Patria, ianuarie 1929 (Anul 11, nr. 1-23)

1929-01-01 / nr. 1

Directors ION CLOPOTE» Redacţia şi administraţia: CLUJ, STR. REGINA MARIA No. 11. TELEFON: 13-11 şi 13-10 Profesiuni libere — Funcţionari — — Autorităţi şi instituţia în streinătat CLUJ, Marţi I Ianuarie 1929r I nropfiTu pni.mni -Asoc. pentru Cultura şi literatura ai Nftţ.* poporului Român n. Sibiu. 1928-1929 de: Valerlu Moldovan senator toc jalnic în acelaş timp ameninţător, ca un BLASTAM: „Bate Doamne pe ciocoi Cum ne bat şi ei pe noi” Numai iluziile noastre mai fac o deosebire între un an, care se duce, şi între unul care vine. In sine toţi anii nu sunt altceva, decât nişte mărgele, la fel, înşiruite pe şireagul eternităţii. Spuneţimi un singur an, care să nu fi trezit nădejdi şi să nu le fi înşelat? Şi totuşi. Uneori, deşi atare, — la zece ori o sută de ani odată — ni e dat să vedem o juxtapunere de ani, ca şi cei doi din fruntea acestor rânduri, cari par a răsturna toate teoriile şi generalizările noastre. Ia să-i lăsăm să ni se prezinte loi înşişi şi să ne spună ce au făcut sau ce vor face? 1628 Motto: „Bate Doamne pe ciocoi „Cum ne bat şi ei pe noi'' Iată ce ne spune anul care se duce: — Eu sunt înrudit deaproape cu 1918. Ca şi dânsul m’ara prezentat în mijlocul unui neam ce părea, că îşi pierduse orice nădejde într’o schimbare în spre mai bine a sorţii sale. — Cocoţată la cârma Ţării, o şleahtă de cointeresaţi sfida masele mari a căror nemulţumire ajunsese până la scrănitul dinţilor şi strângerea pumnilor. — Primăvara mea nu a adus pace şi uşurare. Dimpotrivă. — Se semnalează primele fulgere prevestitoare de furtună: sunt marile mestinguri de la Iaşi, Făgăraş, Craiova, Ploieşti etc. Iată, că vine şi ziua aceea mare, neuitată: 6 Mai Alba-Iulia! — Dacă nu aşi avea alte merite decât acela de a se lega pe veci de numele meu această grandioasă manifestare a unui neam dornic de libertate şi totuşi iubitor de ordine, aşi fi binemeritat îndeajuns de gratitudinea posterităţii. — Ce-a urmat însă după Alba-Iulia îmi face să mi se tulbure sângele de ruşine şi revoltă. Căci în curs de 6 luni de zile mi-a fost dat să văd năvălind în mândrul şi îndărătnicul Ardeal, ceata întreagă a sbirilor oligarhiei româneşti, pentru a încerca, nu ştim pentru a câta oară în cursul vremilor, zdrobirea acestor pui de vulturi. Am văzut cu scârbă cum batea şi schinguia românul pe român. Au venit în gara Simeria preoţi şi intelectuali români legaţi cu lanţuri şi duşi la temniţă, ca pe vremea Memorandului! Am văzut la Petroşeni pe tiranul scos din camera de vechituri pe bestialul Scopor! Şi am auzit de la un capăt până la celalalt al Ardealului rezumând un con 1929 ! Motto: „Vino dalbă primăvară Şi ne adă bine în Ţară”. Iată şi cuvântul noului an: — In loc de-a ne îngâmfa şi împăna cu pene streine, încep prin a depune o cunună de recunoştinţă pe mormântul înaintaşului meu. Pentru că fără luptele şi suferinţele ce se leagă de numele lui, nu ar fi fost cu putinţă măreaţa resurrecţiune a neamului românesc întâmplata încă sub regimul anului 1928. — Eu nu’s decât o oglindă in care să resfrâng toate acele admirabile vremi nestimate ale sufletului românesc, caii s’au cristalizat în el, pe urma luptelor şi suferinţelor din trecut. Chemarea mea nu e la luptă ci la muncă. Energii nebănuite, liberate de sub apăsarea micilor tirani, reclamă o întrebuinţare utilă şi cuminte. Iată-l şi pe marel meşter, care va organiza şi însufleţi batalioanele de muncitori chemate să deie altă înfăţişare Ţării acesteia, în fruntea căreia l’a ridicat încrederea publică şi propria lui vrednicie! — Ţi-e mai mare dragul să priveşti la neamul acesta românesc, cu ce încredere în sine păşeşte înspre noile ţinte cari i se deschid trandafirii în zare. Se descreţesc feţele. Se umflă coşul pieptului cu aierul înviorător al libertăţii abia redobândite! Cine spune, că Românul nu are drept la viaţă, fiindcă nu ştie să moară pentru libertate? Cine, spune, că Românii nu vor fi niciodată fericiţi şi veseli în ţara lor câştigată cu atâtea jertfe? N’auziţi cum se înalţă din toate văile Ardealului şi Bănatului un cântec nou, care nu mai seamănă a desperare, a blastăm? E o admirabilă rugăciune, adresată către Dzeul popoarelor: „ Vino dalbă primăvară Şi ne adă BINE în Ţară”. ORDINI DE ZI CĂTRE ARMATA Bucureşti, 31. P D. general Cihosky va da un ordin de zi adresat către armată şi semnat de către înalta Regenţă, cu ocazia anului nou. Acest ordin va cuprinde şi un apel călduros către aceia cari formează apărarea ţării. Concurenţa dintre ani Când anul îmbătrânit se stinge dându-şi ultimul suspin, fără lumânare, în miez de noapte, bătrânii şi tinerii ridică paharele, le golesc până în adânc şi isbucnesc în râs cu o lacomă sete de viaţă. E noaptea în care se desparte anul vechiu de anul nou, clipa în care bătrânului an care moare îi cade făclia din mână şi un copil durduliu se apleacă şi o ridică neştiutor ca pe o jucărie. E noaptea în care se revarsă ca o cupă de vin, ospăţul nădejdii. Copilul acela are buze roşii şi dinţi albi cari fulgeră în râsete, dar în ochi are melancolia omului pe care îl paşte unul şi acelaş destin de cenuşe şi de scrâşnete al tuturora. Copilăria lui e mai scurtă decât plăpândele nuanţe ale petalelor lovite de brumă. Cu excepţia sărbătoarei în care se naşte şi în care e sărbătorit, anul nou îmbătrâneşte de a doua zi. Anul nou... răsare soarele şi în douăzeci şipatru de ore apune. Şi anul nou nu este decât un amestec de excrocherie şi de rugăciune : în cefir propria (făptaşul e şi păgubaşul) din aluatul căruia, sufletul omenesc a durat un idol efemer. A doua zi, anul nou, alunecă în aceleaşi păcate în cari alunecase părintele şi strămoşul strămoşilor lui, înaintea noastră curge eternul şi nepăsătorul Demiurg, pe care omul îl împărţeşte arbitrar în anii noui. Omul împârţeşte necunoscutul în părţi mărunte ca să-i poată descoperi mai curând taina. II împărţeşte întâi după măsurătoarea scurtei lui vieţi, îl împărţeşte apoi după semnele pe cari Ie arată în cer şi în aier elementele naturii. Totul se împuţeşte în lumea aceasta, nimeni nu poate trăi din vis. Totuşi viaţa noastră ca şi a înaintaşilor noştri este mereu aceeaşi. (Poate că Dumnezeu nici nu ştie că existăm)"« Dar poţi să împărţeşti viaţa cu grijă de milimetru căci necunoscutul rămâne întreg şi înfricoşat, iar alături curge Demiurg, nepăsător, iar fluxul lui are linia unduioasă a văilor şi a colinelor. An nou, sub zodia ta, unde ne vei duce? Intr’o vale a plângerilor, sau pe o culme de colină? Unde vom lupta, şi unde vom isbândi, şi unde vom fi înfrânţi. Ştim că viaţa noastră e determinată. Ştim că nu de noi depind văile îngenunchierilor şi nici colinele izbânzilor omeneşti. Tot ceea ce putem să facem se mărgineşte la opere pământeşti şi trudnice. Putem doar să facem văile mai puţin prăpăstioase şi colinelor să le punem vârfuri de piramidă. An nou, tu ai căzut la o nouă împărţeală a sufletului. Iţi închinăm ode ditirambice şi vrem să urcăm şi să luptăm spre culme. Fiecare parte din noi delimitată îşi are propriul său an nou. Familia noastră, ochii noştri îndreptaţi spre viitorul rostului individual, năzuinţele noastre lumeşti şi spirituale. Ce vei aduce an nou, pentru România sufletului nostru în care am supt sânul maicei noastre şi în care vom săruta cu buze reci ţărâna? Fără noi, care te-am sorocit, an nou, ai fi neant. Stând de vorbă cu tine, în care nădăjduim, stăm de vorbă româneşte cu noi înşine. An nou, trebuie să fi ca o săgeată care tremură în frânele arcului şi îndreptată spre culmea pe care o presimţim. An nou, tu te vei lua la întrecere cu turme de capre a celor zece ani trecuţi şi pierduţi, de cari reculeşi şi învioraţi, te despărţim după orânduiala biblică. Gheorghe Munteanu Isbînzi îfi vestesc!... In versu-mi colţuros, crud, isbînzi îţi vestesc, nu prăpăd, patrie cu milioane de raniţe, patrie cu vii, nevăzute graniţe din milioane de urechi ce-aud, din milioane de ochi ce văd,din milioane de minţi ce gindesc, din răbdare şi-avint strămoşesc . .Slovanm aş vrea să fie purtată, prin oraşe, prin sate, pe ’ntinderea-ţi toată. —O sabie însângerată ce’n zăngănire neîntreruptă chiamă la luptă, la gr.a. năprasnică, neindurată luptă! . . . A. Octruș