Patria, martie 1927 (Anul 9, nr. 41-66)
1927-03-01 / nr. 41
Cluj, Martin Martie 1927 Fără tâlc (***) Pentru reprezentanții vechiului sistem politic din țara noastră rămâne mereu fără tâlc încăpăținarea cu care marile mase naționale continuă să dea încredere partidului național-țărănesc. După toți teoreticianii politici, începând cu șefii de partide și stând cu militanții... desinteresați de la „Cuvântul“, partidul național-țărănesc e un partid lipsit de conducere și tare, un partid care însuși nu de miștie ce vrea, cu un cuvânt, un partid apolitic. Cu cât se înmulțesc „dovezile“ despre lipsa simțului politic în partidul nostru, cu cât crește nedumerirea teoreticianilor: cum mai poate avea popularitate, cum mai poate păstra încrederea masseior o astfel de organizație politică? „Viitorul" într’un numește „partidul lui articol recent în Arvinte“, înșirând fuziunile și despărțirile de partidul cel nou al României. Ironia nu e de azi; ea a început odtă cu eșires pe teren a partidului național și al celui țărănesc și nu a trecut zi, în decursul anilor de la unire până azi, în care să nu fie zeflemizat partidul democrației naționale. Au fost restimpuri când teoreticiani care nu coboară dela înălțimea conducerii vechilor partide, au văzut cu ochi buni fuziunile, concentrarea elementelor naționale și democrate. Au aplaudat și au prorocit biruința. La întâiul semn de nereușită a venirii la putere, la întâele depărtări ale unora cari s’au înșelat in așteptările lor, aceiași teoreticiani au schimbat lauda în hulă și nădejdea în desnădejde, așteptând și ei, ca și vecinii detractori, ca massele mari ale poporului să ne părăsească, ca popularitatea noastră să fie distrusă. Așteptarea aceasta era generală în pragul ultimelor alegeri generale. Ironia, batjocura, disprețul total ne întimpina din toate coloanele unor bdmec:.. mai înainte ne cântau slava! Dar massele mari ale Nației n’au voit să știe nimic de ironiile pretinilor și ale dușmanilor și au trimis în lament o sută de reprezentanți ai Pardemocrației naționale, pe lângă tot războiul civil ce au avut să poarte cu jandarmii și autoritățile guvernamentale. In aceeași vreme vechii și permanenții noștri detractori, liberali, au reușit, cu concursul guvernului, să ducă în Cameră patrusprezece oameni, iar guvernul să-și câștige majorități numai cu concursul minoritațiior etnice. Din nou încrederea masselor în partidele democratice au rămas un fenomen neexplicat. Fără tâlc a rămas in coloanele presei ce ne-a ironizat mereu biruința de la ultimele alegeri generale. Nici chiar argumentul demagogiei nu a putut fi întrebuințat pentru a tâlcui biruința. Erau prea recente faptele pentru a se folosi cineva de acest argument: toată lumea știa că propaganda noastră electorală s’a redus la zero, din cauza măsurilor luate de guvern. Și atunci, câteva luni, cronica detractoare a tăcut. N’a mai putut sofia un cuvânt, fiindcă nici un tâlc nu se afla pentru expirarea realității politice. A trebuit să vină fuziunea, cu neadlerarea dlor Iorga și Argetoianu, și mai pe urmă plecarea dlui dr Lupu, pentru a se deschide din nou coloanele pline de ironie la adresa prtidului politic. Partidele vechi au crezut sosit momentul potrivit pentru a coborî la masse și a le convinge că democrația națională nu plătește o ceapă degerată, și că ele sunt singurele care merită încrederea alegătorilor. O nouă deziluzie. Un nou fenomen rămas fără tâlc: massele nici acum nu se arată dispuse să ne părăsească! Și, lucru de mirare! Aceia cari au aflat nenumărate mijioace pentru a face tercea-percea și conducere, și pricepere și simț politic, și a declara partidul nou al României definitiv compromis, nu găsesc nici un argument pentru a ridica vălul de pe misterul încrederii masselor în noi. In fața acestui fenomen rămân ca vițelul la poarta cea nouă. * Și, totuși, cât de simplă și naturală este explicarea! Noul partid al României este expresiunea unei stări sufletești a marilor masse naționale din această țară! E concretizarea neștințelor spre un nou sistem politic, de drept și de legalitate", — principalul ideal cetățenesc al tuturor românilor uniți în Statul lor național. O stare de spirit cu care am venit cu toții in unire, și care se adâncește în conștiința masselor pe măsura în care regimul politic dominat depătează viața publică și de Stat, de acest ideal O stere de spirit în care se zbate și fermentează, instinctiv și conștent, însăși instlnța nației de-ași asgura viitorul! O stare sufletească optimistă, cum e orice putere a sufletului care împinge și determină un nou ideal! Ce importanță poate avea pentru o astfel de stae sufletească generală criticele și ironiile teoreticianilor politici aduse unei conducerii de partid, sau deșertările unora cari cred că au găsit un drum mai bun de urmat! Stările de spirit ale sufletului național au fost acele cai eu adus totdeauna biruințele mari ale neamului, indiferent de cei ce nu le-au înțeles, ori n’au voit să le ia în seamă, cu puținii cari au înțeles și au avut curajul să meargă in frunte! Câtă vreme partidele politice adverse nu vor căuta să recunoască starea de spirit de azi a neamului românesc unit, vor rămânea mereu fără tâlc în fața fenomenului de încredere nestrămutată a masselor mari naționale în partidul național-țărănesc. Duioșie Câteodată gazetele au strecurat în rândurile lor și rânduri duioase, care trebuie cetite mai mult cu sufletul decât cu mintea. Polemicele politice, lupta contra nedreptăților zilnice, fac cetirea piesei obositoare și uneori dureroasă. Cât de ...cenite sunt rândurile in care un strop de viață, un strop de frământare sufletească înalță sufletul cetitorului în alte sfere, în altă lume mai bună. Un tată dus pentru câștigarea vieții sale departe și în viața sa grea împiedecat să se întoarcă în țară, unde își are familia și părinții și unde părintele său bolnav grav îl așteaptă, are fericirea să se întâlnească cu copilașul său în țară străină, adus ca prin minune de o zână binecuvântată, și care îi va înlesni și repatriarea. Intr’o poveste mică cloroțești astfel toată iubirea de țară, toată suferința emigranților, toată iubirea de familie. Astfel de povestiri, cum este aceasta găsită întrun ziar francez, ar trebui să se găsească cât mai des în presa noastră. Temeiul vieții omului, este viața sa sufletească. Cât mai multă iubire, cât mai multă milă, cât mai multă duioșie! Omul trebuie să fie bun și blând, numai astfel va putea conviețui cu ceilalți oameni, și cu care trebuie să împartă uneori prin luptă bunătățile vieții. Peste această bază de dreptate și bunătate, omul poate clădi o viață de gând, care nu-l poate îndruma pe căi greșite. Omul înțelept, omul credincios trebuie să știe că cetească înțelesul tuturor lucrurilor, chiar dacă scriitorul nu a fost atât de meșter. Prodan. Situația politică Două călătorii particulare dau loc la „exagerate“ comentarii politice 14 — Dela trimisul nostru special — București, 28 Februarie. Bucureștii politici fierb. Intre Capșa și Palat lumea comentează evenimentele cari sunt mai mult sau mai puțin în curs. Se spun și se vorbesc lucruri adevărate dar se „lansează“ și știri dintre cele mai fanteziste. Dintre aceste din urmă ar fi aceia ce dă o anumită interpretare Constituției și un anumit înțeles vizitei unui înalt personaj strein. Sursa acestei fantezii este liberală — și scopul, ușor de întrezărit. Noroc e că la București, nu se dă crezare „baloanelor“, ca și în provincie. De aceia unele zile de aici ,senzațiile“ politice nici nu se publică — de rușine — decât în edițiile de provincie. Toți oamenii politici serioși și toate cercurile competente desmint „fantezia“ lansată ca o diversiune, pentru a se distage atenția publică de la alte fapte recente, cărora lumea le dă mare importanță. E vorba de plecarea în străinătate a dlui Baliff, administratorul Domeniilor Coroanei. Dl Balff nu este diplomat, dar este un om devotat al celor ce-și pun încrederea în el. Iată de ce a fost găsită persoana dsale ca demnă a face „cumpărături de unelte agricole“ — căci se spune că acesta este scopul călătoriei sale — în capitala Franței, unde a plecat și dl Goga, pe care acum nu l a mai contramantal general Averescu. Dl Goga se știe că a mers să-și aducă acasă soția bolnavă, care a plecat să se îngriaieasa singură, acum trei săptămâni. Atât. O simplă călătorie a dlui Baliff — personalitate nepolitică — pntru a face cumpărături „de unelte agricole“ la Paris, și o călătorie familiară a dlui Goga au avut darul să enerveze Bucureștiul sceptic au avut darul să provoace știri de „diversiune“. Se vede că totuși e adevărat proverbul: de unde nu-i fac, nu ese fum. Confuzul. DOUĂ TABERE Pentru a se pricepe cu adevărat fondul vieții noastre politice și a se judeca după cum se cuvine fiecare act și fapt politic, trebue anal zată cu obiectivitate realitatea noastră politică in devenirea ei istorică. Nu vom face aici nici istoric, nici teoria, dar vom constata că această țară a căpătat o formă de Stat constituțională, civlizată și democratică, că cel puțin o parte a acestui popor a atres un grad superior de civilzație, că în raporturi externe avem pretenția de a fi tratați pe picior de egalitate cu celelalte țări civilizate. In acelaș timp trebue să constatăm că forma noastră de Stat, constituțională, civilizată și democratică este o ficțiune. Că in această țară nu există drepturi constituționale, nu există ordine de drept, nu există educație și demnitate cetățenească, care să răspunde cum se cuvine bajocorirea princiilor democratice. Trebuie să constatăm că în afară de o pătură luminată, poporul zace în întuneric, robit materialmente și moralmente, jefuit, înșelat, furat, insultat și că pretențiunea noastre în străinătate sunt întâmpinate de multe ori cu batjocură, totdeuna fără cintire, de străinii care nu cunosc bine stările de acasă. In viața noastră publică este un contrast tragic, din care decurg toate suferințele dinlăuntru și toate umilințele din afară. Această stare este însă menținută cu voință și cu putere de beneficiarii ei Toate forțele organizate ale Societății, toate instituțiile de Stat sunt folosite pentru aceasta menținere. Iar legaturile și laturile acestei țesături sociale sunt atât de trainice, de parecă înăbușă pe vecie orce putință de ridicare a acestui neam. Tabăra beneficiarilor își are organizată apărarea în partidele politice oligarhice, mai bine în partidul liberal și anexele sale. Acest partid garantează stăpânirea vieții de Stat și a bogățiilor și mjloacelor țării, el garantează menținerea robiei poporului, îngenunchiarea acestui nem și putința de a-1 fura și umni fără să marmure. Mjloacele sale sunt: stăpânirea economică a țării, prin bănci, întreprinderi de jaf a bogățiilor naturale și legi ocrotitoare pentru jefuitori; Stăpânirea morală prin menținerea în întuneric și umilită a întregului popor, prin sfătarea în mașse a oricărui simț de divinitate, de mândrie, de dreptate. Stăpânirea politică prin nimicirea drepturilor cetățenești, prin falsificarea sau furarea dreptului de vot, prin călcarea tuturor normelor constituționale. Rezultatul este în văzul tuturor. Trăim sfânt, în Intr’o țară în care nimic nu e care legea e călcată, în care ordine de drept nu exisă, în care abuzul de autoritate este regulă, în ca e nu mai e încredere în ni i o instituție de Stat, nici în justiția în care necinstea domnește pretutindeni, în care iu dreptatea stăpânești cu furie. Sunt numai oameni, în această țară, cari între țări pot suferi aceste stări. Trăind civilizate, au și ei pretenția să se respecte legile, să fie întomarat abuzat, să fie făcute legi în folosul tuturor, și în special a claselor muncitoare și sărace, să se respecte drepturile garantate prin constituție să li se dea o administrație cinstită, dreaptă, aspectuoasă de drepturile fiecăruia! Au și ei pretenția ca, în mjlocul Europei civilizate, viața și avutul fiecăruia să fie garantat ca criminalul și hoțul, orcare ar fi el, să fie judecat și condamnat, ca orce abuz, ordine l-ar face, să fie pedepsit, ca drepturile acestui neam la viață și la propășire sa fii apărate și respectate. Sunt dorințele cele mai elementare a unui om civilizat. Acești oameni alcătuiesc a doua tabără aceea a nedreptății lor, am zice a revoltaților, a apărătorilor drepturilor acestui neam. Această tabără își are și ea organizată apărarea, în viața publică, în partidele democratice: național-țărănesc, și socialist. In fața taberei beneficiarilor se ridică tabăra oropsiților, nedreptăților, revoltaților. Lupta între aceste două tabere e pe viață și pe moarte pe nimicire. Lupta între partidele politice care le reprezintă e fără preget și impacabilă. Nu există transfoție, nu există învoială pe acest teren. De-o parte e nedreptatea, de alta dreptatea, de oparte nelegilitatea, de alta respectal legii, de oparte necinstea, de alta cinstea. Stare de mjloc nu există. Nu există dreptate, respect de lege, cinste relative. Orice transacție, orice învoială este trădare este o vânzare a intereselor neamului. Țara noastră are în primul rând nevoie de un regim civilizat, legal, drept, cinstit. Orice reforme respectând ticăloșia vechiului regim este fără valoare. Orice îmbunătățire a vieții sociale și economice este un paliativ. Oameni indiferenți, care să privească cu nepăsare lupta fără cruțare între aceste două tabere, pot fi în afară de ele, oameni politici, nu. Un om politic dacă nu e într’o tabără e în cealaltă Nu poți fi și ea poporul și cu dușmanii lui, afară dacă nu ești un înșelător. Acel care a părăsit tabăra nedreptățiților, a făcut-o sau din slăbiciune, ne mai putând suferi greutățile luptei, sau a fost câștigat sufletește de adversari Acei care simte în el datoria de a lupta pentru cei nedreptățiți va putea fi distrus în luptă, dar nu va trece niciodată in tabăra dușmanilor. N. Ghiulea. Anii* IX. * Numărul 41 NOTH Pentru mormântul profesorului Jos în cimitirul Clujului, la vreo sută de pași de porțile negre cari strijuesc Intrarea, un mormânt curat și simplu, veghiat de o modestă cruce de fier. Învăluie rămășițele măruntului în trup, dar sufletește marelui dascăl, Vasile Bogrea. Peste țărâna îngrijit ridicată, toamna lungă, deodată cu lumina ei blândă, strecurată multom printre ramuri golașe de castan, a risipit prin mâna prietenilor și învățăceilor, belșug de crizanteme albe și de gânduri pioase. Mormântul, îngrijit prietenește in lungul toamnei a fost o tremurătoare floare albă. Iarna l-a învăluit și ea, de astădată fără gând omenesc, într’acelaș veșmânt. Și peste albul diafan, un singur semn de fier, — îndătinata cruce, — mai arăta spre țărâna învățătorului. Undeva însă, în adânc de suflet, un gând frumos se înfiripa, care acum s’a desfășurat în lumină. E vorba de inițiativa colegilor lui, profesorii facultății de Litere din Cluj, cari au lansat un apel pentru înfrumusețarea mormântului cu un „monument al recunoștinții publice”, și pentru strângerea în volum a operelor larg risipite în toate părțile ale lui Vasile Bogrea. Listele de subscripție ale comitetului delegat, în persoanele dilor N. Bănescu, Ștefănescu-Goangă, V. Bărbat și A. Lapedatu, adresate în acest sens, vor ridica din prinosul publicului, monumentul profesorului care a cucerit ca nimeni altul, sufletul ascultătorilor săi. Gândului, pentru frumusețea lui morală și pentru ca monumentul lui să fie un monument al prieteniei, admirației și reunoștinței, li dorim din partea publicului o cât mai largă înțelegere. Ion Brumaru. De dragul tiberior Canibalism. Liberalii nu-și cruță niciodată dușmanii. Nu sunt mijloace, care să le repugne, nu sunt cât, prcât de necinstite, care să nu le folosească, când le servesc scopul. Ion Bătranu bătrânul a spus în Cameră că a tolerat și asasinate organizate de partidul său contra adversarilor. Toate as»sinatele politice din această țară au servit planuri liberal Fiii lui Vodă Cuza au murit otrăviți în străinătate. De curând un fost ministru liberal, a declarat aci la Cluj unei persoalități culturale, pe cuvântul căruia trebuie săi se puse temei, că un om, pe care îl socotesc liberalii de d șman ai lor, va fi împușcat zece metrii de la gandă, când se va întoarce din străinătate, undee dus pentru căutarea sănătății. Aici e un caz de canibalism, car nu ar trebui să da loc numai la reflecție în presă, ci și la o cercetare a procurorului. Danist. Petreceea Chemarîștior — Invitare — Invităm și pe această cale pe toți prietenii și binevoitori noștri, cari nu vor fi primit invitările trimise prin poșta, să participe la petrecerea din 5 Martie care se va ținea în saloanele hotelului New York sub patronajul diiui Iuliu Maniu și a unui comitet compus dintre fruntașii Ardealului și Banatului. Din diferite centre ale Ardealului ne au fost comunicări că vor participa numeoși fruntași cu familiile lor, asemenea și din București vor veni mai multe persoane împreună cu dnii Iuliu Maniu și Ion Mihalache. FOILETONUL PATRIEI“ - Probleme sociaf-economlce Ford ca filosof de I. MAPTALOGU Din orice carte putem extrage învățăminte, mai ales atunci când autorul ei este un om, un industriaș și un gânditor, care a muncit, a creat, a meditat și meditează necontenit ca Ford pentru perfecționarea operei vieții perpetuarea succeselor sale economice, și pentru binele său, și poate, al tuturor din jurul său, din cadrul formidabilului concern fordist, și în ultima analiză, să zicem, pentru fericirea universală. Ford este, orice s-ar zice, omul interesant, original, cu idei și mentalitate bizară, frapantă prin felul de a privi problemele, de a le pune în serviciul sistemului său industrial, de a coordona lucrurile și a susține părerile emise. Căci printre abilitățile, având cea să justifice unitatea edificiului menide gândire și fapte, să păstreze coeziunea ideilor-leitmotiv, fără îndoială sunt presărate și adevăruri pline de morală, adevăruri crude, clare ca lumina zilei, pe cari, desigur, nu Ford le-a descoperit. Și nu de aceia sunt interesante, ci pentru simplul fapt că ele au fost spuse cu atâta brutalitate fără înconjur, fără transacțiuni și pentru că sunt reale câteodată triste. Așa spre pildă, filosoful Ford, fixează adevărul, că omenirea în toate epocile a tins spre sănătate, bogăție și fericire. O admirabilă sintetizare a străduințelor omenești! Dar sănătatea în sine nu face bogăția și fericirea nu urmează necondiționat bogăției și sănătății, sau ambelor. Fericirea este ceva individual, dar din orice ar constata, desigur fericirea emană mai îndată din sănătate și bogăție, decât din malactivitate și mizerie. Divilastia ar trebui să însemne pentru fiecare de pe globul terestru posibilitatea, pentru bărbat, femee și copil, să aibe un acoperiș bun deasupra capului, mâncare, haine bune și suficiente, și în fine ceea ce câștigul individual asigură în plus. Daca civilzația nu poate crea aceste condițiuni, atunci ea este o eroare. Este fără importanță ce fel de c ărți s’au scris, ce opere de artă s’au creat — totul este nonsens, dacă nu fiecare are posibilitatea să trăiască așa cum se cuvine unei ființe umane. Sărăcia a zăpăcit lumea. Câte odată zăpăceala era așa de mare, incât sărăcia a fost ridicată la rangul de virtute, când unii armeni se lăudau cu sărăcia lor. Singura posibilitate de a scăpa sărăciei o oferea religia prin promiterea împărăției cerești, cu sfârșitul tuturor oboselilor, o oferau diversele teorii comuniste, semidocte și rău concepute, cari, deși nu promiteau bogăție, vesteau totuși o egalitate în mizerie. A havarda despre sărăcie, insemna mobilitate, dar nu era aristocratic a face ceva concret contra sărăciei. Abia azi începem să pricepem că fiecare studiu care nu are ca țintă finală fericirea omului ordinar, nu merită timpul cheltuit în serviciul lui. Gândirea educată științificește a ocolit o mare problemă ,care acționează universul. Tot ce este în legătură cu procurarea efectivă de bunuri, ce contribue la ușurarea sorții „omului ordinar", a fost acoperit de reproșul, că ar mirosa a comercialism. Luați știința, filozofia și religia, este cel puțin riscat să afirmi că una din aceste trei discipline ar avea mai mult comun cu realitatea decât cealaltă; toate se ocupă cu realități. Faptele nu stau toate pe acelaș plan. Știința nu se mărginește la adevărurile materiale, religia na la cele spirituale. Materia și spiritul sunt noțiuni pe cari le întrebuințăm pentru diferențieri cari poate nici nu există. Dar știința și filozofia au știut să se îndepărteze integral, iar relgia în mare măsură, de acel materialism, care se ocupă de așa ceva simplu ca pâinea și antal. Inceputul eri industriale, care a mărit atât de rapid bogăția efectivă, a abordat o nouă problemă a repartiției ei, și în vreme ce bogății s-au îmbogățit, săracii au devenit la început și mai sărici. Producția cu mașini și forță era infinit mai mare decât cea manuală, dar industriașii n’au înțeles că menirea mașinei și a energiei este crearea unei lumi noui. Am trăit în epoca de aur a artei oratorice, vorbindu-se într’o totală absență de înțelegere a rostului mașinei de evidentatea exploatării... Majoritatea ideilor economice și sociale datează din această perioadă. A trebuit mult timp până la recunoașterea adevărului că patron și muncitor sunt avizați unul la altul și că raporturile acestora nu se bazează pe sentiment. Oamenii îngână despre democrație și o împerechează cu libertatea, dar îndată ce aceștia ajung la putere — ceea ce, se zice ar fi egal cu democrația și libertatea — caută să introducă sub un nume oarecare autocrația... Imensa cantitate de legi, haosul sălbatec de statute și dispoziții de azi, nu dovedesc întru nimic înmulțirea drepturilor și a libertăților. După Ford tariful vamal este izvorât din tendința de a asigura independența țării și pâinea de toate zilele a muncitorului; în realitate ea a condus la (Continuare pe pagina II-a)