Patria, aprilie 1927 (Anul 9, nr. 67-87)

1927-04-01 / nr. 67

Cluj, Vineri 1 Aprilie 1927 3 LEI EXEMPLILFUJL Anul IX. * Numărul 67 înmormântarea lui Iuliu Coro­­­ianu a fost o înmormântare impre­sionantă. Sub biserica întristării s’au adunat în aceaș venerare a defunctului, fruntași ai vieții noa­stre publice din difertele unghiuri ale Ardealului. Orașele Gherla, Si­biu, Arad, Blaj, Die­rsânmărtin, Dej, Alba Iulia, Șimleu, Satu Mare, etc. toate au fost reprezentate. Lumea ardelenească s’a strâns în fața catafalcului în solidaritatea vremurilor vechi. Clujul a fost reprezentat de to­ate păturile sociale. Deosebirile de principii politice s’au topit în ace­ași venerație a trecutului idealist al acelui bărbat integru și intran­sigent, care a fost Iuliu Coroianu. Iubirea față de fericitul întru Domnul s’a exprimat în cununi fără număr. Au depus cununi: Partidul național-țărănesc: „Luptătorului ne­Doamne, Dzeul puterilor, fe­ricit este omul ce nădăjduește întru tine. (Ps. 83, 13). Când furtuna smulge, din rădăcini șl isbește la pământ bridul din codru, geme și vârște codrul întreg. E un ți­­pet de durere, e un glas de jale, este un glas de regret, ce resună de-a lun­­gul codrului intreg. — Când vestea morții lui Iuliu Co­roianu a resbătut prin piciurile Ar­dea­lului, au tresărit și s’au umplut de du­rere sufletele tuturor acelora, cari l-au conoscut. Și oare cine, din băștinașii acestui pământ, oare cine din generările ulti­milor zeci de ani nu a cunoscut, ori măcar nu a arzit de numele lui Iuliu Coroianu? Ajunsese acest nume alăturia de numele drului loan Rastu și al lui Vasil­e Sucaciu — în cântecul poporului nottru, iar poporul nostru nu pomenește In cântecele aste de ât numele ființelor și al persoanelor, de cari il leagă o dragoste și o recunoștință. Iar Iuliu Co­roianu a fost intreg al popo­ului său și dragostea cu dragoste se răsplătește. Și iată-ne pe noi astăzi stând in ju­rul sicriului, care cuprinde rămășițele pământești ale lui Iuliu Coroianu! Pa­tru păreți incl­d astăzi trupul­ aceluia care ardea de dragostea neamului său, căruia i-a închinat toată vigoarea, toată știința, toată priceperea sa. Ca creștini vom spune, că încă un om, care a luptat luptă bună și și-a plinit cursul de pe pământ, se reîn­toarce la Creatorul său, ca să-și ia răsplata faptelor sale. Vom spune, că aceasta este soarta noastră, a tuturor muritorilor, vom spune, că viața aceasta de pe pământ, este numai o etapă, spre nemurire, vom reaminti cuvintele Ec­­lesiastului. „Deșertăciunea deșertăciuni­lor și toate sunt deșertăciune“, vom re­aminti cântarea sfintei biserici, că „om­ul trece ca fumul de pe pământ, ca floa­rea 'a Înflorit, ca iar­ba s’a tăiat, se în­fășură cu pânză, cu pământ se aco­pere“, pentru ca să Invieze spre judecata cea mare, care Dreptul Judecător o face, cântărind și faptele bune și faptele rele ale noastre, cântărind mai ales gâ­­dai, cu care acele fapte le-am săvârșit. Cu adevărat, jalnică adunare, moar­tea unui om rămâne cea mai nepă­­trunsă taină a omenirii. Doctorii și în­vățații încearcă să dezlege taina tru­pului omenesc, pe care il găsesc com­pus din aceleași elemente, ca și al al­tor ființe de pe pământ. Ei constată că organele prin care se manifestă vi­ața unui om sunt supuse acelorași legi ale firii, că dela o vreme ele slăbesc și se macină, că seva organismului o­­menesc sângele dela o vreme nu mai circulă cum se cade, că motorul lui, inima, nu mai pulsează cu regularitatea și cu tăria de odinioară, că s’au tocit osiile și nu mai pot fi înlocuite, și că înfrânt pentru drepturile neamu­lui»; Județul Cluj: „Marelui apărător al națiunii"; Chemarea Tinerimii Rom.; Vornicului luptător luliu Coro­ianu­­; Biroul advocaților Cluj: Dis­tinsului coleg Iuliu Coroianu ; dl dr Teodor Mihali: „Amintire neuitată tovarășului meu de suferință Iuliu Coroianu“. Au mai depus cununi și fam­liile dr Ada, dr Tilea, de Sabo, etc. precum și famiile înrudite. Parastasul a fost slujit de șapte preoți, în frunte cu canonicul dela Blaj dr Victor Macavei." In tot decursul solemnității a cântat corul ortodox de sub con­ducerea dlui Savu Golumba. Se părea că au reînviat o clipă ve­chile vremuri pline de armonie și lipsite de patimă Confesională. Seria cuvântărilor funebre a în­ceput-o dl dr Victor Macavei cano­nic de Blaj. la un moment, t maș­na se oprește, nu mai funcționează. Dar doctorii și învățații nu pot și nu vor putea nici odată să dislegi taina sufletului omenesc, taina scâoterii dumnezeești, care este așez­tă în tru­pul material, nu vor putea deslega taina inteligenții omului, nu vor putea deslega taina neastâmpărului, care ne stăpânește, taina dorinței spre fericire, care o simțim neadormită și neastâm­părată în noi, până în clipa când ne dăm seamă și ce împăcăm cu gândul, că deodată cu moartea trupească nu se poate să fi încetat existența noastră, că trebue să mai fie ceva și dincolo de mormânt! Și aici intervine apoi învățătura bi­­sericii creștine, aici intervine credi­nța, care ne spune, că adevărata viață în­cepe abia după moartea trupească, că suntem numai niște călători pe acest pământ, că timpul acestei vieți este timp de încercare, că este timpul de pregătire pentru o judecată fără greș, pentru o resplată infalibilă, pen­te­tru o satisfacere și mulțumire deplină și vecinică a­­ dorinței neastâmpărate spre fericire, dorință ce, pe acest pă­mânt, nu încetează, în chip mai mult ori mai puțin conșcient, a ne preocupa nici­odată, pe fiecare dintre noi. Și când ne dăm seamă de toate cele spuse până­ aci, urmează să tragem o ultimă concluzie: Prilejul morții om trebue să fie pentru noi prilej unul de reculegere sufletească, prilej de con­templare a rostulii omului pe acest pământ, prilej de adâncire și de exami­nare a traiului nostru, a preocupărilor noastre, din aceasta viață, cunoscând că fericirea noastră o avem numai în­tră Dl. „Că Dl, zice Psalmi­stul, nu va face lipsiți de bunătăți pe cel ce um­blă întru nerăutate, că fericit este o­­mul cel ce nădăjduește întru Dl Dz?al puterilor*. Or, nădejdea intru Dl, presupune iubirea Lui. Iar Iubirea lui Dzeu, pre­supune hotărârea fermă, de a trăi o viață virtuoasă, o viață inchinată mă­­ririi lui Dzeu, [Închinată binelui de a­­proape ici. Și iată avem aci pilda și exempla­­riul iubirii lui Dzeu și a nădejdii in s­ânsul. In fața sicriului lui Iuliu Coro­ianu noi vom face mărturia și do­vada acestei iubiri și a acestei nădejci. Născut cu 80 de ani în urmă, — își continuă cuvântarea P. S. S. — într’o comună dela marginile­­ Român­smului, dintr’o familie preoțească, care a mai dat neamului bărbați insemnați in ana­lele lui, — Iuliu Coroianu s’a dedicat carierei de advocat, nu numai pentru ca să aibă o carieră de viață, ci pentru ca să se facă avocatul neamului său, care simțea nevoia unei apărări în fața iizuințelor de a-l distruge. In curând ii vedem fruntaș între fruntașii acestei apărări, pledând pentru cauza libertății, pentru cauza, aș zi e, a autodeterminării poporului său, și numele îi­sjunge timp de peste 3 decenii și fie cunoscut , cântat și de copii acestui neam al no­­stru, din vechiul Aid­eal... Retrăim epoca anilor mai ales d­ntre 1880 și 1900. latâ­ l pe Iuliu Coroban în fruntea unei mișcări a advocaților noștri, ne­liniștiți din cauza legilor urbariale, cari amenințau proprietatea țăranilor noștri. A lui se spune, că a fost, cu acel pri­lej ideea convo­cării unei conferințe na­­ționale, ce u­ma să aibă loc in luna Maiu 1881, și in care avea să se în­chege tot pe urma străduințelor lui, so­lidaritatea Ardealului cu a Banatului și cu a părților de nord ale Ardealului sp­e o luptă națională unitar condusă. Iată­­ pe Iuliu Coroianu cuvântând in aceea conferință. — Reproduc din Memo­rialul compus și publicat, un an mai târziu, din încredințarea acelei confe­rințe generale a reprezentanților alegă­torilor români "• „Națiunea română totdeauna a avut conștiința de sine, nu a uitat niciod­ată că este fundamentul popoarelor locui­toare în aceasta patrie, că este aceeaș, care a descălecat aci cu legiunile ma­relui Traian in anul 105 după H­istos, că... nu odată după cum ne arată isto­rii, și cu armele în mână, rși-a pretins drepturile sale, — nu s’a îndestulit cu drepturi personale, și nici că a putut, fi indispusită, ci totdeauna a pretins drepturi naționale... „Vom reîncepe a pretinde realizarea dreptelor noastre [postulate, punând umăr la umăr pentru realizarea pro­gramei noastre naționale din 15 Maiu 1848:..: „Le vom petinde, dar nu se vom­ cerși, pentru că națiena își are drepturile sale de la Dzeu, și nu de la mila asu­pritorilor noștri! Acele drepturi se pot lua prin forță brutală pe un timp oise­care, dar nu se pot nimici, pentru că ele sunt resărite de­odată cu naș­terea popoarelor și sunt legate de ace­stea ca umbra, care deși în întunere­­cul nopții se face nevăzută, se culcă de­odată cu noi și reapare la cea dintâia rază a soarelui, petrecându-ne până la mormânt.“ Reamintind jurământul de solidari­tate națională făcut pe Câmpia Liber­tății citând și hotărârea exprimată în procesul verbal al unei alte adunări naționale, din 1861: „Afurisit acela, care va mai încerca a strica va fi le­gătura f­ățească între frații de un sârge, făcând distincțiune de confesiune în cauze naționale politice“ — făcând un no­u apel la solidaritate, Iuliu Coroianu preconisează cel din­âi id­ea memoran­dului, care avea să fie realizată un de­ceniu rmi tâ­ziu: „«ă punem într’an, memorând moti­vele procedării noastre, descriind într’acela toate nedreptățile ca ni s’au făcut și toate câte ni se fac în toate ramurile“ — care memorând să fie înaintat împăratului și dietei (parlamentului) „precum și să fie pub­licat în toate foile publice ale popoa­relor civilizate și cu influență în Eu­ropa !“ Cuvântarea și o ind­ee cu o propu­nere concretă , considerând... aduna­­rea să decidă, că până când națiunea română nu va fi împărtășită cu toate drepturile cari le-a avut și îi se cuvin, până când nu va fi recunoscută ca națiune de sine, cari își spui afacerile sale șoi. — va organiza Propunerea sa a fost primită de conferință, iar peste câțiva ani Memorandul neamu­lui românesc din vechea Ungarie avea să fie conciliat de către acelaș falia Coroianu, delegațiunea care avea să-l p­erm­ite focului în drept, la Viena în a cărui imparțialitate credea încă atunci neamul românesc, avea să găsească porți închise și Memorandul însuși avea să fie restituit un plic nedesfăcut prezidentului partidului național. ...A urmat procesul. cu, simplu, pro­cesul Memorandului, ori al celor ce l-au iscălit, și dintre cari Iuliu Coro­ianu a fost cel mai hotărât, ca să ia toată răspunderea pentru cele scrise întrânsul. Era procesul neamului româ­nesc. La un moment dat, intr’una din zi­lele procesului, când câteva mii de țărani veniseră la Cluj să urmărească cursul procesului neamului lor, și să manifesteze solidaritatea lor cu condu­cătorii puși în frunte, se spune, că cu­­ri­jal Iui Iuliu Coroianu, figura lui Cas­aiva și autoritară, ca și caracterul lui de bronz, a desarmat furia jandarmilor și a oprit țișnirea gloanțelor de pușcă în piepturile miilor de țărani, în fruntea cărora se aș­zase Iuliu Coroianu. Ce-a mai urmat? Trei ani și jumă­tate osândă și temniță la închisoarea din Seghedin, alăturea de venerabilul bătrân dr loan Rațiu și de Vasile Su­caciu! Osânda și temnița erau însă ale poporului românesc, procesul se jude­case atunci intre două popoare, acolo în sala Memorandului — sau mai bine zis între un popor întreg și intre o stăpânire, care nu și-a înțeles rostul și chemarea, Iuliu Coroianu, mai p­uțin de­cât toți ceialalți «oți de suferință, n’a înțeles să urmeze sugestiile ce ved­au de la B­pesta ca întemnițații să ceară ei o­­ grațiere. Agrațierea a venit după vre­un an, dar ea era mijlocită din altă parte, încă câțiva ani de retranșare, de strângere a rândurilor, și generația lui Iuliu Coroianu avea să predea făclia și steagul luptelor naționale generației de luptători cari veneau cu o nouă tac­tică, să continue lupta, să depene mai departe procesul neamului nostru și­­ să-l încheie definitiv la 1918. Inița. Coroianu a sj­os să vadă tri­um­ful luptelor sale politice, și printre cei cari aplaudau hotărârea unirii defini­tive a Ardealului cu România veche. In primul Parlament al României întregite, era și senatorul de pe atunci al Să­lajului, Iuliu Coroianu. Iuliu Coroianu își făcuse datoria, ală­turea de generația și, tot mai rară a­­cuma el își vedea realizate uituințele de o viață întreagă. Era vrâsta patriarhală, erau adâncite bătrânețe, era înțelege­rea că generații mai tinere trebue să continue Iuda pentru aș­zarea temelii­lor țării celei noul și atunci Iuliu Co­roianu s’a retras definitiv, pentru ca ultimii ani să-i petreacă în odihnă, în bucuria netulburată de mizeriile oame­nilor mici de suflet, mari de patimi, a­­dese nevrednici de înălțimea vremuri­lor, pe cari Dzeu ne-a învrednicit să le ajungem. Osămintele lui sunt azi suferințelor și a triumfur­ilor in Clujul sale și mormântul lui trebue ,să ajungă un loc de peregrinaj, un loc de întărire și de înviorare a curajului și a îndemnatul spre lu­me, a generațiilor de azi și de mâne! ...Dar nu cad­ele unei cuvântări fu­nebre sunt suficiente, pentru a spune tot ce se poate spune despre Iuliu Coroianu, tot aceea ce se păstrează încă în amintirea unor contimporani și în amintirea intimilor săi, amintiri cari vor pune în lumină și mai vite ,viața, și caracterul și stăruința de oțel a acestui om, cari trebue să fie o pildă pentru urmași. Să mi î­ngădu­ți daci să nu obosesc mai departe răbdarea voastră, jalnică Adunare! să mi îngăduiți să nu stăru­­esc mai mult asupra durerii ce ne-o deș­teaptă dispariția dintre noi a unuia din cei mai mari bărbați și luptători ai idealu­rilor noastre. Un neam întreg îl de­plânge, dar un neam întreg este mân­dru de faptei: și viața lui!­­Să-mi îngăduiți să nu amintesc decât cu câteva cuvinte durerea ce o simțesc cei mai de aproape ai săi, unica soră viață, mult iubită, care mai este în nepotul său Iuliu Maniu, pă­strătorul și continuatorul lupte naționale, împreună tradiției de cu ceilalți nepoți, și rudenii, cari înconjură astăzi pentru ultima dată, trupul odată așa de plin de viați, a cărui voință pu­ternică și hotărâtă abia atot puterni ca moarte a putut să-l înfrângă. Să-mi îngrijiți mai să dau expresie re­gretului ce Mitropolitul nostru îl simte și îl exprimă prin mine pentru pierde­rea unui drept credincios al său, pe care catedrala din B­aj l-a văzut pri­mind taina căsătoriei cu Dna Dorina fica marelui Dr. Ioan Rațiu prin mâna unui alt apostol al neamuli, care a fost Au­gustin Bunea. Și să-mi îngăduiți de încheiere să urez celui adormit întru Dl cale bună spre porțile Panteonului ceresc, unde sperăm că 11 așteaptă cu brațe deschise soții săi de lupte și de străduințe, în­tregul ștreag de luptători și de muce­nici ai idealului românesc, cărora să le transmită omagiul nostru modest și ru­gămintea noastră de a-și uni rugăciu­nile lor către Părintele îndurărilor, ca să păzească și ocrotească neamul și țara nouă. Să nu plângem pe cel de care ne despărțim astăzi, ca și ceia ce — după vorba Apostolului „nu au nădejde“ , Iuliu Coroianu a trecut din stricăciune la nestricăciune, din moarte — la viață. Sperăm că îi vom revedea! Și atunci mi se pare că mai de grabă pot rosti aci cuvintele preotului de la «f. liturghie: Sus inimile ! Să înălțăm gândurile noastre spre ceriu,­să cerem dela Ta­tăl ceresc iertarea adormitului, și așe­zarea lui în corturile drepților, unde nu este durere, nici întristare, nici sus­­pinare, și uicie cetele drepților împreună cu toți sfinții preamăresc pe Tatăl pe Fiul și pe Spiritul Sfânt, acum și pu­rurea și în vecii vecilor. Amîn. Viața și faptele lui Iuliu Coroianu —■ Cuvântarea dlui dr Victor Macavelu canonic, Blaj — Solemnitatea înmormântării lui Iuliu Coroianu — ■ [UNK] dup­ă ce ■ [UNK] O Imensă lume a însoțit la ultimul drum pe luptătorul memorandist — Cuvântările funebre ale dlor dr Victor Macaveiu, dr M. Căiuțiu­, dr loan Suciu, dr Alexandru Vaida-Voevod, dr G. Trîpon, prsî. Grâulea, dr Emil Pop, Calus Bardoși — înhumarea In numele guvernului...­ ­­Cuvântarea dlui prefect al județului dr Marțian Caluțiu — întristată Asistență­ în fața sicriului rece care cuprinde rămășițele trupești ale unuia dintre cei mai distinși luptători pentru cauza na­țională — guvernul țării — reprezen­tând sentimentul unanim al românilor de a cinsti mem­oria celor, cari au con­tribuit la realizarea unirei de azi arată la aceasta tristă ceremonie prin mine, delegatul său special, întreaga recuno­ștință și respectul ce trebue să păstrăm celui care a fost Iuliu Coroianu. Neamul acesta de dincoace de Car­­pați a adus uriașe sacrificii în cursul atâtor secole pentru existența sa nați­onală. Cela cari au fost in trântea lup­telor noastre, cei cari au adus supre­mul sacrificiu de sânge și de suferințe, acei cari au știut prin atitudinea lor dârză și neșovăitoare să sgudure mărun­­t­ele acestui neam și să-l trezească la conștiința și viața națională — au fost cei mulți înaintași și strămoși dispă­ruți, — cari astăzi primesc între ei pe unul căruia desigur si compete în gale­ria lor un loc de onoare, pe Iuliu Coroianu. Iuliu Coroianu a fost alăturea de părintele Vasile Lucaciu, cel mai vaș­­nic luptător, cel mai temut adversar al dușmanului secular al acestui neam, care în presă, pe teren, cu graiu riu și fapte grandioase a susținut întreaga sa viață revendicările noastre națio­nale. Advocat distins, orator convingă­tor a avut rol de căpetenie și decisiv la alcătuirea și prezentarea și apoi în procesul mare al memorandului, de pe urma căruia a suferit in închisoarea de la Seghedin, în închisoarea care pe atâția alții, in frunte cu dispărutul de astăzi i-a sancționat de martiri naționali. Po­porul românesc ardelean din un imbold de recunoștință națională, le-a preamărit și eternizat faptele și atitudinea lor eroică din acelea vremuri, prin legende și versuri populare, cari vor povesti ginerațiilor viitoare zilele mari de su­ferințe dar și de eroică atitudine a lui Iuliu Coroianu și a soților săi. Guvernul țării transmite prin mine familiei Îndoliate a marelui dispărut sen­timentele sale de adâncă condolență. Noi generația de astăzi ne plecăm capetele cu smrenie, recunoștință și admirație în fața memoriei sale — Iar istoriograful de mâine îl va așeza la locul de cinste care-i compete între marii luptători ai neamului. Fie-i țărâna ușoară, iar odihna bine meritată neturburată și memoria e­­ternă1 Cuvântul de adio rostit de dl Alexandru Vaida-Voevod în numele partidului național-țărănesc la scurt rezumat dl Vaida a spus ur­mătoarele: Întristată adunare, cel dispă­rut, pe care îl plângem azi, viața de copil și-a petrecut-o în mijlo­cul absolutismului feroce, bărbăția însă în epoca renașterei constitu­ționalismului din Ungaria. Fiecare om este un produs al mediului și al familiei sale. Iuliu Coroianu e născut din Sălajul Care ne-a dat atâția fruntași cari cu armele intelectului au luptat pentru drepturile poporului. In el s’a întrupat tradiția lui Iancu, a lui Bărnuțiu, a Școalei latiniste pe care mulții pe nedreptul o zeflemi­­zează azi, uitându-i importanța. Sub oblăduirea ei și-a crescut copilăria și influența ei a fost atât de mare, încât până la moarte a spus: suntem români, nu sun­tem români. Din aceste surse și-a format con­știința că trebuie să lupte pentru străbaterea principiilor naționale și constituționale în popor. Era o vreme când partidul na­­țional-țărănesc era împărțit în trei părți. Pe lângă meritele lui Rațiu, Babeș și a lui Lucaciu cel cu suflul de foc, pentru închegarea lui într’o unitate reprezentativă, mare rol are și scumpul nostru defunct. El cu spiritul lui de persuasiune liniștită. Cu atâtea alte urme ale convingerii a contribuit atât de mult la păstrarea solidarității tu­turor românilor din fosta Ungarie. Politica ardeleană a intrat cu memorandul în ar­ia generală, depășind cadrale vechi. Sufletul acestei mișcări a fost Iuliu Coroianu. Dacă el a putut presta atât de mult în viața lui pentru interesele neamului, a putut lupta cu atâta dezinteres un întreg lanț de lupte, se datorește faptului că el nici­odată nu s'a gândit la ziua de azi, ci întotdeauna avea înaintea ochilor viitorul neamului. Succe­sul efemer nu s-a schimbat nici­odată cu viziunea viitorului. Dacă generația de azi nu în­țelege așa cum ar trebui impor­tanța vechilor generații ardelene, va veni istoria critică, aportul lor la închegarea stabilind Româ­­niei-Mari. Precum el,­iul lui Bărnuțiu, care era din Săla­și continuatorul său Iuliu Maniu, născutul ace­­luiaș pământ, are mereu în ve­dere în faptele sale viața și fe­ricirea de mâine a neamului. Principiile lui vor Călăuzi par­tidul național renăscut ca partid na­­țional-țârănesc în toate actele lui. Dzeu să-i așeze sufletul în plaiul celor drepți!

Next