Patria, martie 1927 (Anul 9, nr. 41-66)

1927-03-01 / nr. 41

Cluj, Marti­n Martie 1927 Fără tâlc (***) Pentru reprezentanții vechiului sistem politic din țara noastră rămâne mereu fără tâlc încăpăținarea cu care marile ma­se naționale continuă să dea încredere partidului național-țărănesc. După toți teoreticianii politici, înce­pând cu șefii de partide și stâ­­­nd cu militanții... desinteresați de la „Cuvân­tul“, partidul național-țărănesc e un partid lipsit de conducere și tare, un partid care însuși nu de m­i­știe ce vrea, cu un cuvânt, un partid a­poli­tic. Cu cât se înmulțesc „dovezile“ despre lipsa simțului politic în partidul nostru, cu cât crește nedumerirea teo­­reticianilor: cum mai poate avea po­pularitate, cum mai poate păstra în­crederea masseior o astfel de organi­zație politică? „Viitorul" într’un numește „partidul lui articol recent în Arvinte“, înși­rând fuziunile și despărțirile de parti­dul cel nou al României. Ironia nu e de azi; ea a început od­tă cu eșires pe teren a partidului național și al ce­lui țărănesc și nu a trecut zi, în decur­sul anilor de la unire până azi, în care să nu fie zeflemizat partidul democra­ției naționale. Au fost restimpuri când teoreticiani care nu coboară dela înălțimea condu­cerii vechilor partide, au văzut cu ochi buni fuziunile, concentrarea elementelor naționale și democrate. Au aplaudat și au prorocit biruința. La întâiul semn de nereușită a venirii la putere, la întâele depărtări ale unora cari s’au înșelat in așteptările lor,­­ aceiași teoreticiani au schimbat lauda în hulă și nădejdea în desnădejde, așteptând și ei, ca și vecinii detractori, ca massele mari ale poporului să ne părăsească, ca popula­ritatea noastră să fie distrusă. Așteptarea aceasta era generală în pragul ultimelor alegeri generale. Iro­nia, batjocura, disprețul total ne întim­­pina din toate coloanele unor bdm­ec:­.. mai înainte ne cântau slava! Dar massele mari ale Nației n’au voit să știe nimic de ironiile pretinilor și ale dușmanilor și au trimis în lament o sută de reprezentanți ai Par­de­mocrației naționale, pe lângă tot răz­boiul civil ce au avut să poarte cu jandarmii și autoritățile guvernamen­tale. In aceeași vreme vechii și perma­nenții noștri detractori, liberali, au re­ușit, cu concursul guvernului, să ducă în Cameră patrusprezece oameni, iar guvernul să-și câștige majorități numai cu concursul minoritațiior etnice. Din nou încrederea masselor în par­tidele democratice au rămas un feno­men neexplicat. Fără tâlc a rămas in coloanele­ presei ce ne-a ironizat mereu biruința de la ultimele alegeri gene­rale. Nici chiar argumentul demagogiei nu a putut fi întrebuințat pentru a tâlcui biruința. Erau prea recente fap­tele pentru a se folosi cineva de acest argument: toată lumea știa că propa­ganda noastră electorală s’a redus la zero, din cauza măsurilor luate de guvern. Și atunci, câteva luni, cronica de­tractoare a tăcut. N’a mai putut sofia un cuvânt, fiindcă nici un tâlc nu se afla pentru expirarea realității politice. A trebuit să vină fuziunea, cu neadle­­rarea dlor Iorga și Argetoianu, și mai pe urmă plecarea dlui dr Lupu, pentru a se deschide din nou coloanele pline de ironie la adresa p­rtidului­­ politic. Partidele vechi au crezut sosit mo­mentul potrivit pentru a coborî la masse și a le convinge că democrația națională nu plătește o ceapă degerată, și că ele sunt singurele care merită încrederea alegătorilor. O nouă deziluzie. Un nou fenomen rămas fără tâlc: massele nici acum nu se arată dispuse să ne părăsească! Și, lucru de mirare! Aceia cari au aflat nenumărate mijioace pentru a face tercea-percea și conducere, și pricepere și simț politic, și a declara partidul nou al României definitiv com­promis, nu găsesc nici un argument pentru­­ a ridica vălul de pe misterul încrederii masselor în noi. In fața aces­tui fenomen rămân ca vițelul la poarta cea nouă. * Și, totuși, cât de simplă și naturală este explicarea! Noul partid al României este expre­­siunea unei stări sufletești a marilor masse naționale din această țară! E concretizarea neștințelor spre un nou sistem politic, de drept și de legali­tate", — principalul ideal cetățenesc al tuturor românilor uniți în Statul lor na­țional. O stare de spirit cu care am venit cu toții in unire, și care se adâncește în conștiința masselor pe măsura în care regimul politic dominat depă­tează viața publică și de Stat, de acest ideal O stere de spirit în care se zbate și fermentează, instinctiv și conș­tent, în­săși instlnța nației de-ași as­gura vii­torul! O stare sufletească optimistă, cum e orice putere a sufletului care împinge și determină un nou ideal! Ce importanță poate avea pentru o astfel de sta­e sufletească generală cri­ticele și ironiile teoreticianilor politici aduse unei conducerii de partid, sau de­șertările unora cari cred că au găsit un drum mai bun de urmat! Stările de spirit ale sufletului națio­nal au fost acele ca­i eu adus totdeauna biruințele mari ale neamului, indiferent de cei ce nu le-au înțeles, ori n’au voit să le ia în seamă, cu puținii cari au înțeles și au avut curajul să meargă in frunte! Câtă vreme partidele politice ad­verse nu vor căuta să recunoască starea de spirit de azi a neamului românesc unit, vor rămânea mereu fără tâlc în fața fenomenului de încredere nestrămutată a masselor mari naționale în partidul național-țărănesc. Duioșie Câteodată gazetele au strecurat în rândurile lor și rânduri duioase, care trebuie cetite mai mult cu sufletul de­cât cu mintea. Polemicele politice, lupta contra ne­dreptăților zilnice, fac cetirea piesei obositoare și uneori dureroasă. Cât de ..­.c­enite sunt rândurile in care un strop de viață, un strop de frământare sufletească înalță sufletul cetitorului în alte sfere, în altă lume mai bună. Un tată dus pentru câștigarea vieții sale departe și în viața sa grea îm­piedecat să se întoarcă în țară, unde își are familia și părinții și unde părintele său bolnav grav îl așteaptă, are fericirea să se întâlnească cu copi­lașul său în țară străină, adus ca prin minune de o zână binecuvântată, și care îi va înlesni și repatriarea. Intr’o poveste mică cloroțești astfel toată iubirea de țară, toată suferința emigranților, toată iubirea de familie. Astfel de povestiri, cum este aceasta găsită întrun ziar francez, ar trebui să se găsească cât mai des în presa noastră. Temeiul vieții omului, este viața sa sufletească. Cât mai multă iu­bire, cât mai multă milă, cât mai multă duioșie! Omul trebuie să fie bun și blând, numai astfel va putea conviețui cu ceilalți oameni, și cu care trebuie să împartă uneori prin luptă bunătățile vieții. Peste această bază de dreptate și bunătate, omul poate clădi o viață de gând, care nu-l poate îndruma pe căi greșite. Omul înțelept, omul credincios tre­buie să știe că cetească înțelesul tutu­ror lucrurilor, chiar dacă scriitorul nu a fost atât de meșter. Prodan. Situația politică Două călătorii particulare dau loc la „exagerate“ comentarii politice 14 — Dela trimisul nostru special — București, 28 Februarie. Bucureștii politici fierb. Intre Capșa și Palat lumea co­mentează evenimentele cari sunt mai mult sau mai puțin în curs. Se spun și se vorbesc lucruri a­­devărate dar se „lansează“ și știri dintre cele mai fanteziste. Dintre aceste din urmă ar fi aceia ce dă o anumită interpretare Constituției și un anumit înțeles vizitei unui înalt personaj strein. Sursa acestei fantezii este liberală — și scopul, ușor de întrezărit. Noroc e că la Bu­­curești, nu se dă crezare „baloa­­nelor“, ca și în provincie. De aceia unele zil­e de aici ,senzațiile“ po­litice nici nu se publică — de ru­șine — decât în edițiile de pro­vincie. Toți oamenii politici serioși și toate cercurile competente desmint „fantezia“ lansată ca o diversiune, pentru a se dist­age atenția pu­blică de la alte fapte recente, că­rora lumea le dă mare importanță. E vorba de plecarea în străină­­tate a dlui Baliff, administratorul Domeniilor Coroanei. Dl Balff nu este diplomat, dar este un om de­votat al celor ce-și pun încrederea în el. Iată de ce a fost găsită persoana dsale ca demnă a face „cumpără­turi de unelte agricole“ — căci se spune că acesta este scopul călă­toriei sale — în capitala Franței, unde a plecat și dl Goga, pe care acum nu l a mai contramant­al general Averescu. Dl Goga se știe că a mers să-și aducă acasă soția bolnavă, care a plecat să se în­­griaieasa singură, acum trei săp­tămâni. Atât. O simplă călătorie a dlui Baliff — personalitate nepolitică — p­ntru a face cumpărături „de unelte agricole“ la Paris, și o că­lătorie familiară a dlui Goga au avut darul să enerveze București­ul sceptic au avut darul să provoace știri de „diversiune“. Se vede că totuși e adevărat proverbul: de unde nu-i fac, nu ese fum. Confuzul. DOUĂ TABERE Pentru a se pricepe cu adevărat fon­dul vieții noastre politice și a se judeca după cum se cuvine fiecare act și fapt politic, trebue anal zată cu obiectivitate realitatea noastră politică in devenirea ei istorică. Nu vom face aici nici istoric, nici teoria, dar vom constata că această țară a căpătat o formă de Stat constituțio­nală, civ­lizată și democratică, că cel puțin o parte a acestui popor a atres un grad superior de civil­zație, că în ra­porturi externe avem pretenția de a fi tratați pe picior de egalitate cu cele­lalte țări civilizate. In acelaș timp trebue să constatăm că forma noastră de Stat, constituțio­­nală, civilizată și democratică este o fic­țiune. Că in această țară nu există drep­turi constituționale, nu există ordine de drept, nu există educație și demnitate cetățenească, care să răspunde cum se cuvine ba­jocorirea princ­­iilor demo­cratice. Trebuie să constatăm că în afară de o pătură luminată, poporul zace în întuneric, robit materialmente și moralmente, jefuit, înșelat, furat, insultat și că pretențiunea noastre în străinătate sunt întâmpinate de multe ori cu bat­jocură, totdeuna fără cin­tire, de străinii care nu cunosc bine stările de acasă. In viața noastră publică este un con­trast tragic, din care decurg toate su­ferințele dinlăuntru și toate umilințele din afară. Această stare este însă menținută cu voință și cu putere de beneficiarii ei Toate forțele organizate ale Societății, toate instituțiile de Stat sunt folosite pentru aceasta menținere. Iar legaturile și laturile acestei țesături sociale sunt atât de trainice, de parecă înăbușă pe vecie orce putință de ridicare a acestui neam. Tabăra beneficiarilor își are organi­zată apărarea în partidele politice oli­garhice, mai bine în partidul liberal și anexele sale. Acest partid garantează stăpânirea vieții de Stat și a bogățiilor și m­jloacelor țării, el garantează men­ținerea robiei poporului, îngenunchiarea acestui ne­m și putința de a-1 fura și umn­i fără să marmure. M­jloacele sale sunt: stăpânirea eco­nomică a țării, prin bănci, întreprinderi de jaf a bogățiilor naturale și legi ocro­titoare pentru jefuitori; Stăpânirea mo­­rală prin menținerea în întuneric și umi­li­tă a întregului popor, prin sfă­tarea în mașse a oricărui simț de d­ivinitate, de mândrie, de dreptate. Stăpânirea politică prin nimicirea drepturilor cetă­țenești, prin falsificarea sau furarea dreptului de vot, prin călcarea tuturor normelor constituționale. Rezultatul este în văzul tuturor. Trăim sfânt, în Intr’o țară în care nimic nu e care legea e călcată, în care ordine de drept nu exis­ă, în care abuzul de autoritate este regulă, în ca e nu mai e încredere în ni i o in­stituție de Stat, nici în justiția în care necinstea domnește pretutindeni, în care iu dreptatea stăpânești cu furie. Sunt nu­mai oameni, în această țară, cari între țări pot suferi aceste stări. Trăind civilizate, au și ei pretenția să se respecte legile, să fie înto­marat abuzat, să fie făcute legi­­ în folosul tuturor, și în special a claselor munci­toare și sărace, să se respecte dreptu­rile garantate prin constituție să li se dea o administrație cinstită, dreaptă, aspectuoasă de drepturile fiecăruia! Au și ei pretenția ca, în m­jlocul Eu­ropei civilizate, viața și avutul fie­căruia să fie garantat ca criminalul și hoțul, orcare ar fi el, să fie judecat și condamnat, ca orce abuz, ordine l-ar face, să fie pedepsit, ca drepturile acestui neam la viață și la propășire sa fii apărate și respectate. Sunt dorințele cele mai elementare a unui om civilizat. Acești oameni alcătuiesc a doua ta­bără aceea a nedreptății lor, am zice a revoltaților, a apărătorilor drepturilor acestui neam. Această tabără își are și ea organi­zată apărarea, în viața publică, în par­tidele democratice: național-țărănesc, și socialist. In fața taberei beneficiarilor se ridică tabăra oropsiților, nedreptăț­ilor, revol­taților. Lupta între aceste d­ouă tabere e pe viață și pe moarte pe nimicire. Lupta între partidele politice care le reprezintă e fără preget și impacabilă. Nu există transfoție, nu există învo­ială pe acest teren. De-o parte e nedreptatea, de alta dreptatea, de oparte nelegilitatea, de alta respectal legii, de oparte necinstea, de alta cinstea. Stare de m­jloc nu există. Nu există dreptate, respect de lege, cinste relative. Orice transacție, orice învoială este trădare este o vânzare a interese­lor neamului. Țara noastră are în primul rând ne­voie de un regim civilizat, legal, drept, cinstit. Orice reforme respectând tică­loșia vechiului regim este fără valoare. Orice îmbunătățire a vieții sociale și economice este un paliativ. Oameni indiferenți, care să privească cu nepăsare lupta fără cruțare între a­­ceste două tabere, pot fi în afară de ele, oameni politici, nu. Un om politic dacă nu e într’o tabără e în cealaltă Nu poți fi și ea poporul și cu duș­manii lui, afară dacă nu ești un înșelător. Acel care a părăsit tabăra nedreptă­țiților, a făcut-o sau din slăbiciune, ne mai putând suferi greutățile luptei, sau a fost câștigat sufletește de adversari Acei care simte în el datoria de a lupta pentru cei nedreptățiți va putea fi distrus în luptă, dar nu va trece niciodată in tabăra dușmanilor. N. Ghiulea. Anii* IX. * Numărul 41 NOTH Pentru mormântul pro­fesorului Jos în cimitirul Clujului, la vreo sută de pași de porțile negre cari str­ijuesc In­trarea, un mormânt curat și simplu, ve­­ghiat de­ o modestă cruce de fier. Învăluie rămășițele măruntului în trup, dar sufle­tește marelui dascăl, Vasile Bogrea. Peste țărâna îngrijit ridicată, toamna lungă, de­odată cu lumina ei blândă, strecurată mul­­tom printre ramuri golașe de castan, a risipit prin mâna prietenilor și învățăcei­lor, belșug de crizanteme albe și de gân­duri pioase. Mormântul, îngrijit priete­nește in lungul toamnei a fost o tremură­toare floare albă. Iarna l-a învăluit și ea, de astădată fără gând omenesc, într’acelaș veșmânt. Și peste albul diafan, un singur semn de fier, — îndătinata cruce, — mai arăta spre țărâna învățătorului. Undeva însă, în adânc de suflet, un gând frumos se înfiripa, care acum s’a desfășurat în lumină. E vorba de inițiativa colegilor lui, profesorii facultății de Litere din Cluj, cari au lansat un apel pentru înfrumusețarea mormântului cu un „monument al recuno­­știnții publice”, și pentru strângerea în volum a operelor larg risipite în toate părțile ale lui Vasile Bogrea. Listele de subscripție ale comitetului delegat, în persoanele dilor N. Bănescu, Ștefănescu-Goangă, V. Bărbat și A. Lape­­datu, adresate în acest sens, vor ridica din prinosul publicului, monumentul profe­sorului care a cucerit ca nimeni altul, sufletul ascultătorilor săi. Gândului, pen­tru frumusețea lui morală și pentru ca monumentul lui să fie un monument al prieteniei, admirației și reunoștinței, li dorim din partea publicului o cât mai largă înțelegere. Ion Brumaru. De dragul tibe­rior Canibalism. Liberalii nu-și cruță ni­ciodată dușmanii. Nu sunt mijloace, care să le repugne, nu sunt cât, prcât de necinstite, care să nu le folosească, când le servesc scopul. Ion B­ătranu bătrânul a spus în Ca­meră că a tolerat și asasinate or­ganizate de partidul său contra adver­sarilor. Toate as»sinatele politice din această țară au servit planuri liberal Fiii lui Vodă Cuza au murit otrăviți în străinătate. De curând un fost ministru liberal, a declarat aci la Cluj unei perso­alități culturale, pe cuvântul căruia trebuie săi se puse temei, că un om, pe care îl socotesc liberalii de d șman ai lor, va fi împușcat zece metrii de la g­and­ă, când se va întoarce din străinătate, unde­e dus pentru căutarea sănătății. Aici e un caz de canibalism, ca­r nu ar trebui să d­a loc numai la re­flecție în presă, ci și la o cercetare a procurorului. Danist. Petrece­ea Chemarîști­or — Invitare — Invităm și pe această cale pe toți prietenii și binevoitori noștri, cari nu vor fi primit invitările tri­mise prin poșta, să participe la petrecerea din 5 Martie care se va ținea în saloanele hotelului New­ York sub patronajul diiui Iuliu Ma­­niu și a unui comitet compus din­tre fruntașii Ardealului și Banatului. Din diferite centre ale Ardealu­lui ne au fos­t comunicări că vor participa nume­oși fruntași cu fa­miliile lor, asemenea și din Bucu­rești vor veni mai multe persoane împreună cu dnii Iuliu Maniu și Ion Mihalache. FOILETONUL PATRIEI“ - Probleme sociaf-economlce Ford ca filosof de I. MAPTALOGU Din orice carte putem extrage învă­țăminte, mai ales atunci când autorul ei este un om, un industriaș și un gân­ditor, care a muncit, a creat, a medi­tat și meditează necontenit ca Ford pentru perfecționarea operei vieții perpetuarea succeselor sale economice, și pentru binele său, și poate, al tuturor din jurul său, din cadrul formidabilului concern fordist, și în ultima analiză, să zicem, pentru fericirea universală. Ford este, orice s-ar zice, omul inte­resant, original, cu idei și mentalitate bizară, frapantă prin felul de a privi problemele, de a le pune în serviciul sistemului său industrial, de a coordona lucrurile și a susține părerile emise. Căci printre abilitățile, având cea să justifice unitatea edificiului meni­de gândire și fapte, să păstreze coeziunea ideilor-leitmotiv, fără îndoială sunt pre­sărate și adevăruri pline de morală, adevăruri crude, clare ca lumina zilei, pe cari, de­sigur, nu Ford le-a desco­perit. Și nu de aceia sunt intere­sante, ci pentru simplul fapt că ele au fost spuse cu atâta brutalitate fără în­conjur, fără transacțiuni și pentru că sunt reale câteodată triste. Așa spre pildă, filosoful Ford, fixea­ză adevărul, că omenirea în toate epo­cile a tins spre sănătate, bogăție și fe­ricire. O admirabilă sintetizare a stră­duințelor omenești! Dar sănătatea în sine nu face bogăția și fericirea nu ur­mează necondiționat bogăției și sănă­tății, sau ambelor. Fericirea este ceva individual, dar din orice ar consta­ta, desigur ferici­rea emană mai îndată din sănătate și bogăție, decât din malactivitate și mi­zerie. Divilastia ar trebui să însemne pentru fiecare de pe globul terestru posibilitatea, pentru bărbat, femee și copil, să aibe un­ acoperiș bun deasupra capului, mâncare, haine bune și sufi­ciente, și în fine ceea ce câștigul indi­vidual asigură în plus. Daca civil­zația nu poate crea aceste condi­țiuni, atunci ea este o eroare. Este fără importanță ce fel de c ărți s’au scris, ce opere de artă s’au creat — totul este nonsens, dacă nu fiecare are posibilitatea să trăiască așa cum se cuvine unei ființe umane. Sărăcia a zăpăcit lumea. Câte odată zăpăceala era așa de mare, incât sără­cia a fost ridicată la rangul de virtute, când unii ar­meni se lăudau cu sărăcia lor. Singura posibilitate de a scăpa să­răciei o oferea religia prin promiterea împărăției cerești, cu sfârșitul tuturor oboselilor, o oferau diversele teorii co­muniste, semidocte și rău concepute, cari, deși nu promiteau bogăție, vesteau totuși o egalitate în mizerie. A havarda despre sărăcie, insemna mobilitate, dar nu era aristocratic a face ceva concret contra sărăciei. Abia azi începem să pricepem că fiecare studiu care nu are ca țintă fi­nală fericirea omului ordinar, nu merită timpul cheltuit în serviciul lui. Gândi­­rea educată științificește a ocolit o mare problemă ,­care acționează uni­versul. Tot ce este în legătură cu procurarea efectivă de bunuri, ce con­­tribue la ușurarea sorții „omului ordi­nar", a fost acoperit de reproșul, că ar mirosa a comercialism. Luați știința, fi­lozofia și religia, este cel puțin riscat să afirmi că una din aceste trei dis­cipline ar avea mai mult comun cu realitatea decât cealaltă; toate se ocupă cu realități. Faptele nu stau toate pe acelaș plan. Știința nu se mărginește la adevărurile materiale, religia na la cele spirituale. Materia și spiritul sunt no­țiuni pe cari le întrebuințăm pentru di­ferențieri cari poate nici nu există. Dar știința și filozofia au știut să se înde­părteze integral, iar rel­gia în mare măsură, de acel materialism, care se ocupă de așa ceva simplu ca pâinea și antal. Inceputul eri industriale, care a mă­rit atât de rapid bogăția efectivă, a a­­bordat o nouă problemă a repartiției ei, și în vreme ce bogății s-au îmbo­gățit, săracii au devenit la început și mai săr­ici. Producția cu mașini și forță era infinit mai mare decât cea ma­nuală, dar industriașii n’au înțeles că menirea mașinei și a energiei este crea­rea unei lumi noui. Am trăit în epoca de aur a artei oratorice, vorbindu-se într’o totală ab­sență de înțelegere a rostului mașinei de evidentatea exploatării... Majoritatea ideilor economice și so­ciale datează din această perioadă. A trebuit mult timp până la recunoașterea­­ a­devărului că patron și muncitor sunt avizați unul la altul și că raporturile acestora nu se bazează pe sentiment. Oamenii îngână despre democrație și o împerechează cu libertatea, dar îndată ce aceștia ajung la putere — ceea ce, se zice ar fi egal cu democrația și li­bertatea — caută să introducă sub un nume oarecare autocrația... Imensa can­titate de legi, h­aosul sălbatec de sta­tute și dispoziții de azi, nu dovedesc întru nimic înmulțirea drepturilor și a libertăților. După Ford tariful vamal este izvorât din tendința de a asigura independența țării și pâinea de toate zilele a mun­­citorului; în realitate ea a condus la (Continuare pe pagina II-a)

Next