiției s’au arătat încântați de această instituție, însă nimeni sa grăbit până azi să o introducă și în vechiul Regat, afară de partidul naționale-țărănesc. Dl Tehaș Florescu pe când era ministru de justiție se însuflețise de cărțile funduare încât voia să le ducă cu sine spre studiare de la un oficiu din Ardeal, dar n’a făcut nimic pentru introducerea lor. De aceea credem că dl Garoflid face una din oprele salutare pentru țară când se gândește să introducă instituția cărților funduare și în vechiul Regat. Căci iată ce informație aflăm în „Universul“ de eri: „Dl ministru al domeniilor, având în vedere necesitatea de a se da o stabilitate proprietății rurale și de a înlesni transmiterea ei prin înființarea cărților funduare și în provinciile României, în care această instituție nu există, a numit o comisiune specială cu însărcinarea de a întocmi un anteproiect de lege pentru înființarea cărților funduare. Din această comisiune vor face parte din: Andrei Rădulescu, consilier la Înalta Curte de casație; Al. Nasta, director general al Casei de împroprietărire; I. Iacob, deputat; I. Suciu șeful serviciul contencios din Cluj. Această comisiune va lucra sub președinția dlui Garoflid, iar în lipsă, sub președinția dlui subsecretar de Stat la mina domeniilor. Lucrările acestei comisiuni se vor efectua la Casa centrală a împroprietăririi care va destina un funcționar superior ca secretar al comisiunii. Proprietarii în acțiune Proprietarii de case din Oradea Mare nu mai pot aștepta până la aducerea nouă legi a chiriilor. Pe blanchete tipărite, în manuate chiriașilor, le adzic cu toții acestora chiriile pe ziua de 1 Mai 1927 „dacă noua lege a chiriilor nu va dispune altfel“. Proprietarii pretind de la chiriași să le recunoască în scris ab zicerea chiriilor. Graba proprietarilor de case e semnificativă și cedem că nu ne vom înșela afirmând că pilda lor va fi urmată în curând de proprietarii din toate orașele ardelene și bănățene. In scurt timp sute de mii de români, în majoritate funcționari ai Statului și particulari, se vor vedea amenințați să rămână pe drumuri de la 1 Mai, dacă cererea proprietarilor de-a se lăsa libera transacție față de toți chiriașii va fi realizată de noua lege. Nu putem aproba aceasta grabă a proprietăților care nu poate decât să înverșuneze și mai mult o problemă și așa extraordinar de dificilă de rezolvat. Din această grabă guvernul poate vedea de pe acum la ce se poate aștepta când va legifera libera transacție pentru toți chiriașii. Și nădăjduim că la elaborarea legii se va ținea seamă și de aceste sentimente înainte manifestate ale proprietarilor. Conferența dlui G. Blondei Marți la orele 6 p. m. a avut loc în sala IV a Universității conferența anunțată a dlui G. Blondei despre „Sforțările reconstrucției Europei de după război“. Înainte de conferență la orele 5 s’a servit un ceai la Consulatul francez din localitate în cinstea distinsului profesor francez. Sala IV a Universității s-a dovedit și de data aceasta neîncăpătoare pentru publicul care a venit la conferență. Când vom avea în Cluj o sală festivă culturală, care să poată cuprinde pe toți cei dornici de cunoștințe, și a căror număr crește din an în an la Cluj? Dl G. Blondei a fost primit cu aplauze și a fost prezentat publicului de dl G. Moroianu, profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale din Cluj, in numele „Astrei“, sub ale cărei auspicii s’a ținut conferența. Dl Moroianu și-a spus salutul în franțuzește stăruind îndelungat asupra legăturilor de prietenie dintre cele două popoare, și insistând cu deosebire asupra sprijinului dat de publicistica franceză românilor din Ardeal cu prilejul memorandului, când cauza noastră a ajuns mai cunoscută înaintea opiniei publice din Apus. Dl G. Blondei a mulțumit pentru frumoasele cuvinte cu cari a fost primit, și publicului select care s-a grăbit în număr așa de impunător la conferență. Dsa arată legăturile mai vechi pe care le-a avut în România, aduce omagii eroismului român in război și instiințelor de consolidare din vreme de pace. Intrând în materialul conferenței sale, cu o mare bogăție de date statistice, și Intr’o expunere limpede, plăcută, preferată pe alocuri cu umor, dsa a frecat în revistă nnzuințele pentru reconstrucția economică de după război in principalele țări europene. Viața economică și interesele ei sunt la baza relațiilor politice dintre popoare, azi mai mult decât înainte de război, și suberințele^destabilizare a condițiilor economice financiare merg mână în mână cu armonizarea raporturilor politice dintre State, încercările multiple și deosebite cari s’au făcut în toate țările după război pentru refacerea vieții economice, au dovedit, după experiențe indelungate că două lunt principiile cari pot ajuta, un buget bine echilibrat, și stabilizarea monetei naționale. Revalorizarea s’a încercat zadarnic în unele țări, și tot Inzadar ar fi și sforțările viitoare, intre împrejurările Internaționale date. Diferența valutară pornește din raportul dintre aurul băncilor naționale și emisiunea de hârtie. Cum emisiunile sunt diferite de la Stat la Stat, de o unificare valutară cum a fost înainte de război 1 fr. = 1 liră = 1 leu = 1 cor, etc. nu poate fi vorba deocamdată. Pe lângă un buget bine echilibrat și o stabilizare a monedei naționale, al treilea mijloc pentru reconstrucția economică a Europei ar fi restricția consumului din partea publicului, stăvilirea ce trebue pusă în drumul pretențiunilor de lux, de confort, și chiar a celor ce ar putea fi socotite legitime. Deci cruțarea pe toate terenele. Producția de azi nu răzbește să țină pas cu pretențiile tot mai mari și repede evoluatoare a spiritului omenesc de după război și aici e una din cauzele crizei economice permanente de după război. Dl Blondei termină cu urări de bine și prosperitate pentru țara noastră încredințat că va izbuti să fie învingătoare din greutățile de azi. Conferențiarul a fost călduros ovaționat de public. Cronicar. Cronica teatrală Căsătoria Comedie în 3 acte de N. Gogol Marele scriitor rus Nicolae Vasilevici Gogol nu e necunoscut publicului nostru clujan, ca autor dramatic. Ca prozator cine nu o cunoaște pe acela care a dus între cei dintâi, literatura rusă peste granițele fostului imperiu? Pe scena noastră s’a reprezentat anii trecuți cea mai bună lucrare dramatică a lui Gogol, „Revizorul“ care a fost mult gustată la noi, ca o Icoană a moravurilor din lumea birocratică a Rusiei la începuturile veroului trecut. „Căsătoria“ e luată din același mediu semidoct al societății rusești de acum un veac, și e pină de același umor și satiră. Tendința de parvenire, de ridicare dintr’o clasă socială inferioară ia alt mai înaltă; pretențiile copilărești, ridicole, ale unor naufragiați din clasele mai bune de a păstra formele unei civilizații pe care n’au apucat s’o înțăleagă mici câtă vreme I s-a mers bine în viață, se desfășură într’un umor rustic, cu mijloace ieftene în jurul opintirilor lui Kocikariov (V. Vasilescu) de a însura pe Podkollossn (A. Ionescu-Ghibericon). Podkollossn e tipul burlacului fără voință, care nu se poate decide să se căsătorească, deși uneori ar vrea, îndeosebi a burlacului rus, cunoscut și din creațiile altor scriitori, în zdruncinarea voinții cărora intră ceva bolnăvicios, patologic, o boală tipic rusească. Podkoliosin e dus de spate la însurătoare și de pețitoarea Fiokla (Natalia Ștefănescu) și, mai ales, de prietenul său Kocikariov, care cunoscându și protejatul la însurătoare pregătește astfel lucrurile, înlăturând pe toți pretendenții, încât Podkoliossn să nu mai aibă vreme de a bate în retragere. Totuși, după ce acesta fuge de câteva ori din casa viitoarei logodnice, reușește să scape, cu câteva clipe înaintea căsătoriei fugând pe fereastră. Dnii Ghibericon și V. Vasilescu au creiat frumoase roluri din cele două tipuri, făcându-ne să regretăm că în stagiunea din anul acesta eu i-am prea văzut jucând în premiere. Doamnele Natalia Ștefănescu și Lelica Bănuțiu au fost deasemenea bune. Reprezentația întreagă se poate numi succeasă, pe lângă o punere în scenă ca gust, deși cu mijloace puține. Publicul însă e tot mai rar și la premiere. Aseară sala a fost jumutate deșartă. Nu mai putem motiva lipsa de mijloace materiale. Public româ- Ann VID. * Numărul 241 Situația financiară a Germaniei în 1925 Germania este o țară învinsă. Poate cea mai învinsă dintre toate țările europene a căror sabie s-a frânt pentru multă vreme în conflagrația neumană de acum zece ani, Germania a fost doborâtă. Victoria aliaților asupra ei pare a fi fost însă numai materială, căci moralmente, țara surprizelor tehnice, rezistă glorioasă cu toate umilirile și amputările teritoriale binemeritate. Dacă Germania anului 1918, nu și-ar fi păstrat moralul superior, adesea mai puternic ca orice forță armată, azi cine știe dacă în locul unei frumoase țări n’am admira decât ruinele unei civilizații înaintate. Dar germanii nu s’au lăsat emoționați, n’au înțeles să bocească neputincioși împotriva unui firesc proces al istoriei, ci cot la cot, umăr la umăr s’au ridicat ca un singur om, prestând acea tiranică muncă, care a înconjurat Marele Imperiu de odinioară, de o glorioasă aureolă. Acestui moral ridicat, acestui mism, robust și sănătos, dar mai opiiales acestei munci aproape supraomenești se datorește și faptul, că Germania a trecut senină prin dramaticile convulsiuni economice postbelice. N’am putea compara aproape nici o țară „învingătoare“ din punct de vedere economic cu Germania. Situația financiară a republicei germane se prezintă mai favorabil o pildă situația financiară a țării ca de noastre. Veniturile Statului — spune raportul consulului general al României la Berlin, sunt mai mari decât cele prevăzute în buget. Totalul veniturilor este 6856 3 milioane Reichsmark, față de 6770 3 milioane prevăzute în buget. Surplusul bugetar este de 85.8 milioane Reichsmark. Deoarece însă din acest surplus suma de 64.12 milioane a fost acordată statelor Reichului, rămâne surplus efectiv pentru Reich 21.68 milioane mărci. Surplusul bugetar a permis o reducere a impozitelor în cursul anului trecut. Treace la noi, țară învingătoare este numai un ideal cu puține nădejdi de înfăptuire, în Germania învinsă a de n?s- a umplut sala teatrului maghiar când cu Tanase, și chiar la reprezentațiile obișnuite de operetă, teatrul maghiar e plin de români. Spectacolul ușor atrage tot mai mult publicul nostru, și credem că nu observări făcute la gazetă Îi poate face să aprecieze reprezentațiile unde e artă și in piesă și ia joc. Cronicar a venit o realitate încântătoare. Guvernul german duce și astăzi o continuă politică de micșorare a prețurilor, aducând legi pentru reducerea impozitelor și adecvarea lor situației economice. Criza financiară, economică și morală atât de acută în România, în Germania este aproape inexistentă. Câteva detalii din reforma impozitelor ne vor edifica ușor asupra situației puțin apăsătoare a cetățenilor republicei dlui Hindenburg. Nu este desigur, nici în Germania o viață de stat și economică ideală, este însă o viață mai acceptabilă sub multe raporturi ca în cele mai multe țări, în care războiul n’a lăsat decât urmele adânci ale unei desgustătoare venalități și ale unei impalități publice fără seamăn. Legea asupra impozitului pe venit face distincție între obligațiune nelimitată și limitată la plata impozitului pe venit. Un strein care are venit în Germania, fie din proprietăți imobiliare, fie din alte surse, dar locuește în străînătate este supus la plata impozitului pe venit. Cota de perceput, cea mai înaltă pe care o prevedea legea a fost scăzută de la 60 la 40% Deasemenea se mai prevăd ușurări la impozitul pe salar a familiilor numeroase. Revenind la situația din țara noastră, nu găsim nici măcar o validă intențiune pentru ușurarea sarcinei familiilor de funcționari oricât de numeroși membri ar număra. Și doar noi suntem o țară bogată, învingătoare. O țară însă, care de atâția ani este osândită să mistuie politica financiară a unui singur om, diametral opusă cu interesele generale ale țării. România n’a cunoscut niciodată armonica colaborare dintre cei înalți, și puținii fericiți ai zilei. Legea asupra impozitului pe corporațiuni prevede un impozit de 20%, iar impozitul adițional pe venit care se percepea din beneficiile vărsate și care era de 15% a fost suprimat. Prin aceasta măsură societățile pe acțiuni au fost mult ușurate, întrucât privește sarcinele fiscale. Impozitul pe avere primește o nouă formă, fiind de 5 °/C, care se reduce treptat, astfel când averea globală nu întrece 25—30 mii mărci la 4 °0, la o avere de 10—25 mii la 3 ° C, la 10 mii și sub aceasta sumă la 2%. La averi mari acest impozit crește începând cu 5% la o avere de la 250—500 mii și ajungând la 75% la o avere de 5 milioane mărci. Nu vrem să propunem guvernului act (Continuare pe pagina ll-a)