Rampa, iulie 1923 (Anul 7, nr. 1701-1726)

1923-07-01 / nr. 1701

IV Grădina Cinema (Fost Colos) Direcţiunea I. R.&.C. Calea Victoriei flSTflZ! şi în zilele următoare PREMIIERĂ SACRIFICIUL• DRAGOSTEI Mare dramă modernă în 6 acte In rolul principal frumoasa artistă LUCY DORAINE întregul program este acompaniat de ansamblul Filarmonicei Zilnic dela 6 jum.—8fum. are foc un mare „Concert Simfonic de Promenadă“ dat de ansamblul Filarmonicei sub conducerea d-lui profesor lan Simionescu. MAISON PARISIENNE „HAUTE - COUTURE* 124, CALEA VICTORIEI'— (Entrée Piaţa Ari zei Offre a toute femme elegante, les plus chic models vraiement parisiens a des prix sans concurrence a partir de 2500 lei. Accepte le materiei des clients 5481 Parcul Otetelişeauu Compania lirică română »LEONARD Sâmbătă 30 Iunie î 1 la 9 seara se va juca ! NOBILII (Die Herren von und zu) "Operetă în 0 acte de Winterberg • "'] Duminică 1 Iulie NOBILII •Biletele se găsesc de vânzari la Agenția Teatrală din Pasagiul Imobiliara și seara la Casa TeatrSimni -'-'ai A apărut ORIZONTUL Mo. 26 Mingi de Tenis 1923 marca „STANDARD“ Lei 60 bucata vinde SIGMUND PRAGER Calea Victoriei, 75543 CITITI* Din zbuciumul captivității de Maiorul G. CARACAS '■h" Premiată de ACADEMIA ROMANA Povestire foarte interesantă şi atrăgătoare a peripeţiilor repetatelor evadări ale autorului din diferite lagăre şi fortăreţe germane. De vânzare la toate librăriile din ţară. Mara . "(Urmare şi sfârşit) El, Marius, aşa om de nimic cum era, nu se lăsa legat la ochi, ca orice găgăuţă... Eheiel vedea limpede... Pe el nu îl înşela nimeni.. Nu lui putea să i se spună: ,M’am dus dragă la o tanti la Buzău...“ sau: „Am fost cu o prietenă la un avocat care o divorţează..." . El era un diplomat în privinţa asta.. Ei bine, în toată purtarea Marei nu surprinsese niciodată nimic... Dar absolut nimic care să-l facă să fie bănuitor!... Ea avea în inimă candoarea de copil- imposibilitatea de a minţi în sfârşit o mulţime de preţiozităţi din acestea cari le puteai citi pe faţa ei, în ochii ei, în toată înfăţişarea ei.. . .. . Să-l trădeze ea!... Ei nu! Nici cel mai sceptic, sceptic nu ar fi admis-o... Ba mai mult. Marius nu se neliniştea de loc când afacerile îl reţineau două sau trei zile departe de Bucureşti... Era sigur de Mara..., prea sigur!.Şi cum gândea la toate lucrurile astea plăcute, tresări brusc. Ce însemna asta ? Aici, da aici, alături de cămaşa de moussline, printre ciorapi a jour, cu colţuri de aur cu săgeţi argintii, stătea Intre femei o cămaşe neagră de surah, pe care nu o cunoştea, pe care nu o văzuse niciodată — dar niciodată ! — şi care fusese purtată totuşi, odată ce sosia dela spălătorie — o cămaşe care fusese pusă şi... scoasă! III Totul ne face să credem că Marius ar fi stat lar cămaşa, denunţătoare, dacă în aceeaşi clipă nu s’ar fi arătat Mara ostenită puţin pentru că suise scara prea repede, trandafirie sub voaleta parfumată și se lăsă să cadă pe un scaun, alături de el, cu un „uf!“ micuţ, drăgălaş, așa cum nimeni nu-l mai putea rosti. Dar nu era vorba de „uf !“ bine sau rău spus !... Marius isbucni : — Doamnă, mă înșeli ! Oui ! ai fost prevăzătoare, vicleană cum nici nu se poate mai mult, te poţi lauda. Dar întâmplarea a vrut altfel... Ea mi-a pus în mâini dovada culpabilităţii dumitale..- Priveşte !... Este asta o cămaşe ?■„ Da sau nu ?.. Este ea neagră ?... Este de mătase ?.. Nu spera că ai să mă faci să spun că e alta şi că e de batist... Hotărît lucru : e neagră, de mătase !... Ei bine, vestmântul ăsta ultim, care nu prea se păstrează pe trup, — şi chiar dacă s’ar păstra ar fi un obstacol neînsemnat, cu totul neînsemnat, — ţi-ar fi foarte greu să susţii că l-ai pus şi l-ai scos în prezenţa mea.. „înaintea cui ai pus cămaşa asta ?... Ţi-a scos o cine ?... A, te poţi felicita. Doamnă, ai un gust deosebit în alegerea toaletelor supreme. Culoarea închisă a cămăşii trebue să scoată în evidenţă de minune albeaţa cărnii d-tale vinovate! In cămaşa asta vaporoasă de mătase, trupul d-tale trebue să se asemene cu un fulg de zăpadă, cu o pană de porum-bel între două aripi de corb„. 1 .Dar am să înlocuesc ochii , cari te-au văzut aşa, cu două gloanţe de revolver.. Am să-i scot cu vârful spadei !,... Acuma însă te rog să te explici. Ai să-ţi mărturiseşti crima fără codire, fără subterfugii... Şi chiar dacă ai să încerci să negi, nu ai să reuşeşti să mă înşeli !.. Am să-ţi arăt aşa- Doamnă !... Dar Mara?.... Ce tot făcea Mara în tot timpul acesta?.. Ei, Mara tăcea. . Pentru că nu avea ce să răspundă ?... Pentru că realmente cămaşa avea iniţialele ei şi îi era imposibil să o atribuie unei erori a spălătorese! ?... Nu... Eu cred că ea era nevinovată. Şi virtutea calomodată nu se înjoseşte până la purdicaţiuni... Ea — Mara, nu virtutease ridică totuşi, demnă. — Adio domnule — spuse, şi voi să iasă. Arăta atât de nevinovată, încât omul de nimic, se simţi turburat. — Mara ! — strigă el. încearcă cel puţin să te desvinovăţeşti !... — Nu... — Cămaşa asta, poate nu e a ta ?... — Ea mea, domnuile!... — Era poate roz,, albă... și ai dat-o la vopsit — A fost neagră dintotdeauna.. .— Atunci, spune-mi că nu ai purtat-o încă, spune-mi că e nouă și ai trimis-o la spălat dintr’un motiv oarecare... — Am purtat-o, domnule, nu e nouă... Adio !.. Şi hotărîră deschise uşa. Dar atunci forţele o trădară. Nu avea inimă să părăsească un gelos atât de frumos, pe care-l iubea atât de mult!... Şi izbucni în lacrimi. — Oh ! ingratul !... tiu înţelege !... Nu înţelege, ingratul!.. Apoi, printre cel mai frumoase suspine din lume: — Cum? Nu îţi mai aminteşti că mă lăsai singură zile şi nopţi întregi, din cauza afacerilor, spuneai tu... Dacă■ un om de nimic poate avea afaceri... — Şi-atunci, atunci când eram singură, crezi că îmi puneam cămăşi albe, roz, bleu. Pe cari dorinţa ta mi le-a scos de atâtea ori ?... Nu ! Nu, om cnd, om de nimic !.. Pentru nopţile mele de văduvie, mi-am luat cămăşi negre, cămăşi de doliu, în care plâng cu gândul la tine!... El o privea, cu îndoială. Ah ! — urmă ea — de câte ori plină de gelozie şi de dorinţă, nu am muşcat, plângând, aste linţoiuri ale fericirii mele !... A, numai de nu ar fi dres cămaşa asta... Altfel, trebue să fie sfâşiată !... Se avântă şi desfăcu cămaşa de surah negru. Sfâşiată în adevăr. Aici puţin, aici mai mult, sfâşiată. In faţa acestei probe, numai un om prost (nu de nimic) s’ar mai fi putut îndoi. Marius îngenunchiă înaintea Marei, cerându-i iertare. Era lucrul cel mai cuminte... fiindcă ea avea ochii atât de frumoși !... Plângea atât de natural !... VI Marius își ceru iertare. Mara, mai suspină odată, dar neputând rezista înaintea braţelor lui întinse, îi căzu la piept... Şi iară avură o după amiază de dragoste pătimaşe... Şi omul de nimic în focul dragostei, sfâşie cămăşuţa, de pe trupul delicios al Marei, şi nu văzu că e de surah neagră... Şi-apoi, să presupunem că a văzut... Ce dovedea . Nimic ! E onoarea mea, nimic! Mara era un buchet de virtuți !... Tuliu Robeanu -----xxxx---- ar fi asta Pe IV E’AMPS KC Dominici'í Iulie 1923 Vă rog să nu zâmbiţi, fiindcă nu este câtuşi de puţin vorba de o glumă, nici de o fantezie revuistică, cum aţi crede la prima vedere, sau de vreun spirit delicios de jurnal Parisian, ai pur şi simplu de un fapt tot atât de real pe cât de original. Prietena mea Dolly, care e măritată de curând, şi nu pierde niciodată ocazia să-şi plaseze câte o mică răutate, ar fi în stare să vă lămurească discret. — Puteţi cere informaţii... soţului meu, va simţi o deosebită plăcere să vi le dea !... Dar să ,nu o credeţi, fiindcă Dolly deşi poartă un nume american, e o mică şi delicioasă lucureşteană, şi faimosul, savurosul „Club al soţilor martirizaţi“ nu numai că este o invenţie americană, dar îşi are şi sediul la New-York. Şi aşa, în căzul cel mai rău, victima blondei Dolly n'ar putea fi decât membru corespondent, ar întârzia deci cu informaţiile, şi cum nu ţin la rândul meu să vă martirizeze stârnindu-vă curiositatea, am să vi le dau eu ! In definitiv lucrul sper că nu vă surprinde prea mult, căci după cât ştiţi America e ţara cluburilor cele mai năzdrăvane din lume, şi afară de asta, amicii noştri de peste Ocean, sunt oameni plini de iniţiativă cu atât mai mult astăzi, când fericirea şi liniştea căsniciilor lor este în joc! Iată dar că acum câteva luni s’a fondat cu o deosebită solemnitate „Clubul soţilor martirizaţi“, pecetluindu-şi succesul strălucit al primului congres, printr’un banchet de toată nostimada, care a stârnit o vie curiozitate în toată America, şi a dat loc la comentarii din cele mai comice, deşi instituţia pretinde o deosebită seriozitate... Şi nici nu cred că ar putea fi altfel, odată ce e vorba de bieţii soţi martirizaţi! O pleiadă de oameni amărâţi, resemnaţi şi cinici, care într’un moment suprem de desnădejde şi-au luat inima în dinţi, au ridicat cu mândrie fruntea încununată de spini...— indiferent „doi sau mai mulţi...“ — şi şi-au întins frăţeşte mâinile unii către alţii! Acum nu ştim dacă gestul era pentru consolaţie... sau poate de vorba cântecului: —„Unde-s doi puterea creşte“. „Şi duşmanul nu sporeşte!“ Oricum, găsesc ideea foarte umanitară, mai ales la ora aceasta când criza căsătoriilor se simte pretutindeni, din cauza exemplelor rele care au descurajat pe bărbaţi, de a-şi mai pune ştreangul de gât, şi tinde ca cel puţin cei care îl au mai dinainte, să-l suporte mai uşor... De aceea se vede că s-au gândit şi americanii să se revolte contra plictiselilor casnice, să caute în sfârşit o îmbunătăţire a traiului comun. Afară de asta, probabil că, Clubul, ca toate cluburile de altfel, rezervă membrilor săi diferite privilegii... Intâiu acela al şedinţelor, în care fiecare membru are dreptul să-şi spună doleanţele sale — şedinţe care orice aţi spune, trebuie să fie nespus de interesante după informaţiile indiscrete, nu ale prietenei mele Dolly, dar ale unui ziar american... Un soţ martirizat — relatează cotidianul — a istorisit cu prilejul înscrierii sale în Club, că scumpa lui jumătate îl scula în fiecare noapte din somn ca să legene copilul care ţipa, sau să-i dea biberonul, şi astfel de vreo şase luni, bietul om nu mai avea o noapte de odihnă! Şi imediat „candidatul“ a fost primit cu voturi unanime! Un altul a povestit că nevasta lui ea să nu piardă o întrunire femenistă, îl obligase să supravegheze mâncarea până se va reîntoarce, şi cum amicul nostru nu fusese cu prea multă băgare de seamă, mâncarea s’a ars, iar doamna când s'a întors acasă şi a văzut isprava, i-a aruncat furioasă, bucatele în cap! Să nu uităm pe urmă doleanţele acelora care aveau soţii profesoare de pian, sau de canto, de asemenea pe cei care îşi cârpeau rufele şi îşi călcau gulerile şi manşetele, fiindcă consoartele lor refuzau s-o facă, şi cine ştie câte alte nenorociri pa care nu le ştim sau pe care delicateţea mea faţă de femei, mă împiedică să le dau în vileag! De aci în colo însă, graţie iniţiativei „Clubului soţilor martirizaţi“ să sperăm că atmosfera menajurilor americane se vor îndulci... Mai întâiu, fiindcă fiecare membru, ia loc să stea seara acasă să-l cicălească nevasta sau să-l surzească copiii, se va duce frumușel la „Club“ unde va putea juca o partidă de bridge, de room, sau de biliard. Va putea lua un mic supeu bine preparat, și cu timpul, după cum spune Dolly, se va amenaja şi un dancing, unde nenumăratele victime — vreau să zic nenumăraţii membri, îşi vor putea uita necazurile de acasă. Nu ar fi rău, ce ziceţi ! Şi să mai spui că americanii nu sunt oamenii cei mai practici de pe glob? Păcat însă că nu se găsesc la noi câţiva bărbaţi martirizaţi, plini de iniţiativă, care să fondeze o asemenea operă, totuşi am îndrăznit să cer părerea confratelui meu d-l Skanderbeg care m’a însurat de curând. — Ce zici d-le de „Clubul bărbaţilor martirizaţi?“ l-am întrebat eu fără umbră de ironie Dar colegul meu nici nu m’a lăsat să termin şi ridicându-Şi mâinile la cer i şi-a stirvit desperat: — Unde vrei să încapă dudue? Unde vrei să încapă la noi atâţia oameni?! Ştiu şi cui! 5. curioasă am întrebat ieri pe Dolly, dar Dolly ca întotdeauna răutăcioasă a ridicat din umeri şi a zâmoit... Cady Fantezii femenine Clubul soţilor martirizaţi...