Primăvara, 1927 (Anul 7, nr. 1-52)

1927-01-02 / nr. 1

2 PRIMĂVARA creștină insă, încetează curând, pen­­tru că noi oamenii de azi, numai cu greu și foarte rar ne hotărîm a practica binele prin fapte de trăinicie, de ajutor pentru frați, de bucurie durabilă. Și cum marele prasnic al Mântuirii, deodată cu cele din urmă zile ale anului ne închide în sfin­țenia lui și credința și dragostea și fiorii de bucurie cerească, noi trecem săraci în împărăția necunoscută a unui an nou, cu frământări și ispite noui, cu dușmănie care întrece dragostea ieslelor din Vitleem. Suntem și mai bătrâni cu un an și cu un pas mai aproape de groapă și de judecata de apoiu. Intrăm pe poarta anului nou cu multă sfială, din această pricină, ne socotim streini pe acelaș pământ, luminat de bunătatea Marelui Dumnezeu și ne credem dela început, nefericiți în vrerile noastre, pe un câmp de vifor cumplit și fără de sfârșit. Oamenii de azi, de multă asemănare, în măsură mai mică ori mai mare, cu blăstămul ucigașului Cain din Biblie, cu multă răcoare în suflete, cu frică și cu cutremur, se apropie de necunoscut și de adevărul lui de viață. Nu pentru că s’ar teme de păcat, ci pentru că lumea de azi, cu dorințele și poftele ei trecă­toare a sugrumat credința în sufletele oamenilor.­nezeu. Nu mai avem credință în Dum­nici încredere în puterile noastre propri, de unde să avem n­ă­­d­e­j­d­e în sporul vieții noastre de clădire sfântă și dreapta, a binelui singuraticilor și a obștei frățești ? ! Cu fiecare an nou insă, ne apropiem mai mult de Dumnezeu; este sfânt și nerăsturnabil acest adevăr. Să ne dăm cu toți seama, că intr’o zi vom sta în fața judecății cerești, drepte și nepărtinitoare și va trebui să răspun­dem de faptele noastre, de lipsa lor de credință și de dragoste. La anul nou deci, rugăciunea noastră, fierbinte să ceară dela Dumnezeu, întărire de credință în viitor și dragoste pentru oameni, ca să ne rămână n­ă­­d­e­j­d­e­a bucuriilor cerești. Se nu cădem în ispită nici se nu slăbească hotărîrea noastră de învingere în numele lui Hristos. Le avem­­ încredere în sfârșitul bun al luptei conducătorilor țării noastre, în folosul ei de sănătoasă îndrumare și de așezare pe temelii trainice, cari se in­­samne un bine pentru mulțime. Să avem credință în altarul lui Hristos, care sălăș­­luește în sufletele noastre și se nu ne temem de ziua de mâne, pentru că nă­­dejdiile noastre toate, în ea își găsesc întrupare. Le sporim în bine, să ne ajutorăm împrumutat, se îndrăsnim a practica virtu­țile creștinești cu neîntinată hotărîre ca astfel anul 1927 să ne fie ocrotitor, să ne fie o fericire de la Dumnezeu. Situația Internă Parlamentul a luat vacanță până la 20 ianuarie­­. In ședința sa din urmă, înainte de sărbătorile Crăciunului, a votat bugetul pe 1927. In marginile acestui buget, impozitul de stat după pământ s’a mărit de trei­ ori față de cel din anul 1926, din cari pricină agricultorii noștri, se arată nemulțumiți, cu noua hotărîre. Ce a îndemnat parlamentul actual, ca să voteze această urcare? Este știut, o recunosc și țăranii noștri, că impozitul de stat după pământ era cât se poate de neînsemnat până aci. Guvernul de azi al D. General Averescu s’a gândit să urce acest impozit șî în schimb să scărițeze taxele la export, ca astfel și agricultorii țării noastre să-și poată vinde rodurile lor cu prețuri mai de dai Doamne, când vor putea apoiu plăti mai pe ușor și dările și sdrențele din dugheană. Este aceasta o rânduire bună și sătenii noștri vor câștiga pe urma ei. — — In timpul din urmă se observă o apropiere între partidul țărănesc și partidul poporului, național­­de sub conducerea D. General Averescu. Au avut loc mai multe întrevederi între frun­tașii acestor două partide, iar în zilele din urmă, D. D. Goga și I. Maniu au stat la sfat, de apropiere și înțelegere. " Externă Germania. Ar fi o nebunie să se creadă, că Germania poată sta mulțumită cu starea ei de azi și cu contractele de pace. Se zidesc fortărețe pe pământul ei, în Rusia își are fabrici propri de arma­mente și aeroplane de răsboiu, conduse de ingineri germani. Mai nou secretarul general al societății germane »Prietenii păcii« a declarat la Dantzig că înarmările secrete Germaniei sunt îndreptate îm­potriva Poloniei. Ministerul Reichswehru­­lui dă sprijin unor cercuri, care vor să facă din Germania, o republică militaristă. Bugetul militar al Germaniei se sporește anual cu 100 milioane mărci­ actualmente ridicându-se până la 476 milioane. Ace­astă sumă pentru 100 mii de soldați și 42 mii de marinari, de cari dispune Ger­mania, e prea exagerată. Cercurile mili­tare consideră Polonia ca cel mai mare dușman al Germaniei. Tineretul este crescut în ură contra Poloniei. Iugoslavia. S-a constituit un guvern nou cu Uzunovici ministru prezident. Fostul ministru de externe Ninck­i, nu face parte din guvern, cu toate astea, Uzunovici va continua politica acestuia în ce privește raporturile cu celelalte state vecine. Foișoara. ■51 Ochii Limpezi. Pe vremea răsboiului, în zilele răs­­miriței rusești, am vâzut la Odesa un biet orb, care mi-a rămas în minte și care vai s’arată de câte ori nebunia de peste Nistru ne trimete o veste nouă. Era tocmai la începutul ofensivei bol­șevice asupra tuturor orașelor de pe întin­derea împărăției căzute în noroiu. La Odesa se pornise încăierarea, portul era în fier­bere, marinarii băteau cu tunul ca să sperie lumea. Nu mai era nici rânduială nici stă­pânire. Peste sufletul mulțimei se lăsase un val de pierzare cu friguri și cutremur, cum scrie la Apocalips. Dealungul ulițelor se săpaseră tranșee din care trăgeau unii asupra altora, muscalii căzuți la beție ne­bună, împărțiți în două tabere, în albi și roșii . . . Atunci l-am văzut pe orb. Fost soldat, cu tunica sdrențuită, cu capul gol și cu barba galbenă, stătea rătă­cit în neștire la colțul de stradă. Amândoi ochii i-i plesnise o schije de obuz pe semne și orbitele i se căscau adânci, ca stropite cu funingine. Peste cap îi șuierau gloanțele, împrejur­ul la grozăvia morții. El nu simțea nimic din toată vâltoarea, nu-i mișca straș­nica încleștare de patimi. Cânta un cântec fară început și fără sfârșit, un cântec hâu­­litor de pe stepele ucrainiene, o melodie înfricoșat de tristă, care părea că s’a smuls de departe, din afunzimi necunoscute, de undeva din măruntaiele pământului. L-am primit vreme îndelungată prin fereastra camerii, unde mă pironise zăpă­ceala de afară. Orbul căpătase în mintea mea înțeles neobișnuit și cu cât mă uitam mai mult la el, cu atât creștea parcă și lua o înfățișare de simbol. Intr’un târziu, m’am dumirit și mi-am dat seama că nenorocitul dela colțul uliței a răsărit dinadins înaintea mea, ca să pot vedea aievea întrupată într’un om întreaga soartă de veacuri a poporului rusesc. Ca și orbul dela Odesa, uriașul scăpat o clipă de subt robia scep­­trului moscovit e tot atât de stângaci, tot atât de nepriceput, tot atât de neștiutor. Primejdiile lumii trec peste creștetul lui, fără ca el să pătrundă taina lor. El nu în­vață nimic din trecut și plătește cu sânge din belșug bucuriile care nu sunt ale lui. De aceea și în marele războiu, fără să știe ce vrea, el a dibuit până s-a prăvălit în prăpastie, hăulindu-și mai departe cântecul vechiu al pierzării . . . Cu cât depănam mai mult fierul acestor gânduri, cu atăt înțelegeam mai de aproape asemănarea, și scormonindu-mi durerile mele, găseam după frământarea lor o mân­gâiere. Tot mai strălucitori mi se iveau de departe ochii țăranului nostru. In acel ceas mi s'a luminat mai bine ca ori­când pove­stea neamului. Mi-am zis: din multele noastre metehne, ce ne-a scăpat oare dea­lungul vremilor? Un mănunchiu de oameni striviți din toate părțile, cine ne-a scăpat de perie și cine ne-a săltat, să ne înfigem cu putere pe toată țara ce stăpânim azi ? Mi-am dat răspunsul : sunt ochii lim­pezi ai românului . . . Eu cred în acești ochi limpezi, ca în cea mai desăvârșită garanție a existenței noastre și conștiința mea se uită în ei ca într’o oglindă din care deslușește povața adevărului. Octavian Goga.

Next