Patria, mai 1934 (Anul 16, nr. 99-122)
1934-05-01 / nr. 99
2 cMspecie încă de la ora 4, împrejurimile stadionului ONEF au fost invadate de o imensă mulţime. Valuri de oameni se scurgeau înspre cele două străzi pe unde sunt intrare stadionului. Pe Str. Izvor, mulţimea care a invadat spre peluză a oprit circulara. Detaşamente puternice de poliţişti de abia pot susţinea ordineaTramvaele nu ma circulă, neputând traversa inensa mulţime care încearcă să străbată spre stadion. In Str. Maior Ene pe unde se intră la tribune, înaintarea spre poarta Onelului se face numai milimetric. Ghişeele sunt demult închise, iar biletele se negociază la preţuri fantastice• Un domn gras îşi şterae sudoarea şi ţipă cât îl ţine gura: — Am veni din Botoşeni dau 1000 de lei pe un loc. Cine-mi vinde un loc? — Ai nevoe de două — ripostează un mucalit, iar publicul se amuză de desperarea botoşăneanulii care nu a avut prudenţa vă'şi rezerve loc din vreme• La ora 4 luni soseşte oficialitatea federală în frunte cu d- V- V. Tilea,, preşedintele federaţiei, care este ovaţionat de studenţii masaţi în curtea Onelului. JLJUi *Ar,v 0/0/ b UK CV US DUC VSIV /nUS^flU jl/or-«. relui Voevod Mihai, care intră prinA’o poartă anume rezervată. Tribunele, peluzele, dealurile din apropiere cari mărginesc stadionul, inegrite de mulţime, salută prin frenetice aclamaţii pe Voevodul Mihai. D. Tilea îi iese înainte şi îl primeşte cu câteva cuvinte de bun venit- Voevodul dă mâna grav şi serios cu asistenţa, apoi se îngrijeşte de plasarea colegilor săi de clasă cari apar dintr-o a doua maşină. Cu toţii iau loc în loja centrală. Alături, miniştrii plenipotenţiari ai Micei Antante şi alte persoane importante, dar nici un ministru activ •. Tribunele înţesate de lume: 35.000 de spectatori dintre care aproape mai mult de un sfert aparţin sexului feminin. Titi Barosana conduce un cor de 1000 de persoane Lozincile popularului sur porter bucureştean sunt reluate cu impresionantă putere de 1000 de piepturi. La un moment dat, Tii Barosana înjură că nu au sosit pâlniile de hârtie promise de o firmă bucureșteană. Cât pe azi ,,echipa lui” era să reia înjurătura, vesele, încredere, îns^fșit atmossărbătoace. iată-l pe excelentul arbitru bels^conducător glorios al * dinre cele mai mari întreceri sportive ale lumii, apare pe teren, măsoară în lung şi în lat arena, supraveghează plasele, iar apoi se retrage cu oficialii noştri. Apar Sârbii, în frunte cu Glaser, în tricouri alb-albastre Românii îi urmează de aproape în uniforme tricolore Ambele echipe primesc multe aplauze. IM feră Digian imer oevodu. .alI"AI REPRIZA V. Romanii uptă din greu sî abia reusesc sa marcheze, prin Schwartz un punct La semnalul de începere al arbitrului, gajarea © captată de Kovács, pare dela vwn on In n tto în f Ql« ___r—. .1 rt , • ^ i • * România are vântul în faţă şi soarele înspate-Lovitura de începere o au românii- Ciolan trece, lui Schwartz dared lansează pe Dohai- Acesta din primul moment vrea să încerce poarta iugoslavă dar trage afară. Urmează un al doilea atac al lui Dohai, dar Belosevici desarmează, .Iugoslavii refac frontul, Rokotovici demareaza vertiginos, poarta României este aproape în pericol, dar arbitrul finera offsid. Iugoslavii se menţin în alap dar Marianovici pierde în faţa lui Albu care arată o formă excelentă.România nu întârzie să reia contraofensiva, Gayeraiu îl acuză însă. Moravetz bate lovitura la Schwartz, balonul e trecut lui Robai care Rage puternic dar Glaser prinde-Urmează un atac iugoslav foarte periculos, care se termină printr’o bombă trasă de Kokovici milimetric peste bară- Marianovici încearcă şi el o acţiune in- dividuală dar Albu salvează, balonul e capturat de Gayer car© înaintează până peste mijlocul terenului cu el- șutând p© poartă foarte periculos, dar Püllök deg®- idaiză- salonul îl captează Dehetaanu, îl trece lui Ciolac dare pasează lui Kovács ca acesta să îi treacă, lui Dohai- Mărgina - sul ratează într’o situaţie clară, la 5 metri de poartă-iugoslavii contraatacă vertiginos, Albu salvează de două ori goaluri sigure. Urmează un corner acordat contra noastră, din cauza unui fault comis de Kotormamy contra lui Gayer. Kokotovici bate, Gayer reia cu capul peste bară. Acţiunea românească Ciolac—Schwartz —Kovács—Dobál care dă cu capulafară. Revin iugoslavii ca sădea o nouă • • o carte lui Albu să salveze de două ori- Schwartz captează mingea, driblează, ajunge singur în faţa porţii şi trage slab peste bară. In minutul 12, Vogel loveşte slab ballonul care ajunge la un sârb Un şut formidabil, lumea crede că e goal întrucât Püllök ieşise din poartă dar Deheleanu răsare, din senin în mijlocul porţii şi cu capul respinge balonul-Se înseilează un nou atac românesc dar se frânge în două la Belosevici, de 16 metri trage, Glaser respinge, mingea revine în mijloc, Kotormany trimite lui Ciolac, acesta lansează pe Bindea care şutează de parte de poartă Nu peste mult Kovács ratează de la 3 metri o poziţie care părea goal sigur. Urmează o altă acţiune românească dar în faţa porţii mingea trec© peste capul tuturor jucătorilor români din înaintare până la Bindea, care trage, dar Lukici degajează uşor. In minutul 17, Albu greşeşte corner, care bătut este captat de Püllök. România trece într’o acţiune fulgerătoare, dar de scurtă durată căci în minutul 20, iugoslavii presează puternic. Püllök iasă din poartă, dar nu ajunge balonul, Vogel vrea să degajeze, dar loveşte slab în piciorul lui Marianovici, care trage puternic. Poarta e goală, lovitura face să îngheţe sângele spectatorilor români, dar iată bara respinge şutul centrului înaintaş iugoslav. In tabăra lui Titi Barosanu au sosit megafoanele în formă de pâlnii de carton, sub impresia cărora elanul românesc se reface, dar iarăşi are durată efemeră, căci sârbii lovesc din nou milimetric peste bară. Kotormány joacă slab, Vogel greşeşte, Albu salvează dând afară. Urmează imediat un alt corner contra României (minutul 25), dar capul lui Kotormány este de data aceasta salvată. In minutul 29, Schwartz scapă o situaţie sigură pentru ca în minutul 30 Marianovici să tragă de la 30 de metri în poartă goală din care Püllök eşise. Norocul a fost tot în bară. In minutul 33, Deheleanu faultează dar lovitura liberă rămâne fără rezultat. Vogel e din ce în ce mai absent. Minutele 35—40 aduc atacuri iugoslave, ca apoi să încerce şi românii bara porţii iugoslave. Sârbii au un elan îndrăcit, Püllök pare aiurit, noroc că Deheleanu este PaSEta PENTRU CAMPIONATUL MONDIAL România învinge la lupta mare Iugoslavia cu 2:1 (1:0) Matchul s-a jucat sub patronajul M. 35.000 spectatori asista la de Maria Sa Voevodul Mihai Două milioane de lei, încasări Regelui, întrecere România s’a calificat pentru campionatele mondiale . Lăsând la o parte matchul de ieri, în cele 11 întâlniri anterioare iugoslavia a câştigat de 6 ori, iar România de 5 ori. Nu s-a jucat prin urmare nici un match nedecis. Raportul de goaluri, cu toate că iugoslavii au câştigat cu un match mai mult este în favoarea României cu 24:20. Din cele cinci jocuri câştigate, este de remarcat că trei victorii au fost obţinute în Jugoslavia. 1926 Zagreb: România—Jugoslav ' 5 Octombrie Ivia 3:2 (1:0). 10 Mai 1927 Bucureşti: Jugoslavia—România 3:0 (3:0). 8 Mai 1928 Belgrad: Jugoslavia—România 3:1 (3:0). 10 Mai 1929 Bucureşti: Jugoslavia—România 3:2 (1:2). 6 Octombrie 1929 Bucureşti: România—Jugoslavia 2:1 (2:0). 4 Mai 1930 Belgrad: Jugoslavia—România 2:1 (2:0). România PÜLÖK VOQL — ALBU DEHELEANU — KOTOR VIÁNY — MORAVETZ BINDEA - KOVÁCS — ClOLAC — SCHWARTZ — DOBAI KOKOTOVICI-KRAOICI—MARIANOVICI-VUJAD1NOVICI-GLISOVICI LECHNER—GAYER—ARSEN1EVICI LUKIC1—BELOSEVICI ' GLASER ^ Iugoslavia Un istoric al matcliurilor ca Jugoslavia REPRIZA II. Iugoslavii depun mari eforturi dar la câteva minute dupâ ce egalează Ifonay nou conducerea pentru asigură din România mai trece în locul lui Schwartz, iar acesta ocupă marginea stângă. Iugoslavii sunt continuu în atac, Dobai şi Kovács trec în apărare. Rareori reuşesc şi românii să inseileze atacuri, dar Ciolac pierde matematic. Püllök are cca splendid pe Rokotovici, Albu face o sforţare supraomenească şi scoate mingea afară. Mingea lansată de Arsienevici e prinsă de Kragici, care o dă lui Marianovici, . ^ ..^i.J acesta trece printre doi români şi o dă din nou lui Kragici, care în minutul 26 marchează imparabil de la 16 metri în colţul porţii. Püllök plonjează, dar în zadar căci tabela arată 1:1. Iugoslavii atacă și mai vehement. Moravetz oprește nereglementar. Lovitura de pedeapsă e bătută de Gayer, baronul e la Rokotovici, din nou pericol pentru poarta românească, dar intervine fluierul lui Langenos, care opreşte: offside. ■ Mingea ajunge la Kovács care e oprit neregiementat de Gayer. Lovitura de Cel mai bun om de pe teren a fost, de departe, mijlocaşul centru al iugoslavilor, Gayer. De data aceasta a reușit să-l surclaseze pe Kotormany-1 - 1 , \t „î i„- r;_ ! sui cmsvae vv i pedeapsa o bate Vogi, înainte, lui Bm , Fortarii amanati au fost buni. Coa dea, care o trece in Dobai, ca ripen- ] ^ marcate au fost imparabUe Totuși sistul să piardă. Moravetz interceptează LOG !Io minge paseazăl lui Schwartz, acesta o trece lui Dobai, care de la 14 metri marchează al doilea goal .. românesc. In minutul 29 tabela indică scorul X 2:1. Publicul e în delir de bucurie, năvăleşte pe teren, ridică pe Dobai pe linieri. Iugoslavii protestează sub motiv de offside. Jocul reîncepe cu greu .Do-Pullek a avut câteva ieşiri periculoase car-i puteau comporta consecinţe grele. Albu a fost mai bun decât Vogel. Repriza întâi a fost toată a lui, în repriza a doua Vogi și a reveni, lucrând frumos și la egalitate cu partnerul său, Deheleanu cel mai bun dintre halfi. Moravetz bun în repriza întâi, inexistent în a doua Kotormany a avut 30 de minute foarte bune, restul mediocru. Douăzeci de minute din acestea au fost în repriza a doua-Tripleta nu a existat- Totuşi Kovács s’a distins în apărare Schwartz slab, dar are meritul de-a fi marcat goalul Dobai şi Bindea buni, dar i-am văzut şi în formă superioară celeia arătate ieri. Primul a ratat fără voia lui câteva ocazii, iar al doilea, dacă ar fi practicat un joc mai puţin personal, ar fi mentat o nota mai nuna. totuşi efite nouă aripi romaneşti au salvat matchul. Echipa în general a jucat mult sub forma de la balcanicăDaca am fi avut sudura de atunci, cu toate că sârbă au fost mult superiori formei arătate anul trecut, am fi putut realiza un rezultat mai categoric-Rezultatul de 2:1 este îmbucurător pentru noi, fiindcă este o victorie. Dar din punct de vedere sportiv el nu se măguleşte, fiindcă nu este fructul superiorităţii noastre, ci fructul tradiţionalului nostru noroc- Cu altă echipă am fi putut realiza alt rezultat-Matchul de ieri a mai dovedit un lu' î zia să prindă câteva mingi. Kotormânycru: NU ACEASTA ESTE FORMATIA ' epuizat) faultează pe Gayer, care îl sur- j PE CARE TREBUIE SA O TRIMITEM ............. “ -------- J- * LA ROMA. Din punct de vedere material, matchul s’a soldat cu încasări de aproape două milioane. ARBITRUL D. Langenus a arbitrat cum nu s’a mai văzut arbitrând în România Crer dem vă am spus în deajuns. Am mai putea adauge că a fost cel mai bun om de pe teren. cesta din urmă, afară. România obţine un corner prin Dobai, dar fără rezultat. Vogi salvează cu capul un şut puternic al lui Marianovici. Iarăşi Vogi, iarăşi Albu resping, iarăşi pierde Ciolac mingea. Bindea" centrează greşit, sârbii revin. Dobai în apărare opreşte nereglementar lovitura liberă, periculoasă, dar nimip, mai multi. Revin din nod ro" Si in continuare: Matchul care s-a jucat ieri constituea douăsprezecea întâlnire între reprezentativele celor două țări. In total de la război încoace România a avut 40 de matchuri internationale de football. Prima partidă cu Iugoslavia a avut loc la 8 Iunie 1922 la Belgrad. Am câştigat noi cu 2:1 (1:1). A doua partidă: 10 Iunie 1923 Bucureşti. Au câştigat iugoslavii cu 2:1 (2:0). 28 Iunie 1931 Zagreb: România—Jugoslavia . 4:2 (1:1). 1. 3 Iulie 1932 Belgrad: Jugoslavia—România . 3:1 (3:1). 11 Iunie 1933 Bucureşti: România—Iugoslavia 5:0 (5:0), peste tot şi intervine în situaţiile cele mai periculoase. O minge ajunge de la el la Bindea, care centrează lui Ciolac. Acesta i-o trece lui Dobai, dar marginea noastră fiind prinsă, pasează pe sus lui Schwartz, care reuşeşte un „vollé“ frumos, dar Glaser prinde. Balonul este al lui Kotormány. 11 trece lui Bindea, acesta înaintează vertiginos spre poartă lăsând în urmă pe Kochner şi pe Lukici. Apare însă Belosevici ameninţător, dar de data aceasta Bindea nu mai e egoist şi trece mingea lui Schwartz, care re In repriza a doua România este mai bună decât în prima jumătate a jocului. Din primele minute surprinde revenirea lui Vogel, care lucrează Ramos deși prima degajare serioasă ontreprinde Albu. Românii atacă prin Ciolac, Kovács, Bindea, acesta trece din nou balonul orădeanului, care pierde. Sârbii revin, dar Albu dezarmează pe Vuiadinovici. Două atacuri românești se sfârșesc prin dezarmarea întâi a lui Schwartz, iar apoi a lui Ciolac. Sârbii trec în ofensivă pe partea stângă, dar nu e nici uijgpe' m.mien t'TÎH'onuF’^^ Gayer, de la acesta la Kokotovici, Püllök ese din nou fără să capteze, dar în momentul pericolului Vogel salvează în poartă. Urmează atac Bindea—Kovács. Glaser prinde, degajarea e captată în Kotormány, care trage dar Glaser e la locul lui. Pierd apoi pe rând mai multe atacuri: Schwartz, Marianovici iarăși Schwartz, apoi Ciolac și Bindea. Obţinem un corner, dar Bindea il bate afară (minutul 10). Albu, iar apoi Moravetz, au ocazia să ntervină decisiv lămurind doua situaţii favorabile pentru sârbi. Contraatacul românesc se termină cu Bindea în offsid. Kotormány dă mingea lui Ciolac, dar timişoreanul este dezarmat de Gayer,acesta lansează pe Glisovici, dar Albu intervine şi cu greu reuşeşte, salvând în corner. Glicevici bate bine lovitura de colţ, dar Moravetz clarifică. Un atac al lui Kovács se termină cu hands, făcut de un iugoslav în careu. "Dar Langenus nu acordă. Sârbii sunt din ce în ce mai în front, apărarea noastră trebue să lucreze pe capete, Albu şi Vogel resping mai multe atacuri, iar altele se termină în mingi trase peste poarta lui Püllök. România decade din ce în ce mai mult. Marianovici trage din nou peste bară, Rokotovici trage în braţele lui Püllök. Deheleanu faultează. Lovitura de pedeapsă bătută de la 20 de metri de Vuiadinovici, dar Vogi salvează. Contra-atacul românesc prin Kovács editează vorbul,, de data aceasta cu succes, căci în delirul mulţimei tabela indică în minut 41 1:0 pentru România. Ovaţiunile mulţimei electrizează echipa românească care conduce două atacuri. Sfârşitul reprizei este unou al iugoslavilor, cari dau ocazie lui Püllök să pândă două mingi slabe. Repriza se termină cu o situaţie clară pentru Rokotovici, care trage de la 6 metri peste bară. . .. ...... .. este respins uşor de Leichner. Albu, Moravetz, Vogi, au ocazia sâ se releve respingând atacuri sârbeşti. Deasemenea Lipiac, ratând o minge bunicică, lucrată de Schwartz. Apoi e rândul lui Kokotovici să creeze o situaţie bună lui Kragici, dar acesta bate peste bară. Românii sunt dominaţi şi masaţi în terenul lor, din ce în ce mai mult. Kokotovic varaşi trage peste poartă. Lîeneleanu interceptează o centrală a extremului sârb, iar Kotormany salvează cu capul o lovitură liberă acordată contra noa•Vobai obţine un corner "Tüll"e rânoiîe însă netransformat. Sârbii revin in atac. Vogi salvează, dar Gayer prinde, lansând pe Kokotovici, acesta o trage pe sus lui Glicevici. Moravetz clarifica. Alt atac Jugoslav se termină in aur. De la Punok, mingea ajunge la Ciolac, care pierde. Jugoslavii atacă grozav. Kovács, Schwartz și din când in când chiar Dobai, sunt în apărare. Bindea reuşeşte să evadeze, traversează tot terenul sar- Casează’. Lovitura liberă e bătută de abilor, ajunge cu mingea pe marginea stângă, dar fiind prea individual pierde o ocazie favorabilă pentru România. Imediat Belosevici dezarmează un nou atac al lui Bindea. Schwartz trage alături. . . Iugoslavii atacă periculos prin Glisevici, Püllök iese din poar- wă şi un goal este salvat magi-l strai de Vogi, care creşte din minut în minut şi-şi recâştigă forma de altă dată. Altă situaţie extrem de critică e salvată de Albu. Românii atacă prin Ko- \ vacs și Ciolac, dar Belosevici respin- ] ge. Bindea centrează lui Dobai, dar acesta pierde din nou o ocazie bună: fiecare goal românesc și-a aruncat bască .Püllök captează sigur fructul unui atac iugoslav, balonul revine în terenul sârbilor, dar Dobai ratează din nou de la 6 metri trăgând alături. Superioritatea iugoslavilor este tot mai evidentă, dar românii se apără energic. Kragici trage peste bară. Albu respinge o lovitură de pedeapsă acordată contra noastră din cauza că Bindea lovește pe Belosevici. Vogi, Albu, Vogi, sunt din nou activi, sub presiunea sârbilor. Marianovici deschide mâini, Bindea atinge bara, mingea reintrată e a lui Ciolac, dar acesta pierde din nou- Schwartz par© a fi faultat în careu, arbitrul însă crede altfel și nu acordă Kotormany epuizat,, are o minge pe care o trage pe poartă dar nimereşte alături Iarăşi atac periculos prin Kokotovici, Albu respinge, Dobai se dovedetse excelent în apărare, deasemenea Kovács şi Dehleanu cari muncesc pe capete-Repriza se termină cu atacuri sârbeşti respinse toate de echipa română masată în apărare. La semnul final al arbitrului, publicul ovaţionează rezultatul şi victoria României, dar despre jucători nu are părere prea bună- Jucătorii V. V. lILIcJT Preşedintele Federaţiei Sportive „ In America s-a desvoltat recent un nou sport care a cucerit în scurtă vreme tineretul sportiv. E vorba de întreceri şi matchuri de hockey, de astă dată nu pe ghiaţă, ci pe asfalt şi cu ajutorul unor patine speciale numite Skating. MARȚI, 1 Mai, Anul XVI, No. 99. Declaraţii despre match VOEVODUL MIHAI, care a asistat la foarte slab. Din acest moment am admimatch, nu a făcut nici o declaraţie dar ■ iar elanul românilor ori de câte ori reua făcut în schimb un gest elocvent, la şeau să scape de impresurarea iugoslavă. D- STÖSSEL corespondentul de la „Nemzeti Sport”. Echipa României nu a fost bine selecţionată. Acest lucru s-a văzut imediat pe teren• Apărarea a fost bună, dintre halfi a excelat Deheleanu, Moravetz a existat numai 20 de minute, după aceea de abia a mai pus piciorul pe minge, Ktormany slab, dar aavut spre sfârşitul matchului o revenire care a salvat edlda de la dezastru. In înaintare a fpst mult Sepi, fără de care Dubai şi Bindea nu au mai fost cei vechi. Covaci ooarte util in atac şi apărare. Schwartz mai bun decât a părut unora. un aer. D. V. V. TILEA, preşedintele federaţiei: Mă bucură foarte mult victoria României. Iugoslavii au fost mai omogeni şi tehnicieni mai buni. Au fost însă urmăriţi de ghinion. Din echipa noastră m-a mulţumit pe deplin numaitandemul apărării, iar din înaintare Dobai şi Bindea. 3-4 D. OCTAV LUCHIDE, secretarul gerneral al federaţiei: A fost un match foarte greu, iugoslavii ne au fost superiori şi puteau câştiga foarte uşor. Din înaintare m’a satisfăcut mimai Schwartz. Bindea a stricat midi prin indiiduarism Echipei noastre i-a lipsit omogenitatea-D. LANGENUS, arbitrul matchului. ■Jugoslavii au fost mai buni dar au fost urmăriţi de ghinion. Românii în schimb au avut realmente noroc. Echipa românească deşi nu mi s’a părut bine sudată, a fost mai combinativă• Iugoslavii au excelat prin vigoare. Când rezultatul a fost 1:1 mi s’a părut că România va pierde matchul la scor mare• Dar echipa a fost galvanizată de revenirea în formă a centruluialf care până atunci fusese Clasamentul Grupului de clalificare pentru cam.fiomatele mondiale din care face parte România, după matchul de ieri şi după omologarea în favorul Elveţiei a matchului nostru de la Zürich, este următorul: Elveţia 2 1 1 4:4 3 România 2 1 — 1 4:3 · 2 Iugoslavia 2 — 1 1 3:4—1 Precum se ştie primele două ţări în clasament se califică pentru şasesprezecimile campionatului mondial de la Roma. Eliminatoriile Campionatului mondial Ungaria-Bulgaria 4:1 (1:0) , BUDAPESTA, 30. — Ieri după masă ! Repriza a IPa e dominată de tehnica s’a desfășurat pe arena Clubului Hunga- mai mor© a ungurilor cari reușesc să fia matchul contând pentru eliminatori marcheze încă trei goaluri. Punctele au fiul campionatului mondial, dintre aleau fost marcate de ungurii P. Szabó (m. 20 sa Ungariei și aceea a Bulgariei. rep. L). P- Szabó (min- 14 rep. II.). Solti . Deşi superioritatea _ ungurilor era e.vi- (m. 16). Solti (m. 28). : dentă, bulgarii au ştiut să opună o re- Singurul punct al bulgarilor a fost zsistentă dârză în special în repriza. I în I marcat de interul lor stânga în minutul care ungurii n’au putut marca decât un al 17-lea. singur punct. t