Patria, aprilie 1929 (Anul 11, nr. 72-93)
1929-04-04 / nr. 72
Anul *) Xbiro, No. 72, Lei 3 CLUJ, Joi 4 Aprilie 1939 Director: ION CLOPOŢEL Redacţia şi administraţia: CLUJ, STR. REGINA MARIA No. 11. TELEFON: 13-31 şi 13-10. 1 ABONAMENT ANUAL: Profesiuni libere — — — — 800 Funţionari — — — — — 700 Autorităţi şi instituţiuni — — 1600 In streinătate dublu. DIRECŢIA POLITICA șI Comitetul de presă al Partidului Naţ.Ţărănesc secţia Ardealului. Liberalii şi intelectualii Partidul naţional-liberal îşi are şi pentru timpul guvernării ca şi pentru timpul opoziţiei, ocupaţiunile sale predilecte. Am putea spune că în privinţa aceasta gruparea din Vintilă Brătianu este de o consecvenţă într’adevăr uimitoare de la începutul paşoptist al existenţei sale, şi până în aceste zile de tragice renunţări la beneficiile principiului „Prin noi înşine“. Dacă s-ar cerceta istoria partidelor politice, nu cred să se găsească în Europa vreun alt exemplu mai elocvent decât acel al partidului liberal, pentru demonstrarea consecvenţei dusă până la limitele extreme în materie de tactică politică. ^ Decât vremurile s’au schimbat! Metodele cari în România mică puteau constitui la intervalul schimbărilor guvernelor, o nouta-te pentru public şi o atracţie, ceiace în acelaş interval putea provoca un miraj al opiniei publice, în ţara mărită şi chinuită zece ani de cel mai ticălos jug politic ce l’a purtat vre-odată, nu mai pot da rezultate. In timpul guvernării liberale opinia publică nu s’a lăsat edificată asupra intenţiilor guvernanţilor de către focurile de artificii pe care aceştia le zvârleau în văzul tuturor, cu fiecare prilej. La fel, în timpul opoziţiei partidului liberal, zadarnic s’a încercat inducerea în eroare a opiniei publice prin aceleaşi metode — clişeuri banalizate până la desperare — căci nu s’a reuşit. Ce rezultat au dat diversele campanii duse de presa oficială şi cea de revolver a partidului liberal? Ce rezultate au dat marile înscenări după metode fanariote, realizate pe chestia comunismului şi a pascaliei? Totul decurge în mod normal. Cursul vieţii publice nu s’a alterat cu nimic. Conştiinţa ţării nu a reuşit să fie înşelată prin vechile arme de dihonie ale partidului liberal. Eşuând toate aceste încercări ale liberalilor ei recurg acum la o altă armă, tot aşa de veche, pe care o putem recunoaşte citind istoria politică a României moderne, în tot trecutul acestui partid, la arma pompoasă a „captării intelectualilor“. In timpuri de opoziţie partidul liberal a fost totdeauna un fervent prieten al intelectualilor. Totdeauna a încercat să-şi refacă cadrele obosite cu forţe noui, aduse în arina partidului prin înşelătorii abile bune pentru timp de opoziţie. Partidul jetoanelor de prezenţă şi a concesiunilor în familie se complace în timpuri de restrişte să se afişeze drept un partid de intelectuali. Scoate broşuri, scoate ziare, scoate cărţi, ca să fascinez*, mai ales tineretul abia eştt de pe băncile universităţii, care poartă în suflet încă proaspăt mirajul „intelectualităţii“. Se aruncă asupra acestui tineret în fiecare perioadă de opoziţie cu o rapacitate bestială. Cel mai desgustător spectacol ce-l poate oferi un partid politic vieţii publice a ţării, este spectacolul pe care ni-l procura partidul liberal cu perversa lul îndeletnicire de a acapara tineri intelectuali nepătaţi, pentru a-i înmlăştina în uzurile şi obiceiurile grajdului lor. Priviţi manifestările de astăzi ale partidului liberal. Ca întotdeauna, şi-au anunţat apariţia revistele care vor servi zăngănitul de surlă şi fanfare al reclamei de „intelectualitate“. Ele vor striga tineretului necorupt: „Veniţi aici, veniţi cu noi, veniţi tineri intelectuali acolo unde găsiţi alţi intelectuali, profesori universitari fără şira spinării, savanţi ajunşi prin iatacuri, artişti şi scriitori lansaţi prin fondurile ministerelor, publicişti cu patru clase primare şi cu foaie de serviciu activ în rândul agenţilor acoperiţi ai siguranţei“. „Veniţi înspre partidul doctrinei liberale, sublima doctrină politică care a dus la strălucire veacul nostru! Veniţi cu avânturile voastre nobile şi vă ataşaţi acestei cete de idealişti, cari suntem noi, membrii partidului liberal, intelectuali cu toţii, de la Vintilă Brătianu şi până la Guţă Tătărăscu“. Şi vor fi cu siguranţă tineri neştiutori prin ungherele retrase ale bibliotecilor, tineri silitori, captaţi de profesorul lor înregimentat în ceata liberală, cari cu candoare vor mărturisi crezul intelectualităţii partidului liberal. Abia când vor vedea că „Parjinele Libere“, revista tineretului intelectual liberal nu conţine decât articole la înălţimea gândirei articolelor din „Viitorul“, abia când vor vedea că „Generaţia Unirii“, revista intelectualilor liberali ce apare, condusă de fruntaşii acestora, pe cari îi trecem aci după nume: savantul neîntrecut al corecturilor manuscriselor dlui Iorga, Alexandru Lapedatu, savantul artei de a fi în permanenţă ministru Ton Nistor, veritabilul intelectual de rasă, geniu strălucitor al neamului românesc, Ion lapuiet şi cel mai merituos luptător pentru unire Guţă Tătărăscu — nu este decât o sinistră farsă, o neruşinată încercare de mistificare a opiniei publice, îşi vor da seama că pasul făcut sub influenţa proaspătă încă a aceluiaş miraj al intelectualităţii, sădit în sufletele lor de Universitate, este un pas greşit, prin care ajung în mlaştinile fără de întoarcere ale decăderii, întâi politice şi apoi morale. Pentru acei tineri intelectuali, cărora le poate sugera un binevenit memento faptul că partidul liberal a trebuit să pună în fruntea revistei „intelectualilor“ din „generaţia, unirii“ pe Guţă Tătărăscu, scriem aci un îndemn, ca înnainte de a se lăsa amăgiţi de aparenţe, să cerceteze istoricul acestui partid şi să constate prin propria lor inteligenţă că şi „intelectualismul“ opoziţionist de ultimă oră, ** *' al partidului liberal, nu este decât, o reeditare a clişeelor practicate de îndelungate decenii, o farsă întristătoare pentru viaţa noastră publică, din care izvoresc atâtea tragedii neştiute de nimeni şi neînregistrate nici măcar la cazierul secret, pe care îl are fiecare membru la conducerea partidului, pentru ca în momentul când va încerca să-şi îndrepte greşala tinereţii, să poată fi doborât cu armele minciunii şi a calomniei. Tinerilor din ţara mea le zic să-şi deschidă ochii şi să citească cu atenţie istoria partidului liberal ca pavăza cea mai bună pentru păstrarea integrităţii lor intelectuale şi morale. AUREL BUTEANU Referitor la legea de la 23 Martie 1904 publicat în Monitorul Oficial No. 205 din 19. XII. 422. Expedierile sunt scutite de taxele postale. Moartea deputatului C. Vicol BUCUREŞTI 3. — Eri a încetat din viaţă Constantin Vicol deputat de Vlaşca. Vestea morţii premature a distinsului deputat naţional- ţărănist a stârnit regrete unanime în toate cercuril politice. Constantin Vicol se stnge din viaţă la etatea de 37 de ani. La clubul naţional-ţărănist din Giurgiu sa ţinutera o şedinţă de doliu, în cursul căreia d. subsecretar de stat D. R. loaniţescu a parentat pe cel dispărut relevând meritele lui în sânul partidului naţional-ţărănesc. Constantin Vicol a fost şi un distins ziarist scriind valoroase articole în ziarul „Dreptatea“. Probleme externe Emisarul civilizaţiei de: Leon V- Proca-Sibiu Nu contestăm valoarea arheologică a politicei unor bărbaţi de stat, răsăriţi ca ciupercile după ploae, şi admirăm cum unii au înţeles, — mijloacele prin cari, interesează aici mai puţin, — să-şi exploateze talentul sau înclinaţia de a fascina massa naţiunii. Din mici şi puţin importanţi membrii ai cadrelor sociale se înalţă, purtând în mână harta politicei unui stat, viitori amfitrioni ai destinelor unei ţări. Alipirea unor conducători, ca cei ai Eurasiei sovietice este exclusă de drept la această grupare, şi poate că nu ar fi decât constatarea realităţii, dacă am vedea în fascie dominarea aceleaşi invalidări. Un reprezentant al unor idei moderat abstracte politicei despotice, un vedic amorezat al laurilor purtaţi de frumoasa Europă şi reformatorul-constructor al Elveţiei în Marea Orientului, Regele Amannullah. Fără precedente este aproape acest emisar al dorinţei pentru cultura şi civilizaţia atât de respectată. Face parte din micul buchet al fiilor Orientului, însănătoşiţi de orbirea pentru progresul cultural, cari şi-au însuşit-o şi averea aceasta vor să o ofere, doneze şi s’o impue. Şi a pretins înfruptarea din acest bun constrângând pe supuşi la o suprahrănire a undelor luminii intelectuale plutitoare dinspre deşertul Arabiei şi radiate din răsărit peste zidurile chinezeşti. După o călătorie prin Europa atrăgând cu asiduitate tot ceea ce reliefa cultura legendarului Occident, se întoarce în Afganistan, unde abia ajuns purcede intransigent şi în galopul cu care cutreerase lumea veche la reforma socială, culturală şi politică a statului său. Importul de civilizaţie europeană îl desface cu exuberanţă între supuşii săi. Reacţiunea ritmică contra culturii „necredincioşilor“ nu putea însă să întârzie, cu atât mai puternic, cu cât opera concepută de modernul emir tindea să se înfăptuiască mai repede. Amannullah, care cunoştea mentalitatea mohamedanului, pentru care viitorul nu este un gând, ci un vis, la grija zilei de mâine şi orice preocupaţiune viitoare sunt trecute în resortul lui Allah, nu a impus mediul civilizator în progresie aritmetică, ci convis, că poporul va lăpăda cu aceeaş alegaţiune hai-