Rampa, martie 1923 (Anul 7, nr. 1601-1627)
1923-03-22 / nr. 1619
NUMĂR IN 8 PADINI: LI!2 ANUL VII No. 1619 Joi 22 Martie 1923 MIMENT O gins fins de dessert alaga adera uscat-Lunel APARE ZILNIC director M. FAUST MOHR ABONAMENTELE Un an Sase luni Trei luni IN TOATA TARA Lei 600 Lei 300 Lei 150 IN STRĂINĂTATE Lei 700 Lei 600 Lei 200 Abonamentele se plătesc înainte n tt n a Manuscrisele nepublicate se distrug s n Anunciurile se primesc la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate Clurourile, Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. Sărindar No. 7, parter — Telefon 1/59 Depozit General SOC. GLOBUS Bucureşti Str. Morilor No. 30 rtefeta sucessului şi dacă s’ar putea cunoaşte! Precis, doctoriceşte, să se poată pune diagnoza, şi după fixarea ei, să se ştie exact „reţeta"! N’ar mai exista deficite teatrale nemulţumiri actoriceşti, supărări ale publicului; repertoriile ar fi bine determinate, sălile pline, toată lumea in beatitudine... Reteta succesului! * Sunt sigur că o doresc cu frenezie toţi directorii de teatre. Vă ’nchipuiţi, le-ar economisi atâta bătaie de cap. N’ar mai avea nevoie să socotească etern cu toanele publicului, să sconteze valori in cele din urmă neexigibile. Toat d'ar merge strună, piesele dezagreabile publicului ar fi mazili promt cele pe gust, multimei ar avea un dever formidabil; cea mai lucrativă industrie teatrală ar inflori peste noapte, şi autorii dramatici ar deveni nişte lucrători de uzină, fără personalitate, fără platformă, dar în schimb excelent de bine retribuiţi. A, paradisul reţetei succesului! Paradisul», şi infernul ei! Infernul ei, — căci din acea clipă s’ar înălţă, atot-stăpânîtor, Maiestatea Sa Vulgul. Toate gusturile josnice ar fi înălţate la rang de definitivat; nici-un propăvăduitor al înălţărei morale n-ar mai avea glas. Ne înduioşăm azi de micul număr al acestor mucenici ai generoaselor idei, de crâncenă bătălie în care sunt siliţi să-şi zdrobească eroismul, pentru a face măcar să se audă glasul lor de propăvăduitori ai crezurilor înalte... Dar ce-ar mai fi atunci, când „reţeta succesului" s ar putea Cunoaşte ca o compoziţie farmaceutică, dinainte I ■ * A, nu 1 Capriciosului public de teatru, atât de vexant pentru directorii de teatru, de astădată ii oferim omagiile noastre. Numai graţie acestor fluturări insesizabile ale preferinţelor sale, numai graţie permanentelor sale inconsecvenţe şi nestatornicii, avem posibilitatea unor tentative de regenerare pe tărâm dramatic, cât de mici, cât de anemice, dar realizabile totuşi. Numai graţie faptului, bunăoară, că marile înscenări, cu fast, cu figuraţie multă, cu lumină din belşug, cu costume, cu dansuri, cu Veselie, au plăcut, la anumite piese, acestui public cu toane, a fost cu putinţă epoca la montare la noi a ,,Lysistratei” lui Aristofan, sub egida lui Karlheinz Martin. Şi dacă chiar „Lysistrata” n’a însemnat un mare succes de cassă — din pricina aceloraşi bizare capricii ale publicului —, rezultatul moral a avut intietate Şi de aceea „Visul unei nopţi de vară” a devenit realitate pe scena Naţionalului, şi face săli pline. O nouă încercare de acelaş gen pregăteşte acum o grupare particulară... Cine poate să prevadă toanele publicului? Precis este că aceste toane fac posibilă înscenarea lor, şi atât ajunge. » Hotărât, e o adevărată fericire că „reţeta succesului” încă nu s’a descoperit! Primus Călugărul Acum câteva zile a avut loc, pentru încheerea carnavalului, o somptuoasă serată costumată şi mascată în localul ambasadei unei mai puteri din Bucureşti. Un bufet extrem de copios era pus la dispoziţia invitaţilor.La un moment dat se apropie de bufet un invitat mascat în călugăr, care ceru să i se servească o porţie de icre negre şi-0 sticlă de vechi vin franţuzesc, pe care le consumau o excelentă poftă. Zece minute după aceia, călugărul apăru din nou :omandă iarăşi icre negre şi o altă sticlă de vin, pe care le consumă cu aceeiaş poftă. Intr’un ceas şî jumătate operasa se repetă de 9 ori. Mirat de faptul că un om mănân-jă şi bea atâta, amfitrionul ,căruia maitre-d'hotel i-atrăsese atenţia, porni o discretă anchetă asupra acestui fabulos personagiu. Și se descoperi că personagiul nu era unic, ci numai costumul de tutuăr era unul singur. Dar acest costum îl imbrăcau toţi valeţii ambasadei, cari voiau să se înfrupte şi din bunătăţile bufetului. / S. P. Q. R. Yfftk ga chestie Regele cerşetorilor Se ştie că America, — deşi republică — e ţara regilor. Acolo există regele lânei, regele fierului, regele petrolului, regele chibriturilor, regele laptelui acru, ş. a. m. d. Nu ştiam însă până acum că există şi un rege al cerşetorilor. Aceasta n’am aflat-o decât după următoarea informaţie, apărută în marele ziar newyorkez „The World": „William Jamison, regele cerşetorilor, a apărut ori în faţa judecătorului de la ocolul Oppenheim, acuzat de flagrant delict de vagabondaj. El a fost arestat în seara precedentă, surprins pe când cerea de pomană trecătorilor. Jamison fost condamnat de judecător la 100 de dolari amendă. Ca şi când* * ar fi fost o sumă derizorie, Jamison scoase punga din buzunar, și plăti imediat cei 100 de dolari. Şi o sutăde dolari fac cam 20.000 lei. De altfel „The World“ arată că regele cerşetorilor se bucură de o impunitate uimitoare. Fiind un excelent agent electoral, în timp de alegeri alte multe legături în lumea politică, și ori de câte ori e închis în azil sau puşcărie, se fac mari presiuni pentru a fi eliberat. . Kjf. •xxxx Ateneul român a comemorat zrlele acestea pe marele nostru scriitor, unicul Carageale. Cu prilejul acesta distinsul nostru prieten d. Alexandru Davila ne comunică următorul dialog caracteristic dintre Carageale şi un prieten al său: — Dar bine, lancaie, de ce fii aţa de mult la Popescul — Pentru că e beţiv. — Dar mai sunt şi alţi beţivi pe lume! — El e deştept. — Dar mai sunt şi alţi deştepţi pe lume. — El e beţiv! Sunt nesfârşite stupidităţile, care se debitează în colţurile tăinuite ale saloanelor, la ceaiuri, serate, dineuri, f. n. ,m. d.Acum câteva zile, după o reprezentaţie de binefacere, dată la Teatrul Naţional din Bucureşti, de diverşi domni şi cucoane din lumea mare, a avut loc un soi de banchet la Boulevard. Un domn — foarte simpatie, dar cam slab de duh — se nimerise la mesă, alături de o domnişoară, a cărei cunoștință o făcuse abea in seara aceia. In cursul supeului, la un moment dat, tânărul cavaler se adresă, amabil, vecinei sale: — Curios, domnișoară,dar sunt convins că am mai văzut undeva ochii d-tale.„ , — In adevăr, foarte curios — răspunde zâmbind domnişoara. Eu îmi port totdeauna ochii cu mine. • La acelaşi banchet, a păţit una tot atât de crâncenă şi un tânăr doctor în medicină, nelipsit de la toate aceste manifestaţii mondene. Şi doctorul şedea la masă lângă o domnişoară, pe care insă o cunoştea de mai multă vreme şi căreia încercase să-i facă o curte discretă. Intre alte graţiosităţi, adresate duduiţei în chestie, tânărul doctor îi mărturisi, cu ochii plecaţi, că face şi versuri. — Da ft se minună domnişoara. Ei cum se poate, d-ta om de ştiinţă, om serios, să faci versuri ! — Mă mir şi eu, duduie, dar îmi vine inspiraţia din când în când, şi atunci fac versuri, ca să-mi omor timpul!... . — Timpul ? Dar ce clienţi nu mai ai?? întrebă domnişoara. Prin cartierele mărginaşe, Un domn cu servietă opreşte pe un tânăr vagabond, şi-l întreabă: — Nu ştii, te rog, unde e pe aici fabrica de paste făinoase. — Nu, răspunse vagabondul şi trecu mai departe. Dar deabea făcu domnul cu servieta, vreo douăzeci de paşi, şi vagabondul îi strigă din spate: — Poate vrei să spui „fabrica de macaroane"! — Da. Desigur. _ — Nici aia nu știu unde e" Compozitorii străini ***** O. Oskar Necabal Desinteresarea actorului Nu a trecut mult de când am scris în aceste coloane despre matineurile profesionale, adică despre matineurile daite de teatrele parisiene, cu scopul de a strânge la repetiţia generală pe actorii, conservatoriştii şi criticii cotidianelor. Azi, datorită unor noi şi recente observaţiuni, mărturisim că ne schimbăm părerea... O mână de tineri conservatorişti, — cu un germene de bolşevism artistic — au înjghebat „Asociaţia Elevilor şi Absolvenţilor şcoalelor de artă dramatică din Bucureşti.“ Presa i-a îmbrăţişat, şi pentru anul acesta, ciclul conferinţelor cu subiecte asupra chestiunilor de teatru, a fost anunţat. Conferenţiarii sunt cunoscuţi ca puternice talente şi ca esteţi ultra moderni. Am asistat până acum la pri- mele trei conferinţe. In sala primitoare, am văzut tineri băetani şi fetişcane, din primii ani ai Conservatorului, lidieri, funcţionari comerciali, militari şi copii; dar n’am văzut decât doi actori. Atâta desinteresare, atâta lipsă de dragoste, pentru meseria sa, nu mă aşteptam să întâlnesc la actorul român... Nu ghicesc ce scuze li s’ar putea aduce — nici celor în vârstă şi nici celor tineri. Mulţi dintre ei ar fi avut ocazia să-şi îmbogăţească redusele cunoştinţe, înlocuind cărţi cari lipisc din literatura noastră. Or, această lipsă de desinteresare explică de ce o parte din actorii noştri sunt inculţi, chiar atunci când sunt inteligenţi şi talentaţi.,, Dar dacă ea ar fi scuzăbila la cei în vârstă, e regretabil, că aceeaşi indiferenţă se perpetuă şi la cei tineri. Suntem ameninţaţi să avem o generaţie de actori lipsiţi de cunoştiinţe şi mulţumiţi numai cu spoiala ce li-o dă cursurile Conservatorului... urmate numai să-şi aibă frequenţa— cerută de regulament— dar nerăbdători să atace „roluri grase“... când n’aiu pregătire. * In matineurile profesionale pe cari le ceream, vedeam un mijloc de educaţie a actorului; azi vedem că el le-ar ocoli îngâmfat — aşa cum ocoleşte multe din cele ce ar fi de folos menirei sale, aşa cum ocoleşte, până şi conferinţele cu subiecte despre teatru. Dacă aş avea putinţa, aş, straingenţa arcanul pe actorii şi pe actriţele noastre, mai ales tinerimea, şi i-aş aduce în sălile de conferinţe unde, vrând-nevrând, ar fi siliţi să asculte. Aş face, aşa cum se obişnuia într’o vreme în şcoli, când Duminecă copiii se duceau siliţi pe două rânduri, în biserică, ca să asculte slujba. Căci ca şi copilul, mulţi din actorii , noştri trebue educaţi prin constrângeri. Vorba şi scrisul nu-l conving. Actorul român nu-şi cunoaşte interesul profesional. Radul