Patria, noiembrie 1930 (Anul 12, nr. 234-258)

1930-11-25 / nr. 253

Adui fii Xll-lea. Nu 253 KBOietu u amntmnii UUt, Bttau« Rqixi Hadi Ha. ff. T» DIRECTIIA POLITICI­­ Conutitul Aa frill ai fsrt­dalmi tstiousl-tărâa*»r;, aactU tra*t!aiui. ABOKAMERT AlfOAL: Puimisul libera-----—­ Lai BOI fotetieisarl -------------— „ 701 A»tonta­ l ti iMlitntiaai - .. t»Ba­ta altăiaftiata iabim. Lel 3 f AXA POȘTALA PLĂTITĂ IN NUMERAR No. 111TI/829 9152525.091 lei Multă lume se plânge împotriva­­ dlui Vidrighin, că primeşte o retribu­­ţie mare şi că şi prin aceasta contri­buie la criza financiară, care există. Aceştia însă, uită să adaoge, că CFR are autonomia ei şi că are o gospodă­rie aparte, ca oricare­­instituţie, fie chiar particulară. Mai uită cu voie sau fără voie şi faptul, că dl. Vidrighin a introdus un sistem de muncă şi de procedare, din care a rezultat pentru CFR enorme beneficii. Că prin urma­re important este că ştim ce câştig a avut Ţara şi CFR în urma gospodă­riei dlui Vidrighin, şi prin această a­­naliză, să judecăm activitatea dsale. Iată o sumă, relativ mică, economi­­zată la un singur articol. La cel mai interesant. Am putea zice, că este vor­ba de o cruţare, la care nimeni nu s’a aşteptat şi care am putea-o numi chiar absurdă. E vorba de cruţările obţinute la licitaţii. Cruţările la o în­treprindere sau la o gospodărie se pot efectua în multe feluri. Se reduce plata personalului. E o măsură inu­mană și fără mult folos practic. Se reduc lucrările, materialul mai ales cele inutile. Desigur, că e o reducere mai acceptabilă, dar am putea zice, că nu îmbucurătoare. Dar reducerile fă­cute acolo, unde altădată se făcea ri­sipă şi se deschidea calea fărădelegi­lor, sunt salutate cu salve de bucurie. Printre toate aceste lucrări, se părea în trecut şi se pare şi azi, că sunt ex­cluse reducerile la furnizări şi la lici­taţii pentru îndeplinirea unor anumi­te lucrări. Cum vine asta ? O instituţie sau un particular, are nevoe de material s­au construieşte ceva. Lucrarea s­au fur­nizarea se dă în licitaţie. Se stabileşte prin planul de licitaţie, un preţ asu­pra lucrării. Firma ia parte la licita­ţie şi primeşte preţul stabilit de pa­tron, de proprietar, de cel care co­mandă. Aşa s’a întâmplat şi la CFR. Dar ulterior d. Vidrighin, propter di­­ligentiam, a controlat aceste preţuri şi­ a arătat furnizorilor şi antepreno­­rilor, că preţul este exagerat. Şi-a pre­tins reduceri. DIN ASEMENEA RE­DUCERI A REZULTAT O SUMA DE PESTE 52 MILIOANE LEI. Convine oricine să admită, că este vorba de un gen de economie unic în felul său. Nepracticat până acuma, la CFR în tot cazul inexistent. Care furnizor a fost gata până acuma să cedeze din preţul stabilit în caietul de sarcini s­au în condiţiunile de licita­ţie . Invers, da. Aproape la toate fur­niturile s’au întreprinderile până la urmă se cere şi se recunoaşte o ma­jorare a preţurilor. La gospodării pu­blice, din o mie de­­cazuri în 999 se în­tâmplă de obiceiu aşa. DAR LA CFR SUB CHIVENISIREA DLUI VI­­DRIGHIN, S’A ÎNTÂMPLAT E­­XACT CONTRARUL. D. Vidrighin a arătat prin acest procedeu, că func­ţionarul conştincios nu se poate mul­ţumi cu obligamentele codificate, ci trebuie să privească regia ca, pe o gospodărie proprie. Dar totuşi d. Vidrighin este urmă­rit şi se aranjează asupra lui vână­torii cu gonaci. Mărgineanul de la Se­­lişte, nu este bun acolo, unde gospo­darii se pierdeau în labirintul miste­rios al panamalelor. Lecţiile lui sunt usturătoare. Dar noi totuşi convenim, că a gre­şit. Mai bine se mulţumea cu o leafă de 100.000 lei anual şi fura restul pâ­nă la trei milioane s­au chiar până la 52 de milioane. Atunci nu l-ar fi a­­tacat nimeni, mai ales dacă închidea gura celor cari îl critică şi le acorda şi acestora o sumulică. De economii ne arde nouă acuma ! Când n’ai câte­ 99 odată un pol în buzunar ? Dar fură die, cine zice să nu furi, gândeştete însă şi la noi. Ce folos avem din acele economii ! Cine le­­încrestează? D. Vidrighin, omul naiv, a creiat o şcoală primejdioasă. A onestităţii funcţionarului public. Azi, mâine, la CFR nu se va mai putea fura în tih­nă. Ce facem cu tradiţia şi unde ră­mâne faimoasa continuitate de drept ! AFARA DECI CU MOCANUL ȚIC­NIT DE LA CFR ! IM consilia de ministir sub prezidenţia Regelui *— Serviciu! nostru special, «-* BUCUREŞTI, 24. — Azi înainte de masă a avut loc la Palatul Regal un Consiliul de miniştri, prezidat de M. S. Regele, discutându-se chestiunea fi­xării noului buget. Aceste consilii de miniştri vor continua până în clipa când se va hotărî definitiv noul buget. D. Popovici ministrul de finanţe cu ocazia aceasta a ţinut un lung expo­zeu, în legătură cu bugetul. S-a hotă­rât ca bugetul fiecărui departament să fie fixat în aceste consilii la care va participa M. S. Regele şi titularul de­partamentului respectiv. După ce se vor discuta bugetele tuturor departa­mentelor va avea loc un nou consiliu de miniştrii sub prezidenţia M. S. Re­gelui Carol în care apoi se va fixa de­finitiv noul buget al Ţării. —OXO—S .­ Nu mai întră... Titlurile reportajilor politice apărute în ziarele de azi ne aduc la cunoştinţă că insistenţele deputaţlor averescani de a reintra în parlament nu au putut avea nici o influenţă asupra domnului Alex. Aver­escu. Dşa încăpăţânat ca în faţa ţi­nut inamic teribil, nu vrea să răspundă apelului atât de înţelept al Cor armie şi preferă să-şi fie citati, în afară de incinta unde odinioară reprezentanta poporului aleşi cu goarna şi cu talentul de măscă­­rie al dlui Oct. Goga, i-au votat cu răsu­flarea oprită o casă în Bucureşti. Ar f­i şi periculos ca d. Averescu să co­mită o asemenea imprudenţă. Căci depu­taţii, am ales de când d. Alexandru Vai­­da-Voevod a inaugurat în România, a­­legerile libere, nu se mai pot culege pe garduri s­au la belciuge. Or cum parti­dul averescan nu are decât doi deputaţi,­­pe Oct. Goga şi pe Stan Ghiţescu, ce-ar face, mareşalul dacă Doamne fereşte, u­­nul si­intre aceştia doi, reîntrănd în par­lament s’ar prăpădi de loquoreie iar ce­lalalt ar căpăta boala somnului? Când ai rămas numai cu doi deputaţi, vrei nu mei eşti silit să-i ţii în fiecare zi în apropiere, pentru a-i putea scuipa ur­gent în faţa, când e pericol de deochiu. Dealtfel ce-ar putea să însemne pre­zenta a dlui Goga intr'un parlament preă de care este încărcat cu nenumărate con­turi morale, cari îi apasă pe conştiinţă mai greu chiar decât o guvernare ave­re scan și asupra bietei țări ? Prea l-ar ex­pune generalul la întrebările indiscrete ale majoritarilor şi prea l-ar costa mult această primeneală pe castelanul de la Ciucea. De aceea tot mareşalul e mai înţelept. Mai bine să stea partidul averescan la o parte şi să se bată între ei naţonal­­ţărăniştii cu liberalii. Până la urmă cine p poate să ştie dacă, nu câştigă şi de astă­­dată, cel de al treilea. Nu vrem să facem, prognosticuri asu­pra acestei lupte, înţelegem şi aceea că averesmnii nu pot să se întoarcă în par­lament odată, cu stăpânii lor, liberalii aveau toată condescendenţa faţă de scru­pulele dlui general de a menaja obrazul partidului, punându-l pe d. Goga la adă­postul unor atacuri parlamentare. Punctul asupra căruia suntem dumi­riţi deja de acuma însă este câştigul ma­reşalului, care constă într’o odihnă ne­­turburată de nimeni, până în ziua când dr. Lupaş îi va ţine ponegri­cui. SEPTIMIU SEVER. —0X0— Discutând asupra decadenţei la ca­re a ajuns o parte din presa noastră, am scris, că libertatea scrisului nu trebuie restrânsă, ci, dacă se poate lărgită, dar că cei cari săvârşesc de­licte prin presă, să fie mai aspru sancţionaţi decât ceilalţi criminali. „Adevărul“, răspunzându-ne recu­noaştem, că am avea motive să fim su­păraţi, dar că luându-se măsuri mai severe faţă de cei cari săvârşesc de­licte de presă, vom restrânge liberta­tea ei. Şi asta nu se poate. Drept ar­gumentare „Adevărul“ aminteşte prigonirea presei româneşti din fosta Ungarie şi crede, că în România nu se poate recurge la asemenea măsuri. Dar „Adevărul“ greşeşte, Intâiu, că între delictele săvârşite prin graiu viu şi scris, sau scris ti­părit, deosebirea este în privinţa ca­lităţii delictului şi încă în senzul, că cele săvârşite prin scris sunt socotite mai grave. Prin urmare, libertatea presei nu poate însemna o absolvire sau ameliorare de la pedeapsă a in­fractorului, ci invers. După cum li­bertatea întrunirii nu poate însemna permisie pentru săvârșire de delicte sau crime, săvârșite la întruniri. Deci nu se poate nimeni bucura uzând de libertatea scrisului, pentru ca să jic­nească în mod trivial şi să calomnieze în mod murdar pe altul, care poate nu este în posibilitate să uzeze de mijlocul presei şi chiar dacă ar avea această posibilitate, are altă creștere sau altă manieră de-a răspunde prin insulte grosolane. * Al doilea, fiindcă, libertatea presei însemnează îngăduinţa de-a fonda, de-a scrie, de-a răspândi scrisul tipă­rit, fără restrângeri poliţieneşti sau fără teroare morală exercitată de ele­mente sociale dispuse la asta. Liber­tatea scrisului tipărit însemnează co­municarea şi răspândirea ideilor şi opiniilor politice fără restrângeri preventive şi fără represalii ulterioa­re. Dar nici o libertate în lume nu poate însemna, că gazetarul X sau Y, are dreptul să arunce injurii triviale la adresa concetăţenilor, că are drep­tul să-i am­ânte fapte, pe cari nu le-a săvârşit niciodată şi dreptul să în­demne lumea la atrocităţi şi atentate. Fiindcă prin o asemenea libertate de presă, ar fi casată libertatea cetăţe­nească, şi aşa ceva nu se poate închi­pui nici într’un stat comunist, pen­­trucă şi acolo voinţa colectivă direct­­ivează şi deliberează, şi nu indivizii cari dispun de mijlocul tiparului. l Prin urmare, noi ne vom lupta în-* totdeauna ,împotriva cenzurei sau îmm­­potriva îngrădirilor de ordin politic, dar nu vom face nici când cauză co­­­niună cu criminalii şi delicvenţii de rând. Trebuie deci să facem deosebire în­tre delictele d­e presă, cari întocmai ca şi alte delicte pot să fie cu caracter politic şi pot să fie cu caracter co­mun. „Adevărul“ invocând drept pil­dă prigonirile din era ungurească, ui­tă că delictele săvârşite de gazetarii români de atunci erau pur politice, se ofereau la lupta noastră naţională, la politica de maghiarizare prin foc şi cu fier a regimurilor ungureşti, dar niciodată gazetar român n’a fost pe­depsit pentru că ar fi înjurat perso­nal pe cineva, inventând cele mai ti­căloase fapte asupra oamenilor poli­tici. „Adevărul“ crede, că este greu de trasat limita în aceasta privinţă. Ba e foarte uşoară. Politica însemnează ştiinţa guvernării, însemnează discu­tarea tuturor problemelor în jurul a­­cestei preocupări, însemnează discu­tarea atitudinii oamenilor politici a­­supra răspândirii şi punerii în apli­care a principiilor lor de guvernă­mânt. Nicicând însă n’a fost considerată faptă politică o insultă de fapt, sau afirmaţiunea, că d. X a violat o fată sau că a furat, că a otrăvit pe cineva. Nu se poate considera deci critică po­litică, dacă vre-un gazetar scrie des­pre un om politic, că este „o bestie“. Spre pildă , dacă scrii despre d. Tan­­cred Constantinescu, că a fost un rău gospodar la Cfr., că a adoptat un sis­tem greşit de control, desigur că ai scris o critică pur politică. Dacă scrii însă despre acelaş domn Constanti­nescu, că a furat trei milioane, deşi ai avut intenţiuni politice, ai săvârşit o * 1 2 * 1 2 (Urmata vt pagina 2-a). In loc de sinuafie Libertatea scrisului înseamnă un salvus conductus pentru apaşii da presă şi pentru pseudo gazetari ! - Un răspuns ziarului „Adevărul" - ♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦-fr* * *** După regulile matematice şi geometri­ce, averescanii ar trebui să despereze, cetind dările de seamă asupra întrunirii de la Sibiu. F­in­ul că­ilor adunând cu diurne şi cartaboşi 2000 de oameni pre­vesteau, că vor veni la guvern şi vor sta 12 ani. Iar acum la adunarea noi­­onal­­ţărăniştilor fiind prezenţi 20.000 de oa­meni, ar trebui să stea 120 ani la gu­vern. Buclucaşă ştiinţă şii matematica. Pa­m­eni, că averescanii vor pune-o pe in­dex. ‘ri vor rămânea la poezie. • / ' Va să zică şi Creditul Agricol. Se zice, că a fost înfăptuit, şi ăsta. Parcă nu ne vine să credem. „Incompetenţii” ,,dema­gogii” le-au luat-o înainte. Nu s’a aştep­tat venirea mareşalului. ,.., măcar, ca tocmai acum terminase şi pe Smith şi vroia să se apuce de Kynes. Aşa-i asta. Vă aduceţi aminte cu pă­căleala dela Hotelul Tegethoff dim Vie­­na? Întârziere de câteva ore. Dar ce con­tează câteva ore în viaţa unui partid? «» D. Vintilă Brătianu are de gând să demisioneze. D. V. Brătianu rămâne. D. Vintilă Brătianu se retrage. Presa mer­­cenară anunţă retragerea dlui Vintilă Brătianu, dar nu e vorbă decât de sim­ple intrigi. Ofenziva împotriva dlui V. Brătianu. Este sigur, că d. Brătianu nu demisionează. Și să mai spună cineva, că presa nu este bneinformată. .. STATUTELE SINDICATULUI PRESEI ROMÂNE DIN AR­DEAL ŞI BANAT In ultima lui adunare generală, Sindi­­dicatul Presei Române din Ardeal şi Banat şi-a votat statutele modificate conform nouilor necesităţi sindicale, pe care pentru a le face cunoscute în primul rând ziariştilor români răspân­diţi prin toate colţurile Ardealului, ne publicăm la foiletonul ziarului nostru. ART. I. Sindicatul Presei Române din Ardeal şi Banat întemeiat în anul 1920 în Cluj este asociaţia ziariştilor români din Ardeal, Ba­nat Crişana şi Maramureş. Scopul Sindicatului este : 1) Să garanteze apărarea tuturor intereselor morale şi mate­riale legate de exercitarea profesiunii de zia­rist ; 2) Să menţină neştirbit prestigiul pre­sei ; 3) Să­ intervină pentru aplanarea di­ferendelor profesionale; 4) Să asigure în favoarea membrilor săi respectarea şi recu­noaşterea drepturilor prevăzute de legile ţă­ TII ; 5) Să contribue la educarea sufletească a marelui public din Ardeal şi Banat parti­­­cipând la mişcarea culturală generală. Durata Sindicatului este nelimitată. ART. II. Membrii Sindicatului sunt de patru feluri : 1) Miobiii activi­­ 2) Membrii stagiari; 3) Membrii afiliaţi; 4) Membrii de onoare ; Membrii activi pot f­i aleşi acei ziarişti români cu un stagiu de trei ani în presă care fac parte din redacţia unui ziar coti­dian din ţară cu domiciliul permanent pe teritoriul de activitate al Sindicatului s­au, din redacţia unei publicaţii periodice din Ar­dea, Banat, Crişana şi Maramureş. Membrii stagiari pot fi aleşi toţi acei zia­rişti cari îndeplinind condiţiile de mai ms afară de vechimea în presă. Membrii afiliaţi pot fi aleşi acei ziarişti cari deşi nu-şi mai exercită profesiunea lor pe teritoriul de activitate al Sindicatului îşi manifestă dorinţa de a păstra legăturile cu Sindicatul s­au acele persoane cari prin­ natura îndeletnicirilor lor poartă un deose­bit interes faţă de presă. Membrii de onoare pot fi proclamate persoa­nele, care prin scrisul lor au adus servicii incontestabile cauzei naţionale şi intereselor obşteşti. ART. III. înscrierile de membrii activi și stagiari se fac prin cereri individuale, adresate co­mitetului. Cererile de înscriere vor fi înso­­ ţite 6­­ .... . 5.1. c­u*focu­l*­ 1) Dovada direcţiunii ziarului s­au publi­caţiei la care lucrează­ candidatul, şi 2) Dovada vechimei sale în presă ; 3) Recomandarea candida­­mnei de­ către doi membrii activi ai Sindicatului. Candidaturile vor fi afişate în localul Sin­dicatului timp de o lună. Asupra cererilor de înscriere va hotărî prin scrutin secret şi cu majoritate de voturi, comitetul în şedinţă plenară. Cei respinşi vor putea apela la a­­dunarea generală, care poate rectifica ho­tărârea comitetului tot prin scruti­­ secret şi cu o majoritate de cel puţin 2/3 din votu­rile exprimate. Membrii stagiari devin în mod automat, la cererea lor membrii activi odată cu îm­plinirea stagiului de trei ani în Sindicat. Membrii afiliați vor putea fi admiși, la propria lor cerere,­­ de comitetul Sindica­tului, având dreptul de apel la­ adunarea ge­nerală în condițiunile de mai sus. Membrii de onoare vor fi proclamaţi de a­­dunarea generală la propunerea scrisă şi motivată a comitetului sau a cel puţin 1/3 din membrii activi­ ai Sindicatului. Membrii de onoare, afiliaţi şi stagiari pot lua parte la adunările generale, fără a avea însă drept de vot. ART. IV. 1 încetează de a mai fi membru activ sau stagiar al Sindicatului : 1) Oricine va părăsi profesiunea de ziarist sau își va muta domiciliul de pe teritoriul de­ activitae al Sindicatului. Reprimirea în Sindicat se va face, fără nici-o al­tă forma­litate, din momentul când a dispărut mo­tivul pentru care s’a făcut jt»r*«r*a, ^ 2) Oricine a rămas mai mult de un an în restanţă cu plata cotizaţiilor. Membrii şterşi pentru neplata la timp a cotizaţiilor vor fi reînscrişi după ce vor­­satisface această o­­bligaţiune, reîntrând în drepturile avute la data când au fost şterşi. ART. V. Sunt excluşi din Sindicat: 1) Membrii împotriva cărora adunarea ge­nerală la propunerea consiliului de discipli­nă pronunţă pedeapsa excluderii. 2) Membrii cari nu se vor supune hotă­rării juriului de arbitri. 3) Membrii condamnaţi definitiv pentu fapte infamante. ART. VI. Sindicatul este condus de un comitet com­pus din doisprezece membrii, dintre rari şapte cu domiciliul perm­anent în Cluj, iar cinci membrii din celelalte oraşe ale Ardea­lului şi Banatului. Comitetul este ales pe timp de un an, de adunarea generală prin vot secret şi cu ma­joritatea relativă a voturilor exprimate. In cazul când comitetul se descomplec­tează în cursul anului, el se va întregi prin coop­tare. Adunarea generală mai alege tot pe timp de un an : 1) Trei cenzori, dintre cari cel puţin doi cu domiciliul permanent în Cluj. In caz de descomplectare, comitetul de cenzori se va întregi prin cooptare. Mandatul membrilor comitetului și al cen­zorilor expiră la adunarea generală ordinară următosul­: -ART. VII: Comitetul administrează Sindicatul con­form statutelor și regulamentului Sindicatu­lui, prezentând adunării generale un raport anual despre activitatea sa şi despre situaţia fondurilor Sindicatului. Membrii comitetului sunt răspunzători faţă de adunarea generală şi instanţele judiciare pentru toate actele de administraţie pe care le-au aprobat. Comitetul are în grija sa directă recunoaş­terea şi regularea drepturilor la pensie ale membrilor Sindicatului, conform legii specia­le în vigoare. ART. VIII. Şedinţele obişnuite ale comitetului cu par­ticiparea membrilor domiciliaţi în Cluj se vor ţine la convocarea preşedintelui s­au a majorităţii membrilor săi, oride câte ori se va simţi nevoia. Şedinţele plenare, la cari vor fi convocaţi şi membrii din celelalte oraşe, se vor ţine cel puţin de două ori pe an. Hotărârile cari angajează averea Sindica­­tu­lui precum şi cele privitoare la situaţia personală a membrilor Sindicatului se vor lua numai în şedinţă plenară. ART. IX. Comitetul alege din sânul său prin scrutin secret, cu majoritatea­­relativă a voturilor : 1) Un preşedinte ; 2) Un vicepreşedinte ; 3) Un secretar ; 4) Un casier. (Sfârşitul în numărul viitor). 0n -1 * HV2 5Ul aoOCI.­* Q. ( a „A IBI !" Marți, 25 Noimvrie 1930 „Averescanii nu son! alt­ceva decât haina de vreme rea a liberalilor“. (D. Hadolcanu la In­fraefrea aeia Sibiu) CLIPE SI VEACURI racuilafca de medicina din fiiicartst». 25 No£ffl¥ne..l{$69 Vitregia împrejurărilor politice, în cari s‘a scurs tragedia istoriei noastre, n‘a permis o a­­şezare temeinică a instituţiunilor şi răgazul u­­nei munci perseverente şi liniştite, pusă la adă­post de fluctuaţiunile capricioase ale vremilor. În timp ce în apus la sfârşitul evului mediu Re­naşterea pune bazele primelor instituţii de cul­tură, numite universităţi, Ţările Române se lup­tau cu greutăţile începuturilor înjghebării lor ca state naţionale independente. Când cultura vastă a umaniştilor îmbrăţişa problemele complexe ale gândirii omeneşti, la noi ortodoxismul înţepenit în câteva tipicuri sacro-sancte abia iniţia pe dieci şi călugări pe calea primelor cunoştinţe ale cărţii în umbra modestelor mănăstiri, ctitorite de evlavia câtorva domnitori. Primele şcoli de înaltă cultură a luat fiinţă pe te­ritoriul Ţărilor Române abia în secolul XVIII pe­ timpul domniilor fanariote. Dar şi aceste nu au fost o creaţie naturală a mediului românesc. De­parte­­ de sufletul poporului nostru, ele au servit interese culturale străine. Strălucirea celor două Academii de ştiinţă de la Iaşi şi Bucureşti cu lim­ba de predare grecească şi profesori greci au fost puse în serviciul elenismului. In limba română bazele învăţământului supe­rior au fost creiate de dascălul ardelean Gheor­­ghe Lazar, care a înfiinţat, luptându-se cu duş­mănia străină şi ignoranţa autohtonă, şcoala Sfântul Sava de la Bucureşti. Concomitent Gheor­­ghe Asachi, tot om ardelean de origine, la Iaşi înfiinţează Şcoala de la Trai-Ierarhi. Din aceste modeste începuturi, atunci când stabilizarea îm­prejurărilor a permis, primul domnitor al Prin­­cipatelor-Unite, Guza-Vodă, creiază la 1860 şi 1861 cele dintâi universităţi româneşti, incom­­plecte încă, pentru că forţele culturale şi ştiin­ţifice n'au îngăduit existenţa unor facultăţi de ştiinţă modernă. Deodată cu întemeierea dinastiei străine în­cepe şi pentru noi epoca de muncă fecundă. Dom­nitorul Carol după modelul ţării de unde a venit cu concursul tuturor şi-a dat silinţa, ca poporul în care a recunoscut strălucite calităţi să re­facă cu paşi repezi timpul pierdut. Astfel în al treilea an de domnie reuşeşte cu câţiva profe­sori cari promiteau să inaugureze cursurile Fa­cultăţii de medicină de pe lângă Universitatea din Bucureşti. Pas îndrăzneţ, dar speranţele lui nu au fost înşelate, căci nu peste mult catedrele nouei Facultăţi au fost ilustrate de somităţi eu­ropene, ca Babeş, Levaditi, Marinescu etc. Iar astăzi Facultatea de medicină din Bucureşti o­­cupă cu cinste loc alături de cele mai vestite instituţii de ştiinţă ale Europei. AZI.EC. Inaltatoarea manifestaţie dela Sibiu Zeci­­ de mii de oameni au alergat la Sibiu, pentru a face profesiune de credinţă pe lângă par­tidul naţional-ţărănesc şi guvernul emanat din sânul acestui partid. Astfel au evaporat toate basmele şi intrigile ţesute şi răspândite asupra schimbării, care s’ar fi produs în dispoziţia opiniei publice. Fără a fi plătiţi cu diurne şi fără a fi deco­raţi cu cartaboşi, ci din curată convingere şi din nestrămutată dragoste, au ţinut să vină la adunare peste 20 de mii de oameni, pentru a manifesta pe lângă steagul partidului naţional-ţărănesc. Demagogia nu mai prinde. Poporul este prea deştept pentru ca să se lase amăgit de atacurile me­schine ale unor naufrag­aţi politici. Sus inimile! Ţara este cu noi!

Next