Patria, noiembrie 1929 (Anul 11, nr. 241-264)
1929-11-01 / nr. 241
Director: ION CLOPOŢEL Redacţia şinistraţia: CLUJ, STRADA REGINA MARIA 36 TELEFON: 13-31 şi 8-71 Cluj, Vineri, 1 Noemb. 1929 ABONAMENT ANUAL: Funcţionari ............................................)3 Autorităţi şi instituţiuni....................... In străinătate dublu DIRECŢIA POLITICA: Comitetul de presă al Partidului Naţional* Ţărănesc secţia Ardealului Ecourile fizitei din zalesky Ilustrul oaspete al României, d. Zaleski ministrul afacerilor streine polone a părăsit ţara. Suntem siguri, că a plecat cu cele mai bune impresii, că un suflet îi va rămânea durabilă imaginea ţării noastre care ştie să primească entuziast şi cald pe reprezentanţii autentici ai Poloniei renăscute şi democrate. Solemnităţile aranjate în cinstea sa au fost prilejuri pentru diplomaţia noastră aşa de fericit îndrumată de către d. ministru G G. Mironescu, ca şi pentru populaţie de a da expresie vie şi sinceră sentimentelor de prietenie şi de alianţă care animează România faţă de Polonia. , Cele două tratate perfectuate între România şi Polonia, primul în domeniul economic, iar al doilea pe tărâmul politicii internaţionale , tratatul de arbitraj şi conciliaţie româno-polonă, fixează o orientare sigură, o direcţie de mutualism fertil şi constant pentru multă vreme. Polonia este un stat mare şi puternic, menit să joace un rol de frunte în politica europeană mai ales după ce a fost înfrânt spiritul sectar seniorial şi s’a consolidat regimul în sensul vederilor marei personalităţi care este mareşalul Pilsudski şi care se bucură de atâtea simpatii şi de o reală popularitate în opinia noastră publică. Prin Polonia statul nostru are deschise numeroase posiblităţi de trafic cu ţările continentului cari vor să se aprovizioneze cu produsele prime atât de abondente de la noi. Dar însăş Polonia este o ţară consumatoare, capabilă să acţioneze balanţa noastră comercială, iar a profesa credinţe politice identice cu ale ei în faţa areopagelor inter şi extra-europene, însemnează înmulţirea şanselor de a face ca punctul nostru de vedere să tragă mult în cumpăna soluţiunilor generale. Vizita dlui ministru Zaleski n’a fost încercuită cu rigiditatea strict oficială, ci sentimentele au izbucnit spontan şi tumultuos cu toate ocaziile. Remarcăm astfel minunatele manifestaţiuni al căror obiect a fost familia Zaleski în Braşov. Ministrul Ardealului d. Voicu Niţescu a avut accente de efuziune ce nu se uită uşor, iar junii şi româncele din Şcheii Braşovului au surprins extrem de plăcut pe solul Poloniei care a călcat pământul Transilvaniei. §i nu numai în ţară au fost intense ecourile vizitei, ci şi peste hotare la aliaţii noştri de totdeauna, cum sunt francezii. Numărul sosit azi la redacţie din Le Temps, subliniază importanţa descinderii la Bucureşti a îndrumătorului politicii polone. Publică cele mai caracteristice crâmpee din declaraţiile celor doi miniştri şi se ocupă de uniunea intimă şi indispensabilă dintre cele două popoare. Marele punct câştigat de data aceasta de noi este hotărîrea Poloniei de a sta alături de noi în problema intangibilităţii tratatelor. D. Zaleski a fost categoric. Apropierile de Budapesta nu vor să fie încurajări în sens revizionist. Ne felicităm de ieşirea aceasta deschisă a aliatei noastre Polonia. Datoram cititorilor aceste lămuriri mai ample, pentru ca poporul nostru să-şi dea seama de sensurile triumfătoarei politici de pace şi sprijin mutual, care s’a evidenţiat atât de bine prin închegarea raporturilor româno-polone. -----poxoo---- In tripourile Capitalei Parchetul a ordonat o nouă descindere neopinată la tripourile din Capitală. Rezultatul acestei descinderi n’a mai putut surprinde, dar a dat măsură oricăror prevederi. Nepermisul se practică pe cea mai întinsă scară. Nici rigorile legale și nici aparatul de supraveghere nu pot stăvili urâtele năravuri. Viaţa îşi urmează cursul şi în partea ei detestabilă. Firea omenească cea întoarsă pe dos nu poate fi strivită, prin măsuri formale; ar fi eficace doar măsuri radicale, care însă nu se vor lua niciodată Răul şi vifiul este reversul progresului şi al civilizaţiei. Nobilitatea pasiunilor se măsoară cu prăpăstia patimilor, de care se disting şi se relevă prin contrast. Rafinamentul introdus de civilizaţie în societate şi în viaţa particulară a indivizilor, ascute deopotrivă instinctele BUNE ca şi pe cele RELE. Societatea şi membrii ei virtuoşi şi-a luat angajamentul să stârpească viţiul; au în această acţiune şi asentimentul pe faţă al acelora cari îl practică la maximum, în ascuns. In istoria noastră socială, viţiul social nu este ceva necunoscut. Trebuie însă să notăm că el s’a păstrat mai degrabă în aşa zisa lume de condiţie bună, poporul nostru — mult mai echilibrat — pierzându-şi capul doar de alcool. E cunoscut cum şi-a măcinat buna societate românească averile imense în tripourile occidentale începând cu Borszékul ardelenesc şi sfârşind cu Monte Carlo. Reprezentanta de ambe sexe ai nobilimei româneşti despoiată de blazon legal, erau autorii trişti ai propriei lor avalanşe spre dezastrul material, începutul şi sfârşitul celui moral. Nu e în descoperirile parchetului din Bucureşti nici atâta noutate, că printre tripouri, spelunce ale pierzaniei, se numără şi clubul organizaţiei averescane de Ilfov; credincioşii gheneralului doar prin absenţa oricărui simţ al virtuţii excelează. Vor urma pedepse aspre. O satisfacţie pentru lumea de treabă care-şi câştigă pâinea în sudoarea fetei. O stăvilire poate, dar nu şi o stărpire a răului, căci pentru aceasta ar trebui găsit serul care să-i distrugă germenele, în însăşi firea omenească. Andrei Bârseanu O ceremonie emoţionantă începută la Sibiu şi încheiată la Braşov, a reîmprospătat în circulaţia sufletească a zilei un nume intrat aureolat în istoria culturală a Ardealului: Andrei Bârseanu. Exhumarea după şapte ani de odihnă, din cimitirul Sibiului, pentru înfrăţirea veşnică cu ţărâna din Groaverii Braşovului, a avut şi paralela internă a unei exhumări sufleteşti. Dela elevul reprezentant al celei mai proaspete generaţii de şcolari, şi până la venerabila bătrâneţe a dlui Ştefan Cicio-Pop, toată suflarea noastră cărturărească s’a închinat cu smerenie şi cu recunoştinţă în faţa amintirii animatorului şi dascălului-apostol, a omului de credinţă nestrămutată, şi a poetului uniri noastre, Andrei Bârseanu. Sărbătoarea celor două oraşe martore şi locuri de pornire a multor realizări şi frământări valahe, a trezit ecou viu ca toată presa, şi prin semnificaţia care a avut-o, prin lumina aprinsă de amintirea celui ce-a cântat „Pe-al nostru steag e scris unire“, a reîmprospătat sufleteşte nu numai o figură din primul plan al trecutului nostru apropiat, ci o întreagă epocă. Andrei Bârseanu, prin rolul pe care şi l-a asumat, prin deplinătatea zelului cu care s’a dăruit pretutindeni, suflet din sufletul neamului, a fost mulţi ani în miezul acestei epoci. Tânăr, profesor la şcolile Braşovului şi-a închinat toată puterea da muncă apostolatului dăscălesc, nu numai prin catedra considerată de el ca amvon naţional, dar şi prin cărţi didactice şi prin luminări a trecutului nostru şcolar, ca acea valoroasă „Istorie a şocatelor române gr.-or. din Braşov“, care i-a deschis drumul Academiei. Oţelit de lupte, după ce şi-a alăturat numele la toate faptele româneşti ale vremii sale, din Ardeal, maturitatea l-a dus în fruntea celei mai mari organizaţii culturale de aici, in 1911 fiind ales preşedinte al „Astrei“. Ce-a făcut în fruntea acestui aşezământ, nu mai are nevoie de reîmprospătare. Un singur fapt: icoana omului îmbătrânit şi bolnav, care în vremurile tulburi ale anului 1918 călătorea răzi mai de-un sac de cărţi, spre Sighetul- Marmaţiei, într’un vagon de clasa IlI-a, ducând maramureşenilor flacăra nădejdii şi credinţii sale, deschide largi perspective pentru cei 10 ani de conducere. Sicriul, invăluit în tricolorul căruia Andrei Bârseanu i-a slujit toată viaţa, acum când a coborit pentru a doua oară în cuprinsul pământului românesc, a readus iar în planul prim al sufletului nostru o figură care aminteşte o epocă. IT. DRAGU TEOFIL BUGNARIU Acordul muncitoresc cu fruntu Un comunicat al Ministerului Muncii anunţă semnarea convenţiunii cu privire la imigrarea muncitorilor români în Franţa. Chestiune care a dat naştere la atâtea atacuri violente în contra actualei guvernări, a fost rezolvată norocos şi într’un mod extrem de avantagios pentru muncitorii români. Condiţiunile impuse dovedesc încâ odată grija pe care o poartă actualul guvern tagmei muncitoreşti. In locul unui aranjament pripit care să-i permită debarasarea de câteva mii de muncitori şomeuri, fără a se interesa dacă aceştia ajuns în mâinile nemiloase ale unor exploatatori fără suflet, sau îşi irosesc viaţa în cutare colonie, — guvernul a asigurat muncitorilor cari vor imigra în Franţa, condiţiuni de trai egale cu ale muncitorilor indigeni. Pe pământ străin muncitorii din România îşi vor avea sindicatele lor româneşti cu drepturi şi îndatoriri egale cu cele din ţară. s. D. Daladier şi-a depus mandatul, voturile socialdemocrate exprimate în contra colaborării cu partidele burgheze, au zădărnicit constituirea cabinetului care se potrivea mai mult cu spiritul politic care domneşte în Franţade astăzi. Alegerea preşedintelui republicei s’a îndreptat în urma nereuşitei dlui Daladier, spre un bărbat din anturajul dlui Poincaré, dovadă că şeful statului francez ţine cu orice preţ ca politica finaciară şi externă a Franţei să urmeze calea fixată de Poincaré, a cărui experienţă de 7 ani în fruntea statului francez, i-a dat posibilitatea să se ridice deasupra partidelor şi să nu ţină seama decât de promovarea intereselor Franţei şi ale poporului francez. N. POlitis Oameni Dreptul internaţional a suferit schimbări profunde după războiu. Intre noii săi doctrinari, N. Politis, ocupă loc de frunte. Diplomat de frunte, delegat al Greciei la S. N., cultivă sistematic dreptul internaţional şi expune rezultatul cercetărilor sale la Academia de la Haga sau în conferinţe, ţinute la Universităţile din Europa şi America. Politis e un optimist al dreptului internaţional şi aceasta nu-i puţin lucru. Existau înainte de războiu reguli şi convenţii, cari au fost călcate la prima lovitură de tun. Rânduielile stabilite de profesori bătrâni, în nopţi de insomnie, cu gândul la binele întregei omeniri, n’au resistat şi o bună parte a dreptului internaţional s’a dovedit nefolositoare. De aci o neîncredere generală faţă de orice aşezământ internaţional. Războiul a dovedit că forţa primează, alt războiu va face aceeaş dovadă. Liga Naţiunilor şi toate anexele sunt un simplu prilej pentru exerciţii de oratorie, unde se consacră virtuoşii unei arte care se prăpădeşte. Atât şi nimic mai mult. Atitudinea aceasta e dictată de amărăciunea celor desamăgiţi în războiu şi de un instinct de conservare naţională demn de cultivat. Totuş omenirea trebue să progreseze şi calea spre progres nu poate trece prin războiul unde se manifestă omul în toată sălbătăcia de seară. Acesta e rolul marilor credincioşi ai păcii. N. Politis e dintre ei. In „Dreptatea internaţională“ (La justice internationale, 1924), expune pe larg etapele desvoltării justiţiei internaţionale. Ea a fost lungă vreme facultativă şi se realiza prin forţă şi diplomaţie. A urmat arbitrajul facultativ, apoi facultativ determinat şi în urmă nu mai încep să se realizeze justiţia internaţională obligatorie, prin curtea de la Haga. Evoluţia încă nu e terminată, dar ultima etapă e începută. In „Noile tendinţe ale dreptului internaţional“, (Les nouvelles tendences du droit international 1927) e acelaş. Politis constată marile transformări prin care trece acest drept. In secolul trecut domnea dogma suveranităţii, în urma căreia, fiecare stat, era o mică cetate închisă ermetic. Dreptul internaţional era dreptul statelor, cari pretindeau că sunt independente şi supremul lor drept era de a face orice, adică a nu respecta drepturile celorlalte state. Dogma suveranităţii trebue părăsită, căci e contrară realităţii. „In relaţiile exterioare ca şi în cele interioare, bunăstarea unuia, depinde de a tuturor“. Suveranitatea e o ficţiune păgubitoare, care trebue părăsită. Şi mai trebue părăsită încă o ficţiune : aceea că statul ar exista separat de indivizi. Statul e pur şi simplu o firmă, el nu există. Dreptul internaţional până acum exista numai pentru state. Va trebui să înceapă a exista numai pentru indivizi. In felul acesta ajunge la definiţia : dreptul internaţional, nu e altceva, decât totalitatea regulilor, cari regulează raporturile oamenilor, cari aparţin diverselor grupe naţionale“. El e dreptul oamenilor, nu al statelor, de: D.r. Popa