Rampa, martie 1923 (Anul 7, nr. 1601-1627)

1923-03-01 / nr. 1601

ANUL Vii No. 160 N UMĂR IN 8 PAGINI: LEI 2 Jol 1 Martie 1822 MEMENTO ABONAMENTELE Un an Şase luni Trei luni Abonamentele se plătesc înainte s r. s 11 I Manuscrisele nepublicate se distrus « n Anunciurile se primesc la administraţia IN TOATĂ ŢARA Lei 500 Lei 300 Lei 150 IN STRĂINĂTATE Lei 700 Lei 400 Lei 200 ziarului şi la toate agenţiile de publicitate Biurourile, Redacţia şi Admiilistraţia , Bucureşti, Str. Sărindar No. 7, parter — Telefon 1/59 m Care ar ! Care ar fi metoda sau mijlocul prin care am putea evita drama nenorocită care se petrece în sufletul celor mai mulţi dintre artiştii noştrii, după 16 sau 15 ani de activitate pe tărâmul artelor frumoase? Cei mai mulţi dintre pictorii noştrii îşi încep cariera cu o genialitate, prematur i eşită la suprafaţă, lucrări ce de obiceiu promit foarte mult, ţin o parte din promisiuni lar 15 ani, ca apoi să nu mai facă decât o maşinală repetiţie a efectelor văzute şi a emoţiilor simţite în acest răstimp. Care să fie cauza acestei artificiale genialităţi şi a sterilităţii complecte în creaţii, de mai târziu? Cézanne ne va ajuta să luminăm puţin această problemă. lată ce ne spune el: ,,Trebuiesă-ţi întreci sentimentul, să ai puterea de a fi obiectiv, să vrei să redai deschis ceea ce vezi, sacrificând ceia ce simţi... Mă înţelegeţi, ajunge să simţi... Sentimentul nu-l pierzi niciodată... să nu credeţi că-l condamn. Arta care nu are emoţia drept princip, nu e artă... Dar emoţia, e principiul, e începutul şi sfârşitul, pe când meşteşugul, obiectivul, practica e la mijloc...“ La noi, rar sunt aceia cari să înceapă modest, să lucreze sârguitor şi mult şi să studieze, mai ales în afară de cele strict necesare meseriei lor şi pe alte, terenuri, să-şi asimileze elemente suficiente de cultură generală absolut necesare unui intelectual, pentru ca atunci când îşi desfăşoară în plin puterile, să-şi poată găsi în ei înşişi izvorul nesecat de inspiraţie şi renioire. Artiştii noştrii rămân de obiceiu la sentiment. Foarte puţini sunt aceia cari îşi cunosc bine meşteşugul. Şi, ce poate fi mai dureros ca priveliştea oribilă a unui talent promiţător care, ajuns la maturitate, stă — după ce a stors tot ce a putut din debutul său, ajutat fiind numai de instinct, din faţa unui imens gol sufletesc, care îi produce o târzie şi aproape insurmontabilă criză în evoluţie? Nu caută cei mai mulţi pictori ai noştri, să scape de maniera trecutului, pentru a găsi o cale nouă pe care să păşească? Şi fac greşala că o caută mai întotdeauna cu ajutorul technicei şi nu cu ajutorul unui stadiu înaintat de evoluţie sufletească ce poate fi provocat num prin ajutorul culturei. Construcţia, alcătuirea organică a artei celor mai mulţi dintre pictorii noştrii, — după ce găsesc în primii ani de activitate aspecte noi din viaţă sau momente vibrante de emoţie sau o atmosferă caracteristică în care să îmbrace obiectele, — laleacul ? se arată prea superficială, prea grăbit întinsă în lăţime, fără interesante aspecte sufleteşti, singurele cari pot da adâncime operei. Pentru că repetă la infinit aceaşi cucerire, — ce putea fi la început foarte bună, — dar se banalizează, pe toceşte, se învecheşte, cu timpul. Şi cum la noi în ţară, nu există izvoare, la cari să se poată înviora creaţiunea neîntreruptă a artiştilor, — muzee mari, pentru studii, biblioteci cu cărţi ce tratează cele din urmă probleme de artă, monumente străvechi, — acelea ce ne-ar fi putut face acest enorm serviciu, bisericile vechi, au fost distruse, — şi cum foarte puţini dintre dânşii au posibilitatea de a sorbi această reînviere la izvoarele răcoritoare ale apusului, avem dureros de tristul spectacol al pictorului, ale cărui forţe de creare s’au pierdut, al inăbuşirei artistului din pictor, pentru a lăsa pe meseriaş să-i continue opera. Care ar fi leacul acestei maladii, care tindă să devie cronică, în ţara noastră? O complectă renaştere culturală. O educaţie artistică pe alte baze. O educaţie în care cultura generală să joace un rol preponderent, pentru că numai pe ea se pot altoi elementele ce dau operei de artă valoarea veşnică şi larg omenească... Am ajuns la o vreme când şi la noi pictorul trebuie să fie — ca aiurea — un adevărat intelectual,un rafinat al culturei... că o tânără şi brună artistă a unui teatru subvenţionat va părăsi ţara pentru a pleca în străinătate... că o blondă şi eburfată actriţă care a jucat cu un răsunător succes in revistă va părăsi acest gen pentru a-şi face o intrare senzaţională într’un teatru nesubvenfionat că tânăra şi bruna actriţă va pleca la Berlin in vederea unor angajamente cu o mare casă de cinematograf... că blonda şi eburitata artistă va debuta într’o foarte spirituală comedie... că tânăra şi bruna actriţă va rămâne foarte lungă vreme în străinătate, mai puţin la Berlin şi mai mult la Paris... că blonda şi eburifată actriţă a început repetiţiile, iar că tânăra şi bruna artistă a şi început pregătirile de plecare. Spre Călărie şi căsătorie Pasiunea călăriei face ravagii în cercurile aristocratice ale Europei. Se ştie că Alteța Sa Regală Principesa Iolanda a Italiei, s’a căsătorit cu un simplu ofiţer italian, numai fiindcă războinicul în chestie era un excelent călăreţ. Iată acum că şi lady Ursula Westminster, fiica lordului Westminster— rudă de aproape cu celebra catedrală din Londra — se căsătorește cu un faiimos jockey al turnului englez. Pasiunea Ursulei pentru jockey se explică — așa afirmă ziarele — numai prin arta acestuia din urmă în câștigarea de curse. Nimeni nu se gândise să facă până acum o legătură între căsătorie şi călărie. Şedinţă secretă Adunarea Naţională din Angora ţine şedinţe secrete asupra raportului făcut de Ismed Paşa. Vă închipuiţi ce porcării s’au petrecut la Lausanne, dacă a trebuit sâ se declare şedinţa secretă, pentru desbaterea lor. Einstein la Erusalim Marele fizician şi sionist Einstein, omul fără timp şi fără spaţiu, autorul cunoscutei reviste ,,Relativ“, se află la Ierusalim. Nu ştim scopul călătoriei celebrului savant, dar rezultatul ei este uşor de prevăzut. Până acum ni se spunea Einstein pur şi simplu, şi era cam necomplect; de acum înainte însă o să se cheme cu siguranţă Hagi Einstein. Tutankamon redivivusl Leşul lui Tutamkamon al 48-lea din a MCDLIXII-a dinastie, muiat în smoală şi bitum, a fost scos la lumina zilei. Mumia regală n’a clipit din ochi, când a dat de soare, după o absenţă de 3000 de ani. Dar dacă ar fi putut, cu siguranţă că bătrânul Pharaon ar fi încruntat din sprincene. Ce-i trebuia lui să fie scos iar în lume! Şi mai ales tocmai acum, când pacea e atât de grav ameninţată? Forreign Office Maison d’Art Pastorul M. S. Money publică, sub titlul „Umorul unei parohii“, un volum de amintiri, în care povesteşte fel de fel de istorioare amuzante. In casa pastorului, se organizau foarte des petreceri, la care se consuma alcool din abundenţă, astfel că invitaţii părăseau destul de turmentaţi locuinţa pastorului. Cu ocazia unei asemenea petreceri, unul din invitați imbătându-se din cale afară, pastorul trimise să i se aducă o trăsură. Pe drum, birjarul auzi ușa trăsurii deschizându-se și inchizându-se de repetate ori.• Ajungând la locuința celui pe care-l transportase, îl găsi pe acesta desbrăcat până la căntaşi, iar hainele strânse cu îngrijire într’un colţ al trăsurii. Amici, parohului crezuse câ se află in camera sa de culcare şi se desbrăcase, ca de obicei, aşezăndu-şi ghetele în faţa uşii. * Un pescar di tt Cornwall a vestit parohului că întorcăndu-se din America, s’a dus la cimitir ,pre a vedea câți din prietenii săi au murit in intervalul cât a lipsit din orașul său natal. Pe când se plimba în cimitir, unul din amicii săi îi întinse mâna din pământ strătirându-i-o cu ’ tsi'ine. Pastorul îndoindu-se de veracitatea celor spuse, pescarul replică: — Nu e nimic extraordinar în faptul acestal Amicul meu este... gri par la cimitir! La Paris, s’a lansat de curând, într’un hotel, ingenioasa ideie a sporturilor de iarnă în cameră. O sanie, lansată pe scările de la Palace, acoperite de covoare, ajungea în căteva secunde la capătul pantei, neînzăpezite fireşte. Dacă nimeni nu şi-a spart capul pe scări, s-au întâmplat totuşi căteva incidente. Un delegat japonez care făcea acest sport plecat călare pe săniuţă, a ajuns jos, cu ea în spinare. Un alt delegat al unei naţiuni ropene, care luase cu el o doamnă, scoborâ scara fără a suferi nici un accident trupesc. In vreme însă ce colegii îl felici tau pentru strălucita ispravă, el — foarte jenat — nu îndrăsnea să se ridice. Sub efectul greutăței suplimentare a partenerei, și în urma unui fenomen fizic greu de explicat, partea dinaintea săniei îi despărţise pantalonii exact în două părţi simetrice. Nenorocitul delegat îşi luă între din urmă inima în dinţi şi o sh, sus pe scară, tot aşa de repede şi coborâse. Lucifer -----XXX X----- , Desen de QInsberg Lina Vidraşcu -----xxxx---- Actualităţi Drepturile femeilor In preajma votărei Constituţiei, femeile române duc o luptă disperată pentru ca în legea legilor să fie înscris şi principiul dreptului de vot pentru femei. Lupta constă în rremorii adresate Corpurilor Leguitoare, campanii de presă şi întruniri, întrunirile simt adevărate poeme. Zilele trecute, am asistat la o astfel de reuniune. Combatantele erau pe cât de îndârjite, pe atât de elefante. Oratorii, de ambe sexe. Şi de cele mai multe ori, acei cari aduceau argumentele tari, ei au tot bărbaţii. Unul din ei spunea: — Ştiţi pe ce motiv se opun, uni bărbaţi la dreptul de vot al femeilor? Pe motiv că ele sunt urmaşele Evei şi că Eva a fost acela care a nenorocit fie Adam. Iar un alt orator declara cu patos: — Cum se poate ca duşmanii dreptului de vot pentru femei, să fie tocmai aceia cani pretind că le iubesc, fie că sunt bărbaţi, fie că sunt amanţi. Logic, nu aşafi• Po Qa Sta D’Annunzio plagiator Am arătat într’un număr trecut cum marele Anatole France a fost dovedit... plagiator după un oarecare preot M.chel Ange-Moi’,ir eare a scris pe la 1764.... Din acelaș ciudat volum al d-lui Georges Maurevert: Cartea plagiatelor, reproducem astăzi unul din „numeroasele“ plagiate ale lui D’Anunzio, după Maupassant. Maupasant scrie în Măgarul: „Pielea capului său era acoperită cu tuleie vaporoase, ca trupul unu pui de găină jumulit pentru a fi pârjolit. Părea că n’a avut niciodată altă barbă decât nişte mustăţi scurte şi ţăpoase ca o perie şi câteva fire aspre sub busa de jos. Avea ochiul vioi, pe care lau oamenii chinuiţi de nelinişti întemeiate şi animalele hărţuite veşnic...“ D’Anunzio scrie in „la Faltura1: „Craniul lui era acoperit cu un fir de tuleie asemănătoare cu cele ale unei gâşte grase jumulite pentru a fi pârjolită. Purta mustăţi aspre şi tăiate ca o perie. Ochii lui rotunzi, vii şi mobili, trădau o neconteniţi, nelinişte, ca aceia a animalelor hărţuite. Şi volumul continuă cu astfel de numeroase dovezi de plagiat