Rampa, ianuarie 1923 (Anul 7, nr. 1555-1577)
1923-01-31 / nr. 1577
írt IB pagini no. 4 (Amu id iß pagini .OGLINDA LUMEI mare revistă săptămânală ilustrată de actualitate inaugurarea Monumentului Eroilor Reg. 21 Trei frumoase tablouri 42 iederi şi instantanee fotografice Numeroase bucăţi distractive şi instructive 16 pagini ilustrate 3 Lei exemplarul Redacţia şi Administraţia: Strada Parlamentului No. 2, Bucureşti 98C 3 LA NUNTI - LA BALURI - PRIN SALOANE RENUMITELE BOMBOANE ORIENTALE 8 parfumeară admirabil gura şi distrug orice miros urat al gurei provenit din tutun, dinţi stricaţi sau stomac deranjat ESTE UN STRICT NECESAR FUMĂTORILOR De vânzare la Farmacii, Drognerii şi Parfumerii în 3 acte de P. Gavault tradusă de E. D. Fagure. Arbitrii principali sunt: Tănase, Protopopescu, Pizone, Gh. Popescu, D. Demetrescu, Șerbănescu, d-nele Natalia Pavelescu, Virginia Tănase, Virginia Gheorghiu, Eliza Dobrescu, CHAMPIONUL Turneul Vesel C. Tănase Care va străbate toti coprinsul țărei cu un repertor amuzant și o trupă compusă din elementele cele mai valoroase. Repertoriul: ISNONICA Pudra Adelina. Lei 4 7007 Gramul cele mai fine Parfumuri la Magazinul PAUL MILKER Sr. Caka Victcrisi 'Za. 86 Toate Culorile En-gros En-detail 1 MÁI EFriN 46« CIORUNO: Ciorăpăria D Jt ! IP Calea Victoriei 57 Casele Bisericei Creţulescu A apărut Oglinda lumei No. 4 comedie în 3 acte de Feydeau Să râde cu lacrămi. Să cântă cuplete duete. ITINERARIUL: 31, 1 Febr. Bălţi, 2 Febr. Iaşi. 3, 4 Febr. Botoşani. 5, 6 Februarie, Cernăuţi. 7, 8 Febr. Suceava. »9 Februarie, Dorohoi. ,16. I1 Febr. Roman. 12, 13 Febr. P.Neamţ. ;14, 15 Febr. Bacău. 16 Februarie Tecuci. 17, 18 Februarie, Focşani. 119, 20 Februarie, Ploeşti, a1 Februarie. Roşiori. secţie EAMPS Goana după decolteu! Nu ştiu dacă este un fapt constatat de toată lumea, sau e numai o simplă impresie a mea, dar îmi pare că niciodată nu ne-ar fi decoltat mai mult ca anul acesta. Ziua, seara, fie în saloane, fie in teatre, nu vezi decât braţe goale până la umăr şi ochi care desvăluie fără umbră de pudoare jumătate din bust. Este, se vede o furie, care — importată din Paris şi exilată pe manechine — a contaminat tot tineretul nostru, de la cel mai mic ,,trottin“ până la cea mai pretenţioasă femee de lume trimiţând să se plimbe, faimoasa modă a mânicilor lungi şi somptuoase, care făcuseră furori anul trecut. Dar se vede că gustul acesta de a se desbrăca în public care a cuprins, de la o vreme, pe femei, s’a întins și în streinătate, deoarece la Viena, scriitorul Hermann Rienzl a dus pe la începutul toamnei o adevărată campanie contra decolteului, care, pare-se, luase proporţii îngrijorătoare! Ecoul bărbaţilor indignaţi nu a avut însă nici un efect asupra pliantelor vieneze, care au continuat să-şi satisfacă cât mai intens pasiunea decolteului, astfel şi la noi, glasul timid al bietelor mame, care au încercat să-şi aducă odraslele pe calea cea bună a rochilor decente, n’am ajuns la nici un rezultat. Fetiţele noastre vor să fie cât mai savuroase, aşa că ,orice pledoarie pentru bunul gust sau estetica moravurilor, e pur şi simplu zadarnică. De altfel, peste doi sau trei ani, când se vor fi plictisit de această modă, au să-şi ascundă fără urmă de regret braţele în mâneci cât mai lungi şi mai largi, şi au să-şi acopere gâtul şi umerii în gulere imense de stofă, conso-’ lându-ne de micile decepţii de acum, căci — slavă Domnului — se întâmplă să le avem adesea!...* La un bal elegant de săptămâna trecută, câteva doamne din elita bucureşteană aveau rochii atât de decoltate, nucât câte un singur şireag de mărgele menţinea o fâşie îngustă, de mătase care descoperea tot spatele... Partea nostimă era că, de câte ori dansau, cavalerul avea grije să le sprijinemâna direct pe piele, astfel ca la multe din ele care fuseseră impecabil pudrate, le rămânea pe epidermă, imprimate, cele cinci rlegrt«* ai partenerului, dând astfel celor, dimprejur prilejul să savureze tot felul de spirite nec:n’iindreace. Iată dar la ce ne expunem, dintr’un simplu capriciu de îmb»ărcăminte. Să nu uităm de asemenea incidentul petrecut recent , la o nuntă high life, la care mireasa atât de îndrăsneţ decoltată, a fost rugată în mod discret de preot, să-şi îmbrace mantoul în timpul slujbei religioase. Multă lume a desaprobat gestul preotului, câţiva însă , au dat dreptate, deşi nu ne găseam pe vremea Pa£ei Pius al X-lea care pe la 1620 dăduse un ordin straşnic, prin care legea bisericească catolică interzicea intrarea în biserică femeilor cu gâtul sau braţele goale. Un predecesor al lui Pius, Papa Grigore al IX-lea a fost Insă şi mai sever. A poruncit tutulor preoţilor să dispreţuiască până intr’acolo indecenţa, încât să nu dea niciodată cu ochii de o femee decoltată... Dacă vre unuia din ei i se întâmpla să intre într’o casă cu femei riscat îmbrăcate, el era nevoit să ie noteze numele, şi pe urmă să plece. Astfel că aceste femei erau excomunicate de Papă şi nu mai puteau primi pe patul de moarte sfânta Cuminicătură. Ce grozăvie, Dumnezeule !... vor zice micuţele mele cititoare... Atât numai că femeile de pe vremea lui Inocenţiu al XI-lea semănau foarte mult cu surioarele lor de astăzi, şi nu s’au sinchisit de fel de blestemele vnaţilor prelaţi, sau de perspectiva inevitabilei călătorii in infernul din contră, cu zâmbetul pe buze, au scornit în fiecare secol decolteuri care de care mai interesante, ajungând sub Ludovic al XlV-lea şi al XV-lea la apogeul indecenţei. In lupta aceasta contra flecolteului, mai e însă un lucru ciudat de notat. Popoarele vechi nu erau de fel pudice. Romanii şi Grecii erau nespus de mândri chiar de corpurile l.r. Sub tunici subţiri de mătase, femeile umblau goale, şi pe câmpia jocurilor de la Sparta, fete şi băieţi frumoşi dansau în costumele strămoşilor lor respectivi... fără ca cineva să se scandalizeze. . La Roma, Seneca spunea adesea de femeile din societate: Sunt aşa de străveziu îmbrăcate, încât trebue să le pui să jure că nu sunt goale, altfel ai crede-o!“ Şi în definitiv, dacă ai sta puţin să te gândeşti, toată povestea asta a decolteurilor nu este cine ştie ce imoralitate. A spus oare vreodată Scriptura ca este păcat să arăţi ce e frumos? Nu. Prin urmare, bătrânii şi zaharisiţii Papi n’aveau nici un drept să arunce femeile decoltate în ghiarele Satanei, care — fie vorba între noi — nu le primeau de cât pe cele tinere şi frumoase; cu cele bătrâne şi slute n’aveau nici o bucurie. Aşa că astăzi, când decolteu,rile ^au ajuns suprema pasiune a femeilor, şi Papii s’au modernizat, ce mai e de făcut? Tragediile zilei Mireasa mea Bătrânul domn Mişu Paravan vorbea rar, încetişor şi puţin. Dar puteai clădi case pe fiecare vorbă a lui. Atât de multă încredere inspira. Intr’o zi, veni la mine: — Ştii... o fată... pentru pumne^!» E în vizită.« în Bucureşti... la mi:«;! — De unde e? îl întrebai curios. — Din Pomârla, Strada Mare.. .— Câte milioane are? — 44! Mă dusei deci la el, şi luai fata în căsătorie. După cununie, aflai că are numai două milioane. înaintai fără nici o vorbă cererea de divorţ, dar întrebai totuşi, aşa „ca chestie“, pe Mişu Paravan, de ce mi-a răspuns 44 şi nu 2 milioane? — Prostii! îmi explică el. Vroisem să spun atunci: Strada Mare 44. Dar cum mi-ai tăiat vorba.» Spleenul» Pasărea albă Ei Cantecuri de aur — „Cântecul meu de aur, rămâi mereu al meu, rămâi...“ —• cânta Pasărea Albă pe un ram de copac bătrân. „Cântul meu luminos, priveşte cum iţi joacă raza in aripile mele de pare că urzeşte un cântec nou!“ — „Vai, Pasăre Albă, pasărea mea, tu eşti călătoare şi ai să pleci într’o zi. De ce îmi zici mie să rămân, când tu vei pleca întâi?“ — „Sunt călătoare... dar pentru tine pot rămâne, căci nu vreau să cânţi pentru alţii de aci înainte... — „Când tu vei fi plecată, aceste sunete, cele mai frumoase ale mele, nu le va mai auzi nimeni, şi dacă vreodată voi cânta, va fi pentru mine şi pentru că m- am murit cu totul. Când cireşul înfloreşte şi-o să aibă roade am să te chem... şi când vor şopti frunzele bătrânului copac, am să te chem când s’o apleca iarba de rouă la ungherul unde se’mpreună gardul. • Pasărea Albă plecă... şi cireşul înflori şi făcu roade de multe ori de-atunci. In adevăr, sunetele rare ale Cântului parcă erau umbrite... Dar, întro zi, doi rătăciţi se opriră să se odihnească sub cireş. Două guri sălbatice muşcară din acelaş fruct, o clipă şi.„ cântul cel mai frumos al Cântecului de Aur izbucni iarăş. — „Eream aci, Cântecul meu fără preţ! Iţi preţuesc credinţa, cu viaţa mea, şi să vrei acum să mă goneşti, n’am să mai plec, păci aripa mi s’a rupt pe drum...” îmi pare că Pasărea Albă a auzit atunci sunetul cel mai frumos, dar după el, se lăsă Tăcerea fără sfârşit. Nu se ştie dece îndată, Pasărea Albă s’a ridicat, ca o săgeată, un slăvi, ca şi cum ar fi fost însăşi Viaţa Cântecului mort», Runa Cady Laz. Miercuri, 31 Ianuarie 1923