Patria, decembrie 1929 (Anul 11, nr. 265-285)
1929-12-01 / nr. 265
Anul al XI-lea, No. 285 Cluj, Duminecă 1 Decemb. 1929 Director: ION CLOPOŢEL Redacţia şi administraţia: CLUJ, STRADA REGINA MARIA 36 TELEFON: 13-31 şi 8 71 ABONAMENT ANUAL: Profesiuni libere...............................în 8°0 Funcţionari ..............................................100 Autorităţi Şi instituţiuni........................1600 In străinătate dublu fuzeul Asociațiunii SIBIU*. direcția POLITICA. Comitetul de presă al Partidului Național- Târănesc secția Ardealului In pragul descentralizării Suntem in pragul descentralizări administrative. Cu ziua de 1 ian. 11)30 noii directori regionali vor intra în funcţiune. Numirea lor oficială e o chestie de câteva zile. Tot astfel şi detaşarea funcţionarilor superiori, necesari noilor organe administrative. Se ştie că această reformă de o importanţă epocală, care va avea darul să galvanizeze viaţa provinciilor, se o şcoală din toropeala in care au cufundat-o zece ani de feroce centralizare, a fost legiferată şi va fi pusă în aplicare la dorinţa majorităţii zdrobitoare a cetăţenilor ţării Cu toate astea însă, cu tot caracterul său de-o generală şi adânc simţită necesitate, reforma are şi duşmani ireductibili. Ii ghiciţi, sunt cele două minuscule nuclee opoziţioniste, cel liberal şi cel averescan. Aceste două partide nu mai contenesc cu ţipetele caveant consu- res, a bas la reforme etc., asigurându-ne că inspiraţia legiuitorilor a fost dintre cele mai condamnabile: prin crearea acestor noi unităţi administrative se primejdueşte însăş unitatea politică şi sufletească a neamului, se distramă însăşi organicitatea noului stat român. Cetim în manualele noastre istorice, că neamul românesc a trăit timp de nenumărate secole sub diferite stăpâniri străine. Ciopârţit, sfâşiat şi dislocat, cu scopul de-a fi asimilat mai uşor, el a lăsat în urmă-i o existenţă de aproape două milenii de crude suferinţe, prin noianul cărora n’a răsbătut altfel, triumfător, decât cu străvechile sale energii traco-romane, cu incomparabilul său instinct de conservare. Tot în aceste manuale mai cetim, că în acest lung calvar colectiv unitatea lui sufletească n’a suferit nici-o eclipsă primejdioasă, n’a lăsat nimic de dorit. Sub pojghiţa artificială a tuturor opresiunilor politice adevărurile mari ale românismului activ au circulat, cu o excepţională intensitate, pe întreg teritoriul nostru etnic. Valurile conştiinţei noastre de rasă s’au revărsat în flux şi reflux peste întreg patrimoniul nostru teritorial oridecâteori imperativul istoriei răsuna clar. Nu ne-am distrămat, nu ne-a slăbit coheziunea interioară, cu toate că asalturile împotriva îndărătniciei noastre se dădeau, în cursul acestei milenare mucenicii, de cei mai rafinaţi temniceri ai naţionalităţilor. Concluzia se impune de la sine. Unitatea noastră sufletească nu există de ieri de alaltăieri. Ea n’a fost improvizată de actul izbăvirii oficiale din 1918. Ea a fost creată şi consolidată de milioanele de anonimi ale înaintaşilor noştri. Dar dacă acesta e adevărul, se poate afirma cu temeia că noile directorate regionale, simple expresii ale unor necesităţi administrative moderne, simple polarizatoare de sănătoase iniţiative locale şi simple organe executive ale puterii centrale, vor sfâşia această unitate? Caracterul pueril al acestor tendenţioase îngrijorări opoziţioniste e mai mult decât evident. De încheiere e bine să se ştie apoi, că în noile funcţii directoriale nu vor fi aşezate decât elemente de cea mai probată valoare. Noua reformă, departe de a fi dăunătoare intereselor obşteşti ale poporului nostru, va servi aceste interese prompt, organic şi într’un sens naţional pe care exemple de aiurea îl justifică din plin. St ......OOXOO " ■ Congresul oraşelor din România In Oradea se desfăşoară zilele acestea congresul general al oraşelor şi municipiilor din România. Convocate din iniţiativa dlui Aurel Lazar, interesate în mod vital şi dornice de o nouă îndrumare a organizării pe care le-o preconizează reforma adminstrativă a guvernului actual, toate şi-au trimis pe cei mai competenţi reprezentanţi. In sfera deplinei autonomii garantate prin legea întemeiată pe spiritul de progres al vremii, municipiile şi oraşele vor avea să constitue entităţi cu vaste perspective de desvoltare a forţelor proprii şi să fia reale centre polarizatoare a tot ce este superior în ţinutul împrejmuitor. O gospodărie adânc democratică şi cetăţenească serveşte ca o deplină asigurare a celor mai moderne orientări Situaţia dificilă a finanţelor Statului cere temporara jertfă a comunelor urbane prin colaborarea la acoperirea unor cheltueli cari dealtfel vor fi tot in profitul locuitorilor. Reprezentanţii intruniti la Oradea se arată înţelegători ai acestei probleme. Complexitatea tot mai vastă a sistemului fiscal de azi şi a celui economic în general, reclamă o sporire raţională a resurselor, cari să consolideze existenţa oraşelor mari lăsate să se conducă de sine cum vor crede mai nimerit, pentru a se adapta necesităţilor impuse de o trainică administrare în interesul obştei. Solidaritatea activă a oraşelor, manifestată in congresul de la frontiera de vest este o dovadă în plus in favoarea legii administrative, care le deschide cel mai liber drum de prosperare. De felul în care adunarea de la Oradea se va acomoda spiritului vremii, se leagă în bună parte nădejdea unei efective și rodnice politici de Stat. TEODOR PODARIU N. DAN YVVVVVVVYVYVVWVV WYYYYYYTTYVYYYYYYYTrYYYYYYYYYYTYYYYYYTTYYTY Presa franceză după moartea lui Clemenceau Moartea „cetăţeanului Georges Clémenceau, care a binemeritat de la Patrie“, în împrejurările cunoscute, a trezit cernite valuri de doliu în toată presa franceză. Toate ziarele, indiferent de nuanţa lor politică, publică articole dintre cele mai simţite asupra gigantului dispărut, împrospătăndu-i meritele şi proslăvindu-i memoria. E un adevărat deliciu să o răsfoieşti şi să culegi din coloanele ei emoţionate biografia anecdotică a celui ce a avut privilegiul unic de-a vedea crescând şi dispărând, adesea sub fulgerile ironiei sale necruţătoare, mai multe generaţii de bărbaţi iluştri ai poporului francez. Relevă toate, în special, simplitatea clasică a înmormântării sale, plecarea discretă din val-vârtejul zgomotos al Parisului, pe care verva lui îndrăcită de orator şi ziarist l-a stăpânit in nenumărate rânduri. Spectacolul acestui doliu unanim, pe care presa franceză, cea mai bătăioasă din lume în materie de principii politice, este pe cât de mare, pe atât de reconfortant. El arată, că în fata mormintelor proaspete pasiunile trebue să tacă si că din viaţa tuturor bărbaţilor reprezentativi ai unui popor, după moarte, nu trebue să rămână decât, partea pozitivă a activităţii lor. Maiestatea morţii trebue să şteargă toate celelalte amărăciuni, toate celelalte motive de rezervă personală sau de partid, pe care răposatul le-a stârnit în viaţă. Exemplul presei franceze este deci cu atât mai demn de urmat cu cât nimeni altul n’a „rănit“ mai mult decât „tigrul“, nici-o altă figură a politicii franceze contimporane n’a atacat şi n’a năruit mai multe ambiţii. lămuriri necesare Răspunzând atacurilor opoziţiei pe chestiunea salarului dlui Vidrighin, organizatorul atât de necesar în debandada care a fost la Căile Ferate, „Dreptatea“ arată cât a costat această instituţie, directoratul din 1922— 1924 al faimosului Tancred Constantinescu. „Atelierele volante de reparaţiuni au însemnat pentru c. f. r. o pagubă de 500 milioane lei furaţi de favoriţii acelui director. Dar cinismul lui Tancred Constantinescu a mers până acolo încât, confundând interesele c. f. r., pe care le reprezenta legal, cu interesele lui de membru în consiliul de administraţiei la societăţile de cărbuni Petroşani şi Lupeni, a sporit cu 200 milioane lei preţul cărbunelui cumpărat de el pentru c. f. r„ hotărând a se plăti şi pe trecut! Şi cele 200 milioane grevează şi azi asupra gestiunii c. f. r. Sub regimul actual preţul cărbunelui s’a redus cu 350 milioane într’un singur an în afară de alte economii.“ E o lămurire care, era necesară în marginea unei campanii ridicole şi de rea credinţă. * Congresul studenţilor români, începe la Craiova, în oraşul banilor olteni, azi, în marea zi a unirii şi a înfrăţirii soartei şi bucuriei noastre. Din toate părţile cei ce reprezentă ziua de mâine a acestei ţări, s’au îndreptat spre Craiova, pentru congresul care de astădată trebue să însemneze, nu o întristătoare scenă de sforării politice, cum durere, au fost atâtea din congresele studenţeşti, ci o adevărată manifestare spirituală a generaţiei tinere, un început de drum nou, de frământare a realităţilor, de organizare a posibilităţilor. Congresului studenţesc îi dorim toată seninătatea seriozităţii, care o aşteaptă de la el toţi cei cari urmăresc cu atenţie viaţa noastră universitară. „Guvernul vă anunţă prin mine, că s’a urât de proslăvirile şi tămâierile de prost gust. Vrea ca de acuma înainte să vorbiţi deschis, sincer şi obiectiv. Discuţiile voastre să fie discuţii adevărat fasciste.“ Sunt cuvintele pe care le-a rostit Mussolini deputaţilor fascişti în şedinţa de deschidere a sesiunii de iarnă. Punere la punct bine venită să înfrâneze exaltata proslăvire linguşitoare ce transpira din toate actele de până acum ale parlamentului fascist. Succesul şi gloria fascismului ar fi fost netăgăduit cu mult mai impunătoare dacă erau lipsite de acel acompaniament specific macaronat de lăudăroșenie disonantă, care a contribuit să-l facă odios chiar și în actele sale grandioase. Ziarul „Patria“ apare azi In 12 pagini 4 . Gratust PROBLEMELE VREMII Avem noi intelectuali prea imuni ? de: Petru Suciu. Vorbim de Ardeal. înainte, până în 1918, eram un neam de ţărani cu o infimă clasă cărturărească. Atunci nu aveam şcoli secundare decât vreo 6. Nu aveam locuri de plasare. Funcţiunile de stat ne erau închise. Comerţul şi meseriile erau în mâna altora. Tineretul nostru era silit să îmbrăţişeze singurele cariere libere pentru noi: dăscălia şi preoţia. Un număr neînsemnat dintre ei, cei mai cu stare şi mai cu curaj, se făceau advocaţi şi medici. Unirea politică ne-a găsit într’o perioadă de formaţiune a claselor noastre sociale. Neavând un corp social normal desvoltat, trebuia să ni-l creăm. O structură socială normală nu se crează la repezeală şi nu fără lui lămurit program de muncă. Noi credeam, că ajunge să avem şcoli, pentru ca să ni se dea contingentul de intelectuali necesari. Având puterea politică în mâni, aveam convingerea că avem bagheta magică de a-i plasa şi de a-i face fericiţi pe toţi. A trebuit să treacă zece ani, pentru ca să ne vedem rătăcirile. Că le-am avut, nu e mirare. Evoluţia popoarelor e stăpânită de legi aspre. Numai cel ce le cunoaşte şi le ştie aplica poate spune că e stăpân pe destinul său. Dar rătăcirile dela început se pot, printr’o energică reculegere, îndrepta de aici încolo. Deschiderea de multe şcoli n’a fost o rătăcire. Ele ne-au dat cărturarii pe cari nu i-am avut Rătăcire a fost lipsa unei sănătoase politici şcolare culturale. N’am avut-o la început. Dar, ceea ce e mai dureros, n’am cercat să ni-o dăm nici mai târziu. Străduinţa de a spori numărul intelectualilor n’a fost şi nu e o rătăcire. Rătăcire e lipsa noastră de prevedre. Nu ajunge de a crea o clasă de oameni, trebuie să ai grijă de a-i plasa. Lipsa de prevedere produce desorientare şi buimăceala. Faţă cu starea de saturaţiune a slujbelor bugetare şi faţă cu numărul tot mai mare al conpetitorilor, stăm buimăciţi, crezându-ne ameninţaţi de primejdia imaginară a unui proletariat intelectual. Oare avem noi atâţia intelectuali, încât să se poată vorbi serios de o primejdie ! Sau, chiar şi dacă am avea prea mulţi, aceştia să formeze o primejdie ? Voi cerca să răspund, deocamdată la prima întrebare. Iau situaţia de la noi, din Ardeal. Cifre sigure nu avem la îndemână. Statistica noastră oficială n’a ajuns încă să înţeleagă marea importanţă a cifrei în viaţa publică. Dar şi cifrele aproximative, pe cari le avem la îndemână, sunt destul de concludente: înainte de războiu, în 1910, erau în Ungaria 11,538 intelectuali români. Cam tot atâta erau şi în 1919. In zece ani numărul lor a trebuit să crească mult. Putem s’o aflăm aceasta prin combinaţii aproximative. In 1925—26 (întâiul an de bacalaureat) au fost declaraţi de bacalaureaţi 766 elevi. Luând aceasta ca cifră medie, putem spune că, de la 1919—1929, au terminat liceul la Ardeal cam 10,000 elevi Adâugâad