Patria, septembrie 1931 (Anul 13, nr. 190-213)
1931-09-15 / nr. 202
Anal al Xlll-lea No. 202 redacția fl ADMIIII8ZRATU (Mai, Strada RofiKa Karla Nr. 36. I fi Admla. MM M-*l DIRECȚIA POUnci : Oanlatal da proal al portidalol anțional-tărăMana, aacțla Ardaalalal. ABONAMENT AMUR;U i Proieuant libere — — Lei 800 l'’unctionairl «i „ 7"'i iatorititi fl iaaUtat lanl „ IW la atrontate dubla. Lei 3 Joi 17 Septemvrie 1931 D. Iorga a găsit o soluție genială pentru combaterea șomajului intelectual: nu vă mai iscăli nici o nouă diplomă de licență... Și când te gândești că genialul bărbat de stat a fost „neglijat“ până acum! In colonii in crista lindaic oc preso Ca prilcifli connscurii $l inlemcerii apariței daroiai „¥e$nil*“ din Timișoara - La Timișoara, în capitala coloniei de boangheni numită „Banat“, apare un ziar „Vestul*. Noi zicem, că este o excelentă gazetă combativă, dar pentru ca să nu îngreunăm discuția, putem admite ipoteza cavalerilor de la ritmul nou, că este un ziar prost redactat. La Timișoara s’a pripășit un francez renegat, fost profesor-educator în casa Brătienilor, cu numele de Julian Peter, în calitate de nu știm ce fel de inspector. Aceasta a îndemnal, și cu siguranță la aprobarea guvernului, COdrl Sță zilnic ziarul „Vestul”, nu îngăduie vânzarea ziarului pe stradă, dă ordine să desfacă zațul, de la tipografie, dă ordin ca poliția să târască în lanțuri dealungul Timișoarei pe redactorii ziarului și declară, că va continua zilnic să aplice acest tratament, până ce ziarul nu va scrie articole cuminți. Am pus mâna pe o ediție Flamingiu de colecții de legi, și-am deschis partea unde este tipărită Constituția. Am căutat în ea, am răsfoit și cetit toate articolele pentru ca să găsim un pasaj, în care s’ar spune, că „ziarele prost redactate vor fi confiscate de poliție“. Și că „criteriul prostiei se va stabili din caz în caz de către d. prefect al județului“. N’am găsit un asemenea pasaj. Am găsit în schimb un articol, în care se spune, că presa este liberă și nu se admit nici un fel de restricțiuni preventive. Dar abia am terminat cetirea și iată mi se aduce un ziar, in care se afirmă, că „Vestul a fost confiscat pentru că l-a atacat pe d. Julian Peter“. Ce era să fac?! Am răsfoit din nou Constituția și am căutat alt articol, în care trebuia să fie scris, „că „Vestul“ sau oricare alt ziar, va trebui confiscat dacă îl va ataca pe d. Julian Peter“. Dar n’am găsit nici un astfel de dispoziție. Și abia am terminat, când cetesc în „Viitorul“, că s’a ordonat confiscarea, pentru că „Vestul“ făcea propagandă „regionalistă“. Ce era să fac? Am căutat un alt articol în care trebuia să fie scris, că „ziarele ț cari fac propagandă regionalistă, trebuiesc confiscate“ și oricât ași fi răsfoit Constituția, n’am găsit nici o dispoziție în acest sens. Și abia am terminat, mi se spune, că „Vestul“ a fost confiscat fiindcă „a atacat guvernul lorga“. N’am găsit nici un articol de lege, care ar suna așa: „și ziarele cari ar numi guvernul lorga de licneală națională, sau ar zeflemiza ritmul nou, trebuiesc imediat confiscate, redactorii ziarului legați în lanțuri, purtați dealungul orașului, legați la stâlpul infamiei etc.“ Ei, atunci cum stăm cu libertatea presei ? Dar ceea ce m’a revoltat, n’a fost procedura guvernului, ci atitudinea presei din Capitală. A ziarelor „Dimineața“, „Universul“, „Viitorul“ și „Curentul“ etc. De zece zile de când durează acest scandal formidabil, n’am cetit nici un protest. Sindicatele presei nu s’au întrunit să ia atitudine. Nu se scrie nicăiri că guvernul este ucigașul presei. Pentru ce această tăcere?! Cum se explică? Este doar vorba de un fleac de gazetă din colonia boanghenilor. „Vestul" poate fi confiscat. Presa boanghenilor nu se consideră de presă? Răspunsul nostru este lapidar: Faceți-vâ jocurile domnilor! Dr. George Ohăbeanu. Au inceput haidifele pentru formarea sinaicala Oi micilor banci din provincie- BUCUREȘTI, IB. ~ Secau inceput la București tratativele în ce privește formarea sindicatului micilor bănci din provincie, reprezentanții bancilor, prezentându-se din Argetoianu, căruia i-au cerut sprijinul qrecuiulii. In răspuns d. Argetoianu, a de.laiis că sfatul nu poate lua garanță de‘.it asupra băncilor .serioase din poruncie, rugând j.’e reprezentanță băncilir .“.i să fie irimiți în sindicat numai cari nu 'Uir abuza de garanția statului. Notăm că acest sindicat ar lua ființă cu aproape 1 miliarde lei Tratativele vor constiuia mâine ca Banca Națională. —uio— •» Do. X ‘ a lost dlslras de fraznef — KENLIN. 16. — Știri primite din New York anunță că avionul „Do. X“ a fost trăznit. In timpul unei fuHuni foarte violente. Un mecanic din echipaj, care căutase refugiu sub aripile doarohiului, a fost transportat la spital, spre a i se la îngrijiri, întrucât și-a pierdut cunoștința. Ceilalți membri ai echipajului care deasemeni se adăposteau sub aripi, ■precum și avionul au scăpat netinși.X.O. Reducerea falelor vamale ungare asupra lemnului românesc BUDAPESTA. 16. — O ordonanță guvernamentală prevede reducerea taxelor vamale asupra lemnului de proveniență din România, pentru o cantitate fixată în convenția comercială ungaroromână, din 12 August 1931. Reducerea aceasta este de 25 până la 35 filerin aur, la suta de kilograme. Ordonanța întră în vigoare la 17 Septemvrie și expiră la 31 Decemvrie al acestui an. TAXA POSTALA PLANTA IN NUMERAR Re. 11178/im Í.y On Biblioteca, Palatului Cult. T*;.-Mures Țara Românească este, azi, cea mai fericată țară din lume. Mâhnirea fără hotar, car‘ a cuprins-o acum vre-o 10 /Ano, când o presă ireverențioasă anunța aproape sigura demisie a dini lorga din postul de reprezentant al Providenței generoase, s’a transformat, subit, ifltr’un indescriptibil entusiasm. Cauza acestui entuziasm o torențială inarsare de bucurie peste întreg teritorul țării, este simplă și lesne de înțeles. 1. Iorga, fulgerând pe „calomniatorii ” săi, plecând urechea și la oftaturile dar adânci ale neamului a consimțit să rămânți. Să rămână și să înfăptuiască până la capăt programul său politic de o incomparabilă sudură (mganic), având la bază concepții maiestoase, vârtoșenie rectlineară și mai ales o adâncă solozitate. Căci repetăm întreaga națiune română îl vrea cu disperare, îl vrea pe pozițiile îndrăznețe pe cari numai priceperea dsale politică adâncă le-a putut găsi coci și füiul cu lui‘«‘a, îi reține în fruntea trebilor obștești cu mâinile încleștate în coada de rândunică a fracului său prezidențial... De ce n’ar înnota deci în bucurie întreaga suflare românească, dacă d. lorga a catadixit să nu o lase în voia întâmplării și s’a decis, pentru a doua oară, să o scoată la liman? Dar gestul cel mai mun al dlui lorga este remarcabil și dintr’un alt punct de »edere. Contrar versiunilor, desigur „tendențioase“, care circulă în public, rămânerea dsale, care echivalează cu un nou capitol de „sacrificii personale dureroase“, constitue și un act de patriotism fără pereche, act posibil numai la un mare istoric și mai ales „educator al omenirii întregi“, cum este dsa încă de pe băncile liceului din Botoșani, unde și-a cristalizat celebrele,puncte“, în baza cărora d. Brandsch a ajuns locatar permanent al palatului Cantacuzino. Căci repetăm iarăși d. lorga n’ar fi voit să mai „rămână“ cu nici-un preț. 1l chema cu îndemnuri tainice vechile inscripții cirUice și grecești și dar că a biruit totuș gândul într’aripat, fastul se datorește excluzia unui plus de închinări spre mucenicie, și românească și patriotică, plus pe care obijduita nație românească îl înregistrează azi cu lacrimi în ochi. Natural, speranțele cari se leagă indisolubil de muceniceasca și eroica personalitate a dlui Iorga—Mântuitârd, Salvatorul și Desrobitorul, se vor împlini întocmai. Taciturn cum este, înțeles și admirat de vrednicii săi colaboratori, tot unul și unul, dibaciu ca un Richelieu și prudent ca șarpele, dsa va săvârși minuni. După ordinea și fericirile exemplare pe cari le-a revărsat, abia în câteva luni, peste școala românească, vor veni alte minuni și mai mari. Plugărimea românească va cunoaște în curând o epocă de aur, funcționărimea un mecenate de proporții antice, iar celelalte „categorii“ ale tezaurului nostru etnic mii și mii de balsamuri răcoritoare. Hotărât lucru, țara Românească e în al nouălea cer: sburdă de fericire ca mieii primăvara, doarme liniștit și așteaptă cu încredere canaanul de mâine... SItuatia EclQziasm Indescriptibil viara. (icneala rămâne D. lorgo un pieoca - Prin acest gest alfinist de mare patriot s’au rezolvit, dintr'odata si ca prin minune, toate problemele... - De două săptămâni nu se mai auzea șoptindu-se altceva decât de venirea apromată la cârmă a partidului liberal diaist. Am râs în față naivilor, și-am arătat, că cineva face poznă la Dior. Nu se mai vine în România la guvern pe ușa din dos. Iată cetind „Cuvântul de azi, a trebuit să constatăm, că avem dreptate. Atacuri împotriva dlui Duca, altele împotriva dlui Guță... etc. E semnul cel mai bun asupra șanselor de venire la guvern a liberalilor. De altă parte liberalii ar putea spune, că-i ușor celor de la ritmul nou, să știe cum se ajunge mai repede la guvern, dar și don fncent idem non este idem. Lui Mitică îi spune tatăl său: „Ar fi chiar timpul băiete să te însori, și să iai o nevedică nostimă“ Dar Mitică răspunde resemnat: „Ți-a fost ușor Divineză, că ai avut-o pe mama, dar cu cum să fem una străină?“ ■k I. Iorga ne asigură, că nu mai pleacă. Nu pleacă niciodată. Ar fi și rău să plece. Ce-am face noi dacă asa ar pleca? La urma urmelor l-am rechema să avem pe cine critica. Doi prietini se întâlnesc. „Pentru ce ești supărat?“ îl întreabă unul pe celalalt. „Cum să nu fiu supărat“ răspunde cel apostrofal, „medicul a șfă■l-a pe nevastă-meu să facă o cură de patru săptămâni la Mangalia“. Pentru asta să nu te superi atâta, o să treacă cele patru săptămâni“. „Apoi asta e, chiar azi au trecut și iar s’a întors“. VAarele temerediene atacă merevifi cu violență pe câțiva fruntași național-țărănești. Vorbesc de miliarde și de crime, și de câte toate. Și vorbesc cu atâta preciziune și inzistență, încât în urmă îi vor crede și cei, cari sunt atacați fără nici un temeiu. Un fost ministru mi-a povestit ieri o anecdotă. Cică era un om care trăia tare retras. N’avea nici nevastă, nici copii. Dar faimarea din sat i-a scos vestea, că a avut și nevastă și copii pe cari însă i-a omorât. A început să vorbească unul, ba altul, apoi s’a scris și la gazete, pe urmă chiar preotul a ținut să vestejească grozava crimă de pe amvonul Bisericei, toată lumea credea în zvon. In cele din urmă, câțiva, curioși ,să vadă ce face omul acasă,singur au ascultat la fereastră și se uitau în camera lui. Omul nostru ce făcea, vedea la masă și plângea și vorbea ,singur, dragi copii ai mei, puișorii tatii, că aț fost patru și aț fost frumoși, și nu mai sunteți... Z. ^üBCfl Galil Alfred Victor de Vigny 116. septembrie 1661 -Afred de Vigny e o glorie a literaturei franceze din secolul al XIX-lea. El debutează insă numai după demisia din armată cu poezii romantice. Un deosebit succes oblinf Și romanele ,...alp istorice ,,Cinq-Mars", — „Stella“ și „Servitude et grandeur militaires“. Tot, astfel ,cu piesele sale teatrale „Marechale d'Ancre“, și „Chatterton". De la inspirația cea mai subiectivă marele poet se ridică până la meditarea filosofică, dând lirismului sau expresie impersonală. Mai ales celebrele poeme din volumul „Destinées" îl așează între fruntașii poeziei franceze a celui de al XIX-lea secol. In poeziile sale ,Alfred de Vigny cântă singurătatea, și proslăvește sărăcia. Despre al său „Journal intime“ criticii spun. că este o adevărată capodoperă de literatură poetică. Admiratorul măreției suferințelor omenești e admirat de Europa întreagă și ales membru al Academiei franceze. In 16 Septemvrie 1863 când el închide ochii pentru vecie, Urania îmtreagă îmbracă haină de doliu, iar marele poet trece în lumea nemuritorilor. Cronicar Un proiect de lege pentru prețul minimal al granim BUCUREȘTI. 16. Guvernul a inițiat un proiect de lege prin care s’ar minimaliza prețul actual al grâului. Inrederea acestei minimalizări, proiertul prevede înfințarea unor birouri orășenești ,și județene pentru controlul și coordonarea prețului grâului, a pâinii și a făinei. l’rețul minimal, al grâuului, va fi fixat probabil de către consiliul de miniștrii de azi. fâlfâ In jurul studiului pasical de cdire d. Romul Doliu D. Romul Boila este profesor de drept constituțional la Universitatea din Cluj. In această calitate, Dsa a publicat un studiu asupra revizuirii Constituției. Dsa militează în acest studiu pentru o largă descentralizare, dar nu vorbește nicăiri nici de „independență“, nici de ,autonomie“ dimpotrivă accentuează chiar și în expunerea de motive, că scopul final către care tinde, este asigurarea unei consolidări sufletești cât mai grabnice și o eliminare a luptelor regionaliste. Cu această problemă s’au ocupat mulți, între alții și actualul domn ministru de Interne, care într’un proiect de lege depus pe biroul Senatului în anul 1921, a mers chiar mai departe în direcția descentralizării, iar în anul 1926 a ținut o conferință vorbind de „diete provinciale“! Atunci nu s’a scandalizat nimeni. Azi se face mare vâlvă în presă, și se atribuie partidului naționalțărănesc tendințe „autonomiste“ și „independente“. In acelaș timp, presa minoritară vorbește de eludarea intereselor minoritare. Conducerea partidului național-țărănesc s’a ocupat cu chestiunea descentralizării, fixându-și punctul său de vedere. Acolo n’a fost nici vorbă de „autonomie“ sau „separatism“. Dar prin campania deșănțată și inconștientă care se duce într’o anumită presă se va ajunge în mod nevoit la o țintă nedorită și se vor alimenta chiar curentele autonomiste, și va veni un timp, când cu regret va trebui să constatăm că, nici autoritatea și popularitatea partidului național-țărănesc, nu va fi în stare să pună stavilă acestui curent. NT. 1 .Abia lesahisei uișia, când seasa polițiști în unifromă înconjuratră, iar al șaptelea, în costum civil,,, îndreptându-și țeava pistolului spre fruntea mea îmi strigă ! Sus mânile ! Nu eram în stare să-mi explic cauza acestui incident. Guma am putut eu să atrag atenția polițiștilor asupra-mi ? Mi-o expli ■cară însă ei, în curând. Pumnalul, ce eu îl țineam într’un buzunar al hainei, pe când mâncam ieșise pe jumătate afară, iar polițiștii îl văzură, își 1 ■ împlineau, prin urmare, datoria, îmi goliră și celelalte buzunare și mai găsiră un revolver, plus un stilet. M’au dus apoi la postul cel mai apropiat, unde mă luă în primire un sergent, Ce a făcut acest om ? ■ întrebă el pe cei șapte polițiștii. Am găsit la el arme și... instrumente de spargere, — ii răspunso măndru cel îmbrăcat în civil. Bravo,, Callahan, — bombăni acum sergentul, — ați pus mâna pe-un... flăcău puternic ! Apoi, întinzănd condeiul în cerneală, gata, gata, să scrie, mi-se adresă cu gura de jumătate . Cum te chiamă ? Aceasta n’o să v’o ,spun.. — îi răspunsei eu. Mânios, el lovi masa cu pumnul. Ce-ai spus ? îmi strigă: apoi din toată puterea plămăniloir. - Mișelule, nu vrei să rți spui numele ? Nu te temi, că-ți sparg căpățâna ? Spune repede , cum te chiamăi ? ' Eu abia putui opri un zimbet ce mi se ,i tre Uira pe buze. Dacă veți binevoi aishema pe șeful dvrtashe, atunci, probabil o să vă spun... Sergentul, sărmanul, nu-și credea urechilor. Totul i se părea un vis greu. Dar vai, era realitate 1 — Hahaha ! — făcu el acum, străngându și pumimi. Știi, căi ești interesant ? Așadar, d voastre vreți să cuunoașteți cu orice e preț pe șeful ? IARAȘI LIBER Polițistul de lângă mine locimi se pregătia să-mi dea un pumn, eu însă îl fixai atât de adânc, încât, Sărmanul, rămase ■ nganișoarl. — Da, strigai eu acum, luându-mi o atitudine autoritară, așa e, cum v’ami spus. Fiți atât de buni și chemați pe d. Garrol și atunci — o să răspund. Atitudinea aceasta a mea își făcuse efeptul. Pe fatia sergentului, care pe mine mă considera drept un vagabond, o neașteptată, o rapidă schimbare, observa,i Si alergă la telefon. - - Bine, — îl auzii exclamând deodata. Dacă dvoastre ordonați... Apoi după o vizibilă luptă -iisterna de scurtă durată imi întinse rvolverul, zicându-mi: Da! Abia avui vreme să-mi înfund revolverul în buzunar, când el, ca un nou răsunet al convorbirei telefonice îmi mai zise un „da” și îmi întinse pum,nasul și stile*..ul. Puteți merge! Sunteți liber! îmi mai grăi sergentul. Ori doar, adaogă el zimibind, văzând ., aă eu n’am plecat încă, doriți ,să vă dau și vre-o mitralieră . Destul atâta„ că . .flăcăul puternic” , a redevenit zidar, iar reîntors la hotel un distins funcționar de poliție, care sa dat odihnei, cu gândul să nu se trezească până a doua zi la orele II a. m. IN CAUTAREA OBIECTULUI BLESTEMAT M'a,iti timiI odiihnei, dar nu pot să ifirm, cu toate acestea, că eram într’adevăr odihnit. Nu aveam încă dovezile împotriva, lui Rosso. Aveam abia niște urme, cari nu știam, unde mă vor duce. In cartierul general al bandiților s’a vorbit de un ,,obiect ascuns", iar Rosso spunea că acest obiect el nu-l poartă în buzunar,, ci îl păstrează acasă, dat fiind în grija „bătrânei”. Fără îndoială, acest obiect își avea importanța lui, căci altfeil,,, n’ar fi fost supraveghiat cu atâta grijă, îmi pusei în gând să pătrund cumva în locuința lui Rosso, ca să văd și eu odată „obiectul ascuns”. Aceasta nu se putea face, bine înțeles,, decât în absența locatarului. Năcazul,însă era, că precum spusese Rosso, așa-numita „bătrână” nu părăsește casa nici pe-olipă. Trebuia să inventez prin urmare' vrea un mijloc pentru a - i scoate din casă- Fălcui o mulțime de planuri, renunțând apoi la toate. In sfârșit mă văzui nevoit să recurg la străvechiul truc ,al telegramei false. In acest scop trebuia să cunosc mai întâi împrejurările familiare ale lui Rosso. Cercetările în aceasta direcție le făcui cu multă tragare de seamă și cu un desănaușit succes. LA CASA LUI ROSSO In dimineața zilei următoare obișnuitul meu costum de stradă, îmbrăcat intr’o farmacie și chemai la telefon în trai locuința lui Rosso. Imi răspunse o voce bărbătească, iar eu înțelesei, că © 1 e acasă și amânat întreprinderea până mai târziu. După masă la orașe , în telefon auzii glas de femeie, care îmi spuse, că Ros- SiO e dus de-acasă și dă mi știe,, când se va reîntoarce. Deocamdată mă mulțumit cu atâta. Peste zece minute, sunai la locuința lui Rosso. — D voastre m’ați chemat la telefonuV - mă întrebă, deschizându-mi ușa o tânără femeie. ■— Eu, — îi răspunsei, — Sunt contra tlor al listelor electorale și mă interesez de cetățeanul Giuseppe Rosso. "Văd însă, ci numele bărbatului Ioe Antonio. Nu cumva Giuseppe e fratele Său, ori, rudenia sa? Nu, îmi zisema. — Tony este singurul în familie. .Abia eu am în America rudenii, pe mama mea și pe fratele meu, cari locuiesc în Ost Botsford... Fratele dv. e tot Rosso? - -i Vii. El se numește David. David Marcusa... j — Ah, scuzați, mai replicai eu. — Mama și fratele d voastre locuiesc împraștină? Da, îmi răspunse ea, închiziind ușa. INCALCULABILUL Aveam acum să mă pun în legătură cu poliția din Ost Botsford. De aici primii informația, că soarta lui Rosso locuiește împreună cu fiul ei și că n’au telefon la casă. Mă dusei apoi la oficiul telegrafic din Mainstreet și după cuvenita, legitimare ,comunicai șefului, că în curând va sosi o telagramă însă să mi fie expediată adresatei decât la ordinul meu. Mă reîntorsei apoi la hottel, mă pusei în scoltură cu oficiul telegrafic din Boisferd și dictai următoarea telegramă: Oft- Doaminei Rose, South Water Street 113 Antefons. David grav răniit, tima alcasă. Mama. Seara la orele 7 primii în cunoștința mea, că telegrama a sosit. răși costumul de zidar. Atunci, îmbrăcai iamă dusei la cârciuma lui Riccio și cerui o halbă de bere. Din cele trecute vremi In atentat impotrica lui Wilson — Detectivul Harold C. Keyes povestește, cum a salvat viața fostului președinte al Statelor Unite din America de Nord — Ce s’ar fi întâmplat, dacă atentatul acesta ar fi reușit? — I