Rampa, februarie 1923 (Anul 7, nr. 1578-1600)

1923-02-01 / nr. 1578

ANUL VII No. 1578 NUMĂR Joul 1 Februarie 1923 APARE. ZILNIC SâM director I M. FAUST MOMB ABONAMENTELE Ua an Şase luni Trei Iuni Abonamentele ee pMteec înainte nanu Manuscrisele eepublicate «e distrag a a Anunciorile ea primesc la administraţie ziarului şi la toate agenţii!« de publicitate IN TOATĂ TARA Lel Ma Lei Mt Lel IM IN STRĂINĂTATE Lai 70« L • 1 4M Lel zoo Biurourile, Redacţia fi Administraţia­­ Bucureşti, Str. Sărindar No. 7, parter — Telefon 1/59 MEMENTO sa IN 8 PAGINI, IEI 2 In fiecare Duminica „R­AMPA" apare In 12 pagini Duşmanii cultural Montarea unei piese în stil occidental, apariţia unei re­viste în condiţiuni intelectua­le şi tehnice superioare, o ex­poziţie de pictură în care se manifestă un talent ieşit din făgaşul obişnuit—şi în genere orice manifestare artistică su­perioară, este întâmpinată la noi, cu eternul, inevitabilul refren: — Frumos, foarte frumos. Dar la ce bun toate acestea ? Mai înainte de a ne îngădui să dăm lucrări excepţionale de artă, menite să satisfacă e­­xigenţele artistice ale câtorva, ne trebue o massă culturală şi artistică, de o proporţie sufi­cient de mare, pentru ca cei câţiva să fie realmente expo­nentul ei de fineţe.“ Şi au dreptate cei ce vor­besc astfel.. . Am izbutit în această ţară să facem montări teatrale cari să ajungă sau chiar să întrea­că pe cele făcute în teatrele occidentale edităm reviste în condiţiuni tehnice extraordi­nare, asistăm la manifestări de artă care presupun din par­tea publicului căruia i se adre­sează, un rafinament intelec­tual deosebit, şi totuşi conti­nuăm să fim ţara cea mai a­­nalfabetă. Dacă ne oprim în faţa a­­cestei constatări, şi încă ano­malia dintre gradul de cultu­ră general şi unele manifes­tări artistice excepţionale a­­pare evidentă. N’avem şcoli, n’avem bi­blioteci, n’avem muzee, n’a­vem pinacoteci. Şi nu le avem pentru că de decenii facem o politică cultu-­ rala detestabilă. Bugetul ministerului de in­strucţie publică şi bugetul mi­nisterului artelor, totdeauna inferioare necesităţilor pe cari trebue să le acopere, dar nici­­­odată bugetul ministerului de interne, de pildă, nu s’a re­uinu­t de o pildă oarecare. • Şi când Statul e cel dintâi care dă acest trist exemplu, cum voiţi ca instituţiunile particulare să nu-l urmeze ! Şi-l urm­ează, îl urmează cu o perseverenţă, care ajunge e­­xasperantă. Lupta celora cari ar voi să suplinească rolul Statului în educarea masselor, se izbeşte întotdeauna de reaua voinţă a acelora cari ar trebui să fie totuşi cei dintâi cari să-i a­­jute, încât orice bunăvoinţă se lasă înfrântă. Să dau un exemplu: Fun­daţia Carol, creată special pentru manifestările intelec­tuale şi culturale, reclamă 1500 lei, citiţi una mie cinci sute de lei, chirie pentru o singură seară. Şi această sumă colo­sală se pretinde unei grupări intelectuale, ale cărei confe­rinţe de popularizare a geniu­lui uman de pretutindeni, au menirea să fie auditate de un cât mai mare număr de indi­vizi din toate straturile socie­­tătei, dar specialmente de acel tineret, pe care lipsa elemen­telor amintite mai sus, nu-i îngăduie să-şi facă cultura in bune conditiuni. Şi atunci, iată pe cei cari în schimbul unei sume modice vor să dea celor cari au ne­voie, putinţa de a se cultiva, puşi ori în situaţia de a mări preţuriie de intrare, ceea ce stăvileşte dintr’odată scopul urmărit, sau renunţând defi­nitiv la lupta începută, din cauza dificultăţilor materiale cari li se ivesc în cale. Şi atunci, care mai este ros­tul Fundaţiei Carol şi al ce­lorlalte instituţiuni similare. Nu cunoaştem amănunţit normele de administrare ale a­­cestei instituţiuni, dar fonda­torul ei n’a bănuit probabil niciodată că în ceea ce inten­ţiona el un factor de propa­gandă culturală, vom găsi în­­tr’o zi un duşman al acestei mult dorite şi necesare cul­turi. Punct­ul xxxx----­ Cine e încântătoarea femeie, care, divorţată de curând, s’a remăritat cu mult cunoscutul patron al unui fru­mos restaurant, în împrejurările ur­­mătoate: Tânăra femeie se măritase întâia oară cu avocatul Z...­. Se iubeau. Dar după un timp, aventurile ex­­tra-casnice de la cari nu se putea ab­ţine, convinsese pe Z..i, că despăr­ţirea de încântătoarea femeie era ab­solut ne­sară. Voind totuşi să-i asi­gure viitorul, el începu s o spue prie­tenilor săi: — Dragii mei, ani de măritat o femeie încântătoare, tânără, frumoa­să, inteligentă. Trebue neapărat s’o mărit. — E vre­o rudă de-a ta, fără în­doială, îl cercetau prietenii. — Nu, nevastă-mea, îi lămurea i­­mediat avocatul. Toată lumea se miră de acest ciu­dat bărbat, care cauta să-şi mărite soţia. Finalmente însă se găsi patronul unui renumit restaurant, căruia plă­­cându-i femea, încheie târgul cu so­ţul ei. Urmă divorţul şi recăsătoria fe­­meiei. Şi dacă avocatul nu mai frequen­­tează pe fosta lui soţie, în schimb mănâncă des în resturantul noului ei soţ, care,­­drept recompensă, uită foarte des să-i prezinte nota de con­sumaţie. .Suda -----xxxx----­ ş FARMACOLOGIA Redacţiile ziarelor „democrate­’ cu­nosc bine un tânăr fi simpatic gaze­tar, care — ca orice publicist ce se respectă — e şi licenţiat în drept. A­­fari de diploma de avocat, are ochi verzi, păr blond, un surâs melancolic fi resemnat, fi o inimă de aur. Dar n’are clienţi. Disperat că modica retribuţie de ziarist nu-i mai foloseşte pentru sa­tisfacerea tuturor nevoilor unui tâ­năr care trăeşte în Capitală, s-a gân­dit un moment să se retragă în oră­­felul său natal, dar neputându-se despărţi de aerul viciat fi­inţios al Bucureştilor, a renunţat şi-a scris în schimb acasă să­ i se trimeată clienţi cu procese în Bucureşti. • Aşa că, într’o bună zi se pomeni cu un mare negustor — concetăţean de al său — pe cale să intenteze proces unui angrosist din Capitală. Negus­torul i-a spus toate necazurile, iar tâ­nărul ziarist şi avocat l-a sfătuit să facă proces. S’au înțeles chiar şi a­­supra onorariului. — Uite ce e — spuse tânărul nos­tru confrate — te-aş ruga să-mi dai un avans, pentru consultaţia de azi’ — Din p’ărrrc'­rât îți datorez ! — 500 leii îndrăzni tânărul avocat. Negustorul scoase din haină, un enorm portofel verde. Din portofel scoase un enorm plic galben, iar din plic o enormă hârtie albastră: —­ Uite iooo lei. Dă-mi restul! • Tânărul nostru prieten luă hârtia cu mâini tremurănde. De mult, nu mai văzuse așa ceva. Cât despre rest, nici gând nu era să aibă. Buzunarele nu conțineau decât o batistă murdară, o cheie ruptă, un capăt de sfoară și șco­cibrezece lei. învârti hârtia pe o parte, pe eta­lantă, apoi întrebă, timid, pe negus­tor: —­ N’ai vrea să-ți dau o consultație bună și pentru restul de 500 lei? — Ba da. De ce nu? răspunse pro­vincialul nostru surprins. — Știi ce, reluă tânărul avocat şi ziarist. Dă-l dracului de proces. O să te coste o mulţime de parale, o să te ţie luni de zile pe drumuri, şi cine ştie dacă-l câştigi? Mai bine caută de te împacă... E cel mai bun sfat ce-ţi pot dă, şi, crede-mă, face încă 500 lei! " Desen de Ginsberg D. Dr. Moldoveanu -----xxxx----­ Ca chestie Un monument lui Eminescu Afară de bustul din parcul muni­cipal al Galaţilor, nu ştiu ca Emines­cu să aibă, în vre­un orăşel din ţară, vreun monument, care să întreacă în importanţă busturile din amfitea­trele liceelor sau din foartele tea­trelor. Eminescu n’are monument. Cel mai mare poet al neamului nos­tru nu a putut eleranja încă solicitu­dinea posterităţei, nici a celei oficiale, nici a maselor, care au subscris a­­proape două milioane pentru monu­mentul unui om politic — foarte me­ri­tos, fireşte — recent răposat. Pentru Eminescu nu s’a luat iniţia­tiva subscrierilor publice. Şi foarte bine s’a făcut, deoarece o încercare de colectă publici pentru un monu­ment autorului satirei a III-a ar fi eşuat lamentabil. Câteva experienţe dureroase s’au făcut. Dar aflăm din ziare că sub trecu­tul guvern, s’a comandat de către mi­nisterul artelor tr truia din cei mai re­putaţi sculptori ai noştri, un monu­ment lui Eminescu, şi că acest mo­nument, reprezintând pe Eminescu tâ­năr, înconjurat de himere, de o im­presionantă simpl­­itate, e gata. Credem că e de datoria d-lui Banu să nu lase neisprăvită opera, iniţiată de predecesorul său. Fondurile — reduse — ce mai sunt necesare desăvârşirei monumentului, s’ar găsi uşor, chiar la minister, mai ales că ridicarea unui monument lui Eminescu e operă tot atât de patrio­tică, tr­t atât de naţională, ca şi tur­­neurile teatrale. Ky. Pedeapsa E actriţă. Dar e’am să vă mai spun că e în­cântătoare, pentru că prea traţi obiş­nuit să vă vorbesc numai de femei frumoase. E actriţă şi e iubită. E iubită de mi­june ataşat de ambasadă, care însă din când i» când o înşeală. Ea ştie că e înşelată. Şi, spirit practic, a hotărât să aplice proverbul francez: il quelqu­e chose malheur est bon“. Prin urmare, ori de cite orit amicul ei o înşeală, ea cere drept compensa­ţie sentimentală o sumă variind între 5000 fi­lotopo de lei. Situaţia aceasta dura de multă vreme. Până când, zilele trecute, junele diplomat a aflat că iubita lui „en titre“ era înţeleasă cu principala ei rivală. Ambele îţi împărţeau după fiecare lovitură câştigul. De atunci, tânărul e mai precaut da aventurile lui extra-amoroase. Dar de înşelat, tot mai înşeală pe practica actriţă, Juda „Pe șleau** la Central Desenuri de Ross D. N. KANNER în ,,Trotsky" D. M. GHEORGHIU în ,,Kemal Pașa“

Next