Patria, aprilie 1932 (Anul 14, nr. 57-79)

1932-04-01 / nr. 57

TAXA POȘTALA PLĂTITĂ No. 11178/1029. UN NUMERAR Organ al Partidului Național Țărănesc Anul al XIV-lea No. 57. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA Cluj, Sb. Regina Maria No. 36. „„„„­­Redacția și Admin. 13-31 TELEFON:­­Direcțiunea . . . 13-31 DIRECȚIA POLITICĂ: Comitetul de presă al partidului național țărănesc, secția Ardealului abonament ANUAL: Profesiuni libere-----------Lei 800 Funcționali -----------700 Autorității și instituțiuni­i 1600 in srăinătate dublu. Lei 3 Guvernul a găsit în sfârșit­­ soluția crizei. A început să schimbe numele ministerelor. Principele Nicolae Se intoarce in lard BUCUREȘTI, 31. (Rador). — Du­pă cum s’a mai anunțat, A. S. R. Principele Nicolae se întoarce în cu­rând în țară. Situația principelui du­pă Statutele familiei regale este a­­ranjată, așa încât va prelua func­țiunile lui oficiale de inspector ge­neral al armatei și aeronauticei. La graniță A. S. R. Principele Nicolae va fi primit cu onoruri. —0X0— Dreptari­sm pâine?! Sunt unii, cari­­ au mereu aceeași obiecție idie câte ori se discută proble­mele „abstracte“ în legătură cu lega­litatea, constituționalismul și parla­mentarismul : „De acestea ne arde nouă acuma ? In loc de discuții „ste­rile“ mai bine ar fi să se discute­ pr­o­blemele ardente și actuale în legătură cu criza financiară și economică“. A­­ceștia pretind, că lumea n’o­­intere­­sează, dacă este sau nu constituțional guvernul lorga, dacă trăim sau nu într’o eră de legalitate, dacă respec­tăm sau nu princ­ipiile parlamentaris­mului integral, dacă presa este liberă sau e oprimată, dacă legea electorala acordă sau nu primă, listelor majori­tare. Lumea, — pretind specialiștii acești încurcă­ lume, — se preocupă de alte chestiuni. Spre pild­ă pri­mesc funcționarii lefurile la întâia lu­nii ? Țăranii își pot aranja datoriile ? Va prospera comerțul și industria ? Sunt mu­lți­naivi și laici în politică și mai ales în afară de lumea politică, în straturile de sus și de jos ale popu­lației, cari aprobă această argumen­tare și nu observă cum abilii publi­ciști deplasează polemicile și fac di­versiuni, pentru a zăpăci lumea. Aceștia nu văd nexul între „ab­stract“ și „concret“ și nu înțeleg la prima vedere, că problema „cum vor fi plătiți funcționarii”, „cum se vor a­­ranja datoriile agricole“, „cum va progresa comerțul și industria“ de­pinde în primul rând și aproape ex­clusiv de soluționarea celorlalte pro­bleme „abstracte“, adi­că de împreju­rarea, că avem sau nu o viață norma­lă de stat constituțională și parlamen­tară, că există sau nu o libertate a presei, că se respectă sau nu liberta­tea alegerilor ? Cei inițiați cunosc a­­cest cerc vițios, fiindcă sunt în nota tradiției. Cei naivi nu pricep legătu­ra și se lasă, — vom spune-o mai­ vulgar — duși de nas, ca o turma de oi. „RITMUL NOU“ s’a angajat so­lemn să soluționeze problemele eco­nomice și financiare. Ritm mou în­semnează guvernare împotriva parti­delor, înafară de partide,­­fără nici un program, ci după voia întâmplării sau după capriciul cuiva. Oamenii de partide dispun de băncii, de între­prinderi comerciale și industriale. Partidele au legăturile lor cu străi­nătatea. Partidele au programul lor și au conducătorii lor răspunzători pentru atitudinile adoptate în proble­mele, cari se ivesc. Guvernul „ritmu­lui nou“ nu dispune decât peste o ceată de fripturiști, cari nu se sinchi­sesc nici de program și nici de răs­pundere. Cum ar putea decis să dea aceștia o soluție ! Și dacă ar fabrica o formulă, cine stă de vorbă cu­m î Cine răspunde de oblistamentele luate de ei ? Evident, că un astfel de­­ gu­vern nu va rezolvi nici când­ nici-o problemă vitală de ordin economic și financiar. Mai ales în lumea economică , fi­nanciară creditul și prestigiul joacă un rol determinant. Dar ce prestigiu poate avea un guvern, care nu are pro­gram și nu are nici o rădăcină în massele populare? Iată deci, că pen­tru a soluționa criza economică este mare nevoie de un regim politic nor­mal, constituțional și de un parlamen­tarism nefalsificat. Se zice, că omul flămând este un element bun pentru răsmetilță. In­exact. Pe omul flămând și pe omul materialist ,numai un pas îl desparte de demoralizare și lașitate. Revoluțiii­­le din veacul al XVIII-lea și XIX-lea au izbucnit, aproape toate pentru i­­deile de libertate, națiionalism și con­stituționalism. „Să ne dea drepturi, că pâine vom coace noi“ — spuneau francezii. Și aveau dreptate. Napole­on pleacă fără nici un golosran, cu o sabie în mână și cucerește lumea în­treagă în fruntea unei armate fanati­­­zate cu ideile de libertate și emanci­pare. Este un­­­devăr necontestat, că grandioasele curente populare S’au zămislit în călimarele savanților. De opt luni de zile preoții, funcțio­narii, pensionarii nu-și primesc lea­fa refulat sau de loc. Pe sate bântuie o mizerie nemaipomenită. O iarnă lungă a compromis recolta. Dar popo­rul tace și nici gând n’are să se miș­te. Dar în ziua, când se va găsi omul, care să se pună în fruntea națiunii, deslănțuind lupta pentru reintegra­rea în patrimoniul ei, de unde a fost alungată, pentru redobândirea drep­turilor frustrate, suflet de om la o­­rașe și la sate, ba nici frunză în co­dru i nu va rămânea nemișcată. Totul se va înșirui în linia de bătaie, fiind­că deși au fost compromise și banali­zate multe valori și multe principii, adevărul, că oamenii singuratici pot fi urd­ați și oprimați, dar națiunea întreagă nu poate fi nici îngenunchia­­tă, nici întemnițată î și nici umilită, rămâne în picioare și rezistă tuturor vânturilor nebunatice și trecătoare. dr. George Ohăbeanu Dueluri politice ~~ In Capitala BUCUREȘTI. 31. — Azi înainte de masă a avut loc la Hipodromul Bă­neasa duelul diintre dnii Grigore Fili­­pescu și Mihai Sturza redactorul zia­rului „Mișcarea“. Adversarii au tras câte un glonte în aer. După masă în acelaș loc d. Grigore Filipescu s-a întâlnit cu d. George Brătianu, rezultatul duelului a fost acelaș, atâta doar că adversarii s’au împăcat. —0X0— Deschiderea sesiunii Sf. sinod Ieri s’a desch­is sesiiunea ardivnară­­a Sf. Sinod. La orele 10 s’a oficia­t un „Te-Deum” în catedrală, după care memibrii Sf. Sinod s’au întrunit în palatul Patriarhului, sub preșidenția I. P. S. S. Miron Geristea. Mesajul de diaschide­re a sesiunii a fost citit de d. prof. N. Iorga, ministrul instruc­­țiunii. La ședință a participat și părintele Aurel Grăciunescu, secretar general la culte. După citirea mesajului d. lorga s’a re­tras. S’a procedat la alegerea diferitelor comi­­siuni ciăitora li s’aui repartizat lucrările cu­rente. Membrii Sf. Sinod­ a­u luat apoi în discu­ție pru actul de lege pentru reorganizarea în­vățământului teologic, alcătuit de com­isia specială, delegată de Sinod în trecuta se­siune. La amiază înalții­­ prelați au fost reținuți la masă­ de I. P. S. S. Patriarhul Miron. La ora 3 d. a. ei au reluat discuțiile asu­pra aceluiași proect, discuții cari au durat până­ la orele 6 seara. >—0X0— On p .. t1''i ' . -1'. v­­r­e Ö Noua măsură financiară (?) a gu­vernului, de­ a inventaria toate ordo­nanțele de plată, salarii sau pensiuni neachitate, dând posesorilor acestora recipise de depozit provizoriu, a spul­berat dintr’o singură lovitură speran­țele hrănite de atâteia promisiuni mi­nisteriale, că restanțele vor fi achita­te până la sfârșitul lui Martie sau în cel mai rău caz, la începutul lui Apri­lie. Acum telegramele din București anunță că Banca Națională va primi Sâmbătă cea de-a treia tranșe a îm­prumutului de 150 milioane franci, — adică o rată de 50 milioane franci — din care se va achita o parte a re­­cipiselor de depozit. Știrea aceasta își are însă în ea însăși germenii de dez­amăgire. Căci desigur, nu d. Argeto­­ianu ar putea repeta minunea celor cinci pâini și doi pești de lângă lacul Genizaretului, iar fără această minu­ne, nu vedem cum s’ar putea plăti din cincizeci milioane franci, restanțe de plată de peste două miliarde lei. Problema restanțelor are însă și al­tă lătare, care­ a răscolit țara dintr’un capăt la altul, stârnind o serie inter­minabilă de proteste îndreptățite. Pe câtă vreme aceste restanțe, se adună lună de lună în statele de pla­tă ale funcționarilor, pensionarilor și ofițerilor din provincie, toate aceste categorii de salariați publici din Ca­pitală, își primesc la timp retribuțiu­­nile lor, sau la tot cazul, cu întârzieri neînsemnate. Și în fruntea lor, fi­rește, întreagă lista ministerială, gar­nisită cu toată sumedenia marilor bu­­getivorL.. onorifici, care fiindcă au a­­ceastă calitate, au început să coste mai mult. Centralismul sălbatec al ritmului nou, a făcut și această deosebire între salariații punici. Pentru București — banii la timp. Pentru restanțele de luni de zile a­­le boanghenilor — recipise. Nu e desigur o ilegalitate că bucu­­reștenii își primesc la timp compe­tențele. E însă o nedreptate ca în a­­celaș timp, nenorociții din provincie sunt aruncați în ghiarele mizeriei, a desperării, a cămătarilor și în coșma­rul foamei, cu restanțe de 4—5, și chiar măi multe luni. Când gazetele aduc zilnic mărturia desperării funcționarilor și pensiona­rilor din provincie, când s’au văzut învățători nebuniți de foame și pen­sionari cari s’au sinucis de mizerie după­ ce și-au exterminat întâiu fami­lia, oare celor cari poartă răspunde­rea tuturor acestor nenorociri nu li se oprește îmbucătura în gât și șampa­nia nu li se preface în vitriol?­­ Nedreptatea care se face lună d­e lună cu funcționarii și pensionarii din provincie, trebue să înceteze. Acea­­tă politică de înfometare a provinciei nu mai poate dura fără repercusiuni. Nu pentru că cei din Capitală au fost satisfăcuți, ci pentru că cei din pro­vincie sunt prea brutal nesocotiți Di­ferența aceasta de tratament consti­­tue mai mult decât o nedreptate, ea este o­ faptă rea. Crede oare parlamentul țării, că da­că diurnele parlamentare ca și lefu­rile miniștrilor, sunt achitate la timp, nu e de datoria lui să pretindă dacă nu achitarea restanțelor, măcar trata­ment egal pentru toți salariații și pensionarii publici? In seceta de individualitate și acți­une pozitivă, a parlamentului, aleșii ritmului nou măcar această faptă de d­reptate s’o realizeze. #eozoo— Silustia PcDlTD BncDre$fi­­ bani la timp, pentru boanimenii din provincie — recipisc sa inch­eie odaia politica de infometare a profinciei - In timp ce functionarii din incuretii sant piupiti la zi, spianopi publici din provincie soni arnncati sislemotic in chiar d­e mizerid Se zîce, că e mare bucluc cu loteria de stat, D. Argetoianu vrea să-i acoar­­de favoruri, dar d.­lorga deși a făcut promisiuni in aceasta direcție în con­siliul de miniștri, în parlament, de teama majorităților și mai ales a opo­ziției n’a îndrâsnit să sprijinească pro­iectul dlui Argetoianu. Enervat d. Ar­getoianu i-a făcut reproșuri. Dar d. Iorga i-a răspuns: „favoruri, favoruri­ dragă, dar nu în fața Țării”. Doi evrei se găseau ca împricinați în fața Tribunalului. Judecătorul îl în­treabă pe pârât, că este adevărată afir­mația reclamantului, că i-ar fi dator cu 5 mii de lei. Pârâtul răspunde, că nimic nu-i adevărat, și e gata să joare. Reclamantul pierde procesul și ieșind din sala de desbateri se răstește la pâ­rât: „Nu ți-e rușine? Pentru ce ai min­­țit?‘‘ „Pentru ce?” — răspunde pârâtul — „ce trebuie să știe creștinul ăsta de toate dar averile noastre?!* Alegerea de la Tutova a fost amâna­tă. Pretextul, agitația deslănțuită de unii electori. Motivul, că guvernul su­ferea o înfrângere. Mitică ii spune prietinului său: „Am de gând să o iau în căsătorie pe fata lui Georgescu”. „Fugi încolo Mitică, îi spune prietinul, doar tu ai nevastă”. „Am, răspunse Mitică, dar are deja fe­­bră. In timpul din urmă s-au înmulțit du­elurile, ca ciupercile după ploaie. Evreii, Weiss și Grün, obișnuesc să rezolve conflictele cavalerești după alte metode. Fiind împreună la un ceaiu dansant Weiss calcă pe picioarele dnei Grün. Pentru asta Grün îi cere satis­facție: „Satisfacție îți trebuie — îi ri­postează Weiss — poftim acolo e ne­vasta mea calcă-o și tu pe picioare'*. Vineri, 1 Aprilie 1932 Gafil Alexandru Ion cuza; B. 1 Aprilie 1820 Se împilinesc azi 112 ani de la nașterea lui Ion Alexandru Ion Cuza, înfăptuitorul celei dintâi uniri, primul domnitor al Principatelor Unite. In ziua nașterii lui poate nimeni nu-și dădea seama, că pe cerul neamului plăm­ăl­­dit din amestecul Dacilor cu Romanii a ră­sărit un soare cald, că'nou născutul copilaș va avea s­ă înfăptuiască o dorință sfântă și să facă începutul împlinirii unui vis neîm­plinit. 'Copilașul crește, se desvoaltă, iar la pli­­m­irea vremilor e ales succesive domn al ce­lor două țări românești. In timpul domniei­­ Sale­­ apoi simte toate durerile poporului său, iar prin reformele sale binefăcătoare desro­­­bește țărănimea. Pentru poporul abia deș­­eptat din amorțire e un­­ ad­evărat noroc, că în vremuri atât de grele e condus de un om­ muncitor, îndrăzneț și­­ cinstit. De dragul po­porului el nu se sinchisește a-și atrage duș­mănia partidelor po­litice, adversare refor­melor. De dragul poporului își sacrifică chiar și tronul, împroprietărirea dlăganilor,, secularizarea averilor mănăstirești, reorganizarea. O­ri mai bine zis organizarea armatei naționale, în­ființarea Universităților și deschiderea unui mare număr de școale de toate gradele îi înscriu numele în cartea de aur a neamului. Noi, cei de azi, trebuie să nutrim sentimen­tele celei mai vii recunoștinței față de Ale­xandru Ion Cuza. Ziua d­e 1 Aprilie 1820 trebuie s’o considerăm drept o zi de sufle­tească sărbătoare... GRONIGAR. Ce este cu legea revizuirii?! Chiar din prima zi, când d. Mirto, în numele part­dului național țărănesc, făcuse propunere Ca­merei să se voteze proiectul de lege pentru revi­zuirea averilor, proiect redactat de d. I. Mihalache, ne-am exprimat teama și bănuiala, că guvernul simulează numai aderarea sa la acest proiect și curagiul de a păși serios la o operă de purificare. Temerea noastra s'a dovedit de a fi îndrep­tățită. Știrile ce ne sosesc astăzi spun, că „orice s-ar întâpla“ lucrările Corpurilor Legiuitoare vor fi suspendate pe ziua de 7 Aprilie. Guvernul, care și-a creiat o metodă politică din persecutarea fără lege a adversarilor politici, tole­rând abuzurile și încurajând campaniile de calom­­niare, fuge de răspundere și se ferește să adopte o atitudine fermă în privința purificării. Procedura aceasta imorală și temerară, sperăm, că va des­chide ochii și celor mai naivi catoni de cafenea, dar va revolta întreaga opinie publică și reacțiu­­nea nu va întârzia să se producă. secretarul Dodorul Di Ioan Bafla­t Simion Porolio de­ CniL C. SADAD Abia a­u căzut primele raze de soa­re primăvărateo și abia s’au topit țur­țurii de ghiață de la strășini, când iată că bucuria naturii ne-a fost tulburată de o clipă de jale și doliu. Bătrânul o­­raș, la marginele căruia își doarme somnul netulburat Voivodul întregitor de hotară Mihai, a înregistrat odată cu venirea primăverii o nouă pierdere în rândurile fruntașilor săi și mai ales o pierdere mare în strânsele rânduri ale bătrânilor luptători de ieri și azi. Sunt puțini astăzi aceia, care se pot m­ândri că au avut norocul să facă parte din falanga de luptă a generației Memor­an­dului și să fi luat parte acti­vă atât la mișcările naționaliste din Ardealul de ieri cât și la ma­nifestari­­le culturale de dincoace de Carpați. La T­urda mai străjuesc încă doi trei pioni ai trecutelor vremi cari și astăzi nu și-a uitat de școala naționalismului în­vățată la marele dascăl care a fost dr. Ioan Ratiu. Până ieri figura răposatu­lui Simion Poruțiu întregea cununa vie a luptătorilor vrednici de acest nu­me din orașul Turda. Moartea l-a luat din rândurile celor vii ducând cu dân­sul în lumea cealaltă atâtea amintiri din vremurile glorioase de demult. Simion Porutiu făcea parte din ma­rea familie Poruțiu cu ramificații în întreg Ardealul. In orașul Turda a fost adus în 1891 de către dr. loan Ra­tiu în calitate de învățător al școalei primare gr. cat. și ca secretar al său și mai ales ca om de încredere. In a­ceastă din urmă calitate a avut parte și de pâinea amară a închisorilor un­gurești care însă nu l-a descurajat, ci dimpotrivă i-a oferit puterile de luptă. Ca învățător, Simion Poruțiu pe lângă programa oficială a învățat zecile de generații cari i s’au perindat pe sub catedra sa, mai ales limba, legea și credința strămoșească. Simion Poruțiu cu toată prigoana ce-i amenința a în­vățat pe elevii săi Marșul lui Avram Iancu, Doina lui Rațiu, Deșteaptă-te Române, iar mai târziu frumosul Imn al marelui Iosif. Ca secretar al doctorului Rațiu, Si­mion Poruțiu a desvoltat o activitate cu drept cuvânt frumoasă. In 1892 când s’a edificat palatul Eforiei Bise­­ricei gr. cat. din Piața Mihai Viteazul, dânsul a fost sufletul întregei lucrări. Doctorul Rațiu a fost nevoit să pleca din Turda, așa că întreaga lucrare pe care o conducea dânsul a trecut în mâinile lui Simion Poruțiu, care s-a achitat în mod strălucit de sarcina ce și-o luase. El a controlat și a suprave­­ghit până în cele mai mici amănunte întreg mersul lucrărilor de edificare cu toată prigoana deslănțuită de către mai marii orașului de pe acea vreme. Amintim aici că ura împotriva docto­rului Ioan Rațiu a fost îndreptată și împotriva lucrărilor românești începu­te și dirijate de marele român. Știut este că în acea vreme, sub diferite pre­texte, nemeșii din Turda căutau să ex­­proprieze întreg teritoriul care aparți­nea Eforiei bisericei gr.-cat. și că au trebuit lupte supra­omenești ca acest patrimoniu să poată fi salvat. Dar ceea ce s’a întâmplat în 1891 s’a repetat în 1924 când unii dușmani ai acestor a­­șezăminte de astădată români, au voit să dea exproprierii o bună parte din­ intravilanele acestei Eforii. Și după cum în 1891 sacra avere a fost salvată de către dr. Ioan Rațiu tot așa în 1924 ea a putut fi salvată grație energicei in­tervenții a nepotului salvatorului în 1891, dr. Augustin Rațiu, decanul Ba­roului de Turda. Dar dacă Simion Poruțiu a desvoltat o activitate atât de rodnică pe terenul cultural și bisericesc, o tot așa de rod­nică activitate a desfășurat și pe tere­nul luptelor naționale. In 1892, când plebea maghiară din Turda sub supra­vegherea directă a celor de la Primărie și sub pretext că se va pardosi strada dr. loan Rațiu, a cărat mai multe tră­suri cu piatră pe care a depus-o în fa­ța casei prezidentului partidului națio­nal român de atunci. Peste noapte însă piatra dusă acolo sub pretextul altor scopuri a fost folosită pentru devasta­rea mai mult decât în mod barbar a casei lui loan Rațiu. Să se știe că atât viața marelui bărbat cât și a familiei sale a fost salvată numai grație unei minuni. Dr. loan Rațiu a fost nevoit să plece din Turda pe care n’a mai pu­tut-o vedea nici­odată. In aceeași zi, când s’a comis acest vandalism, ma­ghiarii din Turda pregăteau atentate similare și împotriva celorlalți frun­tași români din acest oraș. Grație ac­țiunii întreprinse de Simion Poruțiu, planurile ungurilor nu s’au mai înfăp­tuit. Tânărul învățător de atunci știind ce se pregătește a cutreierat co­munele românești din jurul Turzii mo­bilizând oamenii pentru a năvăli, în caz că atrocitățile vor continua, în Turda. Ungurii însă au prins de veste și astfel focul, semnul de atac, care urma să se aprindă în cimitirul ungu­resc, n’a mai fost aprins. In felul ace­sta Simion Poruțiu a reușit să salveze familiile românești din orașul Turda și să-și servească neamul așa cum în­vățase de la dascălii săi mai mari din cetatea Blajului. O altă ramură a activității lui Simi­on Poruțiu a fost pe terenul organiză­rii meseriașilor români din Turda. Grație lui în acest oraș am putut avea, cu toată prigoana deslănțuită de foștii stăpânitori, o clasă de meseriași ro­mâni care vorbea și simțea cu adevă­rat românește. Și astăzi ne aducem cu drag aminte de manifestațiile cultura­le și naționale organizate de acest ne­obosit învățător, care în serile de iar­nă aduna pe tinerii meseriași și uce­nicii români într’o casă particulară pentru că în localul școalei era interzis și acolo îi învăța „Călușerul“­, „Bătu­­ta”, „Brâulețul , cântece naționale, la făcea cursuri de istorie și limbă româ­nească salvându-i de la maghiarizare. Câte reprezentații teatrale nu a orga­nizat Simion Poruțiu cu acești copii a­­menințați a-și uita limba și neamul în atelierele străine, unde veneau să-și caute pâinea cea de toate zilele. România Mare l-a găsit la postul său și ca o mică recompensă a muncii lui regimul românesc i-a dat postul de subrevizor unde și-a făcut de asemenea cu conștiozitate datoria. La groapă faptele lui și viața zbuciumată, i-au fost patentate de către protopopii Ion Cârnațiu și Nicolae Rațiu. Eforia bis. gr. cat. a cărei secretar credincios a rămas până la moarte și Reuniunea Meseriașilor Români a cărei animator și îndrumător de asemenea a fost, i-au binecuvântat memoria prin cuvintele calde ale dlui dr. Augustin Rațiu, pre­ședintele lor. Din partea colegilor săi a fost rostit cuvântul de rămas bun de către d. subrevizor Gavrilă Coroiu. Cu Simion Poruțiu dispare una din figurile cele mai luminoase ale lupte­lor naționale din orașul Turda. De o modestie rară, Simion Poruțiu nu și-a afișat nici­odată faptele demne de lau­dă și cu toți aceia cari prin actele lor mari pe care au înțeles să le facă nu­mai pentru că știau că astfel vor ști să servească neamul și prin urmare să-și facă datoria, n’a fost învrednicit nici cu rosturi înalte deși poate le-ar fi me­ritat și nici cu distincțiuni de cari a fost vrednic mai mult decât or­ și­care. EMIL D. SABAU;

Next