Pentru Socialism, martie 1959 (Anul 10, nr. 1597-1622)
1959-03-01 / nr. 1597
2 7 PENTRU SOCIALISM FOLCLORUL $1 EPOCA NOASTRĂ Sînt aproape 200 de ani de cînd o mină de învățați din diferite părți ale Europei, entuziasmați de ineditul, de noutatea poeziei populare, au făcut cele dintîi însemnări ale unor texte de acest fel, pentru ca apoi ideea „geniului popular“ să intre în conștiința unor mari personalități culturale și să se afirme astfel definitiv. Apărută într-o epocă de mari frămîntări, care aveau să scoată la lumina istoriei noi forțe sociale, ideea aceasta a avut darul să stimuleze, să încurajeze activitatea cărturarilor democrați, călăuzind-o totodată către noi orizonturi. Sub influența ei, învățați de seamă își schimbă sensul propriei lor creații: inspirîndu-se din viața celor mulți și năpăstuiți, ei ajung astfel la opere nepieritoare. Cu timpul, ideea „geniului popular“ se extinde, dovedind o uriașă forță de atracție și se întemeiează pe materiale din cele mai felurite din viața sufletească și materială a maselor. In chip natural sporesc și considerațiile teoretice în legătură cu materialele adunate, în care se căutau nu numai frumuseți artistice, ci și documente prețioase. La început, totul se făcea dintr-un sincer și sentiment de dragoste patriotic pentru cei mulți și pentru bunurile create de ei. Drept urmare, studiile ce apăreau erau scrise cu o deosebită căldură și entuziasm, dar în același timp nu erau străine nici de anumite exagerări ce nu corespundeau adevărului. A intervenit apoi, încetul cu încetul, spiritul științific, care cerceta creația celor mulți în mod critic. S-au pus astfel bazele celor două mari discipline științifice ale culturii populare: folcloristica, ce studiază cultura spirituală populară și etnografia, care se ocupă cu studiul culturii materiale populare. Schimbarea unghiului de apreciere a materialului, prin părăsirea atitudinii sentimentale a dus în general la propășirea celor două discipline științifice, dar nu e mai puțin adevărat, că a dus și în această direcție la anumite exagerări, rătăciri și judecăți nesănătoase. Așa s-au petrecut lucrurile și la noi, ca pretutindeni în Europa. Un lucru rămîne, oricum, destinate valabil, că preocupările culturii materiale și spirituale populare au dezlănțuit energii noi în rîndurile cărturarilor, începînd cu marile personalități științifice și artistice și terminînd cu intelectualii satelor. Iar dezlănțuirea acestor energii a fost de natură să deschidă o etapă nouă în cultura omenirii, aceea a culturii democratice. Dacă ar fi să se facă un bilanț al înfăptuirilor de pînă acum în folcloristica romînească — domeniul ce ne interesează mai de aproape — unii ar fi ispitiți să creadă că ceea ce s-a realizat e suficient, dacă nu prea mult. Puzderia de culegeri apărute în tomuri mai voluminoase, în broșuri, sau prin ziare și reviste, la care se adaugă imensitatea materialelor existente în arhivele de folclor din țară, precum și numeroasele studii și articole, răvășite și ele în volume și mai adesea prin ziare și reviste, au consumat fără îndoială forțe și pasiuni nebănuite. Dar dacă e să raportăm aceste înfăptuiri la importanța folclorului în sine, la ceea ce a însemnat el pentru știința, arta și literatura romînească sau dacă ar fi să le raportăm mai cu seamă la ceea ce a însemnat el pentru milioanele și milioanele de oameni generații simpli în lungul șir de care s-au perindat înaintea noastră, aceste realizări sînt departe de a ne putea mulțumi, îmi vin în minte cuvintele întemeietorului realismului socialist: „Poporul nu este numai o putere care creează toate valorile materiale —denume Maxim Gorki —el este singurul izvor inepuizabil al valorilor spirituale, iar din punct de vedere cronologic, ca genialitate și frumusețe primul filozof și poet care este creat toate poemele mari și istoria culturii universale, cea mai măreață creație dintre toate.“ Toate aceste cuceriri nu s-au făcut fără jertfe. Cine știe cît zbucium și cîtă experiență omenească nu se ascund în cuvintele simple ale unui cîntec popular și cîte mii de oameni nu se vor fi regăsit în el de-a lungul timpului! Cu suflet nu vor fi pus creatorii și interpreții de veacuri într-o baladă voinicească și cite mîngîieri și nădejdi nu le va fi insuflat aceasta! Iată care este tîlcul adevărat al uriașei activități folcloristice care se desfășoară în actualitate la noi și de ce trebuie să se răspundă cu o deosebită înțelegere tuturor eforturilor pe care le fac instituțiile de specialitate: Institutul de Folclor, Academia R.P.R., universitățile etc. In special cadrelor dactice de pe întinsul țării direvine un rol din cele mai immportante. Elogiul activ al folclorului. Culegerea și studiul lui, într-o epocă de supremație a maselor populare însemnează supremul elogiu al creatorilor și purtătorilor lui de-a lungul veacurilor. Dacă creatorii culți din toate domeniile sînt onorați prin editarea operelor lor, prin studii, sărbătoriri ș.a.m.d., dacă li se ridică statui, care să le eternizeze memoria, studiul continuu al folclorului, călăuzit de spiritul unei drepte judecăți de valoare, este cea mai înaltă prețuire a geniului popular. La toate acestea se adaugă însemnătatea propriu-zisă folclorului. Pe lîngă momentele de aleasă desfătare, pe care ni le prilejuiește prin valorile lui estetice, artistice (Tudor Arghezi spune că din toată literatura noastră Miorița ar putea fi întrecută doar de Luceafărul lui Eminescu), folclorul este un prețios document sufletesc, istoric și lingvistic și un admirabil mijloc educativ. Din cuprinsul lui putem descifra modul de a simți și gîndi al celor mulți, atitudinea lor față de lume și viață, față de faptele, figurile și instituțiile diferitelor epoci istorico-sociale, precum și starea lor culturală. Din studiul lui ne putem da seama de graiul specific pe care îl vorbește majoritatea locuitorilor din diferitele regiuni ale țării. Dar folclorul nu este numai o oglindă a ceea ce fost, ci și un veritabil capitol a de pedagogie populară. El fost o mare școală pentru generațiile trecutului. Cîntecele de vitejie le-au înălțat sufletul și le-au pus armele în mîini pentru apărarea hotarelor, atunci cînd cotropitorii le încălcau. Cîntecele haiducești le-au mînat în lupta cu jefuitorii dinlăuntrul țârii. Strigăturile și cîntecele satirice, proverbele și zicătorile le-au făcut educația cetățenească, le-au îndrumat în viața de fiecare zi. Din toate acestea cercetătorul poate scoate și numeroase învățăminte pentru prezent. Culegerea și studierea folclorului sînt astăzi dintr-un punct de vedere, mai interesante decît oricînd. Sîntem într-un moment de răscruce a istoriei noastre, cînd pe toate fronturile se dă bătălia cea mare între formele noului și ale vechiului. Întreaga noastră creație folclorică a intrat în vadul unor prefaceri adînci și trebuie urmărită cu atenție pe tot parcursul dezvoltării ei. Sub ochii noștri se plăsmuiesc și se încheagă creațiile zilelor noastre; ele trebuie însemnate cu grijă, ca rod al vremurilor pe care le trăim. Asupra modului cum trebuie făcută această muncă vom reveni într-unul din numerele acestui ziar-Lector univ. DUMITRU POP cercetător principal la secția din Cluj a Institutului de Folclor. I —Articol scris pentru ziarul „Pentru Socialism"— Cele două clișee de mai sus redau cîteva din frumusețile portului popular lăpușean. De pe șantierele de artă plastică Curioasă să aflu unele noutăți legate de arta plastică băimăreană, m-am îndreptat spre filiala uniunii artiștilor plastici. Am bătut la intrarea in atellierul Lidiei Agricola. M-a înttimpinat familiară și bine dispusă, însăși artista. Mi-a arătat cu multă bunăvoință cîteva schițe, cele mai multe reprezentînd figuri de mineri și mi-a încredințat un mare vis al ei: să realizeze un tablou cu aspecte din lupta greviștilor de la „Unio“ împotriva capitaliștilor. Am părăsit atelierul presărat cu tablouri al Lidiei Agricola, ca să mă îndrept spre „grupul tinerilor“. „Tinerii" sînt cei trei proaspeți absolvenți ai Institutului de artă plastică din Cluj: pictorii Ileana Crainic, Zoltán Bitai și sculptorul Maria Gerko. Grupul tinerilor artiști intenționează să deschidă la primăvară o expoziție pentru a se face cunoscuți publicului băimărean. — Ați primit repartizarea în producție pentru Baia Mare? — Nu, am cerut noi această regiune ale cărei peisaje pitorești sînt vestite în toată țară, a spus Zoltán Bitai. Deocamdată ne străduim să cunoaștem cit mai bine specificul locurilor și abia ulterior vom pătrunde în adevărata muncă de creație. S. M. Printre ultimele lucrări ale pictoriței băimărene Thormane Kiss Margit, e și cea din clișeul alăturat: „Lucrări de amenajare pe malul Săsarului". Sătul Căsuțe triste, girbovite Sub coperiș de stuf sau paie. Copii cu fețe ofilite Și cîrpe rupte-n loc de straie. Vi".. Era atita sărăcie Și-atita maldăr de dureri Că l-am crezut pe veșnicie Sleit de bine și puteri. Așa-l credeam... Dar într-o zi Bătu primăvăratic unit. De-atunci la viață se trezi întreg al satului pămint. Departe-i satul cei de-acum De oropsitul sat de-atunci, Că nu te-ntîmpină pe drum Flăminzii, zdrențăroșii prunci. Sunt case noi, sunt oameni noi Și visuri noi se calcă-n praguri. Și satu-ntreg parcă-i un roi Ce-ncepe-ntiia muncă-n fa[guri. VERA CHIRA Duminică, 1 martie 195S Cîntec stelar Pămîntul nostru-n urmă a rămas. Racheta calcă netrecute spații, Plecîndu-i-se-n față fără glas Armate-ntregi de alte constelații. Sînt mîndru, parcă eu aș fi trimis Solia-n universul fără margini Căci visul meu și-a omenirii vis Se-ncheagă acum în pământești imagini. Departe-i de pămînt, și o simt încă . Cu inima o simt — biruitoare — Și-n noaptea universului adîncă. Sovietica planetăi — parcă — soare. VALENTIN MUNTEANU Congresul se ăd șapte decenii în numai șapte ani. I văd pe Lenin urcînd la tribună, Să spargem pînza vremii, Să cucerim milenii Să se cutremure de admirație Chiar aprigii dușmani. II văd pe Lenin urcînd la tribună... Partidul împHntă în vreme șapte Hamuri Cu stele de rubin Ce-or lumina și timpuri Și bucurii și neamuri... .. ■ Congres la Kremlin. MIHAI OLOS Cearta dintre Mikloși Adalbert și președintele gospodăriei a făcut repede ocolul satului. Se știa cu precizie ce spusese Mikloși, ce spusese președintele și toți se acum, ce se va întîmpla întrebau pînă la urmă. Mulți își aminteau ziua aceea din anul 1949, cînd omul acesta care azi trîntea ușa gospodăriei semnase cel dintîi cererea de înscriere și fusese fotografiat. Omul muncise, era un om harnic, dar ce-i venise ! se urîse cu binele? Se acum? vede treaba că așa vrea. Ce va ieși de-aici, se întrebau colectiviștii, care îl stimaseră și îl urmaseră pe Mikloși. Ce se va întîmpla, se întreba însă cu același interes și vecinul lui, Gheza, care nu mai vorbise cu Mikloși de la intrarea acestuia în gospodărie și care de atunci, cînd îl vedea, scuipa de parcă vedea pe necuratul. Se va împăca Mikloși cu președintele sau va ieși din gospodăria colectivă?... Aceasta era întrebarea pe care și-o punea în ziua aceea Gheza și nu mai avea astîmpăr. Parcă era încălțat cu niște opinci înroșite în foc, întorcea aceeași întrebare în minte, pe toate fețele... Dar dacă se vor împăca și lucrurile se vor liniști? „Aceasta nu trebuie să se întîmple în ruptul capului, hotărî Gheza. Acum e momentul să puneip umărul și să dărîmăm colectiva aceasta“Dar cum o să facă să stea de vorbă cu Mikloși pe care-l batjocorise de 4 ani încoace, cum îi venise la gură, întâmplarea îi veni în ajutor. Tocmai în ziua aceea, vaca lui A Mikloși intră în grădina chiaburului și începu să-i mănînce varza de toamnă din straturi. Din împrejmuirea care îi separia, căzuseră cîteva scînduri mai vechi. Chiaburului îi săltă inima de bucurie. Puțin îi păsa de pagubă. Din contră, îi venea să pupe vaca pentru prilejul fericit ce i-l dădea, de a deschide vorba din nou cu vecinul lui. *— Măi vecine, vino de-ți la Vaca... A scăpat la mine în varză, a vede femeia mea, și se face foc... ! Rosti aceste cuvinte rîzînd, parcă el și cu Mikloși ar fi fost prieteni de cînd lumea și nu dușmani de moarte. Mikloși cînd văzu fața chiaburului, numai unu și invitație la pace, tresări : „Să știi ca asta a înnebunit", gîndi el. Dar Gheza era în toate mințile... Mikloși trebuia oricum să-și aducă vaca în curte. Intră cu sfială în grădina chiaburului, pe unde intrase și vaca, se îndreptă spre Gheza pentru a se scuza că n-a băgat de seamă, dar acesta îi întinse mîna și-i vorbi ca unui frate. — Lasă varza că mai rămîne destulă. Bate mîna aici, că nu șade frumos între vecini ca noi, să fim supărați unul pe altul. Cine știe cum se întâmplă să aibă nevoie unul de altul, dacă nu de altceva, măcar de o vorba bună, așa la un năcaz... Și-i făcu cu ochiul, în semn că el știa ceva. 1 Mikloși înțelese. Chiaburul îi da lui dreptate în cearta cu președintele. Și nu era din păcate, singurul. Ii întinse și elimina și ghiața care ținuse 4 ani. Se topi în clipa aceea... Gheza îl ajută apoi să repare gardul stricat. Cînd să bata în rmp, și ultima scîndură desprinsă din gard, Mikloși îl opri pe Gheza. Las-o numai rezemată și... poftește pînă la mine să te cinstesc pentru paguba făcută de vacă. Gheza nu stătu pe gînduri nici o secundă. — Bine, bine, vin, vin cum să nu. Și-amîrtdoi trecură prin spărtura gardului și intrară în casă,.. . " Cînd veni Iulia, fata cea mai mare a lui Miklósi acasă, îi găsi cinstindu-se și vorbind roșii la față, prieteni la toartă și rămase mută de mirare. Fusese martora unei dușmănii crîncene, care ținuse 4 ani și deodată dușmanii se făcuseră prieteni, numai că nu se pupau... «! ! Fata știa în ușă și nu-și revenea din uimire. Tatăl ei, ca scuză, ca explicație, nu știa nici el, îi povesti fetei pe scurt întîmplarea cu vaca, se făcură o ceartă că nu a văzut stricăciunea, apoi reluă clișcuța cu chiaburul. Fata se așeză pe o laviță cu miinile în poală și ascultă atentă la ce vorbeau cei doi. — În om, îi spunea chiaburul, bătînd cu pumnul în masă. Nu te închina calicului. Nu vezi că-i mi ai mîndru ca un grof? Ieși din gospodărie. Dacă ieși tu, miai ies și alții și răsmine numai el singur, președinte și nevastă-sa. Vacile le vinzi și cumperi cai și ai să vezi tu ce treburi Bune faci cu cărăușia. Orașul e aproape. Cite nu se pot face cu o căruță cu doi cai! Cînd lauzi aceste cuvinte, Iulia sări ca mușcată de șarpe. ■— Pentru asta ne-ai călcat pragul chiaburule? Ieși din casă, că te opăresc, îți scot ochii! Mikloși avea ochii roșii de băutură. Se ridică de la masă și se apropie de fată clătinîndu-se. — Cine-i capul familiei, eu sau tu? Cine poruncește aici?. Și-i dădu fetei o palmă răsunătoare, apoi încă una’— Ieși tu afară și să nu te mai prind pe aici, m-ai auzit?. — Bine, mă duc. Și fata a plecat. . — N-ai făcut bine, vecine, îi spuse mieros Gheza. E o fată bună. ... — Lasă, să știe de frică. Spune tu, cîți comandă într-o casă? Unul singuri* Capul familiei. Hai să bem, Gheza... servus. După plecarea chiaburului Mikloși făcu o inspecție prin gospodăria lui. Urcă în pod. Podul era plin cu saci de porumb și de grîu, primit în toamna aceea după zilele muncă, și cu ceea ce ii mai rămăsese din recolta anului trecut. Avea cu ce trăi. Trecu pe la cotețul de porci. Și aici era bine. Trecu și pe la grajd. Avea o vacă și o junincă de nașă, soi bun de lapte. Nu treț primise destul. „Nu-mi pasă, zise el. Am cu ce trăi, îi arăt eu președintelui...“ In ziua aceea, el și făcu pasul acela necugetat, se retrase din gospodărie. Orice încercare de a-l reține a fost fără folos. — Pleacă, i-sa spus președintele, dar ține minte Mikloși, o să-ți pară rău pînă la urma urmelor «îs. . — Niciodată, replică tăios Mikloși. Pot trăi și singur, fără voi. , * Și a trăit un an,doi, pînă i s-au terminat rezervele. A muncit apoi din greu, s-a sbatut într-o parte di-n alta dar zadarnic : viața nu mai era atît de darnică cu el. Din cît cîștiga îi ajungea să trăiască. Avea însă copii de școală cărora le trebuiau haine. Cumpără-le dacă mai ai de unde! Necazurile se îngrămădeau văzînd cu ochii. Peretele casei, care era vechi, crăpase în partea dinspre uliță. Din ziua cind o pălmuise, fata plecase de acasă și intrase lucrătoare intr-o întreprindere de broderie din oraș. Venea numai sîmbăta acasă- Éa vedea cu ochii ei cum casa lor se ruinează. Nu trecuseră nici doi ani și familia Miklósi trebuia să cumpere cu bani atît plin ea cît și laptele pentru copii. Să cumpere, dacă avea cu ce. Fatia însă avea inima bună. Ii era milă de copii și de la o vreme ea ajuta clasa cu banii pe care-i cîștiga la atelier. Dar nu-i era ușor! Și mai ales, nu-i era ușor să stea departe de viața cea nouă a satului. Apoi mîinile ei nu erau făcute pentru broderie, ci pentru munca cîmpului. Cu asta crescuse. Intr-una din zile, ea-și destăinui necazurile directorului întreprinderii unde lucra. — Ai dreptate Iulia. Du-te in sat și sfătuiește-l pe tatăl tău să facă din nou cerere de intrare în gospodărie. — Așa am să fac. ]" Mikloși se mutase. Vedea și el că a greșit, că in casa altă dată îmbelșugată erau acum semne de sărăcie. In podul altă lata plin cu șiaci de porumb și grîu, nu erau acum grăunțe nici pentru un șoarece. Făcu deci ce-i ferea și se duse cu ea la gospodărie. Dar adunarea generală i-o respinse. Ce era de făcut? Iulia își luă inima în dinți și se duse ]a președinte. " — Faceți într-un fel, tovarășe președinte, că nu mai putem. Mi-e milă de frații mei mai mici. Trebuie îmbrăcați și dați la —Hm ... Mila ... Adunarea generală a hotărit un lucru și eu nu pot, nu am dreptul sa nu respect hotărirea ei... înțelegi?. .. Dar știi ce?... Fă-ți cererea pe numele tău... Dacă ceilalți din casă te vor urma ca membri de familie poate că adumarea vă va primi... — Chiar asta și vreau. Să fiu cap de familie. Știu eu de ce, a răspuns Iulia. — Buun.. .. i-a răspuns președintele și-i strînse mina cu putere. Știa și el de ce. Cel dintîi lucru pe care l-a făcut Iulia, cînd s-a întors acasă de la gospodărie, după convorbirea cu președintele, a fost să astupe spărtura din gard. A căutat o scîndură nouă cît mai trainică și a bătut-o cu piroane... De atunci au trecut doi ani. Doi ani buni, Mikloși se cumințise și muncea cît doi. Au reparat casa, și-au cumpărat un aparat de radio. Podul era din nou plin cu saci de grăunțe. Mikloși nici nu se mai gîndea să lege vorbă cu chiaburul. Vedea și el unde s-au dus sfaturile acestuia. La împărțirea avansurilor sau cu vaste prilejuri, cînd era strigată Iulia cap de familie in locul lui Mikloși, unii încercau să glumească pe socoteala lui, dar el avea obiceiul să le spună:„Cînd s-a născut fata asta, eu așteptam un băiat. Acum văd că nu m-am înșelat cu totul. Nevasta mi-a născut o fată, dar fata asta are minte cît ,doi bărbați. Merită să fie cap de familie și la urma urmei,T.- nu e fata mea?,“i Și AR . I balan