Rampa, iulie 1923 (Anul 7, nr. 1701-1726)
1923-07-22 / nr. 1719
ANUL VII No. 1719UMA» IN 8 PAGINI: 2 LEI APASBZXUUC ■Director M. TAUST MOHR ABONAMENTELE Un an Sase luni Trei luni IN TOATA tara Lei 600 Lei 300 Lei 150 IN STRAINATATE Lei 700 Lai 600 Lei 200 Abonamentele se plătesc Înainte nana Manuscrisele Republicate se distruse Anunciurile se primesc la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate Biurourile, Redacţia şi Administraţia Bucureşti, Str. Sărindar No. T, parter — Telefon 1/59 / Duminecă 22 iulie 1923 E N T O ?o•V A-8 AL AGA A O S A A USCAT LUNEL Reprezentanta Generală „GLOBUS" Soc, peatru intrerinderi întrusele IMPORT EXPORT Birourile: Str. a Vineri, 8 .Depozitele: StrMartor 30 . Ce se citeşte un tren Iată o problemă de actualitate dacă, fireşte, îi acordăm titlul pompos de problemă. In orice caz, e momentul plecăreiîn vilegiatură, e momentul călătoriilor hebdomadare în apropiate staţiuni climaterice.e momentul în care vezi pe călători dând târcoale chioşcuri pilor din gări, pentru a-și alege cartea care le va absorbi j câteva din orele plicticoase ale voiajului sau le va mai risipi grija unei — vai! — atâtde posibile catastrofe de drumde fer. I Robert Dieudonné, excelentul nuvelist francez, relevă într’un antrefileu din „L’Oeuvre“ acest moment... psichologic, şi se indignează contra editorilor cari expun vigări numai cărţi, ale căror bande arată că au obţinut unul sau chiar două premii. — Dar — spune d. Dieudonne — nu cărţile acestea sunt menite să amuze timp de câteva ore pe cei care le achiziţionează. . ..Se pot seri cărţi amuzante, j fără pretenţii, care să nu fie [lipsite de orişice urmă de literatură. Cunosc destule de afi dacă.o&li.uSr modes! îitor isteţ ar consimţi să pună în jurul unui roman surâzător şi spumos, o bandă cu a- 1 ceste simple cuvinte: ,'Cartea aceasta a fost făcută pentru a fi citită în tren!”, romanul ar fi lipsit poate de omagiile doamnelor snobe dar ar fi poate cumpărat de toţi călătorii. Tirajul lui ar mângâia pe autor de jertfirea vanităței sale literare“. Din punctul de vedere al călătorilor d. Dieudonné are perfectă dreptate-Din păcate d-sa nu se opreşte aci- ci face o legătură intre cele ce se citesc în tren şi progresele culturale ale unei ţări. Fiindcă, spune d sa mai departe: „Trebue să recunoaştem că mulţi din contimporanii noştri nu citesc decât în tren: lipsa de parale ocupă jumătate din viaţa lor, sportul şi pokerul, cealaltă jumătate. Trebue să prindem deci aceşti clienţi tocmai în momentul când pleacă la Vichy, la Royan sau la Aix-les-Bains. Dacă ei cumpără un frumos roman compact şi premiat de un juriu, duşman al jocului şi al râsului — aşa cum se şi cuvine! — nu o să-i mai prindem niciodată. Se vor mulţumi cu jurnale periodice sau cu broşuri proaste”. Şi d. Dieudonné aruncă vina acestei situaţii asupra editorilor şi asupra autorilor. Ii înţelegem supărarea, deşi adâncul şi veritabilul ei motiv nu-l cunoaştem (fiindcă trebuie să fie unul!) dar teza ni se pare prea puţin serioasă, pentru a putea fi susti■ nută. Fireşte, simt foarte mulţi oameni care citesc în tren. Sunt mulţi cari nu citesc decât în tren. Cei dintâi citesc în tren, fiindcă citesc şi acasă. Ceilalţi parcurg paginile unei cârţi, numai fiindcă se plictisesc pe drum. E greu de presupus că această lectură în vagon le va servi de revelaţie şi că, reintegrând domiciliul, vor căuta să-şi procure alte cărţi să citească — daca n’au făcut asta până atunci. Aşa că alarma d-lui Dieudonné este absolut nejustificată. Mai cu seamă că editorii nu se dau înapoi de a edita şi lucrări mai uşoare. Pe alocuri — ca la noi de pildă — o fac chiar cu prea multă uşurinţă. Dacă nu pun banda ,,Carte de citit în tren” este fiindcă nici unuia nu i-a dat prin gând acest lucru. Cât despre capturarea de cititori cu prilejul călătoriilor, este o pură copilărie. Câţi călătoresc des câţi pleacă in vilegiatură faţă de massa populaţiei Unei ţări, fie în Franţa fie România Mai ales România, unde cei ce nu călătoresc, în majoritatea cazurilor, nu citesc fiindcă nu ştiu să citească. V. Rd. OURI Cald şi înghesuială. Ca la brutărie, în anul de graţie 1923. Un cetăţean vine să cumpere şi el o pâine. Dă să intre in grămadă, dar e oprit de un zid de corturi ascuţite. Ar şti el, cîlm să le frângă, dar îi e frică de pălărie, fiindcă are o pălărie vouă-nouţă, pe care o pipâit din când în când, după ce-şi examinează întâi cu înfrigurare degetele, să vadă dacă sunt curate Alături, un alt cetăţean, ca banii în mână, se uită galeș spre fereastra pe care brutarul distribie pâinea, dar va prea manifestă nici el dorinţa de a intra în înghesuială • Domnul cu pălăria nouă arsă făeie genială. Se apropie de al doilea cetăţean, şi îi spune gentil : Dragă domnule, fiţi aşa de bun la ţine-mi puţin pălăria. Vreţi? In schimb, vă iau eu pâinea... ■Qetăiearul acceptă cu Entuziasm. Dă zece lei primului, care încredinţându-i pălăria se avântă curagios în grămadă. Fu o luptă scurlă, repezită, fără cruțare--T- * Cetățeanul dl 'capul gol sparge frontul și ajunge la fereastra brutaliei, în mijlocul protestărilor generale. * După Un sfert de oră, răbufni din grămadă triumfător, cu două pâini, ca două trofee. Dan grozăvie! gardianul pălifier, dispăruse. Şi nu a mai fost găsit până azi. Nici el şi vail — nici pălăria nouă-notiţă... Pe o plajă din streinătate, situată în apropierea Capitalei, îşi face apariţia în fiecare dimineaţă O faimoasă cântăreaţă de operă, îşi ia baia şi apoi dispare imediat, deoarece ia trenul şi se întoarce în Capitală, unde seara cântă la operă. ------xxxx----- i . Intr'o zi totuși, Un curtezan o surprinse pe când intra în mare: — Ce puțin stai pe plaje, dudule, și totuși săpUl d-tale s'a pârlit... — Aș! Ce să se pârlească? răspunse artista. Am cântat aseară „Aida"! TEATRUL NATIONAL DIN CRAIOVA . A* Desen de Ginsberg D. I. Pop-Marţian ~-x=7 (Urmează în pag. 2-a) Să bem sau nu? Să bem puţini de Dr. C. Poenaru-ţoplescu Eram adânc mâhnit, căci zău mă cuprinsese dorul De chipul tău iubit, şi ca să uit, am luat ulciorul Plin, cu vin de Drăgăşani, şi am tot tor-. bit pdn l’am golit. De tine sufletul şi gându-mi prins, am adormit, Şi te-am visat ca pe o dalbă zână din poveşti, Te-am sărutat de multe ori, zâmbind ! tu m’ai lăsat, Apoi m‘am deşteptat vai ce păcat, că nu mai eşti ! Dar ai să vii, căci visul uneori e adevărat ! In cele douăzeci de articole apărute intermitent, cu privire la marea problemă ce ne preocupă, am făcut să reiasă cât de nociv este alcoolul introdus în organism, în cantitate prea mare, sub variate şi numeroase forme. Pentru a se putea duce o luptă serioasă în contra alcoolismului, e nevoe ca să răspândească cât mai mult cunoştinţele necesare in masa poporului. Ignoranţa care domină încă cu privire la consecinţele funeste ale alcoolismului, face că fie care individ nu înţelege importanţa măsurilor cari ar avea drept scop prohibirea consumaţiunei alcoolului ori când şi ori unde. Legea antialcoolică ca să fie bună, trebue să îmbrăţişeze intreaga problemă privită din toate punctele de vedere. In primul rând legea antialcoolică trebue să impue o reformă a învăţământului, pentru ca studiul higienei şi al boalelor sociale să se facă pe alte baze, decât de higiena nu numai individuala dar şi socială. Fără o reformă serioasă a învăţământului actual, nu se va ajunge niciodată la rezultatul dorit, atât de util societăţei. Organele administrative cari trebue să aplice legea viitoare trebue să aibă cu totul altă cultură şi altă mentalitate decât cea de astăzi. Trebuesc create curente noi şi funcţionarii cari vor intra în administraţiunea viitoare să fie recrutaţi după o altă marmă şi să-i îndeplinească fără excepţie anumite condiţiu fii de studii speciale cari astăzi nu li se cer şi nici nu se dau. De multe ori aceşti funcţionari cari vor fi chemaţi să aplice măsurile cele mai severe antialcoolice, sunt ei înşişi alcoolici inveteraţi, incorigibili încât prin ei, legea oricât de bună va fi eludată. Ar trebui în primul rând ca pentru un timp îndelugat, foarte îndelungat, să nu se mai acorde nici o licenţă de băuturi spirtoase. In 50 de ani bunăoară, debitele actuale se vor împuţina prin decesul patronilor. Ei bine, să se ajungă a avea o cârciumă într’un sat, iar nu ca astăzi 10 sau mai multe chiar, iar la oraşe să se reducă la un sfert numărul debitelor din câte sânt astăzi. Sărbătoarea, toate cârciumele să fie închise, iar în zile de lucru, să fie deschise până la ora 10 seara cel mai târziu. Să se răspândească gratuit şi în număr foarte mare publicaţiuni de propagandă, scrise în mod simplu dar cu numeroase exemple de toate zilele, cu ilustraţiuni demonstrative urmate de concluziuni precise. Să se ţină conferinţe prin toate oraşele, în centrele muncitoreşti, în târgurile populate; să se alcătuiască filme cinematografice care să arate în chip izbitor toată degradarea fizică şi morală produsă de alcool în organismul uman. Puericultura adolescenţilor, trebue să instruiască generaţiunile viitoare în mod serios cu privire la problemele mari de higiena individuală şi socială ca: alcoolism, tuberculoză, sifilis etc.. Institutiuni de temperanţă şi abstinenţă. ra De-ale mele Un serios motiv de divorţ Reinhardt divorţează Procesul de divorţ se va judeca în faţa tribunalului din Pressburg, care a fost sesizat prin cea mai amuzantă acţiune, ce s-a scris vreodată. Max Reinhardt este căsătorit cu Else Heims, o artistă de mâna întâi, care repurtează mari succese pe scenele Germaniei. Max Reinhard este de mult căsătorit cu ea şi are chiar copii de la dânsa. Totuşi persistă în cererea lui de divorţ, care este justificată de o lungă serie de abateri ale Eisei Heims de la fidelitatea conjugală. Max Reinhardt îi impută că anută noaptea prin localuri variete, acuzaţie de care Else se apără cu îndârjire. . Dar Max Reinhardt face o mică teorie a căsătoriei sale, pe care o arată drept o legătură incidentală, aşa cum se întâmplă in orice turneu, între colegi şi colege. De aceea cere să fie desfăcută. Dar cum se vede, motivele de mai sus pu'-i s’auf părut destul de serioase, Reinhardt termină cererea de divorţ, spunând că lumea mai aşteaptă de la dânsul — ş.. bine face — norii şi mari realizări artistice, şi de. de aceea tribunalul trebue să-l scape de nevasta lui! Este, fireşte,fin argument. Si nt din cele mai neînsemnate. Skbg