Rampa, septembrie 1923 (Anul 7, nr. 1754-1778)
1923-09-02 / nr. 1754
ANUL VII No. 1754 NUMĂR IN 8 PAGINI: 2 LEI Duminecă 2 Septembrie 1923 MENI APARE ZILNIC /Mira., Thir actor I M. TAUST MOHR ABONAMENTELE Un an Sase luni Trai Iuni Abonamentele sa plătesc înainta n m n n IN TOATA TARA Lsi 300 Lai 300 Lai ISO Manuscrisele nepublicate se distrug a a Anundurile se primesc la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate IN STRĂINĂTATE Lai 700 Lai 700 Laimo Biurourile, Redacţia 11 Administraţia Bucureşti, Str. Sărindar No. 7, parter — Telefon I/M darii nou " Dările de seamă ale cronicarilor dramatici bucureşteni subliniază de câţiva ani încoace o constatare deosebit de dureroasă: producţiile de fine de an ale Conservatorului de artă dramatică nu prezintă aproape de loc, sau foarte rar, absolvenţi de talent. O stagnare inexplicabilă pare a se fi produs, într’adevăr, în recolta de elemente teatrale valoroase. Și faptul acesta îndrituește pe critici să construiască silogisme de un pesimism atroce. Iată o stare de lucruri care nu trebue să rămâie în faza simplelor constatări. Aparentele pot să înșele, slabele recolte de talente pot să aibă o explicaţie cu totul în afară de rezultatele palpabile, oferite de producţiile Conservatorului. Vrem să spunem cu alte cuvinte că poate nu lipsa de valori intrinsece, de talente actoriceşti reale, e vinovată de tristul spectacol al acestor producţii. Poate, dimpotrivă, că metodele de învăţământ ale Conservatorului sunt învechite. Şi că ele sugrumă într’un fel sau altul, putinţele de desfăşurare ale aptitudinilor teatrale, cultivate acolo. Nu e oare mai lesne de închipuit că elevii de talent nu sunt just îndrumaţi la Conservator, decât că serii întregi de elevi sunt lipsiţi de talent? , întrebarea aceasta ne-o punem, după observaţia ce-am făcut-o mereu, că la anumite clase ale Dilimei noastre şcoli de teatru, numărul elementlor valoroase e mai mare decât la altele, şi că elevii prezentaţi acolo sunt mai bine puşi în valoare, prin bucăţile ce le-au fost date spre concurs... Aşadar, nu e vorba decât de o pricepută întrebuinţare a talentelor de o chibzuită aduptare a acestor talente, şi de nimic altceva. Atunci, nu e firesc oare să conchidem că metodele de învăţă- mânt sunt greşite aiurea şi mai nemerite aci? Că prin urmare o modificare a acestor metode se impune? Şi, în sfârşit, că se cuvine cu tot dinadinsul să reabilităm impresia oferită de seriile ultimilor absolvenţi de Conservator, atrăgând atenţiunea că nu lipsa lor de talent, ci insuficienta lor îndrumare i-a sacrificat? ! Căci sunt, desigur, nişte sacrificaţi, aceşti elevi încăpuţi pe metodele învechite ale şcoalei de teatru, de care vorbim. Siliţi să înveţe teatrul după normele unei tradiţii care nu mai serbeşte niciunui actor modern, candidaţii viitoarelor înscenări îşi pierd chiar şi techniceştie, începuturile de aptitudini demonstrate întâi, şi numai unor personalităţi cu totul strălucite le poate reuşi efortul de a nu asimila nimic din ce le oferă Conservatorul şi a-şi păstra neatinsă originalitatea.. Dar acesta să fie oare scopul unei şcoli de teatru? Să împiedice fidică desvoltarea talentelor sau a fi le silească a lupta contra greşitelor îndrumări? O reformă se impune, şi aceasta cât de curând. O supunem cu toată căldura bunelor intenţiuni ale directorului Conservatorului şi ministrului Artelor. Să se remanieze întregul repertoriu al acestei şcoli, şi să se ofere elevilor noţiuni din ceea ce le va sluji în viitoarea lor carieră, care nu va mai îmbrăţişa — după cum reese din progresul ce-l înregistrăm zilnic în teatrele româneşti — nimic din piesele vechi şi melodramatice ale veacului trecut, nimic din technica actori- ceaşcă a fostelor generaţii, nimic din trucurile de exteriorizare ba-* rocă, caracteristice teatrului expirat... Cu metode proaspete, potrivite noului fel de teatru şi de joc, să «te cerceteze apoi cu toată luarea aminte, individual, aptitudinile fiecărui elev — fiecărui viitor actor — pentru ca îndrumarea să i se dea exact pe măsura mijloacelor fie. Şi astfel, nădăjduim, în chip logic, producţiile vor oglindi eforturile zilelor noastre, iar recoltele de talente vor fi în sfârşit mai îmbelşugate. Numai fapte Hotelurile Spre a-şi servi pasagerii şi a-l feri de plictisul cunoaşterii dinaintea preţului camerei ocupate, hotelierii bucucureşteni au propus Primăriei să le lase mână liberă la fixarea acestui preţ. Cererea le-a fost însă respinsă. Desigur ? Când a mai înţeles vreodată Primăria bine-intenţionatele subtilităţi de psichologie ale negustorilor români, dornici de a ferici pe cetăţeni ?... tâlnic Câinii turbaţi din Bucureşti, ca să poată „opera“ mai în voie, nu mai muşcă pe stradă — unde ar putea fi prinşi şi împuşcaţi —, ei din curţile oamenilor, în cari se aciuiază confortabil. Poliţia nu-i poate stârpi de acolo, căci a pătrunde în curţi, ar însemna pentru ea să se facă vinovată de... violare de domiciliu. Şi cum cel puţin poliţia trebue să se supue legilor în vigoare, institutul antirabic a început să dea numere de ordine cetăţenilor muşcaţi, cari fac coadă la injecţii... Eman. Cerbi! Floridor ) .. .-----xxxx------ SINAIA-CASINO Dasen 9, Ginsberg Shimmy DeşaS© silei Supra-agitatele Isii de vară merg spre sfârşit, şi cetăţenii încărcaţi de bagaje repopulează trenurile cari îi duc spre locuinţele de iarnă, după cum la începutul sezonului vagoanele de cale ferată îi transportau spre reşedinţele de odihnă, vilegiatură şi băi. Şi din nou sunt bătăi şi inghesueli, ghionti şi striviri de picioare pe treptele vagoanelor, în ttttloarg* compartimente şi va-j goane-restaurant; din nou sUnt ! câţiva privilegiaţi Cari au cabină — luată cu trei luni înainte! — în vagoanele de dormit, şi nefericiţi cari-şi petrec nopţile le o fereastră deschisă de pe Un culoar prost luminat, cu un picior strivit între două geamantane şi altul cocoţat îndrăsneţ pe ţeava Caloriferului» ! Iar trenurile merg şi se opresc, încarcă pasageri şi nu descarcă pe nimeni, spre dezolarea generală a celor, gata striviţi în vagoane... .»In asemenea împrejurări e greu Ca Omul să-şi păstreze seninătatea şi Umorul, — şi totuşi sunt fericiţi cari au acest dar, după cum reese din crâmpeiul de dialog de mai jos, între Un tată şi Un copilaş, amândoi după O noapte de nesomn, zăduf şi chin teribil, la fereastra «nui vagon supra-înțesat de călători, al UnUi tren de persoane care mai mult stătea decât mergea.— Tată, întrebă copilul, privind afară într’o staţie, şi văzând o linie paralelă CU aceea pe care călătoreau ei, tată, de ce Creşte iarba printre sinei — De ce, răspunse tatăl zâmbind. Ca să gâdile locomotiva sub burtă și s’o facă să meargă mai repede! ROlf Dacă plecaţi la băi, luaţi măsuri să puteţi ceti zilnic RAH Fftii fie abonându-vă (abonamentul lunar de vilegiatură costă 40 lei) fie stăruind ca depozitarul respectiv să aducă numărul de foi necesar. 99" ci o elegantă staţiune balneară din Anglia, care este uneori vizitată de familia regală, a fost de curând pradă unei mari agitaţiuni. Tânăra telegrafistă a idealităţii recepţionase o telegramă cu următorul conţinut: «Regina soseşte trenul de 5 şi 10*. Telegrama era adresată şefului staţiei, care primi vestea cu I mult sânge rece. * ' Bine înţeles, tânăra telegrafistă respectă legea «Secretului profesional*, şi mis cu destinaţia aceasta — şi adresantul era şeful gărei. Lumea a aflat mai târziu că şefului gărei, care era un pasionat apicultor, i se trimisese de către un amic *d regină*, şi telegrama se refera deci nu la stăpâna Angliei, ci la o simplă albină... încoronată. Verbele sunt bune. Dar faptele sunt şi mai bune! Inspirându-se probabil din acest înţelept principiu, primarul din Grinsby (Anglia) prezida zilele trecute inaugurarea Unei noui piscinedin oraşul pe care-l administrează. I se Ceru să ponunţe Un discurs. Dar primarul răspunse că în loc să flecărească preferă să facă el prima bae. Şi-atunci, însoţit de Mrs. Wornersley, respectabila sa soţie, primarul sări în apă şi traversă în aplauzele mulţimei, noua piscină. De câteva zile Capitala nncearcă — după o vară mai răcoroasă decât o primăvară — Călduri cari cresc mereu. Şi lumea iarăşi nu mai ştie Ce să facă, nici cum să se îmbrace, nici dacă să mai plece în vilegiatură de care s’a crezut scutită. In loc să se vorbească de paltoane, lumea vorbeşte de pălării de paie. Ei, doi prieteni Coborau strada CâmpineanU. Copleşiţi de arşiţa de soare. Unul din ei spuse, adresându-se Celuilalt: — Păi dac'o ia de pe acum Om căldurile, să știi că ne topim*. — De pe acumfl Par’d am merge spre Paște, ntf spre Crăciun! însemnări cu prilejul unei noul stagiuni $1 al unui nou program Cortina Teatrului National se va ridica astă seară, pentru inaugurarea noii stagiuni a acestui prim așezământ teatral. Și nu numai o nouă stagiune se inaugurează, dar mai ales un program, pe care actualul director, d. V. Alex. Jean, începe să-l desvolte de fapt din astă seară. Din însăși alegerea piesei de deschidere, care e o lucrare originală, Vlaicu-Vodă de d. Al. Davila, se poate vedea că ea însemnează im simbol, cinstirea literaturei originale. Neîndoios că menirea Teatrului National este să slujească mai ales literatura era acest numai după lungi jurăminte de discreţie Consimţi s’o împărtăşească celei mai bune prietene. TotUşi nimeni nU ştie cum s'a făcut aceasta — la ora trenului matică originală. Şi din se adunară la gară toţi locuita- punct de vedere, intenţiunile ti», dornici să-şi salute regina, ' noului director general al tea ■ I trelor, reflectate dese ori în Trenul soseşte, mulţimea e e-i declaraţiunile făcute ziarului moţională, m .Ura* formidabil, a , porneşte din toate piepturile -i sub actuala direcţiune, cea dar nu descinde nici Un călător, mai largă ospitalitate la Tea- Un singur pachet fusese tri- trul National. Fireşte că nu putem decât aplauda simpatia şi interesul pe care d. V. Al. Jean le arată confraţilor săi întru literatura dramatică. Dar dacă rostul Teatrul National este să încurajeze literatura dramatică originală, menirea lui este mai ales să creeze o literatură, care să corespundă și nevoilor culturale ale tarei si să se înalte la un nivel compatibil cu exigentele artistice ale literaturei universale. Autori dramatici originali se vor găsi totdeauna. Buni autori dramatici, mai rar. Aceştia trebuesc însă căutaţi, descoperiţi, lansaţi, încurajaţi. Căci numai aceştia vor putea justifica munca şi sacriciile depuse, pentru încurajarea literaturei dramatice originale. Punct. Drepturile de autor ale mareşalului Pilsudski Ziarele poloneze anunţă că mareşalul Pilsudski, care a scris pentru o casă de editură din Varşovia o broşură în amintirea preşedintelui Narutowicz, a primit din partea acestei edituri , ca drepturi de autor, suma de 78 milioane mărci poloneze Mareşalul nu voia să creadă că onorarul său s’ar putea ridica la o asemenea sumă şi refuză la început să-l primească. In sfârşit, după multe tratative, el acceptă să primească suma, după ce a fost convins că onorarul acesta corespunde tarifului obişnuit pe care-1 socotesc casele de editură cu toţi autorii