Radical, octombrie-decembrie 1991 (Anul 2, nr. 213-275)

1991-10-01 / nr. 213

Roadele minciunii (Urmare din pag. 1) demararea procesului comu­nismului și demolarea reală a structurilor sale este de aștep­tat să se poată întîmpla orice. Evenimentele ultimelor zile se derulează pe traiectoria bu­merangului lansat de actualii guvernanți incompetenți și de rea credință. Minciuna nu mai este ac­ceptată ca argument, înșelăto­ria a fost sesizată de către popor, de către categoriile cele mai diverse și mai puțin in­formate ale națiunii. Minerii trași pe sfoară au reacționat de data asta violent împotri­va celor care i-au folosit în chip nedemn și ilegal. După ce cu peste un an în urmă primul demnitar al țării — nedemn din începuturi pentru funcția ce o uzurpă — a făcut apologia barbariei. Acum se culeg roadele perioadei în ca­re s-a practicat minciuna, ca­lomnia și dezinformarea. In această situație la ce vă mai așteptați tovărășeilor? In ul­timele zile marele strateg al mineriadei de anul trecut n-a mai fost văzut în public și pe micul ecran așa ca altădată. Incapabil să facă față situa­ției ar mai avea totuși șansa unui moment de demnitate în ultimul ceas al dezastrului: DEMISIA. Barbaria, utilizată ca stra­tegie și tactică politică s-a »n­­tors împotriva celor care s-au folosit de ea pentru a duce la tăcere glasul libertății și a masca chipul adevărului. GR trebuie să mai așteptăm ple­carea voastră tovarăși? Pentru divorțul definitiv eu comunismul, cu structurile și chipurile lui hidoase există soluția repunerii în vigoare a Constituției din 1923 cu tot ceea ce decurge firesc din a­­ceasta. Viziune desconspirată (Ur**?~re diri pag. 1) său, se adresează de-a dreptul jenant reprezentantei televi­ziunii franceze, acuzînd-o de fapt de ceea ce el însuși se făcea vinovat — nesincerita­­tea; era vorba de taburile în­șirate în fața clădirii guver­namentale, îndreptate împotri­va muncitorilor, minerilor și de­monstranților, pe care numai președintele, într-o penibilă, nu le vede, franceză orbit probabil de gustul puterii. Este limpede că România este, nu numai într-o criză e­­conomică și politică; este în­tr-o gravă criză de conducere, la cel mai înalt nivel, pentru care nu degeaba se scandează cu orice ocazie: JOS ILIES­CU! Amînînd cu premeditare vizita promisă minerilor, nu-și infirmă factura ieftină, care aduce adevăratele prejudicii prestigiului internațional al țării, care, fără un asemenea președinte ar fi intrat demult în Europa și ar fi evoluat cu siguranță la potențialul real de valori și disponibilități pe care le avem. Să sperăm că așa cum se întrevede și cursul evenimen­telor, timpul lucrează în fa­voarea poporului român și nu al „tagmei jefuitorilor“. 83 — RADIGAft (Urmare din pag. I) iată în Occident, această ac­­țiune (întâlnirea diasporei — n.n.) este binevenită: în Ame­rica sunt peste 300 000 de ro­mâni dintre care mulți doresc să reia legăturile cu țara. Cred că „Fundația Culturală România“ ar trebui să facă aici ceea ce face „Alliance Française" în Franța și „Goethe Institut“ în Germa­ De vorbă de peste una. Noi avem multe institu­ții, care ar vrea sa sta­bilească relații cu România, dar care n-au găsit un mijloc de a o face. O problemă mai este și faptul că sunt prea multe asociații românești în străinătate și nimeni nu știe care, ce este. Din nefericire așa sînt românii și, după cum am spus și presei nu demult, cei mai mari inamici ai româ­nilor sînt românii înșiși. Se mănîncă între ei și­ astfel nu se poate crea o unitate. A venit momentul ca, pentru prestigiul țării, să realizăm această unitate și să reluăm fiecare legătură cinstită cu străinătatea. Desigur, or să fie grupuri care n-o să ac­cepte aceste lucruri, dar este timpul să uităm de politică și să ajutăm țara într-un moment dificil, așa cum fac ungurii, polonezii și alții. Spun acest lucru ca patriot român ce mă trag dintr-o veche familie ro­mânească ce a luptat de se­cole pentru această țară. — Ar putea fi această în­tâlnire un prim pas înspre u­­nirea emigrației române? — Să sperăm. Eu sunt isto­ric și știu din istoria emigra­ției române, trist vorbind, că aceasta nu a fost întotdeauna foarte unită. Mă refer la 1948, cînd românii de la Paris s-au împărțit în 3—4 grupe poli­tice. Noi trăim momente dra­matice, vedem cum Uniunea Sovietică, Imperiul Rus se prăbușește, evenimentele se precipită. Poate că românii își dau seama că momentul este prielnic și că trebuie fă­cut ceva. Eu sper să iasă ce­ cu românii hotare (I) va bun. Nu știu ce se va dis­cuta, dar eu voi face totul pentru a clarifica lucrurile și a face un pas înainte, indife­rent de pozițiile politice, pen­tru că politica e una iar ro­mânismul e alta, iar româ­nismul are multe sarcini în acest moment. Este problema Basarabiei și noi vrem nea­părat ca S.U.A. să o recunoas­că, dar și românii trebuie să facă ceva în acest sens. In timpul primului război mon­dial, acțiunea românească era dirijată de scopul de a recu­pera Transilvania, Basarabia și românii din America erau mai uniți și au făcut presiuni asupra politicienilor. Dar, da­că politicienii văd o Româ­nie complet dispersată și ro­mâni care se dușmănesc între ei din motive politice, nu va mai ieși așa. Eu vreau ca S.U.A. să dea României cla­uza și știu că sunt anumite probleme în această privință dar totuși unitatea exilului și legături mai strînse cu țara și chiar revenirea românilor în țară ar fi de mare ajutor în soluționarea lor. — Deci sunt speranțe?... — Eu sunt mai optimist din fire, cred că da. Pentru că am fost în țară și pe vremea lui Ceaușescu. Nu aș fi cre­zut niciodată să mă găsesc aici discutând atât de deschis cu dumneavoastră, dar acum cred că un nou capitol este în curs de a se desena. Sub aceste cuvinte pozitive, vă las. — Vă mulțumin». nou despre Noul Pentru a lămuri, oarecum, problemele ță­ranilor din satul Noul, comuna Roșia, ne-am deplasat la fața locului. T­recînd peste prima impresie, de primitivism, pe care ți-o dau u­­lițele satului (că de străzi nici nu poate fi vorba), și asupra căreia vom reveni, ne-am a­­dresat contabilului șef al fostului G.A.P. Ro­șia, dl. Radu, membru în comisia de lichida­re. Cu o promptă solicitudine acesta ne-a in­format că: „în legătură cu banii obținuți din vînzarea celor 98 de capete de vite Asociației „Primă­vara“, țăranii din Noul aveau, conform legii (art. 28 din Legea nr. 18/1991), dreptul la des­păgubiri dar Banca a făcut operațiunea de trecerea banilor din contul acestei Asociații în contul fostului C.A.P. pentru datoriile pe care le avea. în ceea ce privește mijloacele fixe, toată a­­verea fostului C.A.P. se lichidează prin lici­tație sau prin predarea prin protocol la so­cietăți cu personalitate juridică. Din sumele încasate se achită toate datoriile fostului S­A­P, iar averea rămasă se împarte membrilor co­operatori în funcție de vechime, de suprafața de pămînt cu care s-au înscris în cooperativă și de munca depusă (40 la sută funcție de pă­mînt și 60 la sută funcție de munca depusă — art. 46 din Regulamentul Guvernului privitor la lichidarea patrimoniului fostelor G.A.P.­­uri)“. Grav, unde-i lege nu-i tocmeală. Am aflat însă că la Roșia au fost vîndute unele mijloace fixe, rezultând o sumă de bani care, așa cum s-a arătat mai sus, urma să acopere datoriile fostei cooperative. Ing. Ma­xim (ing. șef al fostului G.A.P.), șeful comi­siei de lichidare s-a grăbit însă să-i despăgu­bească pe țăranii din Roșia. Această problemă ar fi lămurit-o direct cu dl. Maxim dacă nu ne-ar fi împiedicat refuzul dumnealui, în această situație ne întrebăm, firesc, ce se ascunde în spatele acestei eschive? Vom reveni în numerele viitoare și cu al­te probleme ale țăranilor din satul Noul. Natalia DROC tn căutarea adevărului «»„ pierdut Foto: Iulian PREDA Anul II, nr. GGIL/213 Un nou reper cultural in Sibiu Vineri, 27 a.o., la ora 42, septembrie în aula „Avram Iancu“ a Univer­sității din Sibiu, a avut loc ceremonia de inaugu­rare a sucursalei sibiene a Bibliotecii Britanice. în deschidere, dl. Giocoi Pop, prorector al Univ. Sibiu, a subliniat importanta pentru prezent și mai ales pentru viitor a acestei in­stituții, care pe lângă ac­tivitățile specifice va găz­dui și un vast program de conferințe susținute de specialiști britanici și ro­mâni, din cele mai variate domenii de activitate. Ast­fel, prin intermediul aces­tei adevărate „lingua fran­ca“ — cum este limba en­gleză — se vor putea face cunoscute și meritele ști­ințifice românești. Nu lip­sit de importanță este și faptul că în urmă cu doar cîțiva ani, cei ce încercau să realizeze asemenea acte de cultură, erau nu doar acuzați, ci, uneori, și con­damnați sub învinuirea de anglofilism și cosmopoli­tism. Dl. Glaus Henning, ata­șat cultural al Marii Bri­tanii, după ce a cerut scu­ze în numele domnului ambasador care a fost re­ținut la București, a pre­zentat pe scurt modul de funcționare al acestei in­stituții, subliniind că sprijinul obținut faptul din partea Universității din Sibiu și mai ales din par­tea catedrei de engleză a fost un factor decisiv în succesul acestei întreprin­deri. în încheiere, dl. Romeo Trifu, subprefect al jude­țului, a dat citire unui text, care sublinia contri­buția celor două popoare la dezvoltarea culturii u­­manității. Marius GHEORGHIU „Conexiuni BE-BOP“ Vineri, 27.09.a.c., la CLUBUL DE JAZZ s-au derulat două evenimente complementare: reluarea ciclului de teme despre „ISTORIA JAZZULUI“ și discutarea Statu­tului FUNDAȚIEI DE JAZZ — NAE IONESCU“. Gabriel Albrecht a prezentat tema BE-BOP. Am as­cultat albumele: • Vol. 3 „CLASSICS 1947" — CHARLIE PARKER; • „CONCERT LIVE PARIS 1961“ — THELO­NIUS MONK; • „COMPILAȚIE 1951—1952“ — DIZZIE GILESPIE (cel care, de altfel, este și „nașul“ Be-Bopu­­lui). Mihai Chiorean a prezentat asistenței Statutul „FUND­A­ȚIEI DE JAZZ — NAE IONESCU“. S-a insistat asupra denumirii, scopului și sferei de acțiune a FUNDAȚIEI. Cei prezenți au subliniat rolul decisiv pe care este che­mată să-l aibă SPONSORIZAREA în existența FUNDA­ȚIEI. în asentimentul membrilor (mai vechi sau mai re­cenți) CLUBULUI DE JAZZ, Gabriel Albrecht a spus: „Trebuie să ne conjugăm eforturile pentru a pune din nou Clubul pe picioare. Singurul rămas din cele trei (Cluburi de jazz, s.n.) care existau în anii’80 în Sibiu...“ Ovidiu TOMULEȚIU PREMIILE REVISTEI „POESIS“ Vom reveni cu informațiile și cronicile necesare despre Zilele Culturale „Poesis“, din 26—28 sept. de la Satu-Mare, cînd orașul din Nord a deve­nit centrul național de poezie română contemporană. Din lipsă de timp, începem chiar cu sfîrșitul, anunțînd decernarea premiilor, pe anul 1991, ale prestigioasei reviste. Acestea sînt: — Premiul pentru poezie în limba română, acordat ieșea­nului Nichita Danilov, pentru volumul Deasupra lucrurilor; — Premiul pentru poezie în limba maghiară: Adony Nagy Maria, pentru volumul Zo­diac; — Premiul pentru debut: Caius Dobrescu, Andrei Bodiu, Marius Oprea, Simona Popes­­cu, pentru volumul Pauză în respirație; — Premiul pentru traduce­re: Ioan Milea; — Premiul pentru îngriji­rea volumului Monologul poli­fonic de N. Steinhardt, acor­dat lui Virgil Bulat. Dr. G. A

Next