Patria, ianuarie 1927 (Anul 9, nr. 1-21)

1927-01-14 / nr. 8

Cluj, Vineri 14 Ianuarie 1927 2 JLKI 'EJL.E'MJP U S HUJL, Anul IX. * Numărul 8 La situaţie In politica internă a Ţării româneşti, dela unire şi până azi, şi-a impus voinţa Intr’în mod cu totu! precumpănitor un singur partid, cel liberal. Dacă vechiul partid liberal ar fi jucat acest rol în temeiul unei puteri reale, reprezentând cu adevărat voinţa naţională liber exprimată, şi uşând legat de prescripţiile constiuţionale şi parlamentare, n’am avea nimic de obiectat, ca tot dezastrul guvernării din fotoliile ministeriale sau de la spatele acestor fotolii. Celelalte partide am fi fost silite să ne resemnăm, spunând: Ţara ii vrea pe liberali, el, pe de altă parte, nu-s vinovaţi de aceasta voinţă a Naţiunii, n’au eşit din legalitate, din constituţionalism, nu au violentat asupra constituţii politice a cetăţenilor. Ţara are guvernarea pe care o merită! Şi odată cu sentinţa aceasta, celelalte partide ar fi fost nevoite să lucreze pentru a câştiga da partea lor opinia publică, votul alegătorilor, resemnându-se in credinţa că odată massele mari se va înţelege şi vor aproba programul lor politic, sistemul lor de guvernare. Dacă aceste ar fi fost împrejurările şi motivele cari, ar fi determinat guvernarea de la putere ori din opoziţie, a partidului liberal în cei opt ani dela unire, nume nu ar fi avut dreptul să ridice piatra împotriva partidului liberal, ci, cu tristaţă patriotică în suflet pentru dezastrele unui sistem politic nenorocit, s’ar fi silit ca toţii să lumineze Naţiunea asupra adevărului că partida pe’care-1 sprijineşte de opt ani, nu e in stare să pună temeiuri solida României Mari.* Dar toată lumea ştie, că realitatea a fost cu totul asta, ca preponderant* covârşitoare a partidului liberal In politica noastră internă n’a pornit dela încrederea acordată de masse, nici dela aplicarea principiilor constituţionale şi parlamentare, ci cu totul din alte izvoare. Argumente nu vom mai aduce fiindcă se ştie toată lumea. Dar aserţiunea noastră e confirmată prin Însăşi dictatura de partid şi de clasă, care a trebuit să însoţească guvernările liberale. Mai pe urmă însăşi conducerea partidului a aflat că n’ar mai fi consult să guverneze şi pe viitor cu dispreţul opiniei pubice, şi de aceea a dat ordinul să fie convinse massele pentru partidul liberal. Situaţia fiind de la unire până azi aceasta, a fost firesc ca celelalte partide să caute mijloacele prin care preponderant excesivă şi păgubitoare a partidului liberal să fie micşorată. Nu cu intenţiazdrobirii“ partidului liberal căutat închegarea fronturilor antiliberale, ci pentru reducerea puterii sale între marginile normale, între cari nu ar mai fi putut reprezenta o primejdie a consolidării Statului, sa a înstăpânirii pe faţă a puterii dictatoriale. Căutarea acestor fronturi antiliberale credem că era şi mai este o datorie către ţară şi viitorul naţiunii, pentru că nime nu va îndrăzni să spune că atunci e situaţia normală intr’în Stat când un partid politic, fără rădăcini îori popor şi fără respect faţă de Constituţie şi Parlament, este atotputernic. Dar când vorbim de partidele, cari s’au nizuit, din aceste motive, să facă un front antiliberal, nu ara putut număra in trecut decât pe cel naţional şi pe cel ţărănesc. Acum, după fuziune, pe ce! naţional-ţărănesc. Iar, după unele semne recente, s'ar părea că de-acum ar adera la acest front şi partidul poporului. In trecut acest partid a fost liberaloid vădit, şi el prin aceasta atitudine a lui, a dus mereu apa la moara liberală, primind să fie o rezervă aici până se hodinesc liberalii un timp oarecare in opoziţie. Zarele sunt pline cu instinţele de completa frontul antiliberal. Averescanii ,au convins pe semne, că deşi la guvern, nu pot face nimic, legaţi cum sunt la mâni şi la picioare de pitroni. Opinia publică, de la unire până azi s’a manifestat mereu pentru creiarea unui front cât mai puternic antiliberal. Însufleţirea care a însoţit diferitele fuziuni ale partidului naţional, e o dovadă. Opinia publică nici acum nu ar fi împotriva unei concentrări şi mai puternice, cum am văzut însufleţirea cu care a fost primit apelul de unire a dlui Maniu, acum doi ani. Se înţelege o astfel de concentrare poate avea ca ţintă numai folosul real al ţârii: reducerea Influenţei partidului liberal la proporţia forţelor pe care le are, deci la normalizarea vieţii politice interne, în cadrele puterii reale a partidelor politice. 1° La banchetul de ieri al liberalilor s’au prezentat 91 de cetăţeni ai familiei. Cifra este extrem de minimă faţă de populaţia oraşului, care se urcă — să zicem pentru a ne menţine în proporţia matematică — la 91.000 de suflete. Prin urmare , la mie. Intre ei doi jidovi şi un ungur. S’ar putea spune, că liberalii sunt mândri pe procentul lor urcat de români. Şi credem, că fiecare partid ar avea ambiţia să numere cât mai mulţi cetăţeni români în organizaţia sa. Majoritatea aceasta de cetăţeni români în partidul liberal nu poate bucura nici pe dl Lapedatu — precum se vede Şeful liberalilor din Cluj — şi nici pe Generalul Moşoia, care şi-ar da chiar gloria războinică, în schimbul Şefiei politice din Ardeal. Mai mult a tras în cumpănă cei doi jidovi şi dl Kiss Géza, tipicul reprezentant al ungurilor din părţile noastre la banchetul liberal de ieri. Pentru că cei trei au fost totuşi cetăţeni de baştină ai urbei, pe când cei 91 au fost în mare parte marfă de import, contată parte în suita Şefilor, parte în atenoasele cointeresărilor industriale şi bancare ale partidului. Onorabili cetăţeni de-ai urbei şi jurului nostru au fost pe lângă venerabilul domn Pordea, prea puţini, din trecut şi iarăşi prea puţini neofiţi, la asentimentul cărora organizaţia conta cu multă căldură. Două trei rămăşiţe foarte pripite de a scăpa de urmăririle parchetului, sau de urâta fantomă a falimentului moral sau financiar, nu pot trage în cumpăna unui partid cu pretenţii de greutate, nici la Mixil, dar în cosgoneamitea Capitală a unei provincii. * Scurt, pregătirile preliminare ale organizaţiei liberale la noi au făcut un proselitism cu desăvârşire disparent. Au avut insă darul să ne convingă, că ardelenii, intelectuali şi ţărani s’au deşteptat. Şcoala politică a partidului naţional- po ţărănesc a avut cele mai frumoase succese. In ogorul votului obştesc, unde grapa partidelor oligarhice şi-a împlântat colţii fără a putea netezi terenul, s’a adunat cea mai faimoasă recoltă. Toată lumea a ajuns la convingerea, că liberalii nu mai sunt capabili, să şi fericească odraslele, prin omnipotenţa lor tradiţională. Pentru că omnipotenţa nu mai există. Partidul liberal nu mai poate dicta cu autoritate in politica generală a ţârii. Oricât de bine ar fi el organizat financiarmente, el este obligat, să ţină cont de massele mari ale poporului aranjat in front împotriva eghemoniei Brătienilor. Cei 91 n’au putut decât să ridice cu melancolie lingura la gură la banchetul de ieri, pentrucă iu castronul politic n’au putut ochii decât prea puţine nădejdi. J Toată lumea mulţumită Reprezentanţii clubului parlamentarilor bucovineni s'au prezentat dlui general Averescu cu memoriul pus la cale de infricatul domn Dori Popovici. Răspunsul primului ministru a domolit toate palpitaţiile celor interesaţi. In Bucovina, sperăm ca fi în Basarabia. Dl Averescu le-a declarat delegaţilor că pot fi liniştiţi: prin numirea dlui Răşcanu de comisar guvernial nu se ştirbeşte nici autoritatea miniştrilor provinciilor, nici aceea a... organizaţiilor averescane din acele provincii. „Nu se infiintrand in Bucovina o nouă instanţă administrativă", a spus dl general, ,ci numai un organ informativ pentru însuşi şeful guvernului11. „Comisariatul nu e coordonat ci subordonat guvernului". Drei toată lumea ar putea fi deocamdată mulţumită. Dl Răşcanu cu titlul de ministru şi comisar guvernial, dnii Dori Popovici şi Sergiu Niţă cu titlu de miniştri ai provinciilor, şi părând a fi şi dânşii părtaşi la instituţia căreia e subordonat dl Răşcanu. Numai rolul de informator special al şefului guvernului dacă nu-l va lua in serios comisarul general... Ce de-l va lua, cine ştie eu complicații mai pot urma. NOTE Era într-un miez de toamnă! Noroi şi gloată de-a lungul străzilor, de-ţi părea că o mână răutăcioasă ar fi Întins pe jos sufletul omenesc, ca astfel să i se vadă mai uşor murdăria! Intr’o trăsură de piaţă alături de un inger, scos Încă de mult la pensie din raiul Închipuirii noastre, un plutonier trecea pe calea Feleacului. In faţa şcolii Avram Iancu, acolo unde este loc să treacă zece trăsuri alături, un bătrfn ţăran Îşi lăsase carul, Intrând Intr’o prăvălie să-şi cumpere de-ale gurii. Intre timp boli, flămânzi poate şi ei, intoarseseră carul de-a curmezişul drumului. Dl plutonier ajungând cu trăsura in dreptul carului, spuse birjarului să oprească şi scoborând Începu să strige pe stăpânul lui. Din prăvălia alăturată eşi bătrânul ţăran, şchiopătând şi cu un zâmbet binevoitor pe faţă Întrebă: — Mă rog frumos, eu mi-s stăpânul carului, ce poftiţi ? 1 Plutonierul vijelios isbucui. — Bine dobitocule, cum laşi boii singuri, ca să-mi Încurce drumul ? — Idiotule! — C’apoi mă rog am intrat In boltă sămi iau o ţâr de pane. — Eşti un idiot bătrân. Nu ştii ce-i disciplina. Şi prinzându-1 de piept II scutură puternic. îngerul din trăsură, intr’o românească stricată interveni: — Las draga, las pe el. Nu eşti nimic. Las! Plutonierul, viteaz ca orice luptător, se Întoarse radios către stăpâna inimii sale: — Lasă dragă Iulişca, să ştie şi boul ăsta că acum sunt românii aici şi nu mai merge fără disciplină. — Că știm noi doară că-s româinii acum domnule. Plutonierul se Întoarse brusc. — Vorba ! Măgarule ! — Păi de ce mă faceți măgar domnule .. . Dar nu isprăvi spusa și plutonierul 11 pălmui. Bătrânul se clătină pe picioare, se sprijini de car, o lacrimă îi înflori pe geana albă, mâncată parcă de molii, şi’n timp ce trăsura se depărta, moşneagul işi şterge ochii copleşit de mâhnire. Sili. Călâtoria dlui Bethlen la Roma — Presa iugoslavă alarmată — Primul-ministru ungar, contele Bethlen, după ce şi-a asigurat, In modul cunoscut, majorităţi parlamentare, atât la Cameră, cât şi la Senat, a plecat la Roma, însoţit de alţi doui membrii ai cabinetului. Presa Iustoslavă publică o serie de supoziţii în legatură cu aceasta călătorie, şi pare foarte alarmată. Su rescrima la Belgrad e atât de mare, încât urele z’are văd în călătoria dlui Bethlen o primejdie pentru Mica Antantă, în special pentru Serbia, — primejdie la care ar contribui şi,, viitoarele planuri ale României. O parte a presei iugoslave afirmă că Ungaria va încheia un tratat de amiciţie cu Italia, în care aceasta din urmă s’ar obliga să ajute guvernului ungar reinstalarea habsburgilor prin principele Albrecht, care ar fi să se căsătorească cu,, principesa Ileana! Unei părţi a presei iugoslave orice zvonuri sunt potrivite pentru a avea prilej să vorbească despre România într’un ton care nu învederează de fel că am fi în alianţă cu vecina noastră din Banat. Noi am stăruit de curând intr’un prim-articol asupra datoriei diplomaţilor noştri de a se interesa mai de aproape de felul cum suntem judecaţi de prieteni, şi de a re da, din bună vreme, lămuririle necesare. Călătoria dipt Bethlen la Roma, după alte ştiri, e în legătură cu câştigarea unei eşiri la Mare pentru Ungaria. Nu e exclus să se ajungă nici chiar la un pseţ de amic'te. Dar, el Inchinat, nu vedem pentru ce s'ar tuibra presa Iugoslavă? Italia a încheiat astfel de pacturi ca d ferite State, și i hiar despre Jugoslavia »e afirma zilele trecute că-i In preajma unui ss’fel de pact cu.. Ungrîa, fără, totuși, ca noi să ne alarmăm. _______ Revendicarea Săcuilor Un articol al dlui N. Iorga, în care savantul profesor spunea, că mare parte din săcui sunt de origine română, şi câ ar trebui revendicaţi pentru noi, a produs mult sânge rău în cercurile ungureşti, cari pretind, că şăgaii sunt de origine turanică şi înrudiţi de aproape cu ungurii. O foaie maghiară din localitate a făcut chiar spume la gură, acuzând pe ilustrul savant, că e mâncător de naţionalităţi. Departe de a se indigna, dl Iorga răspunde acuzatorilor cu seninătate: „Eu nu sunt un mâncător de „naţionalităţi*. Nu sunt fiindcă nu se poate, dar mai ales fiindcă nu e bine. Rămâie secuiu cine se simte secuiu şi cine se poate dovedi sseniu. Ce păgubeşte din aceasta un neam de atâ ea milioane cât e al nostru ? Au voie secuii chiar să se creadă Gepizi, aşa cum doreşte eruditul canonic de la Oradea Mare, şi pot adopta chiar limba gepidă. Dar va înţelege oricine că acela care merge la biserica românească şi se zce Olah, acela e om de-a! nostru, şi avem şi dreptul şi datoria de a-l reclama, hiar dacă nu li-ar plăcea acelora cari ni au luat. II vom lumina şi va înţelege şi el că numele şi legea cer, ca un complement necesar, limba. Atât, şi nimic mai mult.“ Prin urmare nu vom romaniza cu forţa, ci revendicăm pe seama noastră o pătură înetremată, care se consideră de român. Şi sunt foarte multe comune româneşti din Săcuime înstrăinate Săcuii curaţi sunt de legea romano catolică. Dar sunt săcui greco-catolici, greco orientali şi reformaţi. Aceştia nu pot fi decât de origine română. Reforrmţiunea a fost numai o încercare de maghiarizare. Aceeaşi operaţie a fost făcută de unguri în Maramureş. Ungurii grecocatolici au fost odată toţi români. Readucerea lor la matca românismului nu este decât o operă de dreptate naţională. _______ O campanie desonorantă Fronda Teatrului Naţional din Cluj şi-a început la Bucureşti activitatea în coloanele atât de ospitaliere ale „Cuvântului“ rebel în toate chestiunile, cari interesează opinia publică. Ţinta proiectilelor frondîste — ce drept prea puţin dibace — este di Zaharia Bârsan, directorul primei noastre scene In Ardeal. împotriva dlui Bârsan se ridică de o vreme Incoa e fel si fel de acuze. Fronda dela București le Întinde cu desinvoltură vulcanică. In eserfă ce se aruncă in cârca di- rectorului teatrului nostru? Se spune, că şi-ar fi făcut cu dela sine putere două sau trei lefuri în plus. Că ar fi angajat în teatru rudeniile sale. Că ar fi manipulat în mod neregulat fondurile teatrului. Că se desinteresează de aceasta Instituţie. Mă rog, să stăm strâmb şi să judecăm drept. Aceste capete de acuzaţie bat la ochi. EL* sunt stereotipe pentru toţi calomniatorii. La urma urmei am dori să vedem o singură sotuţie în ţara aista împotriva căreia să nu se fi adus acuzaţi analoge. De ce ? Pentru că suntem ţara criticelor ieftine. De obicei toţi nemulţumiţii şi inactivii sunt guralivi. Şi frondenii de la Teatrul Naţional nu pot fi altfel. Noi nu vom lua apărarea nici a unora, nici a altora. Avem motive suficiente de a proscrie şi pe acuzat şi pe acuzatori. Pe primul pentrucă s’a abătut dela legile datoriei culturale înscriindu se pe rând în diferite grupări politice, probabil fără vr’un calcul al intenţiilor, pe ceilalţi, pentrucă ies din ogaşa ierarchică şi încearcă să se răsvrăti-.scă. Ne Intrebăm, ce-ar fi însemnat o asemenea rebeliune la o Instituţie Industriilă, Ia fabrica Renner de pildă. S’ar fi mobilizat toate forţele S'gurapţri, s’ar fi înăsprit starea de asediu, s’ar fi făcut perchiziţii şi arestări şi a fi intrat In acţiune toate consiliile de război. Rebeliunea d la Teatrul Naţional din Cluj însă e lăsată să ia cele mai nesăbuite proporţii. Dar mă rog, trăim într’o ţară cu legi şi autorităţi, pe cari suntem obligaţi a Ie invoca ori de câte ori se simte nevoie. S’a deschis chestiunea teatrului dela noi astăzi, mâine trebuia să se seziste forul sperior, adecă Ministerul artelor Nu se poate ierta dlui Goldiş aceasta desinteresare, ori cât l’ar agita parcelarea parcului din Arad In primai rând chestiunile obşteşti, pe urmă Cointeresarea. Pretinde acest lucru cultura românească din provincia Ardealului batjocorit de domnia sa Intr’o carte de Istorie, şi prestigiul unei om ţinut decenii de-a rândul în respectul acestei provincii batjocorite. Dl Zaharia Bârsan repetăm ca toate înscrierile sale în diferite grupări politice —■ nu este ungent electoral oarecare. Directorul primei noastre scene este un om de o înaltă cultură, o personalitate înscrisă cu litere de aur în paginele istoriei noastre artistice, care nu poate fi înegritâ nici de calomniile frondeurilor nici de indiferența ministrului. Prestigiul culturii noastre pe meleaguri înstreinate cere încheerea definitivă a acestei campanii dezonorante. Cluj, 13 Ian. — „Evenimentele“ politice pe cari le trâmbiţează pretutindeni presa politică din Bucureşti îşi în ecoul lor şi la Cluj. „Fuziunea“ partidului naţional-ţărănesc cu partidul poporului este un subiect predilect pentru averescani. Deputaţii cari îşi văd periclitată prea de timpuriu cariera lor „politică“ sunt aderenţii ireductibili ai politicei diu general Averescu, care se ştia că a iniţiat tratativele din săptămâna trecută. „Vrem fuziunea* este o lozincă sinonimă pentru averescani ca „vrem să mai existăm“. Cea mai mare parte a parlamentarilor vede imperioasa necesitate ca guvernul, fie el şi radical schimbat, să se pună la adăpostul forţei formidabile a partidului naţional ţărănesc, din faţa oricărui atac ce ar veni din afară... Evident, cei ce vorbesc ironic despre „ţară“ azi motivează necesitatea fuziune! cu interesele ţării. Cine e vinovat pentru alegeri ? „Adevărul de azi publică o scrisoare ce i-a fost trimisă de dl Const. C. Brătescu, vice-preşedintele Camerei şi prin care fruntaşul averescan pledează cu multă ardoare pentru fuziune. Dsa porneşte de la afirmaţiile dlui Mihalache combătând că alegerile generale, aşa cum au fost făcute, ar constitui un impediment etic in calea fuziune!. Şi anume pentru faptul că nu dl Averescu ar fi vinovat de ele. Iată de altfel un pasaj din această scrisoare : 9Şi’n definitiv ce vină are generalul Averescu In această privinţă ? Nici una. Toată vina este a noastră şi numai a noastră. Dacă s’au săvârşit unele samavolnicii şi ilegalităţi, le-am săvârşit noi contra voinţei lui, le-am săvârşit unii dintre noi, mai mult poate ca alţii, cu convicţiunea adâncă şi leală c’aveam de salvat. In acele momente, ceva mai mult decât soarta unui partid". Lăsăm nerelevat leitmotivul „țara cu care e sinonim „ceva mai mult", căci știm că dl B’âescu în timpul alegerilor era deocamdată preocupat de — expresie averescană — „salvarea partidului“ — prin venirea la putere. Exact ce spunem noi mereu... Vic-preşedintele Camerei face apel la fuzune la continuare, vice-preşedintele Carerei face un apel partid dl nostru — apostrofându-i vice-preşedintele — de-a se grupa în jurul dial Averescu. Iată-l: „Dacă preconizaţi şi doriţi cu sinceritate, die Mhalache, crearea unui mare partid de contrapondere, care să poată înfrâna „omnipotenţa“ politică şi economică a partidului liberal, de care vă plângeţi aşa de mult, atunci veniţi cu încredere în mijlocul nostru şi adunaţi-vă cu evlavie in jurul generalului Averescu.“ Deşi cu multă circumspecţiune făcut, apelul e făţă, dovedind afirmaţia noastră de mai sus, că „partidul de dezordine, partidul descompus, partidul incompetenţelor, partidul catolicilor, partidul regionaliştilor etc., etc. ar fi foarte util pentru salvarea bărcii dlui general Averescu. „Ne majoraţi în partid, puteţi deci fuziona." In cercurile averescane din Cluj — cum am spus mai sus — deasemenea e datorită mult salvatoarea „fuziane*. Astfel unul dintre cei trei sau patru vechi averescani din Cluj, într’o con* Tocire ce a avut-o in treacăt ca un om neî’regimentat în nici un partid politic, a emis o documentare foarte interesant pentru realizarea feziunii. Acest vechi averescan a spus că naţional-ţărăniştii cer prea multe garanţii că vor putea realiza programul lor şi că vor putea realiza lucruri pe cari ţara atât de Îngreunată de poverile aşteaptă de atâţia ani. Şi a continuat: — Ei ar trebui să fuzioneze ca noi fără aceste condiţii, căci şi aşa în noul partid vor putea majora orice hotărâre, noi nici la putere fiind neavând atâţia membri în organizaţii câţi ar aduce ei. Condiţiile fuziunî. Aceste declaraţii sunt interesante, pot fi adevărate în ce priveşte partidul, dar nu şi guvernul, ale cărui hotărâri se iau sitfel. Deci punctul de vedere al partidului nostru rămâne luminos fixat di mic înainta, în concordanţă cu interesele mari ale ţării, cari au nevoie de realizarea unui program de guvernămât precis, „fuziune da, dar cu respectarea ideologiei şi programului nostru io mod Integral5*. Cronica polWcfi Tribulaţii în jurul „fuziune!“ Averescanii cer tot mai insistent salvarea lor prin fuziune — Declaraţile vicepreşedintelui Camerei Consfătuirea Cluj, 13 Ian. — De o vreme încoace corifei liberali, şi cu deosebire diii I. G. Duca, N. Săveanu şi gl. Moşoiu, uneori chiar şi dl Lăpedatu cureeră oraşele şi satele din Ardeal pentru a-şi recruta noul membru. Fireşte surprizele nu sunt tocmai rari, Dspă Tg.-Mureş, unde dl Tancred-Constantinescu a fost aproape batet de către poporul pus de politica liberală economică de patru ani, a urmat Săcuimea, unde primirea iarăşi n’a fost mai Cordială ca Ia Tg - Mureş. In Năsăud „mijlocarii“ unor vremuri mai „bune“ n’au fost primiţi decât de oamenii lor de „casă“, cari neputându-se validita în nici un alt partid, şi-au oferit serviciile partidului liberal cu atât mai vârtos, cu cât ei nici aşa nu aveau nimic de pierdut, ci eventual numai de câştgat. Consfătuirea de la Cluj In drumul lor de „cucerire“ a spiritelor dint I. Duca şi N. Săveanu s-au oprit şi în oraşul nostru, unde la ciobul partidului liberal din Piaţa Unire, fruntaşii „amci“ al Ardealului au fost scăldaţi în lacrimi de... bucurie. Cel mai emoţinat dintre toţi părea totuşi dl Vaier Roman, fostul socialistrevoluţionar, fostul cuzist-reformat, fortul navigator... în toate apele po’ltice; ceeace psio’ogiceşte este foarte explicabil, ştiut fiind, că In ziua de eri, umilul... rob al liberalilor s’a adoptat cu „credinţă ş! iubire* de împărtăşana de mult gustată a unui partid de spoliare. In cuminecătura liberală însă e mai multă otravă, decât ofrandă de tămăduire. La restaurantul „New-York“ „Ar încăpea întreg partidul liberal. Aici s’au adunat apoi toţi liberalii din Cluj şi... provincie, pentru a lua o masă comună. Alegerea restaurantului însă n’a fost tocmai fericită şi „aranjatorul“ a înţeles aceasta din privirea încruntată a dlui „şef“ I. Duca. Saloanele restaurantului „New York“ anume sunt prea spaţioase, şi golul imens ce înconjură masa bogată, contrasta prea desnădăjduitor cu vorbele mari şi umoflate ale celor cari reprezintă un partid „popular“. Aces fapt a fost observat chiar şi de către cei 10 ţărani, dintre cari unul observă:m apoi aici domnişorule, ar încăpea întreg partidul liberal din ţară cu domnu Brătianu în frunte“. Romanticul... face confesiune de credinţă. Toasturile s’au rostit la şampanie pentru „domni“ şi la un vin de calitatea cea mai proastă pentru cei 10 ţărani, presionaţi de către cei 5 preoţi de la sate ca să vină, simbolizând şi prin aceasta „ordinea şi disciplina* ce domneşte in partidul liberal. Căci în definitiv o ierarchie e necesar să existe, şi partidul liberal nu înţinege să facă excepţii, mai alesând este convins, că ţărani aruncaţi în ungherul restaurantului ca nişte sclavi cât de mult Îi simpatizează. Între alţii a vorbit cu o caldă „convingere“ şi dl Vaier Roman, care s-a simţit dator să facă o confesiune de credinţă. Liberalii nu apreciază prea mult pe prozeliţii de teapa romanticului Vaier Roman, îl ştiu insă utiliza ca (Contrissre pe pagina 11) liberală de la Cluj Zece ţărani şi cinci preoţi — „Aici ar încăpea întreg partidul liberal“ — lacrimi, şampanie şi vin prost — Prozeliţi romantici — Membrii vechi din nou încrişi în partidul liberal — „Ardealul, Ardealul, ne trebue Ardealul“...