Primăvara, 1923 (Anul 3, nr. 1-52)

1923-07-22 / nr. 30

2 Piatra fundamentală la Că­minul „Principele Carol" Până acum Lei 80.799 Multămumim celor ce au donat, ?s­tepe o și pe frații români din cei­­laltașarașe din America să vine cu dragoste românească. Situația. I Internă Se vorbește de schimbarea gu­vernului pentru care s’ar și face pregătiri deja. E mare căldura însă, nu credem ca in năbușala asta să se apuce de lucru. DL V. Brătianu ministru de finanțe s’a întors din străină­tate unde a fost să caute leac leului țării. Este nădejde să ne întărim. Un financiar american zice că scăderea leului nostru se datorește importului de obiecte de lux: mă­tăsuri, pudră, parfum ș. a. N are decât să-l oprească Dl. ministru și leul va fi sănătos. Externă Ungaria trăește iarăși zile de tulburări grele. Muncitorii fac gre­vă cu semne de revoluție, armata atacă pe străzile Budapestei. S’a decretat starea de asediu. Pricina, scumpetea ucigătoare, agitația un­gurilor cari se deșteaptă ș. a. Un­garia cu Horty în frunte și azi so­cotește Ardealul nostru de pămân­tul lor și îi zic numai teritoriu o­­cupat pe la vreme. Bulgaria la fel este un câmp de ciocniri între guvern și oame­nii lui Stamboliisky și comuniști. Pe un comisar de al comuniștilor din Rusia care petrecea în Bul­garia în zilele trecute în afaceri oficioase s-au aflat ucis intr’un șenț în vis. La conferința de pace din Lau­sanne nu se pot deloc înțelege cu Turcii cari se arată tot încăpățî­nați. Ședințele s’au închis iarăș pentru o­­ vreme. Piatra fundamentală, la Căminul „Principele Carol“, nu s’a pus Miercuri la 19 iulie cum am scris în numărul trecut și cum trebuia să se întâmple. PRIMĂVARA Cauza a fost că locul unde tre­buia să se înceapă zidirea fiind al Statului pentru Ministeriul de Justiție pănă la această dată nu a fost trecut pe seama Ministeriu­­lui Instrucțiunii. — O altă cauza omenescă ar mai și fi fost. Credem că vom trece și peste aceste greu­tăți, ca munca de zidire să se poată începe cât de curând. In legătură cu punerea pietrei vestim cu bucurie că publicul în­suflețit ca această acțiune să a­­jungă la îndeplinire a început a ne trimite bani pe seama Căminului. A dat Dr. P. Predea adv. Ti­mișoara 200 Lei, și­­ director Emil Mihai Timișoara 200 Lei. Direcțiunea se exprimă mulțu­mită așteptând cu drag și darul mare a celor bogați. Cei ce înțeleg scopul să arate cu fapte. 22 Iulie 1923 Escurzioniștii școa­­lei superioare din Herestrău. — Note agricole. — încă cu câteva zile nainte de so­sirea oaspeților am fost avisați de forurile competente, ca pe ziua de 11 a lunei Iulie sosesc pentru vizi­tarea școalei agronomice din Sânni­­colaui mare elevii dela Herestrău in frunte cu Dr. profesor și Director general al agriculturii și Domeniilor 1, G. Ionescu Șist ști. A fost pentru prima dată când au dat „mână cu mână“ la școala ro­mânească, care stă ca un far la granița de apus a țării. Pe la orele 7 și jumătate sosește primul auto­mobil din care se dă jos D-nii prof. Sisești N. O. Popovici Lupa cu Dșoara (fica sa) și N. A. Dumitres­­cu, iar după vre’o 10 minute soseș­te și camionul cu elevii cu care vi­ne și Dl profesor Teodorescu. Sa­lută de binevenire Directorul școalei Dl. M. Szőke, care din greutatea limbei românești predă cuvântul Dlui profesor M. Molnár, o vizitare indi­când programul pentru școa­­lei, iar pentru ziua următoare la „Societatea de contrei ai seminței“ din Cenad și ferma Porgány. După vizitarea școalei se dă un ban­chet în onoarea oaspeților și în aminti­rea d­er­ 24 ani de la înfințarea școalei. La masă ia cuvântul Dl prof. Teo­­dorescu, care prin cuvinte emoțio­nate amintește de o școală de acest fel din Baia, abia zidită de un boer rus de neam român, la Sf. Nicolau se întâlnește iarăș cu o școală zidi­tă de un mare inimios și bine­făcă­torul m#cedo-român și contele Cris­­tofor Naco înzestrate ambele școale cu cele trebuincioase pentru sni­­rea calităților bune în ale agricultu­rii ale auditorilor ca să ducă la bun rezultat și liman favorabil aceasta școală, roagă ceriul ca să domne­ască o colegialitate, pretinse, cama­­raditate și b­ună înțelegere, factori ai înaintării și progesării pe toate terenele ce va servit de folos țării și neamului. în­ ziua următoare deși obosiți des de dimineață impresionați de Canalul Bănatului plecăm cu toți spre paradisul Cenadlului, la socie­tatea de nobilizare a sămânței unde ne întimpină Dl. Tirom și Brou­. Aici cu multă dibăcie arată Dl Timar importanța și foloasele muncei raționale a­ înstituțiunei fără păre­­che a țării care numai din mac va scoate în anul acesta câștigul net de două milioane lei, iar din unele varietăți de grâului Ide 17­20 n­ăji metrice pe iugher vor ai fi transporta­te 50 vagone sămănță nobilizată în Oltenia. Iată îubiți cetitori ce înseamnă școala de agricultură, care durere în ochii multora e numai bârnă, că­ci vezi Doamne cum să-și dea băi­atul să învețe piuguria că doară o știe de la moșul său care ară cu plu­gul de lemn ca în timpurile preisto­rice. Urând școala de agricultură păreții Mării Roșii se vor împreuna și nu vom putea fi măcar nici în apropirea Francezilor, Francezilor, Germanilor și Olandezilor, Carte și iar carte, că sa nobilizează. Aceasta a fost numai rezultatele sămânței, vine însă Dl. Borou­ care impresionat de interesul vast mani­festat de iubiți oaspeți arată rezul­tatul obținut din incruri­șarea rassei Simenthal perfecționată la cel mai inalt grad obținând prin muncă fă­ră preget­inte rezistente, bune de lap­te, carne și muncă. Caii, și turma de porci te face recunoscător de oboseala celor doi bărbați nimeriți și demni de locul cel ocupă. Ce gândiți acestea nu sunt rezultatele școlii agronomice? Dureros că so­cietățile agricole românești nu iau exemplul bun a celor s­ăpești din Banat cercetând acest tai inzuindu­­se a primi sămânță și vite bune. „Cel­ ce are urechi de auzit să auză. La ferma Pozgány Dl. Jakab și Pertel zice oaspeților: „Bine a-ți so­sit“ După masa bogată se arată fabrica de cânepă și unt aranjate cu cele mai moderne mașinării, a că­ror foloase și lucruri bune se laudă de sine. Seara la cina aranjată de societa­tea sămânței, seria toastelor o în­cheie mem­bru al Direcțiunei socie­tății Dl profesor I. G. Ionescu Si­­sești, care delăturând oboseala de peste zi, prin cuvinte însuflețite re­levă rezultatul Edenului obținut prin munca și dragostea gliei pământești celor cel muncesc. Ștevila. Importanța Geografiei. Cu un deosebit fast s’a inaugurat la Romi „Institutul Cristofor Co­­lumb“ cu menirea de a strânge cât se poate de mult legăturile între America latină și Italia țara de baș­tină a popoarelor romanice. Au fost de față numeroși oameni iluștri din Italia și ambasadorii țărilor din America Centrală și de Sud. In vorbirea inaugurală comenda­­torul Amedeo Giannini a relevat în­semnătatea covârșitoare a studiilor geografice, "poate cea mai însemnată știință pentru apropierea și respec­tarea reciprocă dintre popoare. Câte răsboaie nu s’ar evita dacă popoa­rele s’ar cunoaște și prețui mai bine In preocupările lumii de astăzi stă­pânește politica. Dar politica nu poate trace nimic fără de geografie și neamuri întregi au fost purtate pe nedrept prin mizerie și pierire din cauza nrespectări condițiilor geogra­fice. Exemplul tipic al ignorantului în geografie — zice üiannini cu această ocazie — e­d. Lloyd Geor­ge Care p­lă ieri a fost arbitrul poliței mondiale. Și totul dânsul a făcut greșeli geografice atât de iz­bitoare încât va rămâne un exemplu clasic de ignoranț­i în istoria popoa­relor moderne. Dl Lloyd George la o ședință Comisiunei Reparațiunilor nu a știut că una e­­ Bucovina și alta e Basarabia. Exemplul domnului Giannini ne privește de foarte aproape, mai ales pe noi Românii din Torontal. Căci poate la puțini lea făcut Lloyd George premierul britanic atâta nedreptate câtă ne-a făcut nouă. Numai și nu­mai din cauza neștiinței sale și nu din răuate căci s’a arătat foarte ade­seori binevoitor Românilor în decur­­sul răsboiului. Dar când ne-a venit rândul la conferința păcii, dânsul, chemat fiind de arbitru între noi și sârbi, n’a știut de nu cumva e Bă­natul capitala Timișorii sau invers. ȚARA MEA. MARIA. REGINA ROMÂNIE. Toate ruinele au pentru mine un farmec deosebit. Cum le văd de de­­parte,"totdeauna caut să răsbat la ele, cât de rău să fie drumul. Cunosc una, nu departe de București, care a păstrat linii de cea mai mare fru­­museță. bătrâna mănăstire Comana. Zidită între 1601 și 1611 de Radu Șerban Voevod, biserica, înnoită, pă­strează încă p osămint­e acestui Domn, care a fost urmaș vrednic al lui Mi­hai Viteazul. Ca și acest mare în­­naintaș în Ardeal și-a dat ei lupte­le. A cunoscut amarul înfrângerii și a murit în exil,­­ dar cenușa i s-a adus tocmai din catedrala Sfântului Ștefan la Siena ca să zacă în răslea­­ța mănăstire pe care o înălțase la un teram de apă, pe loc așa de si­nguratec. Acuma e o ruină, ale carii nobile linii se ridică pă neașteptite spre ceruri, masivă și dărăpănată zace ca un balaur adormit într’un Ținut de lacuri și mlaștini. Un râu cu undele încete se mlădie supt temeliile ei, și marea zidire își oblindește vechea frumuseță în apele ce par a se opri o clipă din mersul lor ca să cuprin­dă cu iubire bătrâele ziduri odată mânerii lăcaș de Domn. Aproape uitată e calea ce duce a­­colo. După topitul zăpezilor e așa de adânc. noroiul, încât numai carăle cu coi dăcă își încearcă norocul pe acolo și aceasta adauge încă la me­lancolica taină a locurilor. * Am fost acolo într’un amurg în­­flăcărat de vară; zăzduhul era așa de liniștit, că părea atârnia asupra capetelor noastre, iar apele atât de odihnite încât răsfrâ­ngerea f zidurilor părea o altă clădire răsturnată în ele. Vechii păreți și malul pleșuv pe care stau, erau în acelaș coloare, nici un copac, nici un pâlc de umbră depar­te împrejur, dar în râul de jos doi bo­­a­bi­a și pote și setea de seară. Stăpân­ul lor lor stătea de odihnia lângă dânșii, în mulțămire lină la a­­pusul soarelui; munca zilei și-o fă­cuseră­ pace și uitare se lăsaseră a­­supra acestui colț de lume tihnit. M’am cățărat prin toate părțile rui­nei, urcând pe zăpezi povârnișuri, înfruntând scări de lemn, putrede, până am ajuns în foișorul, deschis, care cu stâlpii lui supțirei, e o a­­devărată comoară de artă veche. Pe jumătate căzute sunt tre petele care duc la dânsele, înlăuntrul zidirii în chip de turn care-i alcătuește ba­za, dar din mijlocul stâlpilor se de­schide o nemărgenită vedere asupra râului și a multelor mlaștini de din­colo, care se pierd în depărtarea ne­lămurită a șesurilor. Primăvara, aceste mlaștini se a­­prind de irigații ca amur, nenumăra­te răți sălbatice se sălășluiesc prin trestii, ispitind vânătorul. * Biserica, din lăuntrul curții, a fost refăcută, pierzându­și astfel frumuse­­ța și farmecul, dar vechile ziduri ce o încunjură au până azi minunatele proporții ale clădirilor din acele vr­emuri. Ee alocurea în doimi pridvor de stâlpi, unul de­asupra celui talt, s’a păstrat încă fără întrerupere dar ,pin alte părți mândrele construcții­ de odinioară nu mai sunt decât, un mai, dăr inform de cărămizi și pie­tre; ierburi, flori­­ sălbatice și mără­cini le-au luat în stăpânire, natura acoperind milostiv cu frumuseță ei

Next