Rampa, decembrie 1923 (Anul 7, nr. 1830-1856)

1923-12-01 / nr. 1830

1 ABONAMENT­ELE Un an Sasa luni Trei luni 1 IN TOATA TARA Lai 400 Lai 300 Lai l&o 1 IN STRAINATATE Lai 700 Lai 400 Lai 200 \ ANUL VII No. 1830 Sâmbătă 1 Decembrie 1923 3 L E I Rampa Abonamentele nu plătesc Înainte lini Manuscrisele nepublicate te distrag a a Anunciurile se primesc la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate Blumurile, Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Telefon IIU M­ENTO Burse pantru actori ! Chestiunea­ subvenţiilor e vie burse care le-ar da putinţa să rea la ordinea zilei, dar nu­­ place în străinătate şi să va atât­ea subiect de discuţiune ! dă şi alt teatru de cât cel pe pentru cea mai bună a lor în­ care-l fac ei înşişi. Le-ar lăi­­trebuinţare, cât ca prilej de la­­gi cunoştinţele, le-ar da im­pen­tări- «Nu ne ajunge sub-­­ pulsuri noui, i-ar scoate din­­venţia acordată!» «E prea tic’s stare de auto-consumare mică subvenţia acordată !»­­ a propriilor lor energii, care «De ce nu se mai acordă sub- nu poate sfârşi altfel decât venţii îs printr’o firească secătuire-Am spus: «nu ca subiect de­­ Actualmente, actorul român dicuţiune pentru cea mai bu- sărac — şi cei mai mulţi aeto­­n& întreb­uinţare a acestor sub-­­ ri români sunt săraci — e re­­venţii»-­­ dvs. dacă vrea să mai înveţe E necesar să insistăm asupra­­ ceva practic, la vizitarea cine­­acestui punct- matografelor, ale căror filme-Fireşte, ne dăm seama per-­­ oricât nu-i pot fi atât de in­fect că, în primul rând, contra­structive, cât i-ar fi specia­­iză quantumul subvenţiilor,­­ colele teatrale, pe cari le-ar Dar odată acesta fixat — şi­­ vedea în marile centre apu­­odată lamentările isprăvite—,­­ sene­se cuvine să ne gândim și la j Este deci imperios necesar. I să li se dea actorilor această pot justa, la cea mai justă distri­buire a acestor sume- Să luăm un exemplu- O sumă — nu prea mare, ce e drept, dar destul de însem­nată — va fi alocată paragra­fului propagandei prin teatru- E o dreaptă hotărâre aceea ca direcţiunea generală a tea­trelor să trimită încontinuu pe unii din actorii ei în ţinu­turile alipite- Credem că se contribue, din punct de vedere politic, mai mult, cu aceste tur­nee de artă, de­cât prin on­­­rre alte mijloace de constrân­gere, la închegarea raporturi­lor de bună prietenie cu mino­ritarii din Ardeal, Banat, Bu­covina şi Basarabia­Aceste turnee — de propa­gandă fireşte — sunt menite să demonstreze populaţiilor,­e răsfăţate de artă serioasă, din­­ acele ţinuturi, la ce grad de­­ desăvârşire a ajuns şi arta ro­mânească, pentru ca —­ în e­­moţiunea pe care o prilejueşte bunul spectacol teatral — su­fletele să vibreze la unison, şi toate vrăjbile să se uite- Ei, dar nu ajunge at&t ! O artă, care se mărgineşte să rămâie naţională, e neîndo­ios frumoasă pentru ai ei, dar nu poate propăşi­ Actorul care e trimis deci Ziarele anunţă că se dă ca sigură venirea d-lui J. Th. Florescu la prezidenţia comisiunei interimare a Capitalei. Era şi logic ! să facă «propagandă», trebue Acum când, in sfârşit, Bucureştii treptat să evolueze, căci nu au un primar de ispravă, împo­­poate satisface deplin, din fiva căruia,nimeni n’are de obiect punct de vedere estetic, un slu 53 ““ P°ate Sa­ritor al Muzelor, care nu o­­glindeşte totdeauna icoana vremei sale. «Actorul e un re­zumat al timpului, în care trăeşte», spune Hamlet. Se cu­vine ca aforismul acesta să fie pus în practică­ Şi iată că revenim, pe te­meiul lui, la chestiunea sub­Liniştea care a cuprins Europa de câtva timp, e de fapt numai apa­rentă.­­ In lumea diplomatică fierberea e­­ colosală. S’a decis ca ministrul plenipoten­­­­ţiar al Elveţiei la Stockholm să venţiilor pe care am atins-o­­­­? trecut ministru plenipotenţiar al în fruntea acestui articol- iClandtiama. Din banii ce se acordă de­­ ne­amerănţă! minister, pentru propaganda­­ Fior prin teatru, se cuvine ca di-­­ recţiunea acestui serviciu să­­ facă o justă repartiţie- Nu toţi­­ banii să fie cheltuiţi pe deco-r ruri şi călătorii­ Două turnee mai puţin pe an, la rigoare, ■ ar putea fi contrabalansate folositor printr’o acordare de burse actorilor desemnaţi să întreprindă aceste turnee. — I­ m­­i­­­ sibilitate. De aceea spuneam dela în­ceput că, pe lârigă lamentări­le permanente cu privire la insuficienţa subvenţiilor, ar­ fi util să se pună, ca subiect de discuţiune, şi problema celei mai bune distribuiri a aces­tor subvenţii, miei sau mari. Şi în această repartiţie, a­­cordarea de burse pentru străi­nătate, actorilor, nu e numai firească, ci inexorabilă, pen­tru ca «propaganda» ce se ur­măreşte cu ajutorul lor, să fie şi eficace- -------XXX------­ Primus Numai fapte Primarul mai întârzieze. . . ! Diplomație . Nona Margueritts Gauthier. Faimoasa actriţă pari­siană Ida Rubinstein prepară o serie de reprezentaţii cu „Dama d­l . Camelii». Se ştie cât rafinament de amă­nunte prezintă această artistă in spectacolele ce dă.­­ De astădată, după ce a rezol­­­­vat chestiunea toaletelor, se o­­cupă de alegerea mobilelor. Se ceartă cu autorul machete­lor, care a fost conservator la muzeul din Petrograd sub Ţari,­­şi vrea ca — pe cât e posibil — •­­ fiecare mobilă să-şi aibă poves­ ’ tea ei.­­ s’a adus la cunoştinţă că "ci­neva are Un pat care a aparţi­nut unei prietene a lui Victor Hugo. In patul acesta vrea să­­ moară Ida Rubinstein în actul­­ al cincilea, şi 1 3 în altul. Toate aceste subtilităţi, evi­dent, se cam pierd pe scenă, to-­ tuşi dovedesc o grijă lăudabilă.] D-na Ida Rubinstein e Ultima ■'reoteasă a dandysmului artis­ tic. Nr.fsa.%0)......­ ! La o mare serată dansantă. j E trei dimineaţa, dar se dan- I sează husă. j Un invitat, voind să plece,­­cere pălăria şi pardesiul. j I Servitorul îi aduce pardesiul i j lui şi 0 pălărie străină. E tri­­­­mis înapoi şi vine cu o altă pă­lărie. — Nu e nici asta! spune invi­tatul. — Totuşi, e Cea mai bună pe care am găsit'o la garderobă! j răspunse servitorul. j — Dar a mea era nouă nouță! j — Vai, domnule—replică sin­•­cer servitorul. După miezul nop­­iei, nici mui se mai găsesc pălă-­diagul. \rii noui la garderobă! , j * „ * t I ,așa se face, Că Un domn în­trebat de un prieten: ; — De unde ai luat pălăria acta nou­ă. I — Nouă? a răspuns. Am CUm­­j vărat-o încă înainte de război. Am dat-o la spălat de trei ori, și eri, la restaurant, am schim- I bat-o. din greșală. O ştire teribilă care vine de la Londra. Se pare că directorii de mUsiC­­­ hall-uri întâmpină mari dificul­tăţi d­e recrutarea coristelor, cU Văr blond ebum­fat. Tipul se pier­d , de. Englezoaicele devin brune. ]­­ Tradiţiile dispar. I Antropologiştii studiază acea­stă chesiune, care e de o impor­tanţă cel puţin internaţională... . Ce naiba, să nul mai existe co­riste blonde, czl păr n ebur­fat?! E groaznic! Dar chestiunea ar putea fi re­zolvată foarte bine cu apă oxi­genată...­­ Stau s’ar supăra*, antropolo­giştii? -----XXX——5 I Ce nu se poate auzi Ce zăpadă ! ■ l,c-Dacă e o ţară care-mi place, e Grecia. Linişte! * ' vi- Şi se mai joacă şi piese originale, dar­ nu'.e la Teatrul Naţional. Tot străine, tot străine! , * ■ . 1 -1 v' M’a chemat bancherul să-mi ri­dic depozitul. Cu abundenţa asta d.* nu ’rar, nu mai are loc să-mi ţie tanii! I Şi eu, cu cassa de fler doldora... ...Cinstiţi oameni sunt rocheii! ! • Nu dragă, nu-mi mai face rochie. Ce să mai cheltueşti parale! » Se cunoaşte că s’a urcat leul. S’a ieftinit viaţa de ţi-e mai mare Frumos a vorbit Lupu la Cameră! Calm, academic... Prea nanţe!­e durer: ministrul de fi-A fost o lume la teatru aseară!... De treabă oameni şi ăi de la A­­teneu. Cum o sa fure, dacă e la siguran­ţă! Se poate? *—­ ­ * Monşer, e teribil. Cum ridic re­­ptorul, cum răspunde Centrala!! ! Aii-«,’’-' i sVí chi de galoşii t&,tu acum trei pe­ Teatrul Carol cel Mare Turneul RAOUL ASIAN Azi Vineri 30 Noembrie 1923 (ora 9 seara) „HAMLET“ Tragedie de Shakespeare Biletele la cassa teatrului — XXX------­ Desen de Popa D-l N. Iorga BHIOTim­fr $%■ Hi­.. împuţinarea spectatorilor de tea­tru a devenit iar o chestiune la or­dinea zilei. Criza de public, care luase în tre­cuta stagiune proporţii îngrijorătoa­re, a revenit, după ce, la începutul acestei stagiuni, părea a fi cedat. Intr’adevăr, cu fiecare zi, teatre­le se resimt de lipsa spectatorilor şi cauza iniţială a acestei crize gra­ve nu o cun­nte nimeni. Nu poate fi vorba de calitatea spectacolelor. Ori­cum ar fi ele pentru puţinii cari cer desăvârşirea, reprezenta­ţiile de anul acesta au o vădită su­perioritate asupra celor din anul precedent, cel puţin prin suflul de nou, care a ajuns până la intenţiu­­nile directorilor. De altfel, publicul părea să fi a­­preciat aceasta, la începutul stagiu­nei, când afluenţa la cassă evoca bunele stagiuni din anii precedenţi. Şi atunci, ipoteza nouei crize de public — dacă facem abstracţie de influenţa puternică a crizei de nu­merar, a cărei discutare nu intră In cadrul rubricei acesteia — pare a fi că publicul a obosit, sau că nu înţelege—în forma actuală imcom­­plectă — spectacolele şi repertoriul nou. Acelaş public manifestase însă, hotărât, ostilitate, vechiului reper­toriu — ceeace a adus după sine schimbările de directivă ale teatre­lor particulare, încât, cu greu s’ar putea face o precizare. Din punct de vedere pur teatral, lipsa actuală a spectatorilor de tea­tru nu e explicabilă. Sarcina aceas­ta rămâne pe seama economiștilor. Nouă ne rămâne numai să consta­tăm că lipsa de solicitudine a spec­tatorului pentru teatru poate să pro­ducă o degrengoladă de repertoriu, o revenire la spectacolul—concesie, care să gâdile abdomenul şi vani­tatea negustorilor de cisme. Şi aceasta ar fi cea mai gravă consecinţă a crizei actuale, care e ca toate crizele, trecătoare. Iarăş, poate că lipsa unei educa­­ţiuni artistice a masselor, lipsa nevrozii de a merge a teatru, e vi­novată că străduinţa actorilor e la bunul plac şi la fantezia publicului. In privinţa aceasta ar fi mai mul­te de spus — dar ceea ce rămâne de făcut, practic, e să creiăm spectatori Atunci, nici criza de numerar nu va putea să birue patima pentru teatru. Au fost doar vremuri când oa­menii renunţau la un prânz, ca să se ducă la o reprezentaţie frumoasă. Sermil «——XXX—.—i

Next