Patria, februarie 1927 (Anul 9, nr. 22-40)
1927-02-01 / nr. 22
Cluj, Marți 1 Februarie 1927 3 JLJE1I K21 KMJPj D L Anul IX. * Numărul 22 Magnum gaudium Lămuririle date de „îndreptarea* ia legătură cu schimbul de vidri dintre dnii Averescu şi Maniu, — lămuriri provocate de dl Bătianu, „Viitorul* le numeşte „comunicatul preşedintelui Consiliului* şi le publică cu cele mai grase caractere grafice. Oficiosul partidului sărbătoreşte o „nouă biruinţă* asupra restului partidelor politice, şi consumă o bucurie atât de mare. Încât e teamă să nu se Înece In lăcomia cu care Înghite. Ce vreţi?... Comunicatul preşedintelui Consiliului declară categoric la chestia oprită din discuţiile presei: „Acest tunct de vedere n’a fost modificat, şi putem afrma cl nu va fi modificat niciodată“. Se ştie despre ce e vorba, la temeiul acestei declaraţii partidul liberal jubilează. Nu-i vorba până azi istoricul partid n’a avut nevoc de declarările nimănui pentru a jubila, pentru a fi sigur de ceea ce vreau să facă, de desenele sale. însăşi acest „magnum gaudium* de-acum dovedeşte că nu-s vorbe la vânt informaţiile date de Întreaga presă după cari dl Brătianu şi-ar fi pierdut b..sala orientărilor politice şi ca efect, şi siguranţa atitudinilor tale. In definitiv de ce se bucura şi de straşnic conducerea partidului liberal ? Pentru că, după lămuririle date de oficiosul guvernului, dl Averescu consimte să păstreze şi pe mai departe de natalitate faţă de dl Brătianu. In special fiindcă, se declară In acele lămuriri că asupra problemei Interzisă pentu discuţie dl Averescu a rămas şi va rămâne la cele sabilite, potrivit iarăşi Înţelegerii anterioare avute cu şeful liberalilor. Bucuria nu se poate motiva decât ca înlăturarea terrierei ce va fi trebuit să cuprindă conducerea liberală la zvonul că o Înţelegerea naţional-ţărăniştilor cu guvernul tea avea In vedere ţi-ciVstfOTieîfTmerzisi. Din bucuria dr azi a liberalilor se vede că ameninţarea cu Mărăşişdi de acum câteva luni a dlui Brătianu, — pornea mai mult din frică decât din curaj. Adeseori cei fricoşi strigă mai tare! Dar că, Intr’adevăr, comunicatul a apărut în oficiosul averescan, a pricinuit o mare uşurare, o mare bucurie liberalilor, se vede din acelaşi număr ai „Viitorului“, urdî în prim-articolul „Acţiuni primjdioase“, partidul liberal se simte iarăşi in siguranţă, şi odată cu siguranţa îşi recapătă şi cunoscuta obrăznicie şi sfidare. Din nou nu mai există în România decât un singur partid care apără interesele permante ale Statului; din nou celalte partide — adică unul singur, după lămuririle din îndreptarea — nu pot fi decât primejdioase ţării, prin acţiunile lor. Ba cel ce inspiră articolul pomenit are chiar obrazul să ne reamintească sentinţa dlui Brătanu, formula ă după nninormântarea nădejdii partidul liberii, a fostului ministru Constantinescu prin cuvintele de-o mărţie faraonică : „Nu e om cu ro ştiinţă, nu e român cu dragoste de ţară,’ care, când cerul se atunecă, să nu-şi i..-toarcă privirile spre partidul naţional-i beral*. Iată ce manifestăii de „magnum gaudium“ ? provocat la liberali lămuririle oficiosului averescan. Un nou „marele* partid e alfa şi omega in politica Ţarii româneşti. Aşa îşi Închipuie dl Brătianu! Dar senzaţa de data asta va fi crud visatoare! Ioia se ditoreşte numai unei descordări nervoase, la care a fost ţinut până acutp partidul, mulţumită zvonurilor despre posibilităţile unei Înţelegeri intre naţional-ţărănişti şi guvern. Şi, senzaţia, cu prilejul unor astfel de descordiri, e totdeauna mărită. Dacă ţi a fost frică rău şi a trecut primejdia, îţi pare că eşti cel mai voinic om din lume. Şi iarăşi, dacă ai avut o clipă de vitejie şi ţi-ai răpus duşmanul, când vezi ce ai săvâţşit, Întâia senzaţie pe care o ai aceea de groază. Dar chiar din aceste consideraţii noi credem foarte caracteristică pentru siguranţa politică de azi a liberalilor, marea bucurie la care se lăfăiesc după comunicatul guvernului. Slabe temeiuri trebuie să ai dacă te rezimi cu atâta avânt pe vorba celui ce-ţi place să-l crezi subalternul tău... |n ce s’ar schimba o astfel de bucurie dind adversarul, văzând în ea propra ta slabiciune, ar proceda potrivnic de l. r trei când interes le l-ar pretinde ? Și nu se dă drumul adeseori baioanelor de încercare ? (***). Minciuna susfinuta cu cifre Guvernul a publicat prin ministerul de finanţe o statistică, documentând că exportul României în 1926 ar fi cu patru miliarde mai orert decât cel din 1925. Lumea a rămas nedumerită. Simţim doar cu toţii, că pe zi ce trece spazmul crizei economice în care ne zbatem este tot mai convulsionat. Erau deci de necrezut lozincile guvernamentale despre succesul politicei sale economice. Dar oamenii au prejudecata cifrelor şi au înclinat să creadă mulţi, împreună cu noi, că din controversele perpetue între dl Lapedatu şi dl Manoilescu a ieşit un profit pentru Ţară. Stau, hai să zicem: din polititica financiară a guvernului. Dar, ex nihilo, nihil fit. Acesta e adevărul. Urcirea exportului cu patru miliarde este un adevăr, dar concluzia că politica economică a guvernului e cea mai fericită, e o minciună sprijinită pe cifre. Cercetând amănunțit datele speciale ale statisticei ministerului de finanţe constatăm, făcând socotelile apoximetive, cfrele pe 1926 fiind exacte numai pe 9 luni, că în 1926 am exportat cu 10% mai puţini boi decât în 1926, cu 12% mai puţine vaci şi cu 150% mai puţne oi. Gravitatea acestor cifre se accentuază dacă ţinem seama de faptul că şi în anul 1925 am avut un export redus faţă de 1924 Articole forestiere, păstăioase, produse minerale deasemenea am exportat mai puţine în 1926 decât în 1925 Faptul că în 1926 exportul e totuşi mai ridicat decât în 1925 se ditoreşte recoltei. Se ştie că în 1925 exportul cerealelor a fost aproape nul din cauza recoltei slabe din 1924. E natural deci că după recolta relativ bună din 1925, cifrele exportului de cereale să se fi urat in 1926. De aici urnarea exportului cu patru miliarde. Comparând însă chiar cifrele exportului de cereale din 1926 cu cele din 1924 vede un minus strigător. Sporul de export din 1926 deci nu este opera guvernului ci a bunului Dzeu care se milostiveşte de ţara românească chiar atunci, când hănicia oamenilor ce o conduc nu se vede niciri. Cei ce susţin „roadele politicei economice ale guvernului“ comit o minciună cu atât mai comdamnabilă cu cât o îmbracă în haina convingătoare a cifrelor. Dar, precum s'a văzut, uneori și cifrele înșeală. Radu Bratocea. Sovietele recunosc datoriile ţariste Paris 31.Ziarul „Le Matin“ aduce, însă cu toată rezerva, ştirea, că Sovietele vor recunoaşte datoriile contractate în streinătate de imperiul ţarist. Mare incendiu în Centrala farmaciilor din Belgia Din Buxelles se anunță că un formidabil inedi a fi strus complet antrepozitele famariei centrale a Statului belgian Pagubele sunt enorme. Situaţia politică Consfătuirea Comitetului de conducere al partidului naţional-ţârănesc I—»»—P ni ■ — Importantele hotărâri — « Bucureşti, 30 Ianuarie Se observă un vii interes în lumea politică pentru constituirea conducere! partidului naţional — ţărănesc, Începută azi, Duminecă, la amiazi. Sunt de faţă toţi membrii comitetului, faţă de dl Vaida Voevod, care zace bolnav de gruipa la Cluj. Şedinţa a fost prezidată de preşedintele padlului dl Iljiu Miiu, care a făcut un lung expozeu despre situaţia politică şi a relatat amănunţit despre tratativele urmate cu generalul Averescu, prezentând şi ofertele făcute de generalul Averescu în scris, chiar pe trei căi jj . * diferite, pentru a ajunge cu atâta mai mare siguranţă în mâna conducere! partidului naţional ţărănesc. (Nici aceste oferte nu dau ga- I franţa cerută pentru a putea întră într’o examinare mai amănunţită a ofertei făcute). Cu această ocazie s’a constatatde nou că nu este nic-o deosebire de vederi între conducerea partidului unii membrii, cari eu mijlocit o apropiere între guvern şi opozîţie, dar s’au convins acuma, că guvern nu avuse intenţii sincere. Cu privire la importanta „chestiune de stat“, care interesează întreaga lume poetică, dl Maniu a exps pe larg situaţia, arătând cum trebue să fie consideraţiunile conform intereselor superioare de stat pentru buna rezolvire a acestei probleme care interesează în măsură egala dinastia şi ţara întreagă. Discuţia continuă până la expedierea acestei corespondenţe, fără să se fi luat hotărârea, care se aşteaptă cu nerăbdare de lumea politică, şi căreia îi se atribue cu drept cuvânt o extrem de mare importanţă. Cunosând conversaţiile avute de dl Maniu cu generalul Averescu, discursul d'Ui Mihalache de la Craiova esența hotărârii se poate uşor prevede». Corespondină. Fără concesie In prima şedinţă a consiliului municipiului din Braşov, consilierul sas dl dr FlethPomacher a repus, în firberea discuţiei, intr’o formă brutală, problema limbii române. La declaraţia dlui dr Aurel Dobreşu că „limba Statului primează“, dl dr Flechtenmacher a replicat nemţşte, pe un ton ridicat: — Cer să mi se facă referatele la 11 nba mea şi tu în limbă streină. Cer respectarea Umbli materne*. Fitând abstracţie de faptul că cfive stiunea întrebuinţării unei limbi minoritare este de compenţa consiliului superior administrativ, dincolo de hotarele jurdice ale legii, pentru noi problema se plasează în unghiul perspectivelor isorice ale neamului nostru. Impertinenţa minoritară şi retractantă dela Braşov nu este izolată şi ea revine mereu în diferite faţete. Cine nu-şi aduce aminte de volbura stârnită de aceeaş problemă a limbii in consiliul comunal de la Satu-Mare, de o pildă? Cine nu va fi tresărit ca la atingerea unei Insulte, când un român, blue-intenţionat poate, dar complect neînţelegător al acestei cardinale probleme a Statul român, retranşându se în dosul unui Îndoielnic sentiment de recunoşinţă, a militat punctul de vedere uigares.? E vreuna ca minoritarii să înţeleagă că noi nu putem admite decât o singură limbă oficială, limba română. Limba du este numai un orgin de comunicare între doi, Indivizi, pentru a perfectua o transacţie comercială. Ea este organul prin care ne arătăm întreg felul nostru de a fi. Iatr’an cuvânt se reflectă ca intr’o oglindă toată comoara unei Idei. In limbă se resfrâage tot trecutul sufletesc al unui neam, cugetarea și inima lui. Limba noastră este limba doinei, a ungurilor limba cardașuluî. Avem o altă limbă, pentru că avem altă retină, alt timpan, alţi nervi. Limba este emanaţia organică a sufletului unui popor, însuşind la perfecţie o limbi, te familiarizzi cu tezaurul tradiţional de gândire a unui popor. Limba este temelia ideei naţionale. Renunţând la limbă, renunţi la trecutul poporului tău, renegi propriul tău suflet. Noi cerem minoritarilor să înveţe româneşte, căci vor învăţa nu numai să articuleze sunetele nobile şi deci ale limbii noastre, ci vor învăţa ceva şi din felul de a gândi şi simţi al românului. Iată de ce noi nu putem renunţa sub □ici o formă la limba română, instrumentul de dominaţie a Ideei naţionale. Iată de ce stăpânirea limbi române intre Nistru, Dunăre şi Tisi este temelia viitorului nostru dominant. Istoria noastră noi trebue s’o proiectăm mai mult în viitor, dar viitorul se reizimă pe cracile trecutului. Orice concesie înseamnă prăbușirea unei cruci de martir, Sever Stoica. Plecarea dlui Goga la Paris o dezminte „Biruinţa“ într’un loc ascuns. Va dezminţi-o poate şi guvernul, dar nu categoric. Şi totuşi, dl Goga a plecat Vineri seara cu Simplonul la Paris, acesta e adevărul. FOILETONUL „PATRIEI“ ADY ENDRE de AUREL BUTEANU Opt ani și-au cernut trecerea peste o Icoană sumbră. Un sicriu negru, cioplit cu simplitate massivă, scos pe o targă dintr’o casă uniformă și sură. In duhoarea de alcool ce par’că se răspândea in urma scândurilor cari nn cndeau an trup mistuit, plângeau câţiva dintre cei ce se cheamă scriitori, gazetari, artişti şi vărsau lacrimi curate fiinţele cele mai pierdute ale lamei femeieşi din Budapesta: demimondele. Astfel şi-a făcut ultimul drum Ady Endre. Steagul fâlfâitor al revoluţiei era ridicat cu săptămâni inainte peste hotărnicia capitalei ungureşti. Lumea era beată şi nebună. Lanţarite obljduirel de ieri acopereau pământul, rupte In bar câţi. Şi totuşi ultimul dram al lul Ady Endre a fost făcut In tăcere, in maltă şi impesionantă tăcere. Cineva l-a numit poet al revoluţiei urgurişti, pentrucă biciuie cu cuvinte de foc oprimarea, şi pentrucă profeţise cu extaz,ziua în care: ... va sta pe tron poporul, el, care o mie de ani a fost omida gliei, şi ziua în care: ... va judeca poporul, când va fi de-o mie de ori vai vinovaţilor. Aşa cuvânta el In „Hidak atja*. Glasul său insă a avut şi alte accente, pentru ceea ce trebuia, era convins că trebuie să urmeze o revoluţie salvatoare. Ady — am putea zice — avea chiar o teorie a revoluţiei necesare. Credea că asupra poporului unguresc planează un blestem : „amarul şi înfricoşetorul blestem maghiar*, care nu va dispărea deat în vâltoarea unei tevlaţii care să „aprindă şi să ndruiască, gramada de gunoi: Hunia magnaţilor. Şi totuşi, la clipa când pământul Budapestei l-a primit la braţele-i reci, revoluţia ce triumfase, ne-şi înclina steagurile la groapa lui Ady Endre. * De ce a trebuit revoluţia ungurească ? De ce credea Ady la ea ? Nu pentru consideraţii de ordin politic sau sociologic. El era omul intuiţiei in recunoaşterea fenomenelor, precum in exprimarea părerilor era el omul sincerităţii crude, judecând după afecţiuni momentane. Révész Béla, în cartea „Ady Tragédiája* descrie scena izbucnitei războiului. In iunie 1914, Ady *să găsea la Oradea Mare la o adunare a partidului radical. Intr’o zi stătea ca mai mulţi prieteni, artişti, scriitori şi ziarişti la o cafenea. Discutau politică, filosofie, amor şi câte toate, înmormântaţi în zgomotul caracteristic cafenelelor şi nu o Întunecoasă ceată de fum. De-odată un redactor al unui ziar local năvăleşte la masa lor, în mâpă cu o ediţie specială : „Prinţul moştenitor a fost ucis la Sersjivo“. Vestea s’a lăţit într’o clipă. Viaţa cafenelei a încetat să mai svâcnească, zgomotul s’a risipit şi norii de fum parcă s’au oprit şi ei formând o pâclă deasă, nemişcată. „Li s’a oprit respiraţia şi cuvântul. Ameţeala groazei a ţinut clipe întregi, abia apoi s’a desprins descâlcit, din groază, întrebarea : — „Ce va fi ?“ „Obrazul brun al lui Ady s’a întunecat, trupul i s’a cutemerat şi între cuvintele perplexe se auzi de-odată vocea lui. Viaţa lui instinctivă s’a trezit, şi cuvinte profetice a rostit Ady: — Iată războiul lumii... Maghiarimea se va distruge fie că vor învinge aliaţii, fie că vor fi învinşi. Ungaria va fi împărţită... După război va veni revoluţia... Progresivii vor cădea şi va domina din nou reacţiunea. Apoi Ady tăcu. Şi din ochii lui atotvăzători au început să curgă lacrimi mari..“ Aşa scrie biograful ungur. Ce dovadă mai strălucită trebuie că Ady a simţit cu o intuiţie de profet tot ce va urma. Şi în noaptea când întâiile puşti trimiteau plumb topit în inimi nevinovate, el plăzmuî — rătăcind pe malurile Crişului — miaonat poezie. Egy különös nyá éjszaka volt (a fost o stranie noapte de vară), care toarnă tumultul durerii ce-l cuprinse în faţa perspectivei viitorului unguresc. # Ady Endre este poetul revoluţiei ungureşti şi profetul prăbuşire! Ungarei Soociale. Şi cu toate acestea este cel mai mare poet al ungurilor. Acest lucru ar fi un paradox, dacă de la moartea lui nu ar fi trecut de opt ani.Şi morţilor le pot ierta multe lucrări, chiar şoviniştii. Au iertat şi şoviniştii unguri multe, dar nu totul. Dacă ar trăi azi an Ady le-ar spune că le mai trebuie o zguduire. Aşa, orbi, merg pe drumul ştiut că duce la prăpastie. NOTH Corsarii ştinţeii Pretidului meu T. Goma Din ascunzişul satelor române, trocnite de înţelepciunea cutărui voivod pe tainicul văilor tupilate în umbra codrilor seculari pornesc ani, după ani copii de ţărani, ca nişte corsari însetaţi după ştiinţă. Pornesc în lume purtând vlajja acestui neam de ţărani, care nici el nu citeşte şi nu scrie, dar poartă întreaga incelepciune a lumii în simple proverbe cari trăesc din grai în grai, din neam în neam. Fondul lor moral prin atavism este îmbibat de tainica filozofie şi poezie simplă a lumii ce o trăiesc, iar mintea lor, dată de mâna primitivismului pedagogic al dascălului stângaci, ia proporţia unei cape de operă de forme sculpturale imaginare în această lume simplă. Porniţi corsarii ştiinţei cu această comoară in suflet şi cu desagul plin de sărăcie pe umăr urcă trepţile spre culmi nevisate, udând fiecare piatră cu lacrămi de suferinţe şi umilinţi, — aşa urcă ei calvarul gloriei lor. Unii dintre ei, au perdut comoara moştenită din moşi-strămoşi şi găsesc una aita pe drumul lung şi i se adaptează. Aceştia ajungând pe culmi îşi înfig trufaş piciorul pe treapta din sus uitând pasul umil cu care treceau pe umerii milioanelor naţiunei-uită credinţă, uită pe Dumnezeu.* Duminecă am avut o nespusă mângâiere sufletească. Unul dintre cei mulţi plecaţi a ajuns la scopul final. Pentru cei ce curioşi de neobişnuinţa actului priveau prin vitrina unei farmaciei pe când corsoul ferbea într’o bizară exuberanţă a costumelor excentrice în glasul de pios stihit se celebra un act românesc: sfinţirea localului. Pe multe din aceste feţe cuprinse de curiozitate am cetit, clipa unei pioase resgândiri, — deci nu e încă totul perdut, — însă câteva exemple şi va ajunge la modă.* Nul Corsarul adevărat şi-a păstrat intactă toată bogăţia aceasta sufletească, începând de la simbolicul clinchet al clopoţelului din turnuleţul de şindrilă mirosul mistic al tămâiei purificatoare, până la cunoştinţa şi venerarea unicului Dumnezeu. DR. EMIL POP CRONICA EXTERNA Germania. Guvernul Marx, care urma să se constitue cu o înclinare spre stânga, a fost format chiar contrar acestei intenţiuni, cu o colaborare a naţionaliştilor monarhişti. Cu drept cuvânt sare presa franceză, că este cel mai reacţionar guvern, care a luat fiinţă de la prăbuşirea monarhiei germane. Guvernul Marx, în formaţiunea sa actuală nu exclude nici reîntronarea unui Kaiser, dacă la asta consimt toate partidele de coaliţie. O telegramă italiană ne vesteşte că şi cancelarul Germaniei se pregăteşte să facă o călătorie la Roma pentru a raliza o apropiere de Italia. Cu privire la distrugerea fortificaţiilor, germanii au acceptat să nimicească cele din jurul Lotzen-ului, dar nu vreau să distrugă întăriturile din sudul Koenigsberg-ului. Germania pare a merge cu paşi repezi spre restaurarea monarhiei, şi de acolo nu este decât o mică săritură pănă la reînvierea spiritului militarist şi războinic prusiac, care a fost cauza principală a războiul mondial. Cehoslovacia. Tratatul comercial latre Ungaria şi Cehoslovacia a fost încheiat şi parafat zilele trecute. Acest tratat este de mare importanţă economică pentru Întreaga Europă centrală, şi va aduce desigur noi prejudicii exportului românesc. Iugoslavia Partidului Rădici se afirmă mai mult ca partidul care trânteşte guvernele de coaliţie la care colaborează. Dar de astă dată se pare că trântindu-se şi pe sine de la guvern, nu va mai fi chemat într-o colaborare, unde ar putea să-şi continue jocul. După moartea lui Paşki va trebui să treacă şi partidul radical la mijloace de guvernare mai democratice şi atunci îşi va putea găsi apropierea dorită de Sloveni şi elementele democrate din provinciile noi. China îndată după izbucnirea neliniştilor din China, şi văzându-se, ci de astă dată ele vor fi mult mai periculoase pentru interesele Angliei, a fost trimis la Peking unul din cei mai buni diplomaţi englezi şi un eminent cunoscător al stărilor de acolo, Mr Lampson, cu toate că la timpul din urmă deţinea postul de director al secţiei pentru Europa Centrală, înţelegerea ca guvernat dnHinkow este pe cale a se face, cu preţul unor mari împrumuturi date de bancherii englezi, dar Întreaga situaţie pare a fi devenit extrem de gravă pentru europeni, fiindcă Lampson a cerut concursul militar al tuturor puterilor europene, şi ministrul de externe Chamberlain nu a declarat că este gata să aducă importante modificări în relaţiunile cu Chica. _______ Aelit. Succesul partidului naţional-ţărănesc la Chişinău Bucureşti, 31 Ian. — La alegerea parţială din Chişinău pentru locul vacant de senator în locul lui Tirelsohn a reuşit distinsul fruntaş al Basarabiei, Pan Halippa.