Patria, februarie 1927 (Anul 9, nr. 22-40)

1927-02-01 / nr. 22

Cluj, Marți 1 Februarie 1927 3 JLJE1I K21 KMJPj D L Anul IX. * Numărul 22 Magnum gaudium Lămuririle date de „îndreptarea* ia legătură cu schimbul de vid­ri dintre dnii Averescu şi Maniu, — lămuriri pro­vocate de dl B­ătianu, „Viitorul* le nu­meşte „comunicatul preşedintelui Con­siliului* şi le publică cu cele mai grase caractere grafice. Oficiosul partidului sărbătoreşte o „nouă biruinţă* asupra restului partide­lor politice, şi consumă o bucurie atât de mare. Încât e teamă să nu se Înece In lăcomia cu care Înghite. Ce vreţi?... Comunicatul preşedintelui Consiliului declară categoric la chestia oprită din discuţiile presei: „Acest tunct de vedere n’a fost modificat, şi putem afrma cl nu va fi modificat nici­odată“. Se ştie despre ce e vorba, la teme­iul acestei declaraţii partidul liberal jubilează. Nu-i vorba până azi istoricul partid n’a avut nevoc de de­clarările nimănui pentru a jubila, pentru a fi sigur de ceea ce vreau să facă, de des­enele sale. însăşi acest „magnum gaudium* de-acum dovedeşte că nu-s vorbe la vânt informaţiile date de În­treaga presă după cari dl Brătianu şi-ar fi pierdut b..sala orientărilor politice şi ca efect, şi siguranţa atitudinilor tale. In definitiv de ce se bucu­r­a şi de straşnic conducerea partidului liberal ? Pentru că, după lămuririle date de ofi­ciosul guvernului, dl Averescu con­simte să păstreze şi pe mai departe de natalitate faţă de dl Brătianu. In special fiindcă, se declară In acele lămuriri că asupra problemei Interzisă pent­u discu­ţie dl Averescu a rămas şi va rămâne la cele s­abilite, potrivit iarăşi Înţele­gerii anterioare avute cu şeful libera­lilor. Bucuria nu se poate motiva decât ca înlăturarea terrierei ce va fi trebuit să cuprindă conducerea liberală la zvonul că o Înţelegerea naţional-ţărăniştilor cu guvernul tea avea In vedere ţi-ciVstfOTieîfTmerzisi. Din bucuria dr azi a liber­alilor se vede că ameninţarea cu Mărăşişdi de acum câteva luni a dlui Brătianu, — pornea mai mult din frică decât din curaj. Adeseori cei fri­coşi strigă mai tare! Dar că, Intr’adevăr, comunicatul a a­părut în oficiosul averescan, a pricinuit o mare uşurare, o mare bucurie libe­ralilor, se vede din acelaşi număr ai „Viitorului“, ur­dî în prim-articolul „Ac­ţiuni prim­jdioase“, partidul liberal se simte iarăşi in siguranţă, şi odată cu siguranţa îşi recapătă şi cunoscuta o­brăznicie şi sfidare. Din nou nu mai există în România decât un singur partid care apără in­teresele permante ale Statului; din nou c­elalte partide — adică unul singur, după lămuririle din îndreptarea — nu pot fi decât primejdioase ţării, prin ac­ţiunile lor. Ba cel ce inspiră articolul pomenit are chiar obrazul să ne reamintească sentinţa dlui Bră­tanu, formula ă după nninorm­â­ntarea nădejdii partidul liberii, a fostului ministru Constantinescu prin cuvintele de-o mă­rţie faraonică : „Nu e om­ cu ro ştiinţă, nu e român cu dragoste de ţară,’ care, când cerul s­e atunecă, să nu-şi i..-toarcă privirile spre partidul naţional-i beral*. Iată ce manifestăii de „magnum gau­dium“ ? provocat la liberali lămuririle oficiosului averescan. Un nou „marele* partid e alfa şi omega in politica Ţarii româneşti. Aşa îşi Închipuie dl Bră­­tianu! Dar senzaţa de data asta va fi crud vis­­atoare! Ioia se ditoreşte numai unei descordări nervoase, la care a fost ţi­­nut până acutp partidul, mulţumită zvo­nurilor despre posibilităţile unei Înţele­geri intre naţional-ţărănişti şi guvern. Şi, senzaţia, cu prilejul unor astfel de descordiri, e totdeauna mărită. Dacă ţi a fost frică rău şi a trecut primejdia, îţi pare că eşti cel mai voi­nic om din lume. Şi iarăşi, dacă ai a­­vut o clipă de vitejie şi ţi-ai răpus duş­manul, când vezi ce ai săvâţ­şit, Întâia senzaţie pe care o ai aceea de groază. Dar chiar din aceste consideraţii noi credem foarte caracteristică pentru si­guranţa politică de azi a liberalilor, mar­ea bucurie la care se lăfăiesc după comunicatul guvernului. Slabe temeiuri trebuie să ai dacă te rezimi cu atâta avânt pe vorba celui ce-ţi place să-l crezi subalternul tău... |n ce s’ar schimba o astfel de bucu­rie dind adversarul, văzând în ea pro­­pr­a ta slabiciune, ar proceda potrivnic de l. r trei când interes le l-ar pretinde ? Și nu se dă drumul adeseori baioane­­lor de încercare ? (***). Minciuna susfinuta cu cifre Guvernul a publicat prin ministerul de finanţe o statistică, documentând că exportul României în 1926 ar fi cu patru miliarde mai orert decât cel din 1925. Lumea a rămas nedumerită. Simţim doar cu toţii, că pe zi ce trece spaz­­mul crizei economice în care ne zba­tem este tot mai convulsionat. Erau deci de necrezut lozincile guvernamen­tale despre succesul politicei sale eco­nomice. Dar oamenii au prejudecata cifrelor şi au înclinat să creadă mulţi, împre­ună cu noi, că din controversele per­petue între dl Lapedatu şi dl Manoi­­lescu a ieşit un profit pentru Ţară. Stau, hai să zicem: din polititica fi­nanciară a guvernului. Dar, ex nihilo, nihil fit. Acesta e­ adevărul. Urcirea exportu­lui cu patru miliarde este un adevăr, dar concluzia că politica economică a guvernului e cea mai fericită, e o min­ciună sprijinită pe cifre. Cercetând amănunțit datele speciale ale statisticei ministerului de finanţe constatăm, făcând socotelile apoxime­­tive, cfrele pe 1926 fiind exacte numai pe 9 luni, că în 1926 am exportat cu 10% mai puţini boi decât în 1926, cu 12%­ mai puţine vaci şi cu 150% mai puţne oi. Gravitatea acestor cifre se ac­­centuază dacă ţinem seama de faptul că şi în anul 1925 am avut un export redus faţă de 1924 Articole forestiere, păstăi­oase, pro­duse minerale deasemenea am expor­tat mai puţine în 1926 decât în 1925 Faptul că în 1926 exportul e totuşi mai ridicat decât în 1925 se ditoreşte recoltei. Se ştie că în 1925 exportul cerealelor a fost aproape nul din cauza recoltei slabe din 1924. E natural deci că după recolta relativ bună din 1925, cifrele exportului de cereale s­ă se fi urat in 1926. De aici urnarea expor­tului cu patru miliarde. Comparând însă chiar cifrele expor­tului de cereale din 1926 cu cele din 1924 vede­­ un minus strigător. Sporul de export din 1926 deci nu este opera guvernului ci a bunului Dzeu care se milostiveşte de ţara românească chiar atunci, când hă­nicia oamenilor ce o conduc nu se vede nic­iri. Ce­i ce susţin „roadele politicei eco­nomice ale guvernului“ comit o min­ciună cu atât mai comdamnabilă cu cât o îmbracă în haina convingătoare a cifrelor. Dar, precum s'a văzut, uneori și cifrele înșeală.­­ Radu Bratocea. Sovietele recunosc da­toriile ţariste Paris 31.­Ziarul „Le Ma­tin“ aduce, însă cu toată re­zerva, ştirea, că Sovietele vor recunoaşte datoriile contrac­tate în streinătate de impe­riul ţarist. Mare incendiu în Centrala far­maciilor din Belgia Din B­uxelles se anunță că un for­m­i­dabil in­e­di a fi strus compl­et antrepozitele f­amariei central­e a St­a­tului belgian Pagubele sunt enorme. Situaţia politică Consfătuirea Comitetului de conducere al partidului naţional-ţârănesc I—»»—P ni ■ — Importantele hotărâri — « Bucureşti, 30 Ianuarie Se observă un vi­i interes în lu­­­mea politică pentru constituirea­­ conducere! partidului naţional — ţărănesc, Începută azi, Duminecă, la amiazi. Sunt de faţă toţi membrii comi­tetului,­­ faţă de dl Vaida Voevod, care zace bolnav de gruipa la Cluj. Şedinţa a fost prezidată de pre­şedintele pa­­dlului dl Iljiu M­iiu, care a făcut un lung exp­ozeu de­spre situaţia politică şi a relatat amănunţit despre tratativele urmate cu generalul Averescu, prezentând şi ofertele făcute de generalul Ave­rescu în scris, chiar pe trei căi jj . * diferite, pentru a ajunge cu atât­a mai mare siguranţă în mâna con­ducere! partidului naţional ţărănesc.­­ (Nici aceste oferte nu dau ga- I franţa cerută pentru a putea întră într’o examinare mai amănunţită a ofertei făcute). Cu această ocazie s’a constatat­­d­e nou că nu este ni­c-o deose­­­­bire de vederi între conducerea­­ partidului unii membrii, cari eu mijlocit o apropiere între guvern şi opozîţie, dar s’au convins acuma,­­ că guvern­­ nu avuse intenţii­­ sincere. Cu privire la importanta „ches­­tiune de stat“, care interesează întreaga lume po­etică, dl Maniu a exp­s pe larg situaţia, arătând cum­ trebue să fie consideraţiunile conform intereselor superioare de stat pentru buna rezolvire a ace­stei probleme care interesează în măsură egala dinastia şi ţara în­treagă. Discuţia continuă până la expe­dierea acestei corespondenţe, fără să se fi luat hotărârea, care se aşteaptă cu nerăbdare de lumea politică, şi căreia îi se atribue cu drept cuvânt o extrem de mare importanţă. Cunos­ând conversaţiile avute de dl Maniu cu generalul Averescu, discursul d'Ui Mihalache de la Cra­iova esența hotărârii se poate uşor prevede». Corespondină. Fără concesie In prima şedinţă a consiliului muni­­cipiului din Braşov, consilierul sas dl dr FlethPom­­acher a repus, în fi­rbe­rea discuţiei, intr’o formă brutală, pro­blema limbii române. La declaraţia dlui dr Aurel Dobreş­u că „limba Statului primează“, dl dr Flechtenmach­er a replicat nemţ­şte, pe un ton ridicat: — Cer să mi se facă referatele la 11 nba mea şi tu în limbă streină. Cer respectarea Umbli materne*. Fitând abstracţie de faptul că cfive stiunea întrebuinţării unei limbi minori­tare este de compe­­nţa consiliului superior administrativ, dincolo de ho­tarele jur­dice ale legii, pentru noi pro­blema se plasează în unghiul perspec­tivelor is­orice ale neamului nostru. Impertinenţa minoritară şi retractantă dela Braşov nu este izolată şi ea re­vine mereu­ în diferite faţete. Cine nu-şi aduce aminte de volbura stârnită de aceeaş problemă a limbii in consiliul comunal de la Satu-Mare, de o pildă? Cine nu va fi tresărit ca la atingerea unei Insulte, când un ro­mân, blue-intenţionat poate, dar com­plect neînţelegător al acestei cardinale probleme a Statu­­l român, retranşân­­du se în dosul unui Îndoielnic sentiment de recunoşinţă, a militat punctul de vedere ui­gares.? E vreuna ca minoritarii să î­nţele­agă că noi nu putem admite decât o sin­gură limbă oficială, limba română. Li­mba du este numai un orgin de comunicare între doi, Indivizi, pentru a perfectua o transacţie comercială. Ea este organul prin care ne arătăm întreg felul nostru de a fi. Iatr’an cuvânt se­ reflectă ca intr’o oglindă toată co­moara unei Idei. In limbă se resfrâage tot trecutul sufletesc al unui neam, cuge­tarea și inima lui. Limba noastră este limba doinei, a ungurilor limba c­ardașuluî. Avem o altă limbă, pentru că avem altă retină, alt timpan, alţi nervi. Limba este emanaţia organică a sufletului unui popor, însu­şind la perfecţie o limbi, te f­amiliari­­z­zi cu tezaurul tradiţional de gândire a unui popor. Limba este temelia ideei naţionale. Renunţând la limbă, renunţi la trecu­tul poporului tău, renegi propriul tău suflet. Noi cerem minoritarilor să înveţe ro­mâneşte, căci vor învăţa nu numai să articuleze sunetele nobile şi deci ale limbii noastre, ci vor învăţa ceva şi din felul de a gândi şi simţi al românului. Iată de ce noi nu putem renunţa sub □ici o formă la limba română, instru­mentul de dominaţie a Ideei naţio­nale. Iată de ce stăpânirea limbi române intre Nistru, Dunăre şi Tisi este temelia viitorului nostru domi­nant. Istoria noastră noi trebue s’o proiec­tăm mai mult în viitor, dar viitorul se reizimă pe cracile trecutului. Orice concesie înseamnă prăbușirea unei cruci de martir, Sever Stoica. Plecarea dlui Goga la Paris o dezminte „Biruinţa“ într’un loc ascuns. Va dezminţi-o poate şi guvernul, dar nu categoric. Şi totuşi, dl Goga a plecat Vineri seara cu Simplonul la Paris, acesta e adevărul. FOILETONUL „PATRIEI“ ADY ENDRE de AUREL BUTEANU Opt ani și-au cernut trecerea peste o Icoană sumbră. Un sicriu negru, cioplit cu simplitate massivă, scos pe o targă dintr’o casă uniformă și sură. In duhoarea de alcool ce par’că se răspândea in urma scândurilor cari nn cn­deau an trup mistuit, plângeau câţiva dintre cei ce se cheamă scriitori, ga­zetari, artişti şi vărsau lacrimi curate fiinţele cele mai pierdute ale lamei fe­­meieş­i din Budapesta: demimondele. Astfel şi-a făcut ultimul drum Ady Endre. Steagul fâlfâitor al revoluţiei era ri­dicat cu săptămâni inaint­e peste ho­tărnicia capitalei ungureşti. Lumea era beată şi nebună. Lanţarite obljduirel de ieri acopereau pământul, rupte In bar câţi. Şi totuşi ultimul dram al lul Ady Endre a fost făcut In tăcere, in maltă şi imp­esionantă tăcere. Cin­eva l-a numit poet al revoluţiei urgurişti, pentrucă biciuie cu cuvinte de foc oprimarea, şi pentrucă profeţise cu extaz,ziua în care: ... va sta pe tron poporul, el, care o mie de ani a fost omida gliei, şi ziua în care: ... va judeca poporul, când va fi­ de-o mie de ori vai vinovaţilor. Aşa cuvânta el In „Hidak atja*. Glasul său insă a avut şi alte accente, pentru ceea ce trebuia, era convins că trebuie să urmeze­ o revoluţie salva­toare. Ady — am putea zice — avea chiar o teorie a revoluţiei necesare. Credea că asupra poporului unguresc planează un blestem : „amarul şi înfricoşetorul blestem maghiar*, care nu va dispărea deat în vâltoarea unei tevlaţii care să „aprindă şi să ndruiască, gramada de gunoi: Hunia magna­ţilor. Şi totuşi, la clipa când pământul Budapestei l-a primit la braţele-i reci, revoluţia ce triumfase, ne-şi înclina stea­gurile la groapa lui Ady Endre. * De ce a trebuit revoluţia ungurească ? De ce credea Ady la ea ? Nu pentru consideraţii de ordin po­litic sau sociologic. El era om­ul intui­ţiei in recunoaşterea fenomenelor, pre­cum in exprimarea părerilor era el o­­mul sincerităţii crude, judecând după afecţiuni momentane. Révész Béla, în cartea „Ady Tragé­diája* descrie scena izbucnitei războ­iului. In iunie 1914, Ady *să găsea la Ora­dea Mare la o adunare a partidului ra­dical. Intr’o zi stătea ca mai mulţi prie­teni, artişti, scriitori şi ziarişti la o ca­fenea. Discutau politică, filosofie, amor şi câte toate, înmormântaţi în zgomo­tul caracteristic cafenelelor şi nu o În­tunecoasă ceată de fum. De-odată un redactor al unui ziar local năvăleşte la masa lor, în m­âpă cu o ediţie spe­cială : „Prinţul moştenitor a fost ucis la Se­­rsjivo“. Vestea s’a lăţit într’o clipă. Viaţa ca­­fenelei a încetat să mai svâcnească, zgomotul s’a risipit şi norii de fum parcă s’au oprit şi ei formând o pâclă deasă, nemişcată. „Li s’a oprit respiraţia şi cuvântul. Ameţeala groazei a ţinut clipe întregi, abia apoi s’a desprins descâlcit, din groază, întrebarea : — „Ce va fi ?“ „Obrazul brun al lui Ady s’a întune­cat, trupul i s’a cut­emerat şi între cu­­vintele perplexe se auzi de-odată vo­cea lui. Viaţa lui instinctivă s’a trezit, şi cuvinte profetice a rostit Ady: — Iată războiul lumii... Maghiarimea se va distruge fie că vor învinge alia­ţii, fie că vor fi învinşi. Ungaria va fi împărţită... După război va veni revo­luţia... Progresivii vor cădea şi va do­mina din nou reacţiunea. Apoi Ady tăcu. Şi din ochii lui atot­văzători au în­ceput să curgă lacrimi mari..“ Aşa scrie biograful ungur. Ce dovadă mai strălucită trebuie că Ady a simţit cu o intuiţie de profet tot ce va urma. Şi în noaptea când întâiile puşti tri­miteau plumb topit în inimi nevinovate, el plăzmuî — rătăcind pe malurile Cri­­şului — miaonat poezie. Egy kü­lönös nyá éjszaka volt (a fost o stranie noapte de vară),­­ care toarnă tumultul du­rerii ce-l cuprinse în faţa perspectivei viitorului unguresc. # Ady Endre este poetul revoluţiei un­gureşti şi profetul prăbuşire! Ungarei Soociale. Şi cu toate acestea este cel mai mare poet al ungurilor. Acest lucru ar fi un paradox, dacă de la moartea lui nu ar fi trecut de opt ani.­­Şi morţilor le pot ierta multe lucrări, chiar şoviniştii. Au iertat şi şoviniştii unguri multe, dar nu totul. Dacă ar trăi azi an Ady le-ar spune că le mai trebuie o zguduire. Aşa, orbi, merg pe drumul ştiut că duce la prăpastie. NOTH Corsarii ştinţeii Pretidului meu T. Gom­a Din ascunzişul satelor române, trocnite de înţelepciunea cutărui voivod pe tai­nicul văilor tupilate în umbra codrilor seculari pornesc ani, după ani copii de ţărani, ca nişte corsari însetaţi după şti­inţă. Pornesc în lume purtând vlajja acestui neam de ţărani, care nici el nu citeşte şi nu scrie, dar poartă întreaga incelepciune a lumii în simple proverbe cari trăesc din grai în grai, din neam în neam. Fondul lor moral prin atavism este îmbibat de tainica filozofie şi poezie simplă a lumii ce o trăiesc, iar mintea lor, dată de mâna primitivismului peda­gogic al dascălului stângaci, ia proporţia unei cape de operă de forme sculpturale imaginare în această lume simplă. Porniţi corsarii ştiinţei cu această co­moară in suflet şi cu desagul plin de să­răcie pe umăr urcă trepţile spre culmi nevisate, udând fiecare piatră cu lacrămi de suferinţe şi umilin­ţi, — aşa urcă ei calvarul gloriei lor. Unii dintre ei, au perdut comoara mo­ştenită din moşi-strămoşi şi găsesc una aita pe drumul lung şi i­ se adaptează. Aceştia ajungând pe culmi îşi înfig trufaş piciorul pe treapta din sus uitând pasul umil cu care treceau pe umerii milioane­lor naţiunei-uită credinţă, uită pe Dum­nezeu.* Duminecă am avut o nespusă mângâiere sufletească. Unul dintre cei mulţi plecaţi a ajuns la scopul final. Pentru cei ce curioşi de neobişnuinţa actului priveau prin vitrina unei farmaciei pe când cor­­soul ferbea într’o bizară exuberanţă a costumelor excentrice în glasul de pios stihit se celebra un act românesc: sfinţirea localului. Pe multe din aceste feţe cu­prinse de curiozitate am cetit, clipa unei pioase resgândiri, —­ deci nu e încă totul perdut, — însă câteva exemple şi va ajunge la modă.* Nul Corsarul adevărat şi-a păstrat in­tactă toată bogăţia aceasta sufletească, începând de la simbolicul clinchet al clo­poţelului din turnuleţul de şindrilă miro­sul mistic al tămâiei purificatoare, până la cunoştinţa şi venerarea unicului Dum­nezeu. DR. EMIL POP CRONICA EXTERNA Germania. Guvernul Marx, care urma să se constitue cu o înclinare spre stânga, a fost form­at chiar contrar acestei inten­­ţiuni, cu o colaborare a naţionaliştilor monarhişti. Cu drept cuvânt sare presa franceză, că este cel mai reacţionar guvern, care a luat fiinţă de la prăbu­şirea monarhiei germane. Guvernul Marx, în formaţiunea sa actuală nu ex­clude nici reîntronarea unui Kaiser, dacă la asta consimt toate partidele de coaliţie. O telegramă italiană ne vesteşte că şi cancelarul Germaniei se pregăteşte să facă o călătorie la Roma pentru a r­aliza o apropiere de Italia. Cu privire la distrugerea fortifica­ţiilor, germanii au acceptat să nimi­cească cele din jurul Lotzen-ului, dar nu vreau să distrugă întăriturile din sudul Koenigsberg-ului. Germania pare a merge cu paşi repezi spre restaurarea monarhiei, şi de acolo nu este decât o mică săritură pănă la reînvierea spiritului militarist şi războinic prusiac, care a fost cauza principală a războiul mondial. Cehoslovacia. Tratatul comercial latre Ungaria şi Cehoslovacia a fost încheiat şi parafat zilele trecute. Acest tratat este de mare importanţă economică­ pentru În­treaga Europă centrală, şi­ va aduce desigur noi prejudicii exportului ro­mânesc. Iugoslavia Partidul­­ui Rădici se afirmă mai mult ca partidul care trânteşte guver­nele de coaliţie la care colaborează. Dar de astă dată se pare că trântin­­du-se şi pe sine de la guvern, nu va mai fi chemat într-o colaborare, unde ar putea să-şi continue jocul. După moartea lui Paşk­i va trebui să treacă şi partidul radical la mijloace de guvernare mai democratice şi atunci îşi va putea găsi apropierea dorită de Sloveni şi elementele democrate din provinciile noi. China îndată după izbucnirea neliniştilor din China, şi văzându-se, ci de astă dată ele vor fi mult mai periculoase pentru interesele Angliei, a fost trimis la Peking unul din cei mai buni di­plomaţi englezi şi un eminent cunoscă­tor al stărilor de acolo, Mr Lampson, cu toate că la timpul din urmă deţinea postul de director al secţiei pentru Europa Centrală, înţelegerea ca guvernat dnHinkow este pe cale a se face, cu preţul unor mari împrumuturi date de bancherii englezi, dar Întreaga situaţie pare a fi devenit extrem de gravă pentru euro­­peni, fiindcă Lampson a cerut concur­sul militar al tuturor puterilor euro­pene, şi ministrul de externe Chamberlain nu a declarat că este gata să aducă importante modificări în relaţiunile cu Chica. _______ Aelit. Succesul partidului na­­ţional-ţărănesc la Chi­şinău Bucureşti, 31 Ian. — La ale­gerea parţială din Chişinău pentru locul vacant de sena­tor în locul lui Tirelsohn a reuşit distinsul fruntaş al Ba­sarabiei, Pan Halippa.

Next