Rampa, iunie 1924 (Anul 7, nr. 1977-2001)
1924-06-01 / nr. 1977
ANUL VII No. 1977 Duminică 1 Iunie 1924 la LiBEL- » APARE ZILNIC Directori H. TAUST MOHR ABONAMENTELE: UN AN SASE LUNI TREI LUNI IN TARA 60S ~ 350 200 IN STRĂINĂTATE 800 . 600 np TELEFOANE: Direcţia 47/35; Redacţia 1/59; Administraţia 25/35 Biurourile Redacţiei: Bucureşti, Str. Sărindar No. 7 S S s S E Biurourile Administraţiei, Bucureşti, str. Parlamentului No. 2 Astăzi Teatrul Naţional, orele 9: Concert pentru sărbătorirea soc. «Astra». Teatrul Regina Maria, orele 9: «Clopoţelul de alarmă». Teatrul Cărăbuş, ora 9: «Vorba vine». Grădina Franklin, orele 9: ,.Din turf în turf”. Parcul Oteteleşanu, orele 9: «Bayadera». Teatrul Brezeanu, orele 9: «Scrisoarea perdută». Teatrul Eforiei: «Cei patru cavaleri ai apocalypsului». Grădina Cinema Colos : «Cei patru cavaleri ai apocalypsului». Cinema Boulevard-Palace : «Femeile nebune». Cinema Clasic: «Nibelungii». Stimulente! Stimulente! Leul scade... Scade iar leul... Cuvintele acestea se reaud mereu în Bucureşti. Le pronunţă toţi locuitorii urbei, dar nu toţi în acelaş fel. Unii le spun cu titlu de document al vremei: informativ. Alţii, cu răceală, sceptici şi indolenţi, aşa cum le e felul celor mai mulţi din superbii şi porfirogeneţii frecventatori ai cafenelei Capra. Rareori întâlneşti pe cineva care să exclame fatidicele cuvinte cu îngrijorare: ,,leul scade, ce ne facem?” Şi — foarte curios — nimeni nu ştie ce trebue făcut, deşi exemple numeroase din ţări străine ar putea da şi orbilor soluţia fericită. Nu spunem că această soluţie ar fi panaceul visat. N’avem naivitatea să pretindem că bunele rezultate obţinute de anumite ţări, a căror valută fusese tot atât de slabă ca a noastră, le-am putea realiza şi noi, numai prin aplicarea sistemului adoptat de ele... Dar un crâmpei de deslegare ar fi totuşi... Şi iată că el ar veni de pe un tărâm cu totul neaşteptat pentru acei cari cred că soluţiile financiare nu se pot da decât prin eforturi financiare. Deslegarea de care vorbim noi, porneşte dintr’un domeniu eminamente cultural: propaganda intelectuală. Fireşte, nu aşa cum s’a practicat până acum. Nu prin sforţări individuale — foarte lăudabile re e drept, dar nici de cum organizate şi nici cu posibaitlţi de repercusiune serioasă —■ ci printr’o canalizare sistematică, gi iţi« ape: titlul moral al oficial". Aţii. Trebue, într’adevăr, să începem şi noi a ne manifesta în inima continentului, aşa cum fac toate celelalte naţiuni excentrice din Europa, pentru ca valuta morală, ridicată, ce am afişa-o în Apus să contribue şi la înzdrăvenirea valutei financiare, aşa cum s’a întâmplat cu toate celelalte ţări de valută slabă, treptat. In acest scop, autorităţile de resort trebue nu numai să sprijine toate iniţiativele, ci să le stimuleze din toată urma. Proectul unui turneu teatral românesc, la Viena, pe care l’am comentat zilele acestea, e o primă excelentă idee în acest sens. El trebue organizat însă neapărat de ministerul artelor, cu concursul tuturor talentelor teatrale româneşti,, şi nu trebue cu nici un chip să rămâie o simplă manifestare a actorilor teatrului Naţional. Pornind astfel să cucerim Occidentul, ne vom face cunoscute aptitudinile şi vom obţine şi respectul visat... Iar celelalte avantagii cu încetul, vor decurge de la sine... Primus Cresături Un literat francez despre noi Ultimul număr al excelentei publicaţiuni hebdomadare ,,Les Nouvelles littéraires” are un articol intitulat ,,La Poésie Franţaise en Roumanie” şi semnat de către d. Lucien Fabre, distinsul literat, care ne-a vizitat acum câteva luni. ţ ţ Fireşte, d. Fabre, care venea din fraga şi Budapesta, a fost frapat de larga măsură în care se vorbeşte la noi limba franceză, şi de gradul de cunoaştere al intelectuailor noştri în materie de literatura franceză. D. Fabre care a ţinut să se intereseze şi de situaţia artelor române, nu numai de aceea a artelor franceze în România, a venit în contact cu lume diversă. Cel puţin aşa presupunem, deşi impresiunile sale dovedesc contrarul, deoarece sunt departe de a coerspunde situaţiei reale. • Astfel, d. Fabre a căutat să vadă care sunt autorii francezi cei mai cunoscuţi în România şi ajunge la concluzia că ,,poetul cel mai aniversar admirat şi înţeles, este Valery. E rar să găseşti intelectuali, cari să nu cunoască pe de rost, câteva din poemele lui. El a cucerit publicul fără luptă, ş. a. m. d.”. Cine n’ar cunoaşte România, şi ar citi ce scrie d. Fabre, ar crede că la Bucureşti gardiştii flirtează cu slujnicele, în versuri de Valery. Şi — dragă Doamne! — câţi membrii ai cafenelei noastre literare, luaţi repede cu întrebarea: ,,Cine e Valeryî”, n’ar rămâne cu gura căscată? ! D. Fabre mai spune apoi că sufletul mişcărei literare româneşti este d .Minulescu, iar conducătorul tinerei generaţii, d. Ionel Pillat, şi alte asemenea lucruri, toate foarte drăguţe pentru noi... Dar nu s’ar fi putut informa ceva mai serios? — mai ales că era şi la faţa locului.... Sly. ACTORI FRANCEZI Max Dearly Bivodând actualităţile Numai fapte Svonurile In urma catastrofei dela Pirotechnie, s’au lipit ori pe străzile Bucureştilor nişte înştiinţări, prin cari să face cunoscut populaţiun ei că «toate svonurile alarmante, asupra unor noui explozii, sunt absolut neîntemeiate». Dacă nu ne înşelăm, s’a hotărât chiar ca «acei cari răspândesc asemenea svonuri, să fie deferiţi justiţiei...» Sergentul iată o hotărâre menită a descompleta întreaga poliţie a Capitalei... Căci în ziua catastrofei, acei cari umblau din casă în casă, răspândind svonul alarmant că Bucureştii vor sări în aer, erau.. comisarii de poliţiei întrebarea e când sergentul a fost evacuat, tot el a reprezentat şi forţa publică pentru buna îndeplinire a evacuărei? Dinamită Cu prilejul exploziei de la Cotroceni, un ziar publică la rubrica «Ştirile din toată lumea» ştirea abia cabrantă că în Mexic se găseşte un copac original, căruia localnicii îi zic: «Arborele,dinamită». El are proprietatea de a face fructe, cari explodează... Hotărât, ziarul respectiv va suferi rigorile nouei ordonanţe poliţieneşti şi va fi închis, pentru că răspândeşte svonuri alarmante! Fior. Foiletoanele „Rampei“ însemnări literare Două volume de versuri: I. Valerian, „ Tavanele tăcerii“; Ilarie Voronca, „Re trist “ Efortul tinerilor poeţi, de a prinde, în poezia lor nouă, ceva din intensitatea Cosmos-ului, e astăzi general, şi dacă n’ar deveni manieră, ar putea, prin emulaţie, să dea mult aşteptata poezie de mare inspiraţie, cu ecou din haosul preocupărilor fantastice ale acestei generaţii. Deocamdată însă, ne aflăm doar la răscrucea interesantă, dintre poezia romantică, nu de mult expirată, şi calea ce duce spre seninătăţile olimpice ale visatei logodiri mistice cu Natura. D. I. Valerian, în ale d-sale „Caravane ale tăcerei”, deşi loveşte de multe ori în gol, se strădueşte totuşi cinstit să abordeze genul liricei cosmice. Ca toţi aceşti pionieri ca toţi aceşti ostaşi ai marei armate de sacrificaţi din generaţia tranziţiilor însemnate, d. Valerian porneşte de la poezia de notaţie: «Din şirul caravanelor ce curg. «Eu voi opri pe cea din urmă din cămile. «Şi ’ntr’un amurg, «Sub coviltirul cerului brumat, «Făcând’o să ’ngenunche la picioare. «Mă voi sui pe dânsa împăcat «Şi mă voi pierde ’n taina necunoscutelor hotare.» («Vin caravanele») E cât se poate de epic şi cât se poate de precis. D. Valerian nu iartă nici un detaliu,spre a descrie cum va proceda, când va porni la drum, spre a se „pierde ’n taina necunoscutelor hotare”: va face cămila să ’ngenufiche, se va sui pe ea, şi abia atunci va pleca. E, neîndoios, foarte util, să ştim că plecarea d-sale se va realiza cu toate aceste gospodăreşti pregătiri!.. . Dar tânărul poet nu se opreşte la aceste notaţii. Eforturi însemnate îl torturează şi pe d-sa: «Văd umbra timpului stingher «Mătăhălind pe orbita din neant, «Şi ca un paracliser «Întârziat în catedrală, «El suflă ’n fiecare torţă. «Mut.... «Şi ’n urma lui coboară ’n ploi de întuneric «Imensa linişte dela ’nceput». («Făclii în noapte») Aci, chinul creaţiei îi sugerează poetului nu numai imagini metafizice dar şi cuvinte răsucite cum e acel ,,mătăhălind”, care poate pare cam riscat, întocmai ca alte asemenea formule din alte poezii: ,,prisosnica osândă” sau „gunoiul marced”, şi altele. Metaforele mai inspirate sunt însă mai reuşite. Aşa: «Cineva din mine «S’a strecurat pe uşă afară..«Şi am rămas uşor «Ca fumul unei jertfe ce se urcă lin «In aerul de seară.» («Linişte») D. Valerian poate face un drum neaşteptat în literatura noastră, dacă va căuta să se simplifice şi să se sintetizeze. Gongorismul şi prolixitatea duc la moartea poeţilor, nu la consacrarea lor. * Manierismul se accentuează mult mai supărător, fiindcă mult mai ostentativ şi pretenţios, în poeziile d-lui Ilarie Voronca din volumul „Restrişti”, D. Voronca e un neo-decadent, adică unul din acea pleiadă de tineri, care consideră decadentismul drept formulă literară, şi ca atare şi-l apropie, forţat, neorganic, spre a jongla cu el şi a arăta că „ce pot ceilalţi, putem şi noi”. Teoria aceasta, care scuză orice lipsă de inspiraţie, care face furori în cenaclurile de snobi blazaţi şi care în fond nu merită totuşi nici o ertare, d. Voronca o pune în vedetă în placheta d-sale. D-sa cugetă astfel: «Treceam pe sub fereştile unei şcoli primare. «Şi glasurile lor mici de copii, erau pe sufletele noastre (mai ştii oare !) «Ca nişte pietre albe, pe o încrucişare de alei.» («Primăvară tristă»)" Consideraţi vă rog, mai întâi, forma sintactică a acestui citat. Poetul trece pe sub „fereştile” unei şcoli primare, şi declară apoi că glasurile lor de copii erau ca nişte pietricele. Aşadar, neîndoios, gramatical, e vorba de glasurile „fereştilor”. Cu toate acestea, d. Voronca vrea să vorbească de glasurile copiilor dinăuntru,cari pe semne cântau... Apoi: priviţi metafora. Glasurile copiilor erau ca nişte pietricele. Bun! Ca nişte pietricele albe... Bun şi asta! Dar nu ajunge: erau ca nişte pietricele albe... pe o încrucişare de aleii Preciziunea acestei imagini e definitivă: manierismul şi-a ajuns apogeul. Cum să mai apreciem restul, deşi între celelalte poezii — foarte frumos încadrate în volum de originala peniţă a lui Victor Brauner — sunt şi unele cu sclipiri de talent? D. Voronca îşi bate joc de acest talent, dacă-l lasă să pornească fără control şi auto-critică, oriunde-i goneşte vanitatea unei originalităţi, care rămâne totuşi contestabilă şi stearpă. E. C. Răzb oi. — Tip de duzină, ochi în căpăstru, despădurit. 39 ani. Ea. — Aristocratică, ochi gri, păr arămiu, profil de medalie. 24 ani ! — Nicuț acasă? — E la club — Minunat. Doream să fii singură. — Nu e întâia oară. — Știu. Dar nu eram hotărât eu. — La cel — Să-ți spun. — Ceva nou? — O surpriză. — Repede, că mor. — Nicu te’nşală. — S-ai venit să-mi oferi revanşa. — Ştii cât te iubesc, cât te-am dorit, dacă am ţinut să te iau de nevastă.. — Şi’n loc să-ţi dau o mână, am preferat să iau pe Nicu, şi d-tale ţi le-am întins pe amândouă.. Sunteţi de o samă să potriviţi admirarabil şi am rămas prieteni. — Ai să-mi reproşezi ceva? — Nimic. Unde vrei s’ajungi? — Trebue să mă răsplăteşti. Nu m’ai vrut soţ la alegere, trebue să mă avansezi amant la vechime. îndeplinesc toate condiţiunile, am stagiul, vin la timp şi sunt amicul casei. — O, te rog, încetează, eşti oribil şi banal ca o umbrelă în portemanteaux. — Nu.ţi placi — Mult. — Atunci. — Ca prieten! Nu te.am închipuit amant. — Vrei un Făt Frumosi — Vreau să’l înşel. — Mă ai la îndemână. — Cum vezi, e imposibil■ — Nu te’nţeleg. — E prea convenţional. Nu-i neprevăzutul Un adulter garantat de stat. Amicul casei e soţ întreg. aproape. — Acceptă diferența. — Nu vorbi prostii. Nu pot face amant din bărbatul care n’a alarmat virginitatea mea măcar atât, cât să’l pot lua de soţ. — Eşti crudă. — Sunt sinceră. Cu tine ași scăpa răzbunarea și vreau să’l înşel, nu vulgar numai în formă, ci cu cugetul meu întreg. — Curios şi nou. Cine-i eroul1 — Iţi spun, pentru că-mi eşti prieten şi, sunt convinsă, nu vei păstra discreţiune. — Mersi mare — Toto. — Nepotul lui Nicul Dar e un copil. — Are şeaptesprezece ani II prepar pătimaşe, cu gelozie. Face progrese uimitoare. E aşa drăguţ! Se roşeşte şi tremură când trec pe lângă el. Dar nu merg repede, am răbdare. Vreau să mă iubească, să mă dorească, mult, mult de tot. — Şi e indiscret să te’ntreb unde aţi ajuns? — Trec toate paragrafele nimicurilor adorabile. Mă apropii să mă simtă lângă dânsul, să-i ameţească parfumul de violete, să-i dea în ochi firele de păr nebune. mă plec să se deschidă uşor corsajul. îl rog să-mi încheie colierul. ieri l’am lăsat să mă surprindă în jupon şi... — Şi când o să dea capacitatea? — E gata— Atunci ce mai aştepţi? — Un pat nou, rufe noui şi o zi cu soare. — Ziuă. — Vorba vine. Ar fi stupid M’am măritat fără dragoste. Am douăzeci și patru de ani. Sunt doi ani de când Nicu mă’nșeală și nu’l mai cunosc. Vreau noaptea mea de nuntă, necunoscută, dar visată de noi în pension. — Și unde se va petrece fericitul eveniment? — Aici, alături de odaia lui. Doarme greu. Vreau să’l aud sforăind. Aici e toată cheia răzbunărei și acum lasă mă. Trebue să vină. — Nicu1 — Amantul. Au revoir Gh. Brăescu 3 LE Un mare teatru liric la Roma Am mai anunţat hotărârea consiliului de miniştri italian, de a se construi la Roma un teatru naţional de muzică. Scena, care va fi construită de arhitectul Piacentini, va avea aceleaşi dimensiuni şi acelaş utilaj ca Opera Mare din Paris. Cheltuelile necesare construirii acestui teatru, care va putea cuprinde 4000 spectatori, se evaluiază la 3 milioane lire. Teatrul va fi pus sub controlul administrativ al Statului.