Patria, aprilie 1927 (Anul 9, nr. 67-87)
1927-04-01 / nr. 67
Cluj, Vineri 1 Aprilie 1927 3 LEI EXEMPLILFUJL Anul IX. * Numărul 67 înmormântarea lui Iuliu Coroianu a fost o înmormântare impresionantă. Sub biserica întristării s’au adunat în aceaș venerare a defunctului, fruntași ai vieții noastre publice din difertele unghiuri ale Ardealului. Orașele Gherla, Sibiu, Arad, Blaj, Diersânmărtin, Dej, Alba Iulia, Șimleu, Satu Mare, etc. toate au fost reprezentate. Lumea ardelenească s’a strâns în fața catafalcului în solidaritatea vremurilor vechi. Clujul a fost reprezentat de toate păturile sociale. Deosebirile de principii politice s’au topit în aceași venerație a trecutului idealist al acelui bărbat integru și intransigent, care a fost Iuliu Coroianu. Iubirea față de fericitul întru Domnul s’a exprimat în cununi fără număr. Au depus cununi: Partidul național-țărănesc: „Luptătorului neDoamne, Dzeul puterilor, fericit este omul ce nădăjduește întru tine. (Ps. 83, 13). Când furtuna smulge, din rădăcini șl isbește la pământ bridul din codru, geme și vârște codrul întreg. E un țipet de durere, e un glas de jale, este un glas de regret, ce resună de-a lungul codrului intreg. — Când vestea morții lui Iuliu Coroianu a resbătut prin piciurile Ardealului, au tresărit și s’au umplut de durere sufletele tuturor acelora, cari l-au conoscut. Și oare cine, din băștinașii acestui pământ, oare cine din generările ultimilor zeci de ani nu a cunoscut, ori măcar nu a arzit de numele lui Iuliu Coroianu? Ajunsese acest nume alăturia de numele drului loan Rastu și al lui Vasile Sucaciu — în cântecul poporului nottru, iar poporul nostru nu pomenește In cântecele aste de ât numele ființelor și al persoanelor, de cari il leagă o dragoste și o recunoștință. Iar Iuliu Coroianu a fost intreg al popoului său și dragostea cu dragoste se răsplătește. Și iată-ne pe noi astăzi stând in jurul sicriului, care cuprinde rămășițele pământești ale lui Iuliu Coroianu! Patru păreți incld astăzi trupul aceluia care ardea de dragostea neamului său, căruia i-a închinat toată vigoarea, toată știința, toată priceperea sa. Ca creștini vom spune, că încă un om, care a luptat luptă bună și și-a plinit cursul de pe pământ, se reîntoarce la Creatorul său, ca să-și ia răsplata faptelor sale. Vom spune, că aceasta este soarta noastră, a tuturor muritorilor, vom spune, că viața aceasta de pe pământ, este numai o etapă, spre nemurire, vom reaminti cuvintele Eclesiastului. „Deșertăciunea deșertăciunilor și toate sunt deșertăciune“, vom reaminti cântarea sfintei biserici, că „omul trece ca fumul de pe pământ, ca floarea 'a Înflorit, ca iarba s’a tăiat, se înfășură cu pânză, cu pământ se acopere“, pentru ca să Invieze spre judecata cea mare, care Dreptul Judecător o face, cântărind și faptele bune și faptele rele ale noastre, cântărind mai ales gâdai, cu care acele fapte le-am săvârșit. Cu adevărat, jalnică adunare, moartea unui om rămâne cea mai nepătrunsă taină a omenirii. Doctorii și învățații încearcă să dezlege taina trupului omenesc, pe care il găsesc compus din aceleași elemente, ca și al altor ființe de pe pământ. Ei constată că organele prin care se manifestă viața unui om sunt supuse acelorași legi ale firii, că dela o vreme ele slăbesc și se macină, că seva organismului omenesc sângele dela o vreme nu mai circulă cum se cade, că motorul lui, inima, nu mai pulsează cu regularitatea și cu tăria de odinioară, că s’au tocit osiile și nu mai pot fi înlocuite, și că înfrânt pentru drepturile neamului»; Județul Cluj: „Marelui apărător al națiunii"; Chemarea Tinerimii Rom.; Vornicului luptător luliu Coroianu; Biroul advocaților Cluj: Distinsului coleg Iuliu Coroianu ; dl dr Teodor Mihali: „Amintire neuitată tovarășului meu de suferință Iuliu Coroianu“. Au mai depus cununi și famliile dr Ada, dr Tilea, de Sabo, etc. precum și famiile înrudite. Parastasul a fost slujit de șapte preoți, în frunte cu canonicul dela Blaj dr Victor Macavei." In tot decursul solemnității a cântat corul ortodox de sub conducerea dlui Savu Golumba. Se părea că au reînviat o clipă vechile vremuri pline de armonie și lipsite de patimă Confesională. Seria cuvântărilor funebre a început-o dl dr Victor Macavei canonic de Blaj. la un moment, t mașna se oprește, nu mai funcționează. Dar doctorii și învățații nu pot și nu vor putea nici odată să dislegi taina sufletului omenesc, taina scâoterii dumnezeești, care este așeztă în trupul material, nu vor putea deslega taina inteligenții omului, nu vor putea deslega taina neastâmpărului, care ne stăpânește, taina dorinței spre fericire, care o simțim neadormită și neastâmpărată în noi, până în clipa când ne dăm seamă și ce împăcăm cu gândul, că deodată cu moartea trupească nu se poate să fi încetat existența noastră, că trebue să mai fie ceva și dincolo de mormânt! Și aici intervine apoi învățătura bisericii creștine, aici intervine credința, care ne spune, că adevărata viață începe abia după moartea trupească, că suntem numai niște călători pe acest pământ, că timpul acestei vieți este timp de încercare, că este timpul de pregătire pentru o judecată fără greș, pentru o resplată infalibilă, pentetru o satisfacere și mulțumire deplină și vecinică a dorinței neastâmpărate spre fericire, dorință ce, pe acest pământ, nu încetează, în chip mai mult ori mai puțin conșcient, a ne preocupa niciodată, pe fiecare dintre noi. Și când ne dăm seamă de toate cele spuse până aci, urmează să tragem o ultimă concluzie: Prilejul morții om trebue să fie pentru noi prilej unul de reculegere sufletească, prilej de contemplare a rostulii omului pe acest pământ, prilej de adâncire și de examinare a traiului nostru, a preocupărilor noastre, din aceasta viață, cunoscând că fericirea noastră o avem numai întră Dl. „Că Dl, zice Psalmistul, nu va face lipsiți de bunătăți pe cel ce umblă întru nerăutate, că fericit este omul cel ce nădăjduește întru Dl Dz?al puterilor*. Or, nădejdea intru Dl, presupune iubirea Lui. Iar Iubirea lui Dzeu, presupune hotărârea fermă, de a trăi o viață virtuoasă, o viață inchinată măririi lui Dzeu, [Închinată binelui de aproape ici. Și iată avem aci pilda și exemplariul iubirii lui Dzeu și a nădejdii in sânsul. In fața sicriului lui Iuliu Coroianu noi vom face mărturia și dovada acestei iubiri și a acestei nădejci. Născut cu 80 de ani în urmă, — își continuă cuvântarea P. S. S. — într’o comună dela marginile Românsmului, dintr’o familie preoțească, care a mai dat neamului bărbați insemnați in analele lui, — Iuliu Coroianu s’a dedicat carierei de advocat, nu numai pentru ca să aibă o carieră de viață, ci pentru ca să se facă avocatul neamului său, care simțea nevoia unei apărări în fața iizuințelor de a-l distruge. In curând ii vedem fruntaș între fruntașii acestei apărări, pledând pentru cauza libertății, pentru cauza, aș zi e, a autodeterminării poporului său, și numele îisjunge timp de peste 3 decenii și fie cunoscut , cântat și de copii acestui neam al nostru, din vechiul Aideal... Retrăim epoca anilor mai ales dntre 1880 și 1900. latâ l pe Iuliu Coroban în fruntea unei mișcări a advocaților noștri, neliniștiți din cauza legilor urbariale, cari amenințau proprietatea țăranilor noștri. A lui se spune, că a fost, cu acel prilej ideea convocării unei conferințe naționale, ce uma să aibă loc in luna Maiu 1881, și in care avea să se închege tot pe urma străduințelor lui, solidaritatea Ardealului cu a Banatului și cu a părților de nord ale Ardealului spe o luptă națională unitar condusă. Iată pe Iuliu Coroianu cuvântând in aceea conferință. — Reproduc din Memorialul compus și publicat, un an mai târziu, din încredințarea acelei conferințe generale a reprezentanților alegătorilor români "• „Națiunea română totdeauna a avut conștiința de sine, nu a uitat niciodată că este fundamentul popoarelor locuitoare în aceasta patrie, că este aceeaș, care a descălecat aci cu legiunile marelui Traian in anul 105 după Histos, că... nu odată după cum ne arată istorii, și cu armele în mână, rși-a pretins drepturile sale, — nu s’a îndestulit cu drepturi personale, și nici că a putut, fi indispusită, ci totdeauna a pretins drepturi naționale... „Vom reîncepe a pretinde realizarea dreptelor noastre [postulate, punând umăr la umăr pentru realizarea programei noastre naționale din 15 Maiu 1848:..: „Le vom petinde, dar nu se vom cerși, pentru că națiena își are drepturile sale de la Dzeu, și nu de la mila asupritorilor noștri! Acele drepturi se pot lua prin forță brutală pe un timp oisecare, dar nu se pot nimici, pentru că ele sunt resărite deodată cu nașterea popoarelor și sunt legate de acestea ca umbra, care deși în întunerecul nopții se face nevăzută, se culcă deodată cu noi și reapare la cea dintâia rază a soarelui, petrecându-ne până la mormânt.“ Reamintind jurământul de solidaritate națională făcut pe Câmpia Libertății citând și hotărârea exprimată în procesul verbal al unei alte adunări naționale, din 1861: „Afurisit acela, care va mai încerca a strica va fi legătura fățească între frații de un sârge, făcând distincțiune de confesiune în cauze naționale politice“ — făcând un nou apel la solidaritate, Iuliu Coroianu preconisează cel dinâi idea memorandului, care avea să fie realizată un deceniu rmi tâziu: „«ă punem într’an, memorând motivele procedării noastre, descriind într’acela toate nedreptățile ca ni s’au făcut și toate câte ni se fac în toate ramurile“ — care memorând să fie înaintat împăratului și dietei (parlamentului) „precum și să fie publicat în toate foile publice ale popoarelor civilizate și cu influență în Europa !“ Cuvântarea și o indee cu o propunere concretă , considerând... adunarea să decidă, că până când națiunea română nu va fi împărtășită cu toate drepturile cari le-a avut și îi se cuvin, până când nu va fi recunoscută ca națiune de sine, cari își spui afacerile sale șoi. — va organiza Propunerea sa a fost primită de conferință, iar peste câțiva ani Memorandul neamului românesc din vechea Ungarie avea să fie conciliat de către acelaș falia Coroianu, delegațiunea care avea să-l permite focului în drept, la Viena în a cărui imparțialitate credea încă atunci neamul românesc, avea să găsească porți închise și Memorandul însuși avea să fie restituit un plic nedesfăcut prezidentului partidului național. ...A urmat procesul. cu, simplu, procesul Memorandului, ori al celor ce l-au iscălit, și dintre cari Iuliu Coroianu a fost cel mai hotărât, ca să ia toată răspunderea pentru cele scrise întrânsul. Era procesul neamului românesc. La un moment dat, intr’una din zilele procesului, când câteva mii de țărani veniseră la Cluj să urmărească cursul procesului neamului lor, și să manifesteze solidaritatea lor cu conducătorii puși în frunte, se spune, că curijal Iui Iuliu Coroianu, figura lui Casaiva și autoritară, ca și caracterul lui de bronz, a desarmat furia jandarmilor și a oprit țișnirea gloanțelor de pușcă în piepturile miilor de țărani, în fruntea cărora se așzase Iuliu Coroianu. Ce-a mai urmat? Trei ani și jumătate osândă și temniță la închisoarea din Seghedin, alăturea de venerabilul bătrân dr loan Rațiu și de Vasile Sucaciu! Osânda și temnița erau însă ale poporului românesc, procesul se judecase atunci intre două popoare, acolo în sala Memorandului — sau mai bine zis între un popor întreg și intre o stăpânire, care nu și-a înțeles rostul și chemarea, Iuliu Coroianu, mai puțin decât toți ceialalți «oți de suferință, n’a înțeles să urmeze sugestiile ce vedau de la Bpesta ca întemnițații să ceară ei o grațiere. Agrațierea a venit după vreun an, dar ea era mijlocită din altă parte, încă câțiva ani de retranșare, de strângere a rândurilor, și generația lui Iuliu Coroianu avea să predea făclia și steagul luptelor naționale generației de luptători cari veneau cu o nouă tactică, să continue lupta, să depene mai departe procesul neamului nostru și să-l încheie definitiv la 1918. Inița. Coroianu a sjos să vadă triumful luptelor sale politice, și printre cei cari aplaudau hotărârea unirii definitive a Ardealului cu România veche. In primul Parlament al României întregite, era și senatorul de pe atunci al Sălajului, Iuliu Coroianu. Iuliu Coroianu își făcuse datoria, alăturea de generația și, tot mai rară acuma el își vedea realizate uituințele de o viață întreagă. Era vrâsta patriarhală, erau adâncite bătrânețe, era înțelegerea că generații mai tinere trebue să continue Iuda pentru așzarea temeliilor țării celei noul și atunci Iuliu Coroianu s’a retras definitiv, pentru ca ultimii ani să-i petreacă în odihnă, în bucuria netulburată de mizeriile oamenilor mici de suflet, mari de patimi, adese nevrednici de înălțimea vremurilor, pe cari Dzeu ne-a învrednicit să le ajungem. Osămintele lui sunt azi suferințelor și a triumfurilor in Clujul sale și mormântul lui trebue ,să ajungă un loc de peregrinaj, un loc de întărire și de înviorare a curajului și a îndemnatul spre lume, a generațiilor de azi și de mâne! ...Dar nu cadele unei cuvântări funebre sunt suficiente, pentru a spune tot ce se poate spune despre Iuliu Coroianu, tot aceea ce se păstrează încă în amintirea unor contimporani și în amintirea intimilor săi, amintiri cari vor pune în lumină și mai vite ,viața, și caracterul și stăruința de oțel a acestui om, cari trebue să fie o pildă pentru urmași. Să mi îngăduți daci să nu obosesc mai departe răbdarea voastră, jalnică Adunare! să mi îngăduiți să nu stăruesc mai mult asupra durerii ce ne-o deșteaptă dispariția dintre noi a unuia din cei mai mari bărbați și luptători ai idealurilor noastre. Un neam întreg îl deplânge, dar un neam întreg este mândru de faptei: și viața lui!Să-mi îngăduiți să nu amintesc decât cu câteva cuvinte durerea ce o simțesc cei mai de aproape ai săi, unica soră viață, mult iubită, care mai este în nepotul său Iuliu Maniu, păstrătorul și continuatorul lupte naționale, împreună tradiției de cu ceilalți nepoți, și rudenii, cari înconjură astăzi pentru ultima dată, trupul odată așa de plin de viați, a cărui voință puternică și hotărâtă abia atot puterni ca moarte a putut să-l înfrângă. Să-mi îngrijiți mai să dau expresie regretului ce Mitropolitul nostru îl simte și îl exprimă prin mine pentru pierderea unui drept credincios al său, pe care catedrala din Baj l-a văzut primind taina căsătoriei cu Dna Dorina fica marelui Dr. Ioan Rațiu prin mâna unui alt apostol al neamuli, care a fost Augustin Bunea. Și să-mi îngăduiți de încheiere să urez celui adormit întru Dl cale bună spre porțile Panteonului ceresc, unde sperăm că 11 așteaptă cu brațe deschise soții săi de lupte și de străduințe, întregul ștreag de luptători și de mucenici ai idealului românesc, cărora să le transmită omagiul nostru modest și rugămintea noastră de a-și uni rugăciunile lor către Părintele îndurărilor, ca să păzească și ocrotească neamul și țara nouă. Să nu plângem pe cel de care ne despărțim astăzi, ca și ceia ce — după vorba Apostolului „nu au nădejde“ , Iuliu Coroianu a trecut din stricăciune la nestricăciune, din moarte — la viață. Sperăm că îi vom revedea! Și atunci mi se pare că mai de grabă pot rosti aci cuvintele preotului de la «f. liturghie: Sus inimile ! Să înălțăm gândurile noastre spre ceriu,să cerem dela Tatăl ceresc iertarea adormitului, și așezarea lui în corturile drepților, unde nu este durere, nici întristare, nici suspinare, și uicie cetele drepților împreună cu toți sfinții preamăresc pe Tatăl pe Fiul și pe Spiritul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amîn. Viața și faptele lui Iuliu Coroianu —■ Cuvântarea dlui dr Victor Macavelu canonic, Blaj — Solemnitatea înmormântării lui Iuliu Coroianu — ■ [UNK] după ce ■ [UNK] O Imensă lume a însoțit la ultimul drum pe luptătorul memorandist — Cuvântările funebre ale dlor dr Victor Macaveiu, dr M. Căiuțiu, dr loan Suciu, dr Alexandru Vaida-Voevod, dr G. Trîpon, prsî. Grâulea, dr Emil Pop, Calus Bardoși — înhumarea In numele guvernului... Cuvântarea dlui prefect al județului dr Marțian Caluțiu — întristată Asistență în fața sicriului rece care cuprinde rămășițele trupești ale unuia dintre cei mai distinși luptători pentru cauza națională — guvernul țării — reprezentând sentimentul unanim al românilor de a cinsti memoria celor, cari au contribuit la realizarea unirei de azi arată la aceasta tristă ceremonie prin mine, delegatul său special, întreaga recunoștință și respectul ce trebue să păstrăm celui care a fost Iuliu Coroianu. Neamul acesta de dincoace de Carpați a adus uriașe sacrificii în cursul atâtor secole pentru existența sa națională. Cela cari au fost in trântea luptelor noastre, cei cari au adus supremul sacrificiu de sânge și de suferințe, acei cari au știut prin atitudinea lor dârză și neșovăitoare să sgudure măruntele acestui neam și să-l trezească la conștiința și viața națională — au fost cei mulți înaintași și strămoși dispăruți, — cari astăzi primesc între ei pe unul căruia desigur si compete în galeria lor un loc de onoare, pe Iuliu Coroianu. Iuliu Coroianu a fost alăturea de părintele Vasile Lucaciu, cel mai vașnic luptător, cel mai temut adversar al dușmanului secular al acestui neam, care în presă, pe teren, cu graiu riu și fapte grandioase a susținut întreaga sa viață revendicările noastre naționale. Advocat distins, orator convingător a avut rol de căpetenie și decisiv la alcătuirea și prezentarea și apoi în procesul mare al memorandului, de pe urma căruia a suferit in închisoarea de la Seghedin, în închisoarea care pe atâția alții, in frunte cu dispărutul de astăzi i-a sancționat de martiri naționali. Poporul românesc ardelean din un imbold de recunoștință națională, le-a preamărit și eternizat faptele și atitudinea lor eroică din acelea vremuri, prin legende și versuri populare, cari vor povesti ginerațiilor viitoare zilele mari de suferințe dar și de eroică atitudine a lui Iuliu Coroianu și a soților săi. Guvernul țării transmite prin mine familiei Îndoliate a marelui dispărut sentimentele sale de adâncă condolență. Noi generația de astăzi ne plecăm capetele cu smrenie, recunoștință și admirație în fața memoriei sale — Iar istoriograful de mâine îl va așeza la locul de cinste care-i compete între marii luptători ai neamului. Fie-i țărâna ușoară, iar odihna bine meritată neturburată și memoria eternă1 Cuvântul de adio rostit de dl Alexandru Vaida-Voevod în numele partidului național-țărănesc la scurt rezumat dl Vaida a spus următoarele: Întristată adunare, cel dispărut, pe care îl plângem azi, viața de copil și-a petrecut-o în mijlocul absolutismului feroce, bărbăția însă în epoca renașterei constituționalismului din Ungaria. Fiecare om este un produs al mediului și al familiei sale. Iuliu Coroianu e născut din Sălajul Care ne-a dat atâția fruntași cari cu armele intelectului au luptat pentru drepturile poporului. In el s’a întrupat tradiția lui Iancu, a lui Bărnuțiu, a Școalei latiniste pe care mulții pe nedreptul o zeflemizează azi, uitându-i importanța. Sub oblăduirea ei și-a crescut copilăria și influența ei a fost atât de mare, încât până la moarte a spus: suntem români, nu suntem români. Din aceste surse și-a format conștiința că trebuie să lupte pentru străbaterea principiilor naționale și constituționale în popor. Era o vreme când partidul național-țărănesc era împărțit în trei părți. Pe lângă meritele lui Rațiu, Babeș și a lui Lucaciu cel cu suflul de foc, pentru închegarea lui într’o unitate reprezentativă, mare rol are și scumpul nostru defunct. El cu spiritul lui de persuasiune liniștită. Cu atâtea alte urme ale convingerii a contribuit atât de mult la păstrarea solidarității tuturor românilor din fosta Ungarie. Politica ardeleană a intrat cu memorandul în aria generală, depășind cadrale vechi. Sufletul acestei mișcări a fost Iuliu Coroianu. Dacă el a putut presta atât de mult în viața lui pentru interesele neamului, a putut lupta cu atâta dezinteres un întreg lanț de lupte, se datorește faptului că el niciodată nu s'a gândit la ziua de azi, ci întotdeauna avea înaintea ochilor viitorul neamului. Succesul efemer nu s-a schimbat niciodată cu viziunea viitorului. Dacă generația de azi nu înțelege așa cum ar trebui importanța vechilor generații ardelene, va veni istoria critică, aportul lor la închegarea stabilind României-Mari. Precum el,iul lui Bărnuțiu, care era din Sălași continuatorul său Iuliu Maniu, născutul aceluiaș pământ, are mereu în vedere în faptele sale viața și fericirea de mâine a neamului. Principiile lui vor Călăuzi partidul național renăscut ca partid național-țârănesc în toate actele lui. Dzeu să-i așeze sufletul în plaiul celor drepți!