Patria, martie 1946 (Anul 27, nr. 10-36)

1946-03-01 / nr. 10

2 Participarea Ungariei la răsboiul hitlerist, este adevărat, n’a fost la început­ atât de Intensă cum o cerea ideia totalitară deve­nită modă. Cu toate acestea Ungaria prin faptiul, că avea parlament liber ales și prin Împrejurarea, că nu era la început ocupată de Germania purta o răspundere mult mai grea decât celelalte state ocupate de trupele germane, (spre pildă România, Slovacia, Croaţia etc.). Fără nici un motiv politic, moral sau economic bazat numai pe an pre­text scandalos (bombardarea oraşului Kostoc­k de către avioane germane camuflate) — gu­vernul ungar presidat de Bárdosy, inspirat şi acoperit de Regentul Horthy, declară răs­­boi Uniunii Sovietice, participă activ la operaţiunile militare­­pe frontul de Est şi sprijină direct şi indirect maşinăria de răs­­boi hitleristă. Mai grav este cazul de la Novisad. După ce guvernul Bárdosy, care a urmat­ contelui Teleki a denunţat pactul etern cu Iugosla­via, nu s-a mulţumit cu acestea acte diplo­matice şi militare forţate şi cu atacare dela spate a foştilor prieteni în eternitate, ci a organizat masacrul înfiorător dela Novi­sad, care a stârnit o indignare generală în lumea întreagă. Este iarăşi cazul să precizăm, că nu toţi ungurii aprobau acestea orori­lemente. Fruntaşii opoziţiei Bajcsi Zsalinski Endre, (­Spânzurat mai târziu de regimul Szálasi), apoi Tildy Zoltán, actualul preşedinte de re­publică, social-de anocraţii, iar în străinătate, emigranţii în frunte cu contele Károlyi Mi­hály, Rákosi Mátyás Bölöni György, etc., au încercat tot posibilul să schimbe­ atmos­fera prohitleristă din Ungaria. Totuşi nu au reuşit. Cel mult l-au impresionat pe primul­­ministru Kállay Miklós, care a văzut­ cu în­grijorare că se apropie zenitul războiului şi prin aceasta şi ziua scadenţelor macabre Cum am mai amintit în capitolul prece­dent, premierul Kállay a­ început acest joc­ dublu, pe care maghiarii l-au poreclit după um dans tradiţional al lor ,,Kállay-ket­tös‘­, angajând în cel mai mare secret tratative cu Aliaţii şi duşmanii, în acelaş­­i­np cău­tând să tempereze zelul protectorilor ger­mani în exploatarea Ungariei. * Agenţii Gestapoului lucrau însă cu asi­duitate în toate ţările. Unul dintre ei, baro­nul Rintgen care lucra la Bucureşti, însărci­nase pe ziaristul român colabooraţionist L. M. să afle din cercurile maniste de la Bucureşti, că este oare adevărat zvonul, că emisarul guvernului maghiar, contele Băn­­ffy, fost ministru de externe al Ungariei, ar fi sosit la Bucureşti pentru a tatona pe lângă Iul­iu Maniu dacă nuar fi posibil o în­ţelegere cu Ungurii, în vederea unei acţiuni comune de ieşire a Ungariei şi României din Axă. In acelaşi timp Legaţia României de la Lisabona a semnat unele tratative — fireşte neoficiale şi confidenţiale — ale guvernu­lui ungar cu diplomaţi anglo-saxoni. Aces­­­tea se petreceau în toamna anuluii 1943. Am controlat zvonul, care mi se părea fantesist,, dar spre marea mea mirare am găsit, că este adevărat, cel puţin în parte, înt­r’adevăr contele Bánffy, a fost la Bucu­reşti şi a avut întrevederi cu d. Juliu Maniu. El vedea foarte just situaţia şi prevedea evenimentele aproape cu exactitate mate­matică. Iată limbajul­ pe care-l ţinea contele Bánffy: —• Germanii vor pierde războiul cu si­guranţă. Din nou acestea două popoare, Românii şi Ungurii, au fost asmuţite unul împotriva celuilalt, pentru a servi direct şi indirect cauza imperialismului german. Ar trebui găsit o formulă pentru a solu­­­­ţiona în mod paşnic diferendul româno­­maghiar şi pentru a lichida războiul ace­sta nenorocit cu un ceas mai de­vreme. Greutatea este însă problema Transilva­niei. Nici Ungurii nu vor să cedeze din punctul lor de vedere şi nici Românii nu •vor accepta verdictul de la Viena...­­ D. Iuliu Maniu n­-a replicat: că în cazul dacă oficialitatea admite acest •raţionament,­­Ungurii văd hirte situaţia dar­­ probabil nu p­ot„ sau nu vor să tragă con­secinţele fireşti. Ei trebue să se împace şi încă în grabă cu Slovacii, Iugoslavii şi Românii, renunţând la teritoriile ane­xate cu ajutorul hitlenştilor şi pe urmă trebue să sară din Axă. un caz contrar va fi şi mai rău pentru el-Dar contele Bánffy, deşi admitea logica acestei argumentări, cerea totuşi lămuriri în ceea ce priveşte viitoarea aşezare a poporului­ unguresc în noua Europă. D. Maniu îi ex­plica şi îi reamintea formula sa preferată a Confederaţiei Dunărene, pusă sub protecţia Aliaţilor, în care Ungaria ar putea juca un rol important fără să ceară de la Români sau Slavi renunţări dureroase şi imposibil de ac­ceptat. Cei doi bărbaţi politici s’au despărţit însă fără să fi ajuns la un acord. * In Ianuarie 1944 se petrecuse însă un fapt interesant şi extrem de neplăcut pentru guvernul Kállay. Profesorul A. Szentgyörgyi care se afla la Ankara pentru a găsi acolo legături cu sovietele şi cu anglo-saxonii a căzut în cursa unui agent al Gestapoului, un anume Breuer sau Bruner dar se poate că îi chema almintrelea. Acesta se dădea drept evreu şi spunea, că el însuşi este tri­mis să tatoneze terenul în cercurile Sovi­eti­­ce, în numele partidelor şi fracţiunilor de stânga din Germania. Profesorul Szentgyörgyi n‘a aflat dela a­­cest agent hit­le­rişti şi nici dela tovarăşii lui nimic şi ce îşi închipuia, că ar fi aflat era complet fals, în schimb s‘a demascat singur. De acum guvernul german avea un teanc de dovezi în plus asupra jocului dublu, pe ca­re-l făcea guvernul Kállay de la Budapesta. Hitler s-a înfuriat aflând, că Ungurii, co­piii lui alintaţi cărora le atribuise drept pomană părţi importante din Slovacia, Tran­silvania de Nord, Bacica şi Banatul sârbesc, acum şi-au pus în gând, întocmai ca şobo­lanii să părăsească la iuţeală nava pornită spre cufundare. Situaţia militară în acel timp — era luna Martie 1944 — a fost cât­ se poate de nefa­vorabilă pe frontul de Est. Este adevărat, că eliberarea Italiei şi invazia anglo-saxonă nu se produseră dar pentru toată lumea era de pe acum cert, că Germanii nui mai put­ea să câştige războiul. Regentul Horthy fu invitat să se prezinte imediat la Marele Carflier al Führerul.. . A. CH. DIM CELE TRECUTE VREMI... Zilele tragice ale­ Ungariei Poziţia Ungariei. Locul dublu al guvernului Kállay. t­ratative secrete şi taioaăn­ Regentul Horthy chemat IarFührer^ :----%-TO»­ WHIUMIMUMmHHUIHHM PATRIA, XXVII. Nr. 10. Vineri, 1 Martie 1946. Tăria de ?ar^cte" « fentei* române — O amintire a d-lui Iulius Maniu din alegerile dela Vint — Pentru ca să ne dăm seama ce însemna­ta­t­e are femeia română în luptele grele duse de Partidul Naţional-Ţărănesc, tipărim aici o istorioară povestită de preşedintele no­stru, la o adunare populară din Vinţ. „In 1906 — spunea d. Iul­iu Maniu — am candidat la Vinţ, pentru Parlamentul din Budapestia. De atunci votau în acest cerc electoral nu­mai câteva sute din oamenii cei mai bogaţi. Votul nu era secret. Alegătorul trecea pri­tre cordoanele de jandarmi, pretiori,­ notari, perceptori, pădurari, şi ajuns faţa preşe­­şedintelu­i, trebuia să spună cu glas tare nu­mele candidatului pe care-l vota. Alegătorii români, afară de câţiva s-au purtat brav. Dar era cu neputinţă să biruim, căci suveica înt­regea ceea ce nu izbutise te­roarea, băutura, banul şi ademenirea admi­nistraţiei. In anu­l­ 1910 am candidat din nou la Vinţ. In prima zi a campaniei electorale s-a prezentat la mine alegătorul Ioan Bratu din Oradea. A cerut să-mi vorbească între pa­tru ochi. Rămaşi singuri, mi-a mărt­urisit: „La alegerile din 1906 ar­ votat cu candi­datul ungur. De atunci n‘am mai avut pace cu nevasta. Când m‘am reîntors acasă,, după alegere, m‘a muștruluit, m‘a sfădit, că am fost­ un becisnic, că mi-am vândut sufletul ca un Iuda, și nu m‘a lăsat în casă până ce nu am mers la domnul părinte să-mi citeas­că­ su­b patrafir. Acuma m‘a trimis la D-ta, domnule De­putat. Aşa ne-a fost înţelegerea de acum patru ani, că dacă or mai fi alegeri, să viu la D-ta, să mă pocăiesc şi să t­e rog să mă ierţi. Am nădejdea că pe viitor să pot trăi în pace, daca D-ta îmi dai deslegare şi ier­tare. Câte zile voiu mai avea, eu nu mai mă la­păd de Partidul Naţional Român". Am rămas adânc impresionat şi l-am în­trebat pe om: „Cum se chiama nevast­a D-tale?“ . ..Regina". ..Spune-i, dragul meu, Reginei D-tale că-i trimit toată recunoştinţa, dragostea şi închi­năciunea mea şi că o sărut frăţeşti©. Pe D-ta în numele partidului nost­ru te iert,­­ pentru că — deşi ai greşit odată — ştiu că pe viitor, datorit bravei nevestre pe care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu te vei mai lăsa ispitit. Şi spune-i că mai mult decât voturile băr­baţilor, soarta naţiei noastre Româneşti atârnă de mintea şi inima femeilor. Să ştie soţia D-tale, spune-i că toată truda mea, dânsa mi-a răsplătit-o mai îmbelşugat de­cât dacă a-şi dobândi un mandat de deputat. Şi mai spune-i că dacă familiile româneşti din Ardeal şi Banat vor fi­ conduse de astfel de femei sfinte în credinţa lor românească şi neclintită, ca Regina D-tale, neamul ro­mânesc"va ieşi biruitor asupra­ tuturor, cari încearcă să ne răpească limba, legea şi mo­şia strămoşească". Mărţişorul Mărţişorul este blazonul primăverii, iată de ce a fost primit, întotdeauna,, cu fireasca bucurie şi iată de ce s-a, scris, despre el, cu pasiune şi entuziasm. Îndrăgit de copii ca şi de maturi, de poeţi, tot atât de fier­binte, ca şi de savanţi, mărţişorul este ramura de măslin a Soarelui care a izbăvit iarna. Aceia, însă, pentru care, mărţişorul, este un praznic îndelung râvnit, şi care se bucură de sorocul lui, sunt săracii. Norodul, prea încercat de privaţiunile iernii. Praznic tradiţional, mărţişorul, este un subiect proaspăt şi întotdeauna bine venit pentru aceia care mai nădăjduesc încă în minuni, care îşi cheltuesc încă, optimismul în iluzii. Dar ca, despre orice tradiţie, a scrie, a­­stăzi, despre simbolul mărţişorului, e un risc şi e un risc mare, cu atât mai mare, cu cât tradiţia în ţara noastră e veştejită de însăşi oficialitate. Mărţişorul a simbolizat, an de an, nădej­dea într°un viitor mai bun. A sublinia şi a­­stăzi acest fapt, înseamnă a recunoaşte că în ţară există vânt de nemulţumire. Că ceapa, este tot atât de scumpă ca şi carnea, că la pâinea noastră cea de toate zilele, ajungem doar din Paşti în Crăciun. Am văzut câteva vitrine, care invită lumea să cumpere mărţişoare. Aceleaşi inimi săge­tate aceiaşi purcei cu noroc, blazoane istorice, ne momesc să le aninăm în pieptul iubitei. Dar, norodul se fereşte de ele, de pare că nu le-a îndrăgit, niciodată că la fine n'ar mai iubi nimeni. Şi se fereşte, nu pentru că nu l-ar îndemna inima s-o facă. Această prudenţă e dictată din alte rrtoti­­ve. Din motive pe care le cunoaştem cu toţii, pe care ni-e silă să le mai înşirăm Mărţişorul a suc­ombat. Sau, ca să nu fim răutăcioşi şi-a schimbat obrazul. Eri, un copil dorea un mărţişor, o păpuşe, astăzi vrea şi el un loc pe listele de deputat Domniţa îndrăgostită se mulţumea, ori, cu u­n zâmbet din partea adoratului, astăzi pre­tinde să intre cel puţin în corpul diploma­­ţie. Muncitorul, care visa­­o zi de odihnă, astăzi, râvneşte ■ să scape de teroarea sindi­catului, Plugarul nădăjduia într’o holdă ca o pădure, astăzi se teme ca să nu-l năpă­dească belşugul. Gazetarul apela ori, la o clipă de răgaz, astăzi nutreşte dela mărţişor minunea libertăţii presei să poată lucra. Tar norodul marele norod,­­aşteaptă şi el un mărţişor, gaz, pită, dar mai cu seamă ale­gerile libere, pe care de atâtea ori i le-a promis stăpânirea. V. COPILU-CHEATRA Firma IOAH POJAR Reîntors din refugiu şi-a reluat ac­tivitiatea. Face cazane speciale pt. fiert ţuică, cazane pt. fabrici de conzerve. Şi cazane de vacum piesă pt. fabrici de spirt şi instalaţii sanitare — de orice natură precum şi instalaţii de apă încăl­zire centrală şi — Electrică. Atelierul Cluj. Str. Dorobanți. Nr. 18 1—5 DUPĂ DICTATURI Din prima jumătate a secolului XX, isto­ricii de mâ­ine vor reţine doar instaurarea dict­aturilor în viaţa marilor State Europene, urmările lor şi apoi prăbuşirea definitivă din 1945, când Continentul păşeşte într’un Ev nou. Kaisenl Germaniei, trufaşul Wilhelm al II-lea întunecat la gândire şi aspru la­­vorbă şi fapte, ajutat de cancelari după firea şi însuşirile lui, şi-a dus ţara la prăpăstiile, el însuşi sfârşindu-şi viaţa ca un mare răufă­cător al patriei şi neamului său. Ia vecini de noi, în Apus, monstruoasa Monarhie Austro-Ungară, a sucombat de boală asemănătoare. Stăruind să domine şi robească un conglomerat de popoare ce nă­­zuiau spre libertate, bătrânul monarh Fran­­cisc I a sfârşit, când împărăţia troznea si­nistru din toate încheieturile. În spre Răsărit poporul rusesc ce gemea sub călcâiul ţarist, şi-a cucerit libertăţile ce-­­tăţeneşti printr’o revoluţie sângeroasă, iar urmele asupritorilor de mult sunt pierdute. In răstimpul ce a urmat acestor prăbuşiri s’au format noui clici dictatoriale. Sfârşitul lor l-am văzut, precum şi pe acel al dicta­­­torilor. Mussolinii a fost linşat­ de propriul lui­ neam; stârvul lui Hitler nici nu Se ştie unde putrezeşte; dintre ceilalţi dictatori mai mărunţi unii şi-au făcut singuri seama, iar alţii aşt­eaptă în închisori să-şi­ primească răsplata faptelor. Europa covârşit­ă şi istovită după atâta frământare şi vărsare de sânge, în nenoro­cirea ei şi neputinţa de a se ajuta, îşi în­dreaptă privirile şi cerşeşte mi­lostenia Ma­rilor Naţiuni, împotriva cărora s’a năpustit cu nesocotinţă. In hora dictatiunilor am fost prinşi şi noi, începutul s’a făcut acum 8 ani. In Martie 1938 îşi înceta apariţia apei la Cluj, ziarul „ Naţiunea Română“, oficiosul Partidului Naţional-Liberal. După două luni înceată să mai apără ziarul „Patria“, sub presiunea cenzurei Guvernului care nu admitea gla­suri protestatioare. A urmat cascada aven­turilor politice până la prăbuşirea graniţelor din 1940, când jumătate Ardealul trecea sub teroarea dictaturii horthystte; -­apoi guverna­rea legionară, războiul nesocotit împotriva aliaţilor noştri fireşti cari totdeauna ne-au ajutat în năzuinţele noastre de a ne creia un Stat naţional liber şi independent. După ac­tul de la 23 August 1944, săvârşit de tână­rul nostru Rege cu ajutorul Românilor lu­minaţi ne-am regăsit în familia naţiunilor de unde nu trebuia să ne clintim. Cât ne-a costat aventura şti­m cu toţii.­­ In sfârşit, după opt ani de sbucium şi amar, după atâta sângerare şi sacrificii ne­măsurate, cu sprijinul marilor naţiuni şi în­deosebi al glorioasei Armate Roşii ne re­găsim la vetrele noastre. încercăm să ne re­facem căminul din­­cenuşa prăpădului şi să ne reclădim ţara scăpată de pe marginea pierzării. Iată-ne, deci, după opt ani de umilinţe şi­ amarnice suferinţe, — în care timp n’am stat cu mâinile încrucişate ci am luptat pe toate drumurile cu armele pe cari le-am avut, —­ reveniţi la preocupările noastre vechi. Fireşte că condiţiile sunt total schim­bate. Casa ne este paragini­tă şi ruinată iar drumurile pline de obstacole. De alt­ă parte, greutăţile trecute şi pribegia ne-au ostenit mult. Nu mai­, avem vigoarea de altă dat­ă, dar ne-am ascuţit şi oţelit voinţa. Desprinşi din iureşul nebunesc al dictatu­rilor cari au bântuit Europa, scăpaţi la un pas de pierzanie, ne regăsim solidari în munca pentru refacerea ţării şi creiarea unui viitor r mai bun pentru neamul nost­ru. Să ne încercăm* a­ uita trecutul întunecat­­şi aici­­să precupeţim sacrificii, dacă vrem să ne durăm o patrie feric iţii AT­MO ICONA !

Next