Patria, ianuarie 1934 (Anul 16, nr. 1-24)

1934-01-14 / nr. 11

Anul al XVI-lea No. 11 REDACȚIA * * *1 ADMINISTRAȚIA ; Strada Regi*.« Kuli Nr. 38. TPT PPflH ! RedaC'^ ?i Adm. 18-11 TELEFON iDirecvilulea 13-34 DIRECTOR: DR. AUREL BUTEANU ABONAMENT ANUAL; Profesiuni libere-------Lei 800 Funcţionari----------------,1 700 Autorităţi ţi instituţiuni „ 1000 in »trtinăte dublu. Lei 3 Cenzurat TAXA POSTALA PlANTA IN NUMERAR No. 11178/1929. PAFRL Organ al Partidului National Târ Originile adevărate ale sinistrei rătăciri In câteva articole din Curentul, d. Pamfil Şiecaru căutând „originae sinistrei rătăcin“ dela binaia, se găseşte în cea mai mare a lor parte in „violenţa verbala şi in lipsa de măsură a abrmaţiilor“ din lupta politică ce se dă între nartide. it. Porniiți pe acest drum, directorul confratelui bucureștean, ales în parlament ca deputat al bihorului, pe lista partidului liberal — are cuvinte aspre de acuză pentru toate partidele, „caii — spune dsa — au alimentat în chip egal sinistra rătăcire“ și le face responsabile de atmosfera încărcată în care respiră viaţa noastră politici, şi din care a izbucnit gestul dement care a oprit brusc viaţa fostului primm ministru al ţării. Urmând raţionamentul, d. Şeicaru nu pierde nici de astădată prilejul de-a pune totul în calea democraţiei — împotriva căreia încearcă să-şi descarce zilnic tolba de saceţi de stil — şi trage concluzia finală că destrămarea disciplinei morale din care a izvorît şi ultima crimă politică, îşi are originile încă de la începuturile votului universal. (Ceea ce fireşte nu-l împiedică pe d. Şeicaru să accepte a fi ales ca reprezentant al acestui vot universal, când pe lista unui partid, când pe lista altuia, și să se supere chiar când nu este impus „reprezentant al poporului“ în parlament). Am admirat de nenumărate ori la directorul „Curentului“ variatura infinită a atitudinilor sale, dansul fantastic pe gama cea mai diversă a poziţiilor ideologice, frenetica inconsecinţă a părerilor sale politice — toate disimulate cu perfectă artă, realizate fără hopuri aparente, şi totdeauna în detrimentul adversarului de moment. Stilul său colorat, maniera personală în scris ne-au reţinut prea puţin atenţia, deşi am urmărit devenirea polemismului de la „Hiena“ până în faza oarecum solemnă a directoratului unui cotidian de importanţa „Curentului“. Mult mai pasionant spectacol am găsit în urmăriea conţinutului scrisului său. Şi în acelaş timp, un câmp de observaţie care recompensa atenţia noastră cu mai multă gratitudine, ternul lui Pamfil Şeicaru — oricât a evoluat — a fost uneori monoton. Repeprea zilnică, la acelaş loc ai ziarului, cu aceiaşi literă, a gândului său, a chiar plictisit uneori. Urmărirea conţinutului articolelor lui Şeicaru a fost insă zilnic recompensată de noutatea atitudine. De schimbarea lentă, a nuanţelor, de evoluţia treptată dera o părere la alta. Un ramnament, parcă învăţat in mănăstire iezuită, reeşea din rândurile articolelor de tranziţie. „Tumultuosul , neastâmpăratul“ Şeicaru a dovedit in aceste părţi ale scrisului său, că are in sufiet puterea reţinerei, a stăpânirei de sine, într o impresionantă măsură, şi că poate adevărata ţaţă a temperamentului său de om matur aceasta este, nu deszăgăzuita ţinută exterioră r.sa, haină bună rămasă din tinereţe... Cu cât firesc se lucea Pannii Şeicaru, când apărătorul, când proemosul aceleiaşi cauze. Cu cât vrese şi cu câtă convingere ! Iată, acum, cu prilejul comentarului ce-l face „sinistrei rătăciri dela binaia *, cu câtă dezinvoltură în poziţia de procuror. De procuror — împotriva partidelor, împotriva democraţiei, marele vechi ale dsale. „Cei trei asasini de la Sinaia nu sunt decât bastarzii unei atmosfere create de dezmăţul partidelor“ — enunţă dsa cu emfază şi cu prefăcută convingere. Conştient că nimănui nu-i va trece prin minte să scruteze ceva mai ştiinţific, originile atmosferei sociale de azi, convins că opinia publică se va repezi avidă la această formulă, generos aruncată înţelegerea ei, de directorul „Curentului“. Regretăm cu acest superb joc pe care îl practică d. Şeicaru împotriva partidelor, trebuie să-l tulburăm cu nedorita noastra intervenţie. Şi cu memoria noastră — incomodă în aceste momente. Memoria noastră — şi la nevoie colecţia articolelor lui Şeicaru — ne arată la originile atmosferei de intoleranţă naţională, socială şi religioasă care caracterizează zilele de azi, tocmai „şcoala“ antidemocrată, tocmai pe ucenicii bastarzi ai „cameloţilor lui Ludovic al XIX-lea“, heralzi entuziaţi ai luptei împotriva partidelor. Cine a făcut întâia oară apologia violenţei în ţara noastră? Partidele, sau protagoniştii luptei împotriva lor începută în 1922. Cine a avut la căpătâi anarhica teorie a violenţei necesare decât „intelectualii“ antidemocraţi, pe cari îi patrona la ziarul său, prezidându-i şi spiritualiceşte, drumul Şeicaru? Amie a încetăţenit in mintea tineretului îmaginie ceie mai indrazneţe ori teoreticianul violenţei, borei? Aveau partinete nevoie de cultul învăţaturei lui dezaxate, de el însuşi, în urma, renegate, sau „moda literară“ impunea lui Iamfil Şeicaru să-l citeze zniic. Intoleranţa şi violenţa în viaţa noastră publica nu au manifestat la tineretul înscris în partide, supus ierarhiei ordonatoare a unui organism politic bine închegat din toate punctele de vedere. Acest tineret a avut alte credinţe, de înţelegere, armonie socială, disciplină, respect pentru instituţii şi oameni. Tineretul crescut la şcoala frazeologiei dinamitarde a „dictaturiştilor“ noştri de toate speţele, a naţionalismului intolerant, a violenţei ridicate la valoare de doctrină şi metodă, la a cărei întemeiere spirituală ctitor de frunte a fost Pamfil Şeicaru cu articolele sale din 1926, 27, 28, 29 nu a învăţat nimic din ideile generoase cari sunt piatră de temelie a secolului nostru. A crescut strein de spiritul civilizaţiei actuale. A învăţat că libertatea, democraţia, gândirea liberă sunt erezii. De la Pamfil Şeicaru şi şcoala sa. Iar cine nu crede în libertate, cine nu are respectul părerilor altuia, la care ne învaţă democraţia şi nu are cultul gândirei libere, nu are nici un zăgaz în păsuirile lui de a se face un mic dictator, adecă de a suprima ce nu-i place, cu orice mijloace, şi fără nici un scrupul. Adăugaţi un strop de demenţă şi veţi găsi originile „sinistrei rătăciri“, adevăratele origini ale rătăcirei din Gara Sinaia cu atâta artă, Îndemânare, talent, dar şi cu atâta fără scrupule inconsecvenţă, disimulate de d. Pamfil Şeicaru. -----0X0---- Starea sănâtâfii dlor Ştefan C. Pop şi Teodor Nihali sa ameliorat CLUJ. 14. — In ultimele zile, starea sănătăţii dlor Ştefan C*c*p Pop şi Teodor Mihail s'a ameliorat simţ tor. Medicii au toate speranţele că cei doui venerabili bărbaţi vor putea părăsi în curând patul complect restabiliţi. In cursul zilei de ieri d. Teodor Mihali a Prit o telegramă trimisă de d. C. Naumescu în numele Uniunea Advocaţilor, prin care îi urează grabnică însănătoare. -——0X0----- Balaurul facejpui Scăpai par'că de sub copitele armăsaruluii caiur.tin icoana ae bfantul Liner orgne sau am lumea funtaswia a mitulugiei și-a busmumi popmar, monstrul am Loch A ess am Sapa moata m plină voe în fantezii lume ca ș, în apete veșnic uglaie, cue obscurului lac accent celebru. Văzut ca nă ici, când colo, dar nesurprins încă pe placa fotografică, balaurul din lacul scoţan este prezentat când ca un zmeu cu şapte capete, când ca o salamandră sau ca o reptă cu proporţii fantastice, când ca o focă gigantică. Mai nou, savanţii cari i-au cercetat cu lupa urmele, jură pe bibiie cu un hipopotan înpuiat. Ce-o fi, ce n-o fi, ajunge că povestea lui a mobizat o armată de fotografi, de ziarişti, de poliţişti şi de savanţi, cari toţi îi pândesc avariţia ce nu vrea să se producă. In lipsă de altceva, operatorii fotografici înregistrează pe filmele lor mulţimile sporite din zi în zi ale turiştilor. Geloşi de noua bogăţie naturală a scoţienilor, irlandezii şi-au descoperit şi un şarpe de mare în apele lor şi l-au autenticat pentrun comunicat al po- liţiei. Pentru a nu rămânea mai pe jos, ruşii au anunţat şi ei apariia în Marea Neagră, a unui balaur de o sută metri lungime. , ! Ziarele engleze sunt împărţite în două tabere. Una a celor ce cred şi adună ziinnc dovezi pentru a proba existenţa monstrului mărilor,— căruia i sa găsit deja şi o vârstă aproximativă de 100 ani, — şi alta a scepticilor cari spun că faimosul şarpe nu e în realitate de■ cât un trunchu de lemn, sau opera unui poznaş. Francezi cari ar fi buni bucuroşi să găisească un pui de-al monstrului pe cerne să-l transporte apoi într-unul din lacurile lor, o dau pe coarda ironiei păgubaşului, şi drept explicare se mulţumesc să surâdă graţios, insi- 1 nuănd că se vede lipsa unei catastrofe de cale ferată în Anglia. Cert e că fie în apele Loch-Ness-ului, fie în fantezia r veranilor lui, există o fiinţă care nu cunoaşte legi, deşi a apărut în ţara clasică a parlamentari omuhfi, şi nu cunoaşte din fericie mai ales legile pentru protecţia animalelor. O fiinţă care nu-i încorsetată nici într-o pagină de zoologie şi nu-şi ştie numele în nici un defronar. Dar şarpele de la Loch Ness vine să revizuiască toate cunoştinţele noastre asupra caracterului scoţienilor. Mai poate fi crezut ca exemplu al zgârceniei un popor cu o atât de largă risipă de fantezie? Humorul scoţian — chiar dacă monstrul n'ar exista decât în închipuire, s a dovedit a fi încă odată învărător şi tonic. El ne face să uităm de Hiler, de Stavisky sau de soarta Ligii Naţiunilor. Nu ştim dacă monstru din apele Irlandei şi ale Mării Negre, sunt altceva decât „basmele şi scorniturile“ unor răutăcioşi. Am dori însă ca salamandra efin Loch Ness să scoată pui şi să-i impartă raţional în toate apele mapamondului. Pentru ca povestea lor să ne mai descreţească frunţile. Să mai uităm problema, dezarmării şi-a etalonului dur. ION BRUMARU Louis Barral, Gminesco, Sonnets1) Traducerea lui Eminescu la limba franceză sunt. In timp ce d. Al. Philippide tălmăceşte pe româneşte „Les lieures du mal“ (Florile Păcatului), poeziile francezului Charles Baudelaire, Eminescu este tradus şi el în limba lui Lamartine, Victor Hugo, Leonte de Liste. Traducătorul în franceză a lui Eminescu este un francez călugăr asumpţionist, profesorul Ludovic Barral, de la liceul din Beiuş. Un îndrăgostit de frumosul eminescian, un bun cunoscător al literaturii noastre, ca şi a celor clasice şi moderne. D. L. Barral este cunoscut în cercurile literare de la noi sub pseudonimul de L. Codreanu, cu care semnează şi foiletoanele sale rafinate şi interesante, totdeauna, din revista „Observatorul“. O înţelegere şi o interpătrundere neasemuit de adâncă a poeziei lui Eminescu a vădit d. Ludovic Barral atunci când la fundaţia „I. Dalles“, anul trecut, întreţinuse un public select cu: „Eminesco vu par un francais“, conferinţă reprodusă apoi de „Convorbiri Literare“ *). 1) Imprimeria „Socec", 1933. *) „Convorbiri Literare", Nova-Doc. 1932. De pe atunci părintele L. Barral s’a lăsat uns de plăcerea de a-l traduce întreg pe Eminescu în limba sa. Primele începuturi pubicate în „Observatorul“ 3), denotă posimiiităţi nebănuite chiar, în fineţa interpretări şi realizării versului eminescian in franceză. Versurile din „Les prunelles somnolentes“, publicate în revista de mai sus, se situează pe un pian de un nivel imediat cu versurile lui Eminescu din „Somnoroase păsărele“: „Les prunelles somnolentes Ies oiseaux gagnent leur nid dans Ies branches accueiUantes, — [bonne huit. „La source gémit légére tandis que le bds se taH, les fkurs dór ment au parterre, — dors [en pai x. Vers les joncs le cygne gtfsse á la chute du soleU; les anges te soient propices -- dou x [sommeH. •) „Obsarvavtoni!", Februári«, 1Ö33„ [bonne nuH. Un cititor chiar puţin iniţiat în versificaţie, prosouie, şi in dividutâţile ce onvmia o u aducere ingijua şi once om cu oarecan cunoznap aiurare, îşi poate da seama ue îmumitea atat de naturala a texiului francez cu originalul eminescian din „Somnoroase păsărele“. Eluiditatea şi claritatea vermiul ne indicau ue pe atunci pe par. Barral ca pe un hun uaducator ami Eminescu. Acum a tradus integral pe Einnescu. Şi deoarece încercările, de acest fel, au rămas, pan acum la alţi traducători, atât de iniinctuoase, socotim preţuase lămuririle din interviewul acordat revistei: „Romania Literară ", refertor la felul cum înţelege traducerea lui Eminescu în franţuzeşte. D. Ludovic Banal reproduce, în afară de unele excepţii rare, cadenţa aparentă a poeziei româneşti, ritmul exterior, acela care e numaidecât prins de un cititor francez, căci cel interior, produs din amestecul vecinor accente latine, foarte deseori dacinul şi troheul, nu ar fi fost înţelese de franchizi, fiind firesc româneşti, şi ar fi creat dificultăţi insurmontabile chiar traducătorului. Dşa a căutat să păstreze însă culoarea, tonalitatea silabelor, a căutat să-i dea francezului impresia care i-o produce unui român când citeşte o poezie de Eminescu. Am spus că d. L. Barral a tradus aproape integral pe Eminescu. Deocamdată însă din imprimeria „Socec“ au ieşit, calde ca ele înşile, Sonetele lui Eminescu. In bonete, Eminescu se apropie de clasiciai lui glacculatin, de concepţia anei pune şi se înruneşte ca mozoîmea eclectica şi muşinată ami iiwiuus din Luue şi iapoue. durema cu atat mai grea penuu uuuucaior Temru a trezi aceieaşi acorduri de sininne şi pe inima cea noua — respectiv in Cea uaueeză — se cere ca truuucaiorul sa ne nu mai pupii poet. un trauucaior şi un poet neopoaiva şi nepoata. Laci pentru a cauza acelaşi interes şi cu aeeaş ligiditate poezia lui Eminescu nu e neajuns nou,ai înţelegerea şi cunoaşterea Lehuicei poetumi. iuCheeiure ne mimă, simactee, a lui Kiminescu, sunt turnate piiiar o filieră pe cat ae originala lui Lînmescu, pe alat de naturale şi inimii româneşti. Sunt versuri întregi în bonetele lui Eminescu şlefuite de verb şi învrăştate cu coloniul epitetelor şi metaforelor şi cărora nu te poţi găsi potrivire şi acelaş făgaş, în franceză:... .„Privarea ta de lacrimi calde plină, îndurătoare asupra mea coboară... (Lăsar asupra mea). . . „Căci nu mă încântă azi cum mă mişcară Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri, Ce puntea de copil o’nseninară Abia’nţelese, pline de’nţelesuri... (Trecut-au anii). Din „purgatoriul trecutului“ Eminescu scoate totul purificat, gingaşi imaculat. Şi de câte ori Eminescu cântă femeea şi o rechemă din prigatorul trecutului, din vis, atunci chipul ei îi răsare ingenuu şi plin de fericire (când însuşi glasul gândurilor tace). D. Barrat desprinde aici chiar nuanţe noui. . . ai ... „Oh/ '■ vines comme en un reve [ou ej te visse haureuse (Lés que se taH la voix). Numai când o caută în volbura prezentului său, atunci Eminescu are stihuri amare (Scrisoarea II, IV). Cu toate că un vers nu se poate aprecia decât în întregul poeziei, totuşi, versuri ca aceste se disting cu uşurinţă în traducerea dlui L. Barral: „En mai s’éteHU alors unskcle de [ souffrance“ Eminescu: Se stinge — atunci în mine [o viaţă de durere — (Sunt ani la mijloc) — sau: „Seul la fleur de sa jeunese a survécu (Eminescu: El numain vecie’n floa[rea tinereţi*), său: „Un mort ne peut revivre, enfant, ta [plainte est vaine“. (Yenisse), „Sur mes pas le temps croit“ (Eminescu: „Iar timpul crește ’nurma mea“), (Trecut-au and), de: VICTOR CORDOȘ Dans la nocturne féeHe la tune mouvante lu t, tout n’est que réve, harmonie, — ■4 D. Ion Mihalache, şeful partidului naţional-ţărănesc a făcut ziarului „Curentul“ următoarele declaraţii: Se vorbeşte de o „destindere" în raporturile politice dintre partide. Este şi utilă şi dorită de toţi. Nu noi vom sta în calea ei. Dar acest lucru atârnă aproape numai de guvern, care poate acţiona direct asupra cauzelor încordării de raporturi. Trebue creată o stare de fapt nouă, care să facă posibilă destinderea. Cu slujbaşii de stat, care umilesc, care bat, care arestează şi care jefuesc cetăţenii de drepturile lor — după ce aceştia învăţaseră să preţuiască simţământul de omenie, de lege, de dreptate şi de mândrie civică , cu astfel de slujbaşi ţinuţi în cinste, orice încertare şi imorală, care de destindere este imposibilă, fiind înainte de toate lipsită de sinceri-Guvernul, prin urmare, trebue să facă dovada hotărârii sale prin sancţionarea tuturor abuzurilor slujbaşilor de stat, fie că au operat direct, fie că au patronat bande de bătăuşi. In funcţie de această atitudine a guvernului, este şi atitudinea noastră. Sau guvernul desaprobă în fapt ceea ce a interzis formal — şi în acest caz sancţionează prompt şi eroic — sau guvernul este complice şi în acest caz este o datorie morală a noastră de a-l trage la răspundere. Desigur sunt şi alte cauze, de altă natură decât cele electorale, care pricinuesc încordarea de raporturi. Guvernul le cunoaşte şi el este în măsură a acţiona mai întâi şi mai cu efect asupra lor. Dispărând aceste cauze, se asigură raporturi civilizate între forţele de guvernare ale ţării. €€ BB In raportările dintre partide Declaraţiile dlui Ion Mihalache, preşedintele partidului naţional-ţărănesc D. ION MIHALACHE Duminică, 14 Ianuarie 1034. Ziar'“l „Patria“ se pune în ■t fiecare zi dimineaţa ' Inie, aduce cele mai ,, liri din ţară şi strei- Cum va fi aplicata legea pentru apararea statului Se înfiinţează subsecretariatul ordinei publice BUCUREŞTI. 14. După cum am anunţat în numărul nostru trecut, consumi de monştri, care a avut loc Vinari seara s a ocupat cu dispozituliţie pe care le va lua guvernul interm ca asigurării ordinei şi liniştei în ţară. in legătură cu aplicarea hotărârilor luate in acel consmit de mm, şui, d. Aiuonescu, minsitul justţiei a avut ieri o importanta conferinţa cu dd. vladescu preşedintele secţiilor unite ale Casaţiei, Lane preşedintele consiliului Legislativ şi Jerocopuuuulescu procuror general. Cu această ocazie de ministru al mstiţiei a prezentat proeetul de lege pentru apărarea statului care a fost suocmit după modelul legii speciale ai Cehoslovacia. Acest proect va urmări în primul rând înhanarea curentelor anonice având ca organe de execuţie poliţia şi siguranţa a căror reorganizare deasemenea o prevede. Procedeie can primesc aceasta lege vor fi judecate cu precădere şi extremă urgenţă. Cheiul special al apărării statului va fi format din funcţionari cu o pregătire specială- -a Dună toate probabilităţile se va înfiinţa şi un subsecretariat special în ale cărui atribuţiuni vor intra toate măsurile pentru asigurarea ordinei precum şi conducerea siguranţei şi poliţiei. CINE VA FACE INSTRUCŢIE PRE-REGIMENTARA. Ziarul „Lupta“ ocupandu-se de în- troducerea instrucţiei pre-regimentare, arată că hotăcâse consiliul de miniştri, publicate de noi ieri, nu se referă la militarizarea şcoalelor, ci la aplicarea dispoziţiunii legii de reorganizare a armatei, care prevede, pentru tinerii între 19—21 de ani, fară consideraţiune la religia şi naţionalitatea lor, ca înainte de a-şi satisface serviciul militar, să primească o educaţie sportivă. Această educaţie sportivă va fi fă-cută de către C. N. E. F. prin profesorii şi specialiştii săi. Scopul acestei instrucțiuni este acela de a departe tineretul de influenţele curentelor extremiste şi a-1 educa în spiritul disciplinei naţionale. NOU11 PREŞEDINŢII AI CORPURILOR LEGIUitOARE AU FOST DESEMNAŢI. BUCUREŞTI, 14. In şedinţa de ieri a comitetului de direcţie al partidului liberal s’a hotărît definitiv ca viitorii preşedinţi ai corpurilor legiuitoare să fie dd. Sasu la Senat și N. Săveanu la Cameră. O nouă audienţă adtul Datarascu la liege BUCUREŞTI, 14. Ieri seară sa reîntors cu un tren special aera oinaia u. n. datarascu prescuriere consiliului de miniştri, unde fusese primit intr o lungă audienţă de către M. S. Regele. Cu această ocazie, primul ministru a expus Suveranului programul consiliului de miniştri care va avea loc săptămâna viitoare, precum şi proectele guvernului în vederea reorganizării poliţiei şi siguranţei statului şi a numirii noului titular al direcţiunii generale, în locul dlui Graf Stângaciu, demisionat. Asupra noului director nu s a facut am punea primului ministru nic o propunere. Cu toate acestea, cercurie guvernamentale afirmă că va fi numit ca director general al siguranţei şi poliţiei d. C. Bursan deputat de Hunedoara. Deasemenea d. Tătărăscu l-a informat pe Suveran şi asupra proectului de lege pentru apărarea statului cerându-și aprobarea pentru înființarea subsecretariatului de stat al ordinei publice în fruntea căruia va fi numit d. Manolescu Strunga.