Rampa, aprilie 1923 (Anul 7, nr. 1628-1651)
1923-04-01 / nr. 1628
ABONAMENTELE Un an Sase luni Trei luni IN TOATĂ ’’’ARA Lei 500 Lei 300 Lei 150 IN STRĂINĂTATE Lei 700 Lei 400 Lei 200 ^ ,,r s. SIBIL) 8 !. LU 2 NUNAR I mm, Vlf No. 1628 N Duminecă i Aprilie 1623 SEE rasc,^Hi3®as2? APARE ZILNICampa Abonamentele se plătesc Înainte nana Manuscrisele nepublicate se distrug a a Anunciurile se primesc la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate Biurourile, Redacţia şi Administraţia, Bucureşti, Str. Sărindar No. 7, parter — Telefon 1/59 »*■ obl 3 Wins fins de dessert Depozit General SOC. GLOBUS Bucureşti Str. Morilor No. 30 Mâine „RAMPA-SPORT“ va apare în patru pagini cu o bogată și extern de actuală malarie. Togi sportsman!! trebue să citească „RAMPA - SPORT*1. Tragediile actorului După o viaţă bogată în succese şi nimbata de glorie, Sarah Bernhardt, marea tragediană, incomparabila interpreta a teatrului din a doua jumătate a secolului XIX-lea, s’a stins in mijiocu lunei dureri, pe care admiraţia noastră ar voi-o generală, pe care realitatea, suntem siguri, o va afirma profunda. Sarah Bernhardt a murit, şi din strălucirea ei de odinioară, din triumfurile pe cari le-a repur- tat, din entuziasmul pe care Ta stîrnit, peste puţină vreme nu va mai rămânea de cât o amintire şi ceva mai îmziu, într’o istorie sau într'o sumară conferinţă, în cazul cel mai fericit, un nume. Dar moartea actriţei franceze introduce printre preocupaţiunile variate ale zilei, nu numai moartea unui actor, ci soarta actorului in general, dureroasa problemă a soartei omului care, după ce a trăit rolurile cele mai deosebite, după ce a plâns şi a suferit cu visurile tuturor poeţilor şi cu poezia tuturor visătorilor, dispare, ducând cu ei în mormânt, odată cu secretul unei arte şi cu bogăţia unei sensibilităţi, toate titanie la nemurire şi toate probabilităţile de supravieţuire. După ce a creiat o lume şi a frământat o generaţie, actorul moare, şi in afară de funeralii uneori naţionale şi de câteva lacrimi discret picurate, in locul oricărei răsplate şi drept supremă recunoştinţă, uitarea îl acoperă cu tot ceea ce are şi ea de dureros, de erud, de implacabil. In viaţa actorului e o tragedie. Să te ştii idolul unei epoci, să te simţi iubit, admirat, adulat, şi în acelaş timp să-ţi dai seama că toată aceasta iubire, că toată admiraţia, că toată adulaţia e li.. . iar cu principiul, însuşi al gienei e şi principiul limitării, că gloria, ea insăşi, nu-ţi este acordată decât sub rezerva efemerităţii, să le ştii toate acestea şi să te simţi cu intensitatea unei sens.butaţi care te-a unicat şi care, pentru o clipă, te-a zeificat, de in aceasta suferinţă o tragedie, pe care poeţii rareori au zugrăvit-o, dar pe care de nenumărate ori, fiinţe nenumărate au trăit-o. Şi aci, ca şi de multe alte ori, arta rămâne mai prejos de realitate. ...Iar spectatorului care, îndurerat, se întreabă de ce atâta suferinţă şi de ce atâta sbucium, nemuritoarele versuri ale lui Cerna îi dau poate un răspuns : „Cfc vrea şi unde merge un fulger? , Cui ce-i pasă !... Destul că face noaptea o clipă, mai frumoasă''. Eugen Barasch mi „.hdr’un teatru din centrul Capitalei va avea loc in curând o reprezentaţie extraordinară cu o piesă biblică de mare spectacol, „.că rolul principal femenin va fi interpretat de către o tânără artistă, până mai eri angajată a primei noas tre scene, „.că pentru la vară, se procetează de către un grup de amatori şi specialişti o serie de mari spectacole la Arenele Romane. .„că o tânără fi talentată artistă a Teatrului Raţional, a cărei înaintare era prevăzută pentru 1 Aprilie, dar care nu s’a produs, va părăsi teatrul din aceste motive, ...că un adevărat exod de artişti români va începe foarte curând, spre America. In fruntea emigranţilor se vor afla o divă, un div şi un div mai mititel, „că o blondă şi micuţă ingenuă va părăsi foarte curând ţara, pentru o mai lungă călătorie în Europa, .„Că unul din cei mai cunoscuţi avocaţi şi profesori universitari bucureşteni, leader guvernamental in actualul parlament, a scris o piesă în versuri, care, aşteptând reprezentarea ei la Teatrul Naţional, a fost tradusă în nemţeşte şi se va juca in Germania. ...că în aceiaşi situaţie—minus traducerea în nemţeşte — se află şi unul din cei mai simpatici chestori ai Camerei, iii/îl • FIGURI BUCUREŞTENE Desen de Boss D. Morfindini Mărturie La unul din ultimaele procese care s’au judecat în actuala seziune a curţilor cu juri, s’a petrecut o scenă foarte amuzantă. Obiectul procesului era o ,crimă săvârşită dar al cărei finali nu fusese tragic, victima scăpând, în cele din urmă cu viaţa. Crima prevenise de la o ceartă dintre acuzat şi victimă. Se perindaseră o mulţime de martori, când fu citat un onorabil comerciant, care asistase din întâmplare la funesta ceartă. — Spune ţi vă rog, îl întrebă preşedintele curtei, cum a început cearta? — Din cauza expresiunilor violente ale victimei. Prima a fost: eşti un dobitoc! răspunse martorul, uitându-se la judecător. — Adresaţi-vă vă rog juraţilor, îl întrerupse preşedintele, în hohotele de râs ale intregei săli. Judâ n vcf€a, 'Zhfe. tkt. Literatura sepiilor Popescu, şef de birou la un minister oarecare, are o familie foarte numeroasă: nevastă, soacră şi patru copii şi remuneraţie după buget, bineînţeles, mică, ca orice funcţionar. Sărmanul om o duce deci foarte greu, ţi e foarte amărât de câte ori nevasta îi dărueşte un nou moștenitor. La al cincilea copil, înainte răs botez, când familia se consulta ce nume să i se dea noului născut, Popescu intervine la un moment dat, exasperat: — Destul, spuse el. „Destul“ să-i punem numele1 „,şi astfel, vom avea un cetățean, al României Mari care se va numi Popescu Destul!... Plouă cu găleata. D. Popescu stă la fereastră şi se uită pe stradă. Un cerşetor se opreşte în faţa ferestre şi-l cere de pomană. — Vă rog să mă credeţi, spune cerşetorul, am văzut şi eu vremuri mai bune. — Şi eu, spune d-l Popescu.. . închid fereastra. Renumitul compozitor, dirijor şi Până acum câtăva vreme, scrisul românesc nu a cunoscut nevoia de a da copilului posibilitatea să se adape din izvoarele de lumină şi de educaţie. Scriitorii noştrii, în orele libere, din motive pe care nu le vom cerceta aici, alimentau romanele de aventuri ori se ocupau cu bucătăria diverselor cotidiane politice.. ' % Una din necesităţile cele mai imperioase cari stau la baza educaţiei şi culturei individuai e, fireşte, o bună şi folositoare carte scrisă pe inţelesul delicat şi extrem de pretenţios al primei copilării. Dar aproape nimeni nu s’a gândit mai cu luare aminte şi seriozitate la copilăria care se entuziasmează de toate crimele, aventurile şi peripeţiile bombastice şi absurde, cari se adăpostesc în paginile fascicolelor poliţiste. Revistele umoristice cu spiritul pornografie şi tras de păr, cunosc tirajul datorite adolescenţilor cari le savurează cu o încântătoare şi delicioasă nevinovăţie. Cinematografele, cu filme poliţiste, sunt veşnic supra-încărcate de un public minor, care cu o răbdare atribuită cu drept cuvânt naivivităţii candide, urmăreşte cu o pianist Reger execută cu ocazia unui concert „Quintetul păstrăvilor* de Schubert. O doamnă, care asistase la oceastă execuţie, fu atât de entuziasmată, încât trimise a doua zi, lui Reger o pereche de păstrăvi. Reger răspunse doamnei printr’o scrisoare de mulţumire, în care îi spuse că îşi va permite să cânte altă dată.... „Menuetul boilor“ de Haydn. Unde o săajungem? Știrea ne vine din New-York. Se pare că Americanele adoptează un receptor de telefon fără fir... pe pălării. Aparatul este ascuns întrun manșon împodobit cu panglici sau cu dantele, firele trec printour: lănţişor de aur şi receptoarele sunt adaptate la urechi, făcând corp comun cu pălăria. Circulând, aceste auditoare perpetue vor auzi astfel toată ziua concerte, discursuri etc... Dacă nici atunci n’or să tnebunească... atenţie care are consecinţe dezastruoase, anecdota plină de banditisme şi terori criminale. Literatura cinema.og.atică aduce rezultate, la cari ar trebui să reflectăm mai serios- Sunt cinematografe, cari au numai un singur public: copiii, şi cunosc un singur repertoriu: crime, apaşi fioroşi, cari tulbură mintea copiilor într'un grad uluitor. Fiţuicele cu coperte scandaloase cari aduc o jignire bunului simţ şi cu pornografii cari trec orice limită,se vând şi se citesc cu nesaţ. Şi copilul care şi-a început educaţia cu „Miţa la baie”, îşi Va forma educaţia pe un schelet putred, şi individualitatea lui, va raporta o mentalitate orientală, va căpăta estetica unui bărbier, vocabularul birjarului şi omenia jandarmului din Basarabia, crud, bestie, sângeros şi absurd.» De aici analfabetismul eras care cunoaşte cel mai mare contigent de indivizi, şi incultura semi-orientală, care formează apanajul actualilor noştri cetăţeni. In şcoală, profesorului plictisit de imbecilitate şi de un abecedar nepractic, nu i se pare interesant ceea ce preocupă mintea copilului în afară orei lui de lecţie. Nu găseşte de a sa datorie elementară să povăţuiască şi să îndrepte paşii copilului pe căi bune şi folositoare. Se mârgineşte să-şi predea lecţia şi copilul învaţă papagaliceşte literile alfabetului, iar profesorul se îngrijeşte, dintr’un sentiment înflorit de naţionalitate, doar ca istoria lui Mihai Viteazu, ori bătălia de la Baia Mare, să fie corect învăţată „pe din afară”, — ca în carte! De aici, izvorul tuturor relelor, incalculabile şi nemărginite. De aici, rubrica faptelor diverse din ziarele zilnice, bogate în furturi şi excrocherii model „cinematograf”. O revistă pentru copii, de foarte mult gust şi cu pagini de literatură bună şi sănătoasă iscălite de cei mai de seamă scriitori ai noştri, nu poate fi salutată decât cu entuziasm. Cărţi scrise pe înţelesul copilului, care se încântă de poza cu cărucei de lemn şi soldat de carton, din ilustraţia câtărei schiţe ori poezii — mai ales că apar mai des — sunt cu totul salutare. E într’adevăr nevoie de aceste câteva schiţe, cu fraza limpede şi curgătoare ca un râuleţ liniştit, cu imagini cari nu cer eforturi, cu anecdotele gingaşe şi plăpânde, învelite de o arena primăvara ei, încălzite de un soare tineresc și nevinovat... Kópia -