Patria, octombrie 1929 (Anul 11, nr. 228-240)
1929-10-15 / nr. 228
Anul al XI-lea, No. 228 6Director: ION CLOPOȚEL Cluj, Marți 15 Oct. 1929 ABONAMENT ANUAL: | ____, Profesiuni libere....................................... 800 | DIRECȚIA POLITICA: Funcționari .............................................. 700 | Comitetul de presă al Partidului Naţional-Autorităţi şi instituţiuni........................ 1600 | Ţărănesc secţia Ardealului In străinătate dublu 4£RIAr Redacfia şi administraţia: CLUJ, STRADA REGINA MARIA 36 TELEFON: 13-31 şi 3-64 ;Tiso&AVVW ' La o răscruce? Tulburarea pe provoca adeseori personale pune la încercare grea cea mai tare instituţie şi cel mai solid organism. Virulenţa Ucigaşe a ambiţiilor şi poftelor nu cunoaşte margini. Atacă totul fără nici o consideraţie, numai aţâţată de imboldul disocierii cu orice preţ. Şi câte aşezăminte slabe nu se clatină minate de forţa mistuitoare a patimilor, câte începuturi de realizări nu se năruie în bătaia vântului năpraznic deslănţuit de egoismul omenesc ! Şi mai ales în viaţa de stat chestiunile personale tind la o predominanţă care răscoleşte toatedrojdiile societăţii, pentru ca apoi politicianismul să profite liber de apele tulburate. Individualismul agitaţiunilor politice la noi în ţară este mai intolerant şi mai neîngrădit decât oriunde. El se sforţează să se înstăpâniască în arena luptelor dintre partide şi să producă spectacole degradante. De aceea şi unificarea provinciilor şi peste tot unificarea sufletească a fost constant sabotată de desagregarea violenţei şi excesului la care s’a dedat individualismul acesta cutropitor şi nesăţios. Cine putea lupta mai cu succes împotriva acestor forţe individuale şi centrifugale decât un mare organism politic, care să aducă în câmpul politic o atmosferă morală de solidarizare şi înfrăţire, de temperare a ambiţiilor şi de disciplinare a membrilor, de cult al ideilor şi de supunere voluntară, liber acceptată, unei doctrine de refacere, decât partidul naţional-ţărănesc ? După ce în marele său curent spiritual a prins toţi afluenţii de simţire şi gândire din provinciile componente ale României întregite, partidul naţional-ţărănesc a devenit cel mai sigur şi mai puternic instrument de conducere şi contopire sufletească. Puritanismul democratic şi idealist atât de bătrân şi de exercitat al partidului naţional român s’a îngemănat cu elanul proaspăt al ţărănismului din vechiul regat, cărora s’au aliat forţele active şi reprezentative din Basarabia şi Bucovina. Marele partid unitar şi întins pe toată ţara, ieşit din fuziunea cea mai sinceră şi mai temeinic elaborată, a însumat victorios voinţa naţiei dein Nistru până la Tisa. A acţionat, s’a frământat, s’a dovedit capabil de infinite resurse de luptă, s’a închegat şi oţelat neîntrerupt, până a secerat triumful definitiv. înainte de a lua puterea, partidul naţionalţărănesc s’a înfăţişat ţării ca un organism sănătos, omogen, indestructibil. Un organism născut ca un rod matur al solidarizării, asocierii şi contopirii lente în fiecare o pot curs de ani dintre ramuri şi cuchestiunile rente diverse din provinciile româneşti având în centru nucleul bătrân şi solid al partidului naţional român, poate fi expus la măcinări intestine pe chestii personale ? Se pot ivi în guvernul marelui partid unitar disensiuni pe astfel de chestii ? Permite oare ţara strânsă atât de puternic sub flamura partidului şi guvernului său o fărămiţire a energiilor şi peste tot o surpriză provocată de subite supărări personale ? Oricât de dibace ar fi cursele întinse, oricât de bine puse fitilurile intriganţilor, oricât de susceptibile ar fi unele temperamente, noi credem tare, că organismul partidului naţionalţăranesc este suficient de forţe, ca să iasă învingător la orice răscruce a situaţiei la care l-ar strâmtora chestiunile personale cu întreg cortegiul lor de bizarerii respingătoare. Simţul de disciplină creatoare şi de colectivism înăţător tot de atâtea ori se va afirma biruitor în viaţa partidului şi în manifestările guvernului, al cărui şef este întruchiparea însăş a conciliaţiunii, abnegării şi seriozităţii politice. Ion Clopoţel fej* * * Lei 3 Suprimarea anului preparator O telegramă proaspătă din Bucureşti ne anunţă, că anul preparator la Universităţi a fost suprimat din legea pentru organizarea învăţământului nostru superior. Se cunosc îngrijorările legitime, provocate de perspectivele instituirii acestui an de pregătire pentru viitorii ciresnealemici. Dună disperate asalturi pentru obţinerea baca- cureatului, fericiţii biruitori asupra comisiilor examinatoare, urmau să mai rămână încă un an în nesiguranţă, într’o suspensie care ucide nervul şi gustul de carte. Nici lecaani, nici universitari, aceşti bacalaureaţi nu s’ar fi bucurat de nici-un favor material din partea statului, nici de burse în bani, nici de ocrotirea caldă a căminurilor. Ar fi fost obligaţi, în schimb, sa plătească taxe excesive atât la înscriere cât şi în preajma vexamenieior. Noua dispoziţie a Ministerului Instrucţiunei, care rectifică la timp o greşală a legii liberale, va avea deci darul de a ridica o piatră de moară de pe inima tuturor absolvenţilor noştri de liceu. Mihai Popovici D. Mihai Popovici şi a prezentat demisia din calitatea de ministru al finanţelor, şi a fost primită de către d. Iuliu Maniu, preşedinte al Consiliului. E cea mai nouă veste şi ultima „sensaţie.“ Demisia dlui Mihai Popovici este un gest de mare eleganţă morală, iar acceptarea ei o dovadă strălucită despre constituţionalismul acţunii d. Iuliu Maniu. Viaţa noastră politică este prea înveninată; suspiciuni se ridică la tot pasul, dacă nu sunt reale, se găseşte cine să le inventeze. Sunt însă domenii cari nu trebuiesc prin nimic atinse şi trebuie exclusă putinţa bănielii, măcar. Pentru a tăia, dela în put apa de la moara celor ce n’au ezitat să etaleze insulta unei bănuieli faţă de imparţialitatea unui magistrat integru, ales regent, d. Mihai Popovici, întâmplător înrudit, n’a ezitat să facă gestul de renunţare, gest plin de atenţie pentru ţară şi partidul din care face parte, implicând o drastică punere la punct a celor gata să tulbure liniştea ţării, chiar inventând mare. Dar d. Mihai Popovici rămâne nimbat de o glorie, câştigată prin iniţierea şi realizarea celei mai importante opere economice, ce s’a făcut de zece ani în folosul ţării. Aducând o pricepere înăscută şi o bună pregătire în ştiinţele economice, a făcit cu prsosinţă faţă sarcinei ce şi-a asumat în fruntea ministului de finanţe. A prezidat întrărea în ţara a capitolului străin, pentru fecundarea bogăţiilor naţionale, 'leil'.âici împrumutul la începutul lunei Februarie, după trei luni de guvernare naţional-ţărănist, în care timp dase ţării un buget echilibrat real pentru întâia dată după răsboi. Acestea i-au dat putinţa să vină cu legea pentru stabilizarea monetei, pentru care militase în calitate de membru al statului major din jurul dlui Iuliu Maniu. Și-a concentrat, apoi, toate sforțările pentru asigurarea stabilizării: a luat măsurie, singure cari cadrau în gândirea bărbatului de stat hotărât să lucreze la lumina zilei. Scurta dsale carieră dela conducerea economiei noastre naţionale, se încheie cu succesul repurtat la Haga. Acţiunea şi actele dsale sunt hotărâtoare pentru economia ţării şi succesele dsale, totatâtea succese ale ţării. Opera realizată de dsa, va uşura simţitor misiunea succesorului. Activitatea guvernamentală de zece luni, chemat să dea soluţii unor probleme cu totul nouă în politică economică şi financiară a României, îl consacra printre bărbaţii de întâiul rang ai vieţii noastre conducătoare. Acceptarea demisiei dlui Mihai Popovici, este o jertfă pe care d. Iuliu Maniu a consimţit-o numai pentru întărirea spiritului constituţional pe care partidul naţional-ţărănesc, în primele rânduri ale căruia a luptat şi d. Mihai Popovici, l-a introdus în viaţa noastră politică, pentru întâia dată, în mod sincer. Din parte-ne, admirăm gestul dlui Mihai Popovici, şi sublinien, actul de mare patriotism al dlui Iuliu Manici. In acelaş timp rămâne deosebit de plăcut împrejoniţi de faptul că d. Mihai Popovici, vechi prietin al „Patriei“, va continua să lupte alătur marele şef al guvern lui Gher. Pintea. PROBLEMELE VREMII Spre e Europst federalizată de P. Suciu Uleia unei Pan-Europe preocupă cu îndărătnicie pe mulţi intelectuali de seamă din ţările occidentale. de mulţi aderenţi chiar şi în Franţa, şi încă în cercurile cele mai itelectualizate. O revistă franceză de seamă a fixat nu de mult un premiu de 10.000 franci pentru cel mai bun proect de constituţie pentru o viitoare Europă federalizată. In juriul de decernere al premiului sunt nume de scriitori celebri. Ca dovadă, că e vorbă de un lucru serios, sunt, precum se vede, oameni de seamă, fruntaşi ai gândirei, cari cred în posibilitatea de înfăptuire a acestei utopii. Dar, utopia de astăzi, va trebui să devină ca mâne o realitate. Sunt o mulţime de probleme, extrem de ponderabile, cari vor grăbi înfăptuirea ei. Să ne fie îngăduit să înşirăm numai câteva din marile probleme cari, rezolvite ne vor da o altă Europă. Aceste probleme iau, pe zi ce trece tot mai mult proporţiile unor crize insurmontabile. Cea dintâi şi şi cea mai acută e problema economică. Aceasta gătuie pe o formă toate statele europene. Toate se sbat neputincioase în criza financiară, în criza industrială şi în cea agricolă. Viaţa interioară, mai ales a statelor mari industriale, e îngreunată de mulţimea mare a şomerilor. In ţările agrare ca a noastră, pătura ţărănească se sbate într’o continuă criză, produsă de deprecierea muncii şi a produselor, agricole. In zece ani dela războiu criza economică s‘a mărit tot mai mult. Tot mai ameninţătoare se deschide prăpastia spre care e împinsă întreagă Europa. Râurile de sânge vărsat n’au lecuit-o de păcatele trecutului, şi nuau aftat căile pe cari să apuce, ca să se salveze. Dar, criza economică e numai rezultanta altor crize, de care pătimeşte bătrâna noastră Europă. Acestea sunt de ordin practic şi moral. Statele, în raporturile dintre ele, suferă de un intercanibalism detestabil. Fiecare, mai ales cele mari, tind la hegemonizare asupra celorlalte. Mijloacele de luptă sunt scoase din arsenalul epocelor medievale. Duşmănia politică a îndepartat sufleteşte popoarele Europei. Pare că nu popoare creştine ar locui acest nefericit colţ de lume, ci cele mai însălbătăcite triburi de canibali. Deasupra Europei nu străluceşte semnul crucii creştine, ci semnul diavolesc al săbiei de foc. Europa de azi nu trăieşte în zodia lui Christos, ci în zodia Satanei. In scurt: Europa de azi sufere două crize mari, de criza stomacului şi de cea a sufletului. Ni e bolnav sufletul. Omul european e medieval şi sălbatic.A-l lecui de rănile trecutului, a-l readuce în t împărăţia dragostei creştineşti, a-l face înţelegător şi iertător de singura cale de mântuire. Problema europeană e, în locul întăiu, o problemă sufletească. La pacea intereuropeană de mâne vom ajunge prin suflete. Astăzi suntem stăpâniţi până la demenţă, de lipsurile materiale ale stomacului şi mai ales, de nepotolita ură dintre neamuri. Oare într-o Europă federalizată acestea vor dispărea? Oare lupii fioroşi de astăzi, vor fi mâneriei blânzi? Fanaticii utopiei pan-europene aşa cred Mijloacele pe cari le propun lise par eficace şi ducătoare la scop. Amintim numai vreo câteva, pe cele mai însemnate- Crearea păcei intercivice, in lăuntrul fiecărui stat, prin acordarea de largi autonomii. Desfiinţarea graniţelor vamale. Crearea de state curat naţionale prin schimbări compenzaţionale de popoare. Exploatări agricole colective. O mare bancă intereuropeană, înființată prin concursul tuturor statelor, pen-