Patria, martie 1928 (Anul 10, nr. 47-73)

1928-03-01 / nr. 47

. DIRECTOR ION CLOPOȚEL­U Redacfia și administraţia: 1 CLUJ, STR REGINA MARIA No. 11. TELEFON: 13.31.­­ ABONAMENT ANUAL:­­ Profesiuni libere........................... 800 . Autorități fi institutiuni .... 1600 | Funcționari.................................... 700­0 « In streinătate: dublu.­­ 1 DIRECTIA POLITICA: ; Comitetul de presă al P. N. Ţ. secţia­­ Ardealului Ultimul refugiu Guvernul actual dispreţueşte regu­lile constituţionale, pe cari le consi­deră, drept nişte formalităţi necesare de ochii liniei, în fond însă ele pot fi ignorate. Aproape nu mai este ţară europeană care să-şi fi dat constituţie democrată, rămasă doar pe hârtie. Constituţionalismul apusean este în­rădăcinat in opinia publică, este tradus in realitate, ţinându-se seamă de in­dicaţiile poporului. Mai poate România pluti la supra­faţă, în dispreţul oricăror necesităţi şi dorinţi manifestate de masse? Cine mai poate concepe în Europa o politică, ce nu-şi ia inspiraţiile con­tinue din nevoie şi revendicările mul­ţimilor muncitoare? Nimeni. Numai ciocoismul îngâmfat al ţării româneşti mai stăruie în erorile şi tradiţiile ne­sănătoase de conservatism inadapta­bil la noua viaţa a poporului. Guvernul bagatelizează, asupreşte şi nedreptăţeşte ţara, dar şi ţara prin­de a urî acest guvern care-i stă in spate ca o imensă povară. Nu există reconciliere intre două lumi cari se deosebesc profund şi se ciocnesc din ce în ce mai violent. Ţara nu se mai poate lăsa, cârmuită de oameni cari caută alte limanuri de­cât ale fericirii poporului. Lupta este angajată între lumea, oficială reprezentată de guvern şi lu­mea cea mare a cetăţenilor. Şi e de prevăzut care va învinge. Dar guvernul nu vrea să se dea bă­tut cu una cu două, ci în încăpăţâna­rea lui oarbă persistă la putere împo­triva poporului care-l contestă şi-l de­testă. Ba mai mult. Se adresează stre­­inătăţii pe care a bruscat-o de atâtea ori. E gata de temenele, de îngenun­­chieri umilitoare. Trimite emisari cu suprafaţă să trateze chestiunile mari râmase în litigiu de atâţia amar de ani, pe dd. Titulescu ministru de externe şi C­hiriacescu vice-gu­vernator al Băncii Naţionale. Cu toată curtea insistentă ce i se face acum de către guvernul român, streinătatea este rezervată şi-şi dă sea­ma de anomaliile situaţiei interne a României. Streinătatea este cu mult mai bine informată decât ca să nu-şi impună reticenţele şi ezitările ei, cu toate că ea este dornică să intre în pă­mântul cu posibilităţile infinite de des­­voltare al României cu plasamente în­semnate de capital. Dar guvernul Brătianu, ştiţi guver­nul partidului celei mai mândre şi in­transigente poliţiei „naţionale“, expri­mate în formula îngâmfată „prin noi înşine“, e gata de toate capit­uările, numai să reuşiască a-şi găsi in acea streinătate hulită şi respinsă până ieri razi­mul, motivul dăinuirii sale la pu­tere în ţara tuturor românilor. Este ultimul refugiu al guvernului. Tăiate toate simpatiile şi rădăcinile în ţară, el forţează, justificarea crampo­nării la putere prin înodarea unor con­venţii proaspete cu puterile europene. Dar fără asentimentul ţârii niciun pact, nici­o convenţie, nici-un contract cu alte state n'are valabilitate. Baterea în Guvernul şi partidul liberal voia să calce pe urmele opoziţiei şi să improvi­zeze „mari“ adunări poporale. Imitaţia n'a prins. Ca orice artificiu aşa şi pune­rea la cale a unor demonstraţii ,,populare" de către un guvern impopular, a dat greş. Guvernul a obosit după abia două încer­cări de imitare la Iaşi şi Braşov. Fiasco-ul manifestaţiilor partidului li­beral era de prevăzut. Azi nu mai ai de a- i face cu o turmă de supuşi, de servitori , de pe moşie, de a căror voinţă dispui du­pă bunul plac. Marşul triumfal al cetăţenilor din toate centrele ţării la adunările partidului na­­ţional-ţărănesc este expresia maturităţii politice a masselor. Un asemenea marş nu poate fi comandat , in lipsă de popula­ritate. Deaceea este inimitabil. Contrafacerea liberală deci s’a văzut de retragere departe. Avem o ţară cuminţită şi de­şteptată la viaţă politică. Pentru Regenţă, pentru cercurile con­servatoare ale României cari mai per­­zistă in vechea mentalitate de diminuare a rolului politic revendicat de masse, ca şi pentru streinătate, adunările grandioase ale opoziţiei au creat o atmosferă politică nouă, mai curată, mai entuziastă, mai îmbibată de credeul ideilor ce au fost pu­se din abundenţă în circulaţie de către şe­ful partidului naţional-ţărănesc şi de că­tre statul major al d-sale. Nu se putea ca efectul puternic al ac­ţiunii naţional-ţărăniştilor să nu fie ime­diat vizibil aici in ţară, baterea in retra­gere a guvernului şi partidului liberal, a cărui stăruinţă de a contrabalansa toren­tul de manifestări cetăţeneşti cu înjghe­barea de adunări sub ocrotirea jandarmă­­rească s’a prăbuşit in ridicol. TTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTTŞ D. Titulescu face propuneri in chestiunea optanfilor Bucuresti 29. D. Titulescu a a­­d­resat o lungă şi amănunţită notă gu­vernului ungar în chestiunea optanţi­­lor. Nota începe prin a exprima re­gretul că guvernul ungar nu s’a su­pus rezoluţiei unanime a Consiliului Societăţii Naţiunilor. Combate apoi­­argumentul din memoriul Ungariei şi face următoarele propuneri: Dacă Ungaria acceptă raportul Chamberlain şi dacă Consiliul Ligii, de la Geneva găseşte mijlocul ca ges­tul României să nu constitue un pre­cedent, România e dispusă a lăsa ca Ungaria să ia din reparaţiile datorite României o sumă limitată, care să nu corespundă cu un spor de preţ, ci să constitue un gest de graţie, care să dovedească, că la baza apărării Ro­mâniei nu stă un sentiment de ostili­tate împotriva proprietarilor unguri, ci interesele vitale ale neamului ro­­mân de. Bine­înţeles Ungaria va trebui să plătească optan­ţilor un fel de despă­gubire, iar aceştia să retragă pro­cesele. D. Titulescu face o condiţie esen­ţială din acceptarea raportului Cham­berlain de către Ungaria. Nota ter­mină cu rezerva că propunerea Ro­mâniei nu implică nici o recunoaştere a vreunei obligaţii, nici a vreunui drept sau o modificare a poziţiei Ro­mâniei în faţa Consiliului Ligii Naţi­unilor sau a rezoluţiei din Septem­vrie. Soluţia d-lui Titulescu, insistând asupra dreptăţii noastre în fond, e de natură a mulţumi Ungaria ca şi pe optanţi, căci Ungaria nu poate tăgă­dui obligativitatea de a plăti datoriile faţă de România, iar optanţii obţin o favorizare faţă de proprietarii români. Ungaria va trebui să răspundă şi in orice caz, nu intenţia de a nega cre­anţele faţă de România ar putea con­stitui un motiv de refuz. Gestul României nu poate aduce vreun prejudiciu dreptăţii noastre ab­solute şi va trebui să triumfe mai ales în cazul unui refuz din partea Unga­riei. Acesta e şi înţelesul Europei. TTTTTTfVTTTTTTTT¥TVTTTTTTTrMTfTTf?Tgr»TyvTff?fffffTVfTTTr D. Vintila Bratianu va face declaraţii asupra împrumutului extern Bucureşti, 29. — Cercurile poli­tice, comentează faptul că d. V. Bră­­t­ienul a rugat pe d. Răducanu, să-şi amâne interpelarea privitoare la­ go­lurile bugetare, pentru Miercurea vii­toare. Senatul naţional-ţărănist a ac­ceptat. Se crede că d. Vintila ar avea intenţia să facă unele declaraţii „im­portante“ asupra stadiului tratative­lor pentru împrumut, şi în această privinţă numai săptămâna viitoare ar putea avea la mână anumite date pe care d-sa le crede hotărâtoare. Cum insă împrumutul ,­­întâmpină greutăţi mai ales din partea Franţei, d. Vintilu Brătianu bizuindu-se zadar­nic pe unele declaraţii antebelice ale d-lui Poincaré, declaraţiile primului­­ministru nu vor­ putea avea alt sc­op, decât acela de a înconjura un răspuns direct la faptele de o gravă precizi­­une ce va servi interpelatorul naţio­­nal-ţărănist cu privire la­ golurile — sistem — din bugetele întocmite de d. Vintila Brătianu. yryyyyyyyyvyyryryTTyyTTrnrTTy Un mare faliment la Galafi Galati. 29.­­ Importanța firmă de export de cereale din Galaţi Smirer a fost declarată în stare de faliment. Pasivul este de 160.000.000 lei. Intere­sant este că această firmă există de­­10 de ani. PROBLEMELE VREMII Supraconştientul nostru De dr. G. Preda vice-preşedintele „Astrei“ Studiindu-se sistemul nervos al cor­pului omenesc, fiziologiştii au putut distinge, că el aparţine la două cate­gorii mai mari de funcţiuni sau vieţi. Avem sistemul nervos al vieţii de relaţi­une, sau de raporturi cu lumea din afară şi care ar cuprinde :siste­mul nervos central (creer, măduvă etc.) cel periferic (nervii); şi un alt sistem al dieţei organo-vegetative, adecă al vieţii autonome din celulele, ţesuturile, organele sau viscerile noastre toracice ■şi abdominale etc., care este pus sub dependinţa simpaticului şi parasim­­paticului (pneumogastric) etc. Anatomiştii şi fiziologiştii ne mai arată însă că ambele sisteme sau vieţi, sunt în strânsă legătură şi se influen­­ţiază reciproc. Unele fibre simpatice şi parasimpa­­tice merg şi la creer, măduvă sau nervii cran­ieni etc. iar pe de altă par­te, ştim cum emoţia i poate influenţa uşor, o evacuaţiune intestinală sau­ acea a căilor urinare. Psihologii bazaţi pe lucrările ana­tomice şi fiziologice de astăzi, pun viaţa de relaţi­une cu impresiunile şi percepţiunile consciente în domeniul conscientuilui, iar viaţa organo-vegeta­­ti­vă în acel al inconştientului. Consciinţa pur energetică şi reală, deschide omlui lui câmpul imens îl gân­dim. Prin ea omul deduce, induce şi produce în domeniul intelectual. Ea constitue deci adevăratul ton psihism. Prin opoziţie cu acest psihism, avem viaţa celulară, acea a ţesuturilor sau organelor etc., care dacă ar avea poa­te, o consciinţă rudimentară sau pri­mitivă a lor, noi încă, ne găsim, c­u­ to­tul incoscienţi faţă de ea. Acestei din urmă vieţi i­ s’a mai zis ,şi Fizism. Personalitatea omenească ar fi deci divizată după unii psihologi numai în conscient şi incoscient (sau subcon­­scient). Tot ceia ce nu este conscient, era declarat de inconscient, sau sub­­conscient şi viceversa. Această diviziune a apărut însă al­tor psihologi, ca foarte sumară şi susceptibilă de a conduce la greşeli­ mari. In­­sacul conscientuilui şi inconscien­­tului s’a aruncat prea multe lucruri, care păreau asemănătoare, dar care nu erau nici de aceiaşi calitate şi nici de aceiaşi origină. Astfel în subconscient sau incon­scient au fost puse: a) instinctele (în special acel al apărărei, conservăm şi desvoltărei) viaţei celulare, a ţesuturilor sau orga­nelor; b) ajutorul lor reciproc şi co­mun, apoi tot aici se puneau: a) im­pulsiv­ităţile criminale, b) automatis­mul degeneraţilor, c) delirul absurd al histericililor, stări, care stăteau ală­turi de d) extazul unui religios sau sfânt, e) explozia unui erou, f) inspi­raţia unui geniu etc. In sfârşit tot în inconscient s’a mai înfundat ideile palid uitate, suveniru­rile şterse, principiile rău digerate, tentaţiunile mai mult sau mai puţin învinse, senzaţiunile tulbure, cu un

Next