Patria, septembrie 1931 (Anul 13, nr. 190-213)

1931-09-15 / nr. 202

Anal al Xlll-lea No. 202 redacția fl ADMIIII8ZRATU (Mai, Strada RofiKa Karla Nr. 36. I fi Admla. MM M-*l DIRECȚIA POUnci : Oanl­atal da proal al portidalol anțional-tărăMana, aacțla Ardaalalal. ABONAMENT AMUR;U i Proieuant libere — — Lei 800 l'’unction­airl «­i „ 7"'i iatorititi fl iaaUtat lan­l „ IW la atron­tate dubla. Lei 3 Joi 17 Septemvrie 1931 D. Iorga a găsit o soluție genială pen­tru combaterea șomajului intelectual: nu vă mai iscăli nici­ o nouă diplomă de licență... Și când te gândești că genialul băr­bat de stat a fost „neglijat“ până acum! In colonii in crista lind­­aic oc preso­ ­ Ca prilcifli connscurii $l inlemcerii apariței daroiai „¥e$nil*“ din Timișoara - La Timișoara, în capitala coloniei de boangheni numită „Banat“, apare un ziar „Vestul*. Noi zicem, că este o excelentă gazetă combativă, dar pentru ca să nu îngreunăm discuția, putem admite ipoteza cavalerilor de la ritmul nou, că este un ziar prost redactat. La Timișoara s’a pripășit un fran­cez renegat, fost profesor-educator în casa Brătienilor, cu numele de Julian Peter, în calitate de nu știm ce fel de inspector. Aceasta­­ a în­demnal, și cu siguranță la aproba­rea guvernului, COd­rl Sță zilnic ziarul „Vestul”, nu îngăduie vânza­rea ziarului pe stradă, dă ordine să desfacă zațul, de la tipografie, dă or­din ca poliția să târască în lanțuri dealungul Timișoarei pe redactorii ziarului și declară, că va continua zilnic să aplice acest tratament, până ce ziarul nu va scrie articole cuminți. Am pus mâna pe o ediție Fla­­mingiu de colecții de legi, și-am deschis partea unde este tipărită Constitu­ția. Am căutat în ea, am răsfoit și cetit toate articolele pen­tru ca să găsim un pasaj, în care s’ar spune, că „ziarele prost redac­tate vor fi confiscate de poliție“. Și că „criteriul prostiei se va stabili din caz în caz de către d. prefect al județului“. N’am găsit un aseme­nea pasaj. Am găsit în schimb un articol, în care se spune, că presa este liberă și nu se admit nici un fel de res­­tricțiuni preventive. Dar abia am terminat cetirea și iată mi se aduce un ziar, in care se afirmă, că „Vestul a fost confis­cat pentru că l-a atacat pe d. Julian Peter“. Ce era să fac?! Am răs­foit din nou Constituția și­ am cău­tat alt articol, în care trebuia să fie scris, „că „Vestul“ sau ori­care alt ziar, va trebui confiscat dacă îl va ataca pe d. Julian Peter“. Dar n’am găsit nici un astfel de dispoziție. Și­ abia am terminat, când ce­­­­tesc în „Viitorul“, că s’a ordonat­­ confiscarea, pentru că „Vestul“ făcea propagandă „regionalistă“. Ce era să fac? Am căutat un alt articol în care trebuia să fie scris, că „ziarele ț cari fac propagandă regionalistă, trebuiesc confiscate“ și oricât ași fi­­ răsfoit Constituția, n’am găsit nici­­ o dispoziție în acest sens. Și­ abia am terminat, mi se spune, că „Vestul“ a fost confiscat fiindcă „a atacat guvernul lorga“. N’am găsit nici un articol de lege, care ar suna așa: „și ziarele cari ar numi guvernul lorga de licneală națională, sau ar zeflemiza ritmul nou, trebuiesc imediat confiscate, redactorii ziarului legați în lanțuri, purtați dealungul orașului, legați la stâlpul infamiei etc.“ Ei, atunci cum stăm cu libertatea presei ? Dar ceea ce m’a revoltat, n’a fost procedura guvernului, ci atitudinea presei din Capitală. A ziarelor „Di­mineața“, „Universul“, „Viitorul“ și „Curentul“ etc. De zece zile de când durează acest scandal formidabil, n’am cetit nici un protest. Sindica­tele presei nu s’au întru­nit să ia atitudine. Nu se scrie nicăiri că guver­nul este ucigașul presei. Pentru ce această tă­cere?! Cum se explică? Este doar vorba de un fleac de gazetă din colo­nia boanghenilor. „Ves­tul" poate fi confiscat. Presa boanghenilor nu se consideră de presă? Răspunsul nostru este lapidar: Faceți-vâ jocurile dom­nilor! Dr. George Ohăbeanu. Au inceput h­aid­ifele pentru formarea sinai­­cala Oi micilor banci din provincie- BUCUREȘTI, IB. ~ Sec­au inceput la București tratativele în ce privește formarea sindicatului micilor bănci din provincie, reprezentanții bancilor, prezen­tându-se din­ Argetoianu, căruia i-au cerut sprijinul qrecuiulii. In ră­spuns d. Argetoianu, a de.­lai­is că sfatu­l nu poate lua garanță de‘.it asupra b­ănci­­lor .serioase din p­oruncie, rugând j.’e re­prezentanță băncilir .“.i să fie i­rimiți în sindicat numai cari nu 'Uir abuza de garanția statului. N­otăm că acest sin­dicat ar lua ființă cu aproape 1 miliar­de lei­ Tratativele vor constiuia mâine ca Banca Națională. —uio— •» Do. X ‘ a lost dlslras de fraznef — K­EN­LIN. 16. — Știri primite din New­ York anunță că avionul „Do. X“ a fost trăznit. In timpul unei fuHuni foarte violente. Un mecanic din echipaj, care căutase refugiu sub aripile doaroh­iului, a fost transportat la spital, spre a i se­­ la îngrijiri, întrucât și-a pierdut cunoștința. Ceilalți membri ai echipajului care deasemeni se adăposteau sub aripi, ■precum și avionul au scăpat netinși.­­­­X.O. Reducerea falelor­­ vamale ungare asupra lemnului românesc BUDAPESTA. 16. — O ordonanță guvernamentală prevede reducerea taxe­lor vamale asupra lemnului de prove­niență din­ România, pentru o cantitate fixată în convenția comercială ungaro­­română, din 12 August 1931. Reducerea aceasta este de 25 pâ­nă la 35 filerin aur, la suta de kilograme. Ordonanța întră în vigoare la 17 Sep­temvrie și expiră la 31 Decemvrie al a­­cestui an. TAXA POSTALA PLAN­TA IN NUMERAR Re. 11178/im Í.­­y On Biblioteca, Palatu­lui Cult. T*;.-Mures Țara Românească este­, azi, cea mai fericată țară din lume. Mâhnirea fă­ră hotar, car­‘ a cuprins-o acum vre-o 10 /Ano, când o presă ireverențioasă anunța aproape sig­­ura demisie a dini lorga din postul de reprezentant al Providenței generoase, s’a transfor­mat, subit, ifltr’un indescriptibil en­­tusiasm. Cauza acestui entuziasm o torențială i­narsare de bucurie pe­ste întreg teritorul țării, este sim­plă și lesne de înțeles. 1­. Iorga, ful­gerând pe „calomniatorii ” săi, plecând urechea și la oftaturile dar a­­dân­ci ale neamului a consimțit să rămân­ți. Să rămână și să înfăptuiască până la capăt programul său politic de­­ o incomparabilă sudură (mganic), având la bază concepții maiestoase, vârtoșenie rect­lineară și mai ales o adâncă solozitate. Căci­­ repetăm întreaga națiun­e română îl vrea cu disperare, îl vrea pe pozițiile în­drăznețe pe cari numai priceperea dsale politică adâncă le-a putut găs­i coci și füiul cu­ l­ui‘«‘a, îi reține în frun­tea trebilor­­ obștești cu mâinile în­cleștate în coada de rândunică a fra­cului său prezidențial... De ce n’ar înnota deci în bucurie întreaga sufla­re românească, dacă d. lorga a cata­­dixit să nu o lase în voia întâmplării și s’a decis, pentru a doua oară, să o scoată la liman? Dar gestul cel mai mun al dlui lor­ga este remarcabil și dintr’un alt punct de­­ »edere. Contrar versiunilor, desigur­ „tendențioase“, care circulă în­­ public, rămânerea dsale, care echi­valează cu un nou capitol de „sacri­ficii personale dureroase“, constitue și un act de patriotism fără pereche, act posibil numai la un mare istoric și mai ales „educator­ al omenirii în­­tregi“, cum este dsa încă de pe băn­­cile liceului din Botoșani, unde și-a cristalizat celebrele­­,puncte“, în ba­za cărora d. Brandsch a ajuns loca­tar permanent al palatului Can­tacu­­zino. Căci repetăm iarăși d. lorga n’ar­ fi voit să mai „rămână“ cu nici-un preț. 1l chema cu îndem­nuri tainice vechile inscripții cirUice și grecești și dar că a biruit totuș gân­dul într’aripat, fas­tul se datorește excluzia unui plus de închinări spre mucenicie, și românească și patrioti­că, plus pe care obijduita nație româ­­nească îl înregistrează azi cu lacrimi în ochi. Natural, speranțele cari se leagă indisolubil de m­uceniceasca și eroica personalitate a dlui Iorga—­Mântui­­târd, Salvatorul și Desrobitorul, se vor împlini întocmai. Taciturn cum este, înțeles și admirat de vrednicii săi colaboratori, tot unul și unul, di­­baciu ca un Richelieu și prudent ca șarpele, dsa va săvârși minuni. După ordinea și fericirile exemplare pe cari le-a revărsat, abia în câteva luni, peste școala românească, vor veni al­te minuni și mai mari. Plugărimea românească va cunoaște în curând o epocă de aur, funcționărimea un me­­cenate de proporții antice, iar cele­lalte „categorii“ ale tezaurului nos­tru etnic mii și mii de balsamuri ră­coritoare. Hotărât lucru, ț­ara Românească e în al nouălea cer: sburdă de fericire ca mieii primăvara, doarme liniștit și așteaptă cu încredere canaanu­l de mâine... SItuatia EclQziasm Indescriptibil vi­­ara. (icneala rămâne­­ D. lorgo un pieoca - Prin­­ acest gest alfinist de mare patriot s’au rezolvit, dintr'odata si ca prin minune, toate problemele... - De două săptămâni nu se mai auzea șoptindu-se altceva decât de venirea aprom­ată la cârmă a­ partidului libe­ral di­aist. Am râs în față naivilor, și-am arătat, că cineva face poznă la Dior. Nu se mai vine în România la guvern pe ușa din dos. Iată cetind „Cuvântul­ de azi, a trebuit să consta­tăm­, că avem dreptate. Atacuri împo­triva dlui Duca, altele împotriva dlui Guță... etc. E semnul cel mai bun a­­supra șanselor de venire la guvern a liberalilor. De altă parte liberalii ar pu­tea spune, că-i ușor celor de la ritmul nou, să știe cum se ajunge mai repede la guvern, dar­­ și don fncent idem non este idem. Lui Mitică îi spune tatăl său: „Ar fi chiar timpul băiete să te însori, și să iai o nevedică nostimă“­ Dar Mitică răspunde resemnat: „Ți-a fost ușor Divine­ză, că ai avut-o pe mama, dar cu cum să fem una străină?“ ■k I­. Iorga ne asigură, că nu­­ mai plea­că. Nu pleacă niciodată. Ar fi și rău să plece. Ce-am face noi dacă asa ar pleca? La urma urmelor l-am rechema să avem pe cine critica. Doi prietini se întâlnesc. „Pentru ce ești supărat?“ îl întreabă unul pe ce­lalalt. „Cum­­ să nu fiu supărat“ ră­s­­punde cel apostrofal, „medicul a șfă­■­l-a pe­ nevastă-meu să facă o cură de patru săptămâni la Mangalia“. Pen­tru asta să nu te­­ superi atâta, o să treacă cele patru săptămâni“. „Apoi asta e, chiar azi au trecut și iar s’a întors“. VAarele temerediene atacă merev­ifi cu violență pe câțiva fruntași națio­­nal-țărănești. Vorbesc de miliarde și de crime, și de câte toate. Și vorbesc cu atâta preciziune și inzistență, încât în urmă îi vor crede și cei, cari sunt ata­cați fără nici un temeiu. Un fost ministru mi-a povestit ieri o anecdotă. Ci­că era un om care tră­ia tare retras. N’avea nici nevastă, nici copii. Dar faima­rea din sat i-a scos vestea, că a avut și nevastă și copii pe cari însă i-a omorât. A început să vor­bească unul, ba altul, apoi s’a scris și la gazete, pe urmă chiar preotul a ți­nut­­ să vestejească grozava crimă de pe amvonul Bisericei, toată lumea credea în zvon. In cele din urmă, câțiva, cu­rioși ,să vadă ce face omul acasă,­­sin­gur au ascultat la fereastră și se ui­tau în camera lui. Omul nostru ce fă­cea, vedea la masă și plângea și vor­bea ,singur, dragi copii ai mei, puișo­rii tatii, că aț­ fost patru și aț­ fost frumoși, și nu mai­­ sunteți... Z. ^üBCfl Galil Alfred Victor de Vigny 116. septembrie 1661 -Afred de Vigny e o glorie a literaturei fran­ceze din secolul al XIX-­lea. El debutează insă numai după demisia din armată cu poezii ro­­mantice. Un deosebit succes oblinf Și ro­manele ,...alp istorice ,,Cinq-Mars", — „Stella“ și­­ „Servitude et grandeur militaires“. Tot, astfel ,cu piesele sale teatrale „Marechale d'An­­cre“,­ și „Chatter­ton". De la inspirația cea mai subiectivă marele poet se ridică până la me­­ditarea filosofică, dând lirismului sau expresie impersonală. Mai ales celebrele poeme din­­ vo­lumul „Destinées" îl așează între fruntașii po­eziei franceze a celui de al XIX-lea secol. In poeziile sale ,Alfred­ de Vigny cântă singurătatea, și proslăvește sărăcia. Despre al său „Journal intime“ criticii spun.­ că este o adevărată ca­podoperă de literatură poetică. Admiratorul mă­reției suferințelor omenești e adm­irat de Eu­ropa întreagă și ales membru al Academiei franceze. In 16 Septemvrie 1863 când el închi­de ochii­ pentru vecie, Urania îmtreagă îmbra­că haină de doliu, iar marele poet trece în­ lumea nemuritorilor. Cronicar Un proiect de lege pen­­tru prețul minim­al al granim BUCUREȘTI. 16.­­ Guvernul a ini­țiat un proiect de lege prin care s’ar minimaliza prețul actual al grâului. In­­rederea acestei minimalizări, proiertul prevede înfințarea unor­ birouri orășe­nești ,și județene p­entru controlul și coordonarea prețului grâului, a­­ pâinii și­ a făinei. l’rețul minimal, al grâuului, va fi fixat probabil de către consiliul de m­ini­ștrii de azi. fâlfâ In jurul studiului pasical de cdire d. Romul Doliu D. Romul Boila este profesor de drept constituțional la Universi­tatea din Cluj. In această calitate, Dsa a publicat un studiu asupra re­vizuirii Constituției. Dsa militează în acest studiu pentru o largă descen­tralizare, dar nu vorbește nicăiri nici de „independență“, nici de ,autonomie“ dimpotrivă accentuează chiar și în expunerea de motive, că scopul final către care tinde, este asigurarea unei consolidări sufletești cât mai grabnice și­ o eliminare a luptelor regionaliste. Cu această problemă s’au ocupat mulți, între alții și actualul domn ministru de Interne, care într’un proiect de lege depus pe biroul Sena­tului în anul 1921, a mers chiar mai departe în direcția descentralizării, iar în anul 1926 a ținut o conferință vorbind de „diete provinciale“! Atunci nu s’a scandalizat nimeni. Azi se face mare vâlvă în presă, și se atribuie partidului național­­țărănesc tendințe „autonomiste“ și „independente“. In acelaș timp, presa minoritară vorbește de eludarea intereselor minoritare. Conducerea partidului național-țărănesc s’a ocupat cu chestiunea descentralizării, fixându-și punctul său de vedere. Acolo n’a fost nici vorbă de „autonomie“ sau „separatism“. Dar prin campania deșănțată și inconștientă care se duce într’o anumită presă se va ajunge în mod nevoit la o țintă nedorită și se vor alimenta chiar curentele autonomiste, și va veni un timp, când cu regret va trebui să constatăm că, nici autoritatea și popularitatea partidului na­țional-țărănesc, nu va fi în stare să pună stavilă acestui curent. N­T. 1 .Abia­­ lesahisei uișia, când seasa polițiști în unifromă înconjuratră, iar al șaptelea, în costum civi­l,,, îndreptându-și țeava pistolului­­ spre fruntea mea îmi strigă ! Sus mânile ! Nu eram în stare să-mi explic cauza a­­cestui­­ incident. Gum­a am­ putut eu să atrag atenția polițiștilor asupra­-mi ? Mi-o expli ■­­­cară însă ei, în curând. Pumna­lul, ce eu îl țineam într’un buzu­nar al h­ainei, pe când mâncam ieșise pe jumătate afară, iar polițiștii îl văzură, își 1 ■ împlineau, prin urmare, datoria, îmi goliră și­­ celelalte buzuna­re și mai găsiră­­ un revolver, plus un stilet. M’au dus apoi la postul cel mai­ apropiat, unde­­ mă luă în primire un sergent,­­ Ce a făcut acest o­m ? ■­­ întrebă el pe­­ cei șapte polițiștii. Am găsit la el arme și... instrumente de­­ spargere, — ii răspun­so măndru cel îm­­­­brăcat în civil.­­­ Bravo,, Callahan, — bombăni acum sergentul­, — ați pus mâna­ pe-un... flăcău puternic ! Apoi, întinzănd condeiul în cerneală, gata, gata, să scrie, mi-se adresă cu gura de jumătate . Cum te ch­iamă ? Aceasta n’o să v’o ,spun.. — îi răspun­sei eu. Mânios, el lovi masa­ cu pumnul.­­ Ce-­ai spus ? îmi strigă: apoi din toată pu­terea plămăniloir. -­­ Mișelule, nu vrei să­ rți spui numele ? Nu te temi, că-ți sparg căpățâna ? Spune repede , cum te chiamăi ? ' Eu abia putui opri un zimbet ce mi se ,­i tre­ Uira pe buze. Dacă veți binevoi a­ishem­a pe șeful dvrtash­e, atunci, probabil o să vă spun... Sergentul, sărmanul, nu-și credea ure­­chilor. Totul i­ se părea un vis greu. Dar vai, era realitate 1 — Hahaha ! — făcu el acum, străngân­­du și pumimi. Știi, căi ești interesant ? Așadar, d voastre vreți să cuunoașteți cu ori­­ce e preț pe șeful ? IARAȘI LIBER Polițistul de lângă mine locimi se pre­gătia să-mi dea un pumn, eu însă îl fi­xai atât de adânc, încât, Sărmanu­l, rămase ■ nganișoarl. — Da, strigai eu acum, luându-mi o atitudine autoritară, așa e, cum v’a­mi spus­. Fiți atât de buni și chemați pe­­ d. Garrol și atunci — o să răspund. Atitudinea aceasta a mea își făcuse­ e­feptu­l. Pe fatia sergentului, care pe mine mă considera drept un vagabond, o neașteptată, o rapid­ă schimbare, observa,i Si a­­lergă la telefon. - - Bine, — îl auzii exclamând de­odata. Dacă dvoastre ordonați... Apoi după o vi­zibilă luptă -iisterna de scurtă dura­tă imi întinse rvolverul, zicându-m­i: Da! Abia avui vreme să-mi înfund revolverul în buzunar, când el, ca­ un nou răsunet al c­on­vorbirei telefonice îmi mai zise un „da” și îmi întinse pum,nasul și stile*..ul. Puteți merge! Sunteți liber!­­ îmi mai grăi sergentul. Ori doar, adaogă el zimibind, văzând ., aă­ eu n’am plecat încă, doriți ,să vă dau și vre-o mitralieră . Destul atâ­ta„ că­­ . .f­lăcăul puternic” , a redevenit zidar, iar reîntors la hotel un di­stins funcționar de poliție, care s­a dat odihnei, cu gândul s­ă nu se trezea­scă până a doua zi la­ orele II a. m. IN CAUTAREA OBIECTULUI BLESTEMAT M'a,iti timiI odiihnei, da­r nu­ pot să­­ ifirm, cu toate acestea, că eram într’adevăr o­­dih­nit. Nu aveam încă dovezile împotriva, lui Rosso. Aveam abia niște urme, cari nu știam, unde mă vor duce. In cartierul general al bandiților s’a vorbit de un ,,o­­biect ascuns", iar Ro­sso spunea că ace­st obiect el nu-l poartă în buzunar,, ci îl păs­trează acasă, dat fiind în grija „bătrânei”. F­ără îndoială, acest obiect își avea im­portanța lui, căci altfeil,,, n’ar fi fost su­­praveg­hiat cu atâta grijă, îmi pusei în gând să pătrund cumva în locuința lui Ros­so, ca­ să văd și eu odată „obiectul as­cuns”. Aceasta nu se putea face, bine înț­eles,, decât în absența locatarului. Năcazu­l­,în­să era, că precum spusese Rosso, așa-nu­­mita „bătrână” nu părăsește casa nici pe-o­­lipă. Trebuia să inventez prin urmare' vrea­ un mijloc pentru a - i scoate din ca­să- Fălcui o mulțime de planuri, renun­țând apoi la toate. In sfârșit mă văzui ne­voit să recurg la străvechiul truc ,al t­e­­legramei false. In acest scop trebuia să cunosc mai întâi îm­prejurările fa­miliare ale lui Rosso. Cercetările în a­ceasta direcție le făcui cu multă tragare de seamă și cu un desănaușit succes. LA CASA LUI ROSSO In dimineața zilei următoare obișnuitul meu costum de stradă,­ îmbrăcat intr’o­ farmacie și chemai la telefon în trai lo­cuința lui Rosso. Imi răspunse o voce bărbătească, iar­ eu înțelesei, că © 1 e a­­casă și amânat întreprinderea până mai târziu. După masă la orașe , în telefon au­zii glas de femeie, care îmi spuse, că Ros- SiO e dus de-acasă și d­ă mi știe,, când se va reîntoarce. Deocamdată mă mulțumit cu atâta. Peste zece minute, sunai la locuința lui Rosso. — D voastre m’ați chemat la telefonuV - mă întrebă, deschizându-mi ușa o tânără femeie. ■— Eu, —­ îi răspunsei, — Sunt contra t­­lor al listelor electorale și mă interesez de cetățea­nul Giuseppe Rosso. "Văd însă, ci numele bărbatului I­o­­e Antonio. Nu cumva Giuseppe e fratele Său, ori, rude­nia sa? Nu, îmi zise­ma. — Tony este sin­­­­gurul în familie. .Abia eu am în Ameri­ca rudenii­, pe m­am­a mea și pe fratele meu, cari locuiesc în Ost Botsford... Fratele dv. e tot Rosso? - -i Vii. El se numește David. David Mar­­­cusa...­­ j —­ Ah­, scuzați, mai replicai eu. — M­ama și fra­tele d voastre locuiesc împra­­­­ș­tină? Da,­­­ îmi răspunse ea­, închiziind ușa. INCALCULABILUL Aveam acum să mă­­ pun în legătură cu poliția din Ost Botsford. De aici primii in­formația, că­ soarta lui Rosso locuiește îm­­preună­ cu fiul ei și că n’au telefon la ca­să. Mă dusei apoi la oficiul telegrafic din Mainstreet și după cuvenita, legitimare ,co­­municai șefului, că în curând va sosi o te­­lagramă însă să mi fie expediată adresa­tei decât la ordinul meu. Mă reîntorsei apoi la hottel, mă pusei în scoltură cu oficiul telegrafic din Boisfe­r­d și dictai următoarea telegramă: Oft- Doaminei Ro­se, South Water Street 113 Antefons. David grav răniit, tim­a alcasă. Mama. Seara la orele 7 primii în cunoștința mea, că telegrama a sosit. răși costumul de zidar. Atunci, îmbrăcai ia­mă dusei la câr­­ciu­ma lui Riccio și cerui o halbă de bere. Din cele trecute vremi In atentat impotrica lui Wilson — Detectivul Harold C. Keyes povestește, cum a salvat viața fostului pre­ședinte al Statelor­ Unite din America de Nord — Ce s’ar fi întâmplat, dacă atentatul acesta ar fi reușit? — I

Next