Rampa, iunie 1924 (Anul 7, nr. 1977-2001)

1924-06-01 / nr. 1977

ANUL VII No. 1977 Duminică 1 Iunie 1924 la LiBEL­- » APARE ZILNIC Directori H. TAUST MOHR ABONAMENTELE: UN AN SASE LUNI TREI LUNI IN TARA 60S ~ 350 200 IN STRĂINĂTATE 800 . 600 np TELEFOANE: Direcţia 47/35; Redacţia 1/59; Administraţia 25/35 Biurourile Redacţiei: Bucureşti, Str. Sărindar No. 7 S S s S E Biurourile Administraţiei, Bucureşti, str. Parlamentului No. 2 Astăzi Teatrul Naţional, orele 9: Con­cert pentru sărbătorirea soc. «As­­tra». Teatrul Regina Maria, orele 9: «Clopoţelul de alarmă». Teatrul Cărăbuş, ora 9: «Vorba vine». Grădina Franklin, orele 9: ,.Din turf în turf”. Parcul Oteteleşanu, orele 9: «Bayadera». Teatrul Brezeanu, orele 9: «Scri­soarea­ perdută». Teatrul Eforiei: «Cei patru ca­valeri ai apocalypsului». Grădina Cinema Colos : «Cei pa­tru cavaleri ai apocalypsului». Cinema Boulevard-Palace : «Fe­meile nebune». Cinema Clasic: «Nibelungii». Stimulente! Stimulente! Leul scade... Scade iar leul... Cuvintele acestea se reaud me­reu în Bucureşti. Le pronunţă toţi locuitorii urbei, dar nu toţi în acelaş fel. Unii le spun cu titlu de document al vremei: informativ. Alţii, cu răceală, sceptici şi indo­lenţi, aşa cum le e felul celor mai mulţi din superbii şi porfirogene­­ţii frecventatori ai cafenelei Cap­­ra. Rareori întâlneşti pe cineva ca­re s­ă exclame fatidicele cuvinte cu îngrijorare: ,,leul scade, ce ne facem?” Şi — foarte curios — nimeni nu ştie ce trebue făcut, deşi exemple numeroase din ţări străine ar pu­tea da şi orbilor soluţia fericită. Nu spunem că această soluţie ar fi panaceul visat. N’avem nai­vitatea să pretindem că bunele re­zultate obţinute de anumite ţări, a căror valută fusese tot atât de slabă ca a noastră, le-am putea realiza şi noi, numai prin aplica­rea sistemului adoptat de ele... Dar un crâmpei de deslegare ar fi totuşi... Şi iată că el ar veni de pe un tă­râm cu totul neaşteptat pentru a­­cei cari cred că soluţiile financiare nu se pot da decât prin eforturi financiare. Deslegarea de care vor­bim noi, porneşte dintr’un dome­niu eminamente cultural: propa­ganda intelectuală. Fireşte, nu aşa cum s’a practi­­cat până acum. Nu prin sforţări in­dividuale — foarte lăudabile re e drept, dar nici de cum organiza­te şi nici cu posibaitlţi de reper­cusiune serioasă —■ ci printr’o ca­nalizare sistematică, gi iţi« ape:­­ titlul moral al oficial". Aţii. Trebue, într’adevăr, să începem şi noi a ne manifesta în inima con­tinentului, aşa cum fac toate cele­lalte naţiuni ex­centrice din Euro­pa, pentru ca valuta morală, ridi­cată, ce am afişa-o în Apus să contribue şi la înzdrăvenirea va­lutei financiare, aşa cum s’a în­tâmplat cu toate celelalte ţări de valută slabă, treptat. In acest scop, autorităţile de re­sort trebue nu numai să sprijine toate iniţiativele, ci să le stimule­ze din toată urma. Proectul unui turneu teatral românesc, la Viena, pe care l’am comentat zilele aces­tea, e o primă excelentă idee în acest sens. El trebue organizat în­să neapărat de ministerul artelor, cu concursul tuturor talentelor teatrale româneşti,, şi nu trebue cu nici un chip să rămâie o s­implă manifestare a actorilor teatrului Naţional. Pornind astfel să cucerim Occi­dentul, ne vom face cunoscute ap­titudinile şi vom obţine şi respec­tul visat... Iar celelalte avantagii cu încetul, vor decurge de la sine... Primus Cres­ături Un literat francez despre noi Ultimul număr al excelentei publi­­caţiuni hebdomadare ,,Les Nouvelles littéraires” are un articol intitulat ,,La Poésie Franţaise en Roumanie” şi sem­nat de către d. Lucien Fabre, dis­tinsul literat, care ne-a vizitat acum câteva luni. ţ ţ Fireşte, d. Fabre, care venea din fraga şi Budapesta, a fost frapat de larga măsură în care se vorbeşte la noi limba franceză, şi de gradul de cunoaştere al intelectua­ilor noştri în materie de literatura franceză. D. Fabre care a ţinut să se inte­reseze şi de situaţia artelor române, nu numai de aceea a artelor franceze în România, a venit în contact cu lu­me diversă. Cel puţin aşa presupunem, deşi impresiunile sale dovedesc con­trarul, deoarece sunt departe de a coerspunde situaţiei reale. • Astfel, d. Fabre a căutat să vadă care sunt autorii francezi cei mai cu­noscuţi în România şi ajunge la con­cluzia că ,,poetul cel mai aniversar admirat şi înţeles, este Valery. E rar să găseşti intelectuali, cari să nu cunoască pe de rost, câteva din poemele lui. El a cucerit publicul fără luptă, ş. a. m. d.”. Cine n’ar cunoaşte România, şi ar citi ce scrie d. Fabre, ar crede că la Bucureşti gardiştii flirtează cu sluj­nicele, în versuri de Valery. Şi — dra­gă Doamne! — câţi membrii ai ca­fenelei noastre literare, luaţi repede cu întrebarea: ,,Cine e Valeryî”, n’ar rămâne cu gura căscată? ! D. Fabre mai spune apoi că su­fletul mişcărei literare româneşti este d .Minulescu, iar conducătorul tinerei generaţii, d. Ionel Pillat, şi alte ase­menea lucruri, toate foarte drăguţe pentru noi... Dar nu s’ar fi putut informa ceva mai serios? — mai ales că era şi la faţa locului.... Sly. ACTORI FRANCEZI Max Dearly Bivod­ând actualităţile Numai fapte Svonurile In urma catastrofei dela Piro­­technie, s’au lipit ori pe străzile Bu­cureştilor nişte înştiinţări, prin cari să face cunoscut populaţi­un ei că «toate svonurile alarmante, asupra unor noui explozii, sunt absolut ne­întemeiate». Dacă nu ne înşelăm, s’a hotărât chiar ca «acei cari răspândesc ase­menea svonuri, să fie deferiţi jus­tiţiei...» Sergentul iată o hotărâre menită a descom­pleta întreaga poliţie a Capitalei... Căci în ziua catastrofei, acei cari umblau din casă în casă, răspândind svonul alarmant că Bucureştii vor sări în aer, erau..­ comisarii de po­liţiei întrebarea e când sergentul a fost evacuat, tot el a reprezentat şi forţa publică pentru buna îndeplinire a evacuărei? Dinamită Cu prilejul exploziei de la Cotro­­ceni, un ziar publică la rubrica «Ştirile din toată lumea» ştirea abia cabrantă că în Mexic se găseşte un copac­ original, căruia localnicii îi zic: «Arborele,dinamită». El are proprietatea de a face fructe, cari explodează... Hotărât, ziarul respectiv va suferi rigorile nouei ordonanţe poliţieneşti şi va fi închis, pentru că răspân­deşte svonuri alarmante! Fior. Foiletoanele „Rampei“ însemnări literare Două volume de versuri: I. Valerian, „ T­ava­nele tăcerii“; Ilarie Voronca, „Re trist “ Efortul tinerilor poeţi, de a prin­de, în poezia lor nouă, ceva din in­tensitatea Cosmos-ului, e astăzi ge­neral, şi dacă n’ar deveni manieră, ar putea, prin emulaţie, să dea mult aşteptata poezie de mare in­spiraţie, cu ecou din haosul preo­cupărilor fantastice ale acestei ge­neraţii. Deocamdată însă, ne aflăm doar la răscrucea interesantă, dintre poezia romantică, nu de mult ex­pirată, şi calea ce duce spre seni­­nătăţile olimpice ale visatei logo­diri mistice cu Natura. D. I. Valerian, în ale d-sale „Ca­ravane ale tăcerei”, deşi loveşte de multe ori în gol, se strădueşte to­tuşi cinstit să abordeze genul liri­cei cosmice. Ca toţi aceşti pionieri ca toţi aceşti ostaşi ai marei arma­te de sacrificaţi din generaţia tran­ziţiilor însemnate, d. Valerian por­neşte de la poezia de notaţie: «Din şirul caravanelor ce curg. «Eu voi opri pe cea din urmă din cămile. «Şi ’ntr’un amurg, «Sub coviltirul cerului brumat, «Făcând’o să ’ngenunche la picioare. «Mă voi sui pe dânsa împăcat «Şi mă voi pierde ’n taina necunos­cutelor hotare.» («Vin caravanele») E cât se poate de epic şi cât se poate de precis. D. Valerian nu iartă nici un detaliu,spre a descrie cum va proceda, când va porni la drum, spre a se „pierde ’n taina necunoscutelor hotare”: va face cămila să ’ngenufiche, se va sui pe ea, şi abia atunci va pleca. E, neîn­doios, foarte util, să ştim că ple­carea d-sale se va realiza cu toate aceste gospodăreşti pregătiri!.. . Dar tânărul poet nu se opreşte la aceste notaţii. Eforturi însemna­te îl torturează şi pe d-sa: «Văd umbra timpului stingher «Mătăhălind pe­ orbita din neant, «Şi ca un paracliser «Întârziat în catedrală, «El suflă ’n fiecare torţă. «Mut.... «Şi ’n urma lui coboară ’n ploi de întuneric «Imensa linişte dela ’nceput». («Făclii în noapte») Aci, chinul creaţiei îi sugerează poetului nu numai imagini metafi­zice dar şi cuvinte răsucite cum e acel ,,mătăhălind”, care poate pare cam riscat, întocmai ca alte asemenea formule din alte poezii: ,,prisosnica osândă” sau „gunoiul marced”, şi altele. Metaforele mai inspirate sunt în­să mai reuşite. Aşa: «Cineva din mine «S’a strecurat pe uşă afară..­­«Şi am rămas uşor «Ca fumul unei jertfe ce se urcă lin «In aerul de seară.» («Linişte») D. Valerian poate face un drum neaşteptat în literatura noastră, da­că va căuta să se simplifice şi să se sintetizeze. Gongorismul şi pro­lixitatea duc la moartea poeţilor, nu la consacrarea lor. * Manierismul se accentuează mult mai supărător, fiindcă mult mai ostentativ şi pretenţios, în poeziile d-lui Ilarie Voronca din volumul „Restrişti”, D. Voronca e un neo-decadent, adică unul din acea pleiadă de ti­neri, care consideră decadentis­mul drept formulă literară, şi ca atare şi-l apropie, forţat, neorga­nic, spre a jongla cu el şi a arăta că „ce pot ceilalţi, putem şi noi”. Teoria aceasta, care scuză orice lipsă de inspiraţie, care face fu­rori în cenaclurile de snobi blaza­ţi şi care în fond nu merită totuşi nici o ertare, d. Voronca o pune în vedetă în placheta d-sale. D-sa cugetă astfel: «Treceam pe sub fereştile unei şcoli primare. «Şi glasurile lor mici de copii, erau pe sufletele noastre (mai ştii oare !) «Ca nişte pietre albe, pe o încruci­şare de alei.» («Primăvară tristă»)" Consideraţi vă rog, mai întâi, forma sintactică a acestui citat. Poetul trece pe sub „fereştile” unei şcoli primare, şi declară apoi că glasurile lor de copii erau ca nişte pietricele. Aşa­dar, neîndo­ios, gramatical, e vorba de glasu­rile „fereştilor”. Cu toate acestea, d. Voronca vrea să vorbească de glasurile copiilor dinăuntru,­­cari pe semne cântau... Apoi: priviţi metafora. Glasurile copiilor erau ca nişte pietricele. Bun! Ca nişte pietricele albe... Bun şi asta! Dar nu ajunge: erau ca nişte pietricele albe... pe o încrucişare de aleii Preciziunea acestei imagini e de­finitivă: manierismul şi-a ajuns a­­pogeul. Cum să mai apreciem res­tul, deşi între celelalte poezii — foarte frumos încadrate în volum de originala peniţă a lui Victor Brauner — sunt şi unele cu scli­piri de talent? D. Voronca îşi bate joc de acest talent, dacă-l lasă să pornească fă­ră control şi auto-critică, ori­un­­de-i goneşte vanitatea unei origi­nalităţi, care rămâne totuşi contes­tabilă şi stearpă. E. C. R­ă­z­b­ oi. — Tip de duzină, ochi în că­păstru, despădurit. 39 ani. Ea. — Aristocratică, ochi gri, păr arămiu, profil de medalie. 24 ani­ ! — Nicuț acasă? — E la club — Minunat. Doream să fii sin­gură. — Nu e întâia oară. — Știu. Dar nu eram hotărât eu. — La cel — Să-ți spun. — Ceva nou? — O surpriză. — Repede, că mor. — Nicu te’nşală. — S-ai venit să-mi oferi revanşa. — Ştii cât te iubesc, cât te-am dorit, dacă am ţinut să te iau de nevastă.. — Şi’n loc să-ţi dau o mână, am preferat să iau pe Nicu, şi d-tale ţi le-am întins pe amândouă..­ Sun­teţi de o samă să potriviţi admira­­rabil şi am rămas prieteni. — Ai să-mi reproşezi ceva? — Nimic. Unde vrei s’ajungi? — Trebue să mă răsplăteşti. Nu m’ai vrut soţ la alegere, trebue să mă avansezi amant la vechime. în­deplinesc toate condiţiunile, am sta­giul, vin la timp şi sunt amicul ca­sei. — O, te rog, încetează, eşti oribil şi banal ca o umbrelă în porte­­manteaux. — Nu.ţi placi — Mult. — Atunci. — Ca prieten! Nu te.am închi­puit amant. — Vrei un Făt Frumosi — Vreau să’l înşel. — Mă ai la îndemână. — Cum vezi, e imposibil■ — Nu te’nţeleg. — E prea convenţional. Nu-i ne­prevăzutul Un adulter garantat de stat. Amicul casei e soţ întreg. a­­proape. — Acceptă diferența. — Nu vorbi prostii. Nu pot face amant din bărbatul care n’a alar­mat virginitatea mea măcar atât, cât să’l pot lua de soţ. — Eşti crudă. — Sunt sinceră. Cu tine ași scăpa răzbunarea și vreau să’l înşel, nu vulgar numai în formă, ci cu cuge­tul meu întreg. — Curios şi nou. Cine-i eroul1 — Iţi spun, pentru că-mi eşti pri­eten şi, sunt convinsă, nu vei păs­tra discreţiune. — Mersi­ mare — Toto. — Nepotul lui Nicul Dar e un copil. — Are şeaptesprezece ani II pre­par pătimaşe, cu gelozie. Face pro­grese uimitoare. E aşa drăguţ! Se roşeşte şi tremură când trec pe lân­gă el. Dar nu merg repede, am răb­dare. Vreau să mă iubească, să mă dorească, mult, mult de tot. — Şi e indiscret să te’ntreb unde aţi ajuns? — Trec toate paragrafele nimicu­rilor adorabile. Mă apropii să mă simtă lângă dânsul, să-i ameţească parfumul de violete, să-i dea în o­­chi firele de păr nebune. mă plec să se deschidă uşor corsajul. îl rog să-mi încheie colierul. ieri l’am lă­sat să mă surprindă în jupon şi... — Şi când o să dea capacitatea? — E gata­— Atunci ce mai aştepţi? — Un pat nou, rufe noui şi o zi cu soare. — Ziuă. — Vorba vine. Ar fi stupid M’am măritat fără dragoste. Am douăzeci și patru de ani. Sunt doi ani de când Nicu mă’nșeală și nu’l mai cu­nosc. Vreau noaptea mea de nuntă, necunoscută, dar visată de noi în pension. — Și unde se va petrece fericitul eveniment? — Aici, alături de odaia lui. Doarme greu. Vreau să’l aud sfo­­răind. Aici e toată cheia răzbună­­rei și acum lasă­ mă. Trebue să vină. — Nicu1 — Amantul. Au revoir­ Gh. Brăescu 3 LE Un mare teatru liric la Roma Am mai anunţat hotărârea con­siliului de miniştri italian, de a se construi la Roma un teatru na­ţional de muzică. Scena, care va fi construită de arhitectul Piacentini, va avea a­­celeaşi dimensiuni şi acelaş utilaj ca Opera Mare din Paris. Cheltuelile necesare construirii­ acestui teatru, care va putea cu­prinde 4000 spectatori, se evaluia­­ză la 3 milioane lire. Teatrul va fi pus sub controlul administrativ al Statului.

Next